epacta
EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. DOOM
epáctă s. f., g.-d. art. epáctei; pl. epácte
epactal
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactala
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactale
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalei
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalele
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalelor
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactali
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalii
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalilor
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalul
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epactalului
EPACTÁL, -Ă adj. Referitor la epactă. [< fr. épactal].
epacte
EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. DOOM
epáctă s. f., g.-d. art. epáctei; pl. epácte
epactei
EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. DOOM
epáctă s. f., g.-d. art. epáctei; pl. epácte
epactele
EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. DOOM
epáctă s. f., g.-d. art. epáctei; pl. epácte
epactelor
EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. DOOM
epáctă s. f., g.-d. art. epáctei; pl. epácte
epaf
Epaf = Epaphus.
epagog
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epagogi
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epagogic
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogica
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogice
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicei
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicele
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicelor
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogici
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicii
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicilor
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicul
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogicului
EPAGÓGIC, -Ă, epagogici, -ce, adj. (În filosofia lui Aristotel; despre silogisme) Inductiv. – Din fr. épagogique. DOOM
epagógic adj. m., pl. epagógici; f. epagógică, pl. epagógice
epagogii
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epagogilor
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epagogul
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epagogului
EPAGÓG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. épagogue. DOOM
epagóg s. m., pl. epagógi
epanadiploza
EPANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică care constă în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârșitul și la începutul unei unități sintactice sau metrice; epanastrofă; prosapodoză; rediție. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
epanadiploze
EPANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică care constă în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârșitul și la începutul unei unități sintactice sau metrice; epanastrofă; prosapodoză; rediție. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
epanadiplozei
EPANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică care constă în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârșitul și la începutul unei unități sintactice sau metrice; epanastrofă; prosapodoză; rediție. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
epanadiplozele
EPANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică care constă în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârșitul și la începutul unei unități sintactice sau metrice; epanastrofă; prosapodoză; rediție. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
epanadiplozelor
EPANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică care constă în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârșitul și la începutul unei unități sintactice sau metrice; epanastrofă; prosapodoză; rediție. [< it. epanadiplosi, cf. gr. epanadiplosis – dublare].
epanafora
EPANAFÓRĂ s.f. Anaforă. [Cf. fr. épanaphore, it. epanafora < gr. epi – cu privire la, ana – din nou, pherein – a purta].
epanafore
EPANAFÓRĂ s.f. Anaforă. [Cf. fr. épanaphore, it. epanafora < gr. epi – cu privire la, ana – din nou, pherein – a purta].
epanaforei
EPANAFÓRĂ s.f. Anaforă. [Cf. fr. épanaphore, it. epanafora < gr. epi – cu privire la, ana – din nou, pherein – a purta].
epanaforele
EPANAFÓRĂ s.f. Anaforă. [Cf. fr. épanaphore, it. epanafora < gr. epi – cu privire la, ana – din nou, pherein – a purta].
epanaforelor
EPANAFÓRĂ s.f. Anaforă. [Cf. fr. épanaphore, it. epanafora < gr. epi – cu privire la, ana – din nou, pherein – a purta].
epanalepsa
EPANALÉPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse. DOOM
epanalépsă s. f., g.-d. art. epanalépsei; pl. epanalépse
epanalepse
EPANALÉPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse. DOOM
epanalépsă s. f., g.-d. art. epanalépsei; pl. epanalépse
epanalepsei
EPANALÉPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse. DOOM
epanalépsă s. f., g.-d. art. epanalépsei; pl. epanalépse
epanalepsele
EPANALÉPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse. DOOM
epanalépsă s. f., g.-d. art. epanalépsei; pl. epanalépse
epanalepselor
EPANALÉPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse. DOOM
epanalépsă s. f., g.-d. art. epanalépsei; pl. epanalépse
epanastrofă
EPANASTRÓFĂ s.f. (Lit.) Epanadiploză. [Et. incertă].
epandaj
EPANDÁJ s. n. Operație de răspândire a apelor murdare pe un teren cultivabil după decantarea lor, în scopul epurării biologice naturale a acestor ape. – Din fr. épandage. DOOM
epandáj s. n.
epanoda
EPANÓDĂ, epanode, s. f. Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. épanode. DOOM
epanódă s. f., g.-d. art. epanódei; pl. epanóde
epanode
EPANÓDĂ, epanode, s. f. Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. épanode. DOOM
epanódă s. f., g.-d. art. epanódei; pl. epanóde
epanodei
EPANÓDĂ, epanode, s. f. Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. épanode. DOOM
epanódă s. f., g.-d. art. epanódei; pl. epanóde
epanodele
EPANÓDĂ, epanode, s. f. Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. épanode. DOOM
epanódă s. f., g.-d. art. epanódei; pl. epanóde
epanodelor
EPANÓDĂ, epanode, s. f. Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. épanode. DOOM
epanódă s. f., g.-d. art. epanódei; pl. epanóde
epanortoza
EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis].
epanortoze
EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis].
epanortozei
EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis].
epanortozele
EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis].
epanortozelor
EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis].
epanșament
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epanșamente
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epanșamentele
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epanșamentelor
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epanșamentul
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epanșamentului
EPANȘAMÉNT, epanșamente, s. n. Acumulare de lichide în anumite țesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement. DOOM
epanșamént s. n., pl. epanșaménte
epaphus
Epaphus, fiul lui Zeus și al lui Io. A domnit în Aegyptus și era socotit întemeietorul cetății Memphis.
eparhia
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparhial
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhiala
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhiale
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialei
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialele
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialelor
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhiali
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialii
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialilor
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialul
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhialului
EPARHIÁL, -Ă, eparhiali, -e, adj. Care aparține unei eparhii, privitor la o eparhie; diecezan. [Pr.: -hi-al] – Eparhie + suf. -al. DOOM
eparhiál (-hi-al) adj. m., pl. eparhiáli; f. eparhiálă, pl. eparhiále
eparhie
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparhiei
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparhii
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparhiile
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparhiilor
EPARHÍE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía. DOOM
eparhíe s. f., art. eparhía, g.-d. art. eparhíei; pl. eparhíi, art. eparhíile
eparven
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
eparvene
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
eparvenele
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
eparvenelor
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
eparvenul
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
eparvenului
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori pe partea interioară a gleznei la cai sau, mai rar, la boi; os mort. – Din fr. éparvin. DOOM
eparvén s. n., pl. eparvéne
epata
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatai
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatam
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatant
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatanta
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatante
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatantei
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatantele
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatantelor
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatantul
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatantului
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatanți
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatanții
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatanților
EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. DOOM
epatánt adj. m., pl. epatánți; f. epatántă, pl. epatánte
epatare
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatare
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epatarea
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epatară
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatarăm
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatarăți
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatase
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatasem
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epataseră
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epataserăm
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epataserăți
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epataseși
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epataseți
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatat
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatat
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater.
epatau
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatași
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatați
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatează
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatez
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epateze
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatezi
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatând
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatînd
EPATÁ, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă. – Din fr. épater. DOOM
epatá (a ~) vb., ind. prez. 3 epateáză
epatări
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epatării
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epatările
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epatărilor
EPATÁRE, epatări, s. f. Acțiunea de a epata și rezultatul ei; uluire, uimire. – V. epata. DOOM
epatáre s. f., g.-d. art. epatắrii; pl. epatắri
epava
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave. DOOM
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve
epave
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave. DOOM
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve
epavei
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave. DOOM
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve
epavele
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave. DOOM
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve
epavelor
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave. DOOM
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve
epecia
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
epecie
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
epeciei
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
epecii
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
epeciile
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
epeciilor
EPECÍE, epecii, s. f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. – Din fr. épecie. DOOM
epecíe s. f., art. epecía, g.-d. art. epecíei; pl. epecíi, art. epecíile
ependim
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
ependimar
EPENDIMÁR, -Ă adj. Al ependimului. [< fr. épendymaire].
ependime
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
ependimele
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
ependimelor
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
ependimită
EPENDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a canalului ependimului. [< fr. épendymite].
ependimul
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
ependimului
EPENDÍM, ependime, s. n. Epiteliu care căptușește canalul rahidian, trunchiul cerebral și ventriculii cerebrali. – Din fr. épendyme. DOOM
ependím s. n., pl. ependíme
epenglu
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epenglul
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epenglului
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epengluri
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epenglurile
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epenglurilor
EPÉNGLU, epengluri, s. n. Exercițiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare și de coborâre, urmate de coborâre în zbor și aterizare. – Din fr. épingle. DOOM
epénglu s. n., art. epénglul; pl. epéngluri
epentetic
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epentetica
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epentetice
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticei
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticele
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticelor
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epentetici
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticii
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticilor
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticul
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteticului
EPENTÉTIC, -Ă, epentetici, -ce, adj. (Despre sunete, forme lexicale) Apărut prin epenteză. – Din fr. épenthétique. DOOM
epentétic adj. m., pl. epentétici; f. epentétică, pl. epentétice
epenteza
EPENTÉZĂ, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constând din apariția în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou. – Din fr. épenthèse, lat. epenthesis. DOOM
epentéză s. f., g.-d. art. epentézei; pl. epentéze
epenteze
EPENTÉZĂ, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constând din apariția în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou. – Din fr. épenthèse, lat. epenthesis. DOOM
epentéză s. f., g.-d. art. epentézei; pl. epentéze
epentezei
EPENTÉZĂ, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constând din apariția în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou. – Din fr. épenthèse, lat. epenthesis. DOOM
epentéză s. f., g.-d. art. epentézei; pl. epentéze
epentezele
EPENTÉZĂ, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constând din apariția în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou. – Din fr. épenthèse, lat. epenthesis. DOOM
epentéză s. f., g.-d. art. epentézei; pl. epentéze
epentezelor
EPENTÉZĂ, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constând din apariția în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou. – Din fr. épenthèse, lat. epenthesis. DOOM
epentéză s. f., g.-d. art. epentézei; pl. epentéze
epeus
Epeus (sau Epius), unul dintre fiii lui Panopeus și constructorul faimosului cal troian. După distrugerea Troiei a trăit în Italia.
ephedra
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
ephesus
Artemis din Ephesus, divinitate de origine asiatică, pe care grecii au găsit-o în Ionia la sosirea lor acolo. Era socotită drept zeiță a fertilității, a rodirii pămîntului și nu avea nimic comun cu Artemis din mitologia greacă, în afară de nume.
ephialtes
Ephialtes, gigant, frate cu Otus, era fiul lui Poseidon și al Iphimediei (v. Aloidae).
epi
EPI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „deasupra”, „pe”. [< fr. épi-, it. epi-, cf. gr. epi].
epibat
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epibatul
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epibatului
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epibați
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epibații
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epibaților
EPIBÁT, epibați, s. m. Soldat care făcea parte din marina grecească. – Din fr. épibate, ngr. epibátis. DOOM
epibát s. m., pl. epibáți
epic
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epica
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epica
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épică s. f., g.-d. art. épicii
epicard
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicardită
EPICARDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a epicardului. [< fr. épicardite].
epicardul
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicardului
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicarduri
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicardurile
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicardurilor
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde. DOOM
epicárd (înveliș al inimii) s. n., pl. epicárduri
epicarp
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicarpic
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpica
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpice
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicei
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicele
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicelor
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpici
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicii
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicilor
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicul
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpicului
EPICÁRPIC, -Ă adj. Al epicarpului. [< fr. épicarpique].
epicarpul
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicarpului
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicarpuri
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicarpurile
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicarpurilor
EPICÁRP, epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe. DOOM
epicárp (pieliță a fructului) s. n., pl. epicárpuri
epicaste
Iocasta (sau Epicaste), soția lui Laius, regele cetății Thebae, și mama lui Oedipus. După moartea soțului ei, s-a căsătorit cu Oedipus (v. Oedipus), fără să știe că e propriul său fiu, apoi, cînd a aflat, s-a spînzurat.
epice
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicei
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicele
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicelor
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicen
EPICÉN, epicene, adj. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe. – Din fr. épicène, lat. epicoenus. DOOM
!epicén (substantiv ~) adj. m.; pl. f. epicéne
epicentre
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicentrele
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicentrelor
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicentric
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentrica
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentrice
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricei
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricele
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricelor
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentrici
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricii
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricilor
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricul
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentricului
EPICÉNTRIC, -Ă adj. Referitor la epicentru. [< fr. épicentrique].
epicentru
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicentrul
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicentrului
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Proiecția pe suprafața scoarței terestre a focarului unui cutremur unde intensitatea undei seismice este maximă. – Din fr. épicentre. DOOM
epicéntru s. n., art. epicéntrul; pl. epicéntre
epicherema
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema. DOOM
epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme
epichereme
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema. DOOM
epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme
epicheremei
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema. DOOM
epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme
epicheremele
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema. DOOM
epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme
epicheremelor
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema. DOOM
epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme
epici
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epici
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épică s. f., g.-d. art. épicii
epicicloida
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde. DOOM
epicicloídă (-ci-clo-) s. f., g.-d. art. epicicloídei; pl. epicicloíde
epicicloidal
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidala
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidale
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalei
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalele
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalelor
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidali
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalii
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalilor
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalul
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloidalului
EPICICLOIDÁL, -Ă adj. Referitor la epicicloidă. [Pron. -clo-i-. / < fr. épicycloïdal].
epicicloide
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde. DOOM
epicicloídă (-ci-clo-) s. f., g.-d. art. epicicloídei; pl. epicicloíde
epicicloidei
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde. DOOM
epicicloídă (-ci-clo-) s. f., g.-d. art. epicicloídei; pl. epicicloíde
epicicloidele
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde. DOOM
epicicloídă (-ci-clo-) s. f., g.-d. art. epicicloídei; pl. epicicloíde
epicicloidelor
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde. DOOM
epicicloídă (-ci-clo-) s. f., g.-d. art. epicicloídei; pl. epicicloíde
epiciclu
EPICÍCLU s.n. 1. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. 2. (Geol.) Ciclu de eroziune întrerupt înainte de a se fi realizat complet. [Pl. -le, -luri. / < fr. épicycle, cf. gr. epi – deasupra, kyklos – cerc].
epiciclu
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epiciclul
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epiciclului
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epicicluri
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epiciclurile
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epiciclurilor
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle. DOOM
epicíclu (-ci-clu) s. n., art. epicíclul; pl. epicícluri
epicii
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicii
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épică s. f., g.-d. art. épicii
epicilor
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicitate
EPICITÁTE s. f. (Rar) Caracter epic. – Epic + suf. -itate.
epicitatea
EPICITÁTE s. f. (Rar) Caracter epic. – Epic + suf. -itate.
epicități
EPICITÁTE s. f. (Rar) Caracter epic. – Epic + suf. -itate.
epicității
EPICITÁTE s. f. (Rar) Caracter epic. – Epic + suf. -itate.
epicondil
EPICONDÍL s.m. Apofiză a extremității inferioare a humerusului. [< fr. épicondyle].
epicondilită
EPICONDILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a epicondilului. [< fr. épicondylite].
epicontinental
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentala
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentale
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalei
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalele
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalelor
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentali
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalii
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalilor
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalul
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicontinentalului
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe platforma continentală sau pe fundul mărilor. – Din it. epicontinentale. DOOM
epicontinentál adj. m., pl. epicontinentáli; f. epicontinentálă, pl. epicontinentále
epicoria
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicorie
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriei
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicorii
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriii
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriile
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriilor
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriu
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriul
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicoriului
EPICÓRIU, -IE adj. (Liv.) Indigen; nativ. [Pron. -riu. / < it. epicorio, cf. gr. epichorios].
epicotil
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicotile
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicotilele
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicotilelor
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicotilul
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicotilului
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle. DOOM
epicotíl s. n., pl. epicotíle
epicranian
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicraniana
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranianul
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranianului
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicraniene
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranienei
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranienele
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranienelor
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranieni
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranienii
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranienilor
EPICRANIÁN, -Ă adj. Care înconjură craniul. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. épicrânien].
epicranii
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicraniile
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicraniilor
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicraniu
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicraniul
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicraniului
EPICRÁNIU s.n. Structură care acoperă craniul. [Pron. -niu. / < fr. épicrâne, cf. gr. epi – deasupra, kranion – craniu].
epicriza
EPICRÍZĂ s.f. (Med.) Concluzie medicală pe foaia de observație asupra unui caz tratat. [< fr. épicrise, cf. gr. epi – deasupra, krisis – judecată].
epicrize
EPICRÍZĂ s.f. (Med.) Concluzie medicală pe foaia de observație asupra unui caz tratat. [< fr. épicrise, cf. gr. epi – deasupra, krisis – judecată].
epicrizei
EPICRÍZĂ s.f. (Med.) Concluzie medicală pe foaia de observație asupra unui caz tratat. [< fr. épicrise, cf. gr. epi – deasupra, krisis – judecată].
epicul
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicului
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus. DOOM
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice
epicuree
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicuree
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureea
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureea
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureei
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureei
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureele
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureele
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureelor
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureelor
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicurei
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicurei
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureian
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj. Care ține de doctrina lui Epicur, adept al epicurismului. Școala epicuriană. ♦ (Substantivat, depreciativ printr-o falsă interpretare a concepției lui Epicur) Persoană înclinată spre plăceri. – Pronunțat: -ri-an. - Variantă: epicureián, -ă adj.
epicureic
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureica
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureice
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicei
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicele
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicelor
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureici
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicii
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicilor
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicul
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureicului
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). ◊ Școala epicureică = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole. [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch. DOOM
epicuréic (-re-ic) adj. m., pl. epicuréici; f. epicuréică, pl. epicuréice
epicureii
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureii
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureilor
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureilor
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureism
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epicureismul
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epicureismului
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epicureu
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureu
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureul
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureul
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureului
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicureului
EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus. DOOM
epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée
epicurian
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurian
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicuriana
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicuriana
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurianul
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurianul
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurianului
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurianului
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicuriene
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicuriene
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienei
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienei
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienele
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienele
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienelor
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienelor
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurieni
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurieni
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienii
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienii
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienilor
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurienilor
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien. DOOM
epicurián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. epicuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. epicuriánă, pl. epicuriéne
epicurism
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epicurismul
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epicurismului
EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. DOOM
epicurísm s. n.
epidemia
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemic
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemica
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemice
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicei
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicele
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicelor
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemici
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicii
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicilor
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicitate
EPIDEMICITÁTE s.f. Caracter epidemic al unei boli. [Cf. fr. épidémicité].
epidemicitatea
EPIDEMICITÁTE s.f. Caracter epidemic al unei boli. [Cf. fr. épidémicité].
epidemicități
EPIDEMICITÁTE s.f. Caracter epidemic al unei boli. [Cf. fr. épidémicité].
epidemicității
EPIDEMICITÁTE s.f. Caracter epidemic al unei boli. [Cf. fr. épidémicité].
epidemicul
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemicului
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce, adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique. DOOM
epidémic adj. m., pl. epidémici; f. epidémică, pl. epidémice
epidemie
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemiei
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemii
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemiile
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemiilor
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia. DOOM
epidemíe s. f., art. epidemía, g.-d. art. epidemíei; pl. epidemíi, art. epidemíile
epidemiolog
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologa
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologe
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologei
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologele
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologelor
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologi
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologia
EPIDEMIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii și a igienei care studiază cauzele și natura epidemiilor, precum și mijloacele de prevenire și combatere a acestora. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologie. DOOM
epidemiologíe (-mi-o-) s. f., art. epidemiología, g.-d. epidemiologíi, art. epidemiologíei
epidemiologic
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologica
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologice
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicei
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicele
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicelor
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologici
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicii
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicilor
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicul
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologicului
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique. DOOM
epidemiológic (-mi-o-) adj. m., pl. epidemiológici; f. epidemiológică, pl. epidemiológice
epidemiologie
EPIDEMIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii și a igienei care studiază cauzele și natura epidemiilor, precum și mijloacele de prevenire și combatere a acestora. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologie. DOOM
epidemiologíe (-mi-o-) s. f., art. epidemiología, g.-d. epidemiologíi, art. epidemiologíei
epidemiologiei
EPIDEMIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii și a igienei care studiază cauzele și natura epidemiilor, precum și mijloacele de prevenire și combatere a acestora. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologie. DOOM
epidemiologíe (-mi-o-) s. f., art. epidemiología, g.-d. epidemiologíi, art. epidemiologíei
epidemiologii
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologii
EPIDEMIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii și a igienei care studiază cauzele și natura epidemiilor, precum și mijloacele de prevenire și combatere a acestora. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologie. DOOM
epidemiologíe (-mi-o-) s. f., art. epidemiología, g.-d. epidemiologíi, art. epidemiologíei
epidemiologilor
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologul
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epidemiologului
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv). DOOM
*epidemiológă (rar) s. f., g.-d. art. epidemiológei; pl. epidemiológe
epiderm
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epiderma
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epiderme
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epidermei
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epidermele
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epidermelor
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis. DOOM
epidérmă s. f., g.-d. art. epidérmei; pl. epidérme
epidermic
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermica
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermice
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicei
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicele
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicelor
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermici
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicii
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicilor
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicul
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermicului
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique. DOOM
epidérmic adj. m., pl. epidérmici; f. epidérmică, pl. epidérmice
epidermita
EPIDERMÍTĂ s.f. Inflamație a epidermei. [Cf. fr. épidermite].
epidermite
EPIDERMÍTĂ s.f. Inflamație a epidermei. [Cf. fr. épidermite].
epidermitei
EPIDERMÍTĂ s.f. Inflamație a epidermei. [Cf. fr. épidermite].
epidermitele
EPIDERMÍTĂ s.f. Inflamație a epidermei. [Cf. fr. épidermite].
epidermitelor
EPIDERMÍTĂ s.f. Inflamație a epidermei. [Cf. fr. épidermite].
epidermizare
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermizarea
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermizări
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermizării
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermizările
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermizărilor
EPIDERMIZÁRE, epidermizări, s. f. Acoperire a unei plăgi cicatrizate cu epidermă (1). – Din epidermă. DOOM
epidermizáre s. f., g.-d. art. epidermizắrii; pl. epidermizắri
epidermofiția
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermofiție
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermofiției
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermofiții
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermofițiile
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermofițiilor
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice. – Din fr. épidermophytie. DOOM
epidermofițíe s. f., art. epidermofițía, g.-d. art. epidermofițíei; pl. epidermofițíi, art. epidermofițíile
epidermoid
EPIDERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu epiderma. [Pron. -mo-id. / < fr. épidermoïde].
epidermoliză
EPIDERMOLÍZĂ s. f. Sensibilitate puternică a epidermei, caracterizată prin formarea de bule cu conținut seros. – Din fr. épidermolyse. DOOM
epidermolíză s. f., g.-d. art. epidermolízei
epidermomicoză
EPIDERMOMICÓZĂ s.f. Micoză care afectează stratul superficial al pielii și fanerele. [< fr. épidermomycose].
epidiaproiector
EPIDIAPROIECTÓR s.n. Aparat care permite proiecția atât prin transparență, cât și prin reflexie. [Cf. fr. épidiaprojecteur].
epidiascoape
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidiascoapele
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidiascoapelor
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidiascop
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidiascopic
EPIDIASCÓPIC, -Ă adj. Referitor la epidiascop. [< fr. épidiascopique].
epidiascopul
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidiascopului
EPIDIASCÓP, epidiascoape, s. n. Aparat de proiecție a imaginilor fixe de pe obiecte opace sau transparente. [Pr.: -di-a-] – Din fr. épidiascope. DOOM
!epidiascóp (-di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. epidiascoápe
epidictic
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidictica
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidictice
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticei
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticele
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticelor
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidictici
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticii
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticilor
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticul
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epidicticului
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. Care servește la o demonstrație. – Din fr. épidictique. DOOM
epidíctic adj. m., pl. epidíctici; f. epidíctică, pl. epidíctice
epididim
EPIDIDÍM s.n. Mic corp oblong situat în lungul marginii dinapoi și de sus a testiculului. [Pl. -muri, -me. / < fr. épididyme].
epididimectomie
EPIDIDIMECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a epididimului. [Gen. -iei. / < fr. épididymectomie].
epididimită
EPIDIDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a epididimului. [< fr. épididymite].
epididimotomie
EPIDIDIMOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a epididimului. [Gen. -iei. / < fr. épididimotomie].
epidot
EPIDÓT s. n. Silicat natural de calciu, aluminiu și fier, monoclinic, verde, foarte sticlos, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. épidote. DOOM
epidót s. n.
epidotizare
EPIDOTIZÁRE s.f. Fenomen prin care anumite roci se îmbogățesc în epidot. [Cf. fr. épidotiser].
epidotizarea
EPIDOTIZÁRE s.f. Fenomen prin care anumite roci se îmbogățesc în epidot. [Cf. fr. épidotiser].
epidotizări
EPIDOTIZÁRE s.f. Fenomen prin care anumite roci se îmbogățesc în epidot. [Cf. fr. épidotiser].
epidotizării
EPIDOTIZÁRE s.f. Fenomen prin care anumite roci se îmbogățesc în epidot. [Cf. fr. épidotiser].
epidotul
EPIDÓT s. n. Silicat natural de calciu, aluminiu și fier, monoclinic, verde, foarte sticlos, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. épidote. DOOM
epidót s. n.
epidotului
EPIDÓT s. n. Silicat natural de calciu, aluminiu și fier, monoclinic, verde, foarte sticlos, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. épidote. DOOM
epidót s. n.
epiec
epiéc (curi), s. n. – As, la jocul de zaruri. Tc. epyek.
epifenomen
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifenomenalism
EPIFENOMENALÍSM s. n. Concepție filosofică după care conștiința este un simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. – Din fr. épiphénoménalisme. DOOM
epifenomenalísm s. n.
epifenomenalismul
EPIFENOMENALÍSM s. n. Concepție filosofică după care conștiința este un simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. – Din fr. épiphénoménalisme. DOOM
epifenomenalísm s. n.
epifenomenalismului
EPIFENOMENALÍSM s. n. Concepție filosofică după care conștiința este un simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. – Din fr. épiphénoménalisme. DOOM
epifenomenalísm s. n.
epifenomene
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifenomenele
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifenomenelor
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifenomenism
EPIFENOMENÍSM s.n. v. epifenomenalism.
epifenomenist
EPIFENOMENÍST, -Ă adj. Referitor la epifenomenism. // s.m. și f. Adept al epifenomenismului. [< fr. épiphénoméniste, var. epifenomenalist, -ă].
epifenomenul
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifenomenului
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. DOOM
epifenomén s. n., pl. epifenoméne
epifil
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifila
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifile
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilei
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilele
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilelor
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifili
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilii
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifililor
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilul
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifilului
EPIFÍL, -Ă adj. (Bot.) Care se dezvoltă pe frunze. [< fr. épiphylle, cf. gr. epi – pe, phyllon – frunză].
epifit
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifita
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifite
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifitei
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifitele
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifitelor
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifitie
EPIFITÍE s.f. (Bot.) Boală care atacă plantele în anumite perioade de timp. [Gen. -iei. / < fr. épiphytie].
epifitul
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifitului
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifiza
EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. DOOM
epifíză s. f., g.-d. art. epifízei; pl. epifíze
epifizar
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizara
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizare
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarei
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarele
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarelor
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizari
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarii
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarilor
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarul
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifizarului
EPIFIZÁR, -Ă adj. Referitor la epifiză, al epifizei. [< fr. épiphysaire].
epifize
EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. DOOM
epifíză s. f., g.-d. art. epifízei; pl. epifíze
epifizectomie
EPIFIZECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a epifizei (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. épiphysectomie].
epifizei
EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. DOOM
epifíză s. f., g.-d. art. epifízei; pl. epifíze
epifizele
EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. DOOM
epifíză s. f., g.-d. art. epifízei; pl. epifíze
epifizelor
EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. DOOM
epifíză s. f., g.-d. art. epifízei; pl. epifíze
epifizită
EPIFIZÍTĂ s.f. (Med.) Boală de creștere interesând epifiza și constând într-un proces osteocondritic; osteocondroză epifizară; cifoza adolescenților. [< fr. épiphysite].
epifiți
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifiții
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifiților
EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte. DOOM
epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte
epifonem
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifoneme
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifonemele
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifonemelor
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifonemul
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifonemului
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. DOOM
epifoném s. n., pl. epifonéme
epifora
EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. DOOM
epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre
epifore
EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. DOOM
epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre
epiforei
EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. DOOM
epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre
epiforele
EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. DOOM
epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre
epiforelor
EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. DOOM
epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre
epiforic
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforica
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforice
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicei
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicele
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicelor
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforici
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicii
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicilor
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicul
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epiforicului
EPIFÓRIC, -Ă adj. Referitor la epiforă. [< fr. épiphorique, cf. germ. epiphorisch].
epifraza
EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură de stil prin care se adaugă unei fraze ce pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. DOOM
epifráză (-pi-fra-) s. f., g.-d. art. epifrázei; pl. epifráze
epifraze
EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură de stil prin care se adaugă unei fraze ce pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. DOOM
epifráză (-pi-fra-) s. f., g.-d. art. epifrázei; pl. epifráze
epifrazei
EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură de stil prin care se adaugă unei fraze ce pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. DOOM
epifráză (-pi-fra-) s. f., g.-d. art. epifrázei; pl. epifráze
epifrazele
EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură de stil prin care se adaugă unei fraze ce pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. DOOM
epifráză (-pi-fra-) s. f., g.-d. art. epifrázei; pl. epifráze
epifrazelor
EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură de stil prin care se adaugă unei fraze ce pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. DOOM
epifráză (-pi-fra-) s. f., g.-d. art. epifrázei; pl. epifráze
epigastralgia
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastralgie
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastralgiei
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastralgii
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastralgiile
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastralgiilor
EPIGASTRALGÍE s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. DOOM
!epigastralgíe (-gas-tral-) s. f., art. epigastralgía, g.-d. epigastralgíi, art. epigastralgíei
epigastre
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigastrele
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigastrelor
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigastric
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastrica
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastrice
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricei
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricele
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricelor
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastrici
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricii
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricilor
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricul
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastricului
EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. DOOM
epigástric adj. m., pl. epigástrici; f. epigástrică, pl. epigástrice
epigastru
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigastrul
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigastrului
EPIGÁSTRU, epigastre, s. n. Partea superioară a abdomenului, cuprinsă între coaste și ombilic. – Din fr. épigastre. DOOM
epigástru s. n., art. epigástrul; pl. epigástre
epigenetic
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigenetica
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigenetice
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticei
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticele
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticelor
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigenetici
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticii
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticilor
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticul
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneticului
EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește. – Din fr. épigénétique. DOOM
epigenétic adj. m., pl. epigenétici; f. epigenétică, pl. epigenétice
epigeneza
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. DOOM
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigeneze
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. DOOM
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigenezei
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. DOOM
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigenezele
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. DOOM
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigenezelor
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. DOOM
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigenia
EPIGENÍE s.f. Epigeneză. [Gen. -iei. / < fr. épigénie].
epigenie
EPIGENÍE s.f. Epigeneză. [Gen. -iei. / < fr. épigénie].
epigeniei
EPIGENÍE s.f. Epigeneză. [Gen. -iei. / < fr. épigénie].
epigenii
EPIGENÍE s.f. Epigeneză. [Gen. -iei. / < fr. épigénie].
epigeu
EPIGÉU, -ÉE adj. (Despre animale, plante; op. hipogeu) Care trăiește la suprafața pământului. ♦ (Despre un mod de germinație) În care cotiledoanele sunt la suprafața pământului. [< fr. épigé, cf. gr. epi – pe, ge – pământ].
epigin
EPIGÍN, -Ă adj. (Despre elemente florale; op. hipogin) Inserat deasupra ovarului. [< fr. épigyne, cf. gr. epi – pe, gyne – femeie].
epiglota
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. DOOM
epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte
epiglote
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. DOOM
epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte
epiglotei
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. DOOM
epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte
epiglotele
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. DOOM
epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte
epiglotelor
EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. DOOM
epiglótă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglótei; pl. epiglóte
epiglotic
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epiglotica
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epiglotice
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticei
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticele
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticelor
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epiglotici
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticii
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticilor
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticul
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epigloticului
EPIGLÓTIC, -Ă adj. Al epiglotei. [< fr. épiglottique].
epiglotită
EPIGLOTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamația epiglotei. [< fr. épiglottite].
epigon
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigonation
epigonátion (-oáne), s. n. – Ornament sacerdotal care se poartă atîrnat la nivelul genunchiului drept. Ngr. ἐπιγονάτιον.
epigoni
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigoni
Epigoni, nume purtat de Aegialeus, Amphilochus, Diomedes, Euryalus, Promachus, Sthenelus și Thersander. Ei erau urmașii direcți ai celor șapte eroi care au participat la prima expediție organizată împotriva cetății Thebae (v. și Adrastus 1.). Zece ani mai tîrziu, pentru a răzbuna moartea părinților lor, epigonii, sub conducerea lui Alemaeon (v. și Alemaeon), au organizat, la rîndul lor, o nouă expediție. Ea s-a soldat cu înfrîngerea cetății Thebae, care a fost prădată și distrusă. Dintre epigoni, singur Aegialeus a pierit în luptă.
epigonic
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonica
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonice
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicei
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicele
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicelor
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonici
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicii
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicilor
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicul
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonicului
EPIGÓNIC, -Ă, epigonici, -ce, adj. Al epigonilor, caracteristic epigonismului. – Epigon + suf. -ic. DOOM
*epigónic adj. m., pl. epigónici; f. epigónică, pl. epigónice
epigonii
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigonilor
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigonism
EPIGONÍSM s. n. Atitudine, manifestare a epigonilor. – Din fr. épigonisme. DOOM
*epigonísm s. n.
epigonismul
EPIGONÍSM s. n. Atitudine, manifestare a epigonilor. – Din fr. épigonisme. DOOM
*epigonísm s. n.
epigonismului
EPIGONÍSM s. n. Atitudine, manifestare a epigonilor. – Din fr. épigonisme. DOOM
*epigonísm s. n.
epigonul
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigonului
EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. DOOM
epigón s. m., pl. epigóni
epigraf
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrafe
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrafele
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrafelor
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrafia
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafic
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigrafica
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigrafice
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficei
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficele
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficelor
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigrafici
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficii
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficilor
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficul
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigraficului
EPIGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la epigrafie. [< fr. épigraphique].
epigrafie
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafiei
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafii
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafiile
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafiilor
EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. DOOM
epigrafíe (-pi-gra-) s. f., art. epigrafía, g.-d. epigrafíi, art. epigrafíei
epigrafist
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafista
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafiste
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafistei
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafistele
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafistelor
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafistul
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafistului
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafiști
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafiștii
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigrafiștilor
EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. DOOM
epigrafístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrafístei; pl. epigrafíste
epigraful
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrafului
EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. DOOM
epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe
epigrama
EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma. DOOM
epigrámă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
epigramatic
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramatica
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramatice
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticei
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticele
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticelor
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramatici
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticii
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticilor
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticul
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigramaticului
EPIGRAMÁTIC, -Ă, epigramatici, -ce, adj. Care are caracter de epigramă; satiric, caustic, înțepător. – Din fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus. DOOM
epigramátic (-pi-gra-) adj. m., pl. epigramátici; f. epigramátică, pl. epigramátice
epigrame
EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma. DOOM
epigrámă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
epigramei
EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma. DOOM
epigrámă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
epigramele
EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma. DOOM
epigrámă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
epigramelor
EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma. DOOM
epigrámă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
epigramist
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramista
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramiste
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramistei
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramistele
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramistelor
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramistul
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramistului
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramiști
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramiștii
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epigramiștilor
EPIGRAMÍST, -Ă, epigramiști, -ste, s. m. și f. Autor de epigrame. – Epigramă + suf. -ist. DOOM
epigramístă (-pi-gra-) s. f., g.-d. art. epigramístei; pl. epigramíste
epila
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilai
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilam
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilare
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilare
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epilarea
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epilară
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilarăm
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilarăți
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilase
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilasem
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilaseră
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilaserăm
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilaserăți
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilaseși
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilaseți
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilat
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilat
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler.
epilatoare
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatoarea
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatoarei
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatoarele
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatoarelor
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilator
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatori
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatorii
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatorilor
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatorul
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilatorului
EPILATÓR, -OÁRE, epilatori, -oare, adj., s. n. Depilator. – Din fr. épilatoire. DOOM
epilatór2 s. n., pl. epilatoáre
epilau
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilași
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilați
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilația
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilație
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilației
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilații
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilațiile
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilațiilor
EPILÁȚIE, epilații, s. f. Operație de smulgere a firelor de păr (cu ajutorul unei pensete etc.). – Din fr. épilation. DOOM
epiláție (-ți-e) s. f., art. epiláția (-ți-a), g.-d. art. epiláției; pl. epiláții, art. epiláțiile (-ți-i-)
epilațiune
EPILAȚIÚNE s.f. v. epilație.
epilează
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilepsia
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epilepsie
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epilepsiei
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epilepsii
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epilepsiile
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epilepsiilor
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia. DOOM
epilepsíe s. f., art. epilepsía, g.-d. art. epilepsíei; pl. epilepsíi, art. epilepsíile
epileptic
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptic
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptica
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptica
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptice
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptice
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticei
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticei
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticele
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticele
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticelor
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticelor
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptici
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptici
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticii
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticii
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticilor
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticilor
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticul
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticul
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticului
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epilepticului
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. DOOM
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice
epileptiform
EPILEPTIFÓRM, -Ă adj. Care se aseamănă cu epilepsia. [< fr. épileptiforme].
epileptogen
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogena
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogene
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenei
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenele
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenelor
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogeni
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenii
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenilor
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenul
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptogenului
EPILEPTOGÉN, -Ă adj. Care produce epilepsie sau provoacă fenomene epileptice. [< fr. épileptogène].
epileptoid
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoida
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoide
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoidei
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoidele
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoidelor
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoidul
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoidului
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoizi
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoizii
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epileptoizilor
EPILEPTOÍD, -Ă adj. Care prezintă aparențele epilepsiei, asemănător epilepsiei. [Pron. -to-id. / < fr. épileptoïde].
epilez
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epileze
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilezi
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilobium
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță.
epilog
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epiloga
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogai
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogal
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogala
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogale
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalei
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalele
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalelor
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogali
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalii
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalilor
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalul
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogalului
EPILOGÁL, -Ă, epilogali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de epilog. – Epilog + suf. -al.
epilogam
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogare
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogare
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.
epilogară
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogarăm
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogarăți
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogase
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogasem
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogaseră
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogaserăm
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogaserăți
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogaseși
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogaseți
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogat
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogat
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.
epilogau
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogași
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogați
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epiloghează
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epiloghez
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogheze
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epiloghezi
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogism
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogisme
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogismele
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogismelor
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogismul
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogismului
EPILOGÍSM s.n. Calcul, reflecție, examen, cercetare. [< gr. epilogismos, epi – la urmă, logismos – raționament]. DOOM
epilogísm s. n., pl. epilogísme
epilogistic
EPILOGÍSTIC, -Ă adj. Apt de gândire; prudent. ♦ (Gram.) Care marchează o concluzie. [< gr. epilogistikos].
epilogul
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilogului
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epiloguri
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilogurile
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilogurilor
EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. DOOM
epilóg s. n., pl. epilóguri
epilogând
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilogînd
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer. DOOM
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilând
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilînd
EPILÁ, epilez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) depila. – Din fr. épiler. DOOM
epilá (a ~) vb., ind. prez. 3 epileáză
epilări
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epilării
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epilările
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epilărilor
EPILÁRE, epilări, s. f. Acțiunea de a (se) epila și rezultatul ei; depilare. – V. epila. DOOM
epiláre s. f., g.-d. art. epilắrii; pl. epilắri
epimer
EPIMÉR s.m. (Chim.) Fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide. [< fr. épimère].
epimerie
EPIMERÍE s.f. (Chim.) Transpoziție intramoleculară a atomilor de carbon din molecula monozaharidelor, care se produce în anumite condiții experimentale. [Gen. -iei. / < fr. épimérie].
epimeteu
Epimeteu = Epimetheus.
epimetheus
Epimetheus, unul dintre titani. Era fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Atlas, Menoetius și Prometheus (v. și Prometheus). Atunci cînd Prometheus l-a înfruntat pe Zeus, acesta s-a servit de Epimetheus ca să se răzbune. El i-a dăruit-o pe Pandora – cu care Epimetheus a avut și o fiică, Pyrrha – abătînd în felul acesta asupra oamenilor toate relele (v. Pandora).
epimethis
Epimethis, denumire purtată de Pyrrha, fiica lui Epimetheus.
epimetida
Epimetida = Epimethis.
epimonă
EPIMÓNĂ, epimone, s. f. Comorație (2). – Din fr. épimone.
epinefrina
EPINEFRÍNĂ s. f. (Farm.) Adrenalină. – Din fr. épinéphrine. DOOM
epinefrínă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. epinefrínei
epinefrine
EPINEFRÍNĂ s. f. (Farm.) Adrenalină. – Din fr. épinéphrine. DOOM
epinefrínă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. epinefrínei
epinefrinei
EPINEFRÍNĂ s. f. (Farm.) Adrenalină. – Din fr. épinéphrine. DOOM
epinefrínă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. epinefrínei
epinetă
EPINÉTĂ s.f. Spinetă. [< fr. épinette].
epingea
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
epiploane
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiploanele
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiploanelor
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiploca
EPIPLÓCĂ, epiploce, s. f. Concatenație. – Din fr. épiploque.
epiploce
EPIPLÓCĂ, epiploce, s. f. Concatenație. – Din fr. épiploque.
epiplocei
EPIPLÓCĂ, epiploce, s. f. Concatenație. – Din fr. épiploque.
epiplocel
EPIPLOCÉL s.n. (Med.) Hernie a epiploonului. [< fr. épiplocèle].
epiplocele
EPIPLÓCĂ, epiploce, s. f. Concatenație. – Din fr. épiploque.
epiplocelor
EPIPLÓCĂ, epiploce, s. f. Concatenație. – Din fr. épiploque.
epiplon
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiplonul
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiplonului
EPIPLÓN, epiploane, s. n. Ligament peritoneal care unește viscerele, permițându-le o mișcare limitată. – Din fr. épiploon. DOOM
epiplón (-pi-plon) s. n., pl. epiploáne
epiploon
EPIPLÓON s.n. Ligament peritoneal care unește viscerele. [Var. epiplon. / < fr. épiploon, cf. gr. epiploon – plutitor].
epiproiector
EPIPROIECTÓR s.n. Aparat care permite epiproiecția. [Cf. fr. épiprojecteur].
epiproiecție
EPIPROIÉCȚIE s.f. Proiecție bazată pe reflectarea unor imagini netransparente. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. épiprojection].
epirogenetic
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogenetica
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogenetice
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticei
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticele
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticelor
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogenetici
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticii
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticilor
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticul
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneticului
EPIROGENÉTIC, -Ă, epirogenetici, -ce, adj. (Despre mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch. DOOM
epirogenétic adj. m., pl. epirogenétici; f. epirogenétică, pl. epirogenétice
epirogeneza
EPIROGENÉZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse. DOOM
epirogenéză s. f., g.-d. art. epirogenézei
epirogeneze
EPIROGENÉZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse. DOOM
epirogenéză s. f., g.-d. art. epirogenézei
epirogenezei
EPIROGENÉZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse. DOOM
epirogenéză s. f., g.-d. art. epirogenézei
epirogenezele
EPIROGENÉZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse. DOOM
epirogenéză s. f., g.-d. art. epirogenézei
epirogenezelor
EPIROGENÉZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse. DOOM
epirogenéză s. f., g.-d. art. epirogenézei
epirogenic
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenica
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenice
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicei
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicele
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicelor
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenici
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicii
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicilor
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicul
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
epirogenicului
EPIROGÉNIC, -Ă, epirogenici, -ce, adj. Epirogenetic. – Din fr. épirogénique. DOOM
epirogénic adj. m., pl. epirogénici; f. epirogénică, pl. epirogénice
episcenii
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episceniile
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episceniilor
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episceniu
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episceniul
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episceniului
EPISCÉNIU, episcenii, s. n. Construcție asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic. – Din fr. épiscénium. DOOM
!episcéniu [niu pron. niu] (-pis-ce-/-pi-sce-), s. n., art. episcéniul; pl. episcénii, art. episcéniile (-ni-i-)
episcoape
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcoapele
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcoapelor
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcop
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcop
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episcopal
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopala
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopale
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalei
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalele
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalelor
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopali
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalii
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalilor
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalul
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopalului
EPISCOPÁL, -Ă, episcopali, -e, adj. Care aparține episcopului1 sau episcopiei, privitor la episcop1 sau la episcopie. – Din fr. épiscopal, lat. episcopalis. DOOM
episcopál adj. m., pl. episcopáli; f. episcopálă, pl. episcopále
episcopat
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopate
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopatele
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopatelor
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopatul
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopatului
EPISCOPÁT, episcopate, s. n. Rangul, demnitatea, funcția de episcop1; timpul cât este în funcție un episcop1; episcopie. – Din fr. épiscopat, lat. episcopatus. DOOM
episcopát s. n., pl. episcopáte
episcopi
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episcopia
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopic
EPISCÓPIC, -Ă adj. Referitor la episcop. [< fr. épiscopique].
episcopie
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopiei
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopii
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episcopii
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopiile
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopiilor
EPISCOPÍE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ♦ Reședința episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopía. DOOM
episcopíe s. f., art. episcopía, g.-d. art. episcopíei; pl. episcopíi, art. episcopíile
episcopilor
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episcopul
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcopul
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episcopului
EPISCÓP2, episcoape, s. n. Aparat care servește la proiecția figurilor de pe cărți, de pe fotografii sau de pe alte obiecte netransparente. ♦ Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. – Din germ. Episkop. DOOM
!episcóp2 (aparat) (-pis-cop/-pi-scop) s. n., pl. episcoápe
episcopului
EPÍSCOP1, episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). [Acc. și: episcóp] – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
episilogism
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episilogisme
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episilogismele
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episilogismelor
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episilogismul
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episilogismului
EPISILOGÍSM, episilogisme, s. n. Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. – Din fr. épisyllogisme. DOOM
episilogísm s. n., pl. episilogísme
episoade
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episoadele
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episoadelor
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episod
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episode
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodele
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodelor
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodic
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodica
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodice
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicei
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicele
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicelor
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodici
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicii
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicilor
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicul
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodicului
EPISÓDIC, -Ă, episodici, -ce, adj. Care ține de un episod; secundar, întâmplător, incidental. – Din fr. épisodique. DOOM
episódic adj. m., pl. episódici; f. episódică, pl. episódice
episodul
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodului
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episoduri
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodurile
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
episodurilor
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epispadias
EPISPADÍAS s.n. Malformație congenitală constând din deschiderea uretrei pe fața dorsală a penisului. [Pron. -di-as. / < fr. épispadias, cf. gr. epi – deasupra, spadon – ruptură].
epispastic
EPISPÁSTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce o revulsie a pielii. [< fr. épispastique].
epistat
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistatul
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistatului
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistaxis
EPISTÁXIS s. n. Hemoragie nazală. – Din fr. épistaxis. DOOM
!epistáxis (-pis-ta-/-pi-sta-) s. n.
epistaxisul
EPISTÁXIS s. n. Hemoragie nazală. – Din fr. épistaxis. DOOM
!epistáxis (-pis-ta-/-pi-sta-) s. n.
epistaxisului
EPISTÁXIS s. n. Hemoragie nazală. – Din fr. épistaxis. DOOM
!epistáxis (-pis-ta-/-pi-sta-) s. n.
epistați
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistații
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistaților
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
epistemolog
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologa
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologe
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologei
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologele
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologelor
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologi
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologia
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistemologie. DOOM
epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei
epistemologic
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologica
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologice
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicei
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicele
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicelor
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologici
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicii
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicilor
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicul
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologicului
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique. DOOM
epistemológic adj. m., pl. epistemológici; f. epistemológică, pl. epistemológice
epistemologie
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistemologie. DOOM
epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei
epistemologiei
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistemologie. DOOM
epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei
epistemologii
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologii
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistemologie. DOOM
epistemologíe s. f., art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíei
epistemologilor
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologul
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistemologului
EPISTEMOLÓG, -Ă s.m. și f. Adept al epistemologiei. [Cf. it. epistemologo].
epistil
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistilul
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistilului
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistiluri
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistilurile
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistilurilor
EPISTÍL, epistiluri, s. n. (Arhit.) Arhitravă. – Din fr. épistyle. DOOM
!epistíl (-pis-til/-pi-stil) s. n., pl. epistíluri
epistola
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filosofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola. DOOM
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole
epistolar
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolara
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolare
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarei
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarele
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarelor
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolari
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarii
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarilor
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarul
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistolarului
EPISTOLÁR, -Ă, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus în stil de scrisoare. 2. S. n. Colecție de scrisori (publicate). – Din fr. épistolaire, lat. epistolaris. DOOM
epistolár2 s. n., pl. epistoláre
epistole
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filosofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola. DOOM
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole
epistolei
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filosofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola. DOOM
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole
epistolele
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filosofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola. DOOM
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole
epistolelor
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literară în versuri aparținând poeziei didactice, în care se tratează un subiect filosofic, moral, artistic etc. sub formă de scrisoare. – Din lat. epistola. DOOM
epístolă s. f., g.-d. art. epístolei; pl. epístole
epistolia
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistolie
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistoliei
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistolier
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistoliera
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistoliere
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierei
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierele
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierelor
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolieri
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierii
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierilor
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierul
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolierului
EPISTOLIÉR s.m. (Rar) Autor de scrisori; cel care excelează în arta epistolară. [Pron. -li-er. / < fr. épistolier].
epistolii
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistoliile
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistoliilor
EPISTOLÍE, epistolii, s. f. (Înv.) Scrisoare. – Din ngr. epistolí. DOOM
epistolíe (înv.) s. f., art. epistolía, g.-d. art. epistolíei; pl. epistolíi, art. epistolíile
epistolograf
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistolografi
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistolografia
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografie
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografiei
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografii
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistolografii
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografiile
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografiilor
EPISTOLOGRAFÍE s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori. [Gen. -iei. / < fr. épistolographie].
epistolografilor
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistolograful
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistolografului
EPISTOLOGRÁF s.m. Autor, scriitor de scrisori. [Cf. it. epistolografo].
epistrofa
EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe. DOOM
!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe
epistrofe
EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe. DOOM
!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe
epistrofei
EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe. DOOM
!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe
epistrofele
EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe. DOOM
!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe
epistrofelor
EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe. DOOM
!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe
epit
Epit = Aepytus.
epitaf
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitaful
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitafului
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitafuri
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitafurile
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitafurilor
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe. DOOM
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitagma
EPITÁGMĂ s.f. (Ant.) Corp de infanteriști ușor înarmați în falanga grecească. [Cf. it., gr. epitagma].
epitagme
EPITÁGMĂ s.f. (Ant.) Corp de infanteriști ușor înarmați în falanga grecească. [Cf. it., gr. epitagma].
epitagmei
EPITÁGMĂ s.f. (Ant.) Corp de infanteriști ușor înarmați în falanga grecească. [Cf. it., gr. epitagma].
epitagmele
EPITÁGMĂ s.f. (Ant.) Corp de infanteriști ușor înarmați în falanga grecească. [Cf. it., gr. epitagma].
epitagmelor
EPITÁGMĂ s.f. (Ant.) Corp de infanteriști ușor înarmați în falanga grecească. [Cf. it., gr. epitagma].
epitalam
EPITALÁM, epitalame, s. n. (Livresc) Cîntec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor. Scria... sonete pentru răsărita stea a Moldaviei, ode, epitalame în care toți zeii din Olimp figurau. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: epitalamuri. DOOM
epitalám s. n., pl. epitalámuri
epitalam
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitalamul
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitalamului
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitalamuri
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitalamurile
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitalamurilor
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
epitază
EPITÁZĂ s.f. Parte a unei drame în care se leagă intriga, conflictul. [< fr. épitase].
epitelial
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epiteliala
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epiteliale
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialei
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialele
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialelor
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epiteliali
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialii
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialilor
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialul
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelialului
EPITELIÁL, -Ă, epiteliali, -e, adj. Care aparține epiteliului, privitor la epiteliu. [Pr.: -li-al] – Din fr. épithélial. DOOM
epiteliál (-li-al) adj. m., pl. epiteliáli; f. epiteliálă, pl. epiteliále
epitelii
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epiteliile
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epiteliilor
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epiteliom
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma. DOOM
!epitelióm (-li-om) s. n., pl. epitelioáme
epiteliom
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliomul
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliomului
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliomuri
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliomurile
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliomurilor
EPITELIÓM, epitelioame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a epiteliului, carcinom. [Pr.: -li-om. – Pl. și: epiteliomuri] – Din fr. épithéliome, épithélioma.
epiteliu
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epiteliul
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epiteliului
EPITÉLIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium. DOOM
epitéliu [liu pron. liu] s. n., art. epitéliul; pl. epitélii, art. epitéliile (-li-i-)
epitelizare
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitelizarea
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitelizări
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitelizării
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitelizările
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitelizărilor
EPITELIZÁRE, epitelizări, s. f. Acoperire cu epiteliu a unei plăgi traumatice sau operatorii. – Din epiteliu. DOOM
epitelizáre s. f., g.-d. art. epitelizắrii; pl. epitelizắri
epitermal
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermala
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermale
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalei
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalele
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalelor
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermali
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalii
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalilor
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalul
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitermalului
EPITERMÁL, -Ă, epitermali, -e, adj. Care reprezintă stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din soluții magmatice fierbinți, când se formează minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. épithermal. DOOM
epitermál adj. m., pl. epitermáli; f. epitermálă, pl. epitermále
epitet
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epitet
EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt așezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat].
epitete
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epitetele
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epitetelor
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epitetic
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epitetica
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epitetice
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticei
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticele
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticelor
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epitetici
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticii
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticilor
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticul
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epiteticului
EPITÉTIC, -Ă, epitetici, -ce, adj. (Despre stil) Care are multe epitete, încărcat cu epitete. – Din fr. épithétique. DOOM
epitétic adj. m., pl. epitétici; f. epitétică, pl. epitétice
epitetul
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epitetului
EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. DOOM
epitét s. n., pl. epitéte
epiteză
EPITÉZĂ s.f. 1. (Med.) Corecțiune a unei articulații defectuoase. 2. (Lingv.) Adaos al unui element neetimologic la sfârșitul unui cuvânt. [Cf. fr. épithèse, it. epitesi < gr. epithesis].
epitimia
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitimie
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitimiei
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitimii
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitimiile
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitimiilor
EPITIMÍE s.f. Surescitare cerebrală. [Gen. -iei. / < fr. épithymie].
epitrafil
epitrafíl (-le), s. n. – Obiect din odăjdiile bisericești în formă de fîșie lungă de stofă, cu motive religioase brodate, purtat de preoți cînd oficiază slujba. – Var. epitrahil, epitrafir, patrafir, patrahir. Mr. pitrăhile. Ngr. (ἐ)πιτραχέλη(ον). Sec. XVII.
epitrahil
EPITRAHÍL s. n. v. patrafir. DOOM
patrafír (pa-tra-) s. n., pl. patrafíre
epitrochasm
EPITROCHÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil constând dintr-o serie de enunțuri nominale, formate din cuvinte monosilabice succesive și care se încheie cu un cuvânt bisilabic sau polisilabic. [< fr. épitrochasme, gr. epitrochasmos].
epitrop
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epitrop
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos.
epitropa
EPITRÓPĂ s.f. (Ret.) Concesie. [< fr. épitrope, cf. gr. epitrope].
epitrope
EPITRÓPĂ s.f. (Ret.) Concesie. [< fr. épitrope, cf. gr. epitrope].
epitropei
EPITRÓPĂ s.f. (Ret.) Concesie. [< fr. épitrope, cf. gr. epitrope].
epitropele
EPITRÓPĂ s.f. (Ret.) Concesie. [< fr. épitrope, cf. gr. epitrope].
epitropelor
EPITRÓPĂ s.f. (Ret.) Concesie. [< fr. épitrope, cf. gr. epitrope].
epitropi
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epitropia
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropie
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropiei
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropii
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epitropii
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropiile
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropiilor
EPITROPÍE, epitropii, s. f. 1. Tutelă. ♦ Îngrijire. 2. (Reg.) Consiliu de epitropi (2); instituție condusă de un consiliu de epitropi; eforie. 3. Funcția de epitrop. – Epitrop + suf. -ie. DOOM
epitropíe (-pi-tro-) s. f., art. epitropía, g.-d. art. epitropíei; pl. epitropíi, art. epitropíile
epitropilor
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epitropul
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epitropului
EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. DOOM
epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi
epiu
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epiul
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epiului
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epiuri
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epiurile
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epiurilor
EPÍU, epiuri, s. n. Dig de piatră sau de nuiele, construit transversal, cu un capăt încastrat în mal, pentru a regulariza cursul apei, a-i micșora lățimea sau a apăra malurile de eroziuni. – Din fr. épi. DOOM
epíu s. n., art. epíul; pl. epíuri
epius
Epeus (sau Epius), unul dintre fiii lui Panopeus și constructorul faimosului cal troian. După distrugerea Troiei a trăit în Italia.
epizeuxis
EPIZEÚXIS s. n. Reluare a unui cuvânt, fără o topică specifică. [Pr.: -ze-u-] – Din fr. épizeuxis.
epizeuxisul
EPIZEÚXIS s. n. Reluare a unui cuvânt, fără o topică specifică. [Pr.: -ze-u-] – Din fr. épizeuxis.
epizeuxisului
EPIZEÚXIS s. n. Reluare a unui cuvânt, fără o topică specifică. [Pr.: -ze-u-] – Din fr. épizeuxis.
epizoar
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizoare
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizoarele
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizoarelor
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizoarul
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizoarului
EPIZOÁR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (și la sg.) animal care face parte din această categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. épizoaire. DOOM
epizoár (-zo-ar) s. n., pl. epizoáre
epizod
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizode
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodele
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodelor
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodul
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodului
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizoduri
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodurile
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizodurilor
EPIZÓD s. n. v. episod. DOOM
episód s. n., pl. episoáde
epizona
EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. DOOM
epizónă s. f., g.-d. art. epizónei; pl. epizóne
epizone
EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. DOOM
epizónă s. f., g.-d. art. epizónei; pl. epizóne
epizonei
EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. DOOM
epizónă s. f., g.-d. art. epizónei; pl. epizóne
epizonele
EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. DOOM
epizónă s. f., g.-d. art. epizónei; pl. epizóne
epizonelor
EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. DOOM
epizónă s. f., g.-d. art. epizónei; pl. epizóne
epizootia
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootic
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizootica
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizootice
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticei
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticele
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticelor
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizootici
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticii
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticilor
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticul
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizooticului
EPIZOÓTIC, -Ă, epizootici, -ce, adj. Referitor la epizootie. [Pr. -zo-o-] – Din fr. épizootique. DOOM
epizoótic adj. m., pl. epizoótici; f. epizoótică, pl. epizoótice
epizootie
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootiei
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootii
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootiile
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootiilor
EPIZOOTÍE, epizootii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. épizootie. DOOM
epizootíe s. f., art. epizootía, g.-d. art. epizootíei; pl. epizootíi, art. epizootíile
epizootolog
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologa
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologe
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologei
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologele
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologelor
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologi
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologii
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologilor
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologul
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epizootologului
EPIZOOTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în epizootii. [Cf. it. epizootologo].
epoca
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocal
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocala
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocale
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalei
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalele
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalelor
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocali
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalii
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalilor
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalul
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epocalului
EPOCÁL, -Ă, epocali, -e, adj. Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârșitoare; memorabil. – Epocă + suf. -al. Cf. germ. epochal. DOOM
epocál adj. m., pl. epocáli; f. epocálă, pl. epocále
epoce
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocei
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocele
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocelor
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epoci
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocii
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocile
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epocilor
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epoda
EPÓDĂ, epode, s. f. 1. (În teatrul antic grec) Partea a treia și ultima a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă. 2. Poezie lirică compusă din distihuri. – Din fr. épode, lat. epodos. DOOM
epódă s. f., g.-d. art. epódei; pl. epóde
epode
EPÓDĂ, epode, s. f. 1. (În teatrul antic grec) Partea a treia și ultima a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă. 2. Poezie lirică compusă din distihuri. – Din fr. épode, lat. epodos. DOOM
epódă s. f., g.-d. art. epódei; pl. epóde
epodei
EPÓDĂ, epode, s. f. 1. (În teatrul antic grec) Partea a treia și ultima a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă. 2. Poezie lirică compusă din distihuri. – Din fr. épode, lat. epodos. DOOM
epódă s. f., g.-d. art. epódei; pl. epóde
epodele
EPÓDĂ, epode, s. f. 1. (În teatrul antic grec) Partea a treia și ultima a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă. 2. Poezie lirică compusă din distihuri. – Din fr. épode, lat. epodos. DOOM
epódă s. f., g.-d. art. epódei; pl. epóde
epodelor
EPÓDĂ, epode, s. f. 1. (În teatrul antic grec) Partea a treia și ultima a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă. 2. Poezie lirică compusă din distihuri. – Din fr. épode, lat. epodos. DOOM
epódă s. f., g.-d. art. epódei; pl. epóde
epohă
ÉPOHĂ s. f. v. epocă. DOOM
épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
epolare
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
epolarea
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
epolet
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă (uneori tivită sau acoperită cu galon de fir, alteori mărginită și de franjuri), care se aplică pe umerii uniformelor. [Generalul], cu epoleți mari de aur care cădeau pe umeri în jos, trecea zvelt de la o sală la alta. CAMIL PETRESCU, O. I 193. Sublocotenentul își aranjă... zăpăcit epoletul stîng. SAHIA, N. 89. – PL și: (n.) epolete (NEGRUZZI, S. I 66), epoleturi (KOGĂLNICEANU, S. 111). DOOM
epolét s. m., pl. epoléți
epolet
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă (uneori tivită sau acoperită cu galon de fir, alteori mărginită și de franjuri), care se aplică pe umerii uniformelor. [Generalul], cu epoleți mari de aur care cădeau pe umeri în jos, trecea zvelt de la o sală la alta. CAMIL PETRESCU, O. I 193. Sublocotenentul își aranjă... zăpăcit epoletul stîng. SAHIA, N. 89. – PL și: (n.) epolete (NEGRUZZI, S. I 66), epoleturi (KOGĂLNICEANU, S. 111).
epolet
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epoletul
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epoletului
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epoletă
epolétă (epoléte), s. f. – Bandă de stofă pe umerii uniformelor cu însemnele gradului. – Var. epolet. Fr. épaulette, var. din germ. Epaulet, prin intermediul rus. epoletŭ (Sanzewitsch 282; Bogaci).
epoleți
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epoleții
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epoleților
EPOLÉT, epoleți, s. m. Bandă de stofă care se prinde pe umerii uniformelor și pe care se aplică de obicei însemnele gradului, ale specialității etc. – Din fr. épaulette.
epolment
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolmente
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolmentele
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolmentelor
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolmentul
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolmentului
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement].
epolări
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
epolării
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
epolările
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
epolărilor
EPOLÁRE s.f. 1. Aducere a armei în poziția de ochire și declanșare a focului. 2. (Constr.) Execuție a unui epolment. 3. (Mar.) Devierea din plan a marginii unei table de bordaj sau de punte. [După fr. épauler, épaulement].
eponim
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponim
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponima
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponima
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponime
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponime
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimei
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimei
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimele
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimele
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimelor
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimelor
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimi
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimi
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimia
EPONIMÍE s. f. Funcția de eponim. – Din fr. éponymie. DOOM
!eponimíe (e-po-/ep-o-) s. f., art. eponimía, g.-d. eponimíi, art. eponimíei
eponimie
EPONIMÍE s. f. Funcția de eponim. – Din fr. éponymie. DOOM
!eponimíe (e-po-/ep-o-) s. f., art. eponimía, g.-d. eponimíi, art. eponimíei
eponimiei
EPONIMÍE s. f. Funcția de eponim. – Din fr. éponymie. DOOM
!eponimíe (e-po-/ep-o-) s. f., art. eponimía, g.-d. eponimíi, art. eponimíei
eponimii
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimii
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimii
EPONIMÍE s. f. Funcția de eponim. – Din fr. éponymie. DOOM
!eponimíe (e-po-/ep-o-) s. f., art. eponimía, g.-d. eponimíi, art. eponimíei
eponimilor
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimilor
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimul
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimul
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimului
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponimului
EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme. DOOM
!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
eponj
EPÓNJ s. n. Țesătură moale cu fire buclate pe una dintre fețe sau pe amândouă fețele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. éponge „burete”. DOOM
epónj s. n.
eponjul
EPÓNJ s. n. Țesătură moale cu fire buclate pe una dintre fețe sau pe amândouă fețele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. éponge „burete”. DOOM
epónj s. n.
eponjului
EPÓNJ s. n. Țesătură moale cu fire buclate pe una dintre fețe sau pe amândouă fețele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. éponge „burete”. DOOM
epónj s. n.
epopee
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopeea
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopei
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopeic
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeica
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeice
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicei
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicele
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicelor
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeici
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicii
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicilor
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicul
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeicului
EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico. DOOM
epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice
epopeii
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopeile
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopeilor
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée. DOOM
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epops
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë.
epopt
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epoptul
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epoptului
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epopți
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epopții
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epopților
EPÓPT s.m. (În Grecia antică) Inițiat în cultul secret eleusin. [< germ. Epopt, cf. gr. epoptes].
epos
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eposul
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eposului
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eposuri
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eposurile
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eposurilor
ÉPOS, eposuri, s. n. Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos. DOOM
épos s. n., pl. éposuri
eprubeta
EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă). DOOM
eprubétă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubétei; pl. eprubéte
eprubete
EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă). DOOM
eprubétă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubétei; pl. eprubéte
eprubetei
EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă). DOOM
eprubétă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubétei; pl. eprubéte
eprubetele
EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă). DOOM
eprubétă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubétei; pl. eprubéte
eprubetelor
EPRUBÉTĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă). DOOM
eprubétă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubétei; pl. eprubéte
epruveta
EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. DOOM
epruvétă (eșantion) (e-pru-) s. f., g.-d. art. epruvétei; pl. epruvéte
epruvete
EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. DOOM
epruvétă (eșantion) (e-pru-) s. f., g.-d. art. epruvétei; pl. epruvéte
epruvetei
EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. DOOM
epruvétă (eșantion) (e-pru-) s. f., g.-d. art. epruvétei; pl. epruvéte
epruvetele
EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. DOOM
epruvétă (eșantion) (e-pru-) s. f., g.-d. art. epruvétei; pl. epruvéte
epruvetelor
EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. DOOM
epruvétă (eșantion) (e-pru-) s. f., g.-d. art. epruvétei; pl. epruvéte
epuiza
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizabil
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabila
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabile
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilei
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilele
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilelor
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabili
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilii
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabililor
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilul
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizabilului
EPUIZÁBIL, -Ă, epuizabili, -e, adj. Care se poate epuiza. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisable. DOOM
epuizábil (-pu-i-) adj. m., pl. epuizábili; f. epuizábilă, pl. epuizábile
epuizai
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizam
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizant
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizanta
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizante
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizantei
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizantele
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizantelor
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizantul
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizantului
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizanți
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizanții
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizanților
EPUIZÁNT, -Ă, epuizanți, -te, adj. Care epuizează, obosește pe cineva; extenuant, istovitor. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuisant. DOOM
epuizánt (-pu-i-) adj. m., pl. epuizánți; f. epuizántă, pl. epuizánte
epuizare
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizare
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epuizarea
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epuizară
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizarăm
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizarăți
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizase
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizasem
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizaseră
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizaserăm
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizaserăți
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizaseși
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizaseți
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizat
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizat
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizata
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizate
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizatei
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizatele
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizatelor
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizatul
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizatului
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizau
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizași
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizați
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizați
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizații
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizaților
EPUIZÁT, -Ă, epuizați, -te, adj. 1. Terminat, sfârșit, isprăvit. 2. Istovit, sleit, slăbit, extenuat. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.
epuizează
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizez
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizeze
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizezi
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizment
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizmente
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizmentele
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizmentelor
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizmentul
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizmentului
EPUIZMÉNT s.n. (Rar) Epuizare. ♦ Îndepărtare cu pompele a apei dintr-o săpătură sau dintr-un batardou. [< fr. épuisement).
epuizând
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizînd
EPUIZÁ, epuizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) termina, a (se) sfârși, a (se) isprăvi, un bun material (consumând, vânzând etc.). 2. Tranz. A lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă. 3. Tranz. și refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. épuiser. DOOM
epuizá (a ~) (-pu-i-) vb., ind. prez. 3 epuizeáză
epuizări
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epuizării
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epuizările
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epuizărilor
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza. DOOM
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri
epulis
ÉPULIS s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie a mucoasei gingivale. [< fr. épulis, cf. gr. epi – pe, oulon – gingie].
epulon
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epuloni
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epulonii
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epulonilor
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epulonul
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epulonului
EPULÓN s.m. (La romani) Preot însărcinat cu pregătirea și cu supravegherea ospețelor sacre. [< fr. épulon, cf. lat. epulo < epulae – ospăț]. DOOM
epulón s. m., pl. epulóni
epulotic
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epulotica
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epulotice
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticei
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticele
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticelor
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epulotici
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticii
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticilor
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticul
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epuloticului
EPULÓTIC, -Ă adj. (Despre remedii) Care cicatrizează; cicatrizant. [< fr. épulotique, gr. epoulotikos].
epura
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epura
EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. DOOM
epúră s. f., g.-d. art. epúrei; pl. epúre
epurai
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuram
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurare
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurare
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri
epurarea
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri
epurară
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurarăm
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurarăți
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurase
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurasem
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuraseră
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuraserăm
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuraserăți
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuraseși
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epuraseți
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurat
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurativ
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativa
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurative
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativei
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativele
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativelor
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativi
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativii
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativilor
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativul
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epurativului
EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif. DOOM
epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve
epuratoare
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epuratoarele
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epuratoarelor
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epurator
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epuratorul
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epuratorului
EPURATÓR, epuratoare, s. n. Aparat sau instalație care servește la epurarea materialelor solide sau gazoase. – Din fr. épurateur. DOOM
epuratór s. n., pl. epuratoáre
epurau
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurași
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurați
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurația
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurație
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurației
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurații
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurațiile
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurațiilor
EPURÁȚIE, epurații, s. f. Epurare. – Din fr. épuration. DOOM
epuráție (-ți-e) s. f., art. epuráția (-ți-a), g.-d. art. epuráției; pl. epuráții, art. epuráțiile (-ți-i-)
epurațiune
EPURAȚIÚNE s.f. v. epurație.
epure
EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. DOOM
epúră s. f., g.-d. art. epúrei; pl. epúre
epurează
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurei
EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. DOOM
epúră s. f., g.-d. art. epúrei; pl. epúre
epurele
EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. DOOM
epúră s. f., g.-d. art. epúrei; pl. epúre
epurelor
EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. DOOM
epúră s. f., g.-d. art. epúrei; pl. epúre
epurez
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epureze
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurezi
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurând
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurînd
EPURÁ, epurez, vb. I. Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. DOOM
epurá (a ~) vb., ind. prez. 3 epureáză
epurări
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri
epurării
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri
epurările
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri
epurărilor
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura. DOOM
epuráre s. f., g.-d. art. epurắrii; pl. epurắri