et
ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera. DOOM
et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
etac
IATÁC, iatacuri și iatace, s. n. 1. Odaie (mică) de culcare; dormitor. O rază de soare fulgeră dintr-o dată pe geamuri, printre perdele, și lumină iatacul. SADOVEANU, O. IV 238. În iatacul străin mie, celui rătăcit prin lume, două fetițe se jucau acum pe covor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 66. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Și-n iatac că mi-și găsea Leagănul copilului. TEODORESCU, P. P. 535. 2. (Învechit) Pat. Turcii... Drept la murg Se repezea... Un iatac Pe el lega De stâpîn L-apropia Și-n iatac Frumos punea Tot pe Bîcul adormit. TEODORESCU, P. P. 607. – Variante: etác (NEGRUZZI, S. I 227), ietác (SBIERA, P. 43) s. n.
etaj
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etaja
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajai
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajam
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajare
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajare
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etajarea
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etajară
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajarăm
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajarăți
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajase
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajasem
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajaseră
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajaserăm
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajaserăți
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajaseși
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajaseți
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajat
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajat
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajata
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajate
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajatei
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajatele
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajatelor
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajatul
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajatului
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajau
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajași
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajați
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajați
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajații
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etajaților
ETAJÁT, -Ă, etajați, -te, adj. (Despre clădiri) Cu etaje. – V. etaja.
etaje
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etajează
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajele
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etajelor
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etajera
ETAJÉRĂ, etajere, s. f. Mobilă formată dintr-unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diferite obiecte. – Din fr. étagère. DOOM
etajéră s. f., g.-d. art. etajérei; pl. etajére
etajere
ETAJÉRĂ, etajere, s. f. Mobilă formată dintr-unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diferite obiecte. – Din fr. étagère. DOOM
etajéră s. f., g.-d. art. etajérei; pl. etajére
etajerei
ETAJÉRĂ, etajere, s. f. Mobilă formată dintr-unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diferite obiecte. – Din fr. étagère. DOOM
etajéră s. f., g.-d. art. etajérei; pl. etajére
etajerele
ETAJÉRĂ, etajere, s. f. Mobilă formată dintr-unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diferite obiecte. – Din fr. étagère. DOOM
etajéră s. f., g.-d. art. etajérei; pl. etajére
etajerelor
ETAJÉRĂ, etajere, s. f. Mobilă formată dintr-unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diferite obiecte. – Din fr. étagère. DOOM
etajéră s. f., g.-d. art. etajérei; pl. etajére
etajez
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajeze
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajezi
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajul
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etajului
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de strate bine individualizate petrografîc și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage. DOOM
etáj s. n., pl. etáje
etajând
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajînd
ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager. DOOM
etajá (a ~) vb., ind. prez. 3 etajeáză, 1 pl. etajắm; conj. prez. 3 să etajéze; ger. etajấnd
etajări
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etajării
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etajările
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etajărilor
ETAJÁRE, etajări, s. f. Acțiunea de a (se) etaja și rezultatul ei. – V. etaja. DOOM
etajáre s. f., g.-d. art. etajắrii; pl. etajắri
etala
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etala
ETÁLĂ s.f. Apa staționară dintre flux și reflux. [< fr. étale].
etalai
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaj
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalaje
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalajele
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalajelor
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalajul
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalajului
ETALÁJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. étalage. DOOM
etaláj s. n., pl. etaláje
etalam
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalare
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalare
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etalarea
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etalară
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalarăm
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalarăți
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalase
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalasem
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaseră
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaserăm
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaserăți
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaseși
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalaseți
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalat
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalat
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalata
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalate
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalatei
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalatele
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalatelor
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalatul
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalatului
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalau
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalași
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalați
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalați
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalații
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etalaților
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler.
etale
ETÁLĂ s.f. Apa staționară dintre flux și reflux. [< fr. étale].
etalează
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalei
ETÁLĂ s.f. Apa staționară dintre flux și reflux. [< fr. étale].
etalele
ETÁLĂ s.f. Apa staționară dintre flux și reflux. [< fr. étale].
etalelor
ETÁLĂ s.f. Apa staționară dintre flux și reflux. [< fr. étale].
etalez
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etaleze
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalezi
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalier
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etaliere
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etalierele
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etalierelor
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etalierul
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etalierului
ETALIÉR s.n. Aspersor. [Pron. -li-er. / < fr. étalier].
etaloane
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etaloanele
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etaloanelor
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etalon
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etalona
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonai
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonam
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonare
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonare
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalonarea
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalonară
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonarăm
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonarăți
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonase
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonasem
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonaseră
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonaserăm
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonaserăți
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonaseși
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonaseți
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonat
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonat
ETALONÁT, -Ă, etalonați, -te, adj. 1. (Despre instrumente de măsură) Care a fost prevăzut cu o scară gradată; a cărui scară gradată a fost verificată. 2. (Despre măsuri și instrumente de măsură) Care a fost comparat cu un etalon. – V. etalona.
etalonau
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonași
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonați
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonează
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonez
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etaloneze
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonezi
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonist
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etalonistul
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etalonistului
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etaloniști
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etaloniștii
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etaloniștilor
ETALONÍST s.m. Tehnician care execută operațiuni de etalonare. [Cf. fr. étaloniste].
etalonor
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonori
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonorii
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonorilor
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonorul
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonorului
ETALONÓR, etalonori, s. m. Tehnician specialist în operații de etalonare. – Din fr. etalonneur.
etalonul
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etalonului
ETALÓN, etaloane, s. n. Mărime, greutate etc. acceptată oficial în știință, în tehnică sau în relațiile economice și care servește ca unitate de bază într-un sistem de măsurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al prețurilor = prețuri impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei măsuri-tip, confecționat cu mare precizie și acceptat oficial spre a servi ca bază de comparație. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon. DOOM
etalón s. n., pl. etaloáne
etalonând
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonînd
ETALONÁ, etalonez, vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură. ♦ A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon. 2. A uniformiza planurile și secvențele dintr-un film din punctul de vedere al densității optice și al culorii. – Din fr. étalonner. DOOM
etaloná (a ~) vb., ind. prez. 3 etaloneáză
etalonări
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalonării
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalonările
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalonărilor
ETALONÁRE, etalonări, s. f. Acțiunea de a etalona și rezultatul ei. – V. etalona. DOOM
etalonáre s. f., g.-d. art. etalonắrii; pl. etalonắri
etalând
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalînd
ETALÁ, etalez, vb. I. Tranz. A expune (cu ostentație) ceva pentru a fi privit sau admirat. – Din fr. étaler. DOOM
etalá (a ~) vb., ind. prez. 3 etaleáză
etalări
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etalării
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etalările
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etalărilor
ETALÁRE, etalări, s. f. Acțiunea de a etala și rezultatul ei; etalaj (1). – V. etala. DOOM
etaláre s. f., g.-d. art. etalắrii; pl. etalắri
etambou
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etamboul
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etamboului
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etambouri
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etambourile
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etambourilor
ETAMBÓU, etambouri, s. n. 1. Element de rezistență al scheletului unei nave, amplasat la pupă și care susține cârma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. Element de rezistență din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. étambot. DOOM
etambóu s. n., art. etambóul; pl. etambóuri
etambreu
ETAMBRÉU, etambreuri, s. n. Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei. [Pl. și: etambreie] – Din fr. étambrai. DOOM
etambréu s. n., art. etambréul; pl. etambréuri
etambreu
ETAMBRÉU, etambreuri, s. n. Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei. [Pl. și: etambreie] – Din fr. étambrai.
etamina
ETAMÍNĂ, (2) etamine, s. f. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din fr. étamine. DOOM
etamínă s. f., g.-d. art. etamínei; (sorturi, bucăți) pl. etamíne
etamine
ETAMÍNĂ, (2) etamine, s. f. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din fr. étamine. DOOM
etamínă s. f., g.-d. art. etamínei; (sorturi, bucăți) pl. etamíne
etaminei
ETAMÍNĂ, (2) etamine, s. f. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din fr. étamine. DOOM
etamínă s. f., g.-d. art. etamínei; (sorturi, bucăți) pl. etamíne
etaminele
ETAMÍNĂ, (2) etamine, s. f. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din fr. étamine. DOOM
etamínă s. f., g.-d. art. etamínei; (sorturi, bucăți) pl. etamíne
etaminelor
ETAMÍNĂ, (2) etamine, s. f. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din fr. étamine. DOOM
etamínă s. f., g.-d. art. etamínei; (sorturi, bucăți) pl. etamíne
etan
ETÁN s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, incoloră și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, folosită la prepararea etenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane. DOOM
etán s. m.
etanol
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanoli
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanolii
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanolilor
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanolul
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanolului
ETANÓL, etanoli, s. m. Alcool etilic. – Din fr. éthanol. DOOM
etanól s. m., pl. etanóli
etanul
ETÁN s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, incoloră și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, folosită la prepararea etenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane. DOOM
etán s. m.
etanului
ETÁN s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, incoloră și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, folosită la prepararea etenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane. DOOM
etán s. m.
etanș
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșa
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșa
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșai
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșam
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșare
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșare
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etanșarea
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etanșară
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșarăm
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșarăți
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșase
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșasem
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșaseră
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșaserăm
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșaserăți
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșaseși
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșaseți
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșat
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșat
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșata
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșate
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșatei
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșatele
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșatelor
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșatul
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșatului
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșau
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșași
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșați
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșați
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșații
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșaților
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
etanșe
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșează
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșei
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșeitate
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșeitatea
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșeități
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșeității
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșeitățile
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșeităților
ETANȘEITÁTE, etanșeități, s. f. Proprietate a unui aparat, a unui recipient etc. de a fi etanș. [Pr.: -șe-i-] – Din fr. étanchéité. DOOM
etanșeitáte (-șe-i-) s. f., g.-d. art. etanșeitắții; pl. etanșeitắți
etanșele
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșelor
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșez
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșeze
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșezi
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanși
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșii
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșilor
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșoare
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșoarele
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșoarelor
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșor
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșorul
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșorului
ETANȘÓR, etanșoare, s. n. Ansamblul organelor și părților unui sistem tehnic, care asigură etanșeitatea într-o zonă de asamblare. – Din etanșa. DOOM
etanșór s. n., pl. etanșoáre
etanșul
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșului
ETÁNȘ, -Ă, etanși, -e, adj. (Despre aparate, recipiente etc.) Care este perfect închis, nepermițând să pătrundă sau să iasă un fluid. – Din fr. étanche. DOOM
etánș adj. m., pl. etánși; f. etánșă, art. etánșa, pl. etánșe
etanșând
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșînd
ETANȘÁ, etanșez, vb. I. Tranz. A face operațiile necesare pentru a obține etanșeitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher. DOOM
etanșá (a ~) vb., ind. prez. 3 etanșeáză, 1 pl. etanșắm; conj. prez. 3 să etanșéze; ger. etanșấnd
etanșări
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etanșării
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etanșările
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etanșărilor
ETANȘÁRE, etanșări, s. f. Acțiunea de a etanșa și rezultatul ei. – V. etanșa. DOOM
etanșáre s. f., g.-d. art. etanșắrii; pl. etanșắri
etapa
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape. DOOM
etápă s. f., g.-d. art. etápei; pl. etápe
etape
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape. DOOM
etápă s. f., g.-d. art. etápei; pl. etápe
etapei
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape. DOOM
etápă s. f., g.-d. art. etápei; pl. etápe
etapele
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape. DOOM
etápă s. f., g.-d. art. etápei; pl. etápe
etapelor
ETÁPĂ, etape, s. f. 1. Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază. 2. Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 3. Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. ♦ Interval de timp în ciclul anual de antrenament. ♦ Fiecare dintre părțile unei competiții sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp. – Din fr. étape. DOOM
etápă s. f., g.-d. art. etápei; pl. etápe
etapiza
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizai
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizam
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizare
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizare
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etapizarea
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etapizară
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizarăm
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizarăți
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizase
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizasem
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizaseră
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizaserăm
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizaserăți
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizaseși
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizaseți
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizat
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizat
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizata
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizate
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizatei
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizatele
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizatelor
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizatul
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizatului
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizau
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizași
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizați
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizați
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizații
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizaților
ETAPIZÁT, -Ă, etapizați, -te, adj. Care a fost împărțit în etape. – V. etapiza.
etapizează
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizez
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizeze
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizezi
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizând
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizînd
ETAPIZÁ, etapizez, vb. I. Tranz. A împărți în mai multe etape. – Etapă + suf. -iza. DOOM
*etapizá (a ~) (a împărți în etape) vb., ind. prez. 3 etapizeáză
etapizări
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etapizării
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etapizările
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etapizărilor
ETAPIZÁRE, etapizări, s. f. Acțiunea de a etapiza. – V. etapiza. DOOM
*etapizáre (împărțire în etape) s. f., g.-d. art. etapizắrii; pl. etapizắri
etate
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții
etatea
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții
etatism
ETATÍSM s. n. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale. – Din fr. étatisme. DOOM
etatísm s. n.
etatismul
ETATÍSM s. n. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale. – Din fr. étatisme. DOOM
etatísm s. n.
etatismului
ETATÍSM s. n. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale. – Din fr. étatisme. DOOM
etatísm s. n.
etatist
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatist
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatista
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatista
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiste
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiste
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistei
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistei
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistele
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistele
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistelor
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistelor
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistul
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistul
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistului
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatistului
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiza
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizai
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizam
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizare
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizare
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatizarea
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatizară
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizarăm
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizarăți
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizase
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizasem
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizaseră
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizaserăm
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizaserăți
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizaseși
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizaseți
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizat
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizat
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizata
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizate
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizatei
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizatele
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizatelor
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizatul
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizatului
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizau
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizași
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizați
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizați
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizații
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizaților
ETATIZÁT, -Ă, etatizați, -te, adj. Care a trecut în administrarea statului. – V. etatiza.
etatizează
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizez
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizeze
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizezi
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizând
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizînd
ETATIZÁ, etatizez, vb. I. Tranz. A trece un bun, o întreprindere sau o proprietate particulară în proprietatea ori în administrarea statului. – Din fr. étatiser. DOOM
etatizá (a ~) (a trece în proprietatea statului) vb., ind. prez. 3 etatizeáză
etatizări
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatizării
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatizările
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatizărilor
ETATIZÁRE, etatizări, s. f. Acțiunea de a etatiza și rezultatul ei. – V. etatiza. DOOM
etatizáre (trecere în proprietatea statului) s. f., g.-d. art. etatizắrii; pl. etatizắri
etatiști
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiști
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiștii
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiștii
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiștilor
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etatiștilor
ETATÍST, -Ă adj. Referitor la etatism. // s.m. și f. Adept al etatismului. [< fr. étatiste]. DOOM
!etatíst adj. m., s. m., pl. etatíști; adj. f., s. f. etatístă, pl. etatíste
etc
ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera. DOOM
et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
etcetera
ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera. DOOM
et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
etcetera
ETCÉTERA adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Prescurtat: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera.
ete
ETÉ s.f. Păduri tropicale din câmpia Amazonului, situate pe locuri mai înalte, neinundabile. [< port. ete].
etelism
ETELÍSM s.n. (Fil.) Teorie potrivit căreia voința este forța fundamentală a conștiinței, a spiritului. [< it. etelismo, germ. Ethelismus, cf. gr. ethelein – a voi].
etelismul
ETELÍSM s.n. (Fil.) Teorie potrivit căreia voința este forța fundamentală a conștiinței, a spiritului. [< it. etelismo, germ. Ethelismus, cf. gr. ethelein – a voi].
etelismului
ETELÍSM s.n. (Fil.) Teorie potrivit căreia voința este forța fundamentală a conștiinței, a spiritului. [< it. etelismo, germ. Ethelismus, cf. gr. ethelein – a voi].
etena
ETÉNĂ, etene, s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène. DOOM
eténă s. f., g.-d. art. eténei; pl. eténe
etene
ETÉNĂ, etene, s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène. DOOM
eténă s. f., g.-d. art. eténei; pl. eténe
etenei
ETÉNĂ, etene, s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène. DOOM
eténă s. f., g.-d. art. eténei; pl. eténe
etenele
ETÉNĂ, etene, s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène. DOOM
eténă s. f., g.-d. art. eténei; pl. eténe
etenelor
ETÉNĂ, etene, s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène. DOOM
eténă s. f., g.-d. art. eténei; pl. eténe
eteocle
Eteocle = Eteocles.
eteocles
Eteocles, fiul lui Oedipus și al Iocastei și frate cu Polynices. După descoperirea incestului săvîrșit de Oedipus și după plecarea acestuia din cetatea Thebae, Eteocles și Polynices hotărîseră să domnească pe rînd, fiecare cîte un an. La împlinirea termenului Eteocles refuză însă să-i cedeze locul fratelui lui. Atunci Polynices cere ajutor regelui Adrastus (v. și Adrastus) și organizează expediția „celor șapte împotriva Tebei”. În cursul ciocnirii, cei doi frați au pierit într-o luptă corp la corp, ucigîndu-se reciproc. În timp ce tebanii, socotindu-l trădător, au refuzat să îngroape trupul neînsuflețit al lui Polynices (v și Antigone), Eteocles a fost înmormîntat cu mare cinste. Unul dintre fiii săi, Laodamas, avea să domnească peste cetatea Thebae în timpul expediției organizate de epigoni.
eter
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eter
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
eterat
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterat
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterata
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterata
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterate
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterate
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratei
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratei
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratele
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratele
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratelor
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratelor
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratul
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratul
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratului
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteratului
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterați
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterați
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterații
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eterații
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteraților
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteraților
ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști. – Din fr. éthéré. DOOM
eterát adj. m., s. m., pl. eteráți; adj. f. eterátă, pl. eteráte
eteri
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eteria
ETERÍA n. pr. f. Nume dat unei organizații politice secrete, cu ramificații și în Țările Române, înființată la începutul sec. XIX de patrioții greci pentru eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană. ♦ Mișcarea revoluționară a grecilor din 1821 împotriva turcilor. – Din ngr. etería „societate”. DOOM
!Etería s. propriu f., g.-d. Eteríei
eteric
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
eterica
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
eterice
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericei
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericele
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericelor
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
eterici
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericii
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericilor
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericul
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
etericului
ETÉRIC, -Ă, eterici, -ce, adj. 1. Care are proprietăți asemănătoare eterului (1). ◊ Ulei eteric = substanță uleioasă, volatilă, cu miros puternic, care se extrage din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și care se folosește în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. Subtil, fin; inconsistent. – Din germ. ätherisch. DOOM
etéric adj. m., pl. etérici; f. etérică, pl. etérice
eterie
ETERÍA n. pr. f. Nume dat unei organizații politice secrete, cu ramificații și în Țările Române, înființată la începutul sec. XIX de patrioții greci pentru eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană. ♦ Mișcarea revoluționară a grecilor din 1821 împotriva turcilor. – Din ngr. etería „societate”. DOOM
!Etería s. propriu f., g.-d. Eteríei
eteriei
ETERÍA n. pr. f. Nume dat unei organizații politice secrete, cu ramificații și în Țările Române, înființată la începutul sec. XIX de patrioții greci pentru eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană. ♦ Mișcarea revoluționară a grecilor din 1821 împotriva turcilor. – Din ngr. etería „societate”. DOOM
!Etería s. propriu f., g.-d. Eteríei
eterific
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterifica
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificai
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificam
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificare
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificare
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterificarea
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterificară
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificarăm
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificarăți
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificase
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificasem
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificaseră
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificaserăm
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificaserăți
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificaseși
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificaseți
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificat
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificat
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificau
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificași
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificați
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterifice
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterifici
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificând
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificînd
ETERIFICÁ vb. I. tr. 1. A eteriza. 2. A converti, a transforma în eter. [Cf. fr. éthérifier].
eterificări
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterificării
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterificările
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterificărilor
ETERIFICÁRE s.f. Acțiunea de a eterifica. [< eterifica].
eterii
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eterii
ETERÍA n. pr. f. Nume dat unei organizații politice secrete, cu ramificații și în Țările Române, înființată la începutul sec. XIX de patrioții greci pentru eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană. ♦ Mișcarea revoluționară a grecilor din 1821 împotriva turcilor. – Din ngr. etería „societate”. DOOM
!Etería s. propriu f., g.-d. Eteríei
eterilor
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eterism
ETERÍSM s.n. (Med.) Stare patologică provocată de vaporii de eter. [< fr. éthérisme].
eterismul
ETERÍSM s.n. (Med.) Stare patologică provocată de vaporii de eter. [< fr. éthérisme].
eterismului
ETERÍSM s.n. (Med.) Stare patologică provocată de vaporii de eter. [< fr. éthérisme].
eterist
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
eteristul
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
eteristului
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
eteriza
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizai
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizam
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizare
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizare
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eterizarea
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eterizară
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizarăm
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizarăți
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizase
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizasem
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizaseră
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizaserăm
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizaserăți
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizaseși
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizaseți
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizat
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizat
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizata
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizate
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizatei
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizatele
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizatelor
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizatul
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizatului
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizau
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizași
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizați
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizați
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizații
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizaților
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser.
eterizează
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizez
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizeze
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizezi
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizând
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizînd
ETERIZÁ, eterizez, vb. I. Tranz. A anestezia cu eter (1). – Din fr. éthériser. DOOM
eterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eterizeáză
eterizări
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eterizării
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eterizările
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eterizărilor
ETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) eteriza și rezultatul ei. [< eteriza].
eteriști
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
eteriștii
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
eteriștilor
ETERÍST, eteriști, s. m. Participant la mișcarea revoluționară a grecilor din 1821; membru sau partizan al eteriei. – Eterie + suf. -ist. DOOM
eteríst s. m., pl. eteríști
etern
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eterna
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eterne
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternei
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternele
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternelor
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eterni
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternii
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternilor
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternit
ETERNÍT s. n. (Constr.) Azbociment. – Din germ. Eternit, fr. éternit.
eternitate
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eternitatea
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eternități
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eternității
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eternitățile
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eternităților
ETERNITÁTE s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Din fr. éternité, lat. aeternitas, -atis. DOOM
eternitáte s. f., g.-d. art. eternitắții
eterniza
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizai
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizam
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizare
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizare
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternizarea
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternizară
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizarăm
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizarăți
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizase
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizasem
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizaseră
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizaserăm
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizaserăți
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizaseși
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizaseți
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizat
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizat
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizata
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizate
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizatei
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizatele
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizatelor
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizatul
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizatului
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizau
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizași
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizați
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizați
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizații
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizaților
ETERNIZÁT, -Ă, eternizați, -te, adj. Care a devenit etern. – V. eterniza.
eternizează
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizez
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizeze
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizezi
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizând
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizînd
ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face să dureze fără sfârșit, să dăinuiască veșnic, să rămână în amintirea posterității. – Din fr. éterniser. DOOM
eternizá (a ~) vb., ind. prez. 3 eternizeáză
eternizări
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternizării
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternizările
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternizărilor
ETERNIZÁRE s. f. Acțiunea de a eterniza și rezultatul ei. – V. eterniza.
eternul
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
eternului
ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus. DOOM
etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne
etero
ETERO- v. hetero-.
eteroclit
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclita
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclite
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclitei
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclitele
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclitelor
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclitul
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eteroclitului
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eterocliți
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eterocliții
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eterocliților
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit. DOOM
eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
eterodină
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne. DOOM
heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
eterodocși
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodocșii
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodocșilor
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodont
ETERODÓNT, -Ă adj. v. heterodont.
eterodox
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxa
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxe
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxei
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxele
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxelor
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxia
HETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe [Var.: eterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie. DOOM
!heterodoxíe s. f., art. heterodoxía, g.-d. heterodoxíi, art. heterodoxíei
eterodoxie
HETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe [Var.: eterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie. DOOM
!heterodoxíe s. f., art. heterodoxía, g.-d. heterodoxíi, art. heterodoxíei
eterodoxiei
HETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe [Var.: eterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie. DOOM
!heterodoxíe s. f., art. heterodoxía, g.-d. heterodoxíi, art. heterodoxíei
eterodoxii
HETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe [Var.: eterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie. DOOM
!heterodoxíe s. f., art. heterodoxía, g.-d. heterodoxíi, art. heterodoxíei
eterodoxul
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterodoxului
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe. DOOM
!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
eterofon
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofona
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofone
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonei
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonele
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonelor
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofoni
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonia
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofonie
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofoniei
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofonii
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonii
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofoniile
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofoniilor
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie. DOOM
heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
eterofonilor
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonul
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterofonului
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon. DOOM
heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
eterogen
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogena
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogene
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenei
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogeneitate
ETEROGENEITÁTE s.f. v. eterogenitate.
eterogeneitatea
ETEROGENEITÁTE s.f. v. eterogenitate.
eterogeneități
ETEROGENEITÁTE s.f. v. eterogenitate.
eterogeneității
ETEROGENEITÁTE s.f. v. eterogenitate.
eterogenele
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenelor
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogeneza
ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere].
eterogeneze
ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere].
eterogenezei
ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere].
eterogenezele
ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere].
eterogenezelor
ETEROGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Anomalie organică; eterogenie. 2. Teorie idealistă care consideră schimbările suferite de organisme ca fiind cu totul independente de mediul extern, cauzele acestor schimbări rămânând cu totul de neînțeles. [Var. heterogeneză s.f. / < fr. hétérogenèse, cf. gr. heteros – altul, genesis – naștere].
eterogeni
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenia
ETEROGENÍE s.f. Eterogeneză. [Var. heterogenie s.f. / cf. fr. hétérogénie, it. eterogenia].
eterogenie
ETEROGENÍE s.f. Eterogeneză. [Var. heterogenie s.f. / cf. fr. hétérogénie, it. eterogenia].
eterogeniei
ETEROGENÍE s.f. Eterogeneză. [Var. heterogenie s.f. / cf. fr. hétérogénie, it. eterogenia].
eterogenii
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenii
ETEROGENÍE s.f. Eterogeneză. [Var. heterogenie s.f. / cf. fr. hétérogénie, it. eterogenia].
eterogenilor
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenitate
ETEROGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi eterogen. – Eterogen + suf. -itate. – Cf. fr. hétérogénéité. DOOM
Eterogenitáte s. f., g.-d. art. Eterogenitắții
eterogenitatea
ETEROGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi eterogen. – Eterogen + suf. -itate. – Cf. fr. hétérogénéité. DOOM
Eterogenitáte s. f., g.-d. art. Eterogenitắții
eterogenități
ETEROGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi eterogen. – Eterogen + suf. -itate. – Cf. fr. hétérogénéité. DOOM
Eterogenitáte s. f., g.-d. art. Eterogenitắții
eterogenității
ETEROGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi eterogen. – Eterogen + suf. -itate. – Cf. fr. hétérogénéité. DOOM
Eterogenitáte s. f., g.-d. art. Eterogenitắții
eterogenul
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogenului
ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène. DOOM
Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
eterogrefă
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
eteroinfecția
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroinfecție
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroinfecției
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroinfecții
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroinfecțiile
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroinfecțiilor
ETEROINFÉCȚIE s.f. Infecție provenită din afară. [Gen. -iei. / < fr. hétéro-infection]
eteroman
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromana
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromane
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanei
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanele
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanelor
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromani
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromania
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromanie
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromaniei
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromanii
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanii
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromaniile
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromaniilor
ETEROMANÍE, eteromanii, s. f. Formă de toxicomanie care constă în consumarea repetată de cantități crescânde de eter etilic în scopul obținerii unei stări de excitație psihică. – Din fr. éthéromanie. DOOM
eteromaníe s. f., art. eteromanía, g.-d. art. eteromaníei; pl. eteromaníi, art. eteromaníile
eteromanilor
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanul
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromanului
ETEROMÁN, -Ă, eteromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de eteromanie. – Din fr. éthéromane. DOOM
eterománă s. f., g.-d. art. eterománei; pl. eterománe
eteromer
HETEROMÉR, -Ă, heteromeri, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care este format din diferiți constituenți morfologici, anatomici etc. – Din fr. hétéromère.
eterometric
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometrica
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometrice
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricei
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricele
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricelor
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometrici
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricii
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricilor
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricul
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eterometricului
ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre strofe) Format din două sau mai multe versuri de măsuri diferite. [< fr. hétérométrique].
eteromorf
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfa
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfe
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfei
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfele
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfelor
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfi
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfii
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfilor
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorful
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteromorfului
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf. DOOM
heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
eteronim
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronima
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronime
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimei
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimele
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimelor
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimi
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimie
ETERONIMÍE s.f. (Lingv.) Folosire a unor perechi de cuvinte din radicale diferite, cuvinte în general moștenite, mai rar împrumutate. [Var. heteronimie s.f. / < fr. hétéronimie, cf. gr. heteros – diferit, onoma – nume].
eteronimii
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimilor
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimul
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronimului
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme. DOOM
*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
eteronom
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronoma
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronome
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomei
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomele
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomelor
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomi
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomia
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie. DOOM
heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
eteronomie
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie. DOOM
heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
eteronomiei
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie. DOOM
heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
eteronomii
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomii
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie. DOOM
heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
eteronomilor
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomul
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteronomului
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom. DOOM
heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
eteroproteidă
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă. DOOM
!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
eterosferă
HETEROSFÉRĂ s. f. (Geogr.) Strat al atmosferei situat deasupra homosferei, în care predomină gazele ușoare. [Var.: eterosféră s. f.] – Din fr. hétérosphère.
eterostilie
HETEROSTILÍE s.f. (Bot.) Prezența unor stiluri (I,2) cu lungimi diferite în florile aceleiași specii. [Gen.-iei. / < germ. Heterostylie]. DOOM
!heterostilíe (-ros-ti/-ro-sti-) s. f., art. heterostilía, g.-d. heterostilíi, art. heterostilíei
eterosugestia
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterosugestie
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterosugestiei
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterosugestii
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterosugestiile
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterosugestiilor
ETEROSUGÉSTIE s. f. v. heterosugestie. DOOM
eterosugéstie v. heterosugéstie
eterotip
ETEROTÍP, -Ă adj. (Poligr. ; op. stereotip) Tipărit cu planșe ale căror caractere sunt mobile; schimbat, cu totul altfel. [Var. heterotip, -ă adj. / < fr. hétérotype].
eterotrof
ETEROTRÓF, -Ă adj. v. heterotrof.
eterotrofie
ETEROTROFÍE s.f. v. heterotrofie.
eterul
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eterul
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
eterului
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér1 (substanță) s. m., pl. etéri
eterului
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
eteruri
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
eterurile
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
eterurilor
ETÉR, (1, 2) eteri, s. m., (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. n. (În concepția unor filosofi antici) Al cincilea element al Universului (alături de foc, apă, pământ și aer), din care sunt alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether. DOOM
etér3 (filos.) s. n.
etete
etete! interj. v. ete fleoșc.
ethos
ÉTOS s. n. 1. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivități. [Scris și: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos.
etiaj
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etiaje
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etiajele
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etiajelor
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etiajul
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etiajului
ETIÁJ, etiaje, s. n. Nivel de referință al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observație și în raport cu care se măsoară cotele apelor. [Pr.: -ti-aj] – Din fr. étiage. DOOM
etiáj (-ti-aj) s. n., pl. etiáje
etic
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
etica
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
etica
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étică s. f., g.-d. art. éticii
etice
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticei
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticele
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticelor
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticheta
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
eticheta
ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette. DOOM
etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte
etichetai
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetam
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetare
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetare
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etichetarea
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etichetară
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetarăm
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetarăți
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetase
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetasem
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetaseră
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetaserăm
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetaserăți
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetaseși
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetaseți
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetat
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetat
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetata
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetate
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetatei
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetatele
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetatelor
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetatul
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetatului
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetau
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetași
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetați
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetați
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetații
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichetaților
ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
etichete
ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette. DOOM
etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte
etichetează
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetei
ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette. DOOM
etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte
etichetele
ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette. DOOM
etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte
etichetelor
ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette. DOOM
etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte
etichetez
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
eticheteze
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetezi
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetând
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetînd
ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter. DOOM
etichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 eticheteáză
etichetări
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etichetării
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etichetările
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etichetărilor
ETICHETÁRE, etichetări, s. f. Acțiunea de a eticheta și rezultatul ei. – V. eticheta. DOOM
etichetáre s. f., g.-d. art. etichetắrii; pl. etichetắri
etici
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
etici
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étică s. f., g.-d. art. éticii
etician
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticiana
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticianul
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticianului
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticiene
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticienei
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticienele
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticienelor
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticieni
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticienii
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticienilor
ETICIÁN, -Ă, eticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică. [Pr. -ci-an] – Etică + suf. -ian. DOOM
eticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. eticiénei (-ci-e-); pl. eticiéne
eticii
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticii
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étică s. f., g.-d. art. éticii
eticile
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étică s. f., g.-d. art. éticii
eticilor
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticilor
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étică s. f., g.-d. art. éticii
eticism
ETICÍSM s.n. Reducerea tuturor valorilor la valori etice. [< germ. Ethizismus].
eticismul
ETICÍSM s.n. Reducerea tuturor valorilor la valori etice. [< germ. Ethizismus].
eticismului
ETICÍSM s.n. Reducerea tuturor valorilor la valori etice. [< germ. Ethizismus].
eticul
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
eticului
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. DOOM
étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
etil
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etila
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilai
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilam
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilare
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilare
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etilarea
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etilară
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilarăm
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilarăți
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilase
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilasem
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilaseră
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilaserăm
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilaserăți
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilaseși
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilaseți
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilat
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilat
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil.
etilau
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilași
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilați
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilația
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilație
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilației
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilații
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilațiile
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilațiilor
ETILÁȚIE s.f. Etilare. [Gen. -iei. / < fr. éthylation].
etilează
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilena
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. DOOM
etilénă s. f., g.-d. art. etilénei; pl. etiléne
etilene
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. DOOM
etilénă s. f., g.-d. art. etilénei; pl. etiléne
etilenei
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. DOOM
etilénă s. f., g.-d. art. etilénei; pl. etiléne
etilenele
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. DOOM
etilénă s. f., g.-d. art. etilénei; pl. etiléne
etilenelor
ETILÉNĂ, etilene, s. f. (Chim.) Etenă. – Din fr. éthylène. DOOM
etilénă s. f., g.-d. art. etilénei; pl. etiléne
etilenglicol
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenglicoli
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenglicolii
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenglicolilor
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenglicolul
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenglicolului
ETILENGLICÓL, etilenglicoli, s. m. (Chim.) Glicol. – Din fr. éthylène-glycol. DOOM
etilenglicól s. m., pl. etilenglicóli
etilenic
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenica
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenice
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicei
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicele
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicelor
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenici
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicii
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicilor
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicul
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenicului
ETILÉNIC, -Ă adj. Referitor la hidrocarburile care conțin în formulă o legătură dublă. [< fr. éthylénique].
etilenoxid
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilenoxidul
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilenoxidului
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilenoxizi
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilenoxizii
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilenoxizilor
ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid. DOOM
!etilenoxíd (-le-no-/-len-o-) s. m., pl. etilenoxízi
etilez
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etileze
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilezi
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etili
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etilic
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilica
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilice
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicei
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicele
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicelor
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilici
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicii
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicilor
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicul
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilicului
ETÍLIC, -Ă, etilici, -ce, adj. Care conține etil; pe bază de etil. ◊ Alcool etilic = alcool. Eter etilic = eter (1). – Din fr. éthylique. DOOM
etílic adj. m., pl. etílici; f. etílică, pl. etílice
etilii
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etililor
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etilism
ETILÍSM s. n. Alcoolism. – Din fr. éthylisme. DOOM
etilísm s. n.
etilismul
ETILÍSM s. n. Alcoolism. – Din fr. éthylisme. DOOM
etilísm s. n.
etilismului
ETILÍSM s. n. Alcoolism. – Din fr. éthylisme. DOOM
etilísm s. n.
etilul
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etilului
ETÍL, etili, s. m. Radical organic monovalent obținut din etan, prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. éthyle. DOOM
etíl s. m., pl. etíli
etilând
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilînd
ETILÁ, etilez, vb. I. Tranz. A efectua o etilare. – Din etil. DOOM
etilá (a ~) vb., ind. prez. 3 etileáză
etilări
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etilării
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etilările
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etilărilor
ETILÁRE, etilări, s. f. 1. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obținerii benzinei antidetonante. – V. etila. DOOM
etiláre s. f., g.-d. art. etilắrii; pl. etilắri
etimoane
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etimoanele
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etimoanelor
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etimolog
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologa
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologe
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologei
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologele
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologelor
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologi
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologia
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologic
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologica
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologice
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicei
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicele
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicelor
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologici
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicii
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicilor
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicul
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologicului
ETIMOLÓGIC, -Ă, etimologici, -ce, adj. Care aparține etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie. ◊ Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. – Din fr. éthymologique, lat. etymologicus. DOOM
etimológic adj. m., pl. etimológici; f. etimológică, pl. etimológice
etimologie
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologiei
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologii
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologii
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologiile
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologiilor
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia. DOOM
etimologíe s. f., art. etimología, g.-d. art. etimologíei; pl. etimologíi, art. etimologíile
etimologilor
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologism
ETIMOLOGÍSM s. n. Tendință de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă. – Din fr. étymologisme. DOOM
etimologísm s. n.
etimologismul
ETIMOLOGÍSM s. n. Tendință de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă. – Din fr. étymologisme. DOOM
etimologísm s. n.
etimologismului
ETIMOLOGÍSM s. n. Tendință de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă. – Din fr. étymologisme. DOOM
etimologísm s. n.
etimologist
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologista
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologiste
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologistei
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologistele
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologistelor
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologistul
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologistului
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologiza
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizai
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizam
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizant
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizanta
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizante
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizantei
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizantele
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizantelor
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizantul
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizantului
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizanți
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizanții
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizanților
ETIMOLOGIZÁNT, -Ă adj. (Despre scriere) Care tinde să folosească ortografia etimologică. [Cf. fr. étymologisant].
etimologizare
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizare
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizară
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizarăm
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizarăți
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizase
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizasem
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizaseră
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizaserăm
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizaserăți
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizaseși
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizaseți
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizat
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizau
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizași
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizați
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizează
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizez
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizeze
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizezi
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizând
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologizînd
ETIMOLOGIZÁ vb. I. intr. (Liv.) A căuta, a da etimologia unui cuvânt. [Cf. it. etimologizzare].
etimologiști
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologiștii
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologiștilor
ETIMOLOGÍST, -Ă, etimologiști, -ste, s. m. și f. 1. Etimolog. 2. Partizan al ortografiei etimologice. – Din fr. étymologiste. DOOM
etimologístă s. f., g.-d. art. etimologístei; pl. etimologíste
etimologul
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimologului
ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv). DOOM
etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe
etimon
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etimon
ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].
etimonul
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etimonului
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon. DOOM
etimón s. n., pl. etimoáne
etiola
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolai
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolam
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolare
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolare
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiolarea
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiolară
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolarăm
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolarăți
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolase
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolasem
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolaseră
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolaserăm
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolaserăți
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolaseși
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolaseți
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolat
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolat
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler.
etiolau
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolași
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolați
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolează
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolez
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etioleze
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolezi
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiologia
ETIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologie. DOOM
etiologíe (ramură a medicinei) (-ti-o-) s. f., art. etiología, g.-d. etiologíi, art. etiologíei
etiologic
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologica
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologice
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicei
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicele
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicelor
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologici
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicii
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicilor
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicul
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologicului
ETIOLÓGIC, -Ă, etiologici, -ce, adj. Care aparține etiologiei, privitor la etiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologique. DOOM
etiológic (-ti-o-) adj. m., pl. etiológici; f. etiológică, pl. etiológice
etiologie
ETIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologie. DOOM
etiologíe (ramură a medicinei) (-ti-o-) s. f., art. etiología, g.-d. etiologíi, art. etiologíei
etiologiei
ETIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologie. DOOM
etiologíe (ramură a medicinei) (-ti-o-) s. f., art. etiología, g.-d. etiologíi, art. etiologíei
etiologii
ETIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étiologie. DOOM
etiologíe (ramură a medicinei) (-ti-o-) s. f., art. etiología, g.-d. etiologíi, art. etiologíei
etiolând
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolînd
ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da naștere unei etiolări. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler. DOOM
etiolá (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 etioleáză
etiolări
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiolării
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiolările
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiolărilor
ETIOLÁRE, etiolări, s. f. Fenomen care apare la plantele crescute în întuneric, manifestat prin alungirea tulpinilor, micșorarea și albirea frunzelor etc., din cauza lipsei de clorofilă. [Pr.: -ti-o-] – V. etiola. DOOM
etioláre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. etiolắrii; pl. etiolắri
etiopian
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopian
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiana
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiana
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiano
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiano
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianul
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianul
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianule
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianule
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianului
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopianului
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiene
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiene
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopiene
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienei
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienei
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienele
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienele
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienelor
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienelor
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopieni
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopieni
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienii
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienii
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienilor
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etiopienilor
ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia ori la etiopieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de etiopieni. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. éthiopien. DOOM
*etiopiánă (limbă) (-ti-o-pi-a-) s. f., g.-d. art. etiopiénei (-pi-e-)
etira
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirai
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiram
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirare
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirare
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etirarea
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etirară
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirarăm
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirarăți
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirase
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirasem
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiraseră
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiraserăm
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiraserăți
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiraseși
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etiraseți
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirat
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirat
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etirata
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etirate
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiratei
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiratele
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiratelor
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiratul
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiratului
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etirau
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirași
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirați
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirați
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etirații
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etiraților
ETIRÁT, -Ă, etirați, -te, adj. Care este alungit, întins. – V. etira.
etirează
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirez
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etireze
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirezi
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirând
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirînd
ETIRÁ, etirez, vb. I. Tranz. A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage. – Din fr. étirer. DOOM
etirá (a ~) vb., ind. prez. 3 etireáză
etirări
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etirării
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etirările
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etirărilor
ETIRÁRE, etirări, s. f. (Tehn.) 1. Operație de tragere a metalelor în fire; trefilare. 2. Operație de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor și al creșterii rezistenței lor. – V. etira. DOOM
etiráre s. f., g.-d. art. etirắrii; pl. etirắri
etizia
ETIZÍE s.f. (Med.) Slăbire extremă a corpului, datorită unei boli cronice. [Gen. -iei. / < fr. étisie]. DOOM
etizíe s. f., art. etizía, g.-d. etizíi, art. etizíei
etizie
ETIZÍE s.f. (Med.) Slăbire extremă a corpului, datorită unei boli cronice. [Gen. -iei. / < fr. étisie]. DOOM
etizíe s. f., art. etizía, g.-d. etizíi, art. etizíei
etiziei
ETIZÍE s.f. (Med.) Slăbire extremă a corpului, datorită unei boli cronice. [Gen. -iei. / < fr. étisie]. DOOM
etizíe s. f., art. etizía, g.-d. etizíi, art. etizíei
etizii
ETIZÍE s.f. (Med.) Slăbire extremă a corpului, datorită unei boli cronice. [Gen. -iei. / < fr. étisie]. DOOM
etizíe s. f., art. etizía, g.-d. etizíi, art. etizíei
etmoid
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etmoidal
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidala
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidale
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalei
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalele
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalelor
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidali
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalii
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalilor
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalul
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoidalului
ETMOIDÁL, -Ă adj. Al etmoidului. [Pron. -mo-i-. / < fr. ethmoïdal].
etmoide
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etmoidectomie
ETMOIDECTOMÍE s.f. (Med.) Operație pentru îndepărtarea leziunilor celulare etmoidale. [Gen. -iei. / < fr. ethmoïdectomie].
etmoidele
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etmoidelor
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etmoidită
ETMOIDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a mucoasei etmoidale. [< fr. ethmoïdite].
etmoidul
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etmoidului
ETMOÍD, etmoide, s. n. Os mic nepereche al craniului, străbătut de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi și situat în scobitura osului frontal, formând o parte din scheletul nasului. – Din fr. ethmoïde. DOOM
etmoíd s. n., pl. etmoíde
etnarh
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnarhi
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnarhia
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhie
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhiei
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhii
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnarhii
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhiile
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhiilor
ETNARHÍE, etnarhii, s. f. Provincie a Imperiului Roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.
etnarhilor
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnarhul
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnarhului
ETNÁRH, etnarhi, s. m. Comandant al unei etnarhii. – Din fr. ethnarque.
etnia
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etnic
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnica
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnice
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicei
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicele
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicelor
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnici
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicii
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicilor
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicism
ETNICÍSM s. n. Tendință a unor grupări literare românești de la începutul sec. XX de a subordona aspectele etice și estetice celor etnice. – Etnic + suf. -ism.
etnicismul
ETNICÍSM s. n. Tendință a unor grupări literare românești de la începutul sec. XX de a subordona aspectele etice și estetice celor etnice. – Etnic + suf. -ism.
etnicismului
ETNICÍSM s. n. Tendință a unor grupări literare românești de la începutul sec. XX de a subordona aspectele etice și estetice celor etnice. – Etnic + suf. -ism.
etnicitate
ETNICITÁTE s. f. Ansamblul particularităților etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
etnicitatea
ETNICITÁTE s. f. Ansamblul particularităților etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
etnicități
ETNICITÁTE s. f. Ansamblul particularităților etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
etnicității
ETNICITÁTE s. f. Ansamblul particularităților etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
etniciza
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizai
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizam
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizare
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizare
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizară
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizarăm
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizarăți
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizase
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizasem
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizaseră
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizaserăm
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizaserăți
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizaseși
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizaseți
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizat
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizat
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizau
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizași
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizați
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizează
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizez
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizeze
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizezi
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizând
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicizînd
ETNICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter etnic. [Et. incertă].
etnicul
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnicului
ÉTNIC, -Ă, etnici, -ce, adj. Referitor la apartenența la un popor; privitor la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. ◊ Nume etnic = nume de popor. Grup etnic = parte a populației dintr-o societate vorbind aceeași limbă, împărtășind aceleași atitudini, comportamente, trăsături mentale etc. ca produs al originii și tradiției culturale comune. – Din fr. ethnique, lat. ethnicus. DOOM
étnic adj. m., pl. étnici; f. étnică, pl. étnice
etnie
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etniei
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etnii
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etniile
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etniilor
ETNÍE, etnii, s. f. Comunitate etnică. – Din fr. ethnie. DOOM
*etníe s. f., art. etnía, g.-d. etníi, art. etníei; pl. etníi, art. etníile
etno
ETNO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) popor”, „(referitor la) rasă”; „etnic”, „rasial”. [Var. etn-. / < fr. ethno-, it. etno-, cf. gr. ethnos].
etnobotanic
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanica
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanica
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique.
etnobotanice
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicei
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicele
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicelor
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanici
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanici
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique.
etnobotanicii
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicii
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique.
etnobotanicile
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique.
etnobotanicilor
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicilor
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique.
etnobotanicul
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnobotanicului
ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică (1). – Din fr. ethnobotanique. DOOM
*etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. etnobotánică, pl. etnobotánice
etnocentrism
ETNOCENTRÍSM s. n. Tendință de a considera valorile și modelele culturale ale propriului grup ca fiind superioare celor ale altor grupuri. – Din fr. ethnocentrisme, engl. ethnocentrism. DOOM
*etnocentrísm s. n.
etnocentrismul
ETNOCENTRÍSM s. n. Tendință de a considera valorile și modelele culturale ale propriului grup ca fiind superioare celor ale altor grupuri. – Din fr. ethnocentrisme, engl. ethnocentrism. DOOM
*etnocentrísm s. n.
etnocentrismului
ETNOCENTRÍSM s. n. Tendință de a considera valorile și modelele culturale ale propriului grup ca fiind superioare celor ale altor grupuri. – Din fr. ethnocentrisme, engl. ethnocentrism. DOOM
*etnocentrísm s. n.
etnocultura
ETNOCULTÚRĂ, etnoculturi, s. f. Cultură populară tradițională. – Din fr. ethnoculture.
etnocultural
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturala
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturale
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalei
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalele
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalelor
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturali
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalii
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalilor
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalul
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturalului
ETNOCULTURÁL, -Ă, etnoculturali, -e, adj. De etnocultură. – Etnocultură + suf. -al.
etnoculturi
ETNOCULTÚRĂ, etnoculturi, s. f. Cultură populară tradițională. – Din fr. ethnoculture.
etnoculturii
ETNOCULTÚRĂ, etnoculturi, s. f. Cultură populară tradițională. – Din fr. ethnoculture.
etnoculturile
ETNOCULTÚRĂ, etnoculturi, s. f. Cultură populară tradițională. – Din fr. ethnoculture.
etnoculturilor
ETNOCULTÚRĂ, etnoculturi, s. f. Cultură populară tradițională. – Din fr. ethnoculture.
etnofolcloric
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolclorica
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolclorice
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricei
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricele
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricelor
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolclorici
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricii
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricilor
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricul
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnofolcloricului
ETNOFOLCLÓRIC, -Ă, etnofolclorici, -ce, adj. Privitor la folclorul unui popor. – Etno[grafic] + folcloric.
etnogenetic
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogenetica
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogenetice
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticei
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticele
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticelor
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogenetici
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticii
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticilor
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticul
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneticului
ETNOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la etnogeneză. [Cf. germ. ethnogenetisch].
etnogeneza
ETNOGENÉZĂ s. f. Etnogenie. – Din fr. ethnogenèse. DOOM
etnogenéză s. f., g.-d. art. etnogenézei
etnogeneze
ETNOGENÉZĂ s. f. Etnogenie. – Din fr. ethnogenèse. DOOM
etnogenéză s. f., g.-d. art. etnogenézei
etnogenezei
ETNOGENÉZĂ s. f. Etnogenie. – Din fr. ethnogenèse. DOOM
etnogenéză s. f., g.-d. art. etnogenézei
etnogenezele
ETNOGENÉZĂ s. f. Etnogenie. – Din fr. ethnogenèse. DOOM
etnogenéză s. f., g.-d. art. etnogenézei
etnogenezelor
ETNOGENÉZĂ s. f. Etnogenie. – Din fr. ethnogenèse. DOOM
etnogenéză s. f., g.-d. art. etnogenézei
etnogenia
ETNOGENÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor, formarea etnolingvistică a unui popor; etnogeneză. – Din fr. ethnogénie. DOOM
etnogeníe s. f., art. etnogenía, g.-d. etnogeníi, art. etnogeníei
etnogenie
ETNOGENÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor, formarea etnolingvistică a unui popor; etnogeneză. – Din fr. ethnogénie. DOOM
etnogeníe s. f., art. etnogenía, g.-d. etnogeníi, art. etnogeníei
etnogeniei
ETNOGENÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor, formarea etnolingvistică a unui popor; etnogeneză. – Din fr. ethnogénie. DOOM
etnogeníe s. f., art. etnogenía, g.-d. etnogeníi, art. etnogeníei
etnogenii
ETNOGENÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor, formarea etnolingvistică a unui popor; etnogeneză. – Din fr. ethnogénie. DOOM
etnogeníe s. f., art. etnogenía, g.-d. etnogeníi, art. etnogeníei
etnograf
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografa
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografe
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografei
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografele
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografelor
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografi
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografia
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografic
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnografica
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnografice
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficei
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficele
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficelor
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnografici
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficii
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficilor
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficul
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnograficului
ETNOGRÁFIC, -Ă, etnografici, -ce, adj. Care aparține etnografiei, privitor la etnografie. – Din fr. ethnographique. DOOM
etnográfic (-no-gra-) adj. m., pl. etnográfici; f. etnográfică, pl. etnográfice
etnografie
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografiei
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografii
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografii
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografiile
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografiilor
ETNOGRAFÍE s. f. Știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie. DOOM
etnografíe (-no-gra-) s. f., art. etnografía, g.-d. etnografíi, art. etnografíei
etnografilor
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnograful
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnografului
ETNOGRÁF, -Ă, etnografi, -e, s. m. și f. Specialist în etnografie. – Din fr. ethnographe. DOOM
etnográfă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. etnográfei; pl. etnográfe
etnolingvistica
ETNOLINGVÍSTICĂ s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază limbajul ca o funcție a culturii. – Din fr. ethnolinguistique. DOOM
etnolingvístică s. f., g.-d. art. etnolingvísticii
etnolingvistici
ETNOLINGVÍSTICĂ s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază limbajul ca o funcție a culturii. – Din fr. ethnolinguistique. DOOM
etnolingvístică s. f., g.-d. art. etnolingvísticii
etnolingvisticii
ETNOLINGVÍSTICĂ s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază limbajul ca o funcție a culturii. – Din fr. ethnolinguistique. DOOM
etnolingvístică s. f., g.-d. art. etnolingvísticii
etnolog
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologa
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologe
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologei
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologele
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologelor
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologi
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologia
ETNOLOGÍE s. f. Știință care studiază caracteristicile fiecărei etnii în scopul determinării liniilor directoare ale structurii și evoluției popoarelor. – Din fr. ethnologie. DOOM
etnologíe s. f., art. etnología, g.-d. etnologíi, art. etnologíei
etnologic
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologica
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologice
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicei
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicele
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicelor
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologici
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicii
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicilor
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicul
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologicului
ETNOLÓGIC, -Ă, etnologici, -ce, adj. Care aparține etnologiei, privitor la etnologie. – Din fr. ethnologique. DOOM
etnológic adj. m., pl. etnológici; f. etnológică, pl. etnológice
etnologie
ETNOLOGÍE s. f. Știință care studiază caracteristicile fiecărei etnii în scopul determinării liniilor directoare ale structurii și evoluției popoarelor. – Din fr. ethnologie. DOOM
etnologíe s. f., art. etnología, g.-d. etnologíi, art. etnologíei
etnologiei
ETNOLOGÍE s. f. Știință care studiază caracteristicile fiecărei etnii în scopul determinării liniilor directoare ale structurii și evoluției popoarelor. – Din fr. ethnologie. DOOM
etnologíe s. f., art. etnología, g.-d. etnologíi, art. etnologíei
etnologii
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologii
ETNOLOGÍE s. f. Știință care studiază caracteristicile fiecărei etnii în scopul determinării liniilor directoare ale structurii și evoluției popoarelor. – Din fr. ethnologie. DOOM
etnologíe s. f., art. etnología, g.-d. etnologíi, art. etnologíei
etnologilor
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologul
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnologului
ETNOLÓG, -Ă, etnologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etnologie. – Din fr. ethnologue. DOOM
etnológă (rar) s. f., g.-d. art. etnológei; pl. etnológe
etnomuzicolog
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologa
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologe
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologei
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologele
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologelor
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologi
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologia
ETNOMUZICOLOGÍE s. f. Ramură a muzicologiei care cercetează culturile muzicale ale popoarelor sau culturile muzicale de tip arhaic. – Din engl. ethnomusicology, fr. ethnomusicologie.
etnomuzicologie
ETNOMUZICOLOGÍE s. f. Ramură a muzicologiei care cercetează culturile muzicale ale popoarelor sau culturile muzicale de tip arhaic. – Din engl. ethnomusicology, fr. ethnomusicologie.
etnomuzicologiei
ETNOMUZICOLOGÍE s. f. Ramură a muzicologiei care cercetează culturile muzicale ale popoarelor sau culturile muzicale de tip arhaic. – Din engl. ethnomusicology, fr. ethnomusicologie.
etnomuzicologii
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologii
ETNOMUZICOLOGÍE s. f. Ramură a muzicologiei care cercetează culturile muzicale ale popoarelor sau culturile muzicale de tip arhaic. – Din engl. ethnomusicology, fr. ethnomusicologie.
etnomuzicologilor
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologul
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnomuzicologului
ETNOMUZICOLÓG, -Ă, etnomuzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etnomuzicologie. – Din fr. ethnomusicologue.
etnonim
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnonime
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnonimele
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnonimelor
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnonimul
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnonimului
ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor. – Din fr. ethnonyme. DOOM
etnoním s. n., pl. etnoníme
etnopedagogia
ETNOPEDAGOGÍE s. f. Orientare în pedagogia de la începutul sec. XX care are în vedere educația întregului popor. – Etno[logie] + pedagogie.
etnopedagogic
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogica
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogice
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicei
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicele
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicelor
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogici
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicii
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicilor
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicul
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogicului
ETNOPEDAGÓGIC, -Ă, etnopedagogici, -ce, adj. De etnopedagogie. – Din etnopedagogie.
etnopedagogie
ETNOPEDAGOGÍE s. f. Orientare în pedagogia de la începutul sec. XX care are în vedere educația întregului popor. – Etno[logie] + pedagogie.
etnopedagogiei
ETNOPEDAGOGÍE s. f. Orientare în pedagogia de la începutul sec. XX care are în vedere educația întregului popor. – Etno[logie] + pedagogie.
etnopedagogii
ETNOPEDAGOGÍE s. f. Orientare în pedagogia de la începutul sec. XX care are în vedere educația întregului popor. – Etno[logie] + pedagogie.
etnopsihologia
ETNOPSIHOLOGÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale în raport cu însușirile lui psihologice specifice. – Din fr. ethnopsychologie. DOOM
!etnopsihologíe (-nop-si-/-no-psi-) s. f., art. etnopsihología, g.-d. etnopsihologíi, art. etnopsihologíei
etnopsihologie
ETNOPSIHOLOGÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale în raport cu însușirile lui psihologice specifice. – Din fr. ethnopsychologie. DOOM
!etnopsihologíe (-nop-si-/-no-psi-) s. f., art. etnopsihología, g.-d. etnopsihologíi, art. etnopsihologíei
etnopsihologiei
ETNOPSIHOLOGÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale în raport cu însușirile lui psihologice specifice. – Din fr. ethnopsychologie. DOOM
!etnopsihologíe (-nop-si-/-no-psi-) s. f., art. etnopsihología, g.-d. etnopsihologíi, art. etnopsihologíei
etnopsihologii
ETNOPSIHOLOGÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale în raport cu însușirile lui psihologice specifice. – Din fr. ethnopsychologie. DOOM
!etnopsihologíe (-nop-si-/-no-psi-) s. f., art. etnopsihología, g.-d. etnopsihologíi, art. etnopsihologíei
etnosociologia
ETNOSOCIOLOGÍE s. f. Disciplină a sociologiei care interpretează fenomenele sociale mai ales cu ajutorul datelor etnologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. ethnosociologie. DOOM
etnosociologíe (-ci-o-) s. f., art. etnosociología, g.-d. etnosociologíi, art. etnosociologíei
etnosociologie
ETNOSOCIOLOGÍE s. f. Disciplină a sociologiei care interpretează fenomenele sociale mai ales cu ajutorul datelor etnologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. ethnosociologie. DOOM
etnosociologíe (-ci-o-) s. f., art. etnosociología, g.-d. etnosociologíi, art. etnosociologíei
etnosociologiei
ETNOSOCIOLOGÍE s. f. Disciplină a sociologiei care interpretează fenomenele sociale mai ales cu ajutorul datelor etnologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. ethnosociologie. DOOM
etnosociologíe (-ci-o-) s. f., art. etnosociología, g.-d. etnosociologíi, art. etnosociologíei
etnosociologii
ETNOSOCIOLOGÍE s. f. Disciplină a sociologiei care interpretează fenomenele sociale mai ales cu ajutorul datelor etnologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. ethnosociologie. DOOM
etnosociologíe (-ci-o-) s. f., art. etnosociología, g.-d. etnosociologíi, art. etnosociologíei
etocrația
ETOCRAȚÍE s. f. Guvernare fundată numai pe principiile moralei. – Din fr. ethocratie. DOOM
etocrațíe (-to-cra-) s. f., art. etocrațía, g.-d. etocrațíi, art. etocrațíei
etocrație
ETOCRAȚÍE s. f. Guvernare fundată numai pe principiile moralei. – Din fr. ethocratie. DOOM
etocrațíe (-to-cra-) s. f., art. etocrațía, g.-d. etocrațíi, art. etocrațíei
etocrației
ETOCRAȚÍE s. f. Guvernare fundată numai pe principiile moralei. – Din fr. ethocratie. DOOM
etocrațíe (-to-cra-) s. f., art. etocrațía, g.-d. etocrațíi, art. etocrațíei
etocrații
ETOCRAȚÍE s. f. Guvernare fundată numai pe principiile moralei. – Din fr. ethocratie. DOOM
etocrațíe (-to-cra-) s. f., art. etocrațía, g.-d. etocrațíi, art. etocrațíei
etogramă
ETOGRÁMĂ s.f. Înregistrare a comportamentului animalelor. [Cf. fr. éthogramme].
etola
ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. DOOM
etólă s. f., g.-d. art. etólei; pl. etóle
etole
ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. DOOM
etólă s. f., g.-d. art. etólei; pl. etóle
etolei
ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. DOOM
etólă s. f., g.-d. art. etólei; pl. etóle
etolele
ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. DOOM
etólă s. f., g.-d. art. etólei; pl. etóle
etolelor
ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. DOOM
etólă s. f., g.-d. art. etólei; pl. etóle
etolog
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologa
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologe
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologei
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologele
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologelor
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologi
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologia
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. DOOM
etologíe (studiul moravurilor, ramură a biologiei) s. f., art. etología, g.-d. etologíi, art. etologíei
etologic
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologica
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologice
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicei
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicele
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicelor
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologici
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicii
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicilor
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicul
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologicului
ETOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la etologie. [Cf. fr. éthologique, it. etologico].
etologie
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. DOOM
etologíe (studiul moravurilor, ramură a biologiei) s. f., art. etología, g.-d. etologíi, art. etologíei
etologiei
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. DOOM
etologíe (studiul moravurilor, ramură a biologiei) s. f., art. etología, g.-d. etologíi, art. etologíei
etologii
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologii
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. DOOM
etologíe (studiul moravurilor, ramură a biologiei) s. f., art. etología, g.-d. etologíi, art. etologíei
etologilor
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologul
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etologului
ETOLÓG, etologi, s. m. Specialist în etologie. – Din fr. éthologue.
etopee
ETOPÉE s.f. (Liv.) Descriere, înfățișare a moravurilor și a sentimentelor oamenilor. ♦ Figură de compoziție constând în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvântare, adesea fictive. ♦ Figură de stil constând în personificarea unor lucruri. [Pron. -pe-e, var. etopoezie s.f. / < fr. éthopée, lat. ethopoeia, gr. ethopoiia]. DOOM
etopée s. f., art. etopéea, g.-d. art. etopéii; pl. etopéi
etopoezie
ETOPOEZÍE s.f. v. etopee.
etos
ÉTOS s. n. 1. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivități. [Scris și: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos. DOOM
étos s. n.
etosul
ÉTOS s. n. 1. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivități. [Scris și: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos. DOOM
étos s. n.
etosului
ÉTOS s. n. 1. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivități. [Scris și: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos. DOOM
étos s. n.
etotehnica
ETOTÉHNICĂ s.f. Sistem de reguli de conduită morală; tehnică morală. [< etos + tehnică].
etotehnici
ETOTÉHNICĂ s.f. Sistem de reguli de conduită morală; tehnică morală. [< etos + tehnică].
etotehnicii
ETOTÉHNICĂ s.f. Sistem de reguli de conduită morală; tehnică morală. [< etos + tehnică].
etrava
ETRÁVĂ, etrave, s. f. Element de rezistență care închide corpul unei nave la proră și cu care nava își deschide drumul la înaintarea prin apă. – Din fr. étrave. DOOM
etrávă (e-tra-) s. f., g.-d. art. etrávei; pl. etráve
etrave
ETRÁVĂ, etrave, s. f. Element de rezistență care închide corpul unei nave la proră și cu care nava își deschide drumul la înaintarea prin apă. – Din fr. étrave. DOOM
etrávă (e-tra-) s. f., g.-d. art. etrávei; pl. etráve
etravei
ETRÁVĂ, etrave, s. f. Element de rezistență care închide corpul unei nave la proră și cu care nava își deschide drumul la înaintarea prin apă. – Din fr. étrave. DOOM
etrávă (e-tra-) s. f., g.-d. art. etrávei; pl. etráve
etravele
ETRÁVĂ, etrave, s. f. Element de rezistență care închide corpul unei nave la proră și cu care nava își deschide drumul la înaintarea prin apă. – Din fr. étrave. DOOM
etrávă (e-tra-) s. f., g.-d. art. etrávei; pl. etráve
etravelor
ETRÁVĂ, etrave, s. f. Element de rezistență care închide corpul unei nave la proră și cu care nava își deschide drumul la înaintarea prin apă. – Din fr. étrave. DOOM
etrávă (e-tra-) s. f., g.-d. art. etrávei; pl. etráve
etrier
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etriere
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etrierele
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etrierelor
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etrierul
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etrierului
ETRIÉR, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier. DOOM
etriér (e-tri-er) s. n., pl. etriére
etrusc
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusc
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusca
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusca
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusce
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusce
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscei
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscei
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscele
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscele
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscelor
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscelor
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusci
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etrusci
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscii
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscii
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscilor
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscilor
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscolog
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologa
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologe
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologei
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologele
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologelor
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologi
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologia
ETRUSCOLOGÍE s. f. Studiul culturii și civilizației etrusce. – Din fr. étruscologie. DOOM
*etruscologíe (e-trus-) s. f., art. etruscología, g.-d. etruscologíi, art. etruscologíei
etruscologie
ETRUSCOLOGÍE s. f. Studiul culturii și civilizației etrusce. – Din fr. étruscologie. DOOM
*etruscologíe (e-trus-) s. f., art. etruscología, g.-d. etruscologíi, art. etruscologíei
etruscologiei
ETRUSCOLOGÍE s. f. Studiul culturii și civilizației etrusce. – Din fr. étruscologie. DOOM
*etruscologíe (e-trus-) s. f., art. etruscología, g.-d. etruscologíi, art. etruscologíei
etruscologii
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologii
ETRUSCOLOGÍE s. f. Studiul culturii și civilizației etrusce. – Din fr. étruscologie. DOOM
*etruscologíe (e-trus-) s. f., art. etruscología, g.-d. etruscologíi, art. etruscologíei
etruscologilor
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologul
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscologului
ETRUSCOLÓG, etruscologi, s. m. Specialist în etruscologie. – Din fr. étruscologue. DOOM
*etruscológ (e-trus-) s. m., pl. etruscológi
etruscul
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscul
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscului
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etruscului
ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque. DOOM
*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei
etufa
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufai
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufam
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufare
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufare
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etufarea
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etufară
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufarăm
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufarăți
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufase
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufasem
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufaseră
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufaserăm
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufaserăți
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufaseși
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufaseți
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufat
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufat
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer.
etufau
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufași
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufați
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufează
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufez
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufeze
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufezi
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufoare
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etufoarele
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etufoarelor
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etufor
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etuforul
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etuforului
ETUFÓR s.n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecție care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. [< fr. étouffoir].
etufând
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufînd
ETUFÁ, etufez, vb. I. Tranz. A efectua o etufare. – Din fr. étouffer. DOOM
etufá (a ~) (a trata gogoșile fluturelui de mătase) vb., ind. prez. 3 etufeáză
etufări
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etufării
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etufările
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etufărilor
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. DOOM
etufáre s. f., g.-d. art. etufắrii; pl. etufắri
etui
ETUÍ, etui-uri, s. n. Cutiuță sau toc din piele, stofă, carton, material plastic etc., în care se păstrează unele obiecte (mici și fragile) pentru a le proteja și care are forma adaptată acestor obiecte. [Pr.: e-tüi] – Din fr. étui. DOOM
etuí (fr.) [pron. etüí] (-tui) s. n., art. etui-ul; pl. etui-uri
etuva
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuva
ETÚVĂ, etuve, s. f. Aparat metalic format dintr-o incintă etanșă, folosit pentru sterilizare și deparazitare prin mijloace chimice și fizice, pentru menținerea la o temperatură ridicată a unor substanțe sau piese. – Din fr. étuve. DOOM
etúvă s. f., g.-d. art. etúvei; pl. etúve
etuvai
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvam
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvare
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvare
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etuvarea
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etuvară
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvarăm
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvarăți
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvase
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvasem
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvaseră
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvaserăm
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvaserăți
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvaseși
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvaseți
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvat
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvat
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver].
etuvau
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvași
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvați
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuve
ETÚVĂ, etuve, s. f. Aparat metalic format dintr-o incintă etanșă, folosit pentru sterilizare și deparazitare prin mijloace chimice și fizice, pentru menținerea la o temperatură ridicată a unor substanțe sau piese. – Din fr. étuve. DOOM
etúvă s. f., g.-d. art. etúvei; pl. etúve
etuvează
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvei
ETÚVĂ, etuve, s. f. Aparat metalic format dintr-o incintă etanșă, folosit pentru sterilizare și deparazitare prin mijloace chimice și fizice, pentru menținerea la o temperatură ridicată a unor substanțe sau piese. – Din fr. étuve. DOOM
etúvă s. f., g.-d. art. etúvei; pl. etúve
etuvele
ETÚVĂ, etuve, s. f. Aparat metalic format dintr-o incintă etanșă, folosit pentru sterilizare și deparazitare prin mijloace chimice și fizice, pentru menținerea la o temperatură ridicată a unor substanțe sau piese. – Din fr. étuve. DOOM
etúvă s. f., g.-d. art. etúvei; pl. etúve
etuvelor
ETÚVĂ, etuve, s. f. Aparat metalic format dintr-o incintă etanșă, folosit pentru sterilizare și deparazitare prin mijloace chimice și fizice, pentru menținerea la o temperatură ridicată a unor substanțe sau piese. – Din fr. étuve. DOOM
etúvă s. f., g.-d. art. etúvei; pl. etúve
etuvez
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuveze
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvezi
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvând
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvînd
ETUVÁ vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver]. DOOM
etuvá (a ~) (a usca în etuvă) vb., ind. prez. 3 etuveáză
etuvări
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etuvării
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etuvările
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etuvărilor
ETUVÁRE s.f. Acțiunea de a etuva și rezultatul ei. [< etuva].
etăți
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții
etății
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții
etățile
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții
etăților
ETÁTE s. f. Vârstă. ◊ Loc. adj. În etate = bătrân. – Din lat. aetas, -atis. DOOM
etáte s. f., g.-d. art. etắții