foac
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foache
fóchiu (foáche), adj. – Bastard, ilegitim. Mag. fattyú (DAR). În Trans.

foaci
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foacii
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foacilor
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foacul
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foacului
FOAC, foaci, s. m. Pește cu corpul alungit, cu capul prelung și curbat și cu aripile roșietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

DOOM

foac s. m., pl. foaci

foaia
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foaie
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foaier
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foaier
FOAIÉR s.n. Sală a unui teatru unde spectatorii pot ieși să petreacă pauzele dintre acte. [Pron. foa-ier, pl. -re, -ruri. / < fr. foyer].

foaiere
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foaierele
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foaierelor
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foaierul
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foaierului
FOAIÉR, foaiere, s. n. Încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreerii spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. [Pr.: foa-ier] – Din fr. foyer.

DOOM

foaiér (foa-ier) s. n., pl. foaiére

foale
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

DOOM

foále s. n., pl. foále

foalele
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

DOOM

foále s. n., pl. foále

foalelor
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

DOOM

foále s. n., pl. foále

foalelui
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

DOOM

foále s. n., pl. foále

foaltine
foáltine s. f. pl. – Micsandră (Mattheola incana). Germ. Veilchen (DAR). În Trans.

foame
FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.

DOOM

foáme s. f., g.-d. art. foámei

foamea
FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.

DOOM

foáme s. f., g.-d. art. foámei

foamei
FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is.

DOOM

foáme s. f., g.-d. art. foámei

foamete
FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană. – Cf. foame.

DOOM

foámete s. f., g.-d. art. foámetei

foametea
FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană. – Cf. foame.

DOOM

foámete s. f., g.-d. art. foámetei

foametei
FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană. – Cf. foame.

DOOM

foámete s. f., g.-d. art. foámetei

foanfa
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

foanfe
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

foanfei
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

foanfele
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

foanfelor
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

foarfec
FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfec
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

foarfece
FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfece
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

foarfecele
FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfecelor
FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfecelui
FOÁRFECE s. n. v. foarfecă.

foarfeci
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

foarfecă
FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece.

foarfecă
FOÁRFECĂ, foarfeci, s. f. 1. Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unei foarfeci, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foárfece (pl. foarfece), s. n., foárfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

DOOM

foárfecă s. f., g.-d. art. foárfecii; pl. foarfeci

foarfecă
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

foarte
FOÁRTE adv. 1. (Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb; ajută la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Așezat după adjectiv, înv.) Supărat foarte. ◊ (Ca determinativ pe lângă o locuțiune adjectivală sau adverbială) Foarte de dimineață. ◊ (Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însușire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lângă un verb și așezat înaintea lui) Mult, tare. Prăjiturile foarte îi plăceau. ◊ (În legătură cu „a mulțumi”, azi mai ales ir.) Îți foarte mulțumesc de așa serviciu. ◊ (Pop.; așezat după verb) Se mânie foarte. ◊ (Pop.; așezat între auxiliar și participiu) Băile de nămol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

DOOM

foárte adv.

foasta
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foaste
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foastei
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foastele
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foastelor
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foastăn
foástăn (-ni), s. n. – Stîlp, țăruș. Germ. Pfosten (Borcea, 188). În Trans.

fob
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fob
-FOB Element secund de compunere savantă cu semnificația „care are aversiune”, „care are teamă (patologică)”. [< fr. -phobe, it. -fobo, cf. gr. phobos – frică].

foba
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobe
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobei
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobele
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobelor
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobi
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobia
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobic
FÓBIC, -Ă adj. Referitor la fobie, cu caracter de fobie. [Cf. it. fobico].

fobie
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobiei
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobii
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobii
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobiile
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobiilor
FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. – Din fr. phobie.

DOOM

fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile

fobilor
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobul
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

fobului
FOB, -Ă adj. (Despre tranzacții comerciale maritime) În care prețul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinație. [< fr. fob, cf. engl. f(ree) o(n) b(oard) – franco la bord].

foburg
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foburgul
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foburgului
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foburguri
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foburgurile
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foburgurilor
FOBÚRG, foburguri, s. n. Suburbie. – Din fr. faubourg.

DOOM

fobúrg s. n., pl. fobúrguri

foc
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

foc
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

foca
FÓCĂ, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioarele în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

DOOM

fócă s. f., g.-d. art. fócii; pl. foci

focal
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focala
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focale
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalei
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalele
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalelor
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focali
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalii
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalilor
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focaliza
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizai
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizam
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizare
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizare
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalizarea
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalizară
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizarăm
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizarăți
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizase
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizasem
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizaseră
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizaserăm
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizaserăți
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizaseși
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizaseți
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizat
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizat
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

focalizau
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizași
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizați
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizație
FOCALIZÁȚIE s.f. Focalizare. [Gen. -iei. / < fr. focalisation].

focalizează
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizez
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizeze
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizezi
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizând
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizînd
FOCALIZÁ, focalizez, vb. I. Tranz. A face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. – Din fr. focaliser.

DOOM

focalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 focalizeáză

focalizări
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalizării
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalizările
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalizărilor
FOCALIZÁRE, focalizări, s. f. Acțiunea de a focaliza și rezultatul ei. ♦ Concentrarea într-un focar a razelor de unde sau de particule în mișcare. ♦ Operația de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. – V. focaliza.

DOOM

focalizáre s. f., g.-d. art. focalizắrii; pl. focalizắri

focalul
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focalului
FOCÁL, -Ă, focali, -e, adj. (Fiz.) Privitor la focarul lentilelor sau al oglinzilor. ◊ Distanță focală = distanța dintre centrul unei lentile și focarul său. – Din fr. focal.

DOOM

focál adj. m., pl. focáli; f. focálă, pl. focále

focar
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

focare
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

focarele
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

focarelor
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

focarul
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

focarului
FOCÁR, focare, s. n. 1. Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele. ◊ Focar real = punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obținut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracția printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. Focar virtual = punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obținut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 2. (Geom.) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanțe până la punctele curbei dau o sumă, o diferență sau un produs constant. ♦ Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanțe până la punctele unei suprafețe dau o sumă, o diferență sau un produs constant. 3. Parte a cuptoarelor, a cazanelor de abur sau a instalațiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 4. (Geol.; în sintagmele) Focar magmatic = bazin magmatic. Focar seismic = hipocentru. 5. Fig. Izvor, sediu principal, punct de concentrare și de răspândire (a unor acțiuni, idei, sentimente etc.). 6. (Med.; în sintagma) Focar de infecție = centru al unui proces inflamator, loc în care se colectează puroiul; loc de unde se pot răspândi microbi ce provoacă infecții; p. ext. loc murdar, neîngrijit. 7. (Înv. și pop.) Fochist. – Foc¹ + suf. -ar (după fr. foyer).

DOOM

focár s. n., pl. focáre

fochist
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

fochistul
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

fochistului
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

fochiu
fóchiu (foáche), adj. – Bastard, ilegitim. Mag. fattyú (DAR). În Trans.

fochiști
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

fochiștii
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

fochiștilor
FOCHÍST, fochiști, s. m. Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (3); focar (7). – Din it. f(u)ochista.

DOOM

fochíst s. m., pl. fochíști

foci
FÓCĂ, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioarele în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

DOOM

fócă s. f., g.-d. art. fócii; pl. foci

focii
FÓCĂ, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioarele în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

DOOM

fócă s. f., g.-d. art. fócii; pl. foci

focile
FÓCĂ, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioarele în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

DOOM

fócă s. f., g.-d. art. fócii; pl. foci

focilor
FÓCĂ, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit și cu picioarele în formă de lopeți, care trăiesc mai ales în regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

DOOM

fócă s. f., g.-d. art. fócii; pl. foci

focoasa
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoase
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoasei
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoasele
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoaselor
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focomel
FOCOMÉL s.m. (Med.) Monstru care prezintă focomelie. [< fr. phocomèle].

focomelie
FOCOMELÍE s. f. (Med.) Anomalie congenitală constând în atașarea directă a labelor mâinilor și picioarelor la trunchi. – Din fr. phocomélie.

focometre
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focometrele
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focometrelor
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focometria
FOCOMETRÍE s. f. (Fiz.) Capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanței focale a sistemelor optice. – Din fr. focométrie.

focometric
FOCOMÉTRIC, -Ă, focometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la focometrie. – Din fr. focométrique.

focometrie
FOCOMETRÍE s. f. (Fiz.) Capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanței focale a sistemelor optice. – Din fr. focométrie.

focometriei
FOCOMETRÍE s. f. (Fiz.) Capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanței focale a sistemelor optice. – Din fr. focométrie.

focometrii
FOCOMETRÍE s. f. (Fiz.) Capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanței focale a sistemelor optice. – Din fr. focométrie.

focometru
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focometrul
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focometrului
FOCOMÉTRU, focometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea poziției focarelor și a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. – Din fr. focomètre.

DOOM

focométru (-me-tru) s. n., art. focométrul; pl. focométre

focos
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focosul
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focosului
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoși
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoșii
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focoșilor
FOCÓS, -OÁSĂ, focoși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc¹ (II 1); înfocat, înflăcărat. 2. Adj. (Rar) Roșu ca focul¹; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). – Foc¹ + suf. -os.

DOOM

focós² s. n., pl. focoáse

focul
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focul
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

foculeț
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

foculețe
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

foculețele
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

foculețelor
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

foculețul
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

foculețului
FOCULÉȚ, foculețe, s. n. Focușor. – Foc¹ + suf. -uleț.

DOOM

foculéț s. n., pl. foculéțe

focului
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focului
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focuri
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focuri
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focurile
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focurile
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focurilor
FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focurilor
FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

DOOM

foc s. n., pl. fócuri

focus
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focusare
FOCUSÁRE s.f. (Rar) Focalizare. [După germ. fokussieren].

focusul
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focusului
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focusuri
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focusurile
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focusurilor
FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură și faringe, care răspândesc în sânge focare de infecție. 2. Focar, la lentile și oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].

focușoare
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focușoarele
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focușoarelor
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focușor
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focușorul
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focușorului
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focșani
care ești din Focșani? expr. (deț.) cine poate să-mi aprindă o țigară?

focși
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

focșii
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

focșilor
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

focșor
FOCUȘÓR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc¹ (I 1); foculeț. [Var.: focșór s. n.] – Foc¹ + suf. -ușor.

DOOM

focușór s. n., pl. focușoáre

focșănean
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănean
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșăneana
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșăneanca
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșăneanco
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșăneanul
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșăneanului
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănence
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșănencei
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșănencele
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșănencelor
FOCȘĂNEÁNCĂ, focșănence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Focșani. -Focșănean + suf. -că.

DOOM

focșăneáncă s. f., g.-d. art. focșănéncei; pl. focșănénce

focșănene
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănenei
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănenele
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănenelor
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșăneni
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănenii
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

focșănenilor
FOCȘĂNEÁN, -Ă, focșăneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Focșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Focșani sau focșănenilor (1), privitor la municipiul Focșani ori la focșăneni. – Focșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

focșăneán adj. m., s. m., pl. focșănéni; adj. f. focșăneánă, pl. focșănéne

fodor
fódor (-ri), s. n. – (Trans.) Pliu, încrețitură la manșeta iei tipice. Mag. fodor (DAR).

fodra
FÓDRĂ, fodre, s. f. Căptușeală din scânduri aplicată pe pereții care separă încăperile unei nave. – Din it. fodra.

DOOM

fódră (fo-dră) s. f., g.-d. art. fódrei; pl. fódre

fodre
FÓDRĂ, fodre, s. f. Căptușeală din scânduri aplicată pe pereții care separă încăperile unei nave. – Din it. fodra.

DOOM

fódră (fo-dră) s. f., g.-d. art. fódrei; pl. fódre

fodrei
FÓDRĂ, fodre, s. f. Căptușeală din scânduri aplicată pe pereții care separă încăperile unei nave. – Din it. fodra.

DOOM

fódră (fo-dră) s. f., g.-d. art. fódrei; pl. fódre

fodrele
FÓDRĂ, fodre, s. f. Căptușeală din scânduri aplicată pe pereții care separă încăperile unei nave. – Din it. fodra.

DOOM

fódră (fo-dră) s. f., g.-d. art. fódrei; pl. fódre

fodrelor
FÓDRĂ, fodre, s. f. Căptușeală din scânduri aplicată pe pereții care separă încăperile unei nave. – Din it. fodra.

DOOM

fódră (fo-dră) s. f., g.-d. art. fódrei; pl. fódre

foehn
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehne
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnele
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnelor
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnul
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnului
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnuri
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnurile
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foehnurilor
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foen
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foene
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foenele
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foenelor
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foeniculum
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt întrebuințate în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

foenul
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foenului
FÖHN, (2) föhnuri, s. n. 1. Vânt cald, uscat și puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munților din Elveția și Austria spre văi, grăbind topirea zăpezilor. 2. Uscător electric pentru păr. [Pr.: fön] – Din fr. foehn, germ. Föhn.

DOOM

föhn (germ.) [pron. fön] s. n., (aparat) pl. föhnuri (föh-nuri)

foenum
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.

foetens
BĂLOȘÉL, băloșei, s. m. Ciupercă necomestibilă cu pălăria galben-roșiatică și cu miros neplăcut (Russula foetens). – Bălos + suf. -el.

foetida
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).

foetidum
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

foetus
FOÉTUS s.m. v. fetus.

fof
fof- – Rădăcină expresivă care pare a reda ideea de „a mormăi, a bălmăji”. Această idee trebuie să fie proprie consonanței f-f, pentru că apare și în formele cu infix farf- și fîlf- (s.v.), ca și în var. fonf. Der. forîrnă, s. f. (femeie fonfăită); fofîrlică, s. f. (în expresia a umbla cu fofîrlica); fofează, s. f. (aripă la moara de vînt; parte de ușă; vîrtelniță; stativ la războiul de țesut; Arg., gură, cioc; fluier; inel de sfeștnic); toate sensurile se bazează pe ideea de „zgomot continuu” pe care îl produce piesa astfel numită (ultimul sens pleacă de la cel anterior; încercările făcute de Cihac, II, 500, care pornește de la mag. fokasz „scară”, și de Drăganu, Dacor., V, 359, din rut., nu sînt probabile); fofelniță, s. f. (vîrtelniță; femeie vorbăreață; cuțit de meliță), cf. Iordan, BF, II, 177; foflînca, vb. (Trans., a mișca, a clătina), pe care DAR îl pune în legătură, în mod curios cu fr. flanc; foflea, s. m. (leneș), numit astfel datorită încetinelii mișcărilor lui; fofolog (var. fofoloc), s. m. și n. (persoană greoaie; pui de rață; la cai, bulet), pus greșit în legătură de Loewe 80 cu sl. fŭfati; înfofoli, vb. (a îmbrăca cu haine prea groase); înfoforoja, vb. (a bombăni); înfolfoșa, vb. (a înfofoli). Foflenchi, interj. (poc!; exprimă zgomotul unui obiect care cade), aparține aceleiași serii de creații expresive; pare însă a fi o creație artificială a lui Creangă, și nu apare în alte texte (cf. Iordan, BF, II, 178). Folomoc (var. folmotoc, fălmătuc, folfotoc), s. n. (ghem, ghemotoc), pare a fi rezultatul unei încrucișări cu ghemotoc. Der. cu infix nazal fonf, adj. (gîngav), cf. sl. fŭfati „a se bîlbîi”; fonfăi vb. (a gîngăvi); fonfăni, vb. (a gîngăvi), cf. boncăni; fonfé, adv. (în expresia a la fonfé, de clasa întîi), prin imitație ironică a pronunțării nazale din fr. (cf. Iordan, BF, IV, 193).

fofeaza
FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

DOOM

fofeáză s. f., g.-d. art. fofézei; pl. foféze

fofelnița
FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

DOOM

fofélniță s. f., g.-d. art. fofélniței; pl. fofélnițe

fofelnițe
FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

DOOM

fofélniță s. f., g.-d. art. fofélniței; pl. fofélnițe

fofelniței
FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

DOOM

fofélniță s. f., g.-d. art. fofélniței; pl. fofélnițe

fofelnițele
FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

DOOM

fofélniță s. f., g.-d. art. fofélniței; pl. fofélnițe

fofelnițelor
FOFÉLNIȚĂ, fofelnițe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, pe care sunt așezate cele patru fofeze. 2. Cuțitul meliței. 3. Fig. Gură (ca organ al vorbirii). – Fofează + suf. -elniță. Cf. vârtelniță.

DOOM

fofélniță s. f., g.-d. art. fofélniței; pl. fofélnițe

fofengher
foféngher s. m. – Luceafăr. Cuvînt incert, menționat o singură dată de Odobescu, care îi dă etimologia; din gr. φῶς „lumină”, φέγγει „strălucește”. Nu apare în alt text, nici nu pare posibilă der. propusă.

fofeze
FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

DOOM

fofeáză s. f., g.-d. art. fofézei; pl. foféze

fofezei
FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

DOOM

fofeáză s. f., g.-d. art. fofézei; pl. foféze

fofezele
FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

DOOM

fofeáză s. f., g.-d. art. fofézei; pl. foféze

fofezelor
FOFEÁZĂ, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte în formă de aripă sau de braț: a) aripa unei ferestre, a unei uși sau a unei porți; b) fiecare dintre brațele care poartă scaunele unui scrânciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vânt; d) fiecare dintre tălpile războiului de țesut; e) fiecare dintre lopățelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniță; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofează = a umbla repede. [Pl. și: fofezi] – Et. nec.

DOOM

fofeáză s. f., g.-d. art. fofézei; pl. foféze

fofila
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilai
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilam
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilare
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilară
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilarăm
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilarăți
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilase
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilasem
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilaseră
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilaserăm
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilaserăți
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilaseși
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilaseți
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilat
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilau
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilași
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilați
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilează
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilez
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofileze
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilezi
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilând
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

fofilînd
FOFILÁ, fofilez, vb. I. Refl. A se strecura neobservat, cu dibăcie; a pătrunde, a se introduce undeva pe furiș; fig. a obține o situație bună prin înșelătorie. ♦ Fig. A se sustrage de la o îndatorire; a se eschiva. – Din fr. faufiler.

DOOM

!fofilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fofileáză

foflenchi
FOFLÉNCHI interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui corp; tronc! zdrang! – Onomatopee.

DOOM

foflénchi (fo-flenchi) interj.

fofoloaga
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloaga
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloage
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloage
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagei
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagei
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagele
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagele
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagelor
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloagelor
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofoloancă
a i se zbârli fofoloanca expr. (er., glum. – d. femei) a se excita.

fofolog
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofolog
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologi
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologi
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologii
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologii
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologilor
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologilor
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologul
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologul
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologului
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofologului
FOFOLÓG, -OÁGĂ, fofologi, -oage, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent. – Formație onomatopeică.

DOOM

fofológ (pop.) adj. m., s. m., pl. fofológi; adj. f., s. f. fofoloágă, pl. fofoloáge

fofârlica
FOFÂRLÍCA s. f. art. (În expr.) A umbla cu fofârlica = a face șmecherii, înșelăciuni; a încerca să înșele pe cineva. – Et. nec.

DOOM

fofârlíca (în expr. a umbla cu fofârlica) s. f. art.

fofîrlica
FOFÂRLÍCA s. f. art. (În expr.) A umbla cu fofârlica = a face șmecherii, înșelăciuni; a încerca să înșele pe cineva. – Et. nec.

DOOM

fofârlíca (în expr. a umbla cu fofârlica) s. f. art.

foi
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foi
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

DOOM

foále s. n., pl. foále

foi
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foia
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiai
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiala
FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-] – Foi² + suf. -eală.

DOOM

foiálă s. f., g.-d. art. foiélii; pl. foiéli

foiam
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiască
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiau
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiați
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foicele
FOICÍCĂ, foicele, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

DOOM

foicícă (fo-i-) s. f., g.-d. art. foicélei; pl. foicéle, art. foicélele

foicelei
FOICÍCĂ, foicele, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

DOOM

foicícă (fo-i-) s. f., g.-d. art. foicélei; pl. foicéle, art. foicélele

foicelele
FOICÍCĂ, foicele, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

DOOM

foicícă (fo-i-) s. f., g.-d. art. foicélei; pl. foicéle, art. foicélele

foicelelor
FOICÍCĂ, foicele, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

DOOM

foicícă (fo-i-) s. f., g.-d. art. foicélei; pl. foicéle, art. foicélele

foicica
FOICÍCĂ, foicele, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). [Pr.: fo-i-] – Foaie + suf. -icică.

DOOM

foicícă (fo-i-) s. f., g.-d. art. foicélei; pl. foicéle, art. foicélele

foieli
FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-] – Foi² + suf. -eală.

DOOM

foiálă s. f., g.-d. art. foiélii; pl. foiéli

foielii
FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-] – Foi² + suf. -eală.

DOOM

foiálă s. f., g.-d. art. foiélii; pl. foiéli

foielile
FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-] – Foi² + suf. -eală.

DOOM

foiálă s. f., g.-d. art. foiélii; pl. foiéli

foielilor
FOIÁLĂ, foieli, s. f. Faptul de a (se) foi²; mișcare de colo până colo; forfotă, foire; forfoteală. [Pr.: fo-ia-] – Foi² + suf. -eală.

DOOM

foiálă s. f., g.-d. art. foiélii; pl. foiéli

foiesc
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foieta
FOIETÁ vb. I. v. foileta.

foietaj
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietaje
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietajele
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietajelor
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietajul
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietajului
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foietare
FOIETÁ vb. I. v. foileta.

foietat
FOIETÁ vb. I. v. foileta.

foieton
FOIETÓN s.n. v. foileton.

foietonist
FOIETONÍST, -Ă s.m. și f. v. foiletonist.

foietonistă
FOIETONÍST, -Ă s.m. și f. v. foiletonist.

foiește
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiești
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foii
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foii
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foile
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foileta
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletai
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletam
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletare
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletară
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletarăm
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletarăți
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletase
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletasem
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletaseră
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletaserăm
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletaserăți
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletaseși
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletaseți
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletat
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletat
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

foiletau
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletași
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletați
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletează
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletez
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foileteze
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletezi
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletoane
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foiletoanele
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foiletoanelor
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foileton
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foiletonism
FOILETONÍSM s.n. (Rar) Arta sau știința foiletoanelor. [< fr. feuilletonisme].

foiletonismul
FOILETONÍSM s.n. (Rar) Arta sau știința foiletoanelor. [< fr. feuilletonisme].

foiletonismului
FOILETONÍSM s.n. (Rar) Arta sau știința foiletoanelor. [< fr. feuilletonisme].

foiletonist
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonista
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletoniste
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonistei
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonistele
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonistelor
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonistic
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonistica
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonistice
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticei
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticele
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticelor
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonistici
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticii
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticilor
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticul
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonisticului
FOILETONÍSTIC, -Ă, foiletonistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

DOOM

*foiletonístic (fo-i-) adj. m., pl. foiletonístici; f. foiletonístică, pl. foiletonístice

foiletonistică
FOILETONÍSTIC, -Ă, adj., s. f. 1. Adj. De foileton. 2. S. f. Arta de a scrie foiletoane. 3. S. f. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.

foiletonistul
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonistului
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletoniști
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletoniștii
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletoniștilor
FOILETONÍST, -Ă, foiletoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletoniste (după foaie).

DOOM

foiletonístă (fo-i-) s. f, g.-d. art. foiletonístei; pl. foiletoníste

foiletonul
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foiletonului
FOILETÓN, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

DOOM

foiletón (fo-i-) s. n., pl. foiletoáne

foiletând
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foiletînd
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).

DOOM

foiletá (a ~) (livr.) (fo-i-) vb., ind. prez. 3 foileteáză

foilor
FOÁIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

DOOM

foáie s. f., art. foáia, g.-d. art. fóii; pl. foi

foim
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foind
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foioasa
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioasa
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioase
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioase
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioasei
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioasei
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioasele
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioasele
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioaselor
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioaselor
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foios
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foiosul
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foiosului
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioși
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioșii
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foioșilor
FOIÓS, -OÁSĂ, foioși, -oase, adj., s. n. 1. Adj. (Despre arbori) Care are frunze late și căzătoare și face parte din încrengătura angiospermelor. ♦ (Substantivat, f. pl.) Denumire dată unor specii de arbori și de arbuști care au astfel de frunze. 2. S. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. [Pr.: fo-ios] – Foaie + suf. -os, (2) după fr. feuillet.

DOOM

foiós² (despărțitură a stomacului rumegătoarelor) s. n., pl. foioáse

foire
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foire
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foirea
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foiri
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foirii
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foirile
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foirilor
FOÍRE, foiri, s. f. Acțiunea de a (se) foi² și rezultatul ei; forfotă, foială. – V. foi².

DOOM

foíre s. f., g.-d. art. foírii; pl. foíri

foiră
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foirăm
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foirăți
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foise
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foisem
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiseră
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiserăm
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiserăți
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiseși
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foiseți
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foit
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foit
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna, a nu sta locului; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

foitaj
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitaje
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitajele
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitajelor
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitajul
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitajului
FOITÁJ, foitaje, s. n. Aluat franțuzesc. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilletage (după foaie).

DOOM

foitáj (fo-i-) s. n., pl. foitáje

foitaș
foitáș (-șuri), s. n. – Vergea de armă de foc. – Var. făitaș. Mag. foitas (Cihac, II, 501; DAR). – Der. fuitui (var. fultui), vb. (a umple cu cîlți), cf. mag. fojtani; fuituială (var. fultuială, hultuială), s. f. (cîlți; vergea); fuituitor, s. n. (Trans., băț cu care se bat cîlții), ale cărui var. indică o încrucișare cu foltic, folticos, ca și fultuc, s. n. (perniță; parazit la lînei). După opinia greșită a lui Philippide, Principii, 90, aceste cuvinte pleacă de la lat. fulcio.

foiufiu
foiufíu (-íi), s. m. – Saschiu (Vinca herbacea). – Var. foainfir, foaienfir, făhiu, fonfiu, fonchiu, foiumfie, foionfiu, foiufoi, etc. Mag. folyófű (Drăganu, Dacor., VI, 274). Anumite var. se explică printr-o etimologie populară care le-a apropiat de foaie și de fir. Din rom. provine bg. foienfir (Capidan, Raporturile, 219).

foiuleană
FOIULEÁNĂ, foiulene, s. f. Diminutiv al lui foaie (1). Foiuleană de-abanos, La luncuța rară-n jos Trece Ghiță cel frumos. ȘEZ. II 80.

foiși
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

foișoare
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foișoarele
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foișoarelor
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foișor
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foișorul
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foișorului
FOIȘÓR, foișoare, s. n. 1. Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului), cu acoperișul susținut de stâlpi sau de coloane; cerdac, pridvor. 2. Construcție izolată în curtea sau în grădina unei case; pavilion, chioșc. ♦ Turn. ◊ (Înv.) Foișor de foc = turn de observație pentru incendii. [Pr.: fo-i-] – Din magh. folyosó.

DOOM

foișór (fo-i-) s. n., pl. foișoáre

foița
FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

DOOM

foíță s. f., g.-d. art. foíței; pl. foíțe

foițar
foițar, foițari s. m. cartofor.

foițe
FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

DOOM

foíță s. f., g.-d. art. foíței; pl. foíțe

foiței
FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

DOOM

foíță s. f., g.-d. art. foíței; pl. foíțe

foițele
FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

DOOM

foíță s. f., g.-d. art. foíței; pl. foíțe

foițelor
FOÍȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.

DOOM

foíță s. f., g.-d. art. foíței; pl. foíțe

foiți
FOÍ², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

DOOM

foí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiésc, imperf. 3 sg. foiá; conj. prez. 3 să foiáscă

fojgăi
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăia
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiai
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiala
FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

fojgăiam
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiască
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiau
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiați
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăieli
FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

fojgăielii
FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

fojgăielile
FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

fojgăielilor
FOJGĂIÁLĂ, fojgăieli, s. f. (Reg.) Fojgăire. – Fojgăi + suf. -eală.

fojgăiesc
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiește
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiești
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăii
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăim
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăind
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăire
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăire
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăirea
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăiri
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăirii
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăirile
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăirilor
FOJGĂÍ, fojgăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre vietăți care se găsesc în mare număr pe un spațiu mic și se mișcă neîncetat) A foi², a mișuna (cu zgomot). [Var.: foșcăí vb. IV] – Cf. foșăi.

fojgăiră
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăirăm
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăirăți
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăise
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăisem
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiseră
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiserăm
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiserăți
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiseși
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiseți
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăit
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăitura
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

fojgăituri
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

fojgăiturii
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

fojgăiturile
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

fojgăiturilor
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

fojgăiși
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fojgăiți
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

fol
FOL interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă zgomotul produs de oamenii fără dinți când mestecă. – Onomatopee.

DOOM

fol-fól v. fol

folclor
FOLCLÓR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

DOOM

!folclór (fol-clor/folc-lor) s. n.

folcloric
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folclorica
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folclorice
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricei
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricele
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricelor
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folclorici
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricii
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricilor
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricul
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folcloricului
FOLCLÓRIC, -Ă, folclorici, -ce, adj. Care aparține folclorului, privitor la folclor; folcloristic. – Din fr. folklorique.

DOOM

!folclóric (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclórici; f. folclórică, pl. folclórice

folclorism
FOLCLORÍSM s. n. Tendință de a exagera elementul folcloric în artă și literatură sau în lucrări teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.

DOOM

!folclorísm (fol-clo-/folc-lo-) s. n.

folclorismul
FOLCLORÍSM s. n. Tendință de a exagera elementul folcloric în artă și literatură sau în lucrări teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.

DOOM

!folclorísm (fol-clo-/folc-lo-) s. n.

folclorismului
FOLCLORÍSM s. n. Tendință de a exagera elementul folcloric în artă și literatură sau în lucrări teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.

DOOM

!folclorísm (fol-clo-/folc-lo-) s. n.

folclorist
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folclorista
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloriste
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloristei
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloristele
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloristelor
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloristic
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristica
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristica
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístică (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorísticii

folcloristice
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicei
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicele
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicelor
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristici
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristici
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístică (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorísticii

folcloristicii
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicii
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístică (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorísticii

folcloristicilor
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicul
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristicului
FOLCLORÍSTIC, -Ă, folcloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Folcloric. 2. S. f. Știință care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului. – Folclor + suf. -istic. Cf. germ. folkloristisch, Folkloristik.

DOOM

!folclorístic (fol-clo-/folc-lo-) adj. m., pl. folclorístici; f. folclorístică, pl. folclorístice

folcloristul
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloristului
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloriști
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloriștii
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folcloriștilor
FOLCLORÍST, -Ă, folcloriști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu culegerea și cu studierea materialului folcloric; specialist în folcloristică. – Din fr. folkloriste.

DOOM

!folclorístă (fol-clo-/folc-lo-) s. f., g.-d. art. folclorístei; pl. folcloríste

folclorul
FOLCLÓR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

DOOM

!folclór (fol-clor/folc-lor) s. n.

folclorului
FOLCLÓR s. n. 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore.

DOOM

!folclór (fol-clor/folc-lor) s. n.

folfăi
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăia
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiai
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiam
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiască
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiau
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiați
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiesc
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiește
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiești
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăii
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăim
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăind
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăire
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăire
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

folfăiră
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăirăm
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăirăți
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăise
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăisem
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiseră
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiserăm
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiserăți
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiseși
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiseți
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăit
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiși
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folfăiți
FOLFĂÍ, folfăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac bătrânii care nu au dinți); a molfăi, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ăi.

DOOM

folfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folfăiésc, imperf. 3 sg. folfăiá; conj. prez. 3 să folfăiáscă

folia
FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

DOOM

!folía (dans) (port.) s. f., g.-d. art. folíei

folia
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

foliacee
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceea
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceei
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceele
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceelor
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliacei
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceii
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceilor
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceu
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceul
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliaceului
FOLIACÉU, -CÉE, foliacei, -cee, adj. Care seamănă cu o frunză, de consistența și de culoarea unei frunze. [Pr.: -li-a-] – Din fr. foliacé, lat. foliaceus.

DOOM

foliacéu (-li-a-) adj. m., pl. foliacéi; f. sg. și pl. foliacée

foliant
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliante
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliantele
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliantelor
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliantul
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliantului
FOLIÁNT, foliante, s. n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată, cu paginația in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.

DOOM

foliánt (-li-ant) s. n., pl. foliánte

foliar
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliara
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliare
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarei
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarele
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarelor
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliari
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarii
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarilor
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarul
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliarului
FOLIÁR, -Ă adj. Referitor la frunze. [Pron. -li-ar. / < fr. foliaire].

foliat
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliata
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliate
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliatei
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliatele
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliatelor
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliatul
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliatului
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliați
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliația
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliație
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliației
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliații
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliații
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliațiile
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliațiilor
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

foliaților
FOLIÁT, -Ă, foliați, -te, adj. 1. Care are frunze, cu foi. 2. (Chim.) Dispus în lame subțiri. [Pr.: -li-at] – Din fr. folié.

DOOM

foliát (-li-at) adj. m., pl. foliáți; f. foliátă, pl. foliáte

foliațiune
FOLIAȚIÚNE s. f. v. foliație.

DOOM

foliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. foliáția (-ți-a), g.-d. art. foliáției; pl. foliáții, art. foliáțiile (-ți-i-)

folicul
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

folicula
FOLÍCULĂ, folicule, s. f. Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. – Din fr. follicule.

DOOM

folículă (fruct) s. f., g.-d. art. folículei; pl. folícule

folicular
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

foliculara
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

foliculare
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularei
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularele
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularelor
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

foliculari
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularii
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularilor
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularul
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicularului
FOLICULÁR, -Ă, foliculari, -e, adj. Privitor la foliculi, care este în legătură cu foliculii. ◊ Hormon folicular = foliculină. – Din fr. folliculaire.

DOOM

foliculár adj. m., pl. foliculári; f. foliculáră, pl. foliculáre

folicule
FOLÍCULĂ, folicule, s. f. Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. – Din fr. follicule.

DOOM

folículă (fruct) s. f., g.-d. art. folículei; pl. folícule

foliculei
FOLÍCULĂ, folicule, s. f. Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. – Din fr. follicule.

DOOM

folículă (fruct) s. f., g.-d. art. folículei; pl. folícule

foliculele
FOLÍCULĂ, folicule, s. f. Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. – Din fr. follicule.

DOOM

folículă (fruct) s. f., g.-d. art. folículei; pl. folícule

foliculelor
FOLÍCULĂ, folicule, s. f. Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. – Din fr. follicule.

DOOM

folículă (fruct) s. f., g.-d. art. folículei; pl. folícule

foliculi
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

foliculii
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

foliculilor
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

foliculina
FOLICULÍNĂ s. f. Hormon secretat de glandele sexuale feminine; preparat medical care conține acest hormon. – Din fr. folliculine.

DOOM

foliculínă (hormon) s. f., g.-d. art. foliculínei

foliculine
FOLICULÍNĂ s. f. Hormon secretat de glandele sexuale feminine; preparat medical care conține acest hormon. – Din fr. folliculine.

DOOM

foliculínă (hormon) s. f., g.-d. art. foliculínei

foliculinei
FOLICULÍNĂ s. f. Hormon secretat de glandele sexuale feminine; preparat medical care conține acest hormon. – Din fr. folliculine.

DOOM

foliculínă (hormon) s. f., g.-d. art. foliculínei

foliculinemie
FOLICULINEMÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. folliculinémie].

foliculinuria
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculinurie
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculinuriei
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculinurii
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculinuriile
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculinuriilor
FOLICULINURÍE s.f. (Med.) Prezență a foliculinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. folliculinurie].

foliculita
FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.

DOOM

foliculítă (boală) s. f., g.-d. art. foliculítei; pl. foliculíte

foliculite
FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.

DOOM

foliculítă (boală) s. f., g.-d. art. foliculítei; pl. foliculíte

foliculitei
FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.

DOOM

foliculítă (boală) s. f., g.-d. art. foliculítei; pl. foliculíte

foliculitele
FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.

DOOM

foliculítă (boală) s. f., g.-d. art. foliculítei; pl. foliculíte

foliculitelor
FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.

DOOM

foliculítă (boală) s. f., g.-d. art. foliculítei; pl. foliculíte

foliculoză
FOLICULÓZĂ s.f. Conjunctivită la copii caracterizată prin apariția de mici granulații pe conjunctivă. [Cf. fr. folliculose].

foliculul
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

foliculului
FOLÍCUL, foliculi, s. m. Nume generic dat formațiunilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț. – Din fr. follicule.

DOOM

folícul (formație anatomică) s. m., pl. folículi

folie
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

folie
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

foliei
FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

DOOM

!folía (dans) (port.) s. f., g.-d. art. folíei

foliei
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

folii
FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

DOOM

!folía (dans) (port.) s. f., g.-d. art. folíei

folii
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

folii
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

foliile
FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

DOOM

!folía (dans) (port.) s. f., g.-d. art. folíei

foliile
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

foliile
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

foliilor
FOLÍA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

DOOM

!folía (dans) (port.) s. f., g.-d. art. folíei

foliilor
FOLÍE², folii, s. f. (Fam.) Veselie (zgomotoasă), grozăvie, nebunie (plină de satisfacții); (concr.) lucru grozav, extrem de plăcut, care produce o impresie vie. – Din fr. folie.

DOOM

folíe² (fam.) (lucru admirat) (-li-e) s. f., art. folía (-li-a), g.-d. art. folíei; pl. folíi, art. folíile (-li-i-)

foliilor
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

folio
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

foliola
FOLIÓLĂ, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.

DOOM

foliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. foliólei; pl. folióle

foliolat
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolata
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolate
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolatei
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolatele
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolatelor
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolatul
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolatului
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolați
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolații
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliolaților
FOLIOLÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliolé].

foliole
FOLIÓLĂ, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.

DOOM

foliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. foliólei; pl. folióle

foliolei
FOLIÓLĂ, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.

DOOM

foliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. foliólei; pl. folióle

foliolele
FOLIÓLĂ, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.

DOOM

foliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. foliólei; pl. folióle

foliolelor
FOLIÓLĂ, foliole, s. f. Fiecare dintre frunzulițele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. [Pr.: -li-o-] – Din fr. foliole, lat. foliolum.

DOOM

foliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. foliólei; pl. folióle

folioul
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

folioului
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

foliouri
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

foliourile
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

foliourilor
FÓLIO, foliouri, s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

DOOM

fólio (format, filă) (-li-o) s. n., art. fólioul; pl. fóliouri; abr. f/f.

foliu
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

foliul
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

foliului
FÓLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

DOOM

fóliu (curbă) [liu pron. liu] s. n., art. fóliul; pl. fólii, art. fóliile (-li-i)

folium
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

foliumul
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

foliumului
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

foliumuri
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

foliumurile
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

foliumurilor
FÓLIUM s.n. 1. Formație anatomică în formă de frunză. 2. Curbă geometrică a cărei formă seamănă cu o frunză. [Pron. -li-um, var. foliu. / < lat. folium].

folk
FOLK s. n., adj. invar. 1. S. n. Stil în muzica ușoară contemporană care folosește motive din muzica populară. 2. Adj. invar. Care aparține folkului (1). – Din engl. folk.

DOOM

*folk (angl.) adj. invar., s. n.

folketing
FÓLKETING s.n. Denumire a parlamentului în Danemarca. [< germ. Folketing].

folkist
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkista
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkiste
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkistei
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkistele
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkistelor
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkistul
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkistului
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkiști
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkiștii
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folkiștilor
FOLKÍST, -Ă, folkiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Cântăreț de muzică folk. – Folk + suf. -ist.

DOOM

*folkístă (fam.) s. f., g.-d. art. folkístei; pl. folkíste

folklor
FOLKLÓR s.n. v. folclor.

folkul
FOLK s. n., adj. invar. 1. S. n. Stil în muzica ușoară contemporană care folosește motive din muzica populară. 2. Adj. invar. Care aparține folkului (1). – Din engl. folk.

DOOM

*folk (angl.) adj. invar., s. n.

folkului
FOLK s. n., adj. invar. 1. S. n. Stil în muzica ușoară contemporană care folosește motive din muzica populară. 2. Adj. invar. Care aparține folkului (1). – Din engl. folk.

DOOM

*folk (angl.) adj. invar., s. n.

foloase
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

foloasele
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

foloaselor
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

folos
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

folosea
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

foloseai
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

foloseam
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosească
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

foloseau
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

foloseați
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosesc
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosește
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosești
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosi
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosii
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosim
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosind
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosința
FOLOSÍNȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.

DOOM

folosínță s. f., g.-d. art. folosínței; pl. folosínțe

folosințe
FOLOSÍNȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.

DOOM

folosínță s. f., g.-d. art. folosínței; pl. folosínțe

folosinței
FOLOSÍNȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.

DOOM

folosínță s. f., g.-d. art. folosínței; pl. folosínțe

folosințele
FOLOSÍNȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.

DOOM

folosínță s. f., g.-d. art. folosínței; pl. folosínțe

folosințelor
FOLOSÍNȚĂ, folosințe, s. f. 1. Dreptul de a folosi un bun. 2. (Înv.) Folos. – Folosi + suf. -ință.

DOOM

folosínță s. f., g.-d. art. folosínței; pl. folosínțe

folosire
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosire
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosirea
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosiri
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosirii
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosirile
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosirilor
FOLOSÍRE, folosiri, s. f. Acțiunea de a (se) folosi și rezultatul ei; întrebuințare. – V. folosi.

DOOM

folosíre s. f., g.-d. art. folosírii; pl. folosíri

folosiră
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosirăm
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosirăți
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosise
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosisem
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiseră
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiserăm
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiserăți
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiseși
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiseți
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosit
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosit
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosita
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosite
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folositei
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folositele
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folositelor
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folositoare
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositoarea
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositoarei
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositoarele
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositoarelor
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositor
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositori
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositorii
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositorilor
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositorul
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositorului
FOLOSITÓR, -OÁRE, folositori, -oare, adj. Care aduce folos, care este de folos, care servește unui scop (bun); util. – Folosi + suf. -tor.

DOOM

folositór adj. m., pl. folositóri; f. sg. și pl. folositoáre

folositul
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folositului
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosiși
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiți
FOLOSÍ, folosesc, vb. IV. 1. Tranz. A face uz (de ceva); a utiliza, a întrebuința. ◊ Refl. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de”) Mă folosesc de dicționar. 2. Intranz. (Construit cu dativul) A fi de folos, a ajuta (cuiva); a servi. 3. Refl. A avea, a trage folos (din ceva); a profita (de ceva). – Din folos.

DOOM

folosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. folosésc, imperf. 3 sg. foloseá; conj. prez. 3 să foloseáscă

folosiți
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosiții
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosiților
FOLOSÍT, -Ă, folosiți, -te, adj. Care a fost întrebuințat; care s-a degradat, deteriorat (prin întrebuințare îndelungată); întrebuințat, uzat. – V. folosi.

folosul
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

folosului
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos.

DOOM

folós s. n., pl. foloáse

foloștina
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. (Pop.) 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite etc. 2. Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec.

DOOM

foloștínă (pop.) s. f., g.-d. art. foloștínei; pl. foloștíne

foloștine
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. (Pop.) 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite etc. 2. Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec.

DOOM

foloștínă (pop.) s. f., g.-d. art. foloștínei; pl. foloștíne

foloștinei
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. (Pop.) 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite etc. 2. Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec.

DOOM

foloștínă (pop.) s. f., g.-d. art. foloștínei; pl. foloștíne

foloștinele
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. (Pop.) 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite etc. 2. Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec.

DOOM

foloștínă (pop.) s. f., g.-d. art. foloștínei; pl. foloștíne

foloștinelor
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. (Pop.) 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite etc. 2. Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec.

DOOM

foloștínă (pop.) s. f., g.-d. art. foloștínei; pl. foloștíne

folt
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

foltan
FOLTÁN, foltane, s. n. (Regional) Bucată, petic de pămînt, de pădure etc. Dincolo de un foltan de stuf se mișcau domol două sălbătăciuni. SADOVEANU, P. M. 257. Balta își schimba numaidecît fața și o viață extraordinară pornea în jurul meu, din mîluri în ape și foltane de stuf. id. V. F. 79.

foltul
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

foltului
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

folturi
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

folturile
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

folturilor
folt (-turi), s. n. – Bucată, fărîmă, fragment. Mag. folt (DAR). – În Trans. – Der. foltan, s. n. (bucată); foltău, s. n. (Mold., bucăți de coajă de pin, folosite ca scînduri negeluite).

folus
Fol(us) = Pholus.

fomentație
FOMENTÁȚIE s.f. Aplicarea în scop terapeutic a unui medicament cald pe o parte a corpului; (pop.) oblojire. ♦ Medicament folosit în acest scop. [Gen. -iei. / < fr. fomentation].

DOOM

fomentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. fomentáția (-ți-a), g.-d. fomentáții, art. fomentáției

fomist
fomist, fomiști s. m. (intl.) 1. individ permanent nesătul, care mănâncă resturile de mâncare ale comesenilor săi. 2. vagabond care își caută hrana prin cutiile de gunoi.

fomistă
fomist, fomiști s. m. (intl.) 1. individ permanent nesătul, care mănâncă resturile de mâncare ale comesenilor săi. 2. vagabond care își caută hrana prin cutiile de gunoi.

fon
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

fon
FON- v. fono-.

fon
-FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr. -phone, cf. gr. phone].

fonastenie
FONASTENÍE s.f. Oboseală a organelor vocale. [< fr. phonasthénie].

fonatoare
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatoarea
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatoarei
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatoarele
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatoarelor
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonator
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatori
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatorii
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatorilor
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatorul
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonatorului
FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.

DOOM

FONATOÁRE adj. f. v. fonator.

fonație
FONÁȚIE s.f. v. fonațiune.

fonațiune
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonațiunea
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonațiuni
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonațiunii
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonațiunile
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonațiunilor
FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.

DOOM

fonațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni

fonce
FONCÉ adj. invar. (Franțuzism; despre culori) Închis. [Pron. fon-sé. / < fr. foncé].

fonciera
FONCIÉRĂ, fonciere, s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière.

DOOM

fonciéră (înv.) (-ci-e-) s. f., g.-d. art. fonciérei; pl. fonciére

fonciere
FONCIÉRĂ, fonciere, s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière.

DOOM

fonciéră (înv.) (-ci-e-) s. f., g.-d. art. fonciérei; pl. fonciére

foncierei
FONCIÉRĂ, fonciere, s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière.

DOOM

fonciéră (înv.) (-ci-e-) s. f., g.-d. art. fonciérei; pl. fonciére

foncierele
FONCIÉRĂ, fonciere, s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière.

DOOM

fonciéră (înv.) (-ci-e-) s. f., g.-d. art. fonciérei; pl. fonciére

foncierelor
FONCIÉRĂ, fonciere, s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière.

DOOM

fonciéră (înv.) (-ci-e-) s. f., g.-d. art. fonciérei; pl. fonciére

fond
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fonda
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaco
FONDÁCO s.n. (Italienism) 1. Prăvălie, magazin unde se vindeau diferite mărfuri. 2. Han medieval pentru negustori (mai ales pe coastele mediteraneene). [< it. fondaco].

fondai
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondal
FUNDÁL, fundaluri, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Câmp arhitectonic sau natural pe care se proiectează o construcție. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundale. – Var.: fondál s. n.] – Din it. fondale (după fund¹).

fondal
FUNDÁL, fundaluri, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Câmp arhitectonic sau natural pe care se proiectează o construcție. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundale. – Var.: fondál s. n.] – Din it. fondale (după fund¹).

fondam
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondament
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum.

DOOM

fundamént s. n., pl. fundaménte

fondamenta
FONDAMENTÁ vb. I. v. fundamenta.

fondamental
FONDAMENTÁL, -Ă adj. v. fundamental.

fondamentare
FONDAMENTÁ vb. I. v. fundamenta.

fondamentat
FONDAMENTÁ vb. I. v. fundamenta.

fondant
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondant
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanta
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanta
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondante
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondante
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantei
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantei
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantele
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantele
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantelor
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantelor
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantul
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantul
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantului
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondantului
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanți
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanți
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanții
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanții
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanților
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondanților
FONDÁNT, -Ă, fondanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

DOOM

fondántă (bomboană) s. f., g.-d. art. fondántei; pl. fondánte

fondare
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondare
FUNDÁRE s. f. v. fondare.

DOOM

fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri

fondară
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondarăm
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondarăți
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondase
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondasem
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaseră
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaserăm
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaserăți
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaseși
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondaseți
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondat
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondat
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.

fondatoare
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoare
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarea
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarea
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarei
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarei
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarele
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarele
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarelor
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatoarelor
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondator
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondator
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatori
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatori
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorii
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorii
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorilor
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorilor
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorul
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorul
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorului
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondatorului
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur.

DOOM

fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre

fondau
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondași
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondați
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondație
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

DOOM

fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)

fondează
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fonderia
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fonderie
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fonderiei
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fonderii
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fonderiile
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fonderiilor
FONDERÍE s.f. (Metal.) Instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie. [< fr. fonderie].

DOOM

fonderíe s. f., art. fondería, g.-d. art. fonderíei; pl. fonderíi, art. fonderíile

fondez
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondeze
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondezi
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondist
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondista
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondiste
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondistei
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondistele
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondistelor
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondistul
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondistului
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondiști
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondiștii
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondiștilor
FONDÍST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

DOOM

fondístă s. f., g.-d. art. fondístei; pl. fondíste

fondu
FONDÚ, fondu-uri, s. n. Procedeu cinematografic constând din întunecarea continuă a imaginii la sfârșitul unui cadru sau din apariția continuă a imaginii din întuneric. [Pr.: fõdü] – Din fr. fondu.

DOOM

*fondu (fr.) (procedeu cinematografic) [pron. fõdü] s. n., art. fondu-ul, pl. fondu-uri

fondue
FONDUE, fondue, s. f. Preparat culinar tipic elvețian din sorturi de cașcaval topit în vin. [Pr.: fõdü] – Cuv. fr.

DOOM

*fondue (fr.) (preparat culinar) [pron. fõdü] s. f., pl. fondue

fondul
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fondului
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fonduri
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fondurile
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fondurilor
FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

DOOM

fond s. n., pl. fónduri

fondând
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fondînd
FUNDÁ vb. I v. fonda.

DOOM

!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză

fonem
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonem
FONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcția de a deosebi învelișul sonor al cuvintelor și al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / < fr. phonème, cf. gr. phonema].

fonematic
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematica
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematice
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicei
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicele
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicelor
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematici
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicii
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicilor
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicul
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

fonematicului
FONEMÁTIC, -Ă, fonematici, -ce, adj. Fonologic. – Din fr. phonématique.

DOOM

fonemátic adj. m., pl. fonemátici; f. fonemátică, pl. fonemátice

foneme
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonemele
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonemelor
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonemic
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemica
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemice
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicei
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicele
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicelor
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemici
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicii
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicilor
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicul
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemicului
FONÉMIC, -Ă, fonemici, -ce, adj. (Lingv.) Privitor la fonem. – Din fr. phonémique.

fonemul
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonemului
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.

DOOM

foném s. n., pl. fonéme

fonendoscop
FONENDOSCÓP s.n. (Med.) Instrument de consultație, format dintr-o cameră de rezonanță care amplifică sunetele; stetoscop. [< fr. phonendoscope].

fonetic
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

fonetica
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

fonetica
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétică s. f., g.-d. art. fonéticii

fonetice
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticei
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticele
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticelor
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

fonetici
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

fonetici
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétică s. f., g.-d. art. fonéticii

fonetician
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticiana
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticianul
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticianului
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticiene
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticienei
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticienele
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticienelor
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticieni
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticienii
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticienilor
FONETICIÁN, -Ă, foneticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în fonetică; fonetist. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phonéticien.

DOOM

foneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. foneticiénei (-ci-e-); pl. foneticiéne

foneticii
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticii
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétică s. f., g.-d. art. fonéticii

foneticilor
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticul
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

foneticului
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.

DOOM

fonétic adj. m., pl. fonétici; f. fonétică, pl. fonétice

fonetism
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetisme
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetismele
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetismelor
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetismul
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetismului
FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

DOOM

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetist
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetista
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetiste
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetistei
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetistele
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetistelor
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetistul
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetistului
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetiști
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetiștii
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonetiștilor
FONETÍST, -Ă, fonetiști, -ste, s. m. și f. 1. Fonetician. 2. Adept al ortografiei fonetice. – Fonet[ică] + suf. -ist.

DOOM

fonetístă (înv.) s. f., g.-d. art. fonetístei; pl. fonetíste

fonf
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonfi
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonfi
fonfi s. invar. (în limbajul copiilor mici) fese.

fonfii
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonfilor
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonful
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonfului
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

DOOM

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe

fonfăi
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăia
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiai
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiam
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiau
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiați
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăie
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăii
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăim
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăind
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăire
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăire
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

fonfăiră
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăirăm
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăirăți
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăise
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăisem
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiseră
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiserăm
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiserăți
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiseși
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiseți
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăit
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăit
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăita
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăite
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăitei
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăitele
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăitelor
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăitul
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăitului
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăiși
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiți
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

DOOM

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăiți
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăiții
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fonfăiților
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.

fongi
FONGI- v. fungi-.

fongiform
FONGIFÓRM, -Ă adj. v. fungiform.

fongistatic
FONGISTÁTIC, -Ă adj. v. fungistatic.

fongus
FÓNGUS s.n. Fungozitate. [Var. fungus s.n.. / < fr. fongus, cf. lat. fungus – ciupercă].

foni
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

fonia
FONÍE s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

DOOM

foníe (rar) s. f., art. fonía, g.-d. foníi, art. foníei

foniatra
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatre
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrei
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrele
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrelor
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatri
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatria
FONIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.

DOOM

foniatríe (-ni-a-tri-) s. f., art. foniatría, g.-d. foniatríi, art. foniatríei

foniatrie
FONIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.

DOOM

foniatríe (-ni-a-tri-) s. f., art. foniatría, g.-d. foniatríi, art. foniatríei

foniatriei
FONIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.

DOOM

foniatríe (-ni-a-tri-) s. f., art. foniatría, g.-d. foniatríi, art. foniatríei

foniatrii
FONIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.

DOOM

foniatríe (-ni-a-tri-) s. f., art. foniatría, g.-d. foniatríi, art. foniatríei

foniatrii
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrilor
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatru
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrul
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

foniatrului
FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s. m. și f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatre.

DOOM

foniátru (-ni-a-tru) s. m., art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii

fonic
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonica
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonice
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicei
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicele
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicelor
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonici
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicii
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicilor
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicul
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonicului
FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

DOOM

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fonie
FONÍE s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

DOOM

foníe (rar) s. f., art. fonía, g.-d. foníi, art. foníei

foniei
FONÍE s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

DOOM

foníe (rar) s. f., art. fonía, g.-d. foníi, art. foníei

fonii
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

fonii
FONÍE s. f. (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor; sonoritate (a sunetelor limbii). – Din fr. phonie.

DOOM

foníe (rar) s. f., art. fonía, g.-d. foníi, art. foníei

fonilor
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

fono
FONO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „(referitor la) cuvânt, vorbire, fonație”. [Var. fon-. / < fr. phono-, it. fono-, cf. gr. phone – voce].

fonoabsorbant
FONOABSORBÁNT, -Ă, fonoabsorbanți, -te, adj. (Despre materiale) Care are proprietatea de a absorbi sunetele. [Pr.: -no-ab-] – Din engl. phonoabsorbant.

fonoaudiologie
FONOAUDIOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre funcțiile auditivă și fonatorie. [Pron. -no-a-u-di-o-, gen. -iei. / cf. fr. phonoaudiologie].

fonocardiograf
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiografe
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiografele
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiografelor
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiografia
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiografie
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiografiei
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiografii
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiografiile
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiografiilor
FONOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. phonocardiographie].

fonocardiograful
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiografului
FONOCARDIOGRÁF, fonocardiografe, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

DOOM

fonocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. fonocardiográfe

fonocardiograma
FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a vibrațiilor sonore ale inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

DOOM

fonocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. fonocardiográmei; pl. fonocardiográme

fonocardiograme
FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a vibrațiilor sonore ale inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

DOOM

fonocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. fonocardiográmei; pl. fonocardiográme

fonocardiogramei
FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a vibrațiilor sonore ale inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

DOOM

fonocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. fonocardiográmei; pl. fonocardiográme

fonocardiogramele
FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a vibrațiilor sonore ale inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

DOOM

fonocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. fonocardiográmei; pl. fonocardiográme

fonocardiogramelor
FONOCARDIOGRÁMĂ, fonocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a vibrațiilor sonore ale inimii cu ajutorul fonocardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiogramme.

DOOM

fonocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. fonocardiográmei; pl. fonocardiográme

fonoconfort
FONOCONFÓRT s.n. Ansamblu de condiții care fac o locuință comodă, plăcută din punctul de vedere al izolării fonice. [Cf. engl. phonoconfort].

fonogenic
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenica
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenice
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicei
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicele
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicelor
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenici
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicii
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicilor
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicul
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonogenicului
FONOGÉNIC, -Ă adj. (Despre voce) Care se pretează la înregistrare. [< fr. phonogénique].

fonoghid
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonoghidul
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonoghidului
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonoghiduri
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonoghidurile
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonoghidurilor
FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispoziția vizitatorilor unei expoziții, care conține (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].

fonograf
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonografe
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonografele
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonografelor
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonografia
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonografic
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonografica
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonografice
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficei
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficele
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficelor
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonografici
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficii
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficilor
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficul
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonograficului
FONOGRÁFIC, -Ă, fonografici, -ce, adj. Referitor la fonograf. – Din fr. phonographique.

fonografie
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonografiei
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonografii
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonografiile
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonografiilor
FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie].

fonograful
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonografului
FONOGRÁF, fonografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor. – Din fr. phonographe.

DOOM

fonográf (-no-graf) s. n., pl. fonográfe

fonograma
FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

DOOM

fonográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonográmei; pl. fonográme

fonograme
FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

DOOM

fonográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonográmei; pl. fonográme

fonogramei
FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

DOOM

fonográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonográmei; pl. fonográme

fonogramele
FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

DOOM

fonográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonográmei; pl. fonográme

fonogramelor
FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică, CD etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. – Din fr. phonogramme.

DOOM

fonográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. fonográmei; pl. fonográme

fonogramic
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramica
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramice
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicei
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicele
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicelor
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramici
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicii
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicilor
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicul
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonogramicului
FONOGRÁMIC, -Ă, fonogramici, -ce, adj. Care ține de fonogramă, privitor la fonogramă; constituit din fonograme. – Fonogramă + suf. -ic.

DOOM

fonográmic (-no-gra-) adj. m., pl. fonográmici; f. fonográmică, pl. fonográmice

fonoizolant
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolanta
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolante
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolantei
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolantele
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolantelor
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolantul
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolantului
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolanți
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolanții
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolanților
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant.

DOOM

*fonoizolánt (-no-i-) adj. m., pl. fonoizolánți; f. fonoizolántă, pl. fonoizolánte

fonoizolare
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonoizolarea
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonoizolări
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonoizolării
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonoizolările
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonoizolărilor
FONOIZOLÁRE, fonoizolări, s. f. Izolare fonică. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolare.

DOOM

*fonoizoláre (-no-i-) s. f., g.-d. art. fonoizolắrii; pl. fonoizolắri

fonolit
FONOLÍT s.n. Rocă efuzivă folosită ca fondant în ceramică. [< fr. phonolite].

DOOM

fonolít s. n.

fonolitic
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonolitica
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonolitice
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticei
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticele
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticelor
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonolitici
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticii
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticilor
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticul
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonoliticului
FONOLÍTIC, -Ă adj. Alcătuit din fonolit. [< fr. phonolitique].

fonolog
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologa
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologe
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologei
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologele
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologelor
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologi
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologia
FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

DOOM

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

fonologic
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologica
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologice
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicei
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicele
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicelor
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologici
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicii
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicilor
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicul
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologicului
FONOLÓGIC, -Ă, fonologici, -ce, adj. Care ține de fonologie sau de foneme, privitor la fonologie; fonematic. – Din fr. phonologique.

DOOM

fonológic adj. m., pl. fonológici; f. fonológică, pl. fonológice

fonologie
FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

DOOM

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

fonologiei
FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

DOOM

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

fonologii
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologii
FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

DOOM

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

fonologilor
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologul
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonologului
FONOLÓG, -Ă, fonologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană specializată în fonologie. – Din fr. phonologue.

DOOM

fonológă (rar) s. f., g.-d. art. fonológei; pl. fonológe

fonometre
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonometrele
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonometrelor
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonometria
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometric
FONOMÉTRIC, -Ă, fonometrici, -ce, adj. De fonometrie. – Din fr. phonométrique.

fonometrie
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometriei
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometrii
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometriile
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometriilor
FONOMETRÍE, fonometrii, s. f. Măsurare a intensității sunetelor. – Din fr. phonométrie.

DOOM

fonometríe (-me-tri-) s. f., art. fonometría, g.-d. art. fonometríei; pl. fonometríi, art. fonometríile

fonometru
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonometrul
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonometrului
FONOMÉTRU, fonometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității sunetelor. – Din fr. phonomètre.

DOOM

fonométru (-me-tru) s. n., art. fonométrul; pl. fonométre

fonomimia
FONOMIMÍE s. f. Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuți). – Din it. fonomimia.

fonomimic
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimica
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimice
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicei
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicele
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicelor
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimici
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicii
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicilor
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicul
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimicului
FONOMÍMIC, -Ă, fonomimici, -ce, adj. (În sintagma) Metodă fonomimică = metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, al mimicii etc. – Din it. fonomimico.

fonomimie
FONOMIMÍE s. f. Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuți). – Din it. fonomimia.

fonomimiei
FONOMIMÍE s. f. Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuți). – Din it. fonomimia.

fonomimii
FONOMIMÍE s. f. Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuți). – Din it. fonomimia.

fonomontaj
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonomontaje
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonomontajele
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonomontajelor
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonomontajul
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonomontajului
FONOMONTÁJ s.n. Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obținute separat. [< fr. phonomontage].

DOOM

fonomontáj s. n., pl. fonomontáje

fonon
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fononi
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fononii
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fononilor
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fononul
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fononului
FONÓN, fononi, s. m. Particulă fictivă asociată vibrațiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvențe comparabile cu cele ale sunetelor. – Cf. fr. phone.

DOOM

fonón s. m., pl. fonóni

fonoteca
FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

DOOM

fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci

fonotecare
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

fonotecarea
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

fonoteci
FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

DOOM

fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci

fonotecii
FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

DOOM

fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci

fonotecile
FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

DOOM

fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci

fonotecilor
FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon, CD-uri etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.

DOOM

fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci

fonotecări
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

fonotecării
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

fonotecările
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

fonotecărilor
FONOTECÁRE, fonotecări, s. f. Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. – Din fonotecă.

DOOM

fonotecáre s. f., g.-d. art. fonotecắrii; pl. fonotecắri

font
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fonta
FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.

DOOM

fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte

fontanela
FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

DOOM

fontanélă s. f., g.-d. art. fontanélei; pl. fontanéle

fontanele
FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

DOOM

fontanélă s. f., g.-d. art. fontanélei; pl. fontanéle

fontanelei
FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

DOOM

fontanélă s. f., g.-d. art. fontanélei; pl. fontanéle

fontanelele
FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

DOOM

fontanélă s. f., g.-d. art. fontanélei; pl. fontanéle

fontanelelor
FONTANÉLĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

DOOM

fontanélă s. f., g.-d. art. fontanélei; pl. fontanéle

fonte
FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.

DOOM

fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte

fontei
FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.

DOOM

fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte

fontele
FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.

DOOM

fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte

fontelor
FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.

DOOM

fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte

fontul
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fontului
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fontura
FONTÚRĂ s.f. Bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. [< fr. fonture].

DOOM

fontúră s. f., g.-d. art. fontúrii; pl. fontúri

fonturi
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fonturi
FONTÚRĂ s.f. Bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. [< fr. fonture].

DOOM

fontúră s. f., g.-d. art. fontúrii; pl. fontúri

fonturii
FONTÚRĂ s.f. Bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. [< fr. fonture].

DOOM

fontúră s. f., g.-d. art. fontúrii; pl. fontúri

fonturile
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fonturile
FONTÚRĂ s.f. Bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. [< fr. fonture].

DOOM

fontúră s. f., g.-d. art. fontúrii; pl. fontúri

fonturilor
FONT, fonturi, s. n. Caracter grafic utilizat în scrierea cu ajutorul calculatorului; set de caractere (cifre, litere, simboluri) conceput în același stil grafic. – Din engl. font.

DOOM

*font (set de litere) s. n., pl. fónturi

fonturilor
FONTÚRĂ s.f. Bară de oțel care susține și conduce acele la mașinile de tricotat. [< fr. fonture].

DOOM

fontúră s. f., g.-d. art. fontúrii; pl. fontúri

fonul
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

fonului
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

DOOM

fon s. m., pl. foni

footing
FOOTING s.n. (Sport) Tip de antrenament în care se alternează cursele cu marșurile pentru a întări rezistența gambelor și a respirației. [Pron. fú-tin. / < engl., fr., it. footing < foot – a merge pe jos].

footingul
FOOTING s.n. (Sport) Tip de antrenament în care se alternează cursele cu marșurile pentru a întări rezistența gambelor și a respirației. [Pron. fú-tin. / < engl., fr., it. footing < foot – a merge pe jos].

footingului
FOOTING s.n. (Sport) Tip de antrenament în care se alternează cursele cu marșurile pentru a întări rezistența gambelor și a respirației. [Pron. fú-tin. / < engl., fr., it. footing < foot – a merge pe jos].

for
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

for
-FOR Element secund de compunere savantă cu semnificația „care poartă”, „purtător”. [< fr. -phore, it. -foro, cf. gr. phoros].

fora
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forabil
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabila
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabile
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilei
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilele
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilelor
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabili
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilii
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabililor
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilitate
FORABILITÁTE s. f. Proprietate a rocilor de a fi ușor dislocate prin forare. – Din fr. forabilité.

DOOM

forabilitáte s. f., g.-d. art. forabilitắții

forabilitatea
FORABILITÁTE s. f. Proprietate a rocilor de a fi ușor dislocate prin forare. – Din fr. forabilité.

DOOM

forabilitáte s. f., g.-d. art. forabilitắții

forabilități
FORABILITÁTE s. f. Proprietate a rocilor de a fi ușor dislocate prin forare. – Din fr. forabilité.

DOOM

forabilitáte s. f., g.-d. art. forabilitắții

forabilității
FORABILITÁTE s. f. Proprietate a rocilor de a fi ușor dislocate prin forare. – Din fr. forabilité.

DOOM

forabilitáte s. f., g.-d. art. forabilitắții

forabilul
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forabilului
FORÁBIL, -Ă, forabili, -e, adj. (Despre roci) Care poate fi forat (ușor); care poate fi dislocat prin foraj. – Din fr. forable.

DOOM

forábil adj. m., pl. forábili; f. forábilă, pl. forábile

forai
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraibăr
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraibăre
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraibărele
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraibărelor
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraibărul
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraibărului
FORÁIBĂR, foraibăre, s. n. Dispozitiv de metal în formă de șurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre brațe, cu care se blochează o ușă, o fereastră etc. – Din germ. Vorreiber.

DOOM

foráibăr (-rai-) s. n., pl. foráibăre

foraj
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

foraje
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

forajele
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

forajelor
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

forajul
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

forajului
FORÁJ, foraje, s. n. 1. Ansamblul operațiilor care se efectuează pentru a realiza o sondă; forare. 2. Ansamblul operațiilor de fărâmare sau de așchiere a rocilor din pragul găurii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaură de sondă. – Din fr. forage.

DOOM

foráj s. n., pl. foráje

foram
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foramen
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foramene
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foramenele
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foramenelor
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foramenul
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foramenului
FORÁMEN, foramene, s. n. Deschizătură, orificiu (anatomic) de dimensiuni foarte mici. – Din lat., fr. foramen.

DOOM

forámen s. n., pl. forámene

foraminifer
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

foraminifere
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

foraminiferele
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

foraminiferelor
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

foraminiferul
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

foraminiferului
FORAMINIFÉR, foraminifere, s. n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare marine din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau din mai multe camere comunicând între ele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, strate, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifère.

DOOM

foraminifér s. n., pl. foraminifére

forar
forar, forari s. m. homosexual.

forare
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forare
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forarea
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forară
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forarăm
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forarăți
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forase
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forasem
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraseră
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraserăm
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraserăți
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraseși
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraseți
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forat
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forau
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foraș
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș.

DOOM

făráș s. n., pl. făráșe

forași
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forați
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forban
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forbani
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forbanii
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forbanilor
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forbanul
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forbanului
FORBÁN, forbani, s. m. (Rar) Pirat, corsar; om care nu respectă nicio lege. ◊ Forban literar = plagiator. – Din fr. forban.

DOOM

forbán (rar) s. m., pl. forbáni

forceps
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcepsul
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcepsului
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcepsuri
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcepsurile
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcepsurilor
FÓRCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrică folosit la extragerea fătului viu în cazul nașterilor dificile. – Din fr. forceps.

DOOM

fórceps s. n., pl. fórcepsuri

forcing
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcingul
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcingului
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcinguri
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcingurile
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcingurilor
FÓRCING s.n. (Sport) Preluarea inițiativei de joc; exercitarea presiunii asupra adversarului, atac susținut. [Pron. forsing. / < engl. forcing].

forcipresură
FORCIPRESÚRĂ s.f. (Med.) Aplicarea pe un vas (lezat) a unei presiuni pentru a opri o hemoragie. [< fr. forcipressure].

forcis
Forcis = Phorcys.

fordism
FORDÍSM s. n. Sistem de organizare în flux continuu a producției de masă, bazat pe divizarea și simplificarea amănunțită a operațiilor de muncă, pe folosirea benzilor rulante etc. – Ford (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

fordísm s. n.

fordismul
FORDÍSM s. n. Sistem de organizare în flux continuu a producției de masă, bazat pe divizarea și simplificarea amănunțită a operațiilor de muncă, pe folosirea benzilor rulante etc. – Ford (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

fordísm s. n.

fordismului
FORDÍSM s. n. Sistem de organizare în flux continuu a producției de masă, bazat pe divizarea și simplificarea amănunțită a operațiilor de muncă, pe folosirea benzilor rulante etc. – Ford (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

fordísm s. n.

fordist
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordista
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordiste
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordistei
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordistele
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordistelor
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordistul
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordistului
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordiști
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordiștii
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

fordiștilor
FORDÍST, -Ă adj. Referitor la fordism, propriu fordismului. [Cf. it. fordista].

forează
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forechecking
FORECHECKING s.n. Mijloc de stăvilire a atacului advers la hochei. [Pron. forcechin. / < engl. forechecking].

forehand
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forestier
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestiera
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestiere
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierei
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierele
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierelor
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestieri
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierii
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierilor
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierul
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forestierului
FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la păduri; de pădure; în legătură cu exploatările de păduri; silvic. ◊ Perdea forestieră = plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din fr. forestier.

DOOM

forestiér (-ti-er) adj. m., pl. forestiéri; f. forestiéră, pl. forestiére

forez
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foreza
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse.

DOOM

*foréză s. f., g.-d. art. forézei; pl. foréze

foreze
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

foreze
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse.

DOOM

*foréză s. f., g.-d. art. forézei; pl. foréze

forezei
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse.

DOOM

*foréză s. f., g.-d. art. forézei; pl. foréze

forezele
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse.

DOOM

*foréză s. f., g.-d. art. forézei; pl. foréze

forezelor
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse.

DOOM

*foréză s. f., g.-d. art. forézei; pl. foréze

forezi
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forezia
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

forezie
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

foreziei
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

forezii
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

foreziile
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

foreziilor
FOREZÍE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relații de parazitism. – Din fr. phorésie.

DOOM

forezíe s. f., art. forezía, g.-d. art. forezíei; pl. forezíi, art. forezíile

forfait
FORFAIT, forfait-uri, s. n. Neprezentare a unui concurent sau a unei echipe la o probă, fază sau etapă a unei competiții sportive, fapt care atrage după sine penalizarea. [Var.: forfét s. n.] – Din fr., engl. forfait.

DOOM

!forfait (fr.) [pron. forfé] (-fait) s. n., art. forfait-ul; pl. forfait-uri

forfeca
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecai
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecam
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecar
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecare
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecare
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecarea
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecari
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecarii
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecarilor
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecarul
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecarului
FORFECÁR, forfecări, s. m. Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru vița-de-vie (Lethrus cephalotes). – Foarfecă + suf. -ar.

DOOM

forfecár s. m., pl. forfecári

forfecară
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecarăm
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecarăți
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecase
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecasem
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecaseră
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecaserăm
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecaserăți
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecaseși
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecaseți
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecat
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecat
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele sau alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni – Din lat. forficare.

forfecau
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecași
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecați
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecuța
FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfecă; foarfecă (1) mică (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfeci (Loxia curvirostra). – Foarfecă + suf. -uță.

DOOM

forfecúță s. f., g.-d. art. forfecúței; pl. forfecúțe

forfecuțe
FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfecă; foarfecă (1) mică (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfeci (Loxia curvirostra). – Foarfecă + suf. -uță.

DOOM

forfecúță s. f., g.-d. art. forfecúței; pl. forfecúțe

forfecuței
FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfecă; foarfecă (1) mică (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfeci (Loxia curvirostra). – Foarfecă + suf. -uță.

DOOM

forfecúță s. f., g.-d. art. forfecúței; pl. forfecúțe

forfecuțele
FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfecă; foarfecă (1) mică (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfeci (Loxia curvirostra). – Foarfecă + suf. -uță.

DOOM

forfecúță s. f., g.-d. art. forfecúței; pl. forfecúțe

forfecuțelor
FORFECÚȚĂ, forfecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfecă; foarfecă (1) mică (pentru tăiat unghiile). 2. Pasăre mică, cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucișate ca niște foarfeci (Loxia curvirostra). – Foarfecă + suf. -uță.

DOOM

forfecúță s. f., g.-d. art. forfecúței; pl. forfecúțe

forfecând
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecînd
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare.

DOOM

forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece

forfecări
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecării
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecările
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecărilor
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca.

DOOM

forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri

forfecătura
FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură.

DOOM

forfecătúră s. f., g.-d. art. forfecătúrii; pl. forfecătúri

forfecături
FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură.

DOOM

forfecătúră s. f., g.-d. art. forfecătúrii; pl. forfecătúri

forfecăturii
FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură.

DOOM

forfecătúră s. f., g.-d. art. forfecătúrii; pl. forfecătúri

forfecăturile
FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură.

DOOM

forfecătúră s. f., g.-d. art. forfecătúrii; pl. forfecătúri

forfecăturilor
FORFECĂTÚRĂ, forfecături, s. f. Forfecare; fig. muștruluială, bătaie. – Forfeca + suf. -ătură.

DOOM

forfecătúră s. f., g.-d. art. forfecătúrii; pl. forfecătúri

forfet
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfet
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfeta
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetai
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetam
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetar
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetara
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetare
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetare
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarei
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarele
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarelor
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetari
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarii
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarilor
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarul
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetarului
FORFETÁR, -Ă, forfetari, -e, adj. (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă. – Din fr. forfaitaire.

DOOM

forfetár adj. m., pl. forfetári; f. forfetáră, pl. forfetáre

forfetară
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetarăm
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetarăți
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetase
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetasem
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetaseră
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetaserăm
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetaserăți
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetaseși
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetaseți
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetat
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetat
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetau
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetași
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetați
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfete
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfetează
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetele
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfetelor
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfetez
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfeteze
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetezi
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetul
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfetului
FORFÉT s. n. v. forfait.

forfetând
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forfetînd
FORFETÁ vb. I. tr. A declara forfet; a se sustrage. [Cf. fr. forfaire].

forficula
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

forfot
FÓRFOT s. n. v. forfotă.

DOOM

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei

forfota
FÓRFOT s. n. v. forfotă.

DOOM

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei

forfote
FÓRFOT s. n. v. forfotă.

DOOM

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei

forfotea
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfoteai
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfoteala
FORFOTEÁLĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. – Forfoti + suf. -eală.

DOOM

forfoteálă s. f., g.-d. art. forfotélii; pl. forfotéli

forfoteam
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotească
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfoteau
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfoteați
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotei
FÓRFOT s. n. v. forfotă.

DOOM

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei

forfoteli
FORFOTEÁLĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. – Forfoti + suf. -eală.

DOOM

forfoteálă s. f., g.-d. art. forfotélii; pl. forfotéli

forfotelii
FORFOTEÁLĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. – Forfoti + suf. -eală.

DOOM

forfoteálă s. f., g.-d. art. forfotélii; pl. forfotéli

forfotelile
FORFOTEÁLĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. – Forfoti + suf. -eală.

DOOM

forfoteálă s. f., g.-d. art. forfotélii; pl. forfotéli

forfotelilor
FORFOTEÁLĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. – Forfoti + suf. -eală.

DOOM

forfoteálă s. f., g.-d. art. forfotélii; pl. forfotéli

forfotesc
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotește
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotești
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfoti
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotii
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotim
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotind
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotire
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotire
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotirea
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotiri
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotirii
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotirile
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotirilor
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

forfotiră
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotirăm
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotirăți
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotise
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotisem
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiseră
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiserăm
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiserăți
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiseși
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiseți
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotit
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotitoare
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitoarea
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitoarei
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitoarele
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitoarelor
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitor
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitori
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitorii
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitorilor
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitorul
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotitorului
FORFOTITÓR, -OÁRE, forfotitori, -oare, adj. Care forfotește. – Forfoti + suf. -tor.

DOOM

forfotitór adj. m., pl. forfotitóri; f. sg. și pl. forfotitoáre

forfotiși
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfotiți
FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi², a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.

DOOM

forfotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 să forfoteáscă

forfăi
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăia
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiai
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiam
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiau
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiați
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăie
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăii
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăim
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăind
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăire
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăire
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiră
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăirăm
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăirăți
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăise
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăisem
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiseră
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiserăm
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiserăți
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiseși
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiseți
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăit
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiși
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forfăiți
FORFĂÍ, fórfăi, vb. IV. Intranz, (Pop.) A forfoti. [Prez. ind. și: forfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

!forfăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fórfăi, imperf. 3 sg. forfăiá; conj. prez. 3 să fórfăie

forhend
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forhendul
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forhendului
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forhenduri
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forhendurile
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forhendurilor
FÓRHEND s. n. v. forehand.

DOOM

*fórehand (angl.) [pron. fórhend] s. n., pl. fórehanduri

forie
-FORÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „purtare”, „comportament”, „(referitor la) atitudine”. [< fr. -phorie, cf. gr. phorein – a comporta].

forint
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forintul
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forintului
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forinți
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forinții
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forinților
FÓRINT, forinți, s. m. Monedă divizionară în Ungaria. – Din magh. forint.

DOOM

fórint s. m., pl. fórinți

forja
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forja
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge.

DOOM

fórjă s. f., art. fórja, g.-d. art. fórjei; pl. fórje

forjabil
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabila
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabile
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilei
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilele
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilelor
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabili
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilii
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabililor
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilitate
FORJABILITÁTE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acțiunea unor forțe de lovire (ciocan) sau de presare. – Din forjabil + suf. -itate.

DOOM

forjabilitáte s. f., g.-d. art. forjabilitắții

forjabilitatea
FORJABILITÁTE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acțiunea unor forțe de lovire (ciocan) sau de presare. – Din forjabil + suf. -itate.

DOOM

forjabilitáte s. f., g.-d. art. forjabilitắții

forjabilități
FORJABILITÁTE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acțiunea unor forțe de lovire (ciocan) sau de presare. – Din forjabil + suf. -itate.

DOOM

forjabilitáte s. f., g.-d. art. forjabilitắții

forjabilității
FORJABILITÁTE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acțiunea unor forțe de lovire (ciocan) sau de presare. – Din forjabil + suf. -itate.

DOOM

forjabilitáte s. f., g.-d. art. forjabilitắții

forjabilul
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjabilului
FORJÁBIL, -Ă, forjabili, -e, adj. (Despre metale sau aliaje) Care poate fi forjat. – Din fr. forgeable.

DOOM

forjábil adj. m., pl. forjábili; f. forjábilă, pl. forjábile

forjai
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjam
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjar
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjare
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjare
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

forjarea
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

forjari
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjarii
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjarilor
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjarul
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjarului
FORJÁR, forjari, s. m. Forjor. – Forjă + suf. -ar.

forjară
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjarăm
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjarăți
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjase
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjasem
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjaseră
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjaserăm
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjaserăți
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjaseși
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjaseți
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjat
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjat
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjata
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjate
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjatei
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjatele
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjatelor
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjatul
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjatului
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjau
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjași
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjați
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjați
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjații
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forjaților
FORJÁT, -Ă, forjați, -te, adj. (Despre metale sau aliaje) Lucrat prin forjare. ◊ Fier forjat = oțel lucrat cu ciocanul în diferite forme și întrebuințat în ornamentație. – V. forja.

forje
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge.

DOOM

fórjă s. f., art. fórja, g.-d. art. fórjei; pl. fórje

forjează
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjei
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge.

DOOM

fórjă s. f., art. fórja, g.-d. art. fórjei; pl. fórje

forjele
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge.

DOOM

fórjă s. f., art. fórja, g.-d. art. fórjei; pl. fórje

forjelor
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge.

DOOM

fórjă s. f., art. fórja, g.-d. art. fórjei; pl. fórje

forjeria
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjerie
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjeriei
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjerii
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjeriile
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjeriilor
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjez
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjeze
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjezi
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjor
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjori
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjorii
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjorilor
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjorul
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjorului
FORJÓR, forjori, s. m. Muncitor care lucrează la forjă (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.

DOOM

forjór s. m., pl. forjóri

forjând
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjînd
FORJÁ, forjez, vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. – Din fr. forger.

DOOM

forjá (a ~) vb., ind. prez. 3 forjeáză, 1 pl. forjắm; conj. prez. 3 să forjéze; ger. forjấnd

forjări
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

forjărie
FORJĂRÍE, forjării, s. f. Atelier în care se execută operații de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece; forjă (3). [Var.: forjeríe s. f.] – Forjă + suf. -ărie. Cf. fr. forgerie.

DOOM

forjăríe (rar) s. f., art. forjăría, g.-d. art. forjăríei; pl. forjắrii, art. forjăríile

forjării
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

forjările
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

forjărilor
FORJÁRE, forjări, s. f. Acțiunea de a forja. Forjarea oțelului se face la cald sau la rece.

DOOM

forjáre s. f., g.-d. art. forjắrii; pl. forjắri

form
-FORM Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) formă”, „cu o anumită formă”. [< fr. -forme].

forma
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

forma
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

DOOM

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

formai
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaj
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formaje
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formajele
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formajelor
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formajul
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formajului
FORMÁJ s.n. (Tehn.) Acțiunea de a forma, de a da formă unui obiect manufacturat; formare. [Cf. fr. formage].

formal
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formala
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formaldehida
FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s. f. Produs gazos folosit la fabricarea rășinilor, a unor coloranți, medicamente, explozive, tananți, ca dezinfectant etc.; aldehidă formică. – Din fr. formaldéhyde.

DOOM

!formaldehídă (for-mal-/form-al-) s. f., g.-d. art. formaldehídei; pl. formaldehíde

formaldehide
FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s. f. Produs gazos folosit la fabricarea rășinilor, a unor coloranți, medicamente, explozive, tananți, ca dezinfectant etc.; aldehidă formică. – Din fr. formaldéhyde.

DOOM

!formaldehídă (for-mal-/form-al-) s. f., g.-d. art. formaldehídei; pl. formaldehíde

formaldehidei
FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s. f. Produs gazos folosit la fabricarea rășinilor, a unor coloranți, medicamente, explozive, tananți, ca dezinfectant etc.; aldehidă formică. – Din fr. formaldéhyde.

DOOM

!formaldehídă (for-mal-/form-al-) s. f., g.-d. art. formaldehídei; pl. formaldehíde

formaldehidele
FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s. f. Produs gazos folosit la fabricarea rășinilor, a unor coloranți, medicamente, explozive, tananți, ca dezinfectant etc.; aldehidă formică. – Din fr. formaldéhyde.

DOOM

!formaldehídă (for-mal-/form-al-) s. f., g.-d. art. formaldehídei; pl. formaldehíde

formaldehidelor
FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s. f. Produs gazos folosit la fabricarea rășinilor, a unor coloranți, medicamente, explozive, tananți, ca dezinfectant etc.; aldehidă formică. – Din fr. formaldéhyde.

DOOM

!formaldehídă (for-mal-/form-al-) s. f., g.-d. art. formaldehídei; pl. formaldehíde

formale
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalei
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalele
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalelor
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formali
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalii
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalilor
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalina
FORMALÍNĂ, formaline, s. f. (Farm.) Formol. – Din fr. formaline.

DOOM

formalínă s. f., g.-d. art. formalínei

formaline
FORMALÍNĂ, formaline, s. f. (Farm.) Formol. – Din fr. formaline.

DOOM

formalínă s. f., g.-d. art. formalínei

formalinei
FORMALÍNĂ, formaline, s. f. (Farm.) Formol. – Din fr. formaline.

DOOM

formalínă s. f., g.-d. art. formalínei

formalinele
FORMALÍNĂ, formaline, s. f. (Farm.) Formol. – Din fr. formaline.

DOOM

formalínă s. f., g.-d. art. formalínei

formalinelor
FORMALÍNĂ, formaline, s. f. (Farm.) Formol. – Din fr. formaline.

DOOM

formalínă s. f., g.-d. art. formalínei

formalism
FORMALÍSM s. n. 1. Orientare estetică ce acordă preeminență formei operei, în detrimentul conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

DOOM

formalísm s. n.

formalismul
FORMALÍSM s. n. 1. Orientare estetică ce acordă preeminență formei operei, în detrimentul conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

DOOM

formalísm s. n.

formalismului
FORMALÍSM s. n. 1. Orientare estetică ce acordă preeminență formei operei, în detrimentul conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

DOOM

formalísm s. n.

formalist
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalist
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalista
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalista
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliste
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliste
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistei
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistei
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistele
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistele
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistelor
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistelor
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistul
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistul
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistului
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalistului
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalitate
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formalitatea
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formalități
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formalității
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formalitățile
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formalităților
FORMALITÁTE, formalități, s. f. Condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic. ♦ Cerință impusă de regulile de politețe. – Din fr. formalité.

DOOM

formalitáte s. f., g.-d. art. formalitắții; pl. formalitắți

formaliza
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizai
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizam
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizare
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizare
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formalizarea
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formalizară
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizarăm
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizarăți
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizase
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizasem
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizaseră
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizaserăm
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizaserăți
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizaseși
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizaseți
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizat
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizat
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare. 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

formalizau
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizași
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizați
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizează
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizez
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizeze
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizezi
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizând
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizînd
FORMALIZÁ, formalizez, vb. I. 1. Tranz. A realiza o formalizare (1). 2. Refl. A se supăra, a se simți jignit de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – Din fr. formaliser.

DOOM

formalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formalizeáză

formalizări
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formalizării
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formalizările
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formalizărilor
FORMALIZÁRE, formalizări, s. f. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunțurilor și de derivare a lor unele din altele. 2. Supărare, jignire pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politețe. – V. formaliza.

DOOM

formalizáre s. f., g.-d. art. formalizắrii; pl. formalizắri

formaliști
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliști
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliștii
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliștii
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliștilor
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formaliștilor
FORMALÍST, -Ă, formaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care dă dovadă de formalism (1). 2. (Persoană) a cărei activitate este pătrunsă de formalism (2). ♦ (Persoană) cu atitudine de politețe protocolară, ceremonioasă, exagerată și uneori nesinceră. – Din fr. formaliste.

DOOM

formalíst adj. m., s. m., pl. formalíști; adj. f., s. f. formalístă, pl. formalíste

formalul
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formalului
FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Pătruns de formalism; făcut de formă (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.

DOOM

formál adj. m., pl. formáli; f. formálă, pl. formále

formam
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formant
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formantul
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formantului
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formanți
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formanții
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formanților
FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

DOOM

*formánt s. m., pl. formánți

formar
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formare
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formare
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

formarea
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

formari
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formarii
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formarilor
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formarul
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formarului
FORMÁR, formari, s. m. Formator (1). – Formă + suf. -ar.

formară
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formarăm
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formarăți
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formase
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formasem
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaseră
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaserăm
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaserăți
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaseși
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formaseți
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

format
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

format
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

format
FORMÁT¹, formate, s. n. Ansamblul dimensiunilor care caracterizează forma și mărimea unui corp plat; p. gener. dimensiune. ♦ Totalitatea dimensiunilor unei tipărituri în funcție de modul în care sunt împăturite colile de tipar care o alcătuiesc; dimensiunile zațului pe o pagină. – Din fr. format.

formata
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formata
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatai
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatam
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatare
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatare
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formatarea
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formatară
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatarăm
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatarăți
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatase
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatasem
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formataseră
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formataserăm
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formataserăți
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formataseși
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formataseți
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatat
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatau
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatași
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatați
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formate
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatează
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatei
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatele
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatelor
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatez
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formateze
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatezi
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formativ
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativa
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formative
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativei
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativele
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativelor
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativi
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativii
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativilor
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativul
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formativului
FORMATÍV, -Ă, formativi, -e, adj. Care formează aptitudini, deprinderi prin educație. – Din fr. formatif.

DOOM

*formatív adj. m., pl. formatívi; f. formatívă, pl. formatíve

formatoare
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatoarea
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatoarei
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatoarele
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatoarelor
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formator
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatori
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatorii
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatorilor
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatorul
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatorului
FORMATÓR, -OÁRE, formatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care confecționează forme de turnătorie; formar. 2. Adj. Care are capacitatea, posibilitatea de a forma. – Forma + suf. -tor.

DOOM

formatoáre s. f., g.-d. art. formatoárei; pl. formatoáre

formatul
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatului
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formatând
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatînd
FORMATÁ, formatez, vb. I. Tranz. A pregăti un disc magnetic pentru a putea fi folosit de calculator. – Din engl. format.

DOOM

*formatá (a ~) vb., ind. prez. 3 formateáză

formatări
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formatării
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formatările
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formatărilor
FORMATÁRE, formatări, s. f. Acțiunea de a formata și rezultatul ei. – V. formata.

DOOM

*formatáre s. f., g.-d. art. formatắrii; pl. formatắri

formau
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formași
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formați
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formați
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formația
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formație
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formației
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formații
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formații
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiile
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiilor
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formaților
FORMÁT², -Ă, formați, -te, adj. Instruit, educat, pregătit. ♦ Maturizat; matur. – V. forma.

DOOM

formát s. n., pl. formáte

formațional
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționala
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționale
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalei
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalele
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalelor
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționali
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalii
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalilor
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalul
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formaționalului
FORMAȚIONÁL, -Ă adj. (Despre învățământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiștilor de diferite categorii. [Pron. -ți-o-. / < engl. formational].

formațiune
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiunea
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiuni
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiunii
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiunile
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

formațiunilor
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DOOM

formațiúne (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiúnii; pl. formațiúni

forme
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

DOOM

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

formează
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formei
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

DOOM

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

formele
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

DOOM

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

formelor
FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filosofia, morala, arta, știința etc.). ♦ Normă morală care trebuie respectată. ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (exterior), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = denivelare a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Învelișul sonor al unui cuvânt prin care se exprimă sensul, valoarea sau funcția gramaticală a acestuia. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită configurație în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

DOOM

fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

formeret
FORMERÉT s.n. (Arhit.) Arc de ancadrament longitudinal, paralel cu axa bolții, inserat într-un zid lateral. [< fr. formeret].

formez
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formeze
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formezi
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formiat
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formiatul
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formiatului
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formiați
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formiații
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formiaților
FORMIÁT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

DOOM

formiát (-mi-at) s. m., pl. formiáți

formic
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formica
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formice
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicei
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicele
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicelor
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formici
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicii
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicilor
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicul
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formicului
FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

DOOM

fórmic adj. m., pl. fórmici; f. fórmică, pl. fórmice

formidabil
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabila
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabile
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilei
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilele
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilelor
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabili
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilii
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabililor
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilul
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formidabilului
FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimește prin însușiri neobișnuite; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.

DOOM

formidábil adj. m., pl. formidábili; f. formidábilă, pl. formidábile

formol
FORMÓL s. n. Soluție apoasă de formaldehidă, cu miros puternic, întrebuințată ca dezinfectant și ca antiseptic; formalină. – Din fr. formol.

DOOM

formól s. n.

formoliza
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizai
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizam
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizare
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizare
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolizarea
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolizară
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizarăm
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizarăți
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizase
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizasem
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizaseră
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizaserăm
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizaserăți
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizaseși
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizaseți
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizat
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizat
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

formolizau
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizași
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizați
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizează
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizez
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizeze
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizezi
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizând
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizînd
FORMOLIZÁ, formolizez, vb. I. Tranz. 1. A dezinfecta cu formol. 2. A fixa țesuturile animale cu formol. – Din formol.

DOOM

*formolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 formolizeáză

formolizări
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolizării
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolizările
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolizărilor
FORMOLIZÁRE, formolizări, s. f. 1. Dezinfectare cu formol a unei încăperi și a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2. Tratare a unui cadavru cu o soluție de formol pentru a conserva structura celulelor, a țesuturilor și a organelor. – V. formoliza.

DOOM

formolizáre s. f., g.-d. art. formolizắrii; pl. formolizắri

formolul
FORMÓL s. n. Soluție apoasă de formaldehidă, cu miros puternic, întrebuințată ca dezinfectant și ca antiseptic; formalină. – Din fr. formol.

DOOM

formól s. n.

formolului
FORMÓL s. n. Soluție apoasă de formaldehidă, cu miros puternic, întrebuințată ca dezinfectant și ca antiseptic; formalină. – Din fr. formol.

DOOM

formól s. n.

formula
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formula
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau în scris la redactarea unor acte, sentințe etc. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare sau de adresare, consacrată prin uz. 2. (Mat.) Relație, în general simbolică, care exprimă o proprietate cu caracter general și care servește la rezolvarea problemelor de același gen. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DOOM

formúlă s. f., g.-d. art. formúlei; pl. formúle

formulai
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulam
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formular
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formulare
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulare
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formulare
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formularea
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formularele
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formularelor
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formularistic
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularistica
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularistica
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularistice
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticei
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticele
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticelor
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularistici
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularistici
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticii
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticii
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticilor
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticul
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularisticului
FORMULARÍSTIC, -Ă, formularistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Cu formular (1); de formular (1). 2. S. f. Activitate legată de realizarea și folosirea formularelor. – Formular + suf. -istic.

formularul
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formularului
FORMULÁR, formulare, s. n. 1. Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2. Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe; culegere de formule. – Din fr. formulaire.

DOOM

formulár s. n., pl. formuláre

formulară
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formularăm
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formularăți
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulase
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulasem
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulaseră
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulaserăm
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulaserăți
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulaseși
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulaseți
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulat
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulat
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulata
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulate
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulatei
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulatele
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulatelor
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulatul
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulatului
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulau
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulași
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulați
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulați
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulații
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formulaților
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.

formule
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau în scris la redactarea unor acte, sentințe etc. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare sau de adresare, consacrată prin uz. 2. (Mat.) Relație, în general simbolică, care exprimă o proprietate cu caracter general și care servește la rezolvarea problemelor de același gen. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DOOM

formúlă s. f., g.-d. art. formúlei; pl. formúle

formulează
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulei
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau în scris la redactarea unor acte, sentințe etc. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare sau de adresare, consacrată prin uz. 2. (Mat.) Relație, în general simbolică, care exprimă o proprietate cu caracter general și care servește la rezolvarea problemelor de același gen. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DOOM

formúlă s. f., g.-d. art. formúlei; pl. formúle

formulele
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau în scris la redactarea unor acte, sentințe etc. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare sau de adresare, consacrată prin uz. 2. (Mat.) Relație, în general simbolică, care exprimă o proprietate cu caracter general și care servește la rezolvarea problemelor de același gen. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DOOM

formúlă s. f., g.-d. art. formúlei; pl. formúle

formulelor
FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau în scris la redactarea unor acte, sentințe etc. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare sau de adresare, consacrată prin uz. 2. (Mat.) Relație, în general simbolică, care exprimă o proprietate cu caracter general și care servește la rezolvarea problemelor de același gen. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DOOM

formúlă s. f., g.-d. art. formúlei; pl. formúle

formulez
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formuleze
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulezi
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulând
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulînd
FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri etc.; a exprima prin cuvinte, a enunța. – Din fr. formuler.

DOOM

formulá (a ~) vb., ind. prez. 3 formuleáză

formulări
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formulării
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formulările
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formulărilor
FORMULÁRE, formulări, s. f. Acțiunea de a formula și rezultatul ei. – V. formula.

DOOM

formuláre s. f., g.-d. art. formulắrii; pl. formulắri

formând
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formînd
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. (Tehn.) A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare (2). – Din fr. former, lat. formare.

DOOM

formá (a ~) vb., ind. prez. 3 formeáză

formări
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

formării
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

formările
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

formărilor
FORMÁRE, formări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) forma și rezultatul ei; formație (1). ♦ Pregătire, instruire, educare; creare. 2. Operație de confecționare și de asamblare a părților constitutive și a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. – V. forma.

DOOM

formáre s. f., g.-d. art. formắrii; pl. formắri

fornax
Fornax, divinitate romană, ocrotitoare a cuptoarelor în care se cocea pîinea. Serbările celebrate în cinstea ei purtau numele de Fornacalia.

fornica
FORNICÁ vb. I. intr. (Liv.) A face luxură, a se desfrâna. [P.i. fornic. / < fr. forniquer, lat. fornicari].

fornicare
FORNICÁ vb. I. intr. (Liv.) A face luxură, a se desfrâna. [P.i. fornic. / < fr. forniquer, lat. fornicari].

fornicatoare
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatoarea
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatoarei
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatoarele
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatoarelor
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicator
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatori
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatorii
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatorilor
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatorul
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicatorului
FORNICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Desfrânat. [< fr. fornicateur].

fornicația
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornicație
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornicației
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornicații
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornicațiile
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornicațiilor
FORNICÁȚIE s.f. Luxură. [< fr. fornication, lat. fornicatio].

fornăi
FORNĂÍ, fórnăi, vb. IV. Intranz. (Rar) 1. A sforăi. 2. A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.

DOOM

fornăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fórnăie, imperf. 3 sg. fornăiá; conj. prez. 3 să fórnăie

fornăiala
FORNĂIÁLĂ, fornăieli, s. f. (Rar) Fornăit¹. [Pr.: -nă-ia-] – Fornăi + suf. -eală.

DOOM

fornăiálă s. f., g.-d. art. fornăiélii; pl. fornăiéli

fornăieli
FORNĂIÁLĂ, fornăieli, s. f. (Rar) Fornăit¹. [Pr.: -nă-ia-] – Fornăi + suf. -eală.

DOOM

fornăiálă s. f., g.-d. art. fornăiélii; pl. fornăiéli

fornăielii
FORNĂIÁLĂ, fornăieli, s. f. (Rar) Fornăit¹. [Pr.: -nă-ia-] – Fornăi + suf. -eală.

DOOM

fornăiálă s. f., g.-d. art. fornăiélii; pl. fornăiéli

fornăielile
FORNĂIÁLĂ, fornăieli, s. f. (Rar) Fornăit¹. [Pr.: -nă-ia-] – Fornăi + suf. -eală.

DOOM

fornăiálă s. f., g.-d. art. fornăiélii; pl. fornăiéli

fornăielilor
FORNĂIÁLĂ, fornăieli, s. f. (Rar) Fornăit¹. [Pr.: -nă-ia-] – Fornăi + suf. -eală.

DOOM

fornăiálă s. f., g.-d. art. fornăiélii; pl. fornăiéli

fornăire
FORNĂÍ, fórnăi, vb. IV. Intranz. (Rar) 1. A sforăi. 2. A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.

fornăit
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăit
FORNĂÍT¹ s. n. Faptul de a fornăi; fornăială. – V. fornăi.

DOOM

fornăít s. n.

fornăita
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăite
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăitei
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăitele
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăitelor
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăitul
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăitului
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăiți
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăiții
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

fornăiților
FORNĂÍT², -Ă, fornăiți, -te, adj. Fonf; fârnâit². – V. fornăi.

foro
foro s. invar. (țig.) oraș.

foroneu
Foroneu = Phoroneus.

foronida
Foronida = Phoronis.

forostui
forostuí (-uésc, – -ít), vb. – 1. (Trans.) A îndrepta. – 2. A vindeca, a cicatriza. – Var. forost(ro)i. Mag. forrasztani (DAR; Cihac, II, 500). Cf. rostui.

forostuire
forostuí (-uésc, – -ít), vb. – 1. (Trans.) A îndrepta. – 2. A vindeca, a cicatriza. – Var. forost(ro)i. Mag. forrasztani (DAR; Cihac, II, 500). Cf. rostui.

forostuit
forostuí (-uésc, – -ít), vb. – 1. (Trans.) A îndrepta. – 2. A vindeca, a cicatriza. – Var. forost(ro)i. Mag. forrasztani (DAR; Cihac, II, 500). Cf. rostui.

forpic
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forpice
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forpicele
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forpicelor
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forpicul
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forpicului
FORPÍC, forpice, s. n. Compartiment etanș la prora unei nave, destinat să limiteze invadarea apei și în care se păstrează lanțul ancorei, vopsele, odgoane etc. – Din germ. Vorpick. Cf. engl. fore peak.

DOOM

forpíc s. n., pl. forpíce

forsiția
FORSÍȚIA, forsiții, s. f. Arbust ornamental cu flori galbene, dispuse pe toată lungimea ramurilor și care apar înaintea frunzelor (Forsythia). [Pr.: -ți-a. – Var.: forzíția s. f.] – Din lat. Forsythia, denumirea științifică a arbustului.

forsterit
FORSTERÍT s. n. Silicat natural de magneziu din grupa olivinei, cristalizat în sistemul rombic, cenușiu-gălbui, sticlos. – Din fr. forstérite.

DOOM

forsterít s. n.

forsteritul
FORSTERÍT s. n. Silicat natural de magneziu din grupa olivinei, cristalizat în sistemul rombic, cenușiu-gălbui, sticlos. – Din fr. forstérite.

DOOM

forsterít s. n.

forsteritului
FORSTERÍT s. n. Silicat natural de magneziu din grupa olivinei, cristalizat în sistemul rombic, cenușiu-gălbui, sticlos. – Din fr. forstérite.

DOOM

forsterít s. n.

fort
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

forte
MÉZZO-FÓRTE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu intensitate mijlocie, între piano și forte. [Pr.: méțo-] – Cuv. it.

DOOM

fórte adj. invar., adv.; abr. (muz.) f

forte
MÉZZO-FÓRTE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu intensitate mijlocie, între piano și forte. [Pr.: méțo-] – Cuv. it.

DOOM

mézzo-fórte (it.) [zz pron. ț] adv.; abr. mf

fortifiant
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifianta
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiante
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiantei
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiantele
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiantelor
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiantul
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifiantului
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifianți
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifianții
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortifianților
FORTIFIÁNT, -Ă, fortifianți, -te, adj., s. n. (Medicament) întăritor; tonic. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. fortifiant.

DOOM

fortifiánt² (-fi-ant) s. n., pl. fortifiánte

fortific
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortifica
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificai
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificam
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificare
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificare
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortificarea
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortificară
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificarăm
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificarăți
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificase
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificasem
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificaseră
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificaserăm
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificaserăți
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificaseși
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificaseți
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificat
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificat
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificata
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificate
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificatei
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificatele
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificatelor
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificatul
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificatului
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificau
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificași
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificați
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificați
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificația
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificație
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificației
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificații
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificații
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificațiile
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificațiilor
FORTIFICÁȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de apărare împotriva mijloacelor de luptă ale inamicului și pentru a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

DOOM

fortificáție (-ți-e) s. f., art. fortificáția (-ți-a), g.-d. art. fortificáției; pl. fortificáții, art. fortificáțiile (-ți-i-)

fortificaților
FORTIFICÁT, -Ă, fortificați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Cu organismul întărit. 2. (Despre locuri, localități) Întărit printr-un sistem de fortificație. – V. fortifica.

fortificațiune
FORTIFICAȚIÚNE s.f. v. fortificație.

fortifice
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortifici
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificând
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificînd
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.

DOOM

fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică

fortificări
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortificării
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortificările
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortificărilor
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.

DOOM

fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri

fortiori
A FORTIÓRI loc. adv., loc. adj. Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri. [Pr.: -li-o-] – Loc lat.

DOOM

a fortióri (lat.) [ti pron ți] (-ti-o-ri) loc. adj., loc. adv.

fortissimo
FORTÍSSIMO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu cea mai mare intensitate sau putere; foarte tare. – Cuv. it.

DOOM

fortíssimo (it.) adv.; abr. ff / fff / ffff

fortran
FORTRÁN s. n. (Inform.) Primul limbaj de programare de nivel înalt, utilizat în aplicațiile tehnico-științifice. – Din engl., fr. fortran.

fortranul
FORTRÁN s. n. (Inform.) Primul limbaj de programare de nivel înalt, utilizat în aplicațiile tehnico-științifice. – Din engl., fr. fortran.

fortranului
FORTRÁN s. n. (Inform.) Primul limbaj de programare de nivel înalt, utilizat în aplicațiile tehnico-științifice. – Din engl., fr. fortran.

fortuit
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuita
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuite
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuitei
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuitele
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuitelor
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuitul
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuitului
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuiți
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuiții
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortuiților
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.

DOOM

fortuít (întâmplător) adj. m., pl. fortuíți; f. fortuítă, pl. fortuíte

fortul
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

fortului
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

fortuna
FORTÚNA n. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.

DOOM

Fortúna (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortúnei

fortune
FORTÚNA n. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.

DOOM

Fortúna (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortúnei

fortunei
FORTÚNA n. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.

DOOM

Fortúna (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortúnei

fortună
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vînt puternic, de obicei însoțit de ploaie, grindină și descărcări electrice. V. vijelie. Departe, pe munți, tuna, o furtună neagră se învîrteja la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. De la munte veni iar furtună, cu mai mare repeziciune, țesînd fulgi mari și moi. SADOVEANU, B. 138. O luă pe brațe și începu să fugă cu ea prin furtună. EMINESCU, N. 11. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... Furtună de aplauze. 2. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. În sufletul lui Tudor Șoimaru bîntuia intr-adevăr o furtună grozavă. SADOVEANU, O. VII 63. O întreagă furtună se ridică în sufletul lui. GHEREA, ST. CR. II 330. Al ei suflet e furtună, noaptea e gîndirea ei. COȘBUC, P. I 120. 3. Fig. Revoltă, răscoală. Sirenele buciumă cu noi împreună... Cîntecul lor de chemare. De împăcare ori de furtună. DEȘLIU, G. 19. – Pl. și: furtune (EMINESCU, O. I 31). – Variantă: (învechit) fortúnă (SBIERA, P. 223) s. f.

forturi
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

forturile
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

forturilor
FORT, forturi, s. n. Lucrare de fortificație construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri și care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. – Din fr. fort.

DOOM

fort s. n., pl. fórturi

fortăreața
FORTĂREÁȚĂ, fortărețe, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu. ◊ Fortăreață zburătoare = denumire dată în timpul celui de al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – După fr. forteresse.

DOOM

fortăreáță s. f., g.-d. art. fortăréței; pl. fortăréțe

fortărețe
FORTĂREÁȚĂ, fortărețe, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu. ◊ Fortăreață zburătoare = denumire dată în timpul celui de al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – După fr. forteresse.

DOOM

fortăreáță s. f., g.-d. art. fortăréței; pl. fortăréțe

fortăreței
FORTĂREÁȚĂ, fortărețe, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu. ◊ Fortăreață zburătoare = denumire dată în timpul celui de al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – După fr. forteresse.

DOOM

fortăreáță s. f., g.-d. art. fortăréței; pl. fortăréțe

fortărețele
FORTĂREÁȚĂ, fortărețe, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu. ◊ Fortăreață zburătoare = denumire dată în timpul celui de al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – După fr. forteresse.

DOOM

fortăreáță s. f., g.-d. art. fortăréței; pl. fortăréțe

fortărețelor
FORTĂREÁȚĂ, fortărețe, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu. ◊ Fortăreață zburătoare = denumire dată în timpul celui de al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – După fr. forteresse.

DOOM

fortăreáță s. f., g.-d. art. fortăréței; pl. fortăréțe

forul
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

forului
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

forum
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

forumul
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

forumului
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

forumuri
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

forumurile
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

forumurilor
FÓRUM, forumuri, s. n. Adunare, întrunire (de mare amploare și importanță). – Din lat., fr. forum.

DOOM

fórum s. n., pl. fórumuri

foruri
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

forurile
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

forurilor
FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piață publică în Roma antică, unde era concentrată viața social-politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanță, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conștiință. – Din lat. forum, (3) fr. for.

DOOM

for s. n., pl. fóruri

forzato
FORZATO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Puternic; accentuat. [Pr.: forțáto] – Cuv. it.

forzaț
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forzațul
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forzațului
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forzațuri
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forzațurile
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forzațurilor
FÓRZAȚ, forzațuri, s. n. Foaie dublă de hârtie groasă, albă sau colorată, care face legătura dintre blocul de carte și scoarțe. [Pl. și: forzațe] – Din germ. Vorsatz.

DOOM

fórzaț s. n., pl. fórzațuri

forziția
FORSÍȚIA, forsiții, s. f. Arbust ornamental cu flori galbene, dispuse pe toată lungimea ramurilor și care apar înaintea frunzelor (Forsythia). [Pr.: -ți-a. – Var.: forzíția s. f.] – Din lat. Forsythia, denumirea științifică a arbustului.

forând
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forînd
FORÁ, forez, vb. I. Intranz. A săpa găuri de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale utile. – Din fr. forer, lat. forare.

DOOM

forá (a ~) vb., ind. prez. 3 foreáză

forăi
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăia
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăiau
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăie
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăind
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăire
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăire
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

forăiră
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăise
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăiseră
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăit
FORĂÍ, pers. 3 fórăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație onomatopeică.

DOOM

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forări
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forării
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forările
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forărilor
FORÁRE, forări, s. f. Acțiunea de a fora și rezultatul ei; operație de săpare a găurilor de sondă și a celor de mină; foraj. – V. fora.

DOOM

foráre s. f., g.-d. art. forắrii; pl. forắri

forșpan
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

DOOM

*fórșpan s. n., pl. fórșpanuri

forșpan
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forșpanul
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forșpanului
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forșpanuri
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forșpanurile
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forșpanurilor
FÓRȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Film alcătuit, în scopuri publicitare, din secvențe extrase dintr-un film de lung-metraj. [Acc. și: forșpán. – Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspan.

forța
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forța
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

DOOM

fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe

forțai
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțam
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțamente
FORȚAMÉNTE adv. În chip necesar; obligatoriu; forțat. – Din fr. forcément. Cf. it. forzatamente.

DOOM

forțaménte (rar) adv.

forțare
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțare
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțarea
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțară
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțarăm
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțarăți
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțase
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțasem
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțaseră
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțaserăm
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțaserăți
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțaseși
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțaseți
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțat
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțat
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțata
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțate
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțatei
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțatele
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțatelor
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțatul
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțatului
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțau
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțași
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțați
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțați
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțații
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțaților
FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

forțe
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

DOOM

fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe

forțează
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forței
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

DOOM

fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe

forțele
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

DOOM

fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe

forțelor
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

DOOM

fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe

forțez
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțeze
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțezi
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțos
forțos, -oasă, forțoși, -oase adj. (glum.) puternic.

forțând
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțînd
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

DOOM

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțări
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțării
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțările
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțărilor
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

DOOM

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

fosa
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Depresiune, șanț sau orificiu de pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal. 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscenă, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

DOOM

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

fose
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Depresiune, șanț sau orificiu de pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal. 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscenă, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

DOOM

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

fosei
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Depresiune, șanț sau orificiu de pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal. 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscenă, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

DOOM

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

fosele
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Depresiune, șanț sau orificiu de pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal. 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscenă, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

DOOM

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

foselor
FÓSĂ, fose, s. f. 1. Depresiune, șanț sau orificiu de pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Geogr.; în sintagma) Fosă abisală, v. abisal. 3. (De obicei urmat de determinările „orchestrei” sau „de orchestră”) Spațiu aflat sub avanscenă, destinat de obicei orchestrei; loja orchestrei. – Din fr. fosse, lat., it. fossa.

DOOM

fósă s. f., g.-d. art. fósei; pl. fóse

foseta
FOSÉTĂ, fosete, s. f. (Anat.) Gropiță (2). – Din fr. fossette.

fosete
FOSÉTĂ, fosete, s. f. (Anat.) Gropiță (2). – Din fr. fossette.

fosetei
FOSÉTĂ, fosete, s. f. (Anat.) Gropiță (2). – Din fr. fossette.

fosetele
FOSÉTĂ, fosete, s. f. (Anat.) Gropiță (2). – Din fr. fossette.

fosetelor
FOSÉTĂ, fosete, s. f. (Anat.) Gropiță (2). – Din fr. fossette.

fosfat
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfata
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatai
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatam
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatare
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatare
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfatarea
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfatară
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatarăm
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatarăți
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatase
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatasem
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataseră
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataserăm
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataserăți
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataseși
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataseți
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatat
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatat
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

fosfatau
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfataza
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.

DOOM

fosfatáză s. f., g.-d. art. fosfatázei; pl. fosfatáze

fosfataze
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.

DOOM

fosfatáză s. f., g.-d. art. fosfatázei; pl. fosfatáze

fosfatazei
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.

DOOM

fosfatáză s. f., g.-d. art. fosfatázei; pl. fosfatáze

fosfatazele
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.

DOOM

fosfatáză s. f., g.-d. art. fosfatázei; pl. fosfatáze

fosfatazelor
FOSFATÁZĂ, fosfataze, s. f. Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. – Din fr. phosphatase.

DOOM

fosfatáză s. f., g.-d. art. fosfatázei; pl. fosfatáze

fosfatași
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatați
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatează
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatez
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfateze
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatezi
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatic
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfatica
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfatice
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticei
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticele
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticelor
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfatici
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticii
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticilor
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticul
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfaticului
FOSFÁTIC, -Ă, fosfatici, -ce, adj. (Chim.) Cu fosfat. – Din fr. phosphatique.

fosfatida
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.

DOOM

fosfatídă s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde

fosfatide
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.

DOOM

fosfatídă s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde

fosfatidei
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.

DOOM

fosfatídă s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde

fosfatidele
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.

DOOM

fosfatídă s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde

fosfatidelor
FOSFATÍDĂ, fosfatide, s. f. Substanță din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în țesutul nervos. – Din fr. phosphatide.

DOOM

fosfatídă s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde

fosfatul
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfatului
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfaturia
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfaturie
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfaturiei
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfaturii
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfaturiile
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfaturiilor
FOSFATURÍE s.f. (Med.) Exces de fosfați de calciu în urină. [Gen. -iei. / < fr. phosphaturie].

fosfatând
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatînd
FOSFATÁ, fosfatez, vb. I. Tranz. 1. A îngrășa cu fosfați terenurile de cultură. 2. A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentația și pentru a mări procentul de alcool în vin. 3. A acoperi obiectele de oțel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenților corosivi). – Din fosfat. Cf. fr. phosphater.

DOOM

fosfatá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosfateáză

fosfatări
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfatării
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfatările
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfatărilor
FOSFATÁRE, fosfatări, s. f. Acțiunea de a fosfata și rezultatul ei. – V. fosfata.

DOOM

fosfatáre s. f., g.-d. art. fosfatắrii; pl. fosfatắri

fosfați
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfații
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfaților
FOSFÁT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

DOOM

fosfát s. m., pl. fosfáți

fosfena
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. phosphène.

DOOM

fosfénă (senzație) s. f., g.-d. art. fosfénei; pl. fosféne

fosfene
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. phosphène.

DOOM

fosfénă (senzație) s. f., g.-d. art. fosfénei; pl. fosféne

fosfenei
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. phosphène.

DOOM

fosfénă (senzație) s. f., g.-d. art. fosfénei; pl. fosféne

fosfenele
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. phosphène.

DOOM

fosfénă (senzație) s. f., g.-d. art. fosfénei; pl. fosféne

fosfenelor
FOSFÉNĂ, fosfene, s. f. Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. phosphène.

DOOM

fosfénă (senzație) s. f., g.-d. art. fosfénei; pl. fosféne

fosfina
FOSFÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de compuși organici derivând din hidrogenul fosforat. [Sg. fosfină / < fr. phosphines].

DOOM

fosfínă (compus organic) s. f., g.-d. art. fosfínei

fosfine
FOSFÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de compuși organici derivând din hidrogenul fosforat. [Sg. fosfină / < fr. phosphines].

DOOM

fosfínă (compus organic) s. f., g.-d. art. fosfínei

fosfinei
FOSFÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de compuși organici derivând din hidrogenul fosforat. [Sg. fosfină / < fr. phosphines].

DOOM

fosfínă (compus organic) s. f., g.-d. art. fosfínei

fosfinele
FOSFÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de compuși organici derivând din hidrogenul fosforat. [Sg. fosfină / < fr. phosphines].

DOOM

fosfínă (compus organic) s. f., g.-d. art. fosfínei

fosfinelor
FOSFÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de compuși organici derivând din hidrogenul fosforat. [Sg. fosfină / < fr. phosphines].

DOOM

fosfínă (compus organic) s. f., g.-d. art. fosfínei

fosfit
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfitul
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfitului
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfiți
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfiții
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfiților
FOSFÍT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

DOOM

fosfít s. m., pl. fosfíți

fosfoproteide
FOSFOPROTEÍDE s.f.pl. Substanțe compuse dintr-o proteină și acid fosforic. [< fr. phosphoprotéides].

fosfoproteidele
FOSFOPROTEÍDE s.f.pl. Substanțe compuse dintr-o proteină și acid fosforic. [< fr. phosphoprotéides].

fosfoproteidelor
FOSFOPROTEÍDE s.f.pl. Substanțe compuse dintr-o proteină și acid fosforic. [< fr. phosphoprotéides].

fosfor
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură mai ales sub formă de fosfați, în organismul animal, în guano și în solurile fertile. [Acc. și: fosfór] – Din fr. phosphore.

DOOM

fósfor s. n.; simb. P

fosforat
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforata
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforate
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforatei
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforatele
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforatelor
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforatul
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforatului
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforați
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforații
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforaților
FOSFORÁT, -Ă, fosforați, -te, adj. Care conține fosfor. – Din fr. phosphoré.

DOOM

fosforát adj. m., pl. fosforáți; f. fosforátă, pl. fosforáte

fosforescent
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescenta
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescente
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescentei
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescentele
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescentelor
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescentul
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescentului
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescența
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

DOOM

fosforescénță s. f., g.-d. art. fosforescénței; pl. fosforescénțe

fosforescențe
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

DOOM

fosforescénță s. f., g.-d. art. fosforescénței; pl. fosforescénțe

fosforescenței
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

DOOM

fosforescénță s. f., g.-d. art. fosforescénței; pl. fosforescénțe

fosforescențele
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

DOOM

fosforescénță s. f., g.-d. art. fosforescénței; pl. fosforescénțe

fosforescențelor
FOSFORESCÉNȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

DOOM

fosforescénță s. f., g.-d. art. fosforescénței; pl. fosforescénțe

fosforescenți
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescenții
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforescenților
FOSFORESCÉNT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care poate produce fosforescență. – Din fr. phosphorescent.

DOOM

fosforescént adj. m., pl. fosforescénți; f. fosforescéntă, pl. fosforescénte

fosforic
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforica
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforice
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicei
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicele
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicelor
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforici
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicii
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicilor
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicul
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforicului
FOSFÓRIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

DOOM

fosfóric adj. m., pl. fosfórici; f. fosfórică, pl. fosfórice

fosforism
FOSFORÍSM s. n. Intoxicație cronică cu fosfor, caracterizată prin faptul că oasele devin sfărâmicioase și se fracturează ușor. – Din fr. phosphorisme.

DOOM

fosforísm s. n.

fosforismul
FOSFORÍSM s. n. Intoxicație cronică cu fosfor, caracterizată prin faptul că oasele devin sfărâmicioase și se fracturează ușor. – Din fr. phosphorisme.

DOOM

fosforísm s. n.

fosforismului
FOSFORÍSM s. n. Intoxicație cronică cu fosfor, caracterizată prin faptul că oasele devin sfărâmicioase și se fracturează ușor. – Din fr. phosphorisme.

DOOM

fosforísm s. n.

fosforit
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforit
FOSFORÍT s.n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. [Pl. -te, -turi. / < fr. phosphorite].

fosforite
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforitele
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforitelor
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforitul
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforitului
FOSFORÍT, fosforite, s. n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. – Din fr. phosphorite.

DOOM

fosforít s. n., pl. fosforíte

fosforoasa
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoase
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoasei
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoasele
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoaselor
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforos
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoscoape
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforoscoapele
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforoscoapelor
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforoscop
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforoscopul
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforoscopului
FOSFOROSCÓP, fosforoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescență. – Din fr. phosphoroscope.

DOOM

!fosforoscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fosforoscoápe

fosforosul
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforosului
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoși
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoșii
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforoșilor
FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, folosit ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

DOOM

fosforós adj. m., pl. fosforóși; f. fosforoásă, pl. fosforoáse

fosforul
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură mai ales sub formă de fosfați, în organismul animal, în guano și în solurile fertile. [Acc. și: fosfór] – Din fr. phosphore.

DOOM

fósfor s. n.; simb. P

fosforului
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură mai ales sub formă de fosfați, în organismul animal, în guano și în solurile fertile. [Acc. și: fosfór] – Din fr. phosphore.

DOOM

fósfor s. n.; simb. P

fosfura
FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure.

DOOM

fosfúră s. f., g.-d. art. fosfúrii; pl. fosfúri

fosfuri
FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure.

DOOM

fosfúră s. f., g.-d. art. fosfúrii; pl. fosfúri

fosfurii
FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure.

DOOM

fosfúră s. f., g.-d. art. fosfúrii; pl. fosfúri

fosfurile
FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure.

DOOM

fosfúră s. f., g.-d. art. fosfúrii; pl. fosfúri

fosfurilor
FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure.

DOOM

fosfúră s. f., g.-d. art. fosfúrii; pl. fosfúri

fosgen
FOSGÉN s. n. Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte toxic, folosit în industria coloranților, medicamentelor etc. și ca gaz de luptă. – Din fr. phosgène.

DOOM

fosgén s. n.

fosgenul
FOSGÉN s. n. Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte toxic, folosit în industria coloranților, medicamentelor etc. și ca gaz de luptă. – Din fr. phosgène.

DOOM

fosgén s. n.

fosgenului
FOSGÉN s. n. Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte toxic, folosit în industria coloranților, medicamentelor etc. și ca gaz de luptă. – Din fr. phosgène.

DOOM

fosgén s. n.

fosil
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosila
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosila
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosile
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosile
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilei
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilei
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilele
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilele
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilelor
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilelor
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosili
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilifer
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosilifera
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosilifere
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferei
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferele
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferelor
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferi
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferii
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferilor
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferul
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosiliferului
FOSILIFÉR, -Ă, fosiliferi, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu fosile (1). – Din fr. fossilifère.

fosilii
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosililor
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosiliza
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizai
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizam
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizare
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizare
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilizarea
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilizară
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizarăm
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizarăți
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizase
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizasem
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizaseră
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizaserăm
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizaserăți
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizaseși
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizaseți
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizat
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizau
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizași
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizați
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizează
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizez
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizeze
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizezi
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizând
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizînd
FOSILIZÁ, fosilizez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se transforma în fosilă. – Din fr. fossiliser.

DOOM

fosilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fosilizeáză

fosilizări
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilizării
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilizările
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilizărilor
FOSILIZÁRE, fosilizări, s. f. Acțiunea de a se fosiliza și rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice și biologice care conduc la conservarea resturilor și urmelor de organisme în scoarța Pământului. – V. fosiliza.

DOOM

fosilizáre s. f., g.-d. art. fosilizắrii; pl. fosilizắri

fosilul
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fosilului
FOSÍL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă de organism animal sau vegetal din trecutul geologic, conservat în depozite sedimentare. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al Pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

DOOM

fosílă s. f., g.-d. art. fosílei; pl. fosíle

fost
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fosta
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foste
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fostei
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fostele
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fostelor
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fosterit
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fosterite
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fosteritele
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fosteritelor
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fosteritul
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fosteritului
FOSTERÍT, fosterite, s. n. Grup de rășini folosit la impregnarea izolației înfășurărilor electrice. – Din fr. fostérite.

DOOM

fosterít s. n., pl. fosteríte

fostul
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fostului
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

fosăiala
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.

DOOM

fosăiálă s. f., g.-d. art. fosăiélii; pl. fosăiéli

fosăieli
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.

DOOM

fosăiálă s. f., g.-d. art. fosăiélii; pl. fosăiéli

fosăielii
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.

DOOM

fosăiálă s. f., g.-d. art. fosăiélii; pl. fosăiéli

fosăielile
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.

DOOM

fosăiálă s. f., g.-d. art. fosăiélii; pl. fosăiéli

fosăielilor
FOSĂIÁLĂ, fosăieli, s. f. Fâsâială. [Pr.: -să-ia-] – Fosăi + suf. -eală.

DOOM

fosăiálă s. f., g.-d. art. fosăiélii; pl. fosăiéli

fot
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți

fota
FÓTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

DOOM

fótă s. f., g.-d. art. fótei; pl. fóte

fotbal
FÓTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini. – Din engl., fr. football.

DOOM

fótbal s. n.

fotbaliator
fotbaliator, fotbaliatori s. m. (glum.) fotbalist.

fotbalist
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalista
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbaliste
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalistei
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalistele
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalistelor
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalistic
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalistica
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalistice
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticei
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticele
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticelor
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalistici
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticii
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticilor
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticul
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalisticului
FOTBALÍSTIC, -Ă, fotbalistici, -ce, adj. Care aparține fotbalului, care se referă la fotbal; de fotbal. – Fotbal + suf. -istic.

DOOM

fotbalístic adj. m., pl. fotbalístici; f. fotbalístică, pl. fotbalístice

fotbalistul
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalistului
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbaliști
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbaliștii
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbaliștilor
FOTBALÍST, -Ă, fotbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică fotbalul. – Fotbal + suf. -ist.

DOOM

fotbalístă s. f., g.-d. art. fotbalístei; pl. fotbalíste

fotbalul
FÓTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini. – Din engl., fr. football.

DOOM

fótbal s. n.

fotbalului
FÓTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini. – Din engl., fr. football.

DOOM

fótbal s. n.

fote
FÓTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

DOOM

fótă s. f., g.-d. art. fótei; pl. fóte

fotei
FÓTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

DOOM

fótă s. f., g.-d. art. fótei; pl. fóte

fotel
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotele
FÓTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

DOOM

fótă s. f., g.-d. art. fótei; pl. fóte

fotelor
FÓTĂ, fote, s. f. 1. Piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate. 2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din tc. fota.

DOOM

fótă s. f., g.-d. art. fótei; pl. fóte

fotic
FÓTIC, -Ă adj. Referitor la lumină, produs de lumină. [< engl. photic].

fotița
FOTÍȚĂ, fotițe, s. f. Diminutiv al lui fotă. – Fotă + suf. -iță.

DOOM

fotíță (rar) s. f., g.-d. art. fotíței; pl. fotíțe

fotițe
FOTÍȚĂ, fotițe, s. f. Diminutiv al lui fotă. – Fotă + suf. -iță.

DOOM

fotíță (rar) s. f., g.-d. art. fotíței; pl. fotíțe

fotiței
FOTÍȚĂ, fotițe, s. f. Diminutiv al lui fotă. – Fotă + suf. -iță.

DOOM

fotíță (rar) s. f., g.-d. art. fotíței; pl. fotíțe

fotițele
FOTÍȚĂ, fotițe, s. f. Diminutiv al lui fotă. – Fotă + suf. -iță.

DOOM

fotíță (rar) s. f., g.-d. art. fotíței; pl. fotíțe

fotițelor
FOTÍȚĂ, fotițe, s. f. Diminutiv al lui fotă. – Fotă + suf. -iță.

DOOM

fotíță (rar) s. f., g.-d. art. fotíței; pl. fotíțe

foto
FOTO- Element de compunere cu sensul „al luminii, datorită luminii” sau „fotografic”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. photo-.

fotoalergia
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoalergie
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoalergiei
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoalergii
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoalergiile
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoalergiilor
FOTOALERGÍE, fotoalergii, s. f. (Med.) Sensibilitate alergică la lumină. [Pr.: -to-a-] – Din engl. photoallergy.

fotoamatoare
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatoarea
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatoarei
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatoarele
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatoarelor
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamator
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatori
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatorii
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatorilor
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatorul
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoamatorului
FOTOAMATÓR, fotoamatori, s. m. Fotograf amator. [Pr.: -to-a-] – Foto- + amator.

fotoaparat
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoaparate
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoaparatele
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoaparatelor
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoaparatul
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoaparatului
FOTOAPARÁT, fotoaparate, s. n. Aparat fotografic. [Pr.: -to-a-] – Din rus. fotoapparat.

DOOM

fotoaparát (înv.) (-to-a-) s. n., pl. fotoaparáte

fotoautotrof
FOTOAUTOTRÓF, -Ă, fotoautotrofi, -e, adj., s. f. (Bot.) (Plantă) care se hrănește prin fotosinteză; fotosintetizant. [Pr.: -to-a-u-] – Din engl. photoautotrophic.

fotobiologia
FOTOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază efectele luminii asupra organismelor vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. photobiologie.

fotobiologie
FOTOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază efectele luminii asupra organismelor vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. photobiologie.

fotobiologiei
FOTOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază efectele luminii asupra organismelor vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. photobiologie.

fotobiologii
FOTOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază efectele luminii asupra organismelor vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. photobiologie.

fotocalc
FOTOCÁLC s.n. Calc [(1) în DN] obținut prin acțiunea luminii. [< fr. photocalque].

fotocamera
FOTOCÁMERĂ, fotocamere, s. f. Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. – Din rus. fotokamera.

DOOM

fotocámeră s. f., g.-d. art. fotocámerei; pl. fotocámere

fotocamere
FOTOCÁMERĂ, fotocamere, s. f. Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. – Din rus. fotokamera.

DOOM

fotocámeră s. f., g.-d. art. fotocámerei; pl. fotocámere

fotocamerei
FOTOCÁMERĂ, fotocamere, s. f. Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. – Din rus. fotokamera.

DOOM

fotocámeră s. f., g.-d. art. fotocámerei; pl. fotocámere

fotocamerele
FOTOCÁMERĂ, fotocamere, s. f. Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. – Din rus. fotokamera.

DOOM

fotocámeră s. f., g.-d. art. fotocámerei; pl. fotocámere

fotocamerelor
FOTOCÁMERĂ, fotocamere, s. f. Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. – Din rus. fotokamera.

DOOM

fotocámeră s. f., g.-d. art. fotocámerei; pl. fotocámere

fotocartare
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocartarea
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocartograf
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartografe
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartografele
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartografelor
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartografiere
FOTOCARTOGRAFIÉRE, fotocartografieri, s. f. Întocmire de hărți cu ajutorul fotogramelor. [Pr.: -fi-e-] – De la fotocartograf.

fotocartograful
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartografului
FOTOCARTOGRÁF, fotocartografe, s. n. Aparat fotogrammetric pentru realizarea automată a hărților pe bază de fotograme. – Din fr. photocartographe.

DOOM

fotocartográf (-to-graf) s. n., pl. fotocartográfe

fotocartări
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocartării
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocartările
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocartărilor
FOTOCARTÁRE, fotocartări, s. f. Tehnica întocmirii planurilor și a hărților topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.

DOOM

fotocartáre s. f., g.-d. art. fotocartắrii; pl. fotocartắri

fotocataliza
FOTOCATALÍZĂ, fotocatalize, s. f. Cataliză selectivă produsă de lumină. – Din fr. photocatalyse.

DOOM

fotocatalíză s. f., g.-d. art. fotocatalízei; pl. fotocatalíze

fotocatalizatoare
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatoarea
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatoarei
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatoarele
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatoarelor
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizator
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatori
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatorii
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatorilor
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatorul
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalizatorului
FOTOCATALIZATÓR, -OÁRE, fotocatalizatori, -oare, adj. Care facilitează fotocataliza. – Foto- + catalizator.

fotocatalize
FOTOCATALÍZĂ, fotocatalize, s. f. Cataliză selectivă produsă de lumină. – Din fr. photocatalyse.

DOOM

fotocatalíză s. f., g.-d. art. fotocatalízei; pl. fotocatalíze

fotocatalizei
FOTOCATALÍZĂ, fotocatalize, s. f. Cataliză selectivă produsă de lumină. – Din fr. photocatalyse.

DOOM

fotocatalíză s. f., g.-d. art. fotocatalízei; pl. fotocatalíze

fotocatalizele
FOTOCATALÍZĂ, fotocatalize, s. f. Cataliză selectivă produsă de lumină. – Din fr. photocatalyse.

DOOM

fotocatalíză s. f., g.-d. art. fotocatalízei; pl. fotocatalíze

fotocatalizelor
FOTOCATALÍZĂ, fotocatalize, s. f. Cataliză selectivă produsă de lumină. – Din fr. photocatalyse.

DOOM

fotocatalíză s. f., g.-d. art. fotocatalízei; pl. fotocatalíze

fotocatod
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocatodul
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocatodului
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocatozi
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocatozii
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocatozilor
FOTOCATÓD, fotocatozi, s. m. Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. – Din fr. photocathode.

fotocelula
FOTOCELÚLĂ, fotocelule, s. f. Celulă fotoelectrică. – Din fr. photocellule.

DOOM

fotocelúlă s. f., g.-d. art. fotocelúlei; pl. fotocelúle

fotocelule
FOTOCELÚLĂ, fotocelule, s. f. Celulă fotoelectrică. – Din fr. photocellule.

DOOM

fotocelúlă s. f., g.-d. art. fotocelúlei; pl. fotocelúle

fotocelulei
FOTOCELÚLĂ, fotocelule, s. f. Celulă fotoelectrică. – Din fr. photocellule.

DOOM

fotocelúlă s. f., g.-d. art. fotocelúlei; pl. fotocelúle

fotocelulele
FOTOCELÚLĂ, fotocelule, s. f. Celulă fotoelectrică. – Din fr. photocellule.

DOOM

fotocelúlă s. f., g.-d. art. fotocelúlei; pl. fotocelúle

fotocelulelor
FOTOCELÚLĂ, fotocelule, s. f. Celulă fotoelectrică. – Din fr. photocellule.

DOOM

fotocelúlă s. f., g.-d. art. fotocelúlei; pl. fotocelúle

fotoceramica
FOTOCERÁMICĂ s. f. Aplicare de ornamente pe obiecte de porțelan cu ajutorul fotografierii speciale. – Din fr. photocéramique.

DOOM

fotocerámică s. f., g.-d. art. fotocerámicii

fotoceramici
FOTOCERÁMICĂ s. f. Aplicare de ornamente pe obiecte de porțelan cu ajutorul fotografierii speciale. – Din fr. photocéramique.

DOOM

fotocerámică s. f., g.-d. art. fotocerámicii

fotoceramicii
FOTOCERÁMICĂ s. f. Aplicare de ornamente pe obiecte de porțelan cu ajutorul fotografierii speciale. – Din fr. photocéramique.

DOOM

fotocerámică s. f., g.-d. art. fotocerámicii

fotochimia
FOTOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care studiază efectele razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii asupra substanțelor chimice. – Din fr. photochimie.

DOOM

fotochimíe s. f., art. fotochimía, g.-d. art. fotochimíei

fotochimic
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimica
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimice
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicei
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicele
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicelor
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimici
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicii
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicilor
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicul
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimicului
FOTOCHÍMIC, -Ă, fotochimici, -ce, adj. Care ține de fotochimie, relativ la fotochimie. ◊ Reacție fotochimică = transformare chimică a substanțelor sub acțiunea luminii. – Din fr. photochimique.

DOOM

fotochímic adj. m., pl. fotochímici; f. fotochímică, pl. fotochímice

fotochimie
FOTOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care studiază efectele razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii asupra substanțelor chimice. – Din fr. photochimie.

DOOM

fotochimíe s. f., art. fotochimía, g.-d. art. fotochimíei

fotochimiei
FOTOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care studiază efectele razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii asupra substanțelor chimice. – Din fr. photochimie.

DOOM

fotochimíe s. f., art. fotochimía, g.-d. art. fotochimíei

fotochimii
FOTOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care studiază efectele razelor ultraviolete, vizibile și infraroșii asupra substanțelor chimice. – Din fr. photochimie.

DOOM

fotochimíe s. f., art. fotochimía, g.-d. art. fotochimíei

fotochinograf
FOTOKINOGRÁF s.n. Instrument care permite analizarea și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului. [Cf. fr. photokinographe].

fotoclub
FOTOCLÚB, fotocluburi, s. n. Club de fotoamatori. – Foto- + club.

fotocoagulare
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocoagularea
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocoagulator
FOTOCOAGULATÓR, fotocoagulatoare, s. n. (Med.) Dispozitiv laser pentru determinarea coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din engl. photocoagulator.

fotocoagulograf
FOTOCOAGULOGRÁF, fotocoagulografe, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea automată a coagulării sângelui. [Pr.: -co-a-] – Din fotocoagulare (după electrocardiograf).

fotocoagulări
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocoagulării
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocoagulările
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocoagulărilor
FOTOCOAGULÁRE, fotocoagulări, s. f. (Med.) Coagulare a sângelui cu raze laser. [Pr.: -co-a-] – Foto- + coagulare (după engl. photocoagulation).

fotocolografia
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolografie
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolografiei
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolografii
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolografiile
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolografiilor
FOTOCOLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică; heliotipie. – Din fr. photocollographie.

DOOM

fotocolografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotocolografía, g.-d. art. fotocolografíei

fotocolor
FOTOCOLÓR s. n. Sistem de fotografiere în culori. – Foto- + color[a].

fotocolorimetre
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorimetrele
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorimetrelor
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorimetru
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorimetrul
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorimetrului
FOTOCOLORIMÉTRU, fotocolorimetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranților. – Din fr. photocolorimètre.

DOOM

fotocolorimétru (-me-tru) s. n., art. fotocolorimétrul; pl. fotocolorimétre

fotocolorul
FOTOCOLÓR s. n. Sistem de fotografiere în culori. – Foto- + color[a].

fotocolorului
FOTOCOLÓR s. n. Sistem de fotografiere în culori. – Foto- + color[a].

fotocompoziția
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotocompoziție
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotocompoziției
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotocompoziții
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotocompozițiile
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotocompozițiilor
FOTOCOMPOZÍȚIE, fotocompoziții, s. f. Compoziție (8) în fotografie. – Foto- + compoziție.

fotoconductibilitate
FOTOCONDUCTIBILITÁTE s. f. Conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeței acestora; fotoconducție, fotoconductivitate, efect fotoconductiv. – Din fr. photoconductibilité.

DOOM

fotoconductibilitáte s. f., g.-d. art. fotoconductibilitắții

fotoconductibilitatea
FOTOCONDUCTIBILITÁTE s. f. Conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeței acestora; fotoconducție, fotoconductivitate, efect fotoconductiv. – Din fr. photoconductibilité.

DOOM

fotoconductibilitáte s. f., g.-d. art. fotoconductibilitắții

fotoconductibilități
FOTOCONDUCTIBILITÁTE s. f. Conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeței acestora; fotoconducție, fotoconductivitate, efect fotoconductiv. – Din fr. photoconductibilité.

DOOM

fotoconductibilitáte s. f., g.-d. art. fotoconductibilitắții

fotoconductibilității
FOTOCONDUCTIBILITÁTE s. f. Conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeței acestora; fotoconducție, fotoconductivitate, efect fotoconductiv. – Din fr. photoconductibilité.

DOOM

fotoconductibilitáte s. f., g.-d. art. fotoconductibilitắții

fotoconductiv
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductiva
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductive
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivei
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivele
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivelor
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivi
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivii
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivilor
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivitate
FOTOCONDUCTIVITÁTE s. f. (Fiz.) Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductivité.

fotoconductivul
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductivului
FOTOCONDUCTÍV adj. (În sintagma) Efect fotoconductiv = fotoconductibilitate. – Din fr. photoconductif.

DOOM

!fotoconductív adj. m., pl. fotoconductívi; f. fotoconductívă, pl. fotoconductíve

fotoconductor
FOTOCONDUCTÓR, -OÁRE, fotoconductori, -oare, adj. (Fiz.) Care prezintă conductibilitate suplimentară sub acțiunea luminii. – Din fr. photoconducteur, engl. photoconductor.

DOOM

*fotoconductór adj. m., pl. fotoconductóri; f. sg. și pl. fotoconductoáre

fotoconducția
FOTOCONDÚCȚIE s. f. Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconduction.

DOOM

fotocondúcție (-ți-e) s. f., art. fotocondúcția, g.-d. fotocondúcții, art. fotocondúcției

fotoconducție
FOTOCONDÚCȚIE s. f. Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconduction.

DOOM

fotocondúcție (-ți-e) s. f., art. fotocondúcția, g.-d. fotocondúcții, art. fotocondúcției

fotoconducției
FOTOCONDÚCȚIE s. f. Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconduction.

DOOM

fotocondúcție (-ți-e) s. f., art. fotocondúcția, g.-d. fotocondúcții, art. fotocondúcției

fotoconducții
FOTOCONDÚCȚIE s. f. Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconduction.

DOOM

fotocondúcție (-ți-e) s. f., art. fotocondúcția, g.-d. fotocondúcții, art. fotocondúcției

fotocopia
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopia
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiai
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiam
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiară
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiarăm
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiarăți
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiase
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiasem
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiaseră
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiaserăm
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiaserăți
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiaseși
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiaseți
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiat
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiat
FOTOCOPIÁ vb. I. tr. A reproduce fotografic un document. [Pron. -pi-a, p.i. 3 -iază. / < fr. photocopier].

fotocopiator
FOTOCOPIATÓR, fotocopiatoare, s. n. Aparat cu care se execută fotocopii; xerox. [Pr.: -pi-a-] – Fotocopia + suf. -tor.

DOOM

fotocopiatór (-pi-a-) s. n., pl. fotocopiatoáre

fotocopiau
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiază
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiași
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiați
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopie
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopie
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiei
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiem
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopier
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopiere
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiere
FOTOCOPIÁ vb. I. tr. A reproduce fotografic un document. [Pron. -pi-a, p.i. 3 -iază. / < fr. photocopier].

fotocopiere
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopierele
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopierelor
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopierul
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopierului
FOTOCOPIÉR, fotocopiere, s. n. (Rar) Fotocopiator. [Pr.: -pi-er] – Din germ. Photokopier.

DOOM

fotocopiér (rar) (-pi-er) s. n., pl. fotocopiére

fotocopiez
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopieze
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopiezi
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocopii
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiile
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiilor
FOTOCÓPIE, fotocopii, s. f. Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc.; copie la un aparat de tip xerox. – Din fr. photocopie.

DOOM

fotocópie (-pi-e) s. f., g.-d. art. fotocópiei; pl. fotocópii

fotocopiind
FOTOCOPIÁ, fotocopiez, vb. I. A face o fotocopie. [Pr.: -pi-a] – Din fr. photocopier.

DOOM

*fotocopiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 fotocopiáză, 1 pl. fotocopiém (-pi-em), conj. 3 să fotocopiéze; ger. fotocopiínd (-pi-ind)

fotocrom
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocroma
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromatic
FOTOCROMÁTIC, -Ă, fotocromatici, -ce, adj. Fotocrom. – Fotocrom + suf. -atic.

fotocrome
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromei
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromele
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromelor
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromi
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromia
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromie
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromiei
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromii
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromii
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromiile
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromiilor
FOTOCROMÍE s. f. (Impr.) Fotografie în culori. – Din fr. photochromie.

DOOM

fotocromíe (-to-cro-) s. f., art. fotocromía, g.-d. fotocromíi, art. fotocromíei

fotocromilor
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromografia
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromografie
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromografiei
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromografii
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromografiile
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromografiilor
FOTOCROMOGRAFÍE s. f. 1. Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2. Fotografie obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromographie.

DOOM

fotocromografíe (-to-cro-mo-gra-) s. f., art. fotocromografía, g.-d. fotocromografíi, art. fotocromografíei

fotocromotipografia
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromotipografie
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromotipografiei
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromotipografii
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromotipografiile
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromotipografiilor
FOTOCROMOTIPOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărților, a revistelor, a afișelor etc. – Din fr. photochromotypographie.

DOOM

fotocromotipografíe (-to-cro-, -po-gra-) s. f., art. fotocromotipografía, g.-d. fotocromotipografíi, art. fotocromotipografíei

fotocromoxilografia
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromoxilografie
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromoxilografiei
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromoxilografii
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromoxilografiile
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromoxilografiilor
FOTOCROMOXILOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire multicoloră cu clișee gravate în lemn, care sunt confecționate prin reproducere fotografică. ♦ Stampă colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. photochromoxilographie.

DOOM

fotocromoxilografíe (-to-cro-, -lo-gra-) s. f., art. fotocromoxilografía, g.-d. fotocromoxilografíi, art. fotocromoxilografíei

fotocromul
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocromului
FOTOCRÓM, -Ă, fotocromi, -e, adj. Care își schimbă culoarea sub acțiunea luminii; fotocromatic. – Din fotocromie (derivat regresiv).

fotocronica
FOTOCRÓNICĂ, fotocronici, s. f. Cronică fotografică. – Foto- + cronică.

fotocronici
FOTOCRÓNICĂ, fotocronici, s. f. Cronică fotografică. – Foto- + cronică.

fotocronicii
FOTOCRÓNICĂ, fotocronici, s. f. Cronică fotografică. – Foto- + cronică.

fotocronicile
FOTOCRÓNICĂ, fotocronici, s. f. Cronică fotografică. – Foto- + cronică.

fotocronicilor
FOTOCRÓNICĂ, fotocronici, s. f. Cronică fotografică. – Foto- + cronică.

fotocronist
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocronistul
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocronistului
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocroniști
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocroniștii
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocroniștilor
FOTOCRONÍST s.m. Autor de fotocronici. [Cf. it. fotocronista].

fotocronograf
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotocronografe
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotocronografele
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotocronografelor
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotocronograful
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotocronografului
FOTOCRONOGRÁF, fotocronografe, s. n. Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. – Din fr. photochronographe.

DOOM

fotocronográf (-to-cro-no-graf) s. n., pl. fotocronográfe

fotoculegere
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotoculegerea
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotoculegeri
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotoculegerii
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotoculegerile
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotoculegerilor
FOTOCULÉGERE, fotoculegeri, s. f. Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. – Foto- + culegere.

DOOM

fotoculégere s. f., g.-d. art. fotoculégerii; pl. fotoculégeri

fotocuplor
FOTOCUPLÓR, fotocuploare, s. n. (Electron.) Optocuplor. – Din fr. photocoupleur.

fotodermatoza
FOTODERMATÓZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea la razele solare. – Din fr. photodermatose.

DOOM

fotodermatóză s. f., g.-d. art. fotodermatózei; pl. fotodermatóze

fotodermatoze
FOTODERMATÓZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea la razele solare. – Din fr. photodermatose.

DOOM

fotodermatóză s. f., g.-d. art. fotodermatózei; pl. fotodermatóze

fotodermatozei
FOTODERMATÓZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea la razele solare. – Din fr. photodermatose.

DOOM

fotodermatóză s. f., g.-d. art. fotodermatózei; pl. fotodermatóze

fotodermatozele
FOTODERMATÓZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea la razele solare. – Din fr. photodermatose.

DOOM

fotodermatóză s. f., g.-d. art. fotodermatózei; pl. fotodermatóze

fotodermatozelor
FOTODERMATÓZĂ, fotodermatoze, s. f. Boală de piele provocată de expunerea la razele solare. – Din fr. photodermatose.

DOOM

fotodermatóză s. f., g.-d. art. fotodermatózei; pl. fotodermatóze

fotodezintegrare
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodezintegrarea
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodezintegrări
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodezintegrării
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodezintegrările
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodezintegrărilor
FOTODEZINTEGRÁRE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

DOOM

!fotodezintegráre (-de-zin-te-gra-/-dez-in-) s. f., g.-d. art. fotodezintegrắrii; pl. fotodezintegrắri

fotodioda
FOTODIÓDĂ, fotodiode, s. f. 1. Diodă a cărei funcționare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

DOOM

fotodiódă (-di-o-) s. f., g.-d. art. fotodiódei; pl. fotodióde

fotodiode
FOTODIÓDĂ, fotodiode, s. f. 1. Diodă a cărei funcționare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

DOOM

fotodiódă (-di-o-) s. f., g.-d. art. fotodiódei; pl. fotodióde

fotodiodei
FOTODIÓDĂ, fotodiode, s. f. 1. Diodă a cărei funcționare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

DOOM

fotodiódă (-di-o-) s. f., g.-d. art. fotodiódei; pl. fotodióde

fotodiodele
FOTODIÓDĂ, fotodiode, s. f. 1. Diodă a cărei funcționare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

DOOM

fotodiódă (-di-o-) s. f., g.-d. art. fotodiódei; pl. fotodióde

fotodiodelor
FOTODIÓDĂ, fotodiode, s. f. 1. Diodă a cărei funcționare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

DOOM

fotodiódă (-di-o-) s. f., g.-d. art. fotodiódei; pl. fotodióde

fotodocument
FOTODOCUMÉNT, fotodocumente, s. n. Document fotografic. – Din fr. photodocument.

DOOM

*fotodocumént s. n., pl. fotodocuménte

fotoefect
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoefecte
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoefectele
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoefectelor
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoefectul
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoefectului
FOTOEFÉCT s.n. (Fiz.) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanțe la acțiunea razelor luminoase. [Cf. germ. Photoeffekt].

DOOM

fotoeféct s. n., pl. fotoefécte

fotoelasticimetrie
FOTOELASTICIMETRÍE s. f. (Fiz.) Metodă de măsurare optică a tensiunilor din masa unui corp. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélasticimétrie.

DOOM

fotoelasticimetríe (-me-tri-) s. f., art. fotoelasticimetría, g.-d. fotoelasticimetríi, art. fotoelasticimetríei

fotoelasticimetru
FOTOELASTICIMÉTRU, fotoelasticimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit în fotoelasticimetrie. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélasticimètre.

fotoelasticitate
FOTOELASTICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor materiale transparente de a-și modifica indicele de refracție sub acțiunea deformațiilor elastice. – Din fr. photoélasticité.

DOOM

fotoelasticitáte s. f., g.-d. art. fotoelasticitắții

fotoelasticitatea
FOTOELASTICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor materiale transparente de a-și modifica indicele de refracție sub acțiunea deformațiilor elastice. – Din fr. photoélasticité.

DOOM

fotoelasticitáte s. f., g.-d. art. fotoelasticitắții

fotoelasticități
FOTOELASTICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor materiale transparente de a-și modifica indicele de refracție sub acțiunea deformațiilor elastice. – Din fr. photoélasticité.

DOOM

fotoelasticitáte s. f., g.-d. art. fotoelasticitắții

fotoelasticității
FOTOELASTICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor materiale transparente de a-și modifica indicele de refracție sub acțiunea deformațiilor elastice. – Din fr. photoélasticité.

DOOM

fotoelasticitáte s. f., g.-d. art. fotoelasticitắții

fotoelectric
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectrica
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectrice
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricei
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricele
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricelor
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectrici
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricii
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricilor
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricitate
FOTOELECTRICITÁTE s. f. Fenomen de emitere de electroni de către un material, sub acțiunea luminii. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoélectricité.

DOOM

fotoelectricitáte s. f., g.-d. art. fotoelectricitắții

fotoelectricitatea
FOTOELECTRICITÁTE s. f. Fenomen de emitere de electroni de către un material, sub acțiunea luminii. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoélectricité.

DOOM

fotoelectricitáte s. f., g.-d. art. fotoelectricitắții

fotoelectricități
FOTOELECTRICITÁTE s. f. Fenomen de emitere de electroni de către un material, sub acțiunea luminii. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoélectricité.

DOOM

fotoelectricitáte s. f., g.-d. art. fotoelectricitắții

fotoelectricității
FOTOELECTRICITÁTE s. f. Fenomen de emitere de electroni de către un material, sub acțiunea luminii. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoélectricité.

DOOM

fotoelectricitáte s. f., g.-d. art. fotoelectricitắții

fotoelectricul
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectricului
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = creșterea conductibilității electrice a unui semiconductor sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = dispozitiv bazat pe efectul fotoelectric, cu ajutorul căruia energia luminoasă se transformă în energie electrică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

DOOM

fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice

fotoelectron
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelectroni
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelectronii
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelectronilor
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelectronul
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelectronului
FOTOELECTRÓN, fotoelectroni, s. m. Electron emis prin efect fotoelectric. – Din fr. photoélectron.

DOOM

fotoelectrón s. m., pl. fotoelectróni

fotoelement
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoelemente
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoelementele
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoelementelor
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoelementul
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoelementului
FOTOELEMÉNT, fotoelemente, s. n. Dispozitiv semiconductor care transformă energia luminii incidente în energie electrică; pilă sau celulă fotovoltaică. – Din fr. photo-élément.

DOOM

fotoelemént s. n., pl. fotoeleménte

fotoemisie
FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie.

DOOM

!fotoemísie (-si-e-) s. f., g.-d. art. fotoemísiei

fotoemisiune
FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie.

DOOM

!fotoemísie (-si-e-) s. f., g.-d. art. fotoemísiei

fotoemisiunea
FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie.

DOOM

!fotoemísie (-si-e-) s. f., g.-d. art. fotoemísiei

fotoemisiuni
FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie.

DOOM

!fotoemísie (-si-e-) s. f., g.-d. art. fotoemísiei

fotoemisiunii
FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie.

DOOM

!fotoemísie (-si-e-) s. f., g.-d. art. fotoemísiei

fotoenergetică
FOTOENERGÉTICĂ s. f. Ramură a biologiei care studiază influența energiei radiante a soarelui asupra activității vitale a organismelor vegetale și animale. – Din fr. photoénergétique.

DOOM

fotoenergétică s. f., g.-d. art. fotoenergéticii

fotofinish
FOTOFÍNISH s.n. v. fotofiniș.

fotofinish
FOTOFÍNISH s.n. v. fotofiniș.

fotofiniș
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofinișul
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofinișului
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofinișuri
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofinișurile
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofinișurilor
FOTOFÍNIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

DOOM

fotofíniș s. n., pl. fotofínișuri

fotofisiune
FOTOFISIÚNE s.f. Fisiune provocată de fotoni. [Cf. fr. photofission].

fotofoane
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofoanele
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofoanelor
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofob
FOTOFÓB, -Ă, fotofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de fotofobie. – Din fotofobie (derivat regresiv).

fotofobia
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofobie
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofobiei
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofobii
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofobiile
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofobiilor
FOTOFOBÍE, fotofobii, s. f. Sensibilitate exagerată (până la aversiune) a ochiului la lumină, întâlnită în unele boli oculare, în meningite etc. – Din fr. photophobie.

DOOM

fotofobíe s. f., art. fotofobía, g.-d. art. fotofobíei; pl. fotofobíi, art. fotofobíile

fotofon
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofonia
FOTOFONÍE s. f. Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. – Din fr. photophonie.

DOOM

fotofoníe s. f., art. fotofonía, g.-d. fotofoníi, art. fotofoníei

fotofonie
FOTOFONÍE s. f. Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. – Din fr. photophonie.

DOOM

fotofoníe s. f., art. fotofonía, g.-d. fotofoníi, art. fotofoníei

fotofoniei
FOTOFONÍE s. f. Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. – Din fr. photophonie.

DOOM

fotofoníe s. f., art. fotofonía, g.-d. fotofoníi, art. fotofoníei

fotofonii
FOTOFONÍE s. f. Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. – Din fr. photophonie.

DOOM

fotofoníe s. f., art. fotofonía, g.-d. fotofoníi, art. fotofoníei

fotofonul
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofonului
FOTOFÓN, fotofoane, s. n. Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. – Din fr. photophone.

DOOM

fotofón s. n., pl. fotofoáne

fotofor
FOTOFÓR, -OÁRE adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. // s.n. Lampă electrică portativă care se prinde de casca celui care o poartă (mineri, speologi etc.). ♦ Lampă frontală folosită în otorinolaringologie. // s.m. (Zool.) Organ luminos la coleoptere. [< fr. photophore, cf. gr. phos – lumină, phoros – care poartă].

fotofor
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotofora
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotofore
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforei
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforele
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforelor
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforeza
FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse.

DOOM

fotoforéză s. f., g.-d. art. fotoforézei; pl. fotoforéze

fotoforeze
FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse.

DOOM

fotoforéză s. f., g.-d. art. fotoforézei; pl. fotoforéze

fotoforezei
FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse.

DOOM

fotoforéză s. f., g.-d. art. fotoforézei; pl. fotoforéze

fotoforezele
FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse.

DOOM

fotoforéză s. f., g.-d. art. fotoforézei; pl. fotoforéze

fotoforezelor
FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse.

DOOM

fotoforéză s. f., g.-d. art. fotoforézei; pl. fotoforéze

fotofori
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforii
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforilor
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforul
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotoforului
FOTOFÓR, -Ă, fotofori, -e, adj. Care poartă, care are o sursă de lumină. – Din fr. photophore.

DOOM

fotofór adj. m., pl. fotofóri; f. fotofóră, pl. fotofóre

fotogen
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogena
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogene
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenei
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenele
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenelor
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogeni
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenia
FOTOGENÍE s. f. Însușirea de a fi fotogenic. – Din fr. photogénie.

DOOM

fotogeníe s. f., art. fotogenía, g.-d. fotogeníi, art. fotogeníei

fotogenic
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenica
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenice
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicei
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicele
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicelor
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenici
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicii
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicilor
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicul
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenicului
FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique.

DOOM

fotogénic adj. m., pl. fotogénici; f. fotogénică, pl. fotogénice

fotogenie
FOTOGENÍE s. f. Însușirea de a fi fotogenic. – Din fr. photogénie.

DOOM

fotogeníe s. f., art. fotogenía, g.-d. fotogeníi, art. fotogeníei

fotogeniei
FOTOGENÍE s. f. Însușirea de a fi fotogenic. – Din fr. photogénie.

DOOM

fotogeníe s. f., art. fotogenía, g.-d. fotogeníi, art. fotogeníei

fotogenii
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenii
FOTOGENÍE s. f. Însușirea de a fi fotogenic. – Din fr. photogénie.

DOOM

fotogeníe s. f., art. fotogenía, g.-d. fotogeníi, art. fotogeníei

fotogenilor
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenul
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogenului
FOTOGÉN, -Ă, fotogeni, -e, adj. Care produce și răspândește lumină. – Din fr. photogène.

DOOM

fotogén adj. m., pl. fotogéni; f. fotogénă, pl. fotogéne

fotogoniometre
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotogoniometrele
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotogoniometrelor
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotogoniometru
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotogoniometrul
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotogoniometrului
FOTOGONIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. [Pron. -ni-o-. / cf. fr. photogoniomètre].

DOOM

fotogoniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. fotogoniométrul; pl. fotogoniométre

fotograf
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografa
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografe
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografei
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografele
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografelor
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografi
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografia
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografia
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiai
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiam
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiară
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiarăm
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiarăți
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiase
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiasem
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiaseră
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiaserăm
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiaserăți
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiaseși
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiaseți
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiat
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiat
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiat
FOTOGRAFIÁT¹ s. n. Faptul de a fotografia. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

DOOM

fotografiát (-to-gra-fi-at) s. n.

fotografiata
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiate
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiatei
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiatele
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiatelor
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiatul
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiatului
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiau
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiază
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiași
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiați
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiați
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiații
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografiaților
FOTOGRAFIÁT², -Ă, fotografiați, -te, adj. Reprodus prin procedee fotografice, a cărui imagine a fost fixată prin fotografie. [Pr.: -fi-at] – V. fotografia.

fotografic
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotografica
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotografice
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficei
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficele
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficelor
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotografici
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficii
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficilor
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficul
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotograficului
FOTOGRÁFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

DOOM

fotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotográfici; f. fotográfică, pl. fotográfice

fotografie
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografie
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiei
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiem
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiere
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiere
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografierea
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografieri
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografierii
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografierile
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografierilor
FOTOGRAFIÉRE, fotografieri, s. f. Acțiunea de a fotografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. fotografia.

DOOM

fotografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. fotografiérii; pl. fotografiéri

fotografiez
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografieze
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografiezi
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografii
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografii
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiile
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiilor
FOTOGRAFÍE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

DOOM

fotografíe (-to-gra-) s. f., art. fotografía, g.-d. art. fotografíei; pl. fotografíi

fotografiind
FOTOGRAFIÁ, fotografiez, vb. I. Tranz. A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe un film fotografic cu ajutorul unui aparat fotografic; a realiza o fotografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. photographier.

DOOM

fotografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 fotografiáză, 1 pl. fotografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să fotografiéze; ger. fotografiínd (-fi-ind)

fotografilor
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografism
FOTOGRAFÍSM s.n. Curent în pictură și plastică care urmărește să redea natura exagerat de fidel, fără forță artistică creatoare. [< germ. Photographismus].

fotografismul
FOTOGRAFÍSM s.n. Curent în pictură și plastică care urmărește să redea natura exagerat de fidel, fără forță artistică creatoare. [< germ. Photographismus].

fotografismului
FOTOGRAFÍSM s.n. Curent în pictură și plastică care urmărește să redea natura exagerat de fidel, fără forță artistică creatoare. [< germ. Photographismus].

fotograful
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotografului
FOTOGRÁF, -Ă, fotografi, -e, s. m. și f. Persoană care fotografiază; specialist în tehnica fotografică. – Din fr. photographe.

DOOM

fotográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográfei; pl. fotográfe

fotograma
FOTOGRÁMĂ, fotograme, s. f. 1. Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplinește condiția de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului reprodus și care se folosește mai ales în topografie și în cartografie. 2. Porțiune a unei pelicule cinematografice care conține o imagine (statică) completă. – Din fr. photogramme.

DOOM

fotográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográmei; pl. fotográme

fotograme
FOTOGRÁMĂ, fotograme, s. f. 1. Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplinește condiția de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului reprodus și care se folosește mai ales în topografie și în cartografie. 2. Porțiune a unei pelicule cinematografice care conține o imagine (statică) completă. – Din fr. photogramme.

DOOM

fotográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográmei; pl. fotográme

fotogramei
FOTOGRÁMĂ, fotograme, s. f. 1. Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplinește condiția de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului reprodus și care se folosește mai ales în topografie și în cartografie. 2. Porțiune a unei pelicule cinematografice care conține o imagine (statică) completă. – Din fr. photogramme.

DOOM

fotográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográmei; pl. fotográme

fotogramele
FOTOGRÁMĂ, fotograme, s. f. 1. Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplinește condiția de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului reprodus și care se folosește mai ales în topografie și în cartografie. 2. Porțiune a unei pelicule cinematografice care conține o imagine (statică) completă. – Din fr. photogramme.

DOOM

fotográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográmei; pl. fotográme

fotogramelor
FOTOGRÁMĂ, fotograme, s. f. 1. Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplinește condiția de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului reprodus și care se folosește mai ales în topografie și în cartografie. 2. Porțiune a unei pelicule cinematografice care conține o imagine (statică) completă. – Din fr. photogramme.

DOOM

fotográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotográmei; pl. fotográme

fotogrammetre
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetrele
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetrelor
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetri
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogrammetria
FOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care studiază principiile, metodele și procedeele de determinare a formei și a dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor. – Din fr. photogrammétrie.

DOOM

fotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. fotogrammetría, g.-d. fotogrammetríi, art. fotogrammetríei

fotogrammetric
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetrica
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetrice
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricei
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricele
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricelor
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetrici
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricii
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricilor
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricul
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetricului
FOTOGRAMMÉTRIC, -Ă, fotogrammetrici, -ce, adj. Care aparține fotogrammetriei, care se referă la fotogrammetrie. – Din fr. photogrammétrique.

DOOM

fotogrammétric (-to-gram-me-tric) adj. m., pl. fotogrammétrici; f. fotogrammétrică, pl. fotogrammétrice

fotogrammetrie
FOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care studiază principiile, metodele și procedeele de determinare a formei și a dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor. – Din fr. photogrammétrie.

DOOM

fotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. fotogrammetría, g.-d. fotogrammetríi, art. fotogrammetríei

fotogrammetriei
FOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care studiază principiile, metodele și procedeele de determinare a formei și a dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor. – Din fr. photogrammétrie.

DOOM

fotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. fotogrammetría, g.-d. fotogrammetríi, art. fotogrammetríei

fotogrammetrii
FOTOGRAMMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care studiază principiile, metodele și procedeele de determinare a formei și a dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor. – Din fr. photogrammétrie.

DOOM

fotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. fotogrammetría, g.-d. fotogrammetríi, art. fotogrammetríei

fotogrammetrii
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogrammetrilor
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogrammetrist
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetrista
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetriste
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetristei
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetristele
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetristelor
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetristul
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetristului
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetriști
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetriștii
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetriștilor
FOTOGRAMMETRÍST, -Ă, fotogrammetriști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotogrammetrie. – Din engl. photogrammetrist.

fotogrammetru
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetru
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogrammetrul
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetrul
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogrammetrului
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

fotogrammetrului
FOTOGRAMMÉTRU, (1) fotogrammetre, s. n., (2) fotogrammetri, s. m. 1. S. n. Aparat cu care se iau fotograme. 2. S. m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. – Din germ. Photogrammeter, fr. photogrammètre.

DOOM

fotogrammétru² (aparat) (-to-gram-me-tru) s. n., art. fotogrammétrul; pl. fotogrammétre

fotogravor
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravori
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravorii
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravorilor
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravorul
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravorului
FOTOGRAVÓR s.m. Specialist în fotogravură. [< fr. photograveur].

fotogravura
FOTOGRAVÚRĂ, (2) fotogravuri, s. f. 1. Procedeu fotografic cu care se pot obține clișee în vederea imprimării planșelor în tipografie. 2. Gravură obținută prin acest procedeu. 3. Heliogravură. – Din fr. photogravure.

DOOM

fotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotogravúrii; (gravuri) pl. fotogravúri

fotogravuri
FOTOGRAVÚRĂ, (2) fotogravuri, s. f. 1. Procedeu fotografic cu care se pot obține clișee în vederea imprimării planșelor în tipografie. 2. Gravură obținută prin acest procedeu. 3. Heliogravură. – Din fr. photogravure.

DOOM

fotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotogravúrii; (gravuri) pl. fotogravúri

fotogravurii
FOTOGRAVÚRĂ, (2) fotogravuri, s. f. 1. Procedeu fotografic cu care se pot obține clișee în vederea imprimării planșelor în tipografie. 2. Gravură obținută prin acest procedeu. 3. Heliogravură. – Din fr. photogravure.

DOOM

fotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotogravúrii; (gravuri) pl. fotogravúri

fotogravurile
FOTOGRAVÚRĂ, (2) fotogravuri, s. f. 1. Procedeu fotografic cu care se pot obține clișee în vederea imprimării planșelor în tipografie. 2. Gravură obținută prin acest procedeu. 3. Heliogravură. – Din fr. photogravure.

DOOM

fotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotogravúrii; (gravuri) pl. fotogravúri

fotogravurilor
FOTOGRAVÚRĂ, (2) fotogravuri, s. f. 1. Procedeu fotografic cu care se pot obține clișee în vederea imprimării planșelor în tipografie. 2. Gravură obținută prin acest procedeu. 3. Heliogravură. – Din fr. photogravure.

DOOM

fotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. fotogravúrii; (gravuri) pl. fotogravúri

fotohartă
FOTOHÁRTĂ, fotohărți, s. f. Hartă realizată pe baza fotogramelor. – Foto- + hartă (după fr. photocarte).

fotokinograf
FOTOKINOGRÁF s.n. Instrument care permite analizarea și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului. [Cf. fr. photokinographe].

fotokinogramă
FOTOKINOGRÁMĂ s.f. Imagine obținută la fotokinograf. [Cf. fr. photokinogramme].

fotolii
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotoliile
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotoliilor
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotolinotip
FOTOLINOTÍP s.n. (Poligr.) Mașină de culegere fotografică. [Cf. fr. photolinotype].

fotolitografia
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotolitografic
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitografica
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitografice
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficei
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficele
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficelor
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitografici
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficii
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficilor
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficul
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitograficului
FOTOLITOGRÁFIC, -Ă, fotolitografici, -ce, adj. Care aparține fotolitografiei, referitor la fotolitografie. – Din fr. photolithographique.

DOOM

fotolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. fotolitográfici; f. fotolitográfică, pl. fotolitográfice

fotolitografie
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotolitografiei
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotolitografii
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotolitografiile
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotolitografiilor
FOTOLITOGRAFÍE, (2) fotolitografii, s. f. 1. Procedeu de executare a formelor de tipar prin fotografiere pe o piatră litografică sau pe o placă metalică. 2. Imagine reprodusă prin această metodă. – Din fr. photolithographie.

DOOM

fotolitografíe (-to-gra-) s. f., art. fotolitografía, g.-d. art. fotolitografíei; (gravuri) pl. fotolitografíi

fotoliu
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotoliul
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotoliului
FOTÓLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotél s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

DOOM

fotóliu-pát [liu pron. lĭu] s. n., art. fotóliul-pát; pl. fotólii-pát

fotoliza
FOTOLÍZĂ, fotolize, s. f. Descompunere chimică a unor substanțe sub acțiunea luminii. – Din fr. photolyse.

DOOM

fotolíză s. f., g.-d. art. fotolízei; pl. fotolíze

fotolize
FOTOLÍZĂ, fotolize, s. f. Descompunere chimică a unor substanțe sub acțiunea luminii. – Din fr. photolyse.

DOOM

fotolíză s. f., g.-d. art. fotolízei; pl. fotolíze

fotolizei
FOTOLÍZĂ, fotolize, s. f. Descompunere chimică a unor substanțe sub acțiunea luminii. – Din fr. photolyse.

DOOM

fotolíză s. f., g.-d. art. fotolízei; pl. fotolíze

fotolizele
FOTOLÍZĂ, fotolize, s. f. Descompunere chimică a unor substanțe sub acțiunea luminii. – Din fr. photolyse.

DOOM

fotolíză s. f., g.-d. art. fotolízei; pl. fotolíze

fotolizelor
FOTOLÍZĂ, fotolize, s. f. Descompunere chimică a unor substanțe sub acțiunea luminii. – Din fr. photolyse.

DOOM

fotolíză s. f., g.-d. art. fotolízei; pl. fotolíze

fotoluminescent
FOTOLUMINISCÉNT, -Ă, adj. v. fotoluminescent.

fotoluminescență
FOTOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. fotoluminescență.

DOOM

!fotoluminescénță/fotoluminiscénță s. f., g.-d. art. fotoluminescénței/fotoluminiscénței; pl. fotoluminescénțe/fotoluminiscénțe

fotoluminiscent
FOTOLUMINISCÉNT, -Ă, adj. v. fotoluminescent.

fotoluminiscență
FOTOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. fotoluminescență.

DOOM

!fotoluminescénță/fotoluminiscénță s. f., g.-d. art. fotoluminescénței/fotoluminiscénței; pl. fotoluminescénțe/fotoluminiscénțe

fotomecanic
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanica
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanice
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicei
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicele
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicelor
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanici
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicii
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicilor
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicul
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanicului
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánic adj. m., pl. fotomecánici; f. fotomecánică, pl. fotomecánice

fotomecanică
FOTOMECÁNIC, -Ă, fotomecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Reproducere fotomecanică = procedeu de imprimare în care se folosesc și clișee fotosensibile. 2. S. f. Tipărire făcută prin fotografierea planșei tipografice. – Din fr. photomécanique.

DOOM

fotomecánică s. f., g.-d. art. fotomecánicii

fotometalografia
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografie
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografiei
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografii
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografiile
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografiilor
FOTOMETALOGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

DOOM

fotometalografíe (-lo-gra-) s. f., art. fotometalografía, g.-d. fotometalografíi, art. fotometalografíei

fotometalografist
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografista
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografiste
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografistei
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografistele
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografistelor
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografistul
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografistului
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografiști
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografiștii
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometalografiștilor
FOTOMETALOGRAFÍST, -Ă, fotometalografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fotometalografie. – Fotometalografie + suf. -ist.

fotometeor
FOTOMETEÓR, fotometeori, s. m. Efect luminos care apare în atmosferă în anumite condiții datorită reflexiei, refracției, difracției și difuziei luminii. [Pr.: -te-or] – Din engl. photometeor.

fotometre
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotometrele
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotometrelor
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotometria
FOTOMETRÍE s. f. Parte a opticii care se ocupă cu măsurarea mărimilor caracteristice radiațiilor luminoase. – Din fr. photométrie.

DOOM

fotometríe (-me-tri-) s. f., art. fotometría, g.-d. fotometríi, art. fotometríei

fotometric
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometrica
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometrice
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricei
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricele
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricelor
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometrici
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricii
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricilor
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricul
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometricului
FOTOMÉTRIC, -Ă, fotometrici, -ce, adj. Care se referă la fotometrie; considerat din punctul de vedere al fotometriei; al fotometrului. – Din fr. photométrique.

DOOM

fotométric (-me-tric) adj. m., pl. fotométrici; f. fotométrică, pl. fotométrice

fotometrie
FOTOMETRÍE s. f. Parte a opticii care se ocupă cu măsurarea mărimilor caracteristice radiațiilor luminoase. – Din fr. photométrie.

DOOM

fotometríe (-me-tri-) s. f., art. fotometría, g.-d. fotometríi, art. fotometríei

fotometriei
FOTOMETRÍE s. f. Parte a opticii care se ocupă cu măsurarea mărimilor caracteristice radiațiilor luminoase. – Din fr. photométrie.

DOOM

fotometríe (-me-tri-) s. f., art. fotometría, g.-d. fotometríi, art. fotometríei

fotometrii
FOTOMETRÍE s. f. Parte a opticii care se ocupă cu măsurarea mărimilor caracteristice radiațiilor luminoase. – Din fr. photométrie.

DOOM

fotometríe (-me-tri-) s. f., art. fotometría, g.-d. fotometríi, art. fotometríei

fotometru
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotometrul
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotometrului
FOTOMÉTRU, fotometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea intensității surselor de lumină. – Din fr. photomètre.

DOOM

fotométru (-me-tru) s. n., art. fotométrul; pl. fotométre

fotomicrografic
FOTOMICROGRÁFIC, -Ă, fotomicrografici, -ce, adj. De microfotografie; microfotografic. – Din fr. photomicrographique.

fotomicrografie
FOTOMICROGRAFÍE, fotomicrografii, s. f. Microfotografie. – Din fr. photomicrographie.

DOOM

fotomicrografíe (-mi-cro-gra-) s. f., art. fotomicrografía, g.-d. art. fotomicrografíei; pl. fotomicrografíi

fotomicroscopia
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomicroscopie
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomicroscopiei
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomicroscopii
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomicroscopiile
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomicroscopiilor
FOTOMICROSCOPÍE, fotomicroscopii, s. f. Înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. – Din fr. photomicroscopie.

DOOM

!fotomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. fotomicroscopía, g.-d. art. fotomicroscopíei; pl. fotomicroscopíi

fotomitraliera
FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

DOOM

fotomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. fotomitraliérei; pl. fotomitraliére

fotomitraliere
FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

DOOM

fotomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. fotomitraliérei; pl. fotomitraliére

fotomitralierei
FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

DOOM

fotomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. fotomitraliérei; pl. fotomitraliére

fotomitralierele
FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

DOOM

fotomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. fotomitraliérei; pl. fotomitraliére

fotomitralierelor
FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s. f. Aparat folosit pentru verificarea, prin fotografiere, a preciziei tragerilor din avion. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitralieră.

DOOM

fotomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. fotomitraliérei; pl. fotomitraliére

fotomodel
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomodele
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomodelele
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomodelelor
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomodelul
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomodelului
FOTOMODÉL, fotomodele, s. n. Persoană care pozează ca model fotografic. – Din fr. photomodèle.

DOOM

*fotomodél s. n., pl. fotomodéle

fotomontaj
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomontaje
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomontajele
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomontajelor
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomontajul
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomontajului
FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s. n. 1. Ansamblu de fotografii și de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obține un nou clișeu fotografic. 2. Montaj de fotografii cu tematică unitară, expuse pe unul sau mai multe panouri. – Din fr. photomontage.

DOOM

fotomontáj s. n., pl. fotomontáje

fotomozaic
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomozaicul
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomozaicului
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomozaicuri
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomozaicurile
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomozaicurilor
FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s. n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.

DOOM

fotomozaíc s. n., pl. fotomozaícuri

fotomultiplicatoare
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

fotomultiplicatoarele
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

fotomultiplicatoarelor
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

fotomultiplicator
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

fotomultiplicatorul
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

fotomultiplicatorului
FOTOMULTIPLICATÓR, fotomultiplicatoare, s. n. Dispozitiv bazat pe fenomenul de fotoemisie, utilizat pentru amplificarea fluxurilor luminoase. – Din fr. photomultiplicateur.

DOOM

fotomultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. fotomultiplicatoáre

foton
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotonastia
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotonastie
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotonastiei
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotonastii
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotonastiile
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotonastiilor
FOTONASTÍE, fotonastii, s. f. Mișcare a petalelor sau a frunzelor provocată de variația intensității luminii. – Din fr. photonastie.

DOOM

fotonastíe s. f., art. fotonastía, g.-d. art. fotonastíei; pl. fotonastíi

fotoni
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotonic
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonica
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonice
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicei
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicele
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicelor
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonici
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicii
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicilor
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicul
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonicului
FOTÓNIC, -Ă, fotonici, -ce, adj. (Fiz.) De foton. – Din fr. photonique.

fotonii
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotonilor
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotonul
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotonului
FOTÓN, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice cu masă de repaus și sarcină electrică nule. – Din fr. photon.

DOOM

fotón s. m., pl. fotóni

fotoobiectiv
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoobiective
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoobiectivele
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoobiectivelor
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoobiectivul
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoobiectivului
FOTOOBIECTÍV, fotoobiective, s. n. Obiectiv fotografic. [Pr.: -to-o-] – Din germ. Photoobjektiv.

DOOM

!fotoobiectív (-to-o-biec-) s. n., pl. fotoobiectíve

fotoperiodism
FOTOPERIODÍSM s. n. Ansamblu de reacții ale organismelor (în special ale plantelor) față de lungimea zilelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. photopériodisme.

DOOM

fotoperiodísm (-ri-o-) s. n.

fotoperiodismul
FOTOPERIODÍSM s. n. Ansamblu de reacții ale organismelor (în special ale plantelor) față de lungimea zilelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. photopériodisme.

DOOM

fotoperiodísm (-ri-o-) s. n.

fotoperiodismului
FOTOPERIODÍSM s. n. Ansamblu de reacții ale organismelor (în special ale plantelor) față de lungimea zilelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. photopériodisme.

DOOM

fotoperiodísm (-ri-o-) s. n.

fotopila
FOTOPÍLĂ, fotopile, s. f. (Elt.) Fotoelement. – Din fr. photopile.

fotopile
FOTOPÍLĂ, fotopile, s. f. (Elt.) Fotoelement. – Din fr. photopile.

fotopilei
FOTOPÍLĂ, fotopile, s. f. (Elt.) Fotoelement. – Din fr. photopile.

fotopilele
FOTOPÍLĂ, fotopile, s. f. (Elt.) Fotoelement. – Din fr. photopile.

fotopilelor
FOTOPÍLĂ, fotopile, s. f. (Elt.) Fotoelement. – Din fr. photopile.

fotoplan
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplan
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplane
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplanele
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplanelor
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplanul
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotoplanului
FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. [< fr. photoplan].

fotopolarimetru
FOTOPOLARIMÉTRU s.n. Polarimetru fotoelectric. [< fr. photopolarimètre].

fotopsie
FOTOPSÍE s.f. Fosfenă. [< fr. photopsie, cf. gr. phos – lumină, ops – vedere].

fotoreacție
FOTOREÁCȚIE, fotoreacții, s. f. Reacție chimică produsă sub acțiunea luminii. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. photoréaction.

fotoreceptor
FOTORECEPTÓR, fotoreceptori, s. m. (Biol.) Celulă cu pigmenți fotosensibili. – Din fr. photorécepteur.

fotoredresare
FOTOREDRESÁRE s.f. Transformare grafică sau fotografică a imaginii din planul unei fotograme în planul de proiecție în care se construiește o hartă. [< foto- + redresare].

fotoredresator
FOTOREDRESATÓR s.n. Aparat folosit pentru fotoredresare; fotoredresor. [Cf. fotoredresor].

fotoredresoare
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotoredresoarele
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotoredresoarelor
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotoredresor
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotoredresorul
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotoredresorului
FOTOREDRESÓR s.n. Fotoredresator. [Cf. fr. photoredresseur].

DOOM

fotoredresór (-re-dre-) s. n., pl. fotoredresoáre

fotorelee
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreleele
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreleelor
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreleu
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreleul
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreleului
FOTORELÉU, fotorelee, s. n. Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acțiunea luminii; fotoîntrerupător. – Foto- + releu.

DOOM

fotoreléu s. n., art. fotoreléul, pl. fotorelée

fotoreportaj
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreportaje
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreportajele
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreportajelor
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreportajul
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreportajului
FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s. n. Suită de fotografii, însoțite de un scurt text explicativ care prezintă un eveniment sau unele aspecte (actuale) din viața economică, culturală etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

DOOM

fotoreportáj s. n., pl. fotoreportáje

fotoreporter
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreportera
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreportere
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterei
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterele
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterelor
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporteri
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterii
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterilor
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterul
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreporterului
FOTOREPÓRTER, -Ă, fotoreporteri, -e, s. m. și f. Fotograf specialist în instantanee pentru reportaje. – Foto- + reporter.

DOOM

fotorepórteră s. f., g.-d. art. fotorepórterei; pl. fotorepórtere

fotoreproducere
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotoreproducerea
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotoreproduceri
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotoreproducerii
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotoreproducerile
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotoreproducerilor
FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s. f. Ansamblu de operații prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele și pozitivele necesare obținerii clișeelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.

DOOM

fotoreprodúcere (-re-pro-) s. f., g.-d. art. fotoreprodúcerii; pl. fotoreprodúceri

fotorestituitor
FOTORESTITUITÓR s.n. Aparat folosit pentru fotorestituție. [Cf. fr. photorestituteur].

fotorestituție
FOTORESTITÚȚIE s.f. 1. Determinare și reprezentare a obiectelor pe baza unor duble perspective din fotograme conjugate. 2. (Mat.) Determinarea coordonatelor unui punct în spațiu și transpunerea lui într-un plan pe bază de stereograme. [< fr. photorestitution].

fotorezistiv
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistiva
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistive
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivei
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivele
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivelor
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivi
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivii
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivilor
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivul
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistivului
FOTOREZISTÍV, -Ă, fotorezistivi, -e, adj. Care se referă la dependența rezistenței electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeței lor. – Din fr. photoresistif.

DOOM

fotorezistív adj. m., pl. fotorezistívi; f. fotorezistívă, pl. fotorezistíve

fotorezistor
FOTOREZISTÓR, fotorezistoare, s. n. Dispozitiv semiconductor a cărui conducție variază în raport cu iluminarea. – Din engl. photoresistor.

fotosculptura
FOTOSCULPTÚRĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

DOOM

!fotosculptúră (-tos-culp-tu-/-to-sculp-) s. f., g.-d. art. fotosculptúrii; pl. fotosculptúri

fotosculpturi
FOTOSCULPTÚRĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

DOOM

!fotosculptúră (-tos-culp-tu-/-to-sculp-) s. f., g.-d. art. fotosculptúrii; pl. fotosculptúri

fotosculpturii
FOTOSCULPTÚRĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

DOOM

!fotosculptúră (-tos-culp-tu-/-to-sculp-) s. f., g.-d. art. fotosculptúrii; pl. fotosculptúri

fotosculpturile
FOTOSCULPTÚRĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

DOOM

!fotosculptúră (-tos-culp-tu-/-to-sculp-) s. f., g.-d. art. fotosculptúrii; pl. fotosculptúri

fotosculpturilor
FOTOSCULPTÚRĂ, fotosculpturi, s. f. Procedeu de executare a statuilor, a busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părți conturul corpului de sculptat și reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. ♦ Sculptură realizată prin acest procedeu. – Din fr. photosculpture.

DOOM

!fotosculptúră (-tos-culp-tu-/-to-sculp-) s. f., g.-d. art. fotosculptúrii; pl. fotosculptúri

fotosensibil
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibila
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibile
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilei
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilele
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilelor
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibili
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilii
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibililor
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilitate
FOTOSENSIBILITÁTE s. f. Sensibilitate la lumină. ♦ Sensibilitate crescută a organismului, în special a pielii, față de radiațiile luminoase. – Din fr. photosensibilité.

DOOM

fotosensibilitáte s. f., g.-d. art. fotosensibilitắții

fotosensibilitatea
FOTOSENSIBILITÁTE s. f. Sensibilitate la lumină. ♦ Sensibilitate crescută a organismului, în special a pielii, față de radiațiile luminoase. – Din fr. photosensibilité.

DOOM

fotosensibilitáte s. f., g.-d. art. fotosensibilitắții

fotosensibilități
FOTOSENSIBILITÁTE s. f. Sensibilitate la lumină. ♦ Sensibilitate crescută a organismului, în special a pielii, față de radiațiile luminoase. – Din fr. photosensibilité.

DOOM

fotosensibilitáte s. f., g.-d. art. fotosensibilitắții

fotosensibilității
FOTOSENSIBILITÁTE s. f. Sensibilitate la lumină. ♦ Sensibilitate crescută a organismului, în special a pielii, față de radiațiile luminoase. – Din fr. photosensibilité.

DOOM

fotosensibilitáte s. f., g.-d. art. fotosensibilitắții

fotosensibilizare
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilizarea
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilizări
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilizării
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilizările
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilizărilor
FOTOSENSIBILIZÁRE, fotosensibilizări, s. f. Apariție a unei sensibilități deosebite față de acțiunea radiațiilor luminoase și ultraviolete, determinată de unele substanțe. – După fr. photosensibilisation.

DOOM

fotosensibilizáre s. f, g.-d. art. fotosensibilizắrii; pl. fotosensibilizắri

fotosensibilul
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosensibilului
FOTOSENSÍBIL, -Ă, fotosensibili, -e, adj. (Despre substanțe sau materiale fotografice) Care este sensibil la lumină. – Din fr. photosensible.

DOOM

fotosensíbil adj. m., pl. fotosensíbili; f. fotosensíbilă, pl. fotosensíbile

fotosferic
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosferica
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosferice
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericei
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericele
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericelor
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosferici
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericii
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericilor
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericul
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosfericului
FOTOSFÉRIC, -Ă, fotosferici, -ce, adj. Care se referă la fotosferă. – Din fr. photosphérique.

DOOM

!fotosféric (-tos-fe-/-to-sfe-) adj. m., pl. fotosférici; f. fotosférică, pl. fotosférice

fotosferă
FOTOSFÉRĂ s. f. Stratul vizibil, intens luminos al Soarelui sau al unei stele. – Din fr. photosphère.

DOOM

!fotosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. fotosférei

fotosintetic
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosintetica
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosintetice
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticei
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticele
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticelor
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosintetici
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticii
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticilor
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticul
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosinteticului
FOTOSINTÉTIC, -Ă, fotosintetici, -ce, adj. (Bot.) De fotosinteză. – Din fr. photosynthétique.

fotosintetizant
FOTOSINTETIZÁNT, -Ă, fotosintetizanți, -te, adj., s. f. (Bot.) Fotoautotrof. – De la fotosinteză.

fotosintetizator
FOTOSINTETIZATÓR, -OÁRE, fotosintetizatori, -oare, adj. (Bot.) Care contribuie la fotosinteză. – De la fotosinteză.

fotosinteza
FOTOSINTÉZĂ, fotosinteze, s. f. Asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

DOOM

fotosintéză s. f., g.-d. art. fotosintézei; pl. fotosintéze

fotosinteze
FOTOSINTÉZĂ, fotosinteze, s. f. Asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

DOOM

fotosintéză s. f., g.-d. art. fotosintézei; pl. fotosintéze

fotosintezei
FOTOSINTÉZĂ, fotosinteze, s. f. Asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

DOOM

fotosintéză s. f., g.-d. art. fotosintézei; pl. fotosintéze

fotosintezele
FOTOSINTÉZĂ, fotosinteze, s. f. Asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

DOOM

fotosintéză s. f., g.-d. art. fotosintézei; pl. fotosintéze

fotosintezelor
FOTOSINTÉZĂ, fotosinteze, s. f. Asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

DOOM

fotosintéză s. f., g.-d. art. fotosintézei; pl. fotosintéze

fotostat
FOTOSTÁT s.n. Fotocopie. [< fr. photostat].

fototactism
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototactisme
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototactismele
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototactismelor
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototactismul
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototactismului
FOTOTACTÍSM, fototactisme, s. n. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcția razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. – Din fr. phototactisme.

DOOM

fototactísm s. n., pl. fototactísme

fototaxia
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototaxie
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototaxiei
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototaxii
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototaxiile
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototaxiilor
FOTOTAXÍE, fototaxii, s. f. Reacție a protoplasmei la lumină. – Din fr. phototaxie.

DOOM

fototaxíe s. f., art. fototaxía, g.-d. art. fototaxíei; pl. fototaxíi, art. fototaxíile

fototeca
FOTOTÉCĂ, fototeci, s. f. Colecție de fotografii sau fotograme organizată sistematic pentru cercetări, studii etc. ♦ Spațiu (sală, dulap, ladă etc.) în care se păstrează astfel de colecții. – Din fr. phototèque,

DOOM

fototécă s. f., g.-d. art. fototécii; pl. fototéci

fototeci
FOTOTÉCĂ, fototeci, s. f. Colecție de fotografii sau fotograme organizată sistematic pentru cercetări, studii etc. ♦ Spațiu (sală, dulap, ladă etc.) în care se păstrează astfel de colecții. – Din fr. phototèque,

DOOM

fototécă s. f., g.-d. art. fototécii; pl. fototéci

fototecii
FOTOTÉCĂ, fototeci, s. f. Colecție de fotografii sau fotograme organizată sistematic pentru cercetări, studii etc. ♦ Spațiu (sală, dulap, ladă etc.) în care se păstrează astfel de colecții. – Din fr. phototèque,

DOOM

fototécă s. f., g.-d. art. fototécii; pl. fototéci

fototecile
FOTOTÉCĂ, fototeci, s. f. Colecție de fotografii sau fotograme organizată sistematic pentru cercetări, studii etc. ♦ Spațiu (sală, dulap, ladă etc.) în care se păstrează astfel de colecții. – Din fr. phototèque,

DOOM

fototécă s. f., g.-d. art. fototécii; pl. fototéci

fototecilor
FOTOTÉCĂ, fototeci, s. f. Colecție de fotografii sau fotograme organizată sistematic pentru cercetări, studii etc. ♦ Spațiu (sală, dulap, ladă etc.) în care se păstrează astfel de colecții. – Din fr. phototèque,

DOOM

fototécă s. f., g.-d. art. fototécii; pl. fototéci

fototelegraf
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegrafe
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegrafele
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegrafelor
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegrafia
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegrafic
FOTOTELEGRÁFIC, -Ă, fototelegrafici, -ce, adj. De fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphique.

fototelegrafie
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegrafiei
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegrafii
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegrafiile
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegrafiilor
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.

DOOM

fototelegrafíe (-le-gra-) s. f., art. fototelegrafía, g.-d. fototelegrafíi, art. fototelegrafíei

fototelegraful
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegrafului
FOTOTELEGRÁF, fototelegrafe, s. n. Echipament destinat producerii și recepției, însoțite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor statice transmise prin fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphe.

DOOM

fototelegráf (-le-graf) s. n., pl. fototelegráfe

fototelegramă
FOTOTELEGRÁMĂ s.f. Probă obținută la fototelegraf. [< fr. phototélégramme].

fototeodolit
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototeodolite
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototeodolitele
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototeodolitelor
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototeodolitul
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototeodolitului
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat constituit dintr-un teodolit și un aparat fotografic special montat pe acesta, utilizat la obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.

DOOM

fototeodolít (-te-o-) s. n., pl. fototeodolíte

fototerapia
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototerapic
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapica
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapice
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicei
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicele
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicelor
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapici
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicii
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicilor
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicul
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapicului
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.

fototerapie
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototerapiei
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototerapii
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototerapiile
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototerapiilor
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament prin radiații luminoase, indicat în unele boli de piele, în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

DOOM

fototerapíe s. f., art. fototerapía, g.-d. art. fototerapíei; pl. fototerapíi, art. fototerapíile

fototermometre
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototermometrele
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototermometrelor
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototermometru
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototermometrul
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototermometrului
FOTOTERMOMÉTRU s.n. Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. [Cf. fr. photothermomètre].

DOOM

fototermométru (-me-tru) s. n., art. fototermométrul; pl. fototermométre

fototipia
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototipie
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototipiei
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototipii
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototipiile
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototipiilor
FOTOTIPÍE, (2) fototipii, s. f. 1. Procedeu de fotografie la care stratul fotosensibil se aplică pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.

DOOM

fototipíe s. f., art. fototipía, g.-d. art. fototipíei; pl. fototipíi, art. fototipíile

fototiristor
FOTOTIRISTÓR, fototiristoare, s. n. (Electron.) Tiristor comandat prin intermediul unui impuls luminos. – Din engl. photothyristor.

fototopografia
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototopografie
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototopografiei
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototopografii
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototopografiile
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototopografiilor
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.

DOOM

fototopografíe (-po-gra-) s. f., art. fototopografía, g.-d. fototopografíi, art. fototopografíei

fototranzistor
FOTOTRANZISTÓR, fototranzistoare, s. n. Dispozitiv semiconductor sensibil la lumină. – Din engl. phototransistor.

fototriangulație
FOTOTRIANGULÁȚIE s.f. Triangulație efectuată cu ajutorul fotogramelor. [Pron. -tri-an-. / < fr. phototriangulation].

fototrop
FOTOTRÓP, -Ă adj. Fototropic. [< germ. phototrop].

fototropia
FOTOTROPÍE s. f. Fototropism (2). – Din fr. phototropie.

DOOM

fototropíe (-to-tro-) s. f., art. fototropía, g.-d. fototropíi, art. fototropíei

fototropic
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropica
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropice
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicei
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicele
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicelor
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropici
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicii
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicilor
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicul
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropicului
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care își realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.

fototropie
FOTOTROPÍE s. f. Fototropism (2). – Din fr. phototropie.

DOOM

fototropíe (-to-tro-) s. f., art. fototropía, g.-d. fototropíi, art. fototropíei

fototropiei
FOTOTROPÍE s. f. Fototropism (2). – Din fr. phototropie.

DOOM

fototropíe (-to-tro-) s. f., art. fototropía, g.-d. fototropíi, art. fototropíei

fototropii
FOTOTROPÍE s. f. Fototropism (2). – Din fr. phototropie.

DOOM

fototropíe (-to-tro-) s. f., art. fototropía, g.-d. fototropíi, art. fototropíei

fototropism
FOTOTROPÍSM s. n. 1. Mișcare de îndreptare a organelor vegetale spre sursa de lumină; heliotropism. 2. Schimbare reversibilă a culorii unui corp sub acțiunea luminii, revenirea la culoarea inițială făcându-se lent, la întuneric; fototropie. – Din fr. phototropisme, germ. Phototropismus.

DOOM

fototropísm (-to-tro-) s. n.

fototropismul
FOTOTROPÍSM s. n. 1. Mișcare de îndreptare a organelor vegetale spre sursa de lumină; heliotropism. 2. Schimbare reversibilă a culorii unui corp sub acțiunea luminii, revenirea la culoarea inițială făcându-se lent, la întuneric; fototropie. – Din fr. phototropisme, germ. Phototropismus.

DOOM

fototropísm (-to-tro-) s. n.

fototropismului
FOTOTROPÍSM s. n. 1. Mișcare de îndreptare a organelor vegetale spre sursa de lumină; heliotropism. 2. Schimbare reversibilă a culorii unui corp sub acțiunea luminii, revenirea la culoarea inițială făcându-se lent, la întuneric; fototropie. – Din fr. phototropisme, germ. Phototropismus.

DOOM

fototropísm (-to-tro-) s. n.

fotovoltaic
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaica
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaice
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicei
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicele
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicelor
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaici
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicii
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicilor
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicul
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotovoltaicului
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor sub incidența unui flux luminos. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.

DOOM

fotovoltáic (-ta-ic) adj. m., pl. fotovoltáici; f. fotovoltáică, pl. fotovoltáice

fotozincografia
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotozincografie
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotozincografiei
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotozincografii
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotozincografiile
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotozincografiilor
FOTOZINCOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie,

DOOM

fotozincografíe (-co-gra-) s. f., art. fotozincografía, g.-d. fotozincografíei

fotoîntrerupător
FOTOÎNTRERUPĂTÓR, fotoîntrerupătoare, s. n. (Elt.) Fotoreleu. – Foto- + întrerupător.

fotul
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți

fotului
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți

foulard
FOULARD s. n. Mașină pentru impregnarea țesăturilor textile cu soluții de coloranți sau de apret. [Pr.: fulár] – Cuv. fr.

fourierism
FOURIERÍSM s. n. Sistem utopic politic și social creat de Ch. Fourier și de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. [Pr.: fu-ri-e-] – Din fr. fouriérisme.

DOOM

fourierísm [ou pron. u] (-ri-e-) s. n.

fourierismul
FOURIERÍSM s. n. Sistem utopic politic și social creat de Ch. Fourier și de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. [Pr.: fu-ri-e-] – Din fr. fouriérisme.

DOOM

fourierísm [ou pron. u] (-ri-e-) s. n.

fourierismului
FOURIERÍSM s. n. Sistem utopic politic și social creat de Ch. Fourier și de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. [Pr.: fu-ri-e-] – Din fr. fouriérisme.

DOOM

fourierísm [ou pron. u] (-ri-e-) s. n.

fourierist
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourierista
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieriste
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieristei
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieristele
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieristelor
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieristul
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieristului
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieriști
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieriștii
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fourieriștilor
FOURIERÍST, -Ă adj. Referitor la fourierism. // s.m. și f. Adept al fourierismului; falansterian. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fouriériste].

fov
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fov
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fova
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fova
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fove
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fove
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovei
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovei
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovele
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovele
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovelor
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovelor
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovi
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovi
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovii
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovii
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovilor
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovilor
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovism
FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX, ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme.

DOOM

fovísm s. n.

fovismul
FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX, ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme.

DOOM

fovísm s. n.

fovismului
FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX, ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme.

DOOM

fovísm s. n.

fovist
FOVÍST, -Ă adj., s.m.f v. fauvist.

fovul
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovul
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovului
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fovului
FOV, -Ă adj. v. fauve.

fox
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

foxterier
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxterieri
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxterierii
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxterierilor
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxterierul
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxterierului
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale din vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.

DOOM

foxteriér (-ri-er) s. m., pl. foxteriéri

foxtrot
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxtrotul
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxtrotului
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxtroturi
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxtroturile
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxtroturilor
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

DOOM

fóxtrot s. n., pl. fóxtroturi

foxul
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

foxului
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.

DOOM

fox s. m., pl. focși

foșcăi
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

DOOM

fojgăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fojgăiésc, imperf. 3 sg. fojgăiá; conj. prez. 3 să fojgăiáscă

foșcăire
FOȘCĂÍ vb. IV v. fojgăi.

foșcăitură
FOJGĂITÚRĂ, fojgăituri, s. f. (Reg.) Fâșâit, foșnet. [Pr.: -gă-i-. – Var.: foșcăitúră s. f.] – Fojgăi + suf. -tură.

DOOM

fojgăitúră (reg.) (-gă-i-) s. f., g.-d. art. fojgăitúrii; pl. fojgăitúri

foșnea
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșneai
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșneam
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnească
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșneau
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșneați
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnesc
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnet
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnete
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnetele
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnetelor
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnetul
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnetului
FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

DOOM

fóșnet s. n., pl. fóșnete

foșnește
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnești
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșni
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnii
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnim
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnind
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnire
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnire
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșnirea
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșniri
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșnirii
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșnirile
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșnirilor
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.

DOOM

foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri

foșniră
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnirăm
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnirăți
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnise
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnisem
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniseră
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniserăm
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniserăți
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniseși
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniseți
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnit
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnit
FOȘNÍT s. n. (Rar) Foșnire. – V. foșni.

DOOM

foșnít s. n.

foșnitoare
foșnitoare, foșnitori s. f. bancnotă nou-nouță, recent pusă în circulație.

foșnitoare
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitoarea
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitoarei
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitoarele
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitoarelor
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitor
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitori
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitorii
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitorilor
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitorul
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitorului
FOȘNITÓR, -OÁRE, foșnitori, -oare, adj. Care foșnește. – Foșni + suf. -tor.

DOOM

foșnitór adj. m., pl. foșnitóri; f. sg. și pl. foșnitoáre

foșnitura
FOȘNITÚRĂ, foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.

DOOM

foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri

foșnituri
FOȘNITÚRĂ, foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.

DOOM

foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri

foșniturii
FOȘNITÚRĂ, foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.

DOOM

foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri

foșniturile
FOȘNITÚRĂ, foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.

DOOM

foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri

foșniturilor
FOȘNITÚRĂ, foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.

DOOM

foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri

foșniși
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșniți
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnăi
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

DOOM

foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă

foșnăire
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

foșnăit
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.

foști
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foștii
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foștilor
FOST, -Ă, foști, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o funcție, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altădată, de pe vremuri, de odinioară. ♦ (Despre lucruri) Care a aparținut în trecut cuiva; care și-a pierdut vechea destinație. ♦ (Substantivat, n.; neobișnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.

DOOM

foșăi
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăia
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiai
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiam
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiau
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiați
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăie
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăii
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăim
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăind
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăire
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăire
FOȘĂÍ, foșăiesc, vb. IV. Intranz. A fâșâi. – Formație onomatopeică.

foșăiră
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăirăm
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăirăți
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăise
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăisem
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiseră
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiserăm
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiserăți
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiseși
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiseți
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăit
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiși
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foșăiți
FOȘĂÍ, pers. 3 fóșăie, vb. IV. Intranz. A fâșâi. [Prez. ind. și: foșăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

foșăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fóșăie, imperf. 3 sg. foșăiá; conj. prez. 3 să fóșăie

foți
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți

foții
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți

foților
FOT, foți, s. m. Unitate de măsură reprezentând iluminarea unei suprafețe de un centimetru pătrat care primește fluxul de un lumen. – Din fr. phot.

DOOM

fot s. m., pl. foți