flabel
FLÁBEL s.n. (Ant.) Evantai mare făcut din pene pe care îl purta un sclav. [< lat. flabellum].
flabeliform
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliforma
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliforme
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformei
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformele
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformelor
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformi
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformii
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformilor
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformul
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flabeliformului
FLABELIFÓRM, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Dispus în evantai. [Cf. lat. flabellum – evantai, forma – formă].
flacid
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacida
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacide
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacidei
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacidele
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacidelor
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flaciditate
FLACIDITÁTE s.f. Moleșeală, slăbiciune, fleșcăială determinată de scăderea tonusului muscular. [Cf. fr. flaccidité, lat. flacciditas].
flaciditatea
FLACIDITÁTE s.f. Moleșeală, slăbiciune, fleșcăială determinată de scăderea tonusului muscular. [Cf. fr. flaccidité, lat. flacciditas].
flacidități
FLACIDITÁTE s.f. Moleșeală, slăbiciune, fleșcăială determinată de scăderea tonusului muscular. [Cf. fr. flaccidité, lat. flacciditas].
flacidității
FLACIDITÁTE s.f. Moleșeală, slăbiciune, fleșcăială determinată de scăderea tonusului muscular. [Cf. fr. flaccidité, lat. flacciditas].
flacidul
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacidului
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacizi
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacizii
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacizilor
FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauză oarecare. – Din lat. flaccidus. DOOM
flacíd adj. m., pl. flacízi; f. flacídă, pl. flacíde
flacoane
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flacoanele
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flacoanelor
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flacon
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flaconaș
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconașe
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconașele
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconașelor
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconașul
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconașului
FLACONÁȘ, flaconașe, s. n. Diminutiv al lui flacon. – Flacon + suf. -aș. DOOM
flaconáș s. n., pl. flaconáșe
flaconul
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flaconului
FLACÓN, flacoane, s. n. Sticluță (închisă ermetic) în care se țin medicamente, parfumuri etc.; conținutul unei asemenea sticluțe. – Din fr. flacon. DOOM
flacón s. n., pl. flacoáne
flacăra
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flacără
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula). DOOM
flácără s. f., g.-d. art. flắcării; pl. flắcări
flacără
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flagel
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagel
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagel
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum.
flagela
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelai
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelam
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelare
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelare
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelarea
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelară
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelarăm
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelarăți
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelase
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelasem
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelaseră
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelaserăm
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelaserăți
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelaseși
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelaseți
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelat
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelat
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelata
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelate
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelatei
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelatele
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelatelor
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelatoare
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatoarea
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatoarei
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatoarele
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatoarelor
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelator
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatori
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatorii
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatorilor
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatorul
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatorului
FLAGELATÓR, -OÁRE, flagelatori, -oare, adj. (Rar) Care flagelează. – Din fr. flagellateur.
flagelatul
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelatului
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelau
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelași
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelați
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelați
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelația
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelație
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelației
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelații
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelații
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelațiile
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelațiilor
FLAGELÁȚIE, flagelații, s. f. Flagelare. – Din lat. flagellatio, fr. flagellation. DOOM
flageláție (-ți-e) s. f., art. flageláția (-ți-a), g.-d. art. flageláției; pl. flageláții, art. flageláțiile (-ți-i-)
flagelaților
FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate. DOOM
flagelát s. n., pl. flageláte
flagelațiune
FLAGELAȚIÚNE s.f. v. flagelație.
flagele
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagelează
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelele
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagelelor
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagelez
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flageleze
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelezi
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flageli
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagelii
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagelilor
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagelul
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagelul
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagelului
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum. DOOM
flagél2 (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri
flagelului
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
flagelând
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelînd
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare. DOOM
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flagelări
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelării
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelările
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelărilor
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela. DOOM
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flageolet
FLAGEOLÉT s.n. v. flajeolet.
flageoletă
FLAJEOLÉT, flajeolete, s. n. 1. Instrument muzical de lemn sau de metal, asemănător cu flautul și folosit în orchestre și fanfare. 2. Sunet armonios produs la vioară sau la alto, printr-o apăsare ușoară a coardei. – Pronunțat: -je-o-. - Variantă: flageolétă s. f.
flagrant
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagranta
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrante
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrantei
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrantele
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrantelor
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrantul
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagrantului
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagranța
FLAGRÁNȚĂ s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance. DOOM
flagránță (evidență) (livr.) (fla-gran-) s. f., g.-d. art. flagránței
flagranțe
FLAGRÁNȚĂ s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance. DOOM
flagránță (evidență) (livr.) (fla-gran-) s. f., g.-d. art. flagránței
flagranței
FLAGRÁNȚĂ s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance. DOOM
flagránță (evidență) (livr.) (fla-gran-) s. f., g.-d. art. flagránței
flagranți
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagranții
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagranților
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant. DOOM
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flaier
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaiere
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaierele
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaierelor
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaierul
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaierului
FLÁIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase, transformând benzile de fibre textile în semitorturi înfășurate pe mosoare. [Pr.: fla-ier] – Din germ. Flyer. DOOM
fláier s. n., pl. fláiere
flaimoc
FLAIMÓC, flaimoci, s. m. (Pop.) Prostănac, neghiob, nătărău. – Et. nec. DOOM
flaimóc (pop.) (flai-) s. m., pl. flaimóci
flaimuc
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimuc
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimuca
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimuce
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucei
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucele
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucelor
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimuci
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimuci
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucii
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucii
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucilor
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucilor
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucul
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucul
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucului
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flaimucului
flaimúc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvântul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bârfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
flajeolet
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet.
flajeolet
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet.
flajolet
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flajolet
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet.
flajolete
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flajoletele
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flajoletelor
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flajoletul
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flajoletului
FLAJOLÉT, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolét s. n.] – Din fr. flageolet. DOOM
flajolét s. n., pl. flajoléte
flama
FLÁMĂ, flame, s. f. Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma. DOOM
flámă s. f., g.-d. art. flámei; pl. fláme
flamand
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamand
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanda
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanda
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamande
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamande
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandei
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandei
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandele
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandele
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandelor
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandelor
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandul
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandul
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandului
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamandului
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzi
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzi
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzii
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzii
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzilor
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamanzilor
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand. DOOM
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flamba
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambai
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaj
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambaje
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambajele
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambajelor
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambajul
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambajului
FLAMBÁJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Încovoiere a unui corp în formă de bară supus acțiunii unor sarcini exterioare, când efortul atinge o anumită valoare critică. – Din fr. flambage. DOOM
flambáj s. n., pl. flambáje
flambam
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambare
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambare
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flambarea
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flambară
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambarăm
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambarăți
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambase
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambasem
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaseră
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaserăm
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaserăți
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaseși
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambaseți
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambat
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambat
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber.
flambau
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambași
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambați
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambează
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambez
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambeze
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambezi
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flamboaiant
FLAMBOAIÁNT, -Ă, flamboaianți, -te, adj. (Despre stilul gotic) Caracterizat prin complicarea, îmbogățirea și delicatețea decorului, ale cărui contururi sugerează forma flăcării. [Pr.: -boa-iant] – Din fr. flamboyant. DOOM
flamboaiánt (-boa-iant) adj. m., pl. flamboaiánți; f. flamboaiántă, pl. flamboaiánte
flamboiant
FLAMBOAIÁNT, -Ă, flamboaianți, -te, adj. (Despre stilul gotic) Caracterizat prin complicarea, îmbogățirea și delicatețea decorului, ale cărui contururi sugerează forma flăcării. [Pr.: -boa-iant] – Din fr. flamboyant.
flambând
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambînd
FLAMBÁ, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacără în scopul sterilizării. 2. A încovoia un corp solid (în formă de bară, tub, placă), supunându-l acțiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber. DOOM
flambá (a ~) vb., ind. prez. 3 flambeáză
flambări
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flambării
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flambările
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flambărilor
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. DOOM
flambáre s. f., g.-d. art. flambắrii; pl. flambắri
flame
FLÁMĂ, flame, s. f. Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma. DOOM
flámă s. f., g.-d. art. flámei; pl. fláme
flamei
FLÁMĂ, flame, s. f. Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma. DOOM
flámă s. f., g.-d. art. flámei; pl. fláme
flamele
FLÁMĂ, flame, s. f. Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma. DOOM
flámă s. f., g.-d. art. flámei; pl. fláme
flamelor
FLÁMĂ, flame, s. f. Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma. DOOM
flámă s. f., g.-d. art. flámei; pl. fláme
flamenco
FLAMÉNCO s. n. Dans popular andaluz. – Din sp. flamenco. DOOM
*flaménco (dans) (hisp.) s. n., art. flaméncoul
flamin
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flaming
FLAMÍNG s.m. v. flamingo.
flamingo
FLAMÍNGO, flamingi, s. m. Pasăre migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și cu picioarele foarte lungi și cu pene de culoare albă cu nuanțe roz (Phoenicopterus ruber). – Din germ. Flamingo. DOOM
flamíngo (pasăre) s. m., art. flamíngoul; pl. flamíngi
flamingo
FLAMÍNGO, flamingi, s. m. Pasăre migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și cu picioarele foarte lungi și cu pene de culoare albă cu nuanțe roz (Phoenicopterus ruber). – Din germ. Flamingo. DOOM
flamíngo (pasăre) s. m., art. flamíngoul; pl. flamíngi
flamini
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flaminii
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flaminilor
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flaminul
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flaminului
FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis. DOOM
flamín s. m., pl. flamíni
flamura
FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámmuron. DOOM
flámură s. f., g.-d. art. flámurii; pl. flámuri
flamuri
FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámmuron. DOOM
flámură s. f., g.-d. art. flámurii; pl. flámuri
flamurii
FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámmuron. DOOM
flámură s. f., g.-d. art. flámurii; pl. flámuri
flamurile
FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámmuron. DOOM
flámură s. f., g.-d. art. flámurii; pl. flámuri
flamurilor
FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámmuron. DOOM
flámură s. f., g.-d. art. flámurii; pl. flámuri
flan
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flan
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan.
flana
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanai
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanam
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanare
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanare
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A hoinări. – Din fr. flâner.
flanară
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanarăm
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanarăți
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanase
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanasem
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanaseră
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanaserăm
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanaserăți
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanaseși
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanaseți
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanat
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanau
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanași
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanați
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanc
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flanca
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancai
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancam
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancare
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancare
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancarea
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancară
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancarăm
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancarăți
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancase
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancasem
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancaseră
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancaserăm
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancaserăți
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancaseși
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancaseți
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancat
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancat
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancata
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancate
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancatei
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancatele
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancatelor
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancatul
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancatului
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancau
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancași
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancați
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancați
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancații
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancaților
FLANCÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Care are fața armată cu o coloană. [< flanca].
flancgarda
FLANCGÁRDĂ, flancgărzi, s. f. Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o parte sau de alta a forțelor principale, servind ca element de siguranță. – Din fr. flanc-garde. DOOM
flancgárdă (flanc-gar-) s. f., g.-d. art. flancgắrzii; pl. flancgắrzi
flancgărzi
FLANCGÁRDĂ, flancgărzi, s. f. Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o parte sau de alta a forțelor principale, servind ca element de siguranță. – Din fr. flanc-garde. DOOM
flancgárdă (flanc-gar-) s. f., g.-d. art. flancgắrzii; pl. flancgắrzi
flancgărzii
FLANCGÁRDĂ, flancgărzi, s. f. Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o parte sau de alta a forțelor principale, servind ca element de siguranță. – Din fr. flanc-garde. DOOM
flancgárdă (flanc-gar-) s. f., g.-d. art. flancgắrzii; pl. flancgắrzi
flancgărzile
FLANCGÁRDĂ, flancgărzi, s. f. Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o parte sau de alta a forțelor principale, servind ca element de siguranță. – Din fr. flanc-garde. DOOM
flancgárdă (flanc-gar-) s. f., g.-d. art. flancgắrzii; pl. flancgắrzi
flancgărzilor
FLANCGÁRDĂ, flancgărzi, s. f. Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o parte sau de alta a forțelor principale, servind ca element de siguranță. – Din fr. flanc-garde. DOOM
flancgárdă (flanc-gar-) s. f., g.-d. art. flancgắrzii; pl. flancgắrzi
flanchează
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flanchez
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancheze
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flanchezi
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancul
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flancului
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flancuri
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flancurile
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flancurilor
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc. DOOM
flanc s. n., pl. fláncuri
flancând
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancînd
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer. DOOM
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancări
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancării
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancările
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancărilor
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca. DOOM
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flane
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flanea
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanează
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanel
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanela
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanele
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flanele
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanelei
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanelele
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flanelelor
FLANÉLĂ, flanele, s. f. 1. Țesătură ușoară de lână sau de bumbac, moale și pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată în formă de pieptar sau de cămașă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s. f., flanél s. n.] – Din fr. flanelle. DOOM
flanélă s. f., g.-d. art. flanélei; pl. flanéle
flaneleta
FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette].
flanelete
FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette].
flaneletei
FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette].
flaneletele
FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette].
flaneletelor
FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette].
flanelograf
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelografe
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelografele
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelografelor
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelograful
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelografului
FLANELOGRÁF s.n. Tablou constând dintr-o suprafață de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială și care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinații interesante. [După fr. tableau de feutre].
flanelor
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flaneluța
FLANELÚȚĂ, flaneluțe, s. f. Diminutiv al lui flanelă. – Flanelă + suf. -uță. DOOM
flanelúță s. f., g.-d. art. flanelúței; pl. flanelúțe
flaneluțe
FLANELÚȚĂ, flaneluțe, s. f. Diminutiv al lui flanelă. – Flanelă + suf. -uță. DOOM
flanelúță s. f., g.-d. art. flanelúței; pl. flanelúțe
flaneluței
FLANELÚȚĂ, flaneluțe, s. f. Diminutiv al lui flanelă. – Flanelă + suf. -uță. DOOM
flanelúță s. f., g.-d. art. flanelúței; pl. flanelúțe
flaneluțele
FLANELÚȚĂ, flaneluțe, s. f. Diminutiv al lui flanelă. – Flanelă + suf. -uță. DOOM
flanelúță s. f., g.-d. art. flanelúței; pl. flanelúțe
flaneluțelor
FLANELÚȚĂ, flaneluțe, s. f. Diminutiv al lui flanelă. – Flanelă + suf. -uță. DOOM
flanelúță s. f., g.-d. art. flanelúței; pl. flanelúțe
flaneur
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flaneuri
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flaneurii
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flaneurilor
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flaneurul
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flaneurului
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur].
flanez
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flaneze
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanezi
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flangardă
FLANGÁRDĂ s.f. Detașament destinat a proteja flancul unei trupe în marș. [Var. flancgardă s.f. / < fr. flanc-garde].
flanger
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flangere
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flangerele
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flangerelor
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flangerul
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flangerului
FLÁNGER, flangere, s. n. Aparat electronic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obținerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. [Pr.: -jer] – Din engl. flanger.
flanor
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanori
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanorii
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanorilor
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanorul
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanorului
FLANÓR s.m. v. flaneur.
flanul
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flanului
FLAN, flanuri, s. n. Fel de prăjitură cu cremă și fructe. [Pl. și: flane] – Din fr. flan. DOOM
flan s. n., pl. flánuri
flanând
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanînd
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. DOOM
flaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 flaneáză
flanșa
FLÁNȘĂ, flanșe, s. f. 1. Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc. – Din germ. Flansche. DOOM
flánșă s. f., art. flánșa, g.-d. art. flánșei; pl. flánșe
flanșe
FLÁNȘĂ, flanșe, s. f. 1. Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc. – Din germ. Flansche. DOOM
flánșă s. f., art. flánșa, g.-d. art. flánșei; pl. flánșe
flanșei
FLÁNȘĂ, flanșe, s. f. 1. Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc. – Din germ. Flansche. DOOM
flánșă s. f., art. flánșa, g.-d. art. flánșei; pl. flánșe
flanșele
FLÁNȘĂ, flanșe, s. f. 1. Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc. – Din germ. Flansche. DOOM
flánșă s. f., art. flánșa, g.-d. art. flánșei; pl. flánșe
flanșelor
FLÁNȘĂ, flanșe, s. f. 1. Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc. – Din germ. Flansche. DOOM
flánșă s. f., art. flánșa, g.-d. art. flánșei; pl. flánșe
flaps
FLAPS s.n. Volet situat în partea dinapoi a planurilor unui avion pentru a-i mări portanța. [< germ. Flaps].
flasc
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flasca
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flasce
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascei
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascele
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascelor
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flasci
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascii
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascilor
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascul
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flascului
FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit2. ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque. DOOM
flasc adj. m., pl. flasci; f. fláscă, pl. flásce
flash
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flash
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash.
flashback
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashbackul
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashbackului
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashbackuri
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashbackurile
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashbackurilor
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fléșbec] – Din engl. flash-back. DOOM
*flashback (angl.) [pron. fléșbec] (flash-back) s. n., pl. flashbackuri (-ba-ckuri)
flashul
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flashului
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flashuri
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flashurile
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flashurilor
FLASH, flash-uri, s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: fleș] – Din engl. flash. DOOM
!flash (angl.) [pron. fleș] s. n., art. flash-ul; pl. flash-uri
flata
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatai
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatam
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatare
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatare
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flatarea
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flatară
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatarăm
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatarăți
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatase
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatasem
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flataseră
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flataserăm
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flataserăți
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flataseși
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flataseți
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatat
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatat
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatata
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatate
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatatei
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatatele
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatatelor
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatatul
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatatului
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatau
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatași
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatați
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatați
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatații
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flataților
FLATÁT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.
flatează
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flateria
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flaterie
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flateriei
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flaterii
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flateriile
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flateriilor
FLATERÍE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie. DOOM
flateríe s. f., art. flatería, g.-d. art. flateríei; pl. flateríi, art. flateríile
flatez
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flateze
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatezi
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatulent
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulenta
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulente
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulentei
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulentele
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulentelor
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulentul
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulentului
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulența
FLATULÉNȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence. DOOM
*flatulénță s. f., g.-d. art. flatulénței
flatulențe
FLATULÉNȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence. DOOM
*flatulénță s. f., g.-d. art. flatulénței
flatulenței
FLATULÉNȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence. DOOM
*flatulénță s. f., g.-d. art. flatulénței
flatulențele
FLATULÉNȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence. DOOM
*flatulénță s. f., g.-d. art. flatulénței
flatulențelor
FLATULÉNȚĂ s. f. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. ♦ Evacuare frecventă, abundentă și necontenită a gazelor din intestine. – Din fr. flatulence. DOOM
*flatulénță s. f., g.-d. art. flatulénței
flatulenți
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulenții
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatulenților
FLATULÉNT, -Ă adj. (Med.) Produs prin flatulență. [< fr. flatulent].
flatuozitate
FLATUOZITÁTE s.f. Gaz acumulat în intestin. [Cf. fr. flatuosité].
flatus
FLÁTUS s.n. (Med.) Gaze expulzate din stomac și intestin. [Pl. -se. / < lat. flatus – vânt].
flatând
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatînd
FLATÁ, flatez, vb. I. Tranz. A măguli. – Din fr. flatter. DOOM
flatá (a ~) vb., ind. prez. 3 flateáză
flatări
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flatării
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flatările
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flatărilor
FLATÁRE, flatări, s. f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. – V. flata. DOOM
flatáre s. f., g.-d. art. flatắrii; pl. flatắri
flaur
fláur (-re), s. n. – Flaut. Lat. flabrum (Bogrea, Dacor., I, 258; REW 3340a). Cuvînt rar.
flaut
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flautando
FLAUTÁNDO adv. (Muz.) Termen care indică obținerea cu ajutorul arcușului a unui sunet șuierător, în genul flautului. [< it. flautando].
flaute
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flautele
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flautelor
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flautist
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautista
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautiste
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautistei
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautistele
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautistelor
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautistul
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautistului
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautiști
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautiștii
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautiștilor
FLAUTÍST, -Ă, flautiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la flaut. [Pr.: fla-u-] – Flaut + suf. -ist. Cf. it. flautista. DOOM
flautístă (fla-u-) s. f., g.-d. art. flautístei; pl. flautíste
flautul
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flautului
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flauturi
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flauturile
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flauturilor
FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [Pr.: fla-ut. – Pl. și: (m.) flauți] – Din it. flauto. DOOM
fláut (fla-ut) s. n., pl. fláute
flaută
FLÁUTĂ s. f. v. flaut.
flauș
FLÁUȘ s.n. Stofă de lână cu suprafața supusă unei scămoșeri intense. [< germ. Flausch].
flaușa
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușai
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușam
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușare
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușară
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușarăm
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușarăți
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușase
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușasem
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușaseră
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușaserăm
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușaserăți
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușaseși
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușaseți
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușat
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușat
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușata
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușate
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușatei
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușatele
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușatelor
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușatul
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușatului
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușau
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușași
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușați
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușați
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușații
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușaților
FLAUȘÁT, -Ă, flaușați, -te, adj. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care are aspect pufos, care este scămoșat. – Cf. germ. Flausch. DOOM
*flaușát (fla-u-) adj. m., pl. flaușáți; f. flaușátă, pl. flaușáte
flaușează
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușez
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușeze
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușezi
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușând
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flaușînd
flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.
flava
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
flavescent
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescenta
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescente
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescentei
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescentele
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescentelor
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescentul
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescentului
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescenți
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescenții
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavescenților
FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbenă. [< fr. flavescent].
flavona
FLAVÓNĂ, flavone, s. f. Substanță cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante și folosită în industria coloranților și a medicamentelor. – Din fr. flavone. DOOM
flavónă s. f., g.-d. art. flavónei; pl. flavóne
flavone
FLAVÓNĂ, flavone, s. f. Substanță cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante și folosită în industria coloranților și a medicamentelor. – Din fr. flavone. DOOM
flavónă s. f., g.-d. art. flavónei; pl. flavóne
flavonei
FLAVÓNĂ, flavone, s. f. Substanță cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante și folosită în industria coloranților și a medicamentelor. – Din fr. flavone. DOOM
flavónă s. f., g.-d. art. flavónei; pl. flavóne
flavonele
FLAVÓNĂ, flavone, s. f. Substanță cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante și folosită în industria coloranților și a medicamentelor. – Din fr. flavone. DOOM
flavónă s. f., g.-d. art. flavónei; pl. flavóne
flavonelor
FLAVÓNĂ, flavone, s. f. Substanță cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante și folosită în industria coloranților și a medicamentelor. – Din fr. flavone. DOOM
flavónă s. f., g.-d. art. flavónei; pl. flavóne
flax
FLAX s. n. Țesut conjunctiv elastic format din tendoane, cartilaje, cordoane neurovasculare etc., care se elimină din carne la prepararea conservelor de carne și a mezelurilor. – Din germ. Flechse. DOOM
flax s. n.
flaxul
FLAX s. n. Țesut conjunctiv elastic format din tendoane, cartilaje, cordoane neurovasculare etc., care se elimină din carne la prepararea conservelor de carne și a mezelurilor. – Din germ. Flechse. DOOM
flax s. n.
flaxului
FLAX s. n. Țesut conjunctiv elastic format din tendoane, cartilaje, cordoane neurovasculare etc., care se elimină din carne la prepararea conservelor de carne și a mezelurilor. – Din germ. Flechse. DOOM
flax s. n.
flaș
FLAȘ s.n. v. flash.
flașerie
FLAȘERÍE s.f. Boală infectocontagioasă a viermilor de mătase, caracterizată printr-o mortalitate ridicată a larvelor. [Gen. -iei. / < fr. flacherie].
flașnet
FLAȘNÉT s.n. v. flașnetă.
flașneta
FLAȘNÉTĂ, flașnete, s. f. Mică orgă mecanică portativă, acționată prin învârtirea unei manivele; caterincă, minavet. – Din germ. Flaschnett. DOOM
flașnétă s. f., g.-d. art. flașnétei; pl. flașnéte
flașnetar
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnetari
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnetarii
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnetarilor
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnetarul
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnetarului
FLAȘNETÁR, flașnetari, s. m. Muzicant ambulant care cântă din flașnetă. – Flașnetă + suf. -ar. DOOM
flașnetár s. m., pl. flașnetári
flașnete
FLAȘNÉTĂ, flașnete, s. f. Mică orgă mecanică portativă, acționată prin învârtirea unei manivele; caterincă, minavet. – Din germ. Flaschnett. DOOM
flașnétă s. f., g.-d. art. flașnétei; pl. flașnéte
flașnetei
FLAȘNÉTĂ, flașnete, s. f. Mică orgă mecanică portativă, acționată prin învârtirea unei manivele; caterincă, minavet. – Din germ. Flaschnett. DOOM
flașnétă s. f., g.-d. art. flașnétei; pl. flașnéte
flașnetele
FLAȘNÉTĂ, flașnete, s. f. Mică orgă mecanică portativă, acționată prin învârtirea unei manivele; caterincă, minavet. – Din germ. Flaschnett. DOOM
flașnétă s. f., g.-d. art. flașnétei; pl. flașnéte
flașnetelor
FLAȘNÉTĂ, flașnete, s. f. Mică orgă mecanică portativă, acționată prin învârtirea unei manivele; caterincă, minavet. – Din germ. Flaschnett. DOOM
flașnétă s. f., g.-d. art. flașnétei; pl. flașnéte
fleac
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleac
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleacul
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleacul
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleacului
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleacului
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleacuri
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleacuri
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleacurile
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleacurile
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleacurilor
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec. DOOM
fleac s. n., pl. fleácuri
fleacurilor
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleanca
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
fleandră
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
fleandura
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
fleașc
FLEOȘC interj. v. fleașc. DOOM
!fleoșc interj.
fleașca
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. f 1 e a ș c. DOOM
fleáșcă s. f.
fleb
FLEB- v. flebo-.
flebectazie
FLEBECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a venelor. [< fr. phlébectasie].
flebectomia
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebectomie
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebectomiei
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebectomii
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebectomiile
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebectomiilor
FLEBECTOMÍE s.f. Secționare a unei vene. [Gen. -iei. / < fr. phlébectomie, cf. gr. phleps – venă, ektome – excizie].
flebita
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite. DOOM
flebítă s. f., g.-d. art. flebítei; pl. flebíte
flebite
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite. DOOM
flebítă s. f., g.-d. art. flebítei; pl. flebíte
flebitei
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite. DOOM
flebítă s. f., g.-d. art. flebítei; pl. flebíte
flebitele
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite. DOOM
flebítă s. f., g.-d. art. flebítei; pl. flebíte
flebitelor
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite. DOOM
flebítă s. f., g.-d. art. flebítei; pl. flebíte
flebo
FLEBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) venă”, „aparținând venelor”, „de vene”. [Var. fleb-. / < fr. phléb(o)-, it. flebo-, cf. gr. phleps – venă].
flebografic
FLEBOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la flebografie. [< fr. phlébographique].
flebografie
FLEBOGRAFÍE s.f. Punerea în evidență a venelor cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. phlébographie, cf. gr. phleps – venă, graphein – a scrie].
flebogramă
FLEBOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică a pulsațiilor unei vene. [< fr. phlébogramme].
flebologia
FLEBOLOGÍE s. f. (Med.) Studiul bolilor sistemului venos și al tratamentului lor. – Din fr. phlébologie.
flebologie
FLEBOLOGÍE s. f. (Med.) Studiul bolilor sistemului venos și al tratamentului lor. – Din fr. phlébologie.
flebologiei
FLEBOLOGÍE s. f. (Med.) Studiul bolilor sistemului venos și al tratamentului lor. – Din fr. phlébologie.
flebologii
FLEBOLOGÍE s. f. (Med.) Studiul bolilor sistemului venos și al tratamentului lor. – Din fr. phlébologie.
fleboscleroză
FLEBOSCLERÓZĂ s.f. Scleroză a peretelui venos. [< fr. phlébosclérose].
flebotom
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flebotomi
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flebotomia
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomie
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomiei
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomii
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flebotomii
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomiile
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomiilor
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie. DOOM
flebotomíe s. f., art. flebotomía, g.-d. art. flebotomíei; pl. flebotomíi, art. flebotomíile
flebotomilor
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flebotomul
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flebotomului
FLEBOTÓM s.m. Specie de țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înțepare, diverse boli. [< fr. phlébotome].
flec
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
flecar
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecara
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecare
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarei
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarele
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarelor
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecari
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarii
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarilor
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarnic
flecarnic, -ă, flecarnici, -e adj. (pop.) vorbăreț.
flecarul
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
flecarului
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar. DOOM
flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre
fleci
flecí (-césc, -ít), vb. – A mărunți, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masă inconsistentă. – Var. fleciui, flecui. Creație expresivă, făcînd parte din aceeași familie și corespunzînd aceleiași intenții ca fleașc; cf. și lat. flaccus, flaccidus „fleșcăit”, pol. flaczeć „a fleșcăi” (după Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are și sensul de „a murdări, a umple de noroi”, care derivă în mod evident din cel primar; totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. flecken, cu care are în comun numai intenția expresivă. Cu schimbare de suf. s-a obținut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbăta), ale cărui sensuri pleacă toate de la acela de „a se înmuia”, cf. fleșcăi. A dat naștere la o lungă serie de der. expresivi, a căror idee comună este cea de „obiect fără consistență”. Der. fleac, s. n. (bagatelă, nimicuri; moft), a cărui origine expresivă nu ridică probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie să fi desemnat la început fie un „cuvînt fără consistență” fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpă nefolositoare sau o fructă zdrobită, cf. semantismul sp. papandujo. Totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. Fleck „petic” (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 și Loewe 57 pleacă de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 și REW 3343; iar Scriban propune o relație cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felegă, s. f. (cîrpă), cf. rut. felegi „zdrențe” (după Tiktin și DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s. n. (pensulă de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrențuros). – Der. flecar, adj. (vorbăreț, palavragiu), cf. sl. flekavŭ „bîlbîit”, tot formație expresivă (după Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecări, vb. (a sta la taifas, a pălăvrăgi); flecărie, s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flecăti, vb. (Trans., a pălăvrăgi); flecăros, adj. (palavragiu); flecușteț, adj. (nimic, bagatelă); fleoancă (var. fleancă, flioancă, fleoarcă, fleoarță, fleandură, fleanță, fle(a)ură, fulendriță, loandră, moleandră), s. f. (cîrpă; gură, cioc, limbă; femeie ușoară), pentru ale cărei asociații semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)ncă(n)i, vb. (a pălăvrăgi); fle(o)ncăneală (var. fle(o)ncănitură), s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flencău s. m. „băiat, tînăr” prin încrucișare cu flăcău, cf. trăncău și, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flencheș, adj. (cu coarnele căzute); flenduros, adj. (zdrețuros); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile căzute); flențoi, adj. (zdrențăros); fleorțotină, s. f. (prostituată); fleoș, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., pălăvrăgi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprimă ideea de flecăreală); fleț, adj. (tont, prost); nătăfleț, adj. (tont). În general, și cu excepția articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele menționate aici se consideră că fac parte din familii diferite. Fleandură este pus de obicei în legătură cu germ. (săs.) flander „zdrențuros” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „prostituată” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la bază numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pînză” (Daničič, III, 60); însă istoria acestor cuvinte este neclară și Miklosich, Fremdw., 88 și Wander., 15 consideră că sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o rădăcină comună expresivă. Fleoarță, de origine necunoscută pentru DAR, ar avea legătură cu săs. Flärre „ruptură”, după Drăganu, Dacor., V, 273 și ar fi identic cu fleură, după același autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legătură acest cuvînt cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, îl consideră ca un rezultat al încrucișării lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „șuier al vîntului”.
flecire
flecí (-césc, -ít), vb. – A mărunți, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masă inconsistentă. – Var. fleciui, flecui. Creație expresivă, făcînd parte din aceeași familie și corespunzînd aceleiași intenții ca fleașc; cf. și lat. flaccus, flaccidus „fleșcăit”, pol. flaczeć „a fleșcăi” (după Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are și sensul de „a murdări, a umple de noroi”, care derivă în mod evident din cel primar; totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. flecken, cu care are în comun numai intenția expresivă. Cu schimbare de suf. s-a obținut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbăta), ale cărui sensuri pleacă toate de la acela de „a se înmuia”, cf. fleșcăi. A dat naștere la o lungă serie de der. expresivi, a căror idee comună este cea de „obiect fără consistență”. Der. fleac, s. n. (bagatelă, nimicuri; moft), a cărui origine expresivă nu ridică probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie să fi desemnat la început fie un „cuvînt fără consistență” fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpă nefolositoare sau o fructă zdrobită, cf. semantismul sp. papandujo. Totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. Fleck „petic” (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 și Loewe 57 pleacă de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 și REW 3343; iar Scriban propune o relație cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felegă, s. f. (cîrpă), cf. rut. felegi „zdrențe” (după Tiktin și DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s. n. (pensulă de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrențuros). – Der. flecar, adj. (vorbăreț, palavragiu), cf. sl. flekavŭ „bîlbîit”, tot formație expresivă (după Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecări, vb. (a sta la taifas, a pălăvrăgi); flecărie, s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flecăti, vb. (Trans., a pălăvrăgi); flecăros, adj. (palavragiu); flecușteț, adj. (nimic, bagatelă); fleoancă (var. fleancă, flioancă, fleoarcă, fleoarță, fleandură, fleanță, fle(a)ură, fulendriță, loandră, moleandră), s. f. (cîrpă; gură, cioc, limbă; femeie ușoară), pentru ale cărei asociații semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)ncă(n)i, vb. (a pălăvrăgi); fle(o)ncăneală (var. fle(o)ncănitură), s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flencău s. m. „băiat, tînăr” prin încrucișare cu flăcău, cf. trăncău și, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flencheș, adj. (cu coarnele căzute); flenduros, adj. (zdrețuros); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile căzute); flențoi, adj. (zdrențăros); fleorțotină, s. f. (prostituată); fleoș, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., pălăvrăgi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprimă ideea de flecăreală); fleț, adj. (tont, prost); nătăfleț, adj. (tont). În general, și cu excepția articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele menționate aici se consideră că fac parte din familii diferite. Fleandură este pus de obicei în legătură cu germ. (săs.) flander „zdrențuros” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „prostituată” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la bază numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pînză” (Daničič, III, 60); însă istoria acestor cuvinte este neclară și Miklosich, Fremdw., 88 și Wander., 15 consideră că sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o rădăcină comună expresivă. Fleoarță, de origine necunoscută pentru DAR, ar avea legătură cu săs. Flärre „ruptură”, după Drăganu, Dacor., V, 273 și ar fi identic cu fleură, după același autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legătură acest cuvînt cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, îl consideră ca un rezultat al încrucișării lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „șuier al vîntului”.
flecit
flecí (-césc, -ít), vb. – A mărunți, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masă inconsistentă. – Var. fleciui, flecui. Creație expresivă, făcînd parte din aceeași familie și corespunzînd aceleiași intenții ca fleașc; cf. și lat. flaccus, flaccidus „fleșcăit”, pol. flaczeć „a fleșcăi” (după Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are și sensul de „a murdări, a umple de noroi”, care derivă în mod evident din cel primar; totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. flecken, cu care are în comun numai intenția expresivă. Cu schimbare de suf. s-a obținut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbăta), ale cărui sensuri pleacă toate de la acela de „a se înmuia”, cf. fleșcăi. A dat naștere la o lungă serie de der. expresivi, a căror idee comună este cea de „obiect fără consistență”. Der. fleac, s. n. (bagatelă, nimicuri; moft), a cărui origine expresivă nu ridică probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie să fi desemnat la început fie un „cuvînt fără consistență” fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpă nefolositoare sau o fructă zdrobită, cf. semantismul sp. papandujo. Totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. Fleck „petic” (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 și Loewe 57 pleacă de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 și REW 3343; iar Scriban propune o relație cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felegă, s. f. (cîrpă), cf. rut. felegi „zdrențe” (după Tiktin și DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s. n. (pensulă de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrențuros). – Der. flecar, adj. (vorbăreț, palavragiu), cf. sl. flekavŭ „bîlbîit”, tot formație expresivă (după Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecări, vb. (a sta la taifas, a pălăvrăgi); flecărie, s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flecăti, vb. (Trans., a pălăvrăgi); flecăros, adj. (palavragiu); flecușteț, adj. (nimic, bagatelă); fleoancă (var. fleancă, flioancă, fleoarcă, fleoarță, fleandură, fleanță, fle(a)ură, fulendriță, loandră, moleandră), s. f. (cîrpă; gură, cioc, limbă; femeie ușoară), pentru ale cărei asociații semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)ncă(n)i, vb. (a pălăvrăgi); fle(o)ncăneală (var. fle(o)ncănitură), s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flencău s. m. „băiat, tînăr” prin încrucișare cu flăcău, cf. trăncău și, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flencheș, adj. (cu coarnele căzute); flenduros, adj. (zdrețuros); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile căzute); flențoi, adj. (zdrențăros); fleorțotină, s. f. (prostituată); fleoș, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., pălăvrăgi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprimă ideea de flecăreală); fleț, adj. (tont, prost); nătăfleț, adj. (tont). În general, și cu excepția articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele menționate aici se consideră că fac parte din familii diferite. Fleandură este pus de obicei în legătură cu germ. (săs.) flander „zdrențuros” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „prostituată” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la bază numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pînză” (Daničič, III, 60); însă istoria acestor cuvinte este neclară și Miklosich, Fremdw., 88 și Wander., 15 consideră că sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o rădăcină comună expresivă. Fleoarță, de origine necunoscută pentru DAR, ar avea legătură cu săs. Flärre „ruptură”, după Drăganu, Dacor., V, 273 și ar fi identic cu fleură, după același autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legătură acest cuvînt cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, îl consideră ca un rezultat al încrucișării lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „șuier al vîntului”.
flecta
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectai
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectam
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectare
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectare
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectarea
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectară
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectarăm
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectarăți
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectase
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectasem
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectaseră
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectaserăm
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectaserăți
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectaseși
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectaseți
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectat
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectat
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectau
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectași
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectați
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectează
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectez
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flecteze
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectezi
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectând
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectînd
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectări
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectării
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectările
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flectărilor
FLECTÁ vb. I. tr. (Liv.) A flexa. [Cf. it. flettere, lat. flectere].
flecui
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuia
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiai
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiam
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiască
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiau
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiați
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiesc
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiește
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiești
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuii
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuim
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuind
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuire
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuire
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui.
flecuiră
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuirăm
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuirăți
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuise
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuisem
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiseră
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiserăm
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiserăți
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiseși
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiseți
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuit
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuit
FLECUÍT, -Ă, flecuiți, -te, adj. Muiat, fleșcăit; moleșit. – V. flecui1.
flecuiși
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecuiți
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui. DOOM
flecuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiésc, imperf. 3 sg. flecuiá; conj. prez. 3 să flecuiáscă
flecul
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
fleculeț
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
fleculețe
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
fleculețele
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
fleculețelor
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
fleculețul
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
fleculețului
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț. DOOM
fleculéț s. n., pl. fleculéțe
flecului
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
flecuri
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
flecurile
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
flecurilor
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck. DOOM
flec s. n., pl. flécuri
flecușteț
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecuștețe
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecuștețele
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecuștețelor
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecuștețul
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecuștețului
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1. DOOM
flecuștéț s. n., pl. flecuștéțe
flecăraș
flecăraș, -oasă, flecărași, -oase adj. v. flecarnic.
flecărea
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăreai
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăreala
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală. DOOM
flecăreálă s. f., g.-d. art. flecărélii; pl. flecăréli
flecăream
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărească
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăreau
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăreați
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăreli
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală. DOOM
flecăreálă s. f., g.-d. art. flecărélii; pl. flecăréli
flecărelii
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală. DOOM
flecăreálă s. f., g.-d. art. flecărélii; pl. flecăréli
flecărelile
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală. DOOM
flecăreálă s. f., g.-d. art. flecărélii; pl. flecăréli
flecărelilor
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală. DOOM
flecăreálă s. f., g.-d. art. flecărélii; pl. flecăréli
flecăresc
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărește
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărești
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecări
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăria
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecărie
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecăriei
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecării
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecării
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecăriile
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecăriilor
FLECĂRÍE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie. DOOM
flecăríe (rar) s. f., art. flecăría, g.-d. art. flecăríei; pl. flecăríi, art. flecăríile
flecărim
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărind
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărire
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriră
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărirăm
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărirăți
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărise
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărisem
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriseră
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriserăm
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriserăți
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriseși
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriseți
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecărit
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriși
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flecăriți
FLECĂRÍ, flecăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune fleacuri1; a trăncăni. – Din flecar. DOOM
flecărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecărésc, imperf. 3 sg. flecăreá; conj. prez. 3 să flecăreáscă
flegeton
Flegeton(te) = Phlegethon.
flegetonte
Flegeton(te) = Phlegethon.
flegia
Flegia = Phlegyas.
flegma
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. DOOM
flégmă s. f., g.-d. art. flégmei; pl. flégme
flegmatic
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmatica
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmatice
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticei
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticele
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticelor
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmatici
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticii
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticilor
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticul
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmaticului
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. DOOM
flegmátic adj. m., pl. flegmátici; f. flegmátică, pl. flegmátice
flegmatism
FLEGMATÍSM s. n. Caracter flegmatic; atitudinea omului flegmatic. – Flegmat[ic] + suf. -ism. DOOM
flegmatísm s. n.
flegmatismul
FLEGMATÍSM s. n. Caracter flegmatic; atitudinea omului flegmatic. – Flegmat[ic] + suf. -ism. DOOM
flegmatísm s. n.
flegmatismului
FLEGMATÍSM s. n. Caracter flegmatic; atitudinea omului flegmatic. – Flegmat[ic] + suf. -ism. DOOM
flegmatísm s. n.
flegmazia
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegmazic
FLEGMÁZIC, -Ă adj. Referitor la flegmazie; de natură inflamatorie. [< fr. phlegmasique].
flegmazie
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegmaziei
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegmazii
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegmaziile
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegmaziilor
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie. DOOM
flegmazíe s. f., art. flegmazía, g.-d. art. flegmazíei; pl. flegmazíi, art. flegmazíile
flegme
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. DOOM
flégmă s. f., g.-d. art. flégmei; pl. flégme
flegmei
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. DOOM
flégmă s. f., g.-d. art. flégmei; pl. flégme
flegmele
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. DOOM
flégmă s. f., g.-d. art. flégmei; pl. flégme
flegmelor
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. DOOM
flégmă s. f., g.-d. art. flégmei; pl. flégme
flegmoane
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
flegmoanele
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
flegmoanelor
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
flegmon
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
flegmonoasa
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoase
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoasei
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoasele
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoaselor
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonos
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonosul
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonosului
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoși
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoșii
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonoșilor
FLEGMONÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de flegmon. [< fr. phlegmoneux].
flegmonul
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
flegmonului
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon. DOOM
flegmón s. n., pl. flegmoáne
fleica
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken. DOOM
fléică (flei-) s. f., g.-d. art. fléicii; pl. fleici
fleici
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken. DOOM
fléică (flei-) s. f., g.-d. art. fléicii; pl. fleici
fleicii
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken. DOOM
fléică (flei-) s. f., g.-d. art. fléicii; pl. fleici
fleicile
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken. DOOM
fléică (flei-) s. f., g.-d. art. fléicii; pl. fleici
fleicilor
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken. DOOM
fléică (flei-) s. f., g.-d. art. fléicii; pl. fleici
flenci
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
flencii
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
flencile
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
flencilor
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
flencănea
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăneai
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăneam
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănească
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăneau
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăneați
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănesc
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănește
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănești
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăni
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănii
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănim
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănind
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănire
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănire
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni.
flencăniră
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănirăm
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănirăți
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănise
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănisem
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniseră
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniserăm
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniserăți
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniseși
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniseți
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencănit
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniși
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flencăniți
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni. DOOM
flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă
flenderița
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță. DOOM
flénderiță (reg.) s. f., g.-d. art. flénderiței; pl. flénderițe
flenderițe
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță. DOOM
flénderiță (reg.) s. f., g.-d. art. flénderiței; pl. flénderițe
flenderiței
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță. DOOM
flénderiță (reg.) s. f., g.-d. art. flénderiței; pl. flénderițe
flenderițele
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță. DOOM
flénderiță (reg.) s. f., g.-d. art. flénderiței; pl. flénderițe
flenderițelor
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță. DOOM
flénderiță (reg.) s. f., g.-d. art. flénderiței; pl. flénderițe
flenduri
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
flendurii
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
flendurile
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
flendurilor
FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander. DOOM
fleándură s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
flendurit
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flendurita
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flendurite
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduritei
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduritele
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduritelor
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduritul
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduritului
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduriți
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduriții
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduriților
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
flenduroasa
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroase
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroasei
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroasele
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroaselor
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduros
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flendurosul
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flendurosului
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroși
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroșii
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
flenduroșilor
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os. DOOM
flendurós adj. m., pl. flenduróși; f. flenduroásă, pl. flenduroáse
fleng
fleng s. m. sg. fraier, om naiv / credul.
fleoancă
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
fleoarcă
FLEÁNCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoáncă, fleoárcă s. f.] – Et. nec. DOOM
fleáncă (fam.) s. f.
fleoarță
fleoarță, fleoarțe s. f. 1. prostituată 2. gură
fleoașa
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoașe
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoașei
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoașele
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoașelor
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoncăni
FLEONCĂNÍ vb. IV v. flencăni.
fleorcăi
FLEORCĂÍ vb. IV v. flencăni.
fleorțotină
fleorțotină, fleorțotine s. f. prostituată
fleoș
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoșc
FLEOȘC interj. v. fleașc. DOOM
!fleoșc interj.
fleoși
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoșii
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoșilor
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoșul
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fleoșului
FLEOȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică. DOOM
fleoș (rar) adj. m., pl. fleoși; f. fleoáșă (fleoa-), art. fleoáșa, pl. fleoáșe
fler
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
flerul
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
flerului
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
fleruri
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
flerurile
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
flerurilor
FLER s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair. DOOM
fler s. n.
fletner
FLÉTNER s.n. Aripioară suplimentară la partea dinapoi a unei aripioare a profundorului sau direcției unui avion, care reduce reacția comenzilor. [< fr. flettner, rus. fletner].
fleuretis
FLEURETÍS s.n. (Muz.) Un fel de contrapunct improvizat al muzicii antice. [Pron. flö-. / < fr. fleuretis]. DOOM
fleuretís (fr.) [eu pron. ö] s. n.
fleuretisul
FLEURETÍS s.n. (Muz.) Un fel de contrapunct improvizat al muzicii antice. [Pron. flö-. / < fr. fleuretis]. DOOM
fleuretís (fr.) [eu pron. ö] s. n.
fleuretisului
FLEURETÍS s.n. (Muz.) Un fel de contrapunct improvizat al muzicii antice. [Pron. flö-. / < fr. fleuretis]. DOOM
fleuretís (fr.) [eu pron. ö] s. n.
fleuron
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
fleuron
FLEURÓN s.n. (Arhit.) Ornament sculptat în formă de floare sau de frunză stilizată. ♦ Vinietă cu o asemenea formă, care se pune în fruntea sau la sfârșitul unui capitol. [Pron. flö-. / < fr. fleuron].
fleuroni
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
fleuronii
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
fleuronilor
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
fleuronul
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
fleuronului
FLEURÓN, fleuroni, s. m. Ornament sculptat, în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron. DOOM
!fleurón (fle-u-) s. m., pl. fleuróni
flexa
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexai
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexam
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexare
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexare
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexară
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexarăm
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexarăți
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexase
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexasem
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexaseră
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexaserăm
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexaserăți
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexaseși
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexaseți
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexat
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexat
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexau
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexași
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexați
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexează
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexez
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexeze
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexezi
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexibil
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibila
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibile
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilei
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilele
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilelor
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibili
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilii
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibililor
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilitate
FLEXIBILITÁTE s. f. Calitate, însușire a ceea ce este flexibil. – Din fr. flexibilité. DOOM
flexibilitáte s. f., g.-d. art. flexibilitắții
flexibilitatea
FLEXIBILITÁTE s. f. Calitate, însușire a ceea ce este flexibil. – Din fr. flexibilité. DOOM
flexibilitáte s. f., g.-d. art. flexibilitắții
flexibilități
FLEXIBILITÁTE s. f. Calitate, însușire a ceea ce este flexibil. – Din fr. flexibilité. DOOM
flexibilitáte s. f., g.-d. art. flexibilitắții
flexibilității
FLEXIBILITÁTE s. f. Calitate, însușire a ceea ce este flexibil. – Din fr. flexibilité. DOOM
flexibilitáte s. f., g.-d. art. flexibilitắții
flexibiliza
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizai
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizam
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizare
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizare
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilizarea
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilizară
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizarăm
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizarăți
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizase
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizasem
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizaseră
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizaserăm
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizaserăți
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizaseși
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizaseți
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizat
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizat
FLEXIBILIZÁT, -Ă, flexibilizați, -te, adj. Care a devenit flexibil. – V. flexibiliza.
flexibilizau
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizași
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizați
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizează
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizez
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizeze
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizezi
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizând
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizînd
FLEXIBILIZÁ, flexibilizez, vb. I. Tranz. A face flexibil. – Flexibil + suf. -iza. DOOM
*flexibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 flexibilizeáză
flexibilizări
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilizării
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilizările
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilizărilor
FLEXIBILIZÁRE, flexibilizări, s. f. Acțiunea de a flexibiliza. – V. flexibiliza.
flexibilul
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexibilului
FLEXÍBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis. DOOM
flexíbil2 s. n., pl. flexíbile
flexie
FLÉXIE s.f. v. flexiune.
fleximetru
FLEXIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea amplitudinii de flexiune a unei articulații. [Cf. it. flessimetro].
flexiona
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionai
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionam
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionar
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionara
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionare
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionare
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionare
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune.
flexionarei
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarele
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarelor
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionari
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarii
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarilor
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarul
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionarului
FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] – După fr. flexionnel. DOOM
flexionár (-xi-o-) adj. m., pl. flexionári; f. flexionáră, pl. flexionáre
flexionară
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionarăm
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionarăți
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionase
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionasem
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionaseră
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionaserăm
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionaserăți
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionaseși
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionaseți
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionat
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionat
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune.
flexionau
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionași
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionați
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionează
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionez
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexioneze
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionezi
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionând
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexionînd
FLEXIONÁ, flexionez, vb. I. 1. Refl. A se încovoia, a se îndoi. 2. Tranz. A schimba terminațiile cuvintelor după gen, număr, caz și persoană. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune. DOOM
flexioná (a ~) (-xi-o-) vb., ind. prez. 3 flexioneáză
flexiune
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexiunea
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexiuni
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexiunii
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexiunile
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexiunilor
FLEXIÚNE, flexiuni, s. f. 1. Încovoiere, îndoire; mlădiere. ♦ Mișcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis. DOOM
flexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. flexiúnii; pl. flexiúni
flexografia
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexografie
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexografiei
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexografii
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexografiile
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexografiilor
FLEXOGRAFÍE s.f. (Poligr.) Tipar înalt care folosește forme preparate dintr-un material flexibil și elastic. [Gen. -iei. / < fr. flexographie].
flexometre
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexometrele
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexometrelor
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexometru
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexometrul
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexometrului
FLEXOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea rezistenței la încovoiere a cauciucului vulcanizat. [< rus. fleksometr].
flexor
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexori
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexorii
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexorilor
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexorul
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexorului
FLEXÓR, flexori, adj. (În sintagma) Mușchi flexor = mușchi care determină îndoirea unor membre. – Din it. flessore (după flexiune). DOOM
flexór adj. m., pl. flexóri
flexuoasa
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoase
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoasei
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoasele
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoaselor
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuos
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuosul
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuosului
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuozitate
FLEXUOZITÁTE s.f. Stare a ceea ce este flexuos. [Pron. -xu-o-. / cf. fr. flexuosité].
flexuoși
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoșii
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexuoșilor
FLEXUÓS, -OÁSĂ adj. Care prezintă flexiuni și curburi; cu inflexiuni. ♦ (Despre frunze) Cu marginile ondulate. [Pron. -xu-os. / < fr. flexueux, lat. flexuosus].
flexura
FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor scoarței Pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formațiune anatomică curbată. – Din fr. flexure. DOOM
flexúră s. f., g.-d. art. flexúrii; pl. flexúri
flexuri
FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor scoarței Pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formațiune anatomică curbată. – Din fr. flexure. DOOM
flexúră s. f., g.-d. art. flexúrii; pl. flexúri
flexurii
FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor scoarței Pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formațiune anatomică curbată. – Din fr. flexure. DOOM
flexúră s. f., g.-d. art. flexúrii; pl. flexúri
flexurile
FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor scoarței Pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formațiune anatomică curbată. – Din fr. flexure. DOOM
flexúră s. f., g.-d. art. flexúrii; pl. flexúri
flexurilor
FLEXÚRĂ, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a stratelor scoarței Pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor. 2. Formațiune anatomică curbată. – Din fr. flexure. DOOM
flexúră s. f., g.-d. art. flexúrii; pl. flexúri
flexând
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
flexînd
FLEXÁ vb. I. tr. A îndoi, a încovoia; a flecta. [< lat. t. flexere].
fleș
FLEȘ s.n. v. flash.
fleșa
FLÉȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche. DOOM
fléșă s. f., art. fléșa, g.-d. art. fléșei; pl. fléșe
fleșcăi
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăia
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiai
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiala
FLEȘCĂIÁLĂ, fleșcăieli, s. f. Fleașcă. [Pr.: -că-ia-] – Fleșcăi + suf. -eală. DOOM
fleșcăiálă s. f., g.-d. art. fleșcăiélii; pl. fleșcăiéli
fleșcăiam
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiască
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiau
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiați
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăieli
FLEȘCĂIÁLĂ, fleșcăieli, s. f. Fleașcă. [Pr.: -că-ia-] – Fleșcăi + suf. -eală. DOOM
fleșcăiálă s. f., g.-d. art. fleșcăiélii; pl. fleșcăiéli
fleșcăielii
FLEȘCĂIÁLĂ, fleșcăieli, s. f. Fleașcă. [Pr.: -că-ia-] – Fleșcăi + suf. -eală. DOOM
fleșcăiálă s. f., g.-d. art. fleșcăiélii; pl. fleșcăiéli
fleșcăielile
FLEȘCĂIÁLĂ, fleșcăieli, s. f. Fleașcă. [Pr.: -că-ia-] – Fleșcăi + suf. -eală. DOOM
fleșcăiálă s. f., g.-d. art. fleșcăiélii; pl. fleșcăiéli
fleșcăielilor
FLEȘCĂIÁLĂ, fleșcăieli, s. f. Fleașcă. [Pr.: -că-ia-] – Fleșcăi + suf. -eală. DOOM
fleșcăiálă s. f., g.-d. art. fleșcăiélii; pl. fleșcăiéli
fleșcăiesc
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiește
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiești
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăii
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăim
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăind
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăire
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăire
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi.
fleșcăiră
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăirăm
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăirăți
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăise
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăisem
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiseră
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiserăm
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiserăți
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiseși
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiseți
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăit
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăit
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăit
FLEȘCĂÍT1 s. n. Faptul de a (se) fleșcăi. – V. fleșcăi. DOOM
fleșcăít s. n.
fleșcăita
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăite
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăitei
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăitele
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăitelor
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăitul
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăitului
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăiși
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiți
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi. DOOM
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăiți
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăiții
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăiților
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
fleșcăraia
FLEȘCĂRÁIE s. f. Noroi mult amestecat cu apă și cu zăpadă. – Fleașcă + suf. -ăraie. DOOM
fleșcăráie s. f., art. fleșcăráia
fleșcăraie
FLEȘCĂRÁIE s. f. Noroi mult amestecat cu apă și cu zăpadă. – Fleașcă + suf. -ăraie. DOOM
fleșcăráie s. f., art. fleșcăráia
fleșcăraiei
FLEȘCĂRÁIE s. f. Noroi mult amestecat cu apă și cu zăpadă. – Fleașcă + suf. -ăraie. DOOM
fleșcăráie s. f., art. fleșcăráia
fleșe
FLÉȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche. DOOM
fléșă s. f., art. fléșa, g.-d. art. fléșei; pl. fléșe
fleșei
FLÉȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche. DOOM
fléșă s. f., art. fléșa, g.-d. art. fléșei; pl. fléșe
fleșele
FLÉȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche. DOOM
fléșă s. f., art. fléșa, g.-d. art. fléșei; pl. fléșe
fleșelor
FLÉȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche. DOOM
fléșă s. f., art. fléșa, g.-d. art. fléșei; pl. fléșe
flești
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. f 1 e a ș c. DOOM
fleáșcă s. f.
fleștii
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. f 1 e a ș c. DOOM
fleáșcă s. f.
fleștile
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. f 1 e a ș c. DOOM
fleáșcă s. f.
fleștilor
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. f 1 e a ș c. DOOM
fleáșcă s. f.
fleștură
fleștură, fleșturi s. f. prostituată
fleț
FLEȚ, -EÁȚĂ, fleți, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) naiv, bleg, nedescurcăreț. – Et. nec. DOOM
*fleț (fam.) adj. m., s. m., pl. fleți; adj. m., s. f. fleáță, pl. fléțe
flibusterie
FLIBUSTERÍE s.f. Piraterie făcută de flibustieri. [Gen. -iei. / < fr. flibusterie]. DOOM
flibusteríe (rar) s. f., art. flibustería, g.-d. flibusteríi, art. flibusteríei
flibustier
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flibustieri
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flibustierii
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flibustierilor
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flibustierul
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flibustierului
FLIBUSTIÉR s.m. (Rar) Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er. / < fr. flibustier, cf. engl. fleeboster]. DOOM
flibustiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. flibustiéri
flictena
FLICTÉNĂ, flictene, s. f. Bășicuță plină cu lichid care se formează la suprafața pielii în arsurile ușoare. – Din fr. phlyctène. DOOM
flicténă s. f., g.-d. art. flicténei; pl. flicténe
flictene
FLICTÉNĂ, flictene, s. f. Bășicuță plină cu lichid care se formează la suprafața pielii în arsurile ușoare. – Din fr. phlyctène. DOOM
flicténă s. f., g.-d. art. flicténei; pl. flicténe
flictenei
FLICTÉNĂ, flictene, s. f. Bășicuță plină cu lichid care se formează la suprafața pielii în arsurile ușoare. – Din fr. phlyctène. DOOM
flicténă s. f., g.-d. art. flicténei; pl. flicténe
flictenele
FLICTÉNĂ, flictene, s. f. Bășicuță plină cu lichid care se formează la suprafața pielii în arsurile ușoare. – Din fr. phlyctène. DOOM
flicténă s. f., g.-d. art. flicténei; pl. flicténe
flictenelor
FLICTÉNĂ, flictene, s. f. Bășicuță plină cu lichid care se formează la suprafața pielii în arsurile ușoare. – Din fr. phlyctène. DOOM
flicténă s. f., g.-d. art. flicténei; pl. flicténe
flictenulă
FLICTENÚLĂ s.f. Flictenă mică. [< fr. phlycténule].
fligorn
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
fligornul
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
fligornului
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
fligornuri
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
fligornurile
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
fligornurilor
FLIGÓRN, fligornuri, s. n. Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă și folosit mai ales în fanfare. – Din germ. Flügelhorn. DOOM
fligórn s. n., pl. fligórnuri
flint
FLINT s. n. Varietate de silice. ◊ Sticlă flint = sticlă optică cu indice de refracție relativ mare, fabricată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu. – Din germ. Flint, engl. flint. DOOM
flint s. n.
flinta
FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. DOOM
flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte
flinte
FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. DOOM
flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte
flintei
FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. DOOM
flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte
flintele
FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. DOOM
flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte
flintelor
FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte. DOOM
flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte
flintic
flintic, flinticuri s. n. (reg.) fleac.
flintul
FLINT s. n. Varietate de silice. ◊ Sticlă flint = sticlă optică cu indice de refracție relativ mare, fabricată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu. – Din germ. Flint, engl. flint. DOOM
flint s. n.
flintulița
FLINTULÍȚĂ, flintulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui flintă. – Flintă + suf. -uliță. DOOM
flintulíță (pop.) s. f., g.-d. art. flintulíței; pl. flintulíțe
flintulițe
FLINTULÍȚĂ, flintulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui flintă. – Flintă + suf. -uliță. DOOM
flintulíță (pop.) s. f., g.-d. art. flintulíței; pl. flintulíțe
flintuliței
FLINTULÍȚĂ, flintulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui flintă. – Flintă + suf. -uliță. DOOM
flintulíță (pop.) s. f., g.-d. art. flintulíței; pl. flintulíțe
flintulițele
FLINTULÍȚĂ, flintulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui flintă. – Flintă + suf. -uliță. DOOM
flintulíță (pop.) s. f., g.-d. art. flintulíței; pl. flintulíțe
flintulițelor
FLINTULÍȚĂ, flintulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui flintă. – Flintă + suf. -uliță. DOOM
flintulíță (pop.) s. f., g.-d. art. flintulíței; pl. flintulíțe
flintului
FLINT s. n. Varietate de silice. ◊ Sticlă flint = sticlă optică cu indice de refracție relativ mare, fabricată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu. – Din germ. Flint, engl. flint. DOOM
flint s. n.
flip
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flipper
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flippere
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flipperele
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flipperelor
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flipperul
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flipperului
FLÍPPER, flippere, s. n. Mic levier la jocuri mecanice, care aruncă bila în joc. ♦ Jocul propriu-zis. [Pr.: flipăr] – Din engl., fr. flipper. DOOM
*flípper (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. flíppere
flipul
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flipului
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flipuri
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flipurile
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flipurilor
flip, flipuri s. n. (tox.) stare de anxietate provocată de consumul de droguri.
flirt
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirta
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtai
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtam
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtare
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtare
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter.
flirtară
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtarăm
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtarăți
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtase
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtasem
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtaseră
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtaserăm
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtaserăți
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtaseși
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtaseți
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtat
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtau
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtași
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtați
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtează
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtez
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirteze
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtezi
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtul
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirtului
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirturi
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirturile
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirturilor
FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. ♦ Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală. ♦ Persoană cu care cineva întreține o astfel de legătură. – Din fr. flirt. DOOM
flirt s. n., pl. flírturi
flirtând
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flirtînd
FLIRTÁ, flirtez, vb. I. Intranz. A fi în flirt cu cineva. – Din fr. flirter. DOOM
flirtá (a ~) vb., ind. prez. 3 flirteáză
flisc
flisc, fliscuri s. n. gură
flit
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
flitui
flitui, flituiesc v. t. 1. a mustra, a dojeni cu asprime. 2. a goni, a alunga.
flituire
flitui, flituiesc v. t. 1. a mustra, a dojeni cu asprime. 2. a goni, a alunga.
flituit
flitui, flituiesc v. t. 1. a mustra, a dojeni cu asprime. 2. a goni, a alunga.
flitul
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
flitului
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
flituri
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
fliturile
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
fliturilor
FLIT2 s. n. Insecticid folosit împotriva muștelor, țânțarilor, puricilor etc. – Denumire comercială. DOOM
flit2 (insecticid) s. n.
fliușcă
fliușcă, fliuști s. f. prostituată
fliș
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
flișul
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
flișului
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
flișuri
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
flișurile
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
flișurilor
FLIȘ, flișuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă și marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni un lanț muntos. – Din fr. flysch. DOOM
fliș s. n., pl. flíșuri
floacă
floacă, floacă s. f. 1. vulvă. 2. fir de păr (mai ales din barbă sau din zona pubiană). 3. bătrân ramolit, cu idei învechite.
floare
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
floare
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
floarea
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
floarea
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
floareo
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
floareo
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
floarță
floarță, floarțe s. f. (prostituată.
flobafenă
FLOBAFÉNĂ s.f. Materie colorantă din scoarța unor copaci. [< fr. phlobaphène].
floc
FLOC, floci, s. m. (Pop.; de obicei la pl.) Smoc mic de păr, de lână sau de mătase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) Fir de păr din regiunea pubisului. [Pl. și: (n.) floace] – Lat. floccus. DOOM
floc (pop.) s. m., pl. floci
floc
FOC2, focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc. DOOM
foc s. n., pl. fócuri
flocirea
flocirea, flocirele s. f. (glum.) floare, floricică.
flocoane
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
flocoanele
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
flocoanelor
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
flocoasa
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoase
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoasei
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoasele
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoaselor
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocon
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
floconos
FLOCONÓS, -OÁSĂ adj. Compus din flocoane; cu aspect de flocon. [Cf. fr. floconeux].
floconul
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
floconului
FLOCÓN s.n. (Chim.) Aglomerare de particule, mai ales în soluții coloidale. [< fr. flocon, cf. lat. floccus].
flocos
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocosul
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocosului
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoșea
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșeai
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșeam
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșească
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșeau
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșeați
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșei
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșeii
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșeilor
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșel
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșele
FLOCOȘÉLE s. f. pl. Plantă mică cu flori albe-gălbui (Filago arvensis). – Din flocos + suf. -ele.
flocoșele
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică. DOOM
flocoșícă s. f., g.-d. art. flocoșélei; pl. flocoșéle, art. flocoșélele
flocoșelei
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică. DOOM
flocoșícă s. f., g.-d. art. flocoșélei; pl. flocoșéle, art. flocoșélele
flocoșelele
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică. DOOM
flocoșícă s. f., g.-d. art. flocoșélei; pl. flocoșéle, art. flocoșélele
flocoșelelor
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică. DOOM
flocoșícă s. f., g.-d. art. flocoșélei; pl. flocoșéle, art. flocoșélele
flocoșelul
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșelului
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el. DOOM
flocoșél s. m., pl. flocoșéi, art. flocoșéii
flocoșesc
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșește
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșești
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoși
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoși
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșica
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică. DOOM
flocoșícă s. f., g.-d. art. flocoșélei; pl. flocoșéle, art. flocoșélele
flocoșii
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoșii
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșilor
FLOCÓS, -OÁSĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os. DOOM
flocós adj. m., pl. flocóși; f. flocoásă, pl. flocoáse
flocoșim
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșind
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșire
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșire
FLOCOȘÍRE, flocoșiri, s. f. (Fam.) Scămoșare. – V. flocoși.
flocoșiră
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșirăm
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșirăți
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșise
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșisem
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiseră
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiserăm
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiserăți
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiseși
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiseți
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșit
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșit
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșita
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșite
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșitei
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșitele
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșitelor
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșitul
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșitului
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșiși
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiți
FLOCOȘÍ, flocoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) scămoșa. – Din flocos.
flocoșiți
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșiții
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocoșiților
FLOCOȘÍT, -Ă, flocoșiți, -te, adj. (Fam.) Scămoșat2. – V. flocoși.
flocul
FLOCÚL s.n. Regiune a discului solar care apare pe fotografii sub formă de nori strălucitori. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < engl. flocule – smoc, cf. lat. flocculus]. DOOM
flocúl s. m., pl. flocúli
flocul
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
flocula
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculant
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculanta
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculante
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculantei
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculantele
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculantelor
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculantul
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculantului
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculanți
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculanții
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculanților
FLOCULÁNT, -Ă adj., s.n. (Agent) care provoacă flocularea. [Cf. fr. floculant].
floculare
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculare
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
flocularea
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
floculară
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculase
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculaseră
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculat
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculau
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculația
FLOCULÁȚIE s.f. Floculare. [Cf. fr. floculation, it. floculare].
floculație
FLOCULÁȚIE s.f. Floculare. [Cf. fr. floculation, it. floculare].
floculației
FLOCULÁȚIE s.f. Floculare. [Cf. fr. floculation, it. floculare].
floculații
FLOCULÁȚIE s.f. Floculare. [Cf. fr. floculation, it. floculare].
floculează
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculeze
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculi
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
floculii
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
floculilor
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
floculul
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
floculului
FLOCÚL, floculi, s. m. Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
floculând
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculînd
FLOCULÁ vb. I. intr. (Despre soluții coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. [< fr. floculer].
floculări
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
floculării
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
floculările
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
floculărilor
FLOCULÁRE s.f. Acțiunea de a flocula; floculație. [< flocula] DOOM
floculáre s. f., g.-d. art. floculắrii
flocușor
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocușori
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocușorii
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocușorilor
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocușorul
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocușorului
FLOCUȘÓR, flocușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui floc. – Floc + suf. -ușor. DOOM
flocușór (pop.) s. m., pl. flocușóri
flocăi
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăia
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiai
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiam
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiască
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiau
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiați
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiesc
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiește
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiești
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăii
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăim
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăind
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăire
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăire
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi.
flocăiră
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăirăm
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăirăți
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăise
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăisem
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiseră
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiserăm
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiserăți
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiseși
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiseți
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăit
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăit
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi.
flocăiși
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocăiți
FLOCĂÍ, flocăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A smulge părul de pe animale vii; a jumuli penele, fulgii păsărilor vii; fig. a bate zdravăn, a părui. – Floc + suf. -ăi. DOOM
flocăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flocăiésc, imperf. 3 sg. flocăía; conj. prez. 3 să flocăiáscă
flocși
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
flocșii
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
flocșilor
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
floe
FLOE s.n. Gheață care acoperă parțial mările nordice, plutind în blocuri. [< fr., engl. floe].
floem
FLOÉM s.n. (Bot.) Strat de celule ale fasciculului fibrovascular, care conduc substanțele organice asimilate liber. [Pron. flo-em. / < fr. phloème, cf. gr. phloios – scoarță].
flogistic
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogistica
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogistice
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticei
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticele
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticelor
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogistici
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticii
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticilor
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticul
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogisticului
FLOGÍSTIC, -Ă, flogistici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Referitor la ardere, provenind din ardere. 2. S. n. Substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea. – Din fr. phlogistique. DOOM
flogístic2 s. n.
flogiston
FLOGISTÓN s.n. Flogistic. [< gr. phlogiston, cf. germ. Phlogiston].
flogopit
FLOGOPÍT s. n. Mică magneziană asemănătoare cu biotitul, variat colorată, cu luciu sticlos și sidefiu, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. phlogopite. DOOM
flogopít s. n.
flogopitul
FLOGOPÍT s. n. Mică magneziană asemănătoare cu biotitul, variat colorată, cu luciu sticlos și sidefiu, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. phlogopite. DOOM
flogopít s. n.
flogopitului
FLOGOPÍT s. n. Mică magneziană asemănătoare cu biotitul, variat colorată, cu luciu sticlos și sidefiu, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. phlogopite. DOOM
flogopít s. n.
flogoza
FLOGÓZĂ s.f. (Med.) Flegmazie; inflamație. [< fr. phlogose, cf. gr. phlogosis – inflamație].
flogoze
FLOGÓZĂ s.f. (Med.) Flegmazie; inflamație. [< fr. phlogose, cf. gr. phlogosis – inflamație].
flogozei
FLOGÓZĂ s.f. (Med.) Flegmazie; inflamație. [< fr. phlogose, cf. gr. phlogosis – inflamație].
flogozele
FLOGÓZĂ s.f. (Med.) Flegmazie; inflamație. [< fr. phlogose, cf. gr. phlogosis – inflamație].
flogozelor
FLOGÓZĂ s.f. (Med.) Flegmazie; inflamație. [< fr. phlogose, cf. gr. phlogosis – inflamație].
flor
flor (floáră), adj. – Blond, cu părul roșcat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia dacă a fost atestat în mr. Constituie o explicație mai bună pentru toate numele de persoane și de animale în general se pun în legătură cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florilă, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu părul galben; însă prin etimologie populară se dau adesea și unor animale care se nasc în săptămîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (bălțat cu roșu).
flora
Flora, în mitologia romană, zeița florilor și a primăverii, identificată cu Chloris din mitologia greacă. Se credea că le-ar fi dat oamenilor mierea de albine și semințele tuturor florilor, primite în dar de la soțul ei, Favonius. O legendă spunea că prin atingerea unei flori cu semințe dăruite de ea, Iuno l-ar fi zămislit pe Mars singură, fără ajutorul lui Iupiter. Serbările celebrate în cinstea ei purtau numele de Floralia.
flora
FLÓRĂ s. f. Totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-o anumită perioadă geologică sau într-un anumit mediu. ◊ Floră microbiană = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucală, din intestin etc. – Din fr. flore. DOOM
flóră s. f., g.-d. art. flórei
floral
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
florala
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
florale
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralei
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralele
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralelor
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
florali
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralii
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralilor
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralul
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
floralului
FLORÁL, -Ă, florali, -e, adj. Care ține de floare, privitor la floare. ♦ Care înfățișează o floare; în formă de floare. – Din fr. floral. DOOM
florál adj. m., pl. floráli; f. florálă, pl. florále
florar
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florar
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florar
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florare
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florare
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florare
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarele
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florarelor
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florari
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florari
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarii
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florarii
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarilor
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florarilor
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarul
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florarul
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florarul
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarule
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florarule
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
florarului
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár3 (instrument) s. n., pl. floráre
florarului
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
florarului
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár2 (persoană) s. m., pl. florári
flore
FLÓRĂ s. f. Totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-o anumită perioadă geologică sau într-un anumit mediu. ◊ Floră microbiană = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucală, din intestin etc. – Din fr. flore. DOOM
flóră s. f., g.-d. art. flórei
floreal
FLOREÁL s. n. A opta lună a calendarului republican francez (20 aprilie-20 mai). [Pr.: -re-al] – Din fr. floréal. DOOM
floreál (-re-al) s. n.
florealul
FLOREÁL s. n. A opta lună a calendarului republican francez (20 aprilie-20 mai). [Pr.: -re-al] – Din fr. floréal. DOOM
floreál (-re-al) s. n.
florealului
FLOREÁL s. n. A opta lună a calendarului republican francez (20 aprilie-20 mai). [Pr.: -re-al] – Din fr. floréal. DOOM
floreál (-re-al) s. n.
florean
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florean
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreana
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreanul
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreanul
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreanului
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreanului
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florei
FLÓRĂ s. f. Totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-o anumită perioadă geologică sau într-un anumit mediu. ◊ Floră microbiană = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucală, din intestin etc. – Din fr. flore. DOOM
flóră s. f., g.-d. art. flórei
florele
FLÓRĂ s. f. Totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-o anumită perioadă geologică sau într-un anumit mediu. ◊ Floră microbiană = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucală, din intestin etc. – Din fr. flore. DOOM
flóră s. f., g.-d. art. flórei
florelor
FLÓRĂ s. f. Totalitatea plantelor care trăiesc într-o anumită regiune a globului, într-o anumită perioadă geologică sau într-un anumit mediu. ◊ Floră microbiană = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucală, din intestin etc. – Din fr. flore. DOOM
flóră s. f., g.-d. art. flórei
florene
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenei
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenele
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenelor
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreni
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
floreni
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenii
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenii
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenilor
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florenilor
FLOREÁN, -Ă, floreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Ornit.) Florinte. 2. Adj. (Rar; despre vite) Bălțat; cu pete. – Floare + suf. -ean. DOOM
floreán2 (pasăre) s. m., pl. floréni
florentin
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentin
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentina
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentina
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentine
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentine
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinei
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinei
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinele
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinele
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinelor
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinelor
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentini
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentini
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinii
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinii
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinilor
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinilor
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinul
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinul
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinului
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentinului
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin. DOOM
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florer
FLORÁR, (1) florari, s. m., (2) s. m., (3) florare, s. n. 1. S. m. Persoană care cultivă sau vinde flori. 2. S. m. Numele popular al lunii mai4. 3. S. n. Instrument confecționat din lemn, tablă sau celuloid, care prezintă curbe variate, folosit de desenatori pentru trasarea curbelor plane. [Var.: (2) florér s. m.] – Floare + suf. -ar. DOOM
florár1 (rar) (luna mai) s. m., g.-d. lui florár
floreta
FLORÉTĂ, florete, s. f. 1. Armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner, folosită la exercițiile de scrimă. 2. Probă de scrimă cu floreta (1). – Din fr. fleuret (după floare). DOOM
florétă s. f., g.-d. art. florétei; pl. floréte
florete
FLORÉTĂ, florete, s. f. 1. Armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner, folosită la exercițiile de scrimă. 2. Probă de scrimă cu floreta (1). – Din fr. fleuret (după floare). DOOM
florétă s. f., g.-d. art. florétei; pl. floréte
floretei
FLORÉTĂ, florete, s. f. 1. Armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner, folosită la exercițiile de scrimă. 2. Probă de scrimă cu floreta (1). – Din fr. fleuret (după floare). DOOM
florétă s. f., g.-d. art. florétei; pl. floréte
floretele
FLORÉTĂ, florete, s. f. 1. Armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner, folosită la exercițiile de scrimă. 2. Probă de scrimă cu floreta (1). – Din fr. fleuret (după floare). DOOM
florétă s. f., g.-d. art. florétei; pl. floréte
floretelor
FLORÉTĂ, florete, s. f. 1. Armă albă sportivă, cu lamă lungă și flexibilă, în patru muchii, cu gardă și mâner, folosită la exercițiile de scrimă. 2. Probă de scrimă cu floreta (1). – Din fr. fleuret (după floare). DOOM
florétă s. f., g.-d. art. florétei; pl. floréte
floretist
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretista
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretiste
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretistei
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretistele
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretistelor
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretistul
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretistului
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretiști
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretiștii
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
floretiștilor
FLORETÍST, -Ă, floretiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu floreta. – Floretă + suf. -ist. Cf. fr. fleurettiste. DOOM
floretístă s. f., g.-d. art. floretístei; pl. floretíste
flori
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
flori
FLORI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) plantă cu flori”, „floare”. [< fr., it. flori-, cf. lat. flos, -ris].
flori
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
floria
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floribund
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribunda
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribunde
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribundei
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribundele
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribundelor
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribundul
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribundului
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribunzi
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribunzii
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floribunzilor
FLORIBÚND, -Ă, floribunzi, -de, adj. Care are multe flori, care înflorește abundent. – Din lat. floribundus. DOOM
floribúnd adj. m., pl. floribúnzi; f. floribúndă, pl. floribúnde
floricea
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floriceaua
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricele
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricelei
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricelele
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricelelor
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricica
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricico
FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florișoară. 2. (La pl.; și în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prăjite, umflate și crăpate, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei, cocoși. – Floare + suf. -icea, -icică. DOOM
floriceá/floricícă s. f., g.-d. art. floricélei; pl. floricéle, art. floricélele
floricol
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricola
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricole
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolei
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolele
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolelor
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricoli
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolii
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolilor
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolul
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricolului
FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultură. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care trăiește pe flori. – Din fr. floricole. DOOM
florícol adj. m., pl. florícoli; f. florícolă, pl. florícole
floricultoare
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultoarea
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultoarei
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultoarele
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultoarelor
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultor
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultori
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultorii
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultorilor
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultorul
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultorului
FLORICULTÓR, -OÁRE, floricultori, -oare, s. m. și f. Specialist în floricultură. – De la floare (după agricultor, horticultor). DOOM
*floricultór s. m., pl. floricultóri
floricultura
FLORICULTÚRĂ s. f. Ramură a horticulturii care cuprinde cultura plantelor ornamentale. – Din fr. floriculture. DOOM
floricultúră s. f., g.-d. art. floricultúrii
floriculturi
FLORICULTÚRĂ s. f. Ramură a horticulturii care cuprinde cultura plantelor ornamentale. – Din fr. floriculture. DOOM
floricultúră s. f., g.-d. art. floricultúrii
floriculturii
FLORICULTÚRĂ s. f. Ramură a horticulturii care cuprinde cultura plantelor ornamentale. – Din fr. floriculture. DOOM
floricultúră s. f., g.-d. art. floricultúrii
florid
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
florida
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floride
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floridee
FLORIDÉE s.f.pl. (Bot.) Clasă de alge marine roșii, cu talul ramificat și cu reproducere sexuată și asexuată; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -de-e, sg. invar. / < fr. floridées].
florideea
FLORIDÉE s.f.pl. (Bot.) Clasă de alge marine roșii, cu talul ramificat și cu reproducere sexuată și asexuată; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -de-e, sg. invar. / < fr. floridées].
florideei
FLORIDÉE s.f.pl. (Bot.) Clasă de alge marine roșii, cu talul ramificat și cu reproducere sexuată și asexuată; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -de-e, sg. invar. / < fr. floridées].
florideele
FLORIDÉE s.f.pl. (Bot.) Clasă de alge marine roșii, cu talul ramificat și cu reproducere sexuată și asexuată; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -de-e, sg. invar. / < fr. floridées].
florideelor
FLORIDÉE s.f.pl. (Bot.) Clasă de alge marine roșii, cu talul ramificat și cu reproducere sexuată și asexuată; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -de-e, sg. invar. / < fr. floridées].
floridei
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floridele
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floridelor
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floridină
FLORIDÍNĂ s.f. (Chim.) Pământ decolorant, conținând calciu și magneziu, folosit la decolorarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale. [< fr. floridine].
floridul
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
floridului
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
florie
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floriei
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
florifer
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
florifera
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
florifere
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferei
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferele
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferelor
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferi
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferii
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferilor
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferul
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
floriferului
FLORIFÉR, -Ă, floriferi, -e, adj. Care produce flori. – Din fr. florifère. DOOM
florifér adj. m., pl. floriféri; f. floriféră, pl. florifére
florii
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
florii
FLORÍI n. pr. f. pl. Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia). DOOM
Floríi s. propriu f. pl., art. Floríile
florii
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
florii
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
floriii
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floriile
FLORÍI n. pr. f. pl. Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia). DOOM
Floríi s. propriu f. pl., art. Floríile
floriile
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floriilor
FLORÍI n. pr. f. pl. Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia). DOOM
Floríi s. propriu f. pl., art. Floríile
floriilor
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
florile
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
florile
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
florilegii
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilegiile
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilegiilor
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilegiu
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilegiul
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilegiului
FLORILÉGIU, florilegii, s. n. Culegere antologică de fragmente literare; crestomație. – Din it. florilegio, fr. florilège. DOOM
florilégiu [giu pron. giu] s. n., art. florilégiul; pl. florilégii, art. florilégiile (-gi-i-)
florilor
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris. DOOM
floáre s. f., g.-d. art. flórii; pl. flori
florilor
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135. DOOM
!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.
florin
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florini
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florinii
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florinilor
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florint
FLORÍNT s. m. v. fiorin.
florinte
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florintele
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florintelui
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florinul
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florinului
FLORÍN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorín, fiorínt s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino. DOOM
florín2 (monedă veche) v. fiorín
florinți
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florinții
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florinților
FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. DOOM
florínte s. m., pl. florínți
florist
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
florista
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floriste
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floristei
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floristele
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floristelor
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floristic
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristica
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristice
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicei
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicele
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicelor
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristici
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicii
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicilor
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicul
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristicului
FLORÍSTIC, -Ă, floristici, -ce, adj. Referitor la floră. – Din germ. floristisch, fr. floristique. DOOM
florístic adj. m., pl. florístici; f. florístică, pl. florístice
floristică
FLORÍSTICĂ s.f. Știință a cultivării florilor. ♦ Ramură a geografiei plantelor care studiază răspândirea florei pe glob. [< fr. floristique, germ. Floristik].
floristul
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floristului
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floriu
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floriul
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
floriului
FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu. DOOM
floríu (rar) adj. m., f. floríe; pl. m. și f. floríi
florizi
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
florizii
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
florizilor
FLORÍD, -Ă, florizi, -de, adj. (Despre boli) Care este în plină evoluție. – Din lat. floridus. DOOM
floríd adj. m, pl. florízi; f. florídă, pl. floríde
florișoara
FLORIȘOÁRĂ, florișoare, s. f. (Rar) Floricea (1). – Floare + suf. -ișoară. DOOM
florișoáră (rar) s. f., g.-d. art. florișoárei; pl. florișoáre
florișoare
FLORIȘOÁRĂ, florișoare, s. f. (Rar) Floricea (1). – Floare + suf. -ișoară. DOOM
florișoáră (rar) s. f., g.-d. art. florișoárei; pl. florișoáre
florișoarei
FLORIȘOÁRĂ, florișoare, s. f. (Rar) Floricea (1). – Floare + suf. -ișoară. DOOM
florișoáră (rar) s. f., g.-d. art. florișoárei; pl. florișoáre
florișoarele
FLORIȘOÁRĂ, florișoare, s. f. (Rar) Floricea (1). – Floare + suf. -ișoară. DOOM
florișoáră (rar) s. f., g.-d. art. florișoárei; pl. florișoáre
florișoarelor
FLORIȘOÁRĂ, florișoare, s. f. (Rar) Floricea (1). – Floare + suf. -ișoară. DOOM
florișoáră (rar) s. f., g.-d. art. florișoárei; pl. florișoáre
floriști
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floriștii
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floriștilor
FLORÍST, -Ă, floriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care confecționează și vinde flori artificiale sau care vinde flori naturale. – Din fr. fleuriste (după floare). DOOM
florístă (rar) s. f., g.-d. art. florístei; pl. floríste
floroglucina
FLOROGLUCÍNĂ s. f. Substanță chimică cristalină, solubilă în alcool și în eter, folosită ca developator în fotografie și ca intermediar în sinteza unor rășini, coloranți etc. – Din fr. phloroglucine. DOOM
floroglucínă (-ro-glu-) s. f., g.-d. art. floroglucínei
floroglucine
FLOROGLUCÍNĂ s. f. Substanță chimică cristalină, solubilă în alcool și în eter, folosită ca developator în fotografie și ca intermediar în sinteza unor rășini, coloranți etc. – Din fr. phloroglucine. DOOM
floroglucínă (-ro-glu-) s. f., g.-d. art. floroglucínei
floroglucinei
FLOROGLUCÍNĂ s. f. Substanță chimică cristalină, solubilă în alcool și în eter, folosită ca developator în fotografie și ca intermediar în sinteza unor rășini, coloranți etc. – Din fr. phloroglucine. DOOM
floroglucínă (-ro-glu-) s. f., g.-d. art. floroglucínei
florăreasa
FLORĂREÁSĂ, florărese, s. f. Cultivatoare sau vânzătoare de flori; buchetieră. – Florar + suf. -easă. DOOM
florăreásă s. f., g.-d. art. florărései; pl. florărése
florărese
FLORĂREÁSĂ, florărese, s. f. Cultivatoare sau vânzătoare de flori; buchetieră. – Florar + suf. -easă. DOOM
florăreásă s. f., g.-d. art. florărései; pl. florărése
florăresei
FLORĂREÁSĂ, florărese, s. f. Cultivatoare sau vânzătoare de flori; buchetieră. – Florar + suf. -easă. DOOM
florăreásă s. f., g.-d. art. florărései; pl. florărése
florăresele
FLORĂREÁSĂ, florărese, s. f. Cultivatoare sau vânzătoare de flori; buchetieră. – Florar + suf. -easă. DOOM
florăreásă s. f., g.-d. art. florărései; pl. florărése
florăreselor
FLORĂREÁSĂ, florărese, s. f. Cultivatoare sau vânzătoare de flori; buchetieră. – Florar + suf. -easă. DOOM
florăreásă s. f., g.-d. art. florărései; pl. florărése
florăria
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
florărie
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
florăriei
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
florării
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
florăriile
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
florăriilor
FLORĂRÍE, florării, s. f. 1. Magazin de desfacere a florilor. 2. Grădină sau seră unde se cultivă flori (în scopuri comerciale). – Floare + suf. -ărie. DOOM
florăríe s. f., art. florăría, g.-d. art. florăríei; pl. florăríi, art. florăríile
flosculus
FLÓSCULUS s.n. (Bot.) Floare mică din inflorescența compozeelor. [< lat. flosculus – floare mică].
flosculusul
FLÓSCULUS s.n. (Bot.) Floare mică din inflorescența compozeelor. [< lat. flosculus – floare mică].
flosculusului
FLÓSCULUS s.n. (Bot.) Floare mică din inflorescența compozeelor. [< lat. flosculus – floare mică].
flota
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flota
FLÓTĂ, flote, s. f. 1. Totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat. ♦ Totalitatea marilor unități navale ori aeriene afectate unei regiuni sau unui anumit scop sub o conducere unică. 2. Soluție sau suspensie de coloranți sau de alte substanțe chimice, folosită în operațiile de finisare a materialelor textile (albire, vopsire etc.). 3. Bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate, în care pieile se țin nemișcate un timp îndelungat, după ce au parcurs șirurile de bazine de pretăbăcire. – Din fr. flotte. DOOM
flótă2 (postav) s. f., g.-d. art. flótei
flotabil
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabila
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabile
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilei
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilele
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilelor
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabili
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilii
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabililor
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilitate
FLOTABILITÁTE s. f. 1. Însușire a unui corp de a pluti la suprafața unui lichid sau la o anumită adâncime. 2. Raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor. 3. Proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație. – Din fr. flottabilité. DOOM
flotabilitáte s. f., g.-d. art. flotabilitắții
flotabilitatea
FLOTABILITÁTE s. f. 1. Însușire a unui corp de a pluti la suprafața unui lichid sau la o anumită adâncime. 2. Raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor. 3. Proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație. – Din fr. flottabilité. DOOM
flotabilitáte s. f., g.-d. art. flotabilitắții
flotabilități
FLOTABILITÁTE s. f. 1. Însușire a unui corp de a pluti la suprafața unui lichid sau la o anumită adâncime. 2. Raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor. 3. Proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație. – Din fr. flottabilité. DOOM
flotabilitáte s. f., g.-d. art. flotabilitắții
flotabilității
FLOTABILITÁTE s. f. 1. Însușire a unui corp de a pluti la suprafața unui lichid sau la o anumită adâncime. 2. Raportul dintre volumul părții nescufundate și volumul total al unui corp plutitor. 3. Proprietate a minereurilor de a putea fi separate prin flotație. – Din fr. flottabilité. DOOM
flotabilitáte s. f., g.-d. art. flotabilitắții
flotabilul
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotabilului
FLOTÁBIL, -Ă, flotabili, -e, adj. 1. (Despre corpuri) Care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor (1). 2. (Despre ape curgătoare) Care permite deplasarea plutelor. – Din fr. flottable. DOOM
flotábil adj. m., pl. flotábili; f. flotábilă, pl. flotábile
flotai
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaj
FLOTÁJ s.n. Flotare. [< fr. flottage].
flotajul
FLOTÁJ s.n. Flotare. [< fr. flottage].
flotajului
FLOTÁJ s.n. Flotare. [< fr. flottage].
flotam
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotant
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotanta
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotante
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotantei
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotantele
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotantelor
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotantul
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotantului
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotanți
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotanții
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotanților
FLOTÁNT, -Ă, flotanți, -te, adj. 1. Care plutește, plutitor. ♦ (Substantivat, m. pl.) Corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor. 2. (Despre oameni) Care este stabilit temporar în mod legal într-o localitate. – Din fr. flottant. DOOM
flotánt adj. m., pl. flotánți; f. flotántă, pl. flotánte
flotare
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotare
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flotarea
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flotară
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotarăm
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotarăți
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotase
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotasem
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaseră
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaserăm
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaserăți
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaseși
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotaseți
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotat
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotat
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter.
flotau
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotași
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotați
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotația
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flotație
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flotației
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flotații
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flotațiile
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flotațiilor
FLOTÁȚIE, flotații, s. f. 1. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor din steril. 2. Flotare (2). – Din fr. flottation. DOOM
flotáție (-ți-e) s. f., art. flotáția (-ți-a), g.-d. art. flotáției; pl. flotáții, art. flotáțiile (-ți-i-)
flote
FLÓTĂ, flote, s. f. 1. Totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat. ♦ Totalitatea marilor unități navale ori aeriene afectate unei regiuni sau unui anumit scop sub o conducere unică. 2. Soluție sau suspensie de coloranți sau de alte substanțe chimice, folosită în operațiile de finisare a materialelor textile (albire, vopsire etc.). 3. Bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate, în care pieile se țin nemișcate un timp îndelungat, după ce au parcurs șirurile de bazine de pretăbăcire. – Din fr. flotte. DOOM
flótă2 (postav) s. f., g.-d. art. flótei
flotează
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotei
FLÓTĂ, flote, s. f. 1. Totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat. ♦ Totalitatea marilor unități navale ori aeriene afectate unei regiuni sau unui anumit scop sub o conducere unică. 2. Soluție sau suspensie de coloranți sau de alte substanțe chimice, folosită în operațiile de finisare a materialelor textile (albire, vopsire etc.). 3. Bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate, în care pieile se țin nemișcate un timp îndelungat, după ce au parcurs șirurile de bazine de pretăbăcire. – Din fr. flotte. DOOM
flótă2 (postav) s. f., g.-d. art. flótei
flotele
FLÓTĂ, flote, s. f. 1. Totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat. ♦ Totalitatea marilor unități navale ori aeriene afectate unei regiuni sau unui anumit scop sub o conducere unică. 2. Soluție sau suspensie de coloranți sau de alte substanțe chimice, folosită în operațiile de finisare a materialelor textile (albire, vopsire etc.). 3. Bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate, în care pieile se țin nemișcate un timp îndelungat, după ce au parcurs șirurile de bazine de pretăbăcire. – Din fr. flotte. DOOM
flótă2 (postav) s. f., g.-d. art. flótei
flotelor
FLÓTĂ, flote, s. f. 1. Totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat. ♦ Totalitatea marilor unități navale ori aeriene afectate unei regiuni sau unui anumit scop sub o conducere unică. 2. Soluție sau suspensie de coloranți sau de alte substanțe chimice, folosită în operațiile de finisare a materialelor textile (albire, vopsire etc.). 3. Bazin de tăbăcire cu zemuri concentrate, în care pieile se țin nemișcate un timp îndelungat, după ce au parcurs șirurile de bazine de pretăbăcire. – Din fr. flotte. DOOM
flótă2 (postav) s. f., g.-d. art. flótei
flotez
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
floteze
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotezi
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotila
FLOTÍLĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. DOOM
flotílă s. f., g.-d. art. flotílei; pl. flotíle
flotile
FLOTÍLĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. DOOM
flotílă s. f., g.-d. art. flotílei; pl. flotíle
flotilei
FLOTÍLĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. DOOM
flotílă s. f., g.-d. art. flotílei; pl. flotíle
flotilele
FLOTÍLĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. DOOM
flotílă s. f., g.-d. art. flotílei; pl. flotíle
flotilelor
FLOTÍLĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. DOOM
flotílă s. f., g.-d. art. flotílei; pl. flotíle
flotoare
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotoarele
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotoarelor
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotor
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotorul
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotorului
FLOTÓR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafața apei, destinate să efectueze măsurători sau reglaje ori să susțină la suprafață corpuri submersibile; plutitor. ◊ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele două dispozitive etanșe și umplute cu aer, fixate de aripi și de fuzelaj, care asigură plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur. DOOM
flotór s. n., pl. flotoáre
flotând
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotînd
FLOTÁ, flotez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. – Din fr. flotter. DOOM
flotá (a ~) vb., ind. prez. 3 floteáză
flotări
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flotării
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flotările
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flotărilor
FLOTÁRE, flotări, s. f. 1. Acțiunea de a flota și rezultatul ei; flotație. ♦ Trecere a unui fir dintr-un sistem textil (urzeală sau bătătură) peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la fabricarea țesăturilor ornamentale. 2. Fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor aflate cu palmele pe sol; flotație (2). – V. flota. DOOM
flotáre s. f., g.-d. art. flotắrii; pl. flotắri
flou
FLU adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre îmbrăcăminte) Vaporos. 2. Adj. invar. (Despre imagini) Cu contururi imprecise, estompate. 3. S. n. Efect fotografic care dă evanescență contururilor. [Scris și: flou] – Din fr. flou.
flow
a da flow expr. (adol.) a avea inspirație.
flow
a da flow expr. (adol.) a avea inspirație.
flox
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
floxul
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
floxului
FLOX s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cultivată pentru florile sale viu colorate, reunite în corimb în vârful tulpinii; (pop.) Brumărea. [< fr. phlox].
floștină
floștină, floștini s. f. prostituată.
flu
FLU adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre îmbrăcăminte) Vaporos. 2. Adj. invar. (Despre imagini) Cu contururi imprecise, estompate. 3. S. n. Efect fotografic care dă evanescență contururilor. [Scris și: flou] – Din fr. flou. DOOM
*flu adj. invar.
fluaj
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluaje
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluajele
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluajelor
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluajul
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluajului
FLUÁJ, fluaje, s. n. Variație continuă și lentă a eforturilor unitare și a deformațiilor materiale supuse la solicitări continue de durată lungă. [Pr.: flu-aj] – Din fr. fluage. DOOM
fluáj s. n., pl. fluáje
fluat
FLUÁT s.m. Substanță folosită pentru impermeabilizarea și protejarea suprafețelor unor materiale de construcții. [Pron. flu-at. / < fr. fluate].
fluatizare
FLUATIZÁRE s.f. Aplicarea de fluați peste unele materiale de construcție pentru a le impermeabiliza. [Pron. flu-a-. / cf. fr. fluatation].
fluctua
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuai
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuam
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuant
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuanta
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuante
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuantei
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuantele
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuantelor
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuantul
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuantului
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuanți
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuanții
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuanților
FLUCTUÁNT, -Ă, fluctuanți, -te, adj. Care are fluctuații; schimbător, nestatornic, nesigur; nehotărât, ezitant. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. fluctuant, lat. fluctuans, -ntis. DOOM
fluctuánt (-tu-ant) adj. m., pl. fluctuánți; f. fluctuántă, pl. fluctuánte
fluctuare
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuare
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluctuarea
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluctuară
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuarăm
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuarăți
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuase
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuasem
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuaseră
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuaserăm
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuaserăți
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuaseși
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuaseți
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuat
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuau
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuași
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuați
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuația
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuație
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuației
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuații
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuațiile
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuațiilor
FLUCTUÁȚIE, fluctuații, s. f. Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare; fluctuare. ♦ Schimbare neîntreruptă, oscilație, mutare dintr-un loc în altul. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. fluctuation, lat. fluctuatio. DOOM
fluctuáție (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuáția (-ți-a), g.-d. art. fluctuáției; pl. fluctuáții, art. fluctuáțiile (-ți-i-)
fluctuațiune
FLUCTUAȚIÚNE s.f. v. fluctuație.
fluctuează
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuez
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctueze
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuezi
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuând
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuînd
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare. DOOM
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuări
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluctuării
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluctuările
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluctuărilor
FLUCTUÁRE, fluctuări, s. f. Acțiunea de a fluctua și rezultatul ei; fluctuație. [Pr.: -tu-a-] – V. fluctua. DOOM
fluctuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. fluctuắrii; pl. fluctuắri
fluda
FLÚDĂ, flude, s. f. (Înv.) Țesătură fină și transparentă, întrebuințată ca văl. – Din ngr. flúda. DOOM
flúdă (înv.) s. f., g.-d. art. flúdei; pl. flúde
flude
FLÚDĂ, flude, s. f. (Înv.) Țesătură fină și transparentă, întrebuințată ca văl. – Din ngr. flúda. DOOM
flúdă (înv.) s. f., g.-d. art. flúdei; pl. flúde
fludei
FLÚDĂ, flude, s. f. (Înv.) Țesătură fină și transparentă, întrebuințată ca văl. – Din ngr. flúda. DOOM
flúdă (înv.) s. f., g.-d. art. flúdei; pl. flúde
fludele
FLÚDĂ, flude, s. f. (Înv.) Țesătură fină și transparentă, întrebuințată ca văl. – Din ngr. flúda. DOOM
flúdă (înv.) s. f., g.-d. art. flúdei; pl. flúde
fludelor
FLÚDĂ, flude, s. f. (Înv.) Țesătură fină și transparentă, întrebuințată ca văl. – Din ngr. flúda. DOOM
flúdă (înv.) s. f., g.-d. art. flúdei; pl. flúde
fludoare
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fludoarele
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fludoarelor
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fludor
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fludorul
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fludorului
FLÚDOR s. n. Material de lipit în formă de tub subțire de aliaj de staniu. – Et. nec. DOOM
flúdor s. n.
fluent
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluenta
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluente
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluentei
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluentele
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluentelor
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluentul
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluentului
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluența
FLUÉNȚĂ, fluențe, s. f. Însușirea de a fi fluent. [Pr.: flu-en-] – Din fr. fluence. DOOM
fluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. fluénței; pl. fluénțe
fluențe
FLUÉNȚĂ, fluențe, s. f. Însușirea de a fi fluent. [Pr.: flu-en-] – Din fr. fluence. DOOM
fluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. fluénței; pl. fluénțe
fluenței
FLUÉNȚĂ, fluențe, s. f. Însușirea de a fi fluent. [Pr.: flu-en-] – Din fr. fluence. DOOM
fluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. fluénței; pl. fluénțe
fluențele
FLUÉNȚĂ, fluențe, s. f. Însușirea de a fi fluent. [Pr.: flu-en-] – Din fr. fluence. DOOM
fluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. fluénței; pl. fluénțe
fluențelor
FLUÉNȚĂ, fluențe, s. f. Însușirea de a fi fluent. [Pr.: flu-en-] – Din fr. fluence. DOOM
fluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. fluénței; pl. fluénțe
fluenți
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluenții
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
fluenților
FLUÉNT, -Ă, fluenți, -te, adj. (Despre vorbire, frază etc.) Curgător, cursiv; limpede. [Pr.: flu-ent] – Din fr. fluent. DOOM
fluént adj. m., pl. fluénți; f. fluéntă, pl. fluénte
flugelhorn
FLÜGELHORN s.n. v. fligorn.
fluid
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluida
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidal
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidala
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidale
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalei
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalele
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalelor
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidali
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalii
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalilor
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalul
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluidalului
FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
fluide
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidei
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidele
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidelor
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidic
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidica
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidice
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicei
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicele
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicelor
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidici
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicii
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicilor
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicul
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidicului
FLUÍDIC, -Ă, fluidici, -ce, adj. (Rar) Caracteristic unui fluid sau unei mișcări fluide. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidique.
fluidifiant
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidifiante
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidifiantele
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidifiantelor
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidifiantul
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidifiantului
FLUIDIFIÁNT, fluidifiante, s. n. Substanță care micșorează viscozitatea unui fluid cu care se amestecă; fluidizant. [Pr.: flu-i-di-fi-ant] – După fr. fluidifiant. DOOM
fluidifiánt (flu-i-, -fi-ant) s. n., pl. fluidifiánte
fluidific
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidifica
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificai
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificam
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificare
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificare
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluidificarea
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluidificară
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificarăm
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificarăți
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificase
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificasem
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificaseră
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificaserăm
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificaserăți
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificaseși
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificaseți
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificat
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificat
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificata
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificate
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificatei
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificatele
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificatelor
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificatul
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificatului
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificau
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificași
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificați
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificați
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificații
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidificaților
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier.
fluidifice
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidifici
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificând
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificînd
FLUIDIFICÁ, fluidífic, vb. I. Tranz. A mări fluiditatea unui corp; a face ca un corp să devină fluid. [Pr.: flu-i-] – După fr. fluidifier. DOOM
fluidificá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidífică
fluidificări
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluidificării
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluidificările
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluidificărilor
FLUIDIFICÁRE, fluidificări, s. f. Faptul de a fluidifica. [Pr.: flu-i-] – V. fluidifica. DOOM
fluidificáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidificắrii; pl. fluidificắri
fluiditate
FLUIDITÁTE s. f. 1. Stare, însușire a ceea ce este fluid, curgător. 2. Fig. Schimbare, curgere; posibilitate de a se mlădia; flexibilitate, mlădiere. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidité. DOOM
fluiditáte (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluiditắții
fluiditatea
FLUIDITÁTE s. f. 1. Stare, însușire a ceea ce este fluid, curgător. 2. Fig. Schimbare, curgere; posibilitate de a se mlădia; flexibilitate, mlădiere. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidité. DOOM
fluiditáte (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluiditắții
fluidități
FLUIDITÁTE s. f. 1. Stare, însușire a ceea ce este fluid, curgător. 2. Fig. Schimbare, curgere; posibilitate de a se mlădia; flexibilitate, mlădiere. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidité. DOOM
fluiditáte (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluiditắții
fluidității
FLUIDITÁTE s. f. 1. Stare, însușire a ceea ce este fluid, curgător. 2. Fig. Schimbare, curgere; posibilitate de a se mlădia; flexibilitate, mlădiere. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidité. DOOM
fluiditáte (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluiditắții
fluidiza
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizai
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizam
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizant
FLUIDIZÁNT, -Ă, fluidizanți, -te, adj. Care fluidizează. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -ant. DOOM
*fluidizánt (flu-i-) adj. m., f. fluidizántă; pl. f. fluidizánte
fluidizare
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizare
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidizarea
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidizară
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizarăm
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizarăți
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizase
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizasem
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizaseră
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizaserăm
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizaserăți
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizaseși
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizaseți
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizat
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizat
FLUIDIZÁT, -Ă, fluidizați, -te, adj. Care a devenit fluid (1). [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza.
fluidizau
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizași
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizați
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizează
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizez
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizeze
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizezi
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizoare
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizoarele
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizoarelor
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizor
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizorul
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizorului
FLUIDIZÓR, fluidizoare, s. n. Aparat folosit pentru fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Fluidiza + suf. -or.
fluidizând
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizînd
FLUIDIZÁ, fluidizez, vb. I. Tranz. A efectua o fluidizare. [Pr.: flu-i-] – Din fr. fluidiser. DOOM
fluidizá (a ~) (flu-i-) vb., ind. prez. 3 fluidizeáză
fluidizări
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidizării
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidizările
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidizărilor
FLUIDIZÁRE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza. DOOM
fluidizáre (flu-i-) s. f., g.-d. art. fluidizắrii; pl. fluidizắri
fluidul
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluidului
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluier
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluier
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluiera
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierai
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieram
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierar
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierare
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierare
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierarea
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierari
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierarii
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierarilor
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierarul
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierarului
FLUIERÁR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar. DOOM
fluierár s. m., pl. fluierári
fluierară
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierarăm
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierarăți
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierase
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierasem
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraseră
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraserăm
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraserăți
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraseși
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraseți
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierat
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierat
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluierata
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluierate
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieratei
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieratele
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieratelor
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieratul
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieratului
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluierau
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieraș
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluieraș
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierașe
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluierașele
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluierașelor
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluierași
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierași
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierașii
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierașilor
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierașul
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluierașul
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierașului
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș. DOOM
fluieráș2 (obiect) s. n., pl. fluieráșe
fluierașului
FLUIERÁȘ, (1) fluierașe, s. n., (2) fluierași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui fluier. 2. S. m. Fluierar (1). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -aș.
fluierați
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierați
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluierații
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluieraților
FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera. DOOM
fluierát s. n.
fluiere
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluiere
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierele
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluierelor
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluieri
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierița
FLUIERÍȚĂ, fluierițe, s. f. Fluieraș2. Măi bădiță Niculiță... Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. DOOM
fluieríță (pop.) s. f., g.-d. art. fluieríței; pl. fluieríțe
fluierițe
FLUIERÍȚĂ, fluierițe, s. f. Fluieraș2. Măi bădiță Niculiță... Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. DOOM
fluieríță (pop.) s. f., g.-d. art. fluieríței; pl. fluieríțe
fluieriței
FLUIERÍȚĂ, fluierițe, s. f. Fluieraș2. Măi bădiță Niculiță... Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. DOOM
fluieríță (pop.) s. f., g.-d. art. fluieríței; pl. fluieríțe
fluierițele
FLUIERÍȚĂ, fluierițe, s. f. Fluieraș2. Măi bădiță Niculiță... Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. DOOM
fluieríță (pop.) s. f., g.-d. art. fluieríței; pl. fluieríțe
fluierițelor
FLUIERÍȚĂ, fluierițe, s. f. Fluieraș2. Măi bădiță Niculiță... Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. DOOM
fluieríță (pop.) s. f., g.-d. art. fluieríței; pl. fluieríțe
fluierul
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluierului
FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: flu-ier] – Cf. alb. floere. DOOM
flúier s. n., pl. flúiere
fluierând
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluierînd
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier. DOOM
!flúieră-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flúieră-vấnt; pl. flúieră-vấnt
fluieră
FLÚIERĂ s. f. v. fluier.
fluierări
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierării
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierările
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierărilor
FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
fluierătoare
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierătoare
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătoarea
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierătoarea
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătoarei
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătoarele
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătoarelor
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierător
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierători
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierători
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătorii
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierătorii
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătorile
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierătorilor
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătoáre s. f., g.-d. art. fluierătórii; pl. fluierătóri
fluierătorilor
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătorul
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătorului
FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător. DOOM
fluierătór adj. m., pl. fluierătóri; f. sg. și pl. fluierătoáre
fluierătura
FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15. DOOM
fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri
fluierături
FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15. DOOM
fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri
fluierăturii
FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15. DOOM
fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri
fluierăturile
FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15. DOOM
fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri
fluierăturilor
FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15. DOOM
fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri
fluitans
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).
fluizi
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluizii
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluizilor
FLUÍD, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus. DOOM
fluíd2 s. n., pl. fluíde
fluometre
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluometrele
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluometrelor
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluometru
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluometrul
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluometrului
FLUOMÉTRU, fluometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluomètre. DOOM
fluométru (flu-o-me-tru) s. n., art. fluométrul; pl. fluométre
fluor
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor. DOOM
fluór s. n.; simb. F
fluoresceina
FLUORESCEÍNĂ s. f. Colorant organic fluorescent, obținut din rezorcină și acid ftalic. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescéine. DOOM
fluoresceínă (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluoresceínei
fluoresceine
FLUORESCEÍNĂ s. f. Colorant organic fluorescent, obținut din rezorcină și acid ftalic. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescéine. DOOM
fluoresceínă (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluoresceínei
fluoresceinei
FLUORESCEÍNĂ s. f. Colorant organic fluorescent, obținut din rezorcină și acid ftalic. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescéine. DOOM
fluoresceínă (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluoresceínei
fluorescent
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescenta
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescente
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescentei
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescentele
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescentelor
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescentul
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescentului
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescența
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence. DOOM
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescențe
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence. DOOM
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescenței
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence. DOOM
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescențele
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence. DOOM
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescențelor
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence. DOOM
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescenți
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescenții
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorescenților
FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊ Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescent. DOOM
fluorescént (flu-o-) adj. m., pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte
fluorfosgen
FLUORFOSGÉN s. n. Substanță toxică sufocantă de luptă. [Pr.: flu-or-] – Din fr. fluorphosgène. DOOM
fluorfosgén (flu-or-) s. n.
fluorfosgenul
FLUORFOSGÉN s. n. Substanță toxică sufocantă de luptă. [Pr.: flu-or-] – Din fr. fluorphosgène. DOOM
fluorfosgén (flu-or-) s. n.
fluorfosgenului
FLUORFOSGÉN s. n. Substanță toxică sufocantă de luptă. [Pr.: flu-or-] – Din fr. fluorphosgène. DOOM
fluorfosgén (flu-or-) s. n.
fluorhidric
FLUORHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid fluorhidric = acid format prin combinarea fluorului cu hidrogenul, care se prezintă sub formă de gaz incolor, toxic și care atacă, în soluție apoasă, majoritatea metalelor și sticla. [Pr.: flu-or-] – Din fr. fluorhydrique. DOOM
fluorhídric (flu-or-hi-dric) adj. m.
fluorimetre
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorimetrele
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorimetrelor
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorimetru
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorimetrul
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorimetrului
FLUORIMÉTRU, fluorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea concentrațiilor slabe ale substanțelor fluorescente. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorimètre.
fluorină
FLUORÍNĂ s. f. Fluorură naturală de calciu, care se găsește sub formă de cristale cubice, transparente, incolore sau de culoare verde, galbenă, roz, violet. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorine. DOOM
fluorínă (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorínei
fluoritic
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoritica
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoritice
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticei
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticele
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticelor
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoritici
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticii
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticilor
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticul
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriticului
FLUORÍTIC, -Ă adj. Care conține fluor. [Pron. flu-o-. / < fr. fluoritique].
fluoriza
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizai
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizam
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizare
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizare
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorizarea
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorizară
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizarăm
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizarăți
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizase
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizasem
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizaseră
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizaserăm
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizaserăți
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizaseși
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizaseți
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizat
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizat
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser.
fluorizau
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizași
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizați
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizează
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizez
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizeze
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizezi
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizând
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizînd
FLUORIZÁ, fluorizez, vb. I. Tranz. A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenței și al prevenirii cariilor dentare. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoriser. DOOM
fluorizá (a ~) (flu-o-) vb., ind. prez. 3 fluorizeáză
fluorizări
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorizării
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorizările
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorizărilor
FLUORIZÁRE, fluorizări, s. f. Acțiunea de a fluoriza și rezultatul ei. [Pr.: flu-o-] – V. fluoriza. DOOM
fluorizáre (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorizắrii; pl. fluorizắri
fluorografia
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorografie
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorografiei
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorografii
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorografiile
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorografiilor
FLUOROGRAFÍE s. f. Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorographie. DOOM
fluorografíe (flu-o-ro-gra-) s. f., art. fluorografía, g.-d. fluorografíi, art. fluorografíei
fluorometre
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluorometrele
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluorometrelor
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluorometria
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometric
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometrica
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometrice
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricei
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricele
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricelor
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometrici
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricii
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricilor
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricul
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometricului
FLUOROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la fluorometrie. [Cf. fr. fluorométrique].
fluorometrie
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometriei
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometrii
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometriile
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometriilor
FLUOROMETRÍE s.f. Dozare a substanțelor fluorescente prin măsurarea intensității și culorii radiațiilor de fluorescență. [< fr. fluorométrie].
fluorometru
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluorometrul
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluorometrului
FLUOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanță fluorescentă. [Var. fluorimetru s.n. / < fr. fluoromètre]. DOOM
fluorométru (flu-o-, -me-tru) s. n., art. fluorométrul; pl. fluorométre
fluoroscoape
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroscoapele
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroscoapelor
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroscop
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroscopia
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopie
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopiei
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopii
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopiile
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopiilor
FLUOROSCOPÍE s.f. 1. Determinare vizuală a intensității fluorescenței cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologic făcut cu ajutorul fluoroscopului. [< fr. fluoroscopie].
fluoroscopul
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroscopului
FLUOROSCÓP, fluoroscoape, s. n. Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensității fluorescenței. ♦ Ecran fluorescent care transformă radiațiile invizibile în radiații vizibile. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluoroscope. DOOM
!fluoroscóp (flu-o-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. fluoroscoápe
fluoroza
FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. DOOM
fluoróză (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorózei; pl. fluoróze
fluoroze
FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. DOOM
fluoróză (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorózei; pl. fluoróze
fluorozei
FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. DOOM
fluoróză (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorózei; pl. fluoróze
fluorozele
FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. DOOM
fluoróză (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorózei; pl. fluoróze
fluorozelor
FLUORÓZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose. DOOM
fluoróză (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorózei; pl. fluoróze
fluorul
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor. DOOM
fluór s. n.; simb. F
fluorului
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor. DOOM
fluór s. n.; simb. F
fluorura
FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure. DOOM
fluorúră (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri
fluorurare
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
fluorurarea
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
fluorurat
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluorurata
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluorurate
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruratei
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruratele
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruratelor
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruratul
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruratului
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluorurați
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluorurații
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruraților
FLUORURÁT, -Ă, fluorurați, -te, adj. (Chim.) Care conține fluor. [Pr.: flu-o-] – Din fluorură.
fluoruri
FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure. DOOM
fluorúră (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri
fluorurii
FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure. DOOM
fluorúră (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri
fluorurile
FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure. DOOM
fluorúră (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri
fluorurilor
FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure. DOOM
fluorúră (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri
fluorurări
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
fluorurării
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
fluorurările
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
fluorurărilor
FLUORURÁRE s.f. Introducere a fluorului în molecula substanțelor organice. [După fr. fluoruration].
flutter
FLUTTER s. n. Pulsație accelerată. ◊ Flutter arterial = afecțiune cardiacă manifestată printr-un ritm rapid și regulat, determinat de contracțiile frecvente și regulate ale atriilor. [Pr.: flátăr] – Din engl. flutter. DOOM
flutter (angl.) [pron. flátăr] s. n., art. flutterul
flutterul
FLUTTER s. n. Pulsație accelerată. ◊ Flutter arterial = afecțiune cardiacă manifestată printr-un ritm rapid și regulat, determinat de contracțiile frecvente și regulate ale atriilor. [Pr.: flátăr] – Din engl. flutter. DOOM
flutter (angl.) [pron. flátăr] s. n., art. flutterul
flutterului
FLUTTER s. n. Pulsație accelerată. ◊ Flutter arterial = afecțiune cardiacă manifestată printr-un ritm rapid și regulat, determinat de contracțiile frecvente și regulate ale atriilor. [Pr.: flátăr] – Din engl. flutter. DOOM
flutter (angl.) [pron. flátăr] s. n., art. flutterul
flutur
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
flutur
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
flutura
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturai
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturam
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturare
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturare
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturarea
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturară
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturarăm
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturarăți
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturase
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturasem
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaseră
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaserăm
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaserăți
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaseși
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaseți
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturat
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturat
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturata
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturate
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturatec
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatec
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatecă
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatei
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturatele
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturatelor
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturatic
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatic
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatica
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatica
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatice
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatice
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticei
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticei
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticele
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticele
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticelor
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticelor
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatici
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatici
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticii
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticii
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticilor
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticilor
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticul
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticul
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticului
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturaticului
FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic. DOOM
fluturátic (rar) adj. m., s. m., pl. fluturátici; adj. f., s. f. fluturátică, pl. fluturátice
fluturatul
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturatului
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturau
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturaș
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturași
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturași
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturașii
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturașilor
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturașul
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturașului
FLUTURÁȘ, fluturași, s. m. 1. Diminutiv al lui fluture; fluturel. 2. (La pl.) Fluture (2). 3. Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. – Fluture + suf. -aș. DOOM
fluturáș s. m., pl. fluturáși
fluturați
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturați
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturații
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluturaților
FLUTURÁT s. n. Fluturare. – V. flutura. DOOM
fluturát s. n.
fluture
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluture
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturei
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
flutureii
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
flutureilor
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
fluturel
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
fluturele
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturelui
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturelul
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
fluturelului
FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el. DOOM
fluturél s. m., pl. fluturéi, art. fluturéii
fluturește
a da fluturește expr. (în sporturile pe echipă) a arunca greșit banul la rișcă sau la tragerea la sorți a terenurilor
fluturi
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturi
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturii
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturilor
FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë. DOOM
flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii
fluturând
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturînd
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture. DOOM
!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt
fluturări
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturării
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturările
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturărilor
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura. DOOM
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri
fluturătoare
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătoarea
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătoarei
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătoarele
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătoarelor
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturător
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturători
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătorii
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătorilor
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătorul
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluturătorului
FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător. DOOM
fluturătór adj. m., pl. fluturătóri; f. sg. și pl. fluturătoáre
fluvial
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluviala
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluviale
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialei
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialele
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialelor
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluviali
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialii
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialilor
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialul
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluvialului
FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis. DOOM
fluviál (-vi-al) adj. m., pl. fluviáli; f. fluviálă, pl. fluviále
fluviatil
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatila
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatile
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilei
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilele
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilelor
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatili
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilii
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatililor
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilis
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
fluviatilul
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluviatilului
FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.; despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.
fluvii
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
fluviile
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
fluviilor
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
fluviograf
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviografe
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviografele
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviografelor
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviograful
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviografului
FLUVIOGRÁF s.n. Fluviometru înregistrator. [Pron. -vi-o-. / < fr. fluviographe].
fluviometre
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviometrele
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviometrelor
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviometric
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometrica
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometrice
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricei
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricele
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricelor
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometrici
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricii
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricilor
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricul
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometricului
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.
fluviometru
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviometrul
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviometrului
FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre. DOOM
fluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. fluviométrul; pl. fluviométre
fluviu
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
fluviul
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
fluviului
FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius. DOOM
flúviu [viu pron. viu] s. n., art. flúviul; pl. flúvii, art. flúviile (-vi-i-)
flux
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluxant
FLUXÁNT s.n. Bitum foarte moale sau gudron, care se amestecă cu un bitum având punctul de topire înalt pentru a-l face mai puțin casant. [Et. incertă].
fluxantul
FLUXÁNT s.n. Bitum foarte moale sau gudron, care se amestecă cu un bitum având punctul de topire înalt pentru a-l face mai puțin casant. [Et. incertă].
fluxantului
FLUXÁNT s.n. Bitum foarte moale sau gudron, care se amestecă cu un bitum având punctul de topire înalt pentru a-l face mai puțin casant. [Et. incertă].
fluxiune
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxiunea
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxiuni
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxiunii
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxiunile
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxiunilor
FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. ◊ Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion. DOOM
fluxiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. fluxiúnii; pl. fluxiúni
fluxmetre
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxmetrele
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxmetrelor
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxmetru
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxmetrul
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxmetrului
FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre. DOOM
fluxmétru (-me-tru) s. n., art. fluxmétrul; pl. fluxmétre
fluxul
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluxului
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluxuri
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluxurile
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluxurilor
FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val1, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux. DOOM
flux s. n., pl. flúxuri
fluștiura
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). Săbioara mi-o trăgea, De trei ori c-o fluștura Și da capu ca să-i ia. ȘEZ. VII 60. – Variantă: fluștiurá (PĂSCULESCU, L. P. 219) vb. I.
fluștuc
fluștúc (-curi), s. n. – Gustare, mezelic. – Var. frușt(i)uc. Germ. Frühstück, poate prin intermediul mag. frustuk (Borcea 188; Gáldi, Dict. 176); însă filiera acesta nu este o ipoteză necesară. Cf. și cr. frustuk. Cf. ștuc.
fluștur
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
fluștura
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturai
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturam
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturare
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturare
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturarea
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturară
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturarăm
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturarăți
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturase
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturasem
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturaseră
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturaserăm
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturaserăți
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturaseși
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturaseți
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturat
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturat
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturata
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturate
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturatec
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatec
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatecă
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatei
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturatele
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturatelor
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturatic
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatic
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatica
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatica
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatice
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatice
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticei
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticei
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticele
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticele
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticelor
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticelor
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatici
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatici
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticii
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticii
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticilor
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticilor
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticul
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticul
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticului
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturaticului
FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic. DOOM
flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice
flușturatul
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturatului
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturau
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturași
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturați
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturați
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturații
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturaților
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușture
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturi
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturând
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturînd
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec. DOOM
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturări
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturării
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturările
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flușturărilor
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
flyer
FLYER s. n. v. flaier.
flăcăi
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăi
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăia
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiai
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiam
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiandri
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiandrii
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiandrilor
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiandru
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiandrul
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiandrului
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiască
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiau
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiaș
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiași
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiașii
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiașilor
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiașul
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiașului
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăiați
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăie
FLĂCĂÍE s. f. Timpul petrecut de cineva ca flăcău. – Din flăcău + suf. -ie.
flăcăiesc
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiește
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiește
FLĂCĂIÉȘTE adv. Ca flăcăii, ca al flăcăilor. Își trase de cîteva ori cu mîna prin păru-i lung, retezat flăcăiește. MIRONESCU, S. A. 131.
flăcăiești
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăii
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăii
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăilor
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăim
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăime
FLĂCĂÍME s. f. (Rar) Mulțime de flăcăi. – Flăcău + suf. -ime. DOOM
flăcăíme (rar) s. f., g.-d. art. flăcăímii
flăcăimea
FLĂCĂÍME s. f. (Rar) Mulțime de flăcăi. – Flăcău + suf. -ime. DOOM
flăcăíme (rar) s. f., g.-d. art. flăcăímii
flăcăimi
FLĂCĂÍME s. f. (Rar) Mulțime de flăcăi. – Flăcău + suf. -ime. DOOM
flăcăíme (rar) s. f., g.-d. art. flăcăímii
flăcăimii
FLĂCĂÍME s. f. (Rar) Mulțime de flăcăi. – Flăcău + suf. -ime. DOOM
flăcăíme (rar) s. f., g.-d. art. flăcăímii
flăcăind
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăire
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăire
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău.
flăcăiră
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăirăm
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăirăți
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăise
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăisem
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiseră
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiserăm
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiserăți
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiseși
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiseți
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăit
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiși
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăiți
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău. DOOM
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcăraia
FLĂCĂRÁIE s. f. (Rar) 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie. 2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. – Flacără + suf. -aie. DOOM
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei
flăcăraie
FLĂCĂRÁIE s. f. (Rar) 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie. 2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. – Flacără + suf. -aie. DOOM
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei
flăcăraiei
FLĂCĂRÁIE s. f. (Rar) 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie. 2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. – Flacără + suf. -aie. DOOM
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei
flăcăraiele
FLĂCĂRÁIE s. f. (Rar) 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie. 2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. – Flacără + suf. -aie. DOOM
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei
flăcăraielor
FLĂCĂRÁIE s. f. (Rar) 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie. 2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. – Flacără + suf. -aie. DOOM
flăcăráie (rar) s. f., art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráiei
flăcări
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flăcărie
FLĂCĂRÍE s. f. (Rar) Flăcăraie. – Flacără + suf. -ie. DOOM
flăcăríe (rar) s. f., art. flăcăría, g.-d. flăcăríi, art. flăcăríei
flăcării
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flăcările
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flăcărilor
FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
flăcărui
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcăruia
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcăruie
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcăruii
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcăruile
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcăruilor
FLĂCĂRÚIE, flăcărui, s. f. Flacără mică. – Flacără + suf. -uie. DOOM
flăcărúie s. f., art. flăcărúia, g.-d. art. flăcărúii; pl. flăcărúi
flăcău
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăuan
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuandru
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru. DOOM
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăuani
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuanii
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuanilor
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuanul
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuanului
FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (Reg.) Flăcăiandru. [Pr.: -că-uan] – Flăcău + suf. -an. DOOM
flăcăuán (reg.) s. m., pl. flăcăuáni
flăcăuaș
FLĂCĂUÁȘ s. m. v. flăcăiaș. DOOM
flăcăiáș s. m., pl. flăcăiáși
flăcăul
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăului
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”. DOOM
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăuș
FLĂCĂÚȘ, flăcăuși, s. m. (Rar) Flăcăiaș. – Flăcău + suf. -uș.
flămând
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânda
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânde
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămândei
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămândele
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămândelor
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămândul
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămândului
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânzare
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămânzarea
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămânzea
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzeai
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzeam
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzească
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzeau
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzeați
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzele
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămânzelei
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămânzelele
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămânzelelor
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămânzesc
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzește
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzești
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzi
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânzi
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzica
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămânzii
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânzii
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzilor
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămânzilă
FLĂMÂNZÍLĂ s. m. și f. (Pop. și fam.) Om veșnic flămând. – Flămând + suf. -ilă. DOOM
Flămânzílă (personaj) s. propriu m.
flămânzim
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzind
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzire
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzire
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânzirea
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânziri
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânzirii
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânzirile
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânzirilor
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămânziră
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzirăm
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzirăți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzise
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzisem
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziseră
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziserăm
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziserăți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziseși
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziseți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzit
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânzit
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzita
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzite
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzitei
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzitele
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzitelor
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzitul
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzitului
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânziși
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămânziți
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânziții
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânziților
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămânzări
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămânzării
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămânzările
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămânzărilor
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînd
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînda
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînde
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămîndei
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămîndele
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămîndelor
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămîndul
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămîndului
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînzare
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînzarea
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînzea
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzeai
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzeam
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzească
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzeau
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzeați
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzele
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămînzelei
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămînzelele
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămînzelelor
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămînzesc
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzește
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzești
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzi
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînzi
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzica
FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică. DOOM
flămânzícă s. f., g.-d. art. flămânzélei; pl. flămânzéle, art. flămânzélele
flămînzii
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînzii
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzilor
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec. DOOM
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flămînzilă
FLĂMÂNZÍLĂ s. m. și f. (Pop. și fam.) Om veșnic flămând. – Flămând + suf. -ilă. DOOM
Flămânzílă (personaj) s. propriu m.
flămînzim
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzind
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzire
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzire
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînzirea
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînziri
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînzirii
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînzirile
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînzirilor
FLĂMÂNZÍRE, flămânziri, s. f. Acțiunea de a flămânzi și rezultatul ei. – V. flămânzi. DOOM
flămânzíre s. f., g.-d. art. flămânzírii; pl. flămânzíri
flămînziră
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzirăm
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzirăți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzise
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzisem
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziseră
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziserăm
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziserăți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziseși
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziseți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzit
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînzit
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzita
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzite
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzitei
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzitele
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzitelor
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzitul
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzitului
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînziși
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziți
FLĂMÂNZÍ, flămânzesc, vb. IV. Intranz. A fi flămând, a sta multă vreme nemâncat, a răbda, a suferi de foame. ♦ Tranz. A ține pe cineva nemâncat. – Din flămând. DOOM
flămânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flămânzésc, imperf. 3 sg. flămânzeá; conj. prez. 3 să flămânzeáscă
flămînziți
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînziții
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînziților
FLĂMÂNZÍT, -Ă, flămânziți, -te, adj. Care nu a mâncat de multă vreme; înfometat, hămesit (de foame). – V. flămânzi.
flămînzări
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînzării
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînzările
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri
flămînzărilor
FLĂMÂNZÁRE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are. DOOM
flămânzáre (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzắrii; pl. flămânzắri