er
ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

DOOM

érbiu [biu pron. biu] s. n., art. érbiul; simb. Er

era
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

DOOM

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

eradica
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

DOOM

eradicá (a ~) vb., ind. prez. 3 eradicheáză

eradica
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicai
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicam
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicare
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicare
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

eradicarea
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

eradicară
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicarăm
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicarăți
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicase
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicasem
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicaseră
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicaserăm
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicaserăți
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicaseși
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicaseți
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicat
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicat
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicata
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicate
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicatei
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicatele
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicatelor
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicatul
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicatului
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicau
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicași
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicați
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicați
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicație
ERADICÁȚIE s.f. Eradicare. [Gen. -iei. / < fr. éradication].

eradicații
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradicaților
ERADICÁ, eradíc, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. – Din lat., it. eradicare.

eradichează
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradichez
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicheze
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradichezi
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicând
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicînd
ERADICÁ, eradichez, vb. I. Tranz. A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; p. ext. a stârpi, a desființa. [Prez. ind. și: eradíc] – Din lat., it. eradicare.

eradicări
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

eradicării
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

eradicările
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

eradicărilor
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.

DOOM

eradicáre s. f., g.-d. art. eradicắrii; pl. eradicắri

erasmic
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmica
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmice
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicei
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicele
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicelor
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmici
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicii
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicilor
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicul
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erasmicului
ERÁSMIC, -Ă adj. Care provine de la Erasm. ◊ Citire erasmică = citire a limbilor clasice indicată de Erasm, potrivit modului cum acesta presupunea că se pronunțau. [Cf. Erasm din Rotterdam – învățat olandez din evul mediu].

DOOM

erásmic adj. m., pl. erásmici; f. erásmică, pl. erásmice

erata
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

DOOM

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

erate
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

DOOM

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

eratei
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

DOOM

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

eratele
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

DOOM

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

eratelor
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

DOOM

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

eratic
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eratica
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eratice
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticei
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticele
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticelor
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eratici
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticii
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticilor
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticul
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

eraticului
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.

DOOM

erátic (care nu este fix) adj. m., pl. erátici; f. erátică, pl. erátice

erato
Erato, una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona poezia erotică (v. și Musae).

erbacee
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.

DOOM

erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée

erbaceea
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.

DOOM

erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée

erbaceei
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.

DOOM

erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée

erbaceele
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.

DOOM

erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée

erbaceelor
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.

DOOM

erbacée adj. f., s. f., pl. erbacée

erbicid
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicida
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicida
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidai
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidam
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidare
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidare
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicidarea
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicidară
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidarăm
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidarăți
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidase
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidasem
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidaseră
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidaserăm
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidaserăți
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidaseși
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidaseți
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidat
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidat
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidata
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidate
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidatei
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidatele
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidatelor
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidatul
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidatului
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidau
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidași
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidați
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidați
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidații
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicidaților
ERBICIDÁT, -Ă, erbicidați, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.

erbicide
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidează
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidei
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidele
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidelor
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidez
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicideze
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidezi
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidul
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidului
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicidând
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidînd
ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.

DOOM

*erbicidá (a ~) vb., ind. prez. 3 erbicideáză

erbicidări
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicidării
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicidările
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicidărilor
ERBICIDÁRE, erbicidări, s. f. Acțiunea de a erbicida. – V. erbicida.

DOOM

*erbicidáre s. f., g.-d. art. erbicidắrii; pl. erbicidắri

erbicizi
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicizii
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbicizilor
ERBICÍD, erbicide, s. n. Substanță chimică folosită pentru distrugerea buruienilor dăunătoare agriculturii. – Din fr. herbicide.

DOOM

erbicíd s. n., pl. erbicíde

erbiu
ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

DOOM

érbiu [biu pron. biu] s. n., art. érbiul; simb. Er

erbiul
ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

DOOM

érbiu [biu pron. biu] s. n., art. érbiul; simb. Er

erbiului
ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

DOOM

érbiu [biu pron. biu] s. n., art. érbiul; simb. Er

erbivor
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivora
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivore
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorei
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorele
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorelor
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivori
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorii
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorilor
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorul
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivorului
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

DOOM

erbivór² s. n., pl. erbivóre

erboriza
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizai
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizam
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizare
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizare
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erborizarea
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erborizară
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizarăm
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizarăți
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizase
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizasem
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizaseră
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizaserăm
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizaserăți
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizaseși
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizaseți
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizat
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizat
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizau
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizași
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizați
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizează
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizez
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizeze
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizezi
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizând
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizînd
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză

erborizări
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erborizării
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erborizările
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erborizărilor
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.

erculean
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.

ere
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

DOOM

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

ereb
ERÉB s.n. (În mitologia greacă) Loc întunecat, subteran, unde era împărăția morților. [Cf. it. erebo, lat. erebum, gr. erebos].

erebus
Erebus, divinitate infernală, fiul lui Chaos și frate cu Nyx (Noaptea). Unindu-se cu sora lui, i-a zămislit pe Aether și pe Hemera. Uneori, Erebus denumea înseși întunecimile lumii subpămîntene.

erechtheus
Erechtheus, erou atenian, fiul regelui Pandion și frate cu Butes, cu Philomela și cu Procne. A avut numeroși fii și fiice, printre care se numărau: Cecrops, Merion, Pandorus, Creusa, Orinthyia, Procris și Chthonia. La moartea lui Pandion, Erechtheus i-a urmat la tron. Cu ocazia unui război între Athenae și Eleusis, la cererea unui oracol, Erechtheus și-a sacrificat una dintre fiice, pentru a obține victoria. Se spunea că celelalte fiice s-ar fi sinucis și ele, deoarece juraseră să nu supraviețuiască surorii lor sacrificate. Erechtheus a cîștigat bătălia, dar a fost omorît, la rîndul lui, de trăsnetul lui Zeus, drept pedeapsă că îl ucisese în luptă pe Eumolpus, fiul lui Poseidon.

erect
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecta
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecta
CRĂÍȚĂ, crăițe, s. f. I. 1. Nume dat la două specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternică și ramificată, cu frunze opuse, penat-divizate și cu flori galbene-portocalii, cu miros pătrunzător; vâzdoagă, ocheșele (Tagetes erecta și patula). 2. Varietate de ciupercă comestibilă, a cărei pălărie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbenă-aurie. II. (La pl.; art.) Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în Oltenia; melodie după care se execută acest dans. III. (Rar; la jocul de cărți) Damă. [Var.: creíță s. f.] – Crai + suf. -iță.

erecte
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erectei
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erectele
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erectelor
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erectil
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectila
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectile
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilei
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilele
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilelor
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectili
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilii
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectililor
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilitate
ERECTILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este erectil. [Cf. fr. érectilité].

erectilitatea
ERECTILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este erectil. [Cf. fr. érectilité].

erectilități
ERECTILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este erectil. [Cf. fr. érectilité].

erectilității
ERECTILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este erectil. [Cf. fr. érectilité].

erectilul
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectilului
ERECTÍL, -Ă, erectili, -e, adj. Referitor la erecție, capabil de erecție. – Din fr. érectile.

DOOM

erectíl adj. m., pl. erectíli; f. erectílă, pl. erectíle

erectoare
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectoarea
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectoarei
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectoarele
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectoarelor
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erector
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectori
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectorii
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectorilor
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectorul
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectorului
ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Anat.; despre mușchi) Care servește la ridicarea anumitor organe. 2. S. n. Mașină de lucru folosită la ridicarea și la așezarea în poziție definitivă a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.

DOOM

erectór² (mașină) s. n., pl. erectoáre

erectul
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erectului
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecți
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecția
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecție
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecției
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecții
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecții
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecțiile
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecțiilor
ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

DOOM

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erecților
ERÉCT, -Ă, erecți, -te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus.

DOOM

eréct adj. m., pl. erécți; f. eréctă, pl. erécte

erecțiune
ERECȚIÚNE s.f. v. erecție.

ered
ERED- v. eredo-.

erede
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

eredele
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

eredelui
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

ereditar
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditara
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditare
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarei
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarele
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarelor
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditari
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarii
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarilor
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarul
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditarului
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.

DOOM

ereditár adj. m., pl. ereditári; f. ereditáră, pl. ereditáre

ereditate
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

ereditatea
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

eredități
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

eredității
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

ereditățile
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

eredităților
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

DOOM

ereditáte s. f., g.-d. art. ereditắții; pl. ereditắți

eredo
EREDO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) moștenire”, „moștenit”, „ereditar”. [Var. ered-. / < fr. hérédo-, cf. lat. heres – moștenitor].

eredobiologia
EREDOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază problemele eredității. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hérédobiologie.

eredobiologie
EREDOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază problemele eredității. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hérédobiologie.

eredobiologiei
EREDOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază problemele eredității. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hérédobiologie.

eredobiologii
EREDOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază problemele eredității. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hérédobiologie.

eredopatia
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredopatie
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredopatiei
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredopatii
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredopatiile
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredopatiilor
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.

eredosifilis
EREDOSÍFILIS s. n. (Med.) Denumire improprie pentru sifilisul congenital. – Din fr. hérédosyphilis.

DOOM

eredosífilis s. n.

eredosifilisul
EREDOSÍFILIS s. n. (Med.) Denumire improprie pentru sifilisul congenital. – Din fr. hérédosyphilis.

DOOM

eredosífilis s. n.

eredosifilisului
EREDOSÍFILIS s. n. (Med.) Denumire improprie pentru sifilisul congenital. – Din fr. hérédosyphilis.

DOOM

eredosífilis s. n.

erehteu
Erehteu = Erechtheus.

erei
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

DOOM

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

erele
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

DOOM

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

erelor
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

DOOM

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

eremit
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremite
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremitic
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremitica
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremitice
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticei
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticele
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticelor
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremitici
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticii
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticilor
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticul
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremiticului
EREMÍTIC, -Ă, eremitici, -ce, adj. Referitor la eremit, al eremitului. – Din fr. érémitique.

DOOM

eremític adj. m., pl. eremítici; f. eremítică, pl. eremítice

eremitism
EREMITÍSM s.n. Situație de eremit. [< fr. érémitisme].

eremitismul
EREMITÍSM s.n. Situație de eremit. [< fr. érémitisme].

eremitismului
EREMITÍSM s.n. Situație de eremit. [< fr. érémitisme].

eremitul
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremitule
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremitului
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremiți
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremiții
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

eremiților
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

erepsina
EREPSÍNĂ, erepsine, s. f. Ferment al sucului intestinal care ajută la descompunerea protidelor. – Din fr. érepsine.

DOOM

erepsínă s. f., g.-d. art. erepsínei; pl. erepsíne

erepsine
EREPSÍNĂ, erepsine, s. f. Ferment al sucului intestinal care ajută la descompunerea protidelor. – Din fr. érepsine.

DOOM

erepsínă s. f., g.-d. art. erepsínei; pl. erepsíne

erepsinei
EREPSÍNĂ, erepsine, s. f. Ferment al sucului intestinal care ajută la descompunerea protidelor. – Din fr. érepsine.

DOOM

erepsínă s. f., g.-d. art. erepsínei; pl. erepsíne

erepsinele
EREPSÍNĂ, erepsine, s. f. Ferment al sucului intestinal care ajută la descompunerea protidelor. – Din fr. érepsine.

DOOM

erepsínă s. f., g.-d. art. erepsínei; pl. erepsíne

erepsinelor
EREPSÍNĂ, erepsine, s. f. Ferment al sucului intestinal care ajută la descompunerea protidelor. – Din fr. érepsine.

DOOM

erepsínă s. f., g.-d. art. erepsínei; pl. erepsíne

eres
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

eresul
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

eresului
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

eresuri
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

eresurile
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

eresurilor
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

DOOM

erés s. n., pl. erésuri

erete
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

eretele
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

eretelui
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

eretic
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

eretica
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

eretice
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticei
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticele
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticelor
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

eretici
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticii
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticilor
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticul
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

ereticului
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

DOOM

erétic s. m., pl. erétici

eretism
ERETÍSM s. n. 1. (Med.; în sintagma) Eretism cardiac = stare de hiperexcitabilitate cardiacă, întâlnită mai ales la tineri, care se manifestă prin puls rapid și neregulat. 2. Fig. Exaltare, pasiune puternică. – Din fr. éréthisme.

DOOM

eretísm s. n.

eretismul
ERETÍSM s. n. 1. (Med.; în sintagma) Eretism cardiac = stare de hiperexcitabilitate cardiacă, întâlnită mai ales la tineri, care se manifestă prin puls rapid și neregulat. 2. Fig. Exaltare, pasiune puternică. – Din fr. éréthisme.

DOOM

eretísm s. n.

eretismului
ERETÍSM s. n. 1. (Med.; în sintagma) Eretism cardiac = stare de hiperexcitabilitate cardiacă, întâlnită mai ales la tineri, care se manifestă prin puls rapid și neregulat. 2. Fig. Exaltare, pasiune puternică. – Din fr. éréthisme.

DOOM

eretísm s. n.

ereutofobia
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

ereutofobie
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

ereutofobiei
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

ereutofobii
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

ereutofobiile
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

ereutofobiilor
EREUTOFOBÍE, ereutofobii, s. f. Fenomen patologic care se manifestă prin roșirea feței; eritrofobie. [Pr.: -re-u-] – Din fr. éreuthophobie.

DOOM

ereutofobíe (-reu-) s. f., art. ereutofobía, g.-d. art. ereutofobíei; pl. ereutofobíi, art. ereutofobíile

erezi
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

erezia
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

erezie
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

ereziei
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

erezii
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

erezii
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

ereziile
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

ereziilor
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

DOOM

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

erezilor
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.

DOOM

eréde s. m., pl. erézi

ereți
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

ereții
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

ereților
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

DOOM

eréte s. m., pl. eréți

erg
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

erg
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

ergan
ERGÁN s. n. Material ceramic folosit la confecționarea pieselor izolatoare pentru curenții de înaltă frecvență. – Din fr. ergan.

DOOM

ergán s. n.

erganul
ERGÁN s. n. Material ceramic folosit la confecționarea pieselor izolatoare pentru curenții de înaltă frecvență. – Din fr. ergan.

DOOM

ergán s. n.

erganului
ERGÁN s. n. Material ceramic folosit la confecționarea pieselor izolatoare pentru curenții de înaltă frecvență. – Din fr. ergan.

DOOM

ergán s. n.

ergasteria
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergasterie
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergasteriei
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergasterii
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergasteriile
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergasteriilor
ERGASTERÍE, ergasterii, s. f. Atelier meșteșugăresc (cu mulți sclavi) la Atena. – Din fr. ergasterie.

DOOM

ergasteríe s. f., art. ergastería, g.-d. art. ergasteríei; pl. ergasteríi, art. ergasteríile

ergastoplasma
ERGASTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Formațiune citoplasmatică în care circulă substanțele metabolice. – Din fr. ergastoplasme.

ergastoplasme
ERGASTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Formațiune citoplasmatică în care circulă substanțele metabolice. – Din fr. ergastoplasme.

ergastoplasmei
ERGASTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Formațiune citoplasmatică în care circulă substanțele metabolice. – Din fr. ergastoplasme.

ergastoplasmele
ERGASTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Formațiune citoplasmatică în care circulă substanțele metabolice. – Din fr. ergastoplasme.

ergastoplasmelor
ERGASTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Formațiune citoplasmatică în care circulă substanțele metabolice. – Din fr. ergastoplasme.

ergi
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

ergii
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

ergilor
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

erginus
Erginus 1. Rege din Orchomenus care a luptat împotriva cetății Thebae. A pierit ucis de mîna lui Heracles. 2. Unul dintre fiii lui Poseidon. A participat la expediția argonauților.

ergo
ERGO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) muncă”, „activitate”, „energie”. [< fr. ergo-, cf. gr. ergon].

ergo
TANTUM ERGO loc.s. 1. Începutul unui imn liturgic creștin. 2. (Fig.) Spunere a unor lucruri în față, declarație deschisă. [< lat. tantum ergo – un atât de mare (jurământ)].

ergocalciferol
ERGOCALCIFERÓL s. m. Vitamina D₂. – Denumire comercială.

DOOM

ergocalciferól s. m.

ergocalciferolul
ERGOCALCIFERÓL s. m. Vitamina D₂. – Denumire comercială.

DOOM

ergocalciferól s. m.

ergocalciferolului
ERGOCALCIFERÓL s. m. Vitamina D₂. – Denumire comercială.

DOOM

ergocalciferól s. m.

ergodic
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodica
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodice
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicei
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicele
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicelor
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodici
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicii
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicilor
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicitate
ERGODICITÁTE s.f. Însușirea unui sistem termodinamic de a fi ergodic. [Cf. fr. ergodicité].

ergodicitatea
ERGODICITÁTE s.f. Însușirea unui sistem termodinamic de a fi ergodic. [Cf. fr. ergodicité].

ergodicități
ERGODICITÁTE s.f. Însușirea unui sistem termodinamic de a fi ergodic. [Cf. fr. ergodicité].

ergodicității
ERGODICITÁTE s.f. Însușirea unui sistem termodinamic de a fi ergodic. [Cf. fr. ergodicité].

ergodicul
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodicului
ERGÓDIC, -Ă adj. (Fiz.; despre un sistem termodinamic) Ai cărui parametri interni depind, la parametri externi dați, numai de energie. [< fr. ergodique, cf. germ. ergodisch].

ergodinamograf
ERGODINAMOGRÁF s.n. Ergograf. [Et. incertă].

ergograf
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergografe
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergografele
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergografelor
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergografic
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergografica
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergografice
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficei
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficele
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficelor
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergografici
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficii
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficilor
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficul
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograficului
ERGOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la ergograf, înregistrat la ergograf. [< fr. ergographique].

ergograful
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergografului
ERGOGRÁF, ergografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. – Din fr. ergographe.

DOOM

ergográf (-go-graf) s. n., pl. ergográfe

ergogramă
ERGOGRÁMĂ s.f. Diagramă obținută la ergograf. [< ergo- + -gramă].

ergologia
ERGOLOGÍE s.f. Știința despre bunurile materiale ale culturii. [< germ. Ergologie].

ergologie
ERGOLOGÍE s.f. Știința despre bunurile materiale ale culturii. [< germ. Ergologie].

ergologiei
ERGOLOGÍE s.f. Știința despre bunurile materiale ale culturii. [< germ. Ergologie].

ergologii
ERGOLOGÍE s.f. Știința despre bunurile materiale ale culturii. [< germ. Ergologie].

ergometre
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergometrele
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergometrelor
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergometria
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometric
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometrica
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometrice
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricei
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricele
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricelor
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometrici
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricii
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricilor
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricul
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometricului
ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

ergometrie
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometriei
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometrii
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometriile
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometriilor
ERGOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu determinarea eforturilor fizice (musculare) prin măsurarea lucrului mecanic efectuat. – Din fr. ergométrie.

DOOM

ergometríe (-me-tri-) s. f., art. ergometría, g.-d. ergometríi, art. ergometríei

ergometru
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergometrul
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergometrului
ERGOMÉTRU, ergometre, s. n. Aparat pentru măsurarea lucrului mecanic. – Din fr. ergomètre.

DOOM

ergométru (-me-tru) s. n., art. ergométrul; pl. ergométre

ergona
ERGÓNĂ, ergone, s. f. Nume generic dat unor substanțe organice (enzime, hormoni, vitamine) din constituția celulelor vii, a căror acțiune constă în stimularea funcțiilor celulare. – Din fr. ergones.

DOOM

ergónă s. f., g.-d. art. ergónei; pl. ergóne

ergone
ERGÓNĂ, ergone, s. f. Nume generic dat unor substanțe organice (enzime, hormoni, vitamine) din constituția celulelor vii, a căror acțiune constă în stimularea funcțiilor celulare. – Din fr. ergones.

DOOM

ergónă s. f., g.-d. art. ergónei; pl. ergóne

ergonei
ERGÓNĂ, ergone, s. f. Nume generic dat unor substanțe organice (enzime, hormoni, vitamine) din constituția celulelor vii, a căror acțiune constă în stimularea funcțiilor celulare. – Din fr. ergones.

DOOM

ergónă s. f., g.-d. art. ergónei; pl. ergóne

ergonele
ERGÓNĂ, ergone, s. f. Nume generic dat unor substanțe organice (enzime, hormoni, vitamine) din constituția celulelor vii, a căror acțiune constă în stimularea funcțiilor celulare. – Din fr. ergones.

DOOM

ergónă s. f., g.-d. art. ergónei; pl. ergóne

ergonelor
ERGÓNĂ, ergone, s. f. Nume generic dat unor substanțe organice (enzime, hormoni, vitamine) din constituția celulelor vii, a căror acțiune constă în stimularea funcțiilor celulare. – Din fr. ergones.

DOOM

ergónă s. f., g.-d. art. ergónei; pl. ergóne

ergonomia
ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. – Din fr. ergonomie.

DOOM

ergonomíe s. f., art. ergonomía, g.-d. ergonomíi, art. ergonomíei

ergonomic
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomica
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomice
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicei
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicele
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicelor
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomici
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicii
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicilor
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicul
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomicului
ERGONÓMIC, -Ă, ergonomici, -ce, adj. Referitor la ergonomie. – Din fr. ergonomique.

DOOM

*ergonómic adj. m., pl. ergonómici; f. ergonómică, pl. ergonómice

ergonomie
ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. – Din fr. ergonomie.

DOOM

ergonomíe s. f., art. ergonomía, g.-d. ergonomíi, art. ergonomíei

ergonomiei
ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. – Din fr. ergonomie.

DOOM

ergonomíe s. f., art. ergonomía, g.-d. ergonomíi, art. ergonomíei

ergonomii
ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. – Din fr. ergonomie.

DOOM

ergonomíe s. f., art. ergonomía, g.-d. ergonomíi, art. ergonomíei

ergonomist
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomista
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomiste
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomistei
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomistele
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomistelor
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomistul
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomistului
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomiști
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomiștii
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergonomiștilor
ERGONOMÍST, -Ă, ergonomiști, -ste, s. m. și f. Specialist în ergonomie. – Din fr. ergonomiste, engl. ergonomist.

ergosterină
ERGOSTERÍNĂ s. f. (Farm.) Ergosterol. – Din fr. ergostérine.

ergosterol
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergosteroli
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergosterolii
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergosterolilor
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergosterolul
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergosterolului
ERGOSTERÓL, ergosteroli, s. m. Substanță prezentă în diverse țesuturi animale și vegetale, a cărei activare, prin iradiere cu raze ultraviolete, produce vitamina D₂; ergosterină. – Din fr. ergostérol.

DOOM

!ergosteról (-gos-te-/-go-ste-) s. m., pl. ergosteróli

ergota
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotai
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotam
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotamina
ERGOTAMÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din secara-cornută. – Din fr., engl. ergotamine.

ergotamine
ERGOTAMÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din secara-cornută. – Din fr., engl. ergotamine.

ergotaminei
ERGOTAMÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din secara-cornută. – Din fr., engl. ergotamine.

ergotare
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotare
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotară
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotarăm
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotarăți
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotase
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotasem
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotaseră
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotaserăm
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotaserăți
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotaseși
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotaseți
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotat
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotat
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotau
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotași
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotați
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotează
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergoterapia
ERGOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament a unor boli psihice în care munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al vindecării. – Din fr. ergothérapie.

DOOM

ergoterapíe s. f., art. ergoterapía, g.-d. ergoterapíi, art. ergoterapíei

ergoterapie
ERGOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament a unor boli psihice în care munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al vindecării. – Din fr. ergothérapie.

DOOM

ergoterapíe s. f., art. ergoterapía, g.-d. ergoterapíi, art. ergoterapíei

ergoterapiei
ERGOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament a unor boli psihice în care munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al vindecării. – Din fr. ergothérapie.

DOOM

ergoterapíe s. f., art. ergoterapía, g.-d. ergoterapíi, art. ergoterapíei

ergoterapii
ERGOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament a unor boli psihice în care munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al vindecării. – Din fr. ergothérapie.

DOOM

ergoterapíe s. f., art. ergoterapía, g.-d. ergoterapíi, art. ergoterapíei

ergotez
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergoteze
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotezi
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotina
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

DOOM

ergotínă s. f., g.-d. art. ergotínei; pl. ergotíne

ergotine
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

DOOM

ergotínă s. f., g.-d. art. ergotínei; pl. ergotíne

ergotinei
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

DOOM

ergotínă s. f., g.-d. art. ergotínei; pl. ergotíne

ergotinele
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

DOOM

ergotínă s. f., g.-d. art. ergotínei; pl. ergotíne

ergotinelor
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

DOOM

ergotínă s. f., g.-d. art. ergotínei; pl. ergotíne

ergotism
ERGOTÍSM¹ s. n. Manie de a șicana, de a sâcâi, de a agasa. – Din fr. ergotisme.

DOOM

ergotísm (manie, boală) s. n.

ergotismul
ERGOTÍSM¹ s. n. Manie de a șicana, de a sâcâi, de a agasa. – Din fr. ergotisme.

DOOM

ergotísm (manie, boală) s. n.

ergotismului
ERGOTÍSM¹ s. n. Manie de a șicana, de a sâcâi, de a agasa. – Din fr. ergotisme.

DOOM

ergotísm (manie, boală) s. n.

ergotoxina
ERGOTOXÍNĂ, ergotoxine, s. f. (Farm.) Ergotină. – Din fr. ergotoxine.

DOOM

ergotoxínă s. f., g.-d. art. ergotoxínei; pl. ergotoxíne

ergotoxine
ERGOTOXÍNĂ, ergotoxine, s. f. (Farm.) Ergotină. – Din fr. ergotoxine.

DOOM

ergotoxínă s. f., g.-d. art. ergotoxínei; pl. ergotoxíne

ergotoxinei
ERGOTOXÍNĂ, ergotoxine, s. f. (Farm.) Ergotină. – Din fr. ergotoxine.

DOOM

ergotoxínă s. f., g.-d. art. ergotoxínei; pl. ergotoxíne

ergotoxinele
ERGOTOXÍNĂ, ergotoxine, s. f. (Farm.) Ergotină. – Din fr. ergotoxine.

DOOM

ergotoxínă s. f., g.-d. art. ergotoxínei; pl. ergotoxíne

ergotoxinelor
ERGOTOXÍNĂ, ergotoxine, s. f. (Farm.) Ergotină. – Din fr. ergotoxine.

DOOM

ergotoxínă s. f., g.-d. art. ergotoxínei; pl. ergotoxíne

ergotând
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergotînd
ERGOTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A șicana, a sâcâi pentru fleacuri. [< fr. ergoter].

ergul
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

ergul
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

ergului
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

ergului
ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru energie, lucru mecanic și căldură, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină când acesta își deplasează punctul de aplicație cu un cm. – Din fr. erg.

DOOM

erg² (deșert de nisip) s. n., pl. érguri

erguri
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

ergurile
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

ergurilor
ERG², erguri, s. n. Deșert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei în porțiunile mai coborâte ale scoarței pământului. – Din fr. erg.

erhă
ÉRHĂ s. f. (Reg.) Piele de vițel foarte subțire, bine tăbăcită, care se aplică pe bundițe și pe care se brodează flori. – Din pol. jercha, magh. irha.

eriboea
Eriboea (sau Periboea), mama lui Aiax și soția lui Telamon.

ericacee
ERICACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, cuprinzând afinul, rododendronul și azaleele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. éricacées].

ericaceea
ERICACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, cuprinzând afinul, rododendronul și azaleele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. éricacées].

ericaceei
ERICACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, cuprinzând afinul, rododendronul și azaleele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. éricacées].

ericaceele
ERICACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, cuprinzând afinul, rododendronul și azaleele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. éricacées].

ericaceelor
ERICACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, cuprinzând afinul, rododendronul și azaleele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. éricacées].

erichtho
Erichtho, una dintre furii (v. Erinyes).

erichthonius
Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetății Athenae. Era fiul lui Hephaestus (după o versiune cu Atthis, după o alta cu Gaea sau cu zeița Athena). Se spunea că Athena, ca să nu afle ceilalți zei de nașterea copilului, l-ar fi închis pe Erichthonius într-un cufăr, pe care l-a dat, în mare taină, în păstrare fetelor lui Cecrops. Împinsă de curiozitate, una dintre fete a deschis cufărul, fapt pentru care și-a primit pedeapsa cuvenită (v. Aglauros). Mai tîrziu Erichthonius a fost luat și crescut de însăși divina lui mamă, în templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lăsat urmaș la tron. Erichthonius s-a căsătorit cu nimfa Praxithea și a avut un fiu, Pandion, care a domnit după el în cetatea Athenae.

ericiana
Ericiana = Erycina.

erida
Erida = Eris.

eridan
Eridan = Eridanus.

eridanus
Eridanus, zeul fluviului cu același nume. Era fiul lui Oceanus și al lui Tethys.

erifila
Erifila = Eriphyle.

erigeron
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stea + suf. -uță.

erigona
Erigona = Erigone.

erigone
Erigone 1. Fiica unui atenian, pe nume Icarius. A fost iubită de zeul Dionysus, care i-a dăruit un fiu, Staphylus. Aflînd de moartea tatălui ei, ucis cu ciomegele de niște ciobani (v. și Icarius), Erigone, deznădăjduită, s-a spînzurat de un copac. Ca să răzbune moartea ei, Dionysus le-a luat mințile fetelor din cetatea Athenae, făcîndu-le să se spînzure de crengile copacilor. Mînia lui nu s-a potolit decît atunci cînd atenienii i-au pedepsit pe ciobanii ucigași. Erigone a fost după moarte transformată în constelația numită a Fecioarei. 2. Fiica lui Aegisthus și a Clytaemnestrei și sora lui Aletes.

erihto
Erihto = Erichtho.

erihtoniu
Erihtoniu = Erichthonius.

erija
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijai
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijam
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijare
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijare
ERIJÁRE s. f. Acțiunea de a se erija și rezultatul ei. – V. erija.

DOOM

*erijáre s. f., g.-d. art. erijắrii

erijară
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijarăm
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijarăți
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijase
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijasem
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijaseră
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijaserăm
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijaserăți
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijaseși
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijaseți
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijat
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijat
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijata
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijate
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijatei
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijatele
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijatelor
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijatul
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijatului
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijau
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijași
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijați
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijați
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijații
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijaților
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.

erijează
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijez
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijeze
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijezi
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijând
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erijînd
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

DOOM

!erijá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se erijeáză, 1 pl. ne erijắm; conj. prez. 3 să se erijéze; ger. erijấndu-se

erimant
Erimant = Erymanthus.

erimantida
Erimantida = Erymanthis.

erinaceid
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinaceide
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinaceidele
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinaceidelor
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinaceidul
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinaceidului
ERINACEÍD, erinaceide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu țepi (Erinaceidae); (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. érinacéidé.

DOOM

erinaceíd s. n., pl. erinaceíde

erinii
ERÍNII n. pr. f. pl. Divinități ale infernului, la greci, reprezentate ca niște femei cu părul răvășit, împletit cu șerpi, și corespunzând, la romani, furiilor. – Din fr. érinnyes.

DOOM

!Erínii s. propriu f. pl., art. Eríniile (-ni-i-)

erinyes
Erinyes, numite și eumenide (eumenides) în mitologia greacă, furii (furiae sau dirae) de către romani, erau genii răzbunătoare care pedepseau fărădelegile muritorilor. Ele îi urmăreau mai ales pe ucigași (v. și Orestes, Alcmaeon), chinuindu-i sau luîndu-le mințile. Eriniile s-au născut din picăturile de sînge care au curs pe pămînt în urma mutilării lui Uranus. Erau socotite, în general, trei la număr: Alecto, Megaera și Tisiphone, reprezentate ca niște genii înaripate, cu șerpi în plete. Mai tîrziu, eriniilor li s-au atribuit și pedepsele la care erau supuși oamenii în Infern.

eriphyle
Eriphyle, fiica lui Talaus, regele Argosului, și sora lui Adrastus. S-a căsătorit cu Amphiaraus care, datorită ei, și-a găsit moartea în expediția împotriva cetății Thebae (v. Amphiaraus). Dorind să obțină întîi colierul, apoi veșmîntul Harmoniei (v. Harmonia), Eriphyle și-a trimis și fiul, pe Alcmaeon, să lupte în rîndul epigonilor împotriva tebanilor. La întoarcere însă Alcmaeon își ucide mama (v. și Alcmaeon), răzbunînd în felul acesta moartea tatălui său.

eris
Eris, la greci, zeița vrajbei, corespunzătoare Discordiei din mitologia romană. Eris era fiica zeiței Nyx (Noaptea). Ea a fost izgonită din ceruri de către Zeus, pentru că semăna neînțelegere printre zei. Nefiind poftită la nunta zeiței Thetis cu Peleus, cînd petrecerea era în toi, ea a aruncat în mijlocul nuntașilor un măr pe care era scris „celei mai frumoase”, iscînd astfel rivalitatea dintre Aphrodite, Athena și Hera. Mărul aruncat de zeița Eris a fost dăruit Aphroditei în urma judecății unui muritor, Paris (v. și Aphrodite, Paris).

erisifacee
ERISIFACÉE, erisifacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci parazite care provoacă la unele plante diverse boli; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. érisifacées.

DOOM

erisifacée s. f., art. erisifacéea, g.-d. art. erisifacéei; pl. erisifacée

erisifaceea
ERISIFACÉE, erisifacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci parazite care provoacă la unele plante diverse boli; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. érisifacées.

DOOM

erisifacée s. f., art. erisifacéea, g.-d. art. erisifacéei; pl. erisifacée

erisifaceei
ERISIFACÉE, erisifacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci parazite care provoacă la unele plante diverse boli; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. érisifacées.

DOOM

erisifacée s. f., art. erisifacéea, g.-d. art. erisifacéei; pl. erisifacée

erisifaceele
ERISIFACÉE, erisifacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci parazite care provoacă la unele plante diverse boli; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. érisifacées.

DOOM

erisifacée s. f., art. erisifacéea, g.-d. art. erisifacéei; pl. erisifacée

erisifaceelor
ERISIFACÉE, erisifacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci parazite care provoacă la unele plante diverse boli; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. érisifacées.

DOOM

erisifacée s. f., art. erisifacéea, g.-d. art. erisifacéei; pl. erisifacée

erisihton
Erisihton = Erysichthon.

eristic
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristica
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristica
ERÍSTICĂ s.f. Arta de a controversa, folosind argumente subtile sau artificii sofistice. [< fr. éristique, cf. gr. eristikos < erizein – a discuta în contradictoriu].

DOOM

erístică (arta controversei) s. f., g.-d. art. erísticii

eristice
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicei
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicele
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicelor
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristici
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristici
ERÍSTICĂ s.f. Arta de a controversa, folosind argumente subtile sau artificii sofistice. [< fr. éristique, cf. gr. eristikos < erizein – a discuta în contradictoriu].

DOOM

erístică (arta controversei) s. f., g.-d. art. erísticii

eristicii
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicii
ERÍSTICĂ s.f. Arta de a controversa, folosind argumente subtile sau artificii sofistice. [< fr. éristique, cf. gr. eristikos < erizein – a discuta în contradictoriu].

DOOM

erístică (arta controversei) s. f., g.-d. art. erísticii

eristicilor
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicul
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eristicului
ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊ Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse. 2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. și f. Adept al eristicii. – Din fr. éristique.

DOOM

erístic (referitor la eristică) adj. m., s. m., pl. erístici; adj. f., s. f. erístică, pl. erístice

eritem
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

eritem
ERITÉM s. n. (Med.) Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diverse boli. ◊ Eritem nodos = simptom al mai multor boli (mai ales al tuberculozei) caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase.

eritematoasa
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoasa
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoase
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoase
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoasei
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoasei
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoasele
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoasele
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoaselor
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoaselor
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematos
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematos
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematosul
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematosul
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematosului
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematosului
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoși
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoși
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoșii
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoșii
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoșilor
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eritematoșilor
ERITEMATÓS, -OÁSĂ, eritematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de eritem. – Din fr. érithémateux.

DOOM

eritematós adj. m., s. m., pl. eritematóși; adj. f., s. f. eritematoásă, pl. eritematoáse

eriteme
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

eritemele
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

eritemelor
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

eritemul
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

eritemului
ERITÉM, eriteme, s. n. Roșeață în formă de pete, care apare pe pielea corpului în diferite boli. – Din fr. érythème.

DOOM

eritém s. n., pl. eritéme

erithraea
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă¹. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).

eritremia
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritremie
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritremiei
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritremii
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritremiile
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritremiilor
ERITREMÍE, eritremii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrémie.

DOOM

eritremíe (-ri-tre-) s. f., art. eritremía, g.-d. art. eritremíei; pl. eritremíi, art. eritremíile

eritrina
ERITRÍNĂ, eritrine, s. f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect, mai ales, asupra bacteriilor difterice. – Din fr. érythrine.

DOOM

eritrínă (-ri-tri-) s. f., g.-d. art. eritrínei; pl. eritríne

eritrine
ERITRÍNĂ, eritrine, s. f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect, mai ales, asupra bacteriilor difterice. – Din fr. érythrine.

DOOM

eritrínă (-ri-tri-) s. f., g.-d. art. eritrínei; pl. eritríne

eritrinei
ERITRÍNĂ, eritrine, s. f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect, mai ales, asupra bacteriilor difterice. – Din fr. érythrine.

DOOM

eritrínă (-ri-tri-) s. f., g.-d. art. eritrínei; pl. eritríne

eritrinele
ERITRÍNĂ, eritrine, s. f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect, mai ales, asupra bacteriilor difterice. – Din fr. érythrine.

DOOM

eritrínă (-ri-tri-) s. f., g.-d. art. eritrínei; pl. eritríne

eritrinelor
ERITRÍNĂ, eritrine, s. f. Antibiotic izolat din eritrocitele mamiferelor, cu efect, mai ales, asupra bacteriilor difterice. – Din fr. érythrine.

DOOM

eritrínă (-ri-tri-) s. f., g.-d. art. eritrínei; pl. eritríne

eritro
ERITRO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „roșu”. [< fr. erythro-, cf. gr. erythros].

eritroblast
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritroblastemie
ERITROBLASTEMÍE s.f. Boală caracterizată prin prezența eritroblaștilor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. érythroblastémie].

eritroblastoza
ERITROBLASTÓZĂ, eritroblastoze, s. f. Boală caracterizată prin apariția în sânge a eritroblaștilor. – Din fr. érythroblastose.

DOOM

eritroblastóză (-ri-tro-blas-) s. f., g.-d. art. eritroblastózei; pl. eritroblastóze

eritroblastoze
ERITROBLASTÓZĂ, eritroblastoze, s. f. Boală caracterizată prin apariția în sânge a eritroblaștilor. – Din fr. érythroblastose.

DOOM

eritroblastóză (-ri-tro-blas-) s. f., g.-d. art. eritroblastózei; pl. eritroblastóze

eritroblastozei
ERITROBLASTÓZĂ, eritroblastoze, s. f. Boală caracterizată prin apariția în sânge a eritroblaștilor. – Din fr. érythroblastose.

DOOM

eritroblastóză (-ri-tro-blas-) s. f., g.-d. art. eritroblastózei; pl. eritroblastóze

eritroblastozele
ERITROBLASTÓZĂ, eritroblastoze, s. f. Boală caracterizată prin apariția în sânge a eritroblaștilor. – Din fr. érythroblastose.

DOOM

eritroblastóză (-ri-tro-blas-) s. f., g.-d. art. eritroblastózei; pl. eritroblastóze

eritroblastozelor
ERITROBLASTÓZĂ, eritroblastoze, s. f. Boală caracterizată prin apariția în sânge a eritroblaștilor. – Din fr. érythroblastose.

DOOM

eritroblastóză (-ri-tro-blas-) s. f., g.-d. art. eritroblastózei; pl. eritroblastóze

eritroblastul
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritroblastului
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritroblaști
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritroblaștii
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritroblaștilor
ERITROBLÁST, eritroblaști, s. m. Globulă roșie primitivă, cu nucleu, care dă naștere hematiei. – Din fr. érythroblaste.

DOOM

eritroblást (-ri-tro-blast) s. m., pl. eritrobláști

eritrocit
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrocite
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrocitele
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrocitelor
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrocitoză
ERITROCITÓZĂ s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. érythrocytose.

eritrocitul
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrocitului
ERITROCÍT, eritrocite, s. n. (Anat.) Hematie. – Din fr. érythrocyte.

DOOM

eritrocít (-ri-tro-) s. n., pl. eritrocíte

eritrodermia
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrodermie
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrodermiei
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrodermii
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrodermiile
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrodermiilor
ERITRODERMÍE, eritrodermii, s. f. Boală manifestată prin roșeața generalizată a pielii, vezicule, edeme etc. – Din fr. érythrodermie.

DOOM

eritrodermíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrodermía, g.-d. art. eritrodermíei; pl. eritrodermíi, art. eritrodermíile

eritrofobia
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritrofobie
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritrofobiei
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritrofobii
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritrofobiile
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritrofobiilor
ERITROFOBÍE, eritrofobii, s. f. (Med.) Ereutofobie. – Din fr. érythrophobie.

DOOM

eritrofobíe (-ri-tro-) s. f., art. eritrofobía, g.-d. art. eritrofobíei; pl. eritrofobíi, art. eritrofobíile

eritromicina
ERITROMICÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic activ mai ales în infecțiile stafilococice puternice. – Din fr. érythromycine.

eritromicine
ERITROMICÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic activ mai ales în infecțiile stafilococice puternice. – Din fr. érythromycine.

eritromicinei
ERITROMICÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic activ mai ales în infecțiile stafilococice puternice. – Din fr. érythromycine.

eritropatia
ERITROPATÍE s.f. (Med.) Nume generic dat bolilor globulelor roșii. [Gen. -iei. / < fr. érythropathie].

eritropatie
ERITROPATÍE s.f. (Med.) Nume generic dat bolilor globulelor roșii. [Gen. -iei. / < fr. érythropathie].

eritropatiei
ERITROPATÍE s.f. (Med.) Nume generic dat bolilor globulelor roșii. [Gen. -iei. / < fr. érythropathie].

eritropatii
ERITROPATÍE s.f. (Med.) Nume generic dat bolilor globulelor roșii. [Gen. -iei. / < fr. érythropathie].

eritropenie
ERITROPENÍE s.f. Scădere considerabilă a numărului globulelor roșii din sânge. [Gen. -iei. / < fr. erythropénie].

eritropoieză
ERITROPOIÉZĂ s. f. Proces de formare a globulelor roșii (eritrocite); hematopoieză. – Din fr. érythropoïèse.

DOOM

eritropoiéză (-ri-tro-) s. f., g.-d. art. eritropoiézei

eritropsie
ERITROPSÍE s.f. Vedere colorată în roșu. [Gen. -iei. / < fr. érythropsie].

eritropsina
ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s. f. Proteină de culoare roșie, legată de vitamina A, prezentă în unele celule ale retinei și care, sub acțiunea luminii, își schimbă culoarea spre galben-palid. – Din fr. érythropsine.

DOOM

!eritropsínă (-ri-trop-) s. f., g.-d. art. eritropsínei; pl. eritropsíne

eritropsine
ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s. f. Proteină de culoare roșie, legată de vitamina A, prezentă în unele celule ale retinei și care, sub acțiunea luminii, își schimbă culoarea spre galben-palid. – Din fr. érythropsine.

DOOM

!eritropsínă (-ri-trop-) s. f., g.-d. art. eritropsínei; pl. eritropsíne

eritropsinei
ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s. f. Proteină de culoare roșie, legată de vitamina A, prezentă în unele celule ale retinei și care, sub acțiunea luminii, își schimbă culoarea spre galben-palid. – Din fr. érythropsine.

DOOM

!eritropsínă (-ri-trop-) s. f., g.-d. art. eritropsínei; pl. eritropsíne

eritropsinele
ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s. f. Proteină de culoare roșie, legată de vitamina A, prezentă în unele celule ale retinei și care, sub acțiunea luminii, își schimbă culoarea spre galben-palid. – Din fr. érythropsine.

DOOM

!eritropsínă (-ri-trop-) s. f., g.-d. art. eritropsínei; pl. eritropsíne

eritropsinelor
ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s. f. Proteină de culoare roșie, legată de vitamina A, prezentă în unele celule ale retinei și care, sub acțiunea luminii, își schimbă culoarea spre galben-palid. – Din fr. érythropsine.

DOOM

!eritropsínă (-ri-trop-) s. f., g.-d. art. eritropsínei; pl. eritropsíne

eritrotoxina
ERITROTOXÍNĂ s.f. Toxină care acționează asupra globulelor roșii. [Cf. fr. érythrotoxine].

eritrotoxine
ERITROTOXÍNĂ s.f. Toxină care acționează asupra globulelor roșii. [Cf. fr. érythrotoxine].

eritrotoxinei
ERITROTOXÍNĂ s.f. Toxină care acționează asupra globulelor roșii. [Cf. fr. érythrotoxine].

eritrotoxinele
ERITROTOXÍNĂ s.f. Toxină care acționează asupra globulelor roșii. [Cf. fr. érythrotoxine].

eritrotoxinelor
ERITROTOXÍNĂ s.f. Toxină care acționează asupra globulelor roșii. [Cf. fr. érythrotoxine].

eritroza
ERITRÓZĂ s.f. (Med.) 1. Aspect roșu congestiv al pielii și al mucoaselor. ♦ Hiperplazie a țesuturilor formatoare de hematii. 2. Monozaharidă cu patru atomi de carbon. 3. Mare ușurință de a roși. [< fr. érythrose].

DOOM

eritróză (-ri-tro-) s. f., g.-d. art. eritrózei

eritroze
ERITRÓZĂ s.f. (Med.) 1. Aspect roșu congestiv al pielii și al mucoaselor. ♦ Hiperplazie a țesuturilor formatoare de hematii. 2. Monozaharidă cu patru atomi de carbon. 3. Mare ușurință de a roși. [< fr. érythrose].

DOOM

eritróză (-ri-tro-) s. f., g.-d. art. eritrózei

eritrozei
ERITRÓZĂ s.f. (Med.) 1. Aspect roșu congestiv al pielii și al mucoaselor. ♦ Hiperplazie a țesuturilor formatoare de hematii. 2. Monozaharidă cu patru atomi de carbon. 3. Mare ușurință de a roși. [< fr. érythrose].

DOOM

eritróză (-ri-tro-) s. f., g.-d. art. eritrózei

eritrozină
ERITROZÍNĂ s.f. Substanță colorantă folosită ca sensibilizator fotografic în galben și portocaliu. [< fr. érythrosine].

eritruria
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

eritrurie
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

eritruriei
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

eritrurii
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

eritruriile
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

eritruriilor
ERITRURÍE s.f. (Med.) Colorare în roșu a urinei, datorită hemoglobinei sau unui pigment colorat introdus în organism. [Gen. -iei. / < fr. erythrurie].

erix
Erix = Eryx.

erizipel
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erizipelatos
ERIZIPELATÓS, -OÁSĂ adj. De natura erizipelului. [< fr. érysipélateux].

erizipele
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erizipelele
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erizipelelor
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erizipelul
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erizipelului
ERIZIPÉL, erizipele, s. n. Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre; brâncă, orbalț. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.

DOOM

erizipél s. n., pl. erizipéle

erlift
ERLÍFT s.n. v. aerlift.

ermeneutic
HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; referitor la hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

ermeneutică
HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

DOOM

hermeneútică (-ne-u-) s. f., g.-d. art. hermenéuticii

ermetic
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermetica
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermetice
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticei
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticele
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticelor
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermetici
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticii
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticilor
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticul
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermeticului
ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. Greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

DOOM

ermétic adj. m., pl. ermétici; f. ermétică, pl. ermétice

ermetism
ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

DOOM

ermetísm s. n.

ermetismul
ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

DOOM

ermetísm s. n.

ermetismului
ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

DOOM

ermetísm s. n.

ermetiza
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizai
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizam
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizant
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizanta
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizante
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizantei
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizantele
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizantelor
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizantul
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizantului
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizanți
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizanții
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizanților
ERMETIZÁNT, -Ă adj. Cu caracter voit ermetic. [Cf. fr. hérmetisant].

ermetizare
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizare
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

ermetizarea
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

ermetizară
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizarăm
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizarăți
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizase
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizasem
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizaseră
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizaserăm
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizaserăți
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizaseși
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizaseți
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizat
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizat
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizau
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizași
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizați
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizează
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizez
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizeze
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizezi
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizând
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizînd
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.

ermetizări
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

ermetizării
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

ermetizările
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

ermetizărilor
ERMETIZÁRE s.f. Acțiunea de a ermetiza. [< ermetiza].

erminea
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

erminie
erminíe (erminíi), s. f. – Interpretare, explicație. Ngr. ἐρμηνεία (sec. XVII).

ermit
ERMÍT s. m. v. eremit.

DOOM

eremít s. m., pl. eremíți

ermitagiu
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitaj
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitaje
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitajele
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitajelor
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitajul
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

ermitajului
ERMITÁJ, ermitaje, s. n. 1. Locuința unui eremit; p. ext. loc retras. 2. Mic palat izolat sau casă singuratică la țară. 3. Pavilion izolat în parcul unui castel. – Din fr. ermitage.

DOOM

ermitáj s. n., pl. ermitáje

eroare
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

eroarea
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

eroda
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodant
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodanta
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodante
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodantei
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodantele
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodantelor
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodantul
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodantului
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodanți
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodanții
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodanților
ERODÁNT, -Ă adj. Care roade (prin acțiune chimică). [Cf. fr. érodant].

erodare
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodare
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

erodarea
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

erodară
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodase
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodaseră
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodat
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodau
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodează
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodeze
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodii
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodiii
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodiilor
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodiu
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodiul
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodiului
ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

DOOM

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

erodând
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodînd
ERODÁ, pers. 3 erodează, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade. – Din fr. éroder.

DOOM

erodá (a ~) vb., ind. prez. 3 erodeáză

erodări
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

erodării
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

erodările
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

erodărilor
ERODÁRE, erodări, s. f. Acțiunea de a (se) eroda și rezultatul ei; eroziune. – V. eroda.

DOOM

erodáre s. f., g.-d. art. erodắrii; pl. erodắri

eroi
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroic
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroica
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroice
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicei
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicele
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicelor
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicește
EROICÉȘTE adv. (Înv.) Ca un erou. [Pr.: -ro-i-] – Eroic + suf. -ește.

DOOM

eroicéște (înv.) (-ro-i-) adv.

eroici
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicii
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicilor
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicomic
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomica
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomice
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicei
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicele
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicelor
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomici
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicii
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicilor
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicul
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicomicului
EROICÓMIC, -Ă, eroicomici, -ce, adj. Care este în același timp eroic și comic. ◊ Poem eroicomic = gen de poem epic care tratează un subiect comic în forma unei epopei. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroï-comique.

DOOM

eroicómic (-ro-i-) adj. m., pl. eroicómici; f. eroicómică, pl. eroicómice

eroicul
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroicului
ERÓIC, -Ă, eroici, -ce, adj. Care ține de erou, caracteristic eroilor, cu calități de erou; p. ext. măreț, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. héroïque, lat. heroicus.

DOOM

eróic (-ro-ic) adj. m., pl. eróici; f. eróică, pl. eróice

eroii
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroilor
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroina
EROÍNĂ, eroine, s. f. 1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.

DOOM

eroínă s. f., g.-d. art. eroínei; pl. eroíne

eroine
EROÍNĂ, eroine, s. f. 1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.

DOOM

eroínă s. f., g.-d. art. eroínei; pl. eroíne

eroinei
EROÍNĂ, eroine, s. f. 1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.

DOOM

eroínă s. f., g.-d. art. eroínei; pl. eroíne

eroinele
EROÍNĂ, eroine, s. f. 1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.

DOOM

eroínă s. f., g.-d. art. eroínei; pl. eroíne

eroinelor
EROÍNĂ, eroine, s. f. 1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie și abnegație în diverse împrejurări. 2. Femeie care reprezintă personajul principal dintr-o operă literară. ♦ Femeie care este personajul principal al unei întâmplări, care atrage, într-o anumită împrejurare, atenția asupra ei. – Din fr. héroïne, lat. heroine.

DOOM

eroínă s. f., g.-d. art. eroínei; pl. eroíne

eroism
EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

DOOM

eroísm s. n.

eroismul
EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

DOOM

eroísm s. n.

eroismului
EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

DOOM

eroísm s. n.

eronat
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronata
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronate
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronatei
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronatele
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronatelor
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronatul
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronatului
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronați
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronații
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

eronaților
ERONÁT, -Ă, eronați, -te, adj. Greșit, inexact, neadevărat, incorect (1). – Din fr. erroné.

DOOM

eronát adj. m., pl. eronáți; f. eronátă, pl. eronáte

erori
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

erorii
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

erorile
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

erorilor
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

DOOM

eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri

eros
ÉROS s. n. (Livr.) Ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. – Din fr. éros.

DOOM

*éros (libido) (livr. ) s. n.

eros
Eros, în mitologia greacă, zeul iubirii. Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) și al Aphroditei, și frate cu Anteros (v. și Anteros). Sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atît printre zei, cît și în rîndul muritorilor. Însăși Aphrodite se ferea de fiul ei cel capricios și necruțător. Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc. Cel mai cunoscut îl constituie însă dragostea dintre Eros (denumit și Amor) și Psyche (v. Psyche).

DOOM

*éros (zeu) s. propriu m.

erosul
ÉROS s. n. (Livr.) Ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. – Din fr. éros.

DOOM

*éros (libido) (livr. ) s. n.

erosului
ÉROS s. n. (Livr.) Ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. – Din fr. éros.

DOOM

*éros (libido) (livr. ) s. n.

erotematic
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematica
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematice
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicei
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicele
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicelor
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematici
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicii
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicilor
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicul
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematicului
EROTEMÁTIC, -Ă adj. (Fil.; despre metoda folosită de Socrate) Care constă în a-l face pe învățăcel ca, prin întrebări, să afle singur adevărul; referitor la erotematică. [Cf. fr. érotématique, germ. erotematisch].

erotematică
EROTEMÁTICĂ s.f. Metoda de a afla adevărul prin întrebări. [< germ. Erotematik].

erotic
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

erotica
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

erotica
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótică s. f., g.-d. art. eróticii

erotice
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticei
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticele
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticelor
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

erotici
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

erotici
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótică s. f., g.-d. art. eróticii

eroticii
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticii
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótică s. f., g.-d. art. eróticii

eroticilor
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticul
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

eroticului
ERÓTIC, -Ă, erotici, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care conține sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozițiilor literare închinate dragostei. ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. érotique.

DOOM

erótic adj. m., pl. erótici; f. erótică, pl. erótice

erotism
EROTÍSM s. n. Atitudine erotică; exagerare a sentimentului erotic; senzualitate. – Din fr. érotisme.

DOOM

erotísm s. n.

erotismul
EROTÍSM s. n. Atitudine erotică; exagerare a sentimentului erotic; senzualitate. – Din fr. érotisme.

DOOM

erotísm s. n.

erotismului
EROTÍSM s. n. Atitudine erotică; exagerare a sentimentului erotic; senzualitate. – Din fr. érotisme.

DOOM

erotísm s. n.

eroto
EROTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) dragoste”, „iubire”, „impuls, instinct erotic”, „sexual”. [Cf. fr. éroto-, it. eroto- < gr. eros].

erotoman
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotoman
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomana
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomana
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomane
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomane
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanei
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanei
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanele
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanele
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanelor
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanelor
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomani
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomani
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomania
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomanie
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomaniei
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomanii
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanii
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanii
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomaniile
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomaniilor
EROTOMANÍE s. f. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. – Din fr. érotomanie.

DOOM

erotomaníe s. f., art. erotomanía, g.-d. erotomaníi, art. erotomaníei

erotomanilor
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanilor
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanul
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanul
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanului
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erotomanului
EROTOMÁN, -Ă, erotomani, -e, adj., s. m. și f. Obsedat sexual. – Din fr. érotomane.

DOOM

erotomán adj. m., s. m., pl. erotománi; adj. f., s. f. erotománă, pl. erotománe

erou
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroul
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroului
ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.

DOOM

eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii

eroziune
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziunea
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziuni
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziunii
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziunile
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziunilor
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

DOOM

eroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

eroziv
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

eroziva
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozive
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivei
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivele
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivelor
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivi
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivii
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivilor
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivul
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erozivului
EROZÍV, -Ă, erozivi, -e, adj. Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune. – Din fr. érosif.

DOOM

erozív adj. m., pl. erozívi; f. erozívă, pl. erozíve

erpetolog
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologa
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologe
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologei
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologele
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologelor
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologi
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologia
ERPETOLOGÍE s. f. Parte a științelor naturii care se ocupă cu studierea reptilelor. – Din fr. erpétologie.

DOOM

erpetologíe s. f., art. erpetología, g.-d. erpetologíi, art. erpetologíei

erpetologic
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologica
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologice
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicei
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicele
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicelor
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologici
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicii
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicilor
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicul
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologicului
ERPETOLÓGIC, -Ă, erpetologici, -ce, adj. Care aparține erpetologiei, referitor la erpetologie. – Din fr. erpétologique.

DOOM

erpetológic adj. m., pl. erpetológici; f. erpetológică, pl. erpetológice

erpetologie
ERPETOLOGÍE s. f. Parte a științelor naturii care se ocupă cu studierea reptilelor. – Din fr. erpétologie.

DOOM

erpetologíe s. f., art. erpetología, g.-d. erpetologíi, art. erpetologíei

erpetologiei
ERPETOLOGÍE s. f. Parte a științelor naturii care se ocupă cu studierea reptilelor. – Din fr. erpétologie.

DOOM

erpetologíe s. f., art. erpetología, g.-d. erpetologíi, art. erpetologíei

erpetologii
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologii
ERPETOLOGÍE s. f. Parte a științelor naturii care se ocupă cu studierea reptilelor. – Din fr. erpétologie.

DOOM

erpetologíe s. f., art. erpetología, g.-d. erpetologíi, art. erpetologíei

erpetologilor
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologul
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

erpetologului
ERPETOLÓG, -Ă, erpetologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist naturalist care se ocupă cu studiul reptilelor. – Cf. fr. erpétologiste.

DOOM

erpetológă (rar) s. f., g.-d. art. erpetológei; pl. erpetológe

errata
ERRÁTA s. f. invar. v. erată.

erratum
ERRÁTUM s.n. v. erată.

eruciform
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciforma
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciforme
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformei
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformele
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformelor
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformi
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformii
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformilor
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformul
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eruciformului
ERUCIFÓRM, -Ă adj. (Biol.) În formă de omidă, cu aspect de omidă. [< fr. eruciforme, cf. lat. eruca – omidă, forma – formă].

eructa
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructai
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructam
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructare
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructare
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

eructară
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructarăm
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructarăți
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructase
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructasem
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructaseră
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructaserăm
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructaserăți
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructaseși
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructaseți
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructat
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructau
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructași
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructați
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructația
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructație
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructației
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructații
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructațiile
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructațiilor
ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

DOOM

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructațiune
ERUCTAȚIÚNE s.f. v. eructație.

eructează
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructez
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructeze
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructezi
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructând
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

eructînd
ERUCTÁ, eructez, vb. I. Intranz. (Med.) A râgâi. – Din fr. éructer.

DOOM

eructá (a ~) vb., ind. prez. 3 eructeáză

erudit
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudita
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudite
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

eruditei
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

eruditele
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

eruditelor
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

eruditul
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

eruditului
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudiți
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudiția
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudiție
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudiției
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudiții
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudiții
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudițiile
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudițiilor
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudiților
ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

DOOM

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte

erudițiune
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

DOOM

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erup
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupe
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupea
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupeai
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupeam
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupeau
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupeați
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupem
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupere
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupere
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

eruperea
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

eruperi
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

eruperii
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

eruperile
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

eruperilor
ERÚPERE, eruperi, s. f. Acțiunea de a erupe și rezultatul ei. – V. erupe.

DOOM

erúpere (țâșnire, izbucnire) s. f., g.-d. art. erúperii; pl. erúperi

erupeți
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupi
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupse
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupsei
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseră
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupserăm
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupserăți
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupsese
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupsesem
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseseră
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseserăm
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseserăți
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseseși
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseseți
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupseși
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupt
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupt
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

eruptiv
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptiva
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptive
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivei
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivele
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivelor
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivi
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivii
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivilor
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivism
ERUPTIVÍSM s. n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea erupției magmei în scoarța terestră. – Din fr. éruptivisme.

DOOM

eruptivísm s. n.

eruptivismul
ERUPTIVÍSM s. n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea erupției magmei în scoarța terestră. – Din fr. éruptivisme.

DOOM

eruptivísm s. n.

eruptivismului
ERUPTIVÍSM s. n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea erupției magmei în scoarța terestră. – Din fr. éruptivisme.

DOOM

eruptivísm s. n.

eruptivul
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

eruptivului
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.

DOOM

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. eruptívă, pl. eruptíve

erupând
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupînd
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupă
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

DOOM

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt

erupția
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupție
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupției
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupții
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupțiile
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupțiilor
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erupțiune
ERUPȚIÚNE s. f. v. erupție.

DOOM

erúpție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erúpția (-ți-a), g.-d. art. erúpției; pl. erúpții, art. erúpțiile (-ți-i-)

erycina
Erycina, denumire purtată de Venus, de la numele muntelui Eryx unde avea un sanctuar.

erymanthis
Erymanthis, denumire purtată de Callisto, de la numele muntelui pe care se afla atunci cînd a fost metamorfozată în ursoaică (v. Callisto).

erymanthus
Erymanthus 1. Unul dintre fiii lui Apollo, care a surprins-o pe Aphrodite îmbăindu-se. Drept pedeapsă, zeița mînioasă l-a lipsit de vedere. 2. Numele muntelui pe care Callisto a fost transformată în ursoaică (v. și Callisto). Tot pe acest munte a ucis și Heracles un faimos mistreț, spaima ținutului. 3. Numele unui rîu aflat în Arcadia.

erysichthon
Erysichthon, erou tesalian, fiul (sau fratele) regelui Triopas. Disprețuind puterea zeilor, Erysichthon a tăiat lemne dintr-o pădure sacră, închinată zeiței Demeter. Ca să-l pedepsească, zeița i-a trimis o foame mistuitoare și nepotolită, care l-a făcut în cele din urmă, după ce și-a mîncat rînd pe rînd tot avutul, să se ospăteze din propria-i carne.

erythronium
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

eryx
Eryx, erou de la care își trăgea numele muntele Eryx. A fost ucis de Heracles.

erzaț
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri

erzațul
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri

erzațului
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri

erzațuri
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri

erzațurile
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri

erzațurilor
ERZÁȚ, erzațuri, s. n. Surogat, înlocuitor (mai ales de cafea). – Din germ. Ersatz.

DOOM

erzáț s. n., pl. erzáțuri