es
EINSTEINIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. [Pr.: ainștáiniu] – Din fr. einsteinium. DOOM
einsteiniu [pron. aĭnștáinĭu] (ein-stei-niu) s. n., art. einsteiniul; simb. Es
esac
Esac = Aesacus.
esacțiune
EXACȚIÚNE, exacțiuni, s. f. (Ieșit din uz) Faptul de a cere și încasa în mod abuziv dări sau taxe mai mari decît cele legale. V. spoliere, jupuire. (Atestat în forma esacțiune) Calimah era mazîlit pentru multele esacțiuni și prevaricațiuni. GHICA, S. 91. – Pronunțat: -ți-u-. – Variantă: (învechit) esacțiúne s. f.
esagerațiune
ESAGERAȚIÚNE s.f. v. exagerație.
esamen
ESÁMEN s.n. v. examen.
esar
ESÁR s.n. v. oesar.
esaveraj
ESAVERÁJ, esaveraje, s. n. Diferența dintre punctele înscrise și cele primite la jocul de rugbi. – Din eseu (după golaveraj). DOOM
!esaveráj (e-sa-/es-a-) s. n., pl. esaveráje
escadra
ESCÁDRĂ, escadre, s. f. Mare unitate de nave de luptă a forțelor maritime militare. ♦ Mare unitate militară de aviație. – Din fr. escadre. DOOM
escádră (-ca-dră) s. f., g.-d. art. escádrei; pl. escádre
escadre
ESCÁDRĂ, escadre, s. f. Mare unitate de nave de luptă a forțelor maritime militare. ♦ Mare unitate militară de aviație. – Din fr. escadre. DOOM
escádră (-ca-dră) s. f., g.-d. art. escádrei; pl. escádre
escadrei
ESCÁDRĂ, escadre, s. f. Mare unitate de nave de luptă a forțelor maritime militare. ♦ Mare unitate militară de aviație. – Din fr. escadre. DOOM
escádră (-ca-dră) s. f., g.-d. art. escádrei; pl. escádre
escadrele
ESCÁDRĂ, escadre, s. f. Mare unitate de nave de luptă a forțelor maritime militare. ♦ Mare unitate militară de aviație. – Din fr. escadre. DOOM
escádră (-ca-dră) s. f., g.-d. art. escádrei; pl. escádre
escadrelor
ESCÁDRĂ, escadre, s. f. Mare unitate de nave de luptă a forțelor maritime militare. ♦ Mare unitate militară de aviație. – Din fr. escadre. DOOM
escádră (-ca-dră) s. f., g.-d. art. escádrei; pl. escádre
escadrila
ESCADRÍLĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille. DOOM
escadrílă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrílei; pl. escadríle
escadrile
ESCADRÍLĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille. DOOM
escadrílă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrílei; pl. escadríle
escadrilei
ESCADRÍLĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille. DOOM
escadrílă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrílei; pl. escadríle
escadrilele
ESCADRÍLĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille. DOOM
escadrílă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrílei; pl. escadríle
escadrilelor
ESCADRÍLĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille. DOOM
escadrílă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrílei; pl. escadríle
escadroane
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escadroanele
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escadroanelor
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escadron
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escadronul
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escadronului
SCADRÓN s. n. v. escadron. DOOM
escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne
escala
ESCÁLĂ, escale, s. f. Oprire prevăzută în itinerarul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. ♦ Localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul. – Din fr. escale. DOOM
escálă s. f., g.-d. art. escálei; pl. escále
escalada
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escalada
ESCALÁDĂ, escalade, s. f. Escaladare; suire, cățărare; ascensiune. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc., escaladare. – Din fr. escalade. DOOM
escaládă s. f., g.-d. art. escaládei; pl. escaláde
escaladai
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladam
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladare
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladare
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escaladarea
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escaladară
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladarăm
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladarăți
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladase
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladasem
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladaseră
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladaserăm
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladaserăți
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladaseși
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladaseți
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladat
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladat
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader.
escaladau
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladași
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladați
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escalade
ESCALÁDĂ, escalade, s. f. Escaladare; suire, cățărare; ascensiune. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc., escaladare. – Din fr. escalade. DOOM
escaládă s. f., g.-d. art. escaládei; pl. escaláde
escaladează
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladei
ESCALÁDĂ, escalade, s. f. Escaladare; suire, cățărare; ascensiune. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc., escaladare. – Din fr. escalade. DOOM
escaládă s. f., g.-d. art. escaládei; pl. escaláde
escaladele
ESCALÁDĂ, escalade, s. f. Escaladare; suire, cățărare; ascensiune. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc., escaladare. – Din fr. escalade. DOOM
escaládă s. f., g.-d. art. escaládei; pl. escaláde
escaladelor
ESCALÁDĂ, escalade, s. f. Escaladare; suire, cățărare; ascensiune. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc., escaladare. – Din fr. escalade. DOOM
escaládă s. f., g.-d. art. escaládei; pl. escaláde
escaladez
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladeze
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladezi
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladând
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladînd
ESCALADÁ, escaladez, vb. I. Tranz. A se cățăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; p. ext. a sări peste un obstacol. – Din fr. escalader. DOOM
escaladá (a ~) vb., ind. prez. 3 escaladeáză
escaladări
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escaladării
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escaladările
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escaladărilor
ESCALADÁRE, escaladări, s. f. Acțiunea de a escalada și rezultatul ei; escaladă. ♦ Fig. Extindere treptată a unei acțiuni, a unui conflict etc.; escaladă. – V. escalada. DOOM
escaladáre s. f., g.-d. art. escaladắrii; pl. escaladắri
escalatoare
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escalatoarele
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escalatoarelor
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escalator
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escalatorul
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escalatorului
ESCALATÓR, escalatoare, s. n. Scară rulantă folosită pentru circulația oamenilor (în metrouri, în magazine etc.). – Din fr., engl. escalator. DOOM
escalatór s. n., pl. escalatoáre
escale
ESCÁLĂ, escale, s. f. Oprire prevăzută în itinerarul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. ♦ Localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul. – Din fr. escale. DOOM
escálă s. f., g.-d. art. escálei; pl. escále
escalei
ESCÁLĂ, escale, s. f. Oprire prevăzută în itinerarul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. ♦ Localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul. – Din fr. escale. DOOM
escálă s. f., g.-d. art. escálei; pl. escále
escalele
ESCÁLĂ, escale, s. f. Oprire prevăzută în itinerarul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. ♦ Localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul. – Din fr. escale. DOOM
escálă s. f., g.-d. art. escálei; pl. escále
escalelor
ESCÁLĂ, escale, s. f. Oprire prevăzută în itinerarul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. ♦ Localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul. – Din fr. escale. DOOM
escálă s. f., g.-d. art. escálei; pl. escále
escalop
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escalopul
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escalopului
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escalopuri
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escalopurile
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escalopurilor
ESCALÓP, escalopuri, s. n. Preparat culinar făcut din bucăți subțiri de mușchi de vițel sau din pește. – Din fr. escalope. DOOM
escalóp s. n., pl. escalópuri
escamota
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotabil
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabila
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabile
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilei
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilele
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilelor
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabili
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilii
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabililor
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilul
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotabilului
ESCAMOTÁBIL, -Ă, escamotabili, -e, adj. 1. Care poate fi escamotat, care se poate escamota (1). 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi tras în aripă sau în fuzelaj. – Din fr. escamotable. DOOM
escamotábil adj. m., pl. escamotábili; f. escamotábilă, pl. escamotábile
escamotai
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaj
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotaje
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotajele
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotajelor
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotajul
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotajului
ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobație nautică făcută cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcația și o revenire. [< fr. escamotage].
escamotam
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotare
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotare
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escamotarea
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escamotară
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotarăm
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotarăți
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotase
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotasem
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaseră
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaserăm
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaserăți
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaseși
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotaseți
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotat
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotat
ESCAMOTÁ, escamotez, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară ceva fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusință. ♦ Fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave în locurile anume construite în corpul ei, pentru a micșora rezistența la înaintare a avionului în timpul zborului. [Var.: scamotá vb. I] – Din fr. escamoter.
escamotau
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotași
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotați
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotează
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotez
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamoteze
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotezi
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotând
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotînd
SCAMOTÁ vb. I v. escamota. DOOM
escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză
escamotări
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escamotării
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escamotările
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escamotărilor
ESCAMOTÁRE, escamotări, s. f. Acțiunea de a escamota și rezultatul ei. – V. escamota. DOOM
escamotáre s. f., g.-d. art. escamotắrii; pl. escamotắri
escapada
ESCAPÁDĂ, escapade, s. f. Ieșire, uneori nepermisă și ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej. – Din fr. escapade. DOOM
escapádă s. f., g.-d. art. escapádei; pl. escapáde
escapade
ESCAPÁDĂ, escapade, s. f. Ieșire, uneori nepermisă și ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej. – Din fr. escapade. DOOM
escapádă s. f., g.-d. art. escapádei; pl. escapáde
escapadei
ESCAPÁDĂ, escapade, s. f. Ieșire, uneori nepermisă și ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej. – Din fr. escapade. DOOM
escapádă s. f., g.-d. art. escapádei; pl. escapáde
escapadele
ESCAPÁDĂ, escapade, s. f. Ieșire, uneori nepermisă și ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej. – Din fr. escapade. DOOM
escapádă s. f., g.-d. art. escapádei; pl. escapáde
escapadelor
ESCAPÁDĂ, escapade, s. f. Ieșire, uneori nepermisă și ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej. – Din fr. escapade. DOOM
escapádă s. f., g.-d. art. escapádei; pl. escapáde
escapism
ESCAPÍSM s.n. (Liv.) Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate. [< engl. escapisme, germ. Eskapismus, cf. engl. escape – a evada].
escara
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre. DOOM
escáră s. f., g.-d. art. escárei; pl. escáre
escare
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre. DOOM
escáră s. f., g.-d. art. escárei; pl. escáre
escarei
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre. DOOM
escáră s. f., g.-d. art. escárei; pl. escáre
escarele
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre. DOOM
escáră s. f., g.-d. art. escárei; pl. escáre
escarelor
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre. DOOM
escáră s. f., g.-d. art. escárei; pl. escáre
escarific
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarifica
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificai
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificam
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificare
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificare
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarificarea
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarificară
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificarăm
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificarăți
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificase
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificasem
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificaseră
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificaserăm
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificaserăți
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificaseși
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificaseți
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificat
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificat
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificau
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificași
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificați
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarifice
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarifici
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificând
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificînd
ESCARIFICÁ vb. I. tr. A forma, a produce o escară. [< fr. escarrifier].
escarificări
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarificării
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarificările
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarificărilor
ESCARIFICÁRE s.f. Acțiunea de a escarifica. [< escarifica].
escarotic
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escarotica
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escarotice
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticei
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticele
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticelor
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escarotici
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticii
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticilor
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticul
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escaroticului
ESCARÓTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță caustică) care se aplică pe piele pentru a produce o escarificare. [< fr. escarrotique].
escarpa
ESCÁRPĂ, escarpe, s. f. Baraj antitanc realizat prin săparea de taluzuri în versanții îndreptați spre inamic, pentru a mări panta și a împiedica trecerea tancurilor. – Din fr. escarpe. DOOM
escárpă s. f., g.-d. art. escárpei; pl. escárpe
escarpament
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpamente
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpamentele
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpamentelor
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpamentul
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpamentului
ESCARPAMÉNT s.n. (Franțuzism) Pantă abruptă. [< fr. escarpement].
escarpare
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escarparea
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escarpat
ESCARPÁT, -Ă adj. (Rar) Povârnit, înclinat. [Cf. fr. escarpé].
escarpe
ESCÁRPĂ, escarpe, s. f. Baraj antitanc realizat prin săparea de taluzuri în versanții îndreptați spre inamic, pentru a mări panta și a împiedica trecerea tancurilor. – Din fr. escarpe. DOOM
escárpă s. f., g.-d. art. escárpei; pl. escárpe
escarpei
ESCÁRPĂ, escarpe, s. f. Baraj antitanc realizat prin săparea de taluzuri în versanții îndreptați spre inamic, pentru a mări panta și a împiedica trecerea tancurilor. – Din fr. escarpe. DOOM
escárpă s. f., g.-d. art. escárpei; pl. escárpe
escarpele
ESCÁRPĂ, escarpe, s. f. Baraj antitanc realizat prin săparea de taluzuri în versanții îndreptați spre inamic, pentru a mări panta și a împiedica trecerea tancurilor. – Din fr. escarpe. DOOM
escárpă s. f., g.-d. art. escárpei; pl. escárpe
escarpelor
ESCÁRPĂ, escarpe, s. f. Baraj antitanc realizat prin săparea de taluzuri în versanții îndreptați spre inamic, pentru a mări panta și a împiedica trecerea tancurilor. – Din fr. escarpe. DOOM
escárpă s. f., g.-d. art. escárpei; pl. escárpe
escarpen
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpeni
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpenii
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpenilor
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpenul
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpenului
ESCARPÉN, escarpeni, s. m. Pantof de damă cu toc înalt, nedecupat, foarte decoltat. – Din fr. escarpin. DOOM
escarpén2 s. m., pl. escarpéni
escarpări
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escarpării
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escarpările
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escarpărilor
ESCARPÁRE s.f. Executare a barajelor antitanc. [< escarpă, după fr. escarpement].
escatologia
ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului. – Din fr. eschatologie. DOOM
!escatologíe s. f., art. escatología, g.-d. escatologíi, art. escatologíei
escatologic
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologica
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologice
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicei
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicele
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicelor
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologici
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicii
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicilor
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicul
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologicului
ESCATOLÓGIC, -Ă, escatologici, -ce, adj. Referitor la escatologie; de escatologie. – Din fr. eschatologique. DOOM
!escatológic adj. m., pl. escatológici; f. escatológică, pl. escatológice
escatologie
ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului. – Din fr. eschatologie. DOOM
!escatologíe s. f., art. escatología, g.-d. escatologíi, art. escatologíei
escatologiei
ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului. – Din fr. eschatologie. DOOM
!escatologíe s. f., art. escatología, g.-d. escatologíi, art. escatologíei
escatologii
ESCATOLOGÍE s. f. Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului. – Din fr. eschatologie. DOOM
!escatologíe s. f., art. escatología, g.-d. escatologíi, art. escatologíei
escavator
EXCAVATÓR, excavatoare, s. n. Mașină de lucru autopropulsată, de mare capacitate, întrebuințată pentru săpat și încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, în exploatările miniere etc. [Var.: escavatór s. n.] – Din fr. excavateur, cf. rus. ekskavator. DOOM
excavatór s. n., pl. excavatoáre
escepta
ESCEPTÁ vb. I. v. excepta.
esceptare
ESCEPTÁ vb. I. v. excepta.
esceptat
ESCEPTÁ vb. I. v. excepta.
escepție
EXCÉPȚIE, excepții, s. f. Abatere de la regula generală, ceea ce nu se supune normei generale. Limbile cu regule și excepții. RUSSO, S. 69. Excepția confirmă regula. ◊ Expr. Cu excepția = afară de. Îi plăceau toate materiile, cu excepția matematicii. Fără excepție = fără deosebire. Să pornească toți, fără excepție. BOLINTINEANU, O. 263. A face excepție = a) a se deosebi, a se abate de la regula generală. Nu fac excepție de la regulă; b) a proceda altfel decît de obicei. Fac excepție pentru tine. – Variantă: escépție (NEGRUZZI, S. I 348) s. f.
escepțional
ESCEPȚIONÁL, -Ă adj. v. excepțional.
escepțiune
ESCEPȚIÚNE s.f. v. excepție.
esces
ESCÉS s.n. v. exces.
esces
ESCÉS s.n. v. exces.
escesiv
ESCESÍV, -Ă adj. v. excesiv.
eschatologic
ESCHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eschatologie
ESCHATOLOGÍE s.f. v. escatologie.
eschibiție
ESCHIBÍȚIE s.f. v. exhibiție.
eschila
ESCHÍLĂ, eschile, s. f. Bucată mică, așchie desprinsă dintr-un os fracturat. – Din fr. esquille. DOOM
eschílă s. f., g.-d. art. eschílei; pl. eschíle
eschile
ESCHÍLĂ, eschile, s. f. Bucată mică, așchie desprinsă dintr-un os fracturat. – Din fr. esquille. DOOM
eschílă s. f., g.-d. art. eschílei; pl. eschíle
eschilei
ESCHÍLĂ, eschile, s. f. Bucată mică, așchie desprinsă dintr-un os fracturat. – Din fr. esquille. DOOM
eschílă s. f., g.-d. art. eschílei; pl. eschíle
eschilele
ESCHÍLĂ, eschile, s. f. Bucată mică, așchie desprinsă dintr-un os fracturat. – Din fr. esquille. DOOM
eschílă s. f., g.-d. art. eschílei; pl. eschíle
eschilelor
ESCHÍLĂ, eschile, s. f. Bucată mică, așchie desprinsă dintr-un os fracturat. – Din fr. esquille. DOOM
eschílă s. f., g.-d. art. eschílei; pl. eschíle
eschimoasă
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimos
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimos
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosa
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosa
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimose
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimose
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosei
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosei
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosele
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosele
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoselor
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoselor
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosul
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosul
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosului
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimosului
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoși
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoși
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoșii
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoșii
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoșilor
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschimoșilor
ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în regiunile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține eschimoșilor (1), privitor la eschimoși. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoși – Din fr. esquimau. DOOM
*eschimósă (limbă) s. f., g.-d. art. eschimósei
eschiva
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschiva
ESCHÍVĂ, eschive, s. f. Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra. – Din fr. esquive. DOOM
eschívă s. f., g.-d. art. eschívei; pl. eschíve
eschivai
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivam
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivare
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivare
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
eschivarea
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
eschivară
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivarăm
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivarăți
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivase
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivasem
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivaseră
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivaserăm
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivaserăți
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivaseși
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivaseți
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivat
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivau
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivași
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivați
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschive
ESCHÍVĂ, eschive, s. f. Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra. – Din fr. esquive. DOOM
eschívă s. f., g.-d. art. eschívei; pl. eschíve
eschivează
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivei
ESCHÍVĂ, eschive, s. f. Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra. – Din fr. esquive. DOOM
eschívă s. f., g.-d. art. eschívei; pl. eschíve
eschivele
ESCHÍVĂ, eschive, s. f. Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra. – Din fr. esquive. DOOM
eschívă s. f., g.-d. art. eschívei; pl. eschíve
eschivelor
ESCHÍVĂ, eschive, s. f. Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor, pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra. – Din fr. esquive. DOOM
eschívă s. f., g.-d. art. eschívei; pl. eschíve
eschivez
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschiveze
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivezi
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivând
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivînd
ESCHIVÁ, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la îndeplinirea unei obligații; a se da în lături, a se feri. ♦ A se retrage pe furiș. – Din fr. esquiver. DOOM
!eschivá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se eschiveáză
eschivări
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
eschivării
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
eschivările
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
eschivărilor
ESCHIVÁRE, eschivări, s. f. Acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei. – V. eschiva. DOOM
eschiváre s. f., g.-d. art. eschivắrii; pl. eschivắri
escita
ESCITÁ vb. I. v. excita.
escita
ESCITÁ vb. I. v. excita.
escitant
ESCITÁNT, -Ă adj. v. excitant.
escitare
ESCITÁ vb. I. v. excita.
escitat
ESCITÁ vb. I. v. excita.
esclama
ESCLAMÁ vb. I. v. exclama.
esclamare
ESCLAMÁRE s.f. v. exclamare.
esclamat
ESCLAMÁ vb. I. v. exclama.
esclude
ESCLÚDE vb. III. v. exclude.
escludere
ESCLÚDERE s.f. v. excludere.
esclus
ESCLÚS, -Ă adj. v. exclus.
esclusiune
ESCLUSIÚNE s.f. v. excluziune.
escobar
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escobari
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escobarii
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escobarilor
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escobarul
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escobarului
ESCOBÁR s.m. (Rar) Om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. [< fr. escobar, cf. Escobar y Mendoza – iezuit spaniol].
escopetă
ESCOPÉTĂ s.f. Veche armă de foc cu țeavă scurtă. [< fr. escopette].
escorta
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escorta
ESCÓRTĂ, escorte, s. f. 1. Pază alcătuită din oameni înarmați care însoțesc pe deținuți pentru a-i împiedica să fugă; oamenii care alcătuiesc această pază. 2. Grup de oameni care însoțesc pe înalții demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care însoțesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte. DOOM
escórtă s. f., g.-d. art. escórtei; pl. escórte
escortai
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortam
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortare
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortare
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escortarea
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escortară
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortarăm
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortarăți
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortase
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortasem
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortaseră
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortaserăm
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortaserăți
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortaseși
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortaseți
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortat
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortat
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter.
escortau
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortași
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortați
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escorte
ESCÓRTĂ, escorte, s. f. 1. Pază alcătuită din oameni înarmați care însoțesc pe deținuți pentru a-i împiedica să fugă; oamenii care alcătuiesc această pază. 2. Grup de oameni care însoțesc pe înalții demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care însoțesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte. DOOM
escórtă s. f., g.-d. art. escórtei; pl. escórte
escortează
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortei
ESCÓRTĂ, escorte, s. f. 1. Pază alcătuită din oameni înarmați care însoțesc pe deținuți pentru a-i împiedica să fugă; oamenii care alcătuiesc această pază. 2. Grup de oameni care însoțesc pe înalții demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care însoțesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte. DOOM
escórtă s. f., g.-d. art. escórtei; pl. escórte
escortele
ESCÓRTĂ, escorte, s. f. 1. Pază alcătuită din oameni înarmați care însoțesc pe deținuți pentru a-i împiedica să fugă; oamenii care alcătuiesc această pază. 2. Grup de oameni care însoțesc pe înalții demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care însoțesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte. DOOM
escórtă s. f., g.-d. art. escórtei; pl. escórte
escortelor
ESCÓRTĂ, escorte, s. f. 1. Pază alcătuită din oameni înarmați care însoțesc pe deținuți pentru a-i împiedica să fugă; oamenii care alcătuiesc această pază. 2. Grup de oameni care însoțesc pe înalții demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care însoțesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte. DOOM
escórtă s. f., g.-d. art. escórtei; pl. escórte
escortez
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escorteze
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortezi
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortoare
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortoarele
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortoarelor
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortor
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortorul
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortorului
ESCORTÓR, escortoare, s. n. Navă sau avion cu misiune de escortare. – Din fr. escorteur. DOOM
escortór s. n., pl. escortoáre
escortând
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortînd
ESCORTÁ, escortez, vb. I. Tranz. 1. A însoți un deținut pentru a-l împiedica să fugă. 2. A însoți o persoană care deține un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos. 3. (Despre nave sau avioane) A însoți (în timp de război) vapoare, avioane etc. de transport sau de comerț (pentru a le apăra contra atacurilor inamice). – Din fr. escorter. DOOM
escortá (a ~) vb., ind. prez. 3 escorteáză
escortări
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escortării
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escortările
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escortărilor
ESCORTÁRE, escortări, s. f. Acțiunea de a escorta și rezultatul ei; însoțire, păzire. – V. escorta. DOOM
escortáre s. f., g.-d. art. escortắrii; pl. escortắri
escrement
ESCREMÉNT s.n. v. excrement.
escroaca
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroace
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroacei
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroacele
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroacelor
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroc
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escroca
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocai
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocam
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocare
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocare
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escrocarea
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escrocară
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocarăm
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocarăți
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocase
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocasem
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocaseră
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocaserăm
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocaserăți
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocaseși
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocaseți
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocat
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocau
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocași
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocați
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrochează
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocheria
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrocherie
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrocheriei
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrocherii
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrocheriile
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrocheriilor
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie. DOOM
escrocheríe s. f., art. escrochería, g.-d. art. escrocheríei; pl. escrocheríi, art. escrocheríile
escrochez
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocheze
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrochezi
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escroci
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escrocii
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escrocilor
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escrocul
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escrocului
ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -oace, s. m. și f. Persoană care înșală pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. DOOM
escróc s. m., pl. escróci
escrocând
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocînd
ESCROCÁ, escrochez, vb. I. Tranz. A obține, a dobândi prin mijloace frauduloase bunuri străine, a înșela; a săvârși o escrocherie. – Din fr. escroquer. DOOM
escrocá (a ~) vb., ind. prez. 3 escrocheáză
escrocări
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escrocării
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escrocările
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escrocărilor
ESCROCÁRE, escrocări, s. f. Acțiunea de a escroca și rezultatul ei. – V. escroca. DOOM
escrocáre s. f., g.-d. art. escrocắrii; pl. escrocắri
escuadă
ESCUÁDĂ s.f. (Ieșit din uz) Fracțiune dintr-o unitate militară comandată de un caporal sau de un brigadier; căprărie. [Pron. -cu-a-. / < fr. escouade].
escudo
ESCÚDO, escudo, s. m. Denumire a unității bănești din Portugalia. – Cuv. port. DOOM
escúdo (hisp.) s. m., pl. escúdo
escudoul
ESCÚDO, escudo, s. m. Denumire a unității bănești din Portugalia. – Cuv. port. DOOM
escúdo (hisp.) s. m., pl. escúdo
escudoului
ESCÚDO, escudo, s. m. Denumire a unității bănești din Portugalia. – Cuv. port. DOOM
escúdo (hisp.) s. m., pl. escúdo
esculap
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculapi
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculapii
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculapilor
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculapul
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculapului
ESCULÁP, esculapi, s. m. (Rar) Medic1. – Din fr. esculape. DOOM
*Esculáp (zeu) s. propriu m.
esculenta
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.
esculentum
HRÍȘCĂ s. f. Plantă erbacee meliferă, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, roșii sau albe și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semințele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor și a animalelor. – Din ucr. hrecka.
esculina
ESCULÍNĂ s. f. Substanță extrasă din scoarța unui castan exotic și folosită ca febrifug și antinevralgic. – Din fr. esculine. DOOM
esculínă s. f., g.-d. art. esculínei
esculine
ESCULÍNĂ s. f. Substanță extrasă din scoarța unui castan exotic și folosită ca febrifug și antinevralgic. – Din fr. esculine. DOOM
esculínă s. f., g.-d. art. esculínei
esculinei
ESCULÍNĂ s. f. Substanță extrasă din scoarța unui castan exotic și folosită ca febrifug și antinevralgic. – Din fr. esculine. DOOM
esculínă s. f., g.-d. art. esculínei
eseiaj
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseiaje
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseiajele
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseiajelor
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseiajul
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseiajului
ESEIÁJ s.n. (Franțuzism) Încercare; probă. ♦ (Av.) Probă, încercare a unui avion. [Pron. -se-iaj, pl. -je. / < fr. essayage].
eseior
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseiori
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseiorii
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseiorilor
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseiorul
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseiorului
ESEIÓR s.m. (Franțuzism) Pilot care încearcă avioanele noi în zbor; pilot de încercare. [Pron. -se-ior. / < fr. essayeur].
eseist
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseista
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseiste
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseistei
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseistele
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseistelor
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseistic
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseistica
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseistica
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístică s. f., g.-d. art. eseísticii
eseistice
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticei
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticele
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticelor
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseistici
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseistici
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístică s. f., g.-d. art. eseísticii
eseisticii
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticii
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístică s. f., g.-d. art. eseísticii
eseisticilor
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticul
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseisticului
ESEÍSTIC, -Ă, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. Arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique. DOOM
eseístic adj. m., pl. eseístici; f. eseístică, pl. eseístice
eseistul
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseistului
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseiști
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseiștii
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
eseiștilor
ESEÍST, -Ă, eseiști, -te, s. m. și f. Autor de eseuri. – Din fr. essayiste. DOOM
eseístă s. f., g.-d. art. eseístei; pl. eseíste
esenian
ESENIÉNI s.m.pl. Membri ai unei secte religioase la vechii evrei, caracterizată prin ascetism, disciplină severă și prin comunitatea bunurilor. [Pron. -ni-eni, sg. esenian. / < fr. esséniens].
eseniană
ESENIÉNI s.m.pl. Membri ai unei secte religioase la vechii evrei, caracterizată prin ascetism, disciplină severă și prin comunitatea bunurilor. [Pron. -ni-eni, sg. esenian. / < fr. esséniens].
esența
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. DOOM
esénță s. f., g.-d. art. esénței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esénțe
esențar
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențare
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențarele
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențarelor
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențarul
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențarului
ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].
esențe
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. DOOM
esénță s. f., g.-d. art. esénței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esénțe
esenței
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. DOOM
esénță s. f., g.-d. art. esénței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esénțe
esențele
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. DOOM
esénță s. f., g.-d. art. esénței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esénțe
esențelor
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. DOOM
esénță s. f., g.-d. art. esénței; (lichide, varietăți de arbori) pl. esénțe
esențial
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențiala
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențiale
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialei
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialele
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialelor
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențiali
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialii
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialilor
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialism
ESENȚIALÍSM s.n. Doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecărei boli. [< fr. essentialisme].
esențialismul
ESENȚIALÍSM s.n. Doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecărei boli. [< fr. essentialisme].
esențialismului
ESENȚIALÍSM s.n. Doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecărei boli. [< fr. essentialisme].
esențialitate
ESENȚIALITÁTE s. f. (Livr.) Parte esențială; caracter esențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. essentialité.
esențialitatea
ESENȚIALITÁTE s. f. (Livr.) Parte esențială; caracter esențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. essentialité.
esențialități
ESENȚIALITÁTE s. f. (Livr.) Parte esențială; caracter esențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. essentialité.
esențialității
ESENȚIALITÁTE s. f. (Livr.) Parte esențială; caracter esențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. essentialité.
esențializa
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializai
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializam
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializare
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializare
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențializarea
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențializară
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializarăm
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializarăți
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializase
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializasem
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializaseră
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializaserăm
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializaserăți
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializaseși
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializaseți
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializat
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializau
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializași
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializați
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializează
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializez
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializeze
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializezi
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializând
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializînd
ESENȚIALIZÁ vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].
esențializări
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențializării
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențializările
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențializărilor
ESENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
esențialmente
ESENȚIALMÉNTE adv. Prin esență, mai presus de orice; absolut. [Cf. it. essenzialmente, fr. essentiellement].
esențialul
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențialului
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis. DOOM
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
eseu
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eseul
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eseului
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eseuri
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eseurile
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eseurilor
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. DOOM
eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri
eshatologia
ESHATOLOGÍE s.f. v. escatologie.
eshatologic
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologica
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologice
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicei
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicele
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicelor
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologici
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicii
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicilor
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicul
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologicului
ESHATOLÓGIC, -Ă adj. v. escatologic.
eshatologie
ESHATOLOGÍE s.f. v. escatologie.
eshatologiei
ESHATOLOGÍE s.f. v. escatologie.
eshatologii
ESHATOLOGÍE s.f. v. escatologie.
esicasm
ESICÁSM s.n. Doctrină mistică monahală care propaga descoperirea sensibilă a divinității cu ajutorul anumitor tehnici fiziologice și mintale de concentrare. [< it. esicasmo, cf. gr. hesychazein – a sta liniștit].
esicast
ESICÁST s.m. Călugăr care practică esicasmul. [< it. esicasta, cf. gr. hesychastes].
esker
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eskere
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eskerele
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eskerelor
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eskerul
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eskerului
ÉSKER s.n. (Geol.) Creastă lungă și sinuoasă formată din nisipuri și pietrișuri aduse de torenții glaciari. [< engl. esker < cuv. islandez].
eso
ESO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „înăuntru”, „intern”. [Var. ezo-. / < fr. éso-, it. eso-, cf. gr. eso – înăuntru].
esofag
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
esofagectomie
ESOFAGECTOMÍE s.f. Rezecție a unei părți a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagectomie].
esofagian
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagiana
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagianul
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagianului
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagiene
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagienei
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagienele
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagienelor
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagieni
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagienii
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagienilor
ESOFAGIÁN, -Ă, esofagieni, -e, adj. De esofag, referitor la esofag. [Pr.: -gi-an] – Din fr. oesophagien. DOOM
esofagián (-gi-an) adj. m., pl. esofagiéni (-gi-eni); f. esofagiánă, pl. esofagiéne
esofagism
ESOFAGÍSM s. n. Spasm al esofagului care apare la bolnavii de tetanos, în isterie, turbare etc. – Din fr. oesophagisme. DOOM
esofagísm s. n.
esofagismul
ESOFAGÍSM s. n. Spasm al esofagului care apare la bolnavii de tetanos, în isterie, turbare etc. – Din fr. oesophagisme. DOOM
esofagísm s. n.
esofagismului
ESOFAGÍSM s. n. Spasm al esofagului care apare la bolnavii de tetanos, în isterie, turbare etc. – Din fr. oesophagisme. DOOM
esofagísm s. n.
esofagită
ESOFAGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a esofagului. [< fr. oesophagite].
esofagomalacie
ESOFAGOMALACÍE s.f. (Med.) Înmuiere anormală a peretelui esofagian, provocată de acțiunea sucului gastric în urma vomismentelor frecvente. [Gen. -iei. / < fr. oesophagomalacie, cf. gr. oesophagos – esofag, malakia – înmuiere].
esofagoscoape
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagoscoapele
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagoscoapelor
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagoscop
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagoscopia
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopie
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopiei
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopii
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopiile
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopiilor
ESOFAGOSCOPÍE s.f. (Med.) Explorarea endoscopică a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagoscopie, cf. gr. oesophagos – esofag, skopein – a privi].
esofagoscopul
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagoscopului
ESOFAGOSCÓP s.n. (Med.) Tub special pentru examenul endoscopic al esofagului. [Pl. -scoape. / < fr. oesophagoscope].
esofagostomie
ESOFAGOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie la piele a esofagului. [< fr. oesophagostomie, cf. gr. oesophagos – esofag, stoma – deschidere].
esofagotom
ESOFAGOTÓM s.n. Instrument chirurgical folosit în esofagotomie. [< fr. oesophagotome].
esofagotomie
ESOFAGOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a peretelui esofagian. [Gen. -iei. / < fr. oesophagotomie, cf. gr. oesophagos – esofag, tome – tăiere].
esofagul
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
esofagului
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
esofaguri
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
esofagurile
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
esofagurilor
ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. DOOM
esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri
eson
Eson = Aeson.
esonidul
Esonidul = Aesonides.
esopic
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopica
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopice
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicei
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicele
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicelor
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopici
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicii
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicilor
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicul
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esopicului
ESÓPIC, -Ă, esopici, -ce, adj. Referitor la Esop, care aparține lui Esop; p. ext. neclar, mai puțin clar, ambiguu, sibilinic. – Din fr. ésopique. DOOM
esópic adj. m., pl. esópici; f. esópică, pl. esópice
esoteric
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esoterica
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esoterice
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericei
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericele
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericelor
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esoterici
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericii
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericilor
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericul
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esotericului
ESOTÉRIC, -Ă, esoterici, -e, adj. (În filozofia antică; în opoziție cu exoteric) Înțeles numai de cei inițiați într-o învățătură sau doctrină filozofică; secret, ascuns.
esoterism
ESOTERÍSM s.n. v. ezoterism.
esoterismul
ESOTERÍSM s.n. v. ezoterism.
esoterismului
ESOTERÍSM s.n. v. ezoterism.
espadoane
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadoanele
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadoanelor
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadon
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadonul
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadonului
ESPADÓN, espadoane, s. n. Sabie mare cu două tăișuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon. DOOM
espadón s. n., pl. espadoáne
espadrila
ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte cu fețele de pânză și cu talpă de sfoară sau dintr-un material ușor. – Din fr. espadrille. DOOM
espadrílă (-pa-dri-) s. f., g.-d. art. espadrílei; pl. espadríle
espadrile
ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte cu fețele de pânză și cu talpă de sfoară sau dintr-un material ușor. – Din fr. espadrille. DOOM
espadrílă (-pa-dri-) s. f., g.-d. art. espadrílei; pl. espadríle
espadrilei
ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte cu fețele de pânză și cu talpă de sfoară sau dintr-un material ușor. – Din fr. espadrille. DOOM
espadrílă (-pa-dri-) s. f., g.-d. art. espadrílei; pl. espadríle
espadrilele
ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte cu fețele de pânză și cu talpă de sfoară sau dintr-un material ușor. – Din fr. espadrille. DOOM
espadrílă (-pa-dri-) s. f., g.-d. art. espadrílei; pl. espadríle
espadrilelor
ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte cu fețele de pânză și cu talpă de sfoară sau dintr-un material ușor. – Din fr. espadrille. DOOM
espadrílă (-pa-dri-) s. f., g.-d. art. espadrílei; pl. espadríle
espectativă
ESPECTATÍVĂ s.f. v. expectativă.
espediție
EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie lungă, de obicei anevoioasă, făcută de un grup organizat, în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice sau comerciale. Expediție la polul nord. ◊ (Glumeț, prin exagerare; atestat în forma espediție) În vreme ce ne pregăteam pentru această espediție, unii din amatorii ce erau să ne întovărășească începură a ne spune feluri de anecdote. NEGRUZZI, S. I 319. 2. Campanie militară agresivă, pentru cucerirea unui teritoriu străin îndepărtat. Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia. ▭ În 1443 conduce victorios o expediție care atinge trecătorile Balcanilor. IST. R.P.R. 119. Sultanul pregătește o altă expediție împotriva înfricoșătorului său vrăjmaș. BĂLCESCU, O. I 195. 3. Expediere, trimitere organizată (în special a ziarelor și publicațiilor zilnice). Un băietan înalt și pistruiat pregătea benzile pentru expediție [a ziarelor]. VLAHUȚĂ, O. A. III 26. Cît ar costa tiparul, hîrtia, administrația, expediția pentru acel număr de exemplare? CARAGIALE, O. VII 272. ◊ Condică de expediție = registru la instituții și întreprinderi în care se înregistrează lista corespondenței expediate zilnic. – Variantă: (învechit) espedíție s. f.
esperantism
ESPERANTÍSM s. n. Doctrină a partizanilor limbii esperanto. – Din fr. espérantisme. DOOM
esperantísm s. n.
esperantismul
ESPERANTÍSM s. n. Doctrină a partizanilor limbii esperanto. – Din fr. espérantisme. DOOM
esperantísm s. n.
esperantismului
ESPERANTÍSM s. n. Doctrină a partizanilor limbii esperanto. – Din fr. espérantisme. DOOM
esperantísm s. n.
esperantist
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantist
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantista
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantista
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiste
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiste
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistei
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistei
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistele
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistele
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistelor
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistelor
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistul
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistul
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistului
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantistului
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiști
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiști
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiștii
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiștii
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiștilor
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperantiștilor
ESPERANTÍST, -Ă, esperantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se ocupă de studiul limbii esperanto; specialist în esperanto. – Din fr. espérantiste. DOOM
esperantíst adj. m., s. m., pl. esperantíști; adj. f., s. f. esperantístă, pl. esperantíste
esperanto
ESPERÁNTO s. n. Limbă artificială, formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internațională. – Din fr. espéranto. DOOM
esperánto s. n.
esperantoul
ESPERÁNTO s. n. Limbă artificială, formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internațională. – Din fr. espéranto. DOOM
esperánto s. n.
esperantoului
ESPERÁNTO s. n. Limbă artificială, formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internațională. – Din fr. espéranto. DOOM
esperánto s. n.
esperiență
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică (îndelungată). Arta conducerii nu este înnăscută în oameni, ci se dobîndește prin experiență. LENIN, O. A. II 311. ♦ (Fil.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. ♦ Cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. IBRĂILEANU, A. 32. 2. Verificare a cunoștințelor noastre pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor; experiment. – Variante: (învechit) esperiénță (BĂLCESCU, O. I 142), esperiínță (NEGRUZZI, S. II 259) s. f.
esperiință
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică (îndelungată). Arta conducerii nu este înnăscută în oameni, ci se dobîndește prin experiență. LENIN, O. A. II 311. ♦ (Fil.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. ♦ Cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. IBRĂILEANU, A. 32. 2. Verificare a cunoștințelor noastre pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor; experiment. – Variante: (învechit) esperiénță (BĂLCESCU, O. I 142), esperiínță (NEGRUZZI, S. II 259) s. f.
esperimenta
ESPERIMENTÁ vb. I. v. experimenta.
esperimentare
ESPERIMENTÁ vb. I. v. experimenta.
esperimentat
ESPERIMENTÁ vb. I. v. experimenta.
espiator
EXPIATÓR, -OẮRE, expiatori, -oare, adj. Care este menit să șteargă, să răscumpere o greșeală; ispășitor. (Atestat în forma espiator) Un singur gînd espiator... să cîștig bani mulți cu sorcova și să dau Nicuții, în fiece dimineață, cîte o plăcintă cu carne. DELAVRANCEA, H. T. 283. – Variantă: (învechit) espiatór, -oáre adj.
espingola
ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole. DOOM
espingólă s. f., g.-d. art. espingólei; pl. espingóle
espingole
ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole. DOOM
espingólă s. f., g.-d. art. espingólei; pl. espingóle
espingolei
ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole. DOOM
espingólă s. f., g.-d. art. espingólei; pl. espingóle
espingolele
ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole. DOOM
espingólă s. f., g.-d. art. espingólei; pl. espingóle
espingolelor
ESPINGÓLĂ, espingole, s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot. – Din fr. espingole. DOOM
espingólă s. f., g.-d. art. espingólei; pl. espingóle
esplanada
ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade. DOOM
esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde
esplanade
ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade. DOOM
esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde
esplanadei
ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade. DOOM
esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde
esplanadele
ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade. DOOM
esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde
esplanadelor
ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade. DOOM
esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde
esplic
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplica
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicai
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicam
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicare
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicare
ESPLICÁ vb. I. v. explica.
esplicară
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicarăm
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicarăți
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicase
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicasem
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicaseră
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicaserăm
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicaserăți
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicaseși
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicaseți
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicat
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicat
ESPLICÁ vb. I. v. explica.
esplicau
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicași
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicați
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicație
ESPLICÁȚIE s.f. v. explicație.
esplicațiune
ESPLICAȚIÚNE s.f. v. explicație.
esplice
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplici
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicând
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esplicînd
EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (Absol.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi științifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăți etc. 3.. Refl. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reciproc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMINESCU, N. 69) vb. I.
esploda
ESPLODÁ vb. I. v. exploda.
esplodare
ESPLODÁ vb. I. v. exploda.
esplodat
ESPLODÁ vb. I. v. exploda.
esploziune
ESPLOZIÚNE s.f. v. explozie.
espressivo
ESPRESSIVO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Expresiv, cu pasiune. [< it. espressivo].
espresso
ESPRÉSSO, espresso, s. n. Cafea concentrată, preparată într-un aparat special. – Din it. espresso. DOOM
esprésso (it.) s. n., pl. esprésso
esprima
ESPRIMÁ vb. I. v. exprima.
esprimare
ESPRIMÁ vb. I. v. exprima.
esprimat
ESPRIMÁ vb. I. v. exprima.
espune
EXPÚNE, expún, vb. III. Tranz. 1. A arăta, a prezenta prin cuvinte, a face cunoscut, a explica, a povesti. Obișnuia să lase pe catedră pe studentul care expunea lucrarea. CAMIL PETRESCU, U. N. 74. D. Bogdan expunea greșit pe Taine. GHEREA, ST. CR. II 10. 2. A așeza la vedere, a arăta diferite obiecte pentru ca ele să fie cunoscute sau cumpărate. În vitrine sînt expuse ultimele noutăți. Multe lucruri din cele expuse nu-s cunoscute de Moș Gheorghe, dar nici nu dorește să le cunoască pentru că-s prea multe. SP. POPESCU, M. G. 93. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza un obiect, un material etc. în așa fel încît să se poată exercita asupra lui o acțiune, o influență etc. Își expune hainele la aer. A expune corpul la soare. ▭ Abia expus la dogoreala jăraticului... [granguru ] se preface într-o sărmăluță de grăsime. ODOBESCU, S. III 32. 3. A pune într-o situație periculoasă. Și credeți că n-aș fi nebun să vă expun la primejdii, pentru o petrecere care se poate amîna. CARAGIALE, O. VII 34. Dacă în adevăr simți compătimire pentru mine, nu-ți expune zilele în zadar. ALECSANDRI, T. I 436. 4. (Cu privire la materiale fotosensibile) A supune acțiunii luminii pentru a obține un clișeu, o fotografie etc. – Variantă: (învechit) espúne (NEGRUZZI, S. I 211) vb. III.
espunere
ESPÚNE vb. III. v. expune.
espus
ESPÚNE vb. III. v. expune.
est
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
est-europeán (est-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. est-européni; adj. f., s. f. est-europeánă, pl. est-européne
est
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
est
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
estacada
ESTACÁDĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade. DOOM
estacádă s. f., g.-d. art. estacádei; pl. estacáde
estacade
ESTACÁDĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade. DOOM
estacádă s. f., g.-d. art. estacádei; pl. estacáde
estacadei
ESTACÁDĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade. DOOM
estacádă s. f., g.-d. art. estacádei; pl. estacáde
estacadele
ESTACÁDĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade. DOOM
estacádă s. f., g.-d. art. estacádei; pl. estacáde
estacadelor
ESTACÁDĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade. DOOM
estacádă s. f., g.-d. art. estacádei; pl. estacáde
estancia
ESTÁNCIA s.f. invar. Fermă și crescătorie de vite în America de Sud. [Pron. -an-si-a. [< sp. estancia].
estavela
ESTAVÉLĂ s.f. (Geol.) Orificiu carstic care funcționează alternativ ca ponor și ca izvor. [< fr. estavelle].
estavele
ESTAVÉLĂ s.f. (Geol.) Orificiu carstic care funcționează alternativ ca ponor și ca izvor. [< fr. estavelle].
estavelei
ESTAVÉLĂ s.f. (Geol.) Orificiu carstic care funcționează alternativ ca ponor și ca izvor. [< fr. estavelle].
estavelele
ESTAVÉLĂ s.f. (Geol.) Orificiu carstic care funcționează alternativ ca ponor și ca izvor. [< fr. estavelle].
estavelelor
ESTAVÉLĂ s.f. (Geol.) Orificiu carstic care funcționează alternativ ca ponor și ca izvor. [< fr. estavelle].
estaz
EXTÁZ, extaze, s. n. Stare psihică specială de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. MACEDONSKI, O. I 196. ♦ Admirație profundă; adorație. [Pristanda] plin de un extaz ipocrit pentru Tipătescu... repetă ca un ecou, după prefect, cel din urmă cuvînt al frazei. GHEREA, ST. CR. I 354. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în extaz (în fața cuiva sau a ceva) = a fi cuprins de admirație (față de cineva sau de ceva). ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de o idee fixă, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. – Variantă: estáz (EMINESCU, O. I 41, ALEXANDRESCU, P. 137) s. n.
ester
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
esterază
ESTERÁZĂ s.f. Enzimă care scindează legătura ester. [< fr. estérase].
esteri
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
esterific
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterifica
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificai
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificam
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificare
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificare
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterificarea
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterificară
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificarăm
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificarăți
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificase
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificasem
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificaseră
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificaserăm
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificaserăți
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificaseși
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificaseți
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificat
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificat
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificau
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificași
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificați
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterifice
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterifici
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificând
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificînd
ESTERIFICÁ, esterífic, vb. I. Tranz. A produce o esterificare. – Cf. engl. esterify.
esterificări
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterificării
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterificările
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterificărilor
ESTERIFICÁRE, esterificări, s. f. Reacție reversibilă dintre un acid și un alcool, cu formare de ester și eliminare de apă. – După fr. estérification. DOOM
esterificáre s. f., g.-d. art. esterificắrii; pl. esterificắri
esterii
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
esterilor
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
esterul
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
esterului
ESTÉR, esteri, s. m. Combinație organică rezultată prin eliminarea unei molecule de apă între un alcool și un acid organic sau un acid anorganic oxigenat. – Din fr. ester. DOOM
estér s. m., pl. estéri
estesio
ESTEZIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „senzație”, „sensibilitate”. [Cf. fr. esthésio-, it. estesio-, gr. aisthesis].
estet
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
esteta
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estete
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estetei
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estetele
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estetelor
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estetic
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
estetica
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
estetica
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétică s. f., g.-d. art. estéticii
estetice
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticei
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticele
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticelor
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
estetici
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
estetici
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétică s. f., g.-d. art. estéticii
estetician
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticiana
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticianul
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticianului
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticiene
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticienei
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticienele
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticienelor
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticieni
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticienii
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticienilor
ESTETICIÁN, -Ă, esteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în estetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. esthéticien. DOOM
esteticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. esteticiénei (-ci-e-); pl. esteticiéne
esteticii
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticii
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétică s. f., g.-d. art. estéticii
esteticilor
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticul
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
esteticului
ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s. f., s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique. DOOM
estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
estetism
ESTETÍSM s. n. Concepție asupra artei și literaturii, care subordonează esteticii toate valorile, exagerând rolul contemplației și al formei de realizare. – Din fr. esthétisme. DOOM
estetísm s. n.
estetismul
ESTETÍSM s. n. Concepție asupra artei și literaturii, care subordonează esteticii toate valorile, exagerând rolul contemplației și al formei de realizare. – Din fr. esthétisme. DOOM
estetísm s. n.
estetismului
ESTETÍSM s. n. Concepție asupra artei și literaturii, care subordonează esteticii toate valorile, exagerând rolul contemplației și al formei de realizare. – Din fr. esthétisme. DOOM
estetísm s. n.
estetist
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetist
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetista
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetista
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiste
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiste
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistei
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistei
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistele
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistele
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistelor
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistelor
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistul
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistul
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistului
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetistului
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiza
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizai
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizam
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizant
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizant
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanta
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanta
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizante
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizante
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantei
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantei
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantele
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantele
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantelor
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantelor
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantul
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantul
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantului
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizantului
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanți
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanți
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanții
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanții
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanților
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizanților
ESTETIZÁNT, -Ă, estetizanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de estetism, privitor la estetism. 2. S. m. și f. Estet. – Din (1) estetism, (2) estetică. DOOM
estetizánt adj. m., s. m., pl. estetizánți; adj. f., s. f. estetizántă, pl. estetizánte
estetizare
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizare
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetizarea
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetizară
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizarăm
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizarăți
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizase
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizasem
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizaseră
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizaserăm
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizaserăți
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizaseși
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizaseți
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizat
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizau
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizași
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizați
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizează
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizez
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizeze
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizezi
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizând
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizînd
ESTETIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da un caracter estetic (unui produs, unei construcții, limbii, stilului etc.). [Cf. it. estetizzare].
estetizări
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetizării
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetizările
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetizărilor
ESTETIZÁRE s.f. Acțiunea de a estetiza. ◊ Estetizarea lemnului = procedeu de ameliorare a suprafețelor lemnului masiv sau a produselor din lemn. [< estetiza].
estetiști
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiști
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiștii
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiștii
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiștilor
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetiștilor
ESTETÍST, -Ă adj. Referitor la estetism. // s.m. și f. Expert în estetism; estet. [Cf. it. estetista].
estetul
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estetului
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estezia
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
estezie
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
esteziei
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
estezii
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
esteziile
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
esteziilor
ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sensibilitate”, „simțire”, „senzație”. [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis]. DOOM
estezíe s. f., art. estezía, g.-d. estezíi, art. estezíei
estezio
ESTEZIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „senzație”, „sensibilitate”. [Cf. fr. esthésio-, it. estesio-, gr. aisthesis].
esteziologia
ESTEZIOLOGÍE s. f. (Psih.) Studiu al fenomenelor senzoriale. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiologie. DOOM
esteziologíe (-zi-o-) s. f., art. esteziología, g.-d. esteziologíi, art. esteziologíei
esteziologie
ESTEZIOLOGÍE s. f. (Psih.) Studiu al fenomenelor senzoriale. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiologie. DOOM
esteziologíe (-zi-o-) s. f., art. esteziología, g.-d. esteziologíi, art. esteziologíei
esteziologiei
ESTEZIOLOGÍE s. f. (Psih.) Studiu al fenomenelor senzoriale. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiologie. DOOM
esteziologíe (-zi-o-) s. f., art. esteziología, g.-d. esteziologíi, art. esteziologíei
esteziologii
ESTEZIOLOGÍE s. f. (Psih.) Studiu al fenomenelor senzoriale. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiologie. DOOM
esteziologíe (-zi-o-) s. f., art. esteziología, g.-d. esteziologíi, art. esteziologíei
esteziometre
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteziometrele
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteziometrelor
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteziometria
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometric
ESTEZIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la esteziometrie. [< fr. esthésiométrique].
esteziometrie
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometriei
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometrii
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometriile
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometriilor
ESTEZIOMETRÍE, esteziometrii, s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilității tactile prin stabilirea distanței minime la care vârfurile esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzații distincte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiométrie. DOOM
esteziometríe (-zi-o-me-tri-) s. f., art. esteziometría, g.-d. art. esteziometríei; pl. esteziometríi, art. esteziometríile
esteziometru
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteziometrul
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteziometrului
ESTEZIOMÉTRU, esteziometre, s. n. Aparat în formă de compas cu care se efectuează esteziometriile. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. esthésiomètre. DOOM
esteziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. esteziométrul; pl. esteziométre
esteți
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
esteții
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
esteților
ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din fr. esthète. DOOM
estétă s. f., g.-d. art. estétei; pl. estéte
estic
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
estic
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
estic
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
estica
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
estica
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
estica
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
estice
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
estice
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
estice
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticei
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticei
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticei
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticele
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticele
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticele
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticelor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticelor
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticelor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
estici
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
estici
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
estici
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticii
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticii
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticii
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticilor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticilor
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticilor
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticul
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticul
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticul
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
esticului
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
éstic adj. m., pl. éstici; f. éstică, pl. éstice
esticului
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
esticului
SUD-ÉSTIC, -Ă, sud-estici, -ce, adj. De la sud-est, dinspre sau spre sud-est. – Sud-est + suf. -ic. DOOM
sud-éstic adj. m., pl. sud-éstici; f. sud-éstică, pl. sud-éstice
estim
ESTÍMP adv. (Regional; și în forma estim) În acest an. D-nii Laurian și Maxim au fost consecvenți, păstrînd în retipărirea de estimp lucrarea d-lor mai cu totul conformă cu cea de an. ODOBESCU, S. II 321. An n-am cîștigat, estim am păgubit, la anul trag nădejde. PANN, P. V. II 85. Pînă întru acest oraș al Italii, mi-au fost călătoria de estim. GOLESCU, Î. 99. – Accentuat și: éstimp. – Variantă: estím adv.
estima
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estima
ESTÍMĂ, estime, s. f. Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ținând seama numai de drumul și de viteza acesteia. – Din fr. estime. DOOM
estímă s. f., g.-d. art. estímei; pl. estíme
estimabil
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabila
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabile
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilei
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilele
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilelor
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabili
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilii
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabililor
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilul
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimabilului
ESTIMÁBIL, -Ă, estimabili, -e, adj. Care poate fi estimat; evaluabil. ♦ Care poate fi luat în seamă; apreciabil. – Din fr. estimable. DOOM
estimábil adj. m., pl. estimábili; f. estimábilă, pl. estimábile
estimai
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimam
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimare
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimare
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estimarea
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estimară
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimarăm
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimarăți
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimase
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimasem
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimaseră
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimaserăm
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimaserăți
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimaseși
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimaseți
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimat
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimat
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimata
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimate
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimatei
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimatele
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimatelor
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimativ
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativa
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimative
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativei
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativele
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativelor
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativi
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativii
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativilor
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativul
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimativului
ESTIMATÍV, -Ă, estimativi, -e, adj. Care conține evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu. – Din fr. estimatif. DOOM
estimatív adj. m., pl. estimatívi; f. estimatívă, pl. estimatíve
estimatoare
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoarea
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoarei
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoarele
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoarelor
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimator
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatori
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoria
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatorie
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriei
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatorii
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatorii
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriii
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriile
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriilor
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatorilor
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatoriu
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriul
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatoriului
ESTIMATÓRIU, -IE, estimatorii, adj. (Rar) Estimativ. – Din fr. estimatoire. DOOM
estimatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. estimatórie (-ri-e); pl. m. și f. estimatórii
estimatorul
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatorului
ESTIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană calificată care efectuează o estimare. [Cf. it. estimatore].
estimatul
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimatului
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimau
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimași
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimați
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimați
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimația
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimație
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimației
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimații
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimații
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimațiile
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimațiilor
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estimaților
ESTIMÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. – V. estima. DOOM
estimát s. n., pl. estimáte
estimațiune
ESTIMAȚIÚNE s. f. v. estimație. DOOM
estimáție (-ți-e) s. f., art. estimáția (-ți-a), g.-d. art. estimáției; pl. estimáții, art. estimáțiile (-ți-i-)
estime
ESTÍMĂ, estime, s. f. Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ținând seama numai de drumul și de viteza acesteia. – Din fr. estime. DOOM
estímă s. f., g.-d. art. estímei; pl. estíme
estimează
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimei
ESTÍMĂ, estime, s. f. Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ținând seama numai de drumul și de viteza acesteia. – Din fr. estime. DOOM
estímă s. f., g.-d. art. estímei; pl. estíme
estimele
ESTÍMĂ, estime, s. f. Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ținând seama numai de drumul și de viteza acesteia. – Din fr. estime. DOOM
estímă s. f., g.-d. art. estímei; pl. estíme
estimelor
ESTÍMĂ, estime, s. f. Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ținând seama numai de drumul și de viteza acesteia. – Din fr. estime. DOOM
estímă s. f., g.-d. art. estímei; pl. estíme
estimez
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimeze
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimezi
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimp
ESTÍMP adv. (Pop.) În acest an. [Acc. și: éstimp] – Lat. istum tempus. DOOM
*estímp (în acest an) (pop.) adv.
estimp
ESTÍMP adv. (Reg.) În acest an. [Acc. și: éstimp] – Lat. istum tempus.
estimând
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimînd
ESTIMÁ, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximație), a aprecia mărimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare. DOOM
estimá (a ~) vb., ind. prez. 3 estimeáză
estimări
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estimării
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estimările
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estimărilor
ESTIMÁRE, estimări, s. f. Acțiunea de a estima și rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimație. – V. estima. DOOM
estimáre s. f., g.-d. art. estimắrii; pl. estimắri
estinde
ESTÍNDE vb. III. v. extinde.
estindere
ESTÍNDERE s.f. v. extindere.
estins
ESTÍNDE vb. III. v. extinde.
estiv
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estiva
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estival
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivala
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivale
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalei
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalele
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalelor
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivali
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalii
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalilor
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalul
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivalului
ESTIVÁL, -Ă, estivali, -e, adj. De vară, din timpul verii; estiv. – Din fr. estival. DOOM
estivál adj. m., pl. estiváli; f. estiválă, pl. estivále
estivația
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estivație
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estivației
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estivații
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estivațiile
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estivațiilor
ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation. DOOM
estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)
estive
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivei
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivele
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivelor
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivi
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivii
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivilor
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivul
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estivului
ESTÍV, -Ă, estivi, -e, adj. Estival. – Din fr. estive. DOOM
estív adj. m., pl. estívi; f. estívă, pl. estíve
estompa
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompa
ESTÓMPĂ, estompe, s. f. Sul mic de hârtie, de piele sau de alt material moale, cu care se atenuează, se șterge conturul unui desen executat în creion, în cărbune sau în pastel, pentru a potrivi umbrele. – Din fr. estompe. DOOM
estómpă s. f., g.-d. art. estómpei; pl. estómpe
estompai
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompam
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompare
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompare
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
estomparea
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
estompară
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estomparăm
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estomparăți
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompase
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompasem
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompaseră
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompaserăm
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompaserăți
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompaseși
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompaseți
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompat
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompat
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompata
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompate
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompatei
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompatele
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompatelor
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompatul
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompatului
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompau
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompași
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompați
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompați
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompații
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompaților
ESTOMPÁT, -Ă, estompați, -te, adj. Cu conturul șters, ale cărui umbre sunt atenuate; fig. pierdut în umbră, vag, imprecis. – V. estompa.
estompe
ESTÓMPĂ, estompe, s. f. Sul mic de hârtie, de piele sau de alt material moale, cu care se atenuează, se șterge conturul unui desen executat în creion, în cărbune sau în pastel, pentru a potrivi umbrele. – Din fr. estompe. DOOM
estómpă s. f., g.-d. art. estómpei; pl. estómpe
estompează
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompei
ESTÓMPĂ, estompe, s. f. Sul mic de hârtie, de piele sau de alt material moale, cu care se atenuează, se șterge conturul unui desen executat în creion, în cărbune sau în pastel, pentru a potrivi umbrele. – Din fr. estompe. DOOM
estómpă s. f., g.-d. art. estómpei; pl. estómpe
estompele
ESTÓMPĂ, estompe, s. f. Sul mic de hârtie, de piele sau de alt material moale, cu care se atenuează, se șterge conturul unui desen executat în creion, în cărbune sau în pastel, pentru a potrivi umbrele. – Din fr. estompe. DOOM
estómpă s. f., g.-d. art. estómpei; pl. estómpe
estompelor
ESTÓMPĂ, estompe, s. f. Sul mic de hârtie, de piele sau de alt material moale, cu care se atenuează, se șterge conturul unui desen executat în creion, în cărbune sau în pastel, pentru a potrivi umbrele. – Din fr. estompe. DOOM
estómpă s. f., g.-d. art. estómpei; pl. estómpe
estompez
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompeze
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompezi
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompând
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompînd
ESTOMPÁ, estompez, vb. I. Tranz. A trece cu estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor și trecerea gradată la lumină; p. ext. a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua. – Din fr. estomper. DOOM
estompá (a ~) vb., ind. prez. 3 estompeáză
estompări
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
estompării
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
estompările
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
estompărilor
ESTOMPÁRE, estompări, s. f. Acțiunea de a (se) estompa și rezultatul ei. – V. estompa. DOOM
estompáre s. f., g.-d. art. estompắrii; pl. estompắri
eston
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
eston
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estona
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estona
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estone
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estone
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estone
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonei
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonei
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonele
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonele
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonelor
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonelor
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estoni
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estoni
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonian
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonian
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniana
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniana
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniano
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniano
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianul
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianul
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianule
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianule
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianului
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonianului
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniene
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniene
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estoniene
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienei
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienei
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienele
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienele
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienelor
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienelor
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonieni
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonieni
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienii
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienii
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienilor
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonienilor
ESTONIÁN, -Ă, estonieni, -e, adj., s. m. și f. Eston. [Pr.: -ni-an] – Din fr. estonien. DOOM
estoniánă (limbă) s. f., g.-d. art. estoniénei
estonii
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonii
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonilor
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonilor
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estono
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estono
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonul
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonul
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonule
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonule
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonului
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estonului
ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Estoniei sau este originară de acolo; estonian. 2. Adj. Care aparține Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia ori la estonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba estonă. – Din (n. pr.) Estonia (derivat regresiv). DOOM
estónă (limbă) s. f., g.-d. art. estónei
estorca
EXTORCÁ, extorchez, vb. I. Tranz. A obține ceva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc. [Var.: estorcá vb. I] – Din fr. extorquer, lat. extorquere. DOOM
extorcá (a ~) vb., ind. prez. 3 extorcheáză
estorcare
ESTORCÁRE s. f. v. extorcare. DOOM
extorcáre s. f., g.-d. art. extorcắrii; pl. extorcắri
estorcat
ESTORCÁ vb. I v. extorca.
estorcație
ESTORCÁȚIE s.f. v. extorcație.
estorcațiune
ESTORCAȚIÚNE s.f. v. extorcație.
estracție
EXTRÁCȚIE, extracții, s. f. 1. Extragere. Extracția și prelucrarea minereurilor. ▭ Datorită ajutorului sovietic țara noastră a putut să creeze ramuri industriale noi, producînd astăzi utilaje complicate pentru extracția și prelucrarea petrolului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2871. ♦ Scoatere a unei măsele sau a unui dinte. 2. (Franțuzism) Origine, proveniență. (Atestat în forma estracție) De la gîndul de a stîrpi cuvintele de estracție străină, am agiuns a schimba tot glosarul ( = vocabularul). RUSSO, S. 69. – Variantă: (învechit) estrácție s. f.
estrada
ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade. DOOM
estrádă s. f., g.-d. art. estrádei; pl. estráde
estrade
ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade. DOOM
estrádă s. f., g.-d. art. estrádei; pl. estráde
estradei
ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade. DOOM
estrádă s. f., g.-d. art. estrádei; pl. estráde
estradele
ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade. DOOM
estrádă s. f., g.-d. art. estrádei; pl. estráde
estradelor
ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade. DOOM
estrádă s. f., g.-d. art. estrádei; pl. estráde
estradiol
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradioli
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradiolii
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradiolilor
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradiolul
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradiolului
ESTRADIÓL, estradioli, s. m. Hormon secretat de ovar, folosit în cancerul de prostată. [Pr.: -di-ol] – Din fr. oestradiol. DOOM
estradiól (-di-ol) s. m., pl. estradióli
estradistic
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradistica
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradistice
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticei
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticele
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticelor
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradistici
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticii
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticilor
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticul
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estradisticului
ESTRADÍSTIC, -Ă, estradistici, -ce, adj. Care aparține estradei (2), referitor la estradă (2), de estradă. – Estradă + suf. -istic.
estrage
ESTRÁGE vb. III. v. extrage.
estragere
ESTRÁGE vb. III. v. extrage.
estral
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estrala
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estrale
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralei
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralele
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralelor
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estrali
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralii
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralilor
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralul
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estralului
ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ◊ Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului și ale vaginului. – Din fr. oestral. DOOM
estrál adj. m., pl. estráli; f. estrálă, pl. estrále
estraordinar
EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, excepțional. E o seară ca oricare alta. Dar pentru mine e o seară extraordinară – întîia seară pe care o petrec la Moscova. STANCU, U.R.S.S. 50. Mi se pare un lucru extraordinar să-l văd pe tata în cartea mea de istorie. SAHIA, N. 49. Sta în pensiune la un alămar... care cunoștea toate țările Europei, și-i plăcea grozav să povestească istorii extraordinare din viața eroilor patriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 52. ◊ (În exclamații, indică o puternică stare afectivă de mirare, de indignare, de admirație etc.) Furios, magistratul a făcut fițuica boț și a zvîrlit-o cît colo, scrîșnind: Extraordinar! POPA, V. 205. 2. (Despre oameni) Dotat cu calități mari; excepțional. ♦ (Despre lucruri etc.) Foarte bun. Un vin extraordinar. ♦ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. «de», formează superlativul) Foarte, excepțional. Un om extraordinar de muncitor. 3. (În opoziție cu ordinar; despre legi, funcții, adunări etc.) Care depășește cadrul unei măsuri obișnuite, care iese din cadrul regulilor obișnuite. Marea Adunare Națională poate fi convocată în sesiuni extraordinare de către Prezidiul Marii Adunări Naționale sau la cererea cel puțin a unei treimi din numărul total al deputaților. CONST. R.P.R. 20. – Variantă: (învechit) estraordinar, -ă (NEGRUZZI, S. II 151) adj.
estras
ESTRÁS s.n. v. extras.
estre
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estrele
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estrelor
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estrem
EXTRÉM, -Ă adj. 1. Așezat, situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul și ultimul termen al unei proporții. ♦ Valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții; extremum. // s.f. 1. Margine; limită ultimă. ◊ A trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă. 2. Cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -ă adj. / cf. fr. extrême, lat. extremus < exterus – din afară].
estremitate
ESTREMITÁTE s.f. v. extremitate.
estriol
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estrioli
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estriolii
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estriolilor
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estriolul
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estriolului
ESTRIÓL, estrioli, s. m. Hormon secretat de placentă, care se extrage din urina gravidelor. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. oestriole. DOOM
estriól (-tri-ol) s. m., pl. estrióli
estro
ESTRO- v. estru (3) [în DN].
estrogen
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogena
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogene
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenei
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenele
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenelor
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogeni
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenia
ESTROGENÍE s.f. (Med.) Prezența hormonilor estrogeni în organism. [< fr. oestrogénie].
estrogenie
ESTROGENÍE s.f. (Med.) Prezența hormonilor estrogeni în organism. [< fr. oestrogénie].
estrogeniei
ESTROGENÍE s.f. (Med.) Prezența hormonilor estrogeni în organism. [< fr. oestrogénie].
estrogenii
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenii
ESTROGENÍE s.f. (Med.) Prezența hormonilor estrogeni în organism. [< fr. oestrogénie].
estrogenilor
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenul
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estrogenului
ESTROGÉN, -Ă, estrogeni, -e, adj., s. m. (Hormon) care provoacă fenomene caracteristice estrului. [Pl. și: (n.) estrogene] – Din fr. oestrogène. DOOM
!estrogén2 s. m., pl. estrogéni
estromania
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estromanie
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estromaniei
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estromanii
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estromaniile
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estromaniilor
ESTROMANÍE s.f. (Liv.) Nimfomanie. [Gen. -iei. / cf. it. estromania].
estrona
ESTRÓNĂ, estrone, s. f. Hormon derivat din estriol, care se extrage din urina animalelor femele gravide. – Din fr. oestrone. DOOM
estrónă s. f., g.-d. art. estrónei; pl. estróne
estrone
ESTRÓNĂ, estrone, s. f. Hormon derivat din estriol, care se extrage din urina animalelor femele gravide. – Din fr. oestrone. DOOM
estrónă s. f., g.-d. art. estrónei; pl. estróne
estronei
ESTRÓNĂ, estrone, s. f. Hormon derivat din estriol, care se extrage din urina animalelor femele gravide. – Din fr. oestrone. DOOM
estrónă s. f., g.-d. art. estrónei; pl. estróne
estronele
ESTRÓNĂ, estrone, s. f. Hormon derivat din estriol, care se extrage din urina animalelor femele gravide. – Din fr. oestrone. DOOM
estrónă s. f., g.-d. art. estrónei; pl. estróne
estronelor
ESTRÓNĂ, estrone, s. f. Hormon derivat din estriol, care se extrage din urina animalelor femele gravide. – Din fr. oestrone. DOOM
estrónă s. f., g.-d. art. estrónei; pl. estróne
estropia
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiai
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiam
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiară
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiarăm
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiarăți
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiase
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiasem
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiaseră
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiaserăm
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiaserăți
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiaseși
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiaseți
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiat
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiat
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiata
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiate
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiatei
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiatele
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiatelor
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiatul
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiatului
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiau
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiază
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiași
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiați
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiați
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiația
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiație
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiației
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiații
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropiații
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiațiile
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiațiilor
ESTROPIÁȚIE, estropiații, s. f. Estropiere. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. estropiation. DOOM
estropiáție (-pi-a-ți-e) s. f., art. estropiáția (-ți-a), g.-d. art. estropiáției; pl. estropiáții, art. estropiáțiile (-ți-i-)
estropiaților
ESTROPIÁT, -Ă, estropiați, -te, adj. Schilodit, schilod, mutilat; p. ext. neputincios, slab, infirm. [Pr.: -pi-at] – V. estropia.
estropie
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiem
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiere
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiere
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropierea
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropieri
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropierii
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropierile
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropierilor
ESTROPIÉRE, estropieri, s. f. Acțiunea de a estropia și rezultatul ei; estropiație. [Pr.: -pi-e-] – V. estropia. DOOM
estropiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. estropiérii; pl. estropiéri
estropiez
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropieze
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiezi
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estropiind
ESTROPIÁ, estropiez, vb. I. Tranz. A schilodi, a mutila. [Pr.: -pi-a] – Din fr. estropier. DOOM
estropiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 estropiáză, 1 pl. estropiém (-pi-em); conj. prez. 3 să estropiéze; ger. estropiínd (-pi-ind)
estroză
ESTRÓZĂ s.f. (Biol.) Boală parazitară a oilor și caprelor, produsă de larvele de estru, care se localizează în sinusuri, provocând amețeli. [Scris și oestroză. / < fr. oestrose].
estru
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estru
ÉSTRU s.m. (zool.) insectă de mărimea unei albine, ale cărei larve trăiesc ca parazite pe diferite animale; (pop.) streche. // s.n. 1. fază a ciclului sexual la mamifere, în care are loc expulzarea ovulului matur din ovar. 2. perioadă a rutului la animale. 3. (fig.) dorință, capriciu, pornire avântată. // (în forma estro-) element prim de compunere savantă cu semnificația „excitație”, „incitație”, „rut”. [pl. (s.m.) eștri, (s.n.) estre. scris și oestru. / cf. fr. oestrus, it. estro, lat. oestrum < gr. oistros – tăun]
estrul
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estrul
ÉSTRU s.m. (zool.) insectă de mărimea unei albine, ale cărei larve trăiesc ca parazite pe diferite animale; (pop.) streche. // s.n. 1. fază a ciclului sexual la mamifere, în care are loc expulzarea ovulului matur din ovar. 2. perioadă a rutului la animale. 3. (fig.) dorință, capriciu, pornire avântată. // (în forma estro-) element prim de compunere savantă cu semnificația „excitație”, „incitație”, „rut”. [pl. (s.m.) eștri, (s.n.) estre. scris și oestru. / cf. fr. oestrus, it. estro, lat. oestrum < gr. oistros – tăun]
estrului
ÉSTRU, estre, s. n. Fază a ciclului sexual la femelele mamifere, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. – Din fr. oestre. DOOM
éstru s. n., art. éstrul; pl. éstre
estrului
ÉSTRU s.m. (zool.) insectă de mărimea unei albine, ale cărei larve trăiesc ca parazite pe diferite animale; (pop.) streche. // s.n. 1. fază a ciclului sexual la mamifere, în care are loc expulzarea ovulului matur din ovar. 2. perioadă a rutului la animale. 3. (fig.) dorință, capriciu, pornire avântată. // (în forma estro-) element prim de compunere savantă cu semnificația „excitație”, „incitație”, „rut”. [pl. (s.m.) eștri, (s.n.) estre. scris și oestru. / cf. fr. oestrus, it. estro, lat. oestrum < gr. oistros – tăun]
estruoasa
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoase
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoasei
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoasele
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoaselor
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruos
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruosul
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruosului
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoși
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoșii
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estruoșilor
ESTRUÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Bizar, capricios. ♦ Original, împlinit. [Pron. -stru-os. / cf. it. estroso].
estuar
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estuar
ESTUÁR s.n. Gură foarte largă și adâncă, în formă de pâlnie, a unor fluvii, prin care acestea se varsă în mare. [Pron. -tu-ar, pl. -re, -ruri. / < fr. estuaire, cf. lat. aestuarium < aestus – flux].
estuare
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estuarele
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estuarelor
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estuarul
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estuarului
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium. DOOM
estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre
estul
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
est-europeán (est-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. est-européni; adj. f., s. f. est-europeánă, pl. est-européne
estul
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
estul
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E
estului
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
est-europeán (est-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. est-européni; adj. f., s. f. est-europeánă, pl. est-européne
estului
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
estului
SUD-ÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și est. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și est. – Din fr. sud-est. DOOM
sud-ést s. n.; abr. S-E