el
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

DOOM

!Domnía Lui loc. pr., g.-d. Domníei Lui; pl. Domníile Lor

elabora
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborai
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboram
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborare
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborare
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaborarea
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaborară
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborarăm
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborarăți
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborase
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborasem
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboraseră
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboraserăm
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboraserăți
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboraseși
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboraseți
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborat
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborau
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborași
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborați
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborează
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborez
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaboreze
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborezi
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborând
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborînd
ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui¹, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.

DOOM

elaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 elaboreáză

elaborări
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaborării
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaborările
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaborărilor
ELABORÁRE, elaborări, s. f. Acțiunea de a elabora și rezultatul ei; lucrare. – V. elabora.

DOOM

elaboráre s. f., g.-d. art. elaborắrii; pl. elaborắri

elaegnus
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică.

elagaj
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagaje
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagajele
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagajelor
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagajul
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagajului
ELAGÁJ, elagaje, s. n. Operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere; elagare. – Din fr. élagage.

DOOM

elagáj s. n., pl. elagáje

elagare
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elagarea
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elagic
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagica
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagice
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicei
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicele
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicelor
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagici
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicii
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicilor
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicul
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagicului
ELÁGIC adj. m. (Despre acizi) Obținut prin oxidarea acidului galic. [< fr. ellagique].

elagări
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elagării
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elagările
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elagărilor
ELAGÁRE, elagări, s. f. Elagaj. – Cf. fr. élagage.

DOOM

elagáre (elagaj) s. f., g.-d. art. elagắrii; pl. elagắri

elamit
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamita
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamite
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamitei
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamitele
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamitelor
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamitul
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamitului
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamiți
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamiții
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elamiților
ELAMÍT, -Ă, elamiți, -te, s. m. și f. Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. III-I î. H. în Elam (provincie din sud-estul Iranului). ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de elamiți (1). – Din engl. Elamite.

DOOM

*elamítă (limbă) s. f., g.-d. art. elamítei

elan
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elan
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elani
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elanii
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elanilor
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elanodic
ELANÓDIC s.m. (Ant.) Arbitru la jocurile olimpice. [Cf. gr. hellanodikes].

elansa
ELANSÁ, elansez, vb. I. Refl. (Livr.) A se avânta, a se repezi. – Din fr. élancer.

DOOM

!elansá (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se elanseáză

elansare
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elansarea
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elansat
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansata
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansate
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansatei
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansatele
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansatelor
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansatul
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansatului
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansați
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansații
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansaților
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.

elansări
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elansării
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elansările
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elansărilor
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.

DOOM

elansáre (livr.) s. f., g.-d. art. elansắrii; pl. elansắri

elanul
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elanul
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elanului
ELÁN¹, elani, s. m. Animal rumegător nordic din familia cervidelor, cu coarne mari, ramificate și lățite în formă de lopeți (Alces alces). – Din fr. élan.

DOOM

elán¹ (animal) s. m., pl. eláni

elanului
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elanuri
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elanurile
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elanurilor
ELÁN², elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.

DOOM

elán² (entuziasm, avânt) s. n., pl. elánuri

elaphus
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

elastic
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elastica
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elastice
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticei
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticele
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticelor
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elastici
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticii
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticilor
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticitate
ELASTICITÁTE s. f. Proprietatea de a fi elastic. – Din fr. élasticité.

DOOM

elasticitáte s. f., g.-d. art. elasticitắții

elasticitatea
ELASTICITÁTE s. f. Proprietatea de a fi elastic. – Din fr. élasticité.

DOOM

elasticitáte s. f., g.-d. art. elasticitắții

elasticități
ELASTICITÁTE s. f. Proprietatea de a fi elastic. – Din fr. élasticité.

DOOM

elasticitáte s. f., g.-d. art. elasticitắții

elasticității
ELASTICITÁTE s. f. Proprietatea de a fi elastic. – Din fr. élasticité.

DOOM

elasticitáte s. f., g.-d. art. elasticitắții

elasticul
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elasticului
ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosit la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

DOOM

elástic² s. n., (sorturi, bucăți) pl. elástice

elastina
ELASTÍNĂ s. f. Substanță organică albuminoasă care intră în compoziția fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sânge, ale pielii etc. – Din fr. élastine.

DOOM

elastínă s. f., g.-d. art. elastínei

elastine
ELASTÍNĂ s. f. Substanță organică albuminoasă care intră în compoziția fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sânge, ale pielii etc. – Din fr. élastine.

DOOM

elastínă s. f., g.-d. art. elastínei

elastinei
ELASTÍNĂ s. f. Substanță organică albuminoasă care intră în compoziția fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sânge, ale pielii etc. – Din fr. élastine.

DOOM

elastínă s. f., g.-d. art. elastínei

elastoame
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elastoamele
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elastoamelor
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elastocinetica
ELASTOCINÉTICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, fără a ține seama de cauzele pe care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastocinetici
ELASTOCINÉTICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, fără a ține seama de cauzele pe care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastocineticii
ELASTOCINÉTICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, fără a ține seama de cauzele pe care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastodinamica
ELASTODINÁMICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, ținând seama de cauzele care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastodinamici
ELASTODINÁMICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, ținând seama de cauzele care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastodinamicii
ELASTODINÁMICĂ s.f. Parte a elastomecanicii care studiază vibrațiile elastice ale corpurilor solide deformabile, ținând seama de cauzele care le produc. [< fr. élastodynamique].

elastom
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elastomecanica
ELASTOMECÁNICĂ s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupă cu studiul eforturilor și deformațiilor în corpurile elastice sub acțiunea forțelor exterioare. – Din fr. élastomécanique.

DOOM

elastomecánică s. f., g.-d. art. elastomecánicii

elastomecanici
ELASTOMECÁNICĂ s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupă cu studiul eforturilor și deformațiilor în corpurile elastice sub acțiunea forțelor exterioare. – Din fr. élastomécanique.

DOOM

elastomecánică s. f., g.-d. art. elastomecánicii

elastomecanicii
ELASTOMECÁNICĂ s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupă cu studiul eforturilor și deformațiilor în corpurile elastice sub acțiunea forțelor exterioare. – Din fr. élastomécanique.

DOOM

elastomecánică s. f., g.-d. art. elastomecánicii

elastomer
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomeri
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomerii
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomerilor
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomerul
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomerului
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

DOOM

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastometre
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastometrele
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastometrelor
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastometria
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometrie
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometriei
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometrii
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometriile
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometriilor
ELASTOMETRÍE s.f. Măsurare a elasticității unor corpuri. [Gen. -iei, / < fr. élastométrie, cf. gr. elastes – care se întinde, metron – măsură].

elastometru
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastometrul
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastometrului
ELASTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea elasticității. [< fr. élastomètre].

elastomul
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elastomului
ELASTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă, compusă din țesut elastic. [Pl. -oame. / < fr. élastome].

elaterid
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elateride
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elateridele
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elateridelor
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elateridul
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elateridului
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatéride.

DOOM

elateríd s. n., pl. elateríde

elaterită
ELATERÍTĂ s.f. Amestec de hidrocarburi naturale din grupul ozocheritei, care, în amestec cu diferite cauciucuri, servește la fabricarea unor izolanți electrici. [< fr. élatérite].

elaterium
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

elatus
Elatus, unul dintre lapiți, tatăl argonautului Polyphemus.

elci
élci (-i), s. m. – Emisar, însărcinat. Tc. elçi (Șeineanu, III, 51; Lokotsch 561), cf. alb. eljtši, bg., sb. elčija. Sec. XVIII, rar.

elcovan
elcován (-ni), s. m. – Pasăre legendară. – Var. ielcovan, alcovan. Tc. yelkovan (Scriban). Sec. XVIII, împrumut literar, înv.

eldorado
ELDORÁDO s. n. Țară plină de bogății, încântătoare. – Din fr. Eldorado.

DOOM

Eldorádo (ținut fabulos) s. propriu n.

eldoradoul
ELDORÁDO s. n. Țară plină de bogății, încântătoare. – Din fr. Eldorado.

DOOM

Eldorádo (ținut fabulos) s. propriu n.

eldoradoului
ELDORÁDO s. n. Țară plină de bogății, încântătoare. – Din fr. Eldorado.

DOOM

Eldorádo (ținut fabulos) s. propriu n.

eleagnacee
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacée.

DOOM

eleagnacée (-le-ag-) s. f., art. eleagnacéea, g.-d. art. eleagnacéei; pl. eleagnacée

eleagnaceea
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacée.

DOOM

eleagnacée (-le-ag-) s. f., art. eleagnacéea, g.-d. art. eleagnacéei; pl. eleagnacée

eleagnaceei
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacée.

DOOM

eleagnacée (-le-ag-) s. f., art. eleagnacéea, g.-d. art. eleagnacéei; pl. eleagnacée

eleagnaceele
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacée.

DOOM

eleagnacée (-le-ag-) s. f., art. eleagnacéea, g.-d. art. eleagnacéei; pl. eleagnacée

eleagnaceelor
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacée.

DOOM

eleagnacée (-le-ag-) s. f., art. eleagnacéea, g.-d. art. eleagnacéei; pl. eleagnacée

eleat
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleat
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleata
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleata
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleate
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleate
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatei
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatei
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatele
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatele
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatelor
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatelor
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatic
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleatica
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleatice
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticei
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticele
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticelor
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleatici
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticii
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticilor
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticul
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleaticului
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.

DOOM

eleátic (-le-a-) adj. m., pl. eleátici; f. eleátică, pl. eleátice

eleatul
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatul
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatului
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleatului
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleați
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleați
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleații
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleații
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleaților
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

eleaților
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filosofice grecești din Elea, întemeiată la începutul sec. V î. H. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.

DOOM

eleát (-le-at) adj. m., s. m., pl. eleáți; adj. f. eleátă, pl. eleáte

elebor
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

elebori
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

eleborii
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

eleborilor
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

eleborul
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

eleborului
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.

DOOM

elebór s. m., pl. elebóri

electiv
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electiva
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

elective
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivei
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivele
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivelor
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivi
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivii
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivilor
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivitate
ELECTIVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este electiv. – Din fr. électivité.

DOOM

electivitáte s. f., g.-d. art. electivitắții

electivitatea
ELECTIVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este electiv. – Din fr. électivité.

DOOM

electivitáte s. f., g.-d. art. electivitắții

electivități
ELECTIVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este electiv. – Din fr. électivité.

DOOM

electivitáte s. f., g.-d. art. electivitắții

electivității
ELECTIVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este electiv. – Din fr. électivité.

DOOM

electivitáte s. f., g.-d. art. electivitắții

electivul
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electivului
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

DOOM

electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve

electoare
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electoarea
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electoarei
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electoarele
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electoarelor
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

elector
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electoral
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electorala
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electorale
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralei
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralele
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralelor
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electorali
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralii
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralilor
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralul
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electoralului
ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.

DOOM

electorál adj. m., pl. electoráli; f. electorálă, pl. electorále

electorat
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electorat
ELECTORÁT s.n. 1. (Ist.) Demnitatea și funcția de elector; perioada cât conduce un elector. 2. Teritoriu supus unui prinț elector. 3. Totalitatea alegătorilor din cadrul unor alegeri generale. [Pl. -te, -turi. / < fr. électorat].

electorate
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electoratele
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electoratelor
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electoratul
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electoratului
ELECTORÁT, electorate, s. n. 1. Demnitate de elector (2). 2. Teritoriu supus autorității unui elector. 3. Totalitatea alegătorilor în cadrul unor alegeri. – Din fr. électorat, germ. Elektorat.

DOOM

electorát s. n., pl. electoráte

electori
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electorii
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electorilor
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electorul
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electorului
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

DOOM

electór s. m., pl. electóri

electra
Laodice 1. Una dintre fiicele lui Priamus și ale Hecubei. S-a căsătorit cu Helicaon, fiul lui Antenor. După căderea Troiei, în timp ce căuta adăpost fugind din calea invadatorilor, Laodice a dispărut, fiind înghițită de pămîntul care s-a deschis în fața ei. 2. Denumire purtată de Electra, fiica lui Agamemnon și a Clytaemnestrei.

electret
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electretul
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electretului
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electreți
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electreții
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electreților
ELECTRÉT, electreți, s. m. Material care prezintă polarizație electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. – Din fr. électret.

DOOM

electrét s. m., pl. electréți

electri
ELECTRI- v. electro-.

electric
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electric
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electrica
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electrica
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electrice
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electrice
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricei
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricei
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricele
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricele
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricelor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricelor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electrici
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electrici
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electrician
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electriciana
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricianul
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricianului
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electriciene
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricienei
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricienele
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricienelor
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricieni
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricienii
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricienilor
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.

DOOM

electriciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. electriciénei (-ci-e-); pl. electriciéne

electricii
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricii
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricilor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricilor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricitate
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricitatea
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricități
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricității
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricitățile
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricităților
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

DOOM

electricitáte s. f., g.-d. art. electricitắții

electricul
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricul
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electricului
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

electricului
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.

DOOM

eléctric adj. m., pl. eléctrici; f. eléctrică, pl. eléctrice

electrific
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrifica
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificai
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificam
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificare
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificare
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrificarea
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrificară
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificarăm
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificarăți
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificase
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificasem
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificaseră
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificaserăm
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificaserăți
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificaseși
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificaseți
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificat
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificat
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificata
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificate
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificatei
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificatele
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificatelor
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificatul
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificatului
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificau
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificași
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificați
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificați
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificații
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrificaților
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

electrifice
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrifici
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificând
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificînd
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

DOOM

electrificá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrífică

electrificări
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrificării
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrificările
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrificărilor
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

DOOM

electrificáre s. f., g.-d. art. electrificắrii

electrion
Electrion = Electryon.

electriza
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizabil
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabila
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabile
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilei
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilele
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilelor
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabili
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilii
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabililor
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilul
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizabilului
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.

DOOM

electrizábil adj. m., pl. electrizábili; f. electrizábilă, pl. electrizábile

electrizai
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizam
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizant
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizanta
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizante
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizantei
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizantele
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizantelor
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizantul
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizantului
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizanți
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizanții
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizanților
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.

DOOM

electrizánt adj. m., pl. electrizánți; f. electrizántă, pl. electrizánte

electrizare
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizare
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electrizarea
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electrizară
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizarăm
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizarăți
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizase
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizasem
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizaseră
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizaserăm
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizaserăți
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizaseși
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizaseți
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizat
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizat
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizata
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizate
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizatei
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizatele
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizatelor
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizatul
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizatului
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizau
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizași
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizați
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizați
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizații
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizaților
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.

electrizează
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizez
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizeze
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizezi
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizând
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizînd
ELECTRIZÁ, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

DOOM

electrizá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrizeáză

electrizări
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electrizării
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electrizările
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electrizărilor
ELECTRIZÁRE s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.

DOOM

electrizáre s. f., g.-d. art. electrizắrii

electro
ELECTRO- Element de compunere însemnând „electric”, „bazat pe electricitate”, care servește la formarea unor substantive sau adjective. – Din fr. électr(o)-, germ. elektr(o)-.

electroacupunctura
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.

electroacupuncturi
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.

electroacupuncturii
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.

electroacupuncturile
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.

electroacupuncturilor
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.

electroacustic
ELECTROACÚSTIC, -Ă, electroacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. 2. Adj. Referitor la electroacustică (1), de electroacustică. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-acoustique, germ. Elektroakustik.

DOOM

electroacústic adj. m., pl. electroacústici; f. electroacústică, pl. electroacústice

electroacustica
ELECTROACÚSTIC, -Ă, electroacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. 2. Adj. Referitor la electroacustică (1), de electroacustică. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-acoustique, germ. Elektroakustik.

DOOM

electroacústică (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroacústicii

electroacustici
ELECTROACÚSTIC, -Ă, electroacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. 2. Adj. Referitor la electroacustică (1), de electroacustică. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-acoustique, germ. Elektroakustik.

DOOM

electroacústică (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroacústicii

electroacusticii
ELECTROACÚSTIC, -Ă, electroacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. 2. Adj. Referitor la electroacustică (1), de electroacustică. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-acoustique, germ. Elektroakustik.

DOOM

electroacústică (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroacústicii

electroalimentare
ELECTROALIMENTÁRE s.f. Alimentare cu curent electric. [electro- + alimentare].

electroalimentarea
ELECTROALIMENTÁRE s.f. Alimentare cu curent electric. [electro- + alimentare].

electroalimentări
ELECTROALIMENTÁRE s.f. Alimentare cu curent electric. [electro- + alimentare].

electroalimentării
ELECTROALIMENTÁRE s.f. Alimentare cu curent electric. [electro- + alimentare].

electroanaliza
ELECTROANALÍZĂ, electroanalize, s. f. Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă; analiză electrochimică. [Pr.: -tro-a-] – Din germ. Elektroanalyse, fr. électro-analyse.

DOOM

electroanalíză (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroanalízei; pl. electroanalíze

electroanalize
ELECTROANALÍZĂ, electroanalize, s. f. Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă; analiză electrochimică. [Pr.: -tro-a-] – Din germ. Elektroanalyse, fr. électro-analyse.

DOOM

electroanalíză (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroanalízei; pl. electroanalíze

electroanalizei
ELECTROANALÍZĂ, electroanalize, s. f. Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă; analiză electrochimică. [Pr.: -tro-a-] – Din germ. Elektroanalyse, fr. électro-analyse.

DOOM

electroanalíză (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroanalízei; pl. electroanalíze

electroanalizele
ELECTROANALÍZĂ, electroanalize, s. f. Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă; analiză electrochimică. [Pr.: -tro-a-] – Din germ. Elektroanalyse, fr. électro-analyse.

DOOM

electroanalíză (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroanalízei; pl. electroanalíze

electroanalizelor
ELECTROANALÍZĂ, electroanalize, s. f. Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă; analiză electrochimică. [Pr.: -tro-a-] – Din germ. Elektroanalyse, fr. électro-analyse.

DOOM

electroanalíză (-tro-a-) s. f., g.-d. art. electroanalízei; pl. electroanalíze

electroanestezia
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroanestezie
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroanesteziei
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroanestezii
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroanesteziile
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroanesteziilor
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.

electroaprindere
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electroaprinderea
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electroaprinderi
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electroaprinderii
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electroaprinderile
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electroaprinderilor
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.

electrobetoane
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobetoanele
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobetoanelor
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobeton
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobeton
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobetonul
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobetonului
ELECTROBETÓN s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

electrobiogeneză
ELECTROBIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producere de electricitate în organismele vii. [< fr. électrobiogenèse].

electrobiologia
ELECTROBIOLOGÍE s. f. Studiu al apariției și al efectelor fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos și a contracțiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologie.

electrobiologic
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologica
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologice
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicei
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicele
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicelor
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologici
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicii
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicilor
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicul
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologicului
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.

electrobiologie
ELECTROBIOLOGÍE s. f. Studiu al apariției și al efectelor fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos și a contracțiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologie.

electrobiologiei
ELECTROBIOLOGÍE s. f. Studiu al apariției și al efectelor fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos și a contracțiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologie.

electrobiologii
ELECTROBIOLOGÍE s. f. Studiu al apariției și al efectelor fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos și a contracțiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologie.

electrobur
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electrobure
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electroburele
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electroburelor
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electroburul
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electroburului
ELECTROBÚR s.n. Electrotrepan. [< fr. électrobur, rus. elektrobur].

DOOM

electrobúr (sapă) s. n., pl. electrobúre

electrobuz
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrobuze
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrobuzele
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrobuzelor
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrobuzul
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrobuzului
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

DOOM

electrobúz (vehicul) s. n., pl. electrobúze

electrocaloric
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocalorica
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocalorice
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricei
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricele
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricelor
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocalorici
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricii
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricilor
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricul
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocaloricului
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.

DOOM

electrocalóric adj. m., pl. electrocalórici; f. electrocalórică, pl. electrocalórice

electrocalorimetre
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocalorimetrele
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocalorimetrelor
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocalorimetru
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocalorimetrul
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocalorimetrului
ELECTROCALORIMÉTRU s.n. Calorimetru electric. [< fr. électrocalorimètre].

electrocapilar
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilara
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilare
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarei
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarele
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarelor
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilari
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarii
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarilor
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilaritate
ELECTROCAPILARITÁTE s. f. Modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferențe de potențial între acestea. – Din fr. électrocapillarité.

DOOM

electrocapilaritáte s. f., g.-d. art. electrocapilaritắții

electrocapilaritatea
ELECTROCAPILARITÁTE s. f. Modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferențe de potențial între acestea. – Din fr. électrocapillarité.

DOOM

electrocapilaritáte s. f., g.-d. art. electrocapilaritắții

electrocapilarități
ELECTROCAPILARITÁTE s. f. Modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferențe de potențial între acestea. – Din fr. électrocapillarité.

DOOM

electrocapilaritáte s. f., g.-d. art. electrocapilaritắții

electrocapilarității
ELECTROCAPILARITÁTE s. f. Modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferențe de potențial între acestea. – Din fr. électrocapillarité.

DOOM

electrocapilaritáte s. f., g.-d. art. electrocapilaritắții

electrocapilarul
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocapilarului
ELECTROCAPILÁR, -Ă adj. Referitor la electrocapilaritate. [Cf. fr. électrocapillaire].

electrocar
ELECTROCÁR, electrocare, s. n. Cărucior autopropulsat, acționat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte în ateliere, depozite, gări etc. – Electro- + car. Cf. engl. electrocar, germ. Elektrokarren.

DOOM

electrocár s. n., pl. electrocáre

electrocardiograf
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiografe
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiografele
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiografelor
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiografia
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiografic
ELECTROCARDIOGRÁFIC, -Ă, electrocardiografici, -ce, adj. De electrocardiografie, referitor la electrocardiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographique, engl. electrocardiographic.

electrocardiografie
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiografiei
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiografii
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiografiile
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiografiilor
ELECTROCARDIOGRAFÍE s. f. Metodă de investigație a funcțiunilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea mușchiului cardiac. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographie, germ. Elektrokardiographie.

DOOM

electrocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. electrocardiografía, g.-d. electrocardiografíi, art. electrocardiografíei

electrocardiograful
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiografului
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.

DOOM

electrocardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. electrocardiográfe

electrocardiograma
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

DOOM

electrocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. electrocardiográmei; pl. electrocardiográme; abr. EKG [cit. ecaghé]

electrocardiograme
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

DOOM

electrocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. electrocardiográmei; pl. electrocardiográme; abr. EKG [cit. ecaghé]

electrocardiogramei
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

DOOM

electrocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. electrocardiográmei; pl. electrocardiográme; abr. EKG [cit. ecaghé]

electrocardiogramele
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

DOOM

electrocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. electrocardiográmei; pl. electrocardiográme; abr. EKG [cit. ecaghé]

electrocardiogramelor
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.

DOOM

electrocardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. electrocardiográmei; pl. electrocardiográme; abr. EKG [cit. ecaghé]

electrocardioscoape
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocardioscoapele
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocardioscoapelor
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocardioscop
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocardioscopie
ELECTROCARDIOSCOPÍE, electrocardioscopii, s. f. (Med.) Examinare cu electrocardioscopul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscopie.

electrocardioscopul
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocardioscopului
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.

electrocarist
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocarista
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocariste
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocaristei
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocaristele
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocaristelor
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocaristul
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocaristului
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocariști
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocariștii
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocariștilor
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.

electrocasnic
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnica
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnice
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicei
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicele
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicelor
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnici
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicii
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicilor
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicul
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocasnicului
ELECTROCÁSNIC, -Ă, electrocasnici, -ce, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electromenajer. – Electro- + casnic.

DOOM

*electrocásnic adj. m., pl. electrocásnici; f. electrocásnică, pl. electrocásnice

electrocaustica
ELECTROCAÚSTICĂ s. f. Metodă de tratament prin cauterizare electrică. – Din germ. Elektrokaustik, fr. électrocaustique.

DOOM

electrocaústică s. f., g.-d. art. electrocaústicii

electrocaustici
ELECTROCAÚSTICĂ s. f. Metodă de tratament prin cauterizare electrică. – Din germ. Elektrokaustik, fr. électrocaustique.

DOOM

electrocaústică s. f., g.-d. art. electrocaústicii

electrocaustician
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticiana
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticianul
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticianului
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticiene
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticienei
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticienele
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticienelor
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticieni
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticienii
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticienilor
ELECTROCAUSTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrocaustică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < electrocaustică + -ian].

electrocausticii
ELECTROCAÚSTICĂ s. f. Metodă de tratament prin cauterizare electrică. – Din germ. Elektrokaustik, fr. électrocaustique.

DOOM

electrocaústică s. f., g.-d. art. electrocaústicii

electrocauter
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electrocautere
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electrocauterele
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electrocauterelor
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electrocauteriza
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizai
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizam
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizare
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizare
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterizarea
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterizară
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizarăm
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizarăți
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizase
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizasem
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizaseră
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizaserăm
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizaserăți
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizaseși
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizaseți
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizat
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizau
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizași
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizați
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizează
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizez
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizeze
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizezi
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizând
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizînd
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.

DOOM

electrocauterizá (a ~) (-ca-u-) vb., ind. prez. 3 electrocauterizeáză

electrocauterizări
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterizării
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterizările
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterizărilor
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.

DOOM

electrocauterizáre (-ca-u-) s. f., g.-d. art. electrocauterizắrii; pl. electrocauterizắri

electrocauterul
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electrocauterului
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.

DOOM

electrocautér (-ca-u-) s. n., pl. electrocautére

electroceramica
ELECTROCERÁMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique.

DOOM

electrocerámică s. f., g.-d. art. electrocerámicii

electroceramici
ELECTROCERÁMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique.

DOOM

electrocerámică s. f., g.-d. art. electrocerámicii

electroceramicii
ELECTROCERÁMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique.

DOOM

electrocerámică s. f., g.-d. art. electrocerámicii

electrochimia
ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

DOOM

electrochimíe s. f., art. electrochimía, g.-d. electrochimíi, art. electrochimíei

electrochimic
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimica
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimice
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicei
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicele
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicelor
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimici
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicii
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicilor
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicul
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimicului
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.

DOOM

electrochímic adj. m., pl. electrochímici; f. electrochímică, pl. electrochímice

electrochimie
ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

DOOM

electrochimíe s. f., art. electrochimía, g.-d. electrochimíi, art. electrochimíei

electrochimiei
ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

DOOM

electrochimíe s. f., art. electrochimía, g.-d. electrochimíi, art. electrochimíei

electrochimii
ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

DOOM

electrochimíe s. f., art. electrochimía, g.-d. electrochimíi, art. electrochimíei

electrochimograf
ELECTROCHIMOGRÁF, electrochimografe, s. n. (Med.) Aparat pentru înregistrarea curenților electrici emiși de contracția organelor, vaselor de sânge etc. – Din engl. electrokymograph.

electrochimogramă
ELECTROCHIMOGRÁMĂ, electrochimograme, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a conturului unui organ în activitate (inimă, vase mari etc.). [Scris și: electrokimogramă] – Din engl. electrokymogram.

electrochirurgia
ELECTROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.

DOOM

electrochirurgíe s. f., art. electrochirurgía, g.-d. electrochirurgíi, art. electrochirurgíei

electrochirurgie
ELECTROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.

DOOM

electrochirurgíe s. f., art. electrochirurgía, g.-d. electrochirurgíi, art. electrochirurgíei

electrochirurgiei
ELECTROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.

DOOM

electrochirurgíe s. f., art. electrochirurgía, g.-d. electrochirurgíi, art. electrochirurgíei

electrochirurgii
ELECTROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.

DOOM

electrochirurgíe s. f., art. electrochirurgía, g.-d. electrochirurgíi, art. electrochirurgíei

electrocinetic
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocinetica
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocinetica
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétică s. f., g.-d. art. electrocinéticii

electrocinetice
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticei
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticele
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticelor
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocinetici
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocinetici
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétică s. f., g.-d. art. electrocinéticii

electrocineticii
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticii
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétică s. f., g.-d. art. electrocinéticii

electrocineticilor
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticul
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocineticului
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.

DOOM

electrocinétic adj. m., pl. electrocinétici; f. electrocinétică, pl. electrocinétice

electrocoagula
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulai
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulam
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulare
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulare
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocoagularea
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocoagulară
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagularăm
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagularăți
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulase
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulasem
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulaseră
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulaserăm
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulaserăți
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulaseși
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulaseți
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulat
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulat
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

electrocoagulau
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulași
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulați
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulează
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulez
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoaguleze
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulezi
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulând
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulînd
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.

DOOM

electrocoagulá (a ~) (-co-a-) vb., ind. prez. 3 electrocoaguleáză

electrocoagulări
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocoagulării
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocoagulările
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocoagulărilor
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.

DOOM

electrocoaguláre (-co-a-) s. f., g.-d. art. electrocoagulắrii; pl. electrocoagulắri

electrocomunicația
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electrocomunicație
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electrocomunicației
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electrocomunicații
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electrocomunicațiile
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electrocomunicațiilor
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.

DOOM

electrocomunicáție (-ți-e) s. f., art. electrocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. electrocomunicáției; pl. electrocomunicáții, art. electrocomunicáțiile (-ți-i-)

electroconcentrare
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconcentrarea
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconcentrări
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconcentrării
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconcentrările
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconcentrărilor
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.

electroconductoare
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductoarea
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductoarei
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductoarele
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductoarelor
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductor
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductori
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductorii
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductorilor
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductorul
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electroconductorului
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.

electrocorindon
ELECTROCORINDÓN s.n. Produs obținut prin topirea în cuptoare electrice a unui amestec de bauxită cu cărbune și cu unele adaosuri; electrocorund. [< fr. électrocorindon].

electrocorticografia
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticografie
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticografiei
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticografii
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticografiile
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticografiilor
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.

DOOM

electrocorticografíe (-co-gra-) s. f., art. electrocorticografía, g.-d. electrocorticografíi, art. electrocorticografíei

electrocorticogramă
ELECTROCORTICOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută prin electrocorticografie. [< fr. électrocorticogramme].

electrocorund
ELECTROCORÚND s.n. Electrocorindon. [< germ. Elektrokorund].

electrocultiva
ELECTROCULTIVÁ vb. I. tr. A folosi curentul electric pentru dezvoltarea vegetalelor. [Et. incertă].

electrocultivare
ELECTROCULTIVÁ vb. I. tr. A folosi curentul electric pentru dezvoltarea vegetalelor. [Et. incertă].

electrocultivat
ELECTROCULTIVÁ vb. I. tr. A folosi curentul electric pentru dezvoltarea vegetalelor. [Et. incertă].

electrocultura
ELECTROCULTÚRĂ s. f. Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. – Din fr. électroculture.

DOOM

electrocultúră s. f., g.-d. art. electrocultúrii

electroculturi
ELECTROCULTÚRĂ s. f. Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. – Din fr. électroculture.

DOOM

electrocultúră s. f., g.-d. art. electrocultúrii

electroculturii
ELECTROCULTÚRĂ s. f. Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. – Din fr. électroculture.

DOOM

electrocultúră s. f., g.-d. art. electrocultúrii

electrocuta
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutai
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutam
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutare
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutare
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutarea
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutară
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutarăm
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutarăți
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutase
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutasem
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutaseră
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutaserăm
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutaserăți
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutaseși
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutaseți
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutat
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutat
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

electrocutau
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutași
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutați
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutează
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutez
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocuteze
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutezi
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutând
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutînd
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

DOOM

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutări
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutării
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutările
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutărilor
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

DOOM

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocuțiune
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocuțiunea
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocuțiuni
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocuțiunii
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocuțiunile
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocuțiunilor
ELECTROCUȚIÚNE s.f. Electrocutare. [< fr. électrocution].

DOOM

electrocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. electrocuțiúnii; pl. electrocuțiúni

electrocăldura
ELECTROCĂLDÚRĂ s. f. Electrotermie. – Electro- + căldură.

DOOM

electrocăldúră s. f., g.-d. art. electrocăldúrii

electrocălduri
ELECTROCĂLDÚRĂ s. f. Electrotermie. – Electro- + căldură.

DOOM

electrocăldúră s. f., g.-d. art. electrocăldúrii

electrocăldurii
ELECTROCĂLDÚRĂ s. f. Electrotermie. – Electro- + căldură.

DOOM

electrocăldúră s. f., g.-d. art. electrocăldúrii

electrod
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electrodiagnostic
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnostice
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnosticele
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnosticelor
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnosticul
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnosticului
ELECTRODIAGNÓSTIC, electrodiagnostice, s. n. Metodă de diagnostic bazată pe excitabilitatea organismului la curenți electrici. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnostic.

DOOM

electrodiagnóstic (-di-ag-) s. n., pl. electrodiagnóstice

electrodiagnoza
ELECTRODIAGNÓZĂ, electrodiagnoze, s. f. (Rar) Electrodiagnostic. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnose.

electrodiagnoze
ELECTRODIAGNÓZĂ, electrodiagnoze, s. f. (Rar) Electrodiagnostic. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnose.

electrodiagnozei
ELECTRODIAGNÓZĂ, electrodiagnoze, s. f. (Rar) Electrodiagnostic. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnose.

electrodiagnozele
ELECTRODIAGNÓZĂ, electrodiagnoze, s. f. (Rar) Electrodiagnostic. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnose.

electrodiagnozelor
ELECTRODIAGNÓZĂ, electrodiagnoze, s. f. (Rar) Electrodiagnostic. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. électrodiagnose.

electrodializa
ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s. f. Proces de dializă produs sub acțiunea unei diferențe de potențial electric, electrozii fiind așezați de o parte și de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.

DOOM

electrodialíză (-di-a-) s. f., g.-d. art. electrodialízei; pl. electrodialíze

electrodialize
ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s. f. Proces de dializă produs sub acțiunea unei diferențe de potențial electric, electrozii fiind așezați de o parte și de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.

DOOM

electrodialíză (-di-a-) s. f., g.-d. art. electrodialízei; pl. electrodialíze

electrodializei
ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s. f. Proces de dializă produs sub acțiunea unei diferențe de potențial electric, electrozii fiind așezați de o parte și de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.

DOOM

electrodialíză (-di-a-) s. f., g.-d. art. electrodialízei; pl. electrodialíze

electrodializele
ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s. f. Proces de dializă produs sub acțiunea unei diferențe de potențial electric, electrozii fiind așezați de o parte și de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.

DOOM

electrodialíză (-di-a-) s. f., g.-d. art. electrodialízei; pl. electrodialíze

electrodializelor
ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s. f. Proces de dializă produs sub acțiunea unei diferențe de potențial electric, electrozii fiind așezați de o parte și de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.

DOOM

electrodialíză (-di-a-) s. f., g.-d. art. electrodialízei; pl. electrodialíze

electrodinam
ELECTRODINÁM s.n. Mașină electrică producătoare de curent. [Pl. -muri, -me. / după fr. dynamo-électrique].

electrodinam
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodinamic
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamica
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamica
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámică s. f., g.-d. art. electrodinámicii

electrodinamice
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicei
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicele
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicelor
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamici
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamici
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámică s. f., g.-d. art. electrodinámicii

electrodinamicii
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicii
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámică s. f., g.-d. art. electrodinámicii

electrodinamicilor
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicul
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamicului
ELECTRODINÁMIC, -Ă, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp; referitor la acțiunile care se exercită între conductoarele parcurse de curenții electrici; care aparține acestor stări, fenomene și acțiuni. ♦ (Despre instrumente de măsură) Bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților electrice și magnetice ale materiei. – Din fr. électrodynamique.

DOOM

electrodinámic adj. m., pl. electrodinámici; f. electrodinámică, pl. electrodinámice

electrodinamism
ELECTRODINAMÍSM s. n. Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. – Din fr. électrodynamisme.

DOOM

electrodinamísm s. n.

electrodinamismul
ELECTRODINAMÍSM s. n. Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. – Din fr. électrodynamisme.

DOOM

electrodinamísm s. n.

electrodinamismului
ELECTRODINAMÍSM s. n. Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. – Din fr. électrodynamisme.

DOOM

electrodinamísm s. n.

electrodinamometre
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamometrele
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamometrelor
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamometru
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamometrul
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamometrului
ELECTRODINAMOMÉTRU s.n. Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă și alta mobilă. [< fr. électrodynamomètre].

electrodinamul
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodinamului
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodinamuri
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodinamurile
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodinamurilor
ELECTRODINÁM, electrodinamuri, s. n. Mașină care produce curent electric. – Electro- + dinam (după electrodinamică).

DOOM

electrodinám s. n., pl. electrodinámuri

electrodul
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electrodului
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electroencefalograf
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalografe
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalografele
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalografelor
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalografia
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalografie
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalografiei
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalografii
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalografiile
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalografiilor
ELECTROENCEFALOGRAFÍE s. f. Procedeu de studiere a activității electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului și pe înregistrarea grafică, sub formă de unde, a curenților corespunzători acestei activități. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographie.

DOOM

electroencefalografíe s. f., art. electroencefalografía, g.-d. electroencefalografíi, art. electroencefalografíei

electroencefalograful
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalografului
ELECTROENCEFALOGRÁF, electroencefalografe, s. n. Aparat folosit în electroencefalografie. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalographe.

DOOM

electroencefalográf s. n., pl. electroencefalográfe

electroencefalograma
ELECTROENCEFALOGRÁMĂ, electroencefalograme, s. f. Diagrama activității electrice a creierului obținută cu ajutorul electroencefalografului. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalogramme.

DOOM

electroencefalográmă s. f., g.-d. art. electroencefalográmei; pl. electroencefalográme; abr. EEG [cit. eeghé]

electroencefalograme
ELECTROENCEFALOGRÁMĂ, electroencefalograme, s. f. Diagrama activității electrice a creierului obținută cu ajutorul electroencefalografului. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalogramme.

DOOM

electroencefalográmă s. f., g.-d. art. electroencefalográmei; pl. electroencefalográme; abr. EEG [cit. eeghé]

electroencefalogramei
ELECTROENCEFALOGRÁMĂ, electroencefalograme, s. f. Diagrama activității electrice a creierului obținută cu ajutorul electroencefalografului. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalogramme.

DOOM

electroencefalográmă s. f., g.-d. art. electroencefalográmei; pl. electroencefalográme; abr. EEG [cit. eeghé]

electroencefalogramele
ELECTROENCEFALOGRÁMĂ, electroencefalograme, s. f. Diagrama activității electrice a creierului obținută cu ajutorul electroencefalografului. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalogramme.

DOOM

electroencefalográmă s. f., g.-d. art. electroencefalográmei; pl. electroencefalográme; abr. EEG [cit. eeghé]

electroencefalogramelor
ELECTROENCEFALOGRÁMĂ, electroencefalograme, s. f. Diagrama activității electrice a creierului obținută cu ajutorul electroencefalografului. [Pr.: -tro-en-] – Din fr. électro-encéphalogramme.

DOOM

electroencefalográmă s. f., g.-d. art. electroencefalográmei; pl. electroencefalográme; abr. EEG [cit. eeghé]

electroendosmoză
ELECTROENDOSMÓZĂ s.f. Electroosmoză constând în deplasarea lichidului spre catod. [< fr. électro-endosmose].

electroenergetic
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergetica
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergetice
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticei
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticele
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticelor
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergetici
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticii
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticilor
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticul
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroenergeticului
ELECTROENERGÉTIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

electroerodare
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroerodarea
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroerodări
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroerodării
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroerodările
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroerodărilor
ELECTROERODÁRE s.f. Prelucrare a metalelor constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei; electroeroziune. [Et. incertă].

DOOM

electroerodáre s. f., g.-d. art. electroerodắrii

electroeroziune
ELECTROEROZIÚNE s.f. Electroerodare. [Pron. -tro-e-. / < fr. électroerosion].

electroexosmoză
ELECTROEXOSMÓZĂ s.f. Electroosmoză constând în deplasarea lichidului spre anod. [< fr. électro-exosmose].

electrofiltre
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiltrele
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiltrelor
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiltru
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiltrul
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiltrului
ELECTROFÍLTRU, electrofiltre, s. n. Filtru electric. – Din fr. électrofiltre.

electrofiziologia
ELECTROFIZIOLOGÍE s. f. Ramură a fiziologiei care se ocupă cu studiul manifestărilor electrice ale organelor și țesuturilor (mușchi, inimă etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiologie.

DOOM

electrofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. electrofiziología, g.-d. electrofiziologíi, art. electrofiziologíei

electrofiziologie
ELECTROFIZIOLOGÍE s. f. Ramură a fiziologiei care se ocupă cu studiul manifestărilor electrice ale organelor și țesuturilor (mușchi, inimă etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiologie.

DOOM

electrofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. electrofiziología, g.-d. electrofiziologíi, art. electrofiziologíei

electrofiziologiei
ELECTROFIZIOLOGÍE s. f. Ramură a fiziologiei care se ocupă cu studiul manifestărilor electrice ale organelor și țesuturilor (mușchi, inimă etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiologie.

DOOM

electrofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. electrofiziología, g.-d. electrofiziologíi, art. electrofiziologíei

electrofiziologii
ELECTROFIZIOLOGÍE s. f. Ramură a fiziologiei care se ocupă cu studiul manifestărilor electrice ale organelor și țesuturilor (mușchi, inimă etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiologie.

DOOM

electrofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. electrofiziología, g.-d. electrofiziologíi, art. electrofiziologíei

electrofizioterapie
ELECTROFIZIOTERAPÍE s. f. Tratament medical prin procedee fizice acționate electric. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiothérapie.

electrofoare
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electrofoarele
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electrofoarelor
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electrofon
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofon
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

electrofona
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofone
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonei
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonele
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonelor
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofoni
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonii
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonilor
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonul
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofonului
ELECTROFÓN, -Ă, electrofoni, -oáne, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilațiilor electrice în sunete. 2. S. n. (Rar) Pick-up. – Din fr. électrophone.

DOOM

electrofón² (agregat) s. n., pl. electrofoáne

electrofor
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electrofor
ELECTROFÓR s.n. Aparat de laborator cu care se demonstrează apariția electricității prin influență electrostatică. [Pl. -oare, (s.m.) -ri. / < fr. électrophore, cf. fr. électro-, gr. phoros – care poartă].

electroforaj
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforaje
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforajele
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforajelor
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforajul
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforajului
ELECTROFORÁJ s.n. Foraj efectuat cu electrotrepanul. [< electro- + foraj].

electroforegramă
ELECTROFOREGRÁMĂ, electroforegrame, s. f. Diagramă electroforetică a conținutului proteic din plasma sângelui. – Din fr. électrophorégramme.

electroforetic
ELECTROFORÉTIC, -Ă, electroforetici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la transmisia particulelor în medii lichide sub influența unui câmp electric. – Din fr. électrophorétique, engl. electrophoretic.

electroforeza
ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s. f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.

DOOM

electroforéză s. f., g.-d. art. electroforézei; pl. electroforéze

electroforeze
ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s. f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.

DOOM

electroforéză s. f., g.-d. art. electroforézei; pl. electroforéze

electroforezei
ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s. f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.

DOOM

electroforéză s. f., g.-d. art. electroforézei; pl. electroforéze

electroforezele
ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s. f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.

DOOM

electroforéză s. f., g.-d. art. electroforézei; pl. electroforéze

electroforezelor
ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s. f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.

DOOM

electroforéză s. f., g.-d. art. electroforézei; pl. electroforéze

electroforul
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electroforului
ELECTROFÓR, electrofoare, s. n. Dispozitiv pentru experiențe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat prin frecare și un disc metalic care poate fi electrizat prin influență de primul disc. – Din fr. électrophore.

DOOM

electrofór (dispozitiv) s. n., pl. electrofoáre

electrofotografia
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofotografie
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofotografiei
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofotografii
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofotografiile
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofotografiilor
ELECTROFOTOGRAFÍE, electrofotografii, s. f. 1. Procedeu de obținere a fotografiilor bazat pe efectul fotoelectric al luminii. 2. Tehnică de copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite, în scopul multiplicării rapide. – Electro- + fotografie.

DOOM

electrofotografíe (-gra-) s. f., art. electrofotografía, g.-d. art. electrofotografíei; pl. electrofotografíi, art. electrofotografíile

electrofototerapie
ELECTROFOTOTERAPÍE s.f. Fototerapie făcută cu metode electrice. [Gen. -iei. / cf. fr. électrophotothérapie].

electrogalvanic
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanica
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanice
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicei
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicele
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicelor
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanici
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicii
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicilor
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicul
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanicului
ELECTROGALVÁNIC, -Ă adj. Referitor la electrogalvanism. [< fr. électrogalvanique].

electrogalvanism
ELECTROGALVANÍSM s.n. 1. Electricitate galvanică produsă prin mijloace chimice. 2. Aplicare a curentului galvanic în scopuri terapeutice. [< fr. électrogalvanisme].

electrogalvanismul
ELECTROGALVANÍSM s.n. 1. Electricitate galvanică produsă prin mijloace chimice. 2. Aplicare a curentului galvanic în scopuri terapeutice. [< fr. électrogalvanisme].

electrogalvanismului
ELECTROGALVANÍSM s.n. 1. Electricitate galvanică produsă prin mijloace chimice. 2. Aplicare a curentului galvanic în scopuri terapeutice. [< fr. électrogalvanisme].

electrogen
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogena
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogene
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenei
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenele
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenelor
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogeni
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenii
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenilor
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenul
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogenului
ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

DOOM

electrogén adj. m., pl. electrogéni; f. electrogénă, pl. electrogéne

electrogeotermic
ELECTROGEOTÉRMIC, -Ă, electrogeotermici, -ce, adj. Care produce electricitate pe baza energiei calorice a apelor termale. [Pr.: -ge-o-] – Electro- + geotermic.

electroglotograf
ELECTROGLOTOGRÁF, electroglotografe, s. n. Aparat electronic care permite vizualizarea și înregistrarea vibrațiilor glotale. – Din fr. électroglottographe.

electroglotogramă
ELECTROGLOTOGRÁMĂ, electroglotograme, s. f. Diagramă a curbelor ce reprezintă forma de undă a impulsurilor glotale înregistrate de electroglotograf. – Din fr. électroglottogramme.

electroglotospectrografie
ELECTROGLOTOSPECTROGRAFÍE s. f. Metodă de stabilire a compoziției armonice a semnalelor vorbirii prin analiza impulsurilor obținute cu electroglotograful. – Din fr. électroglottospectrographie.

electrograf
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrografe
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrografele
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrografelor
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrografia
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrografie
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrografiei
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrografii
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrografiile
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrografiilor
ELECTROGRAFÍE, electrografii, s. f. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

electrograful
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrografului
ELECTROGRÁF, electrografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor și a minereurilor. – Din fr. électrographe.

DOOM

electrográf (-tro-graf) s. n., pl. electrográfe

electrogravimetria
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravimetrie
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravimetriei
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravimetrii
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravimetriile
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravimetriilor
ELECTROGRAVIMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză cantitativă, care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cântărirea catodului înainte și după electroliză. – Din fr. électrogravimétrie.

electrogravură
ELECTROGRAVÚRĂ s. f. Gravură pe cale electrolitică. – Din fr. électrogravure.

electroizolant
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolant
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanta
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanta
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolante
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolante
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantei
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantei
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantele
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantele
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantelor
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantelor
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantul
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantul
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantului
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolantului
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanți
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanți
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanții
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanții
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanților
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electroizolanților
ELECTROIZOLÁNT, -Ă, electroizolanți, -te, adj., s. m. (Material) care are calitatea de a izola din punct de vedere electric. [Pr.: -tro-i-] – Din fr. électro-isolant.

DOOM

electroizolánt² (-tro-i-) s. m., pl. electroizolánți

electrokimograf
ELECTROCHIMOGRÁF, electrochimografe, s. n. (Med.) Aparat pentru înregistrarea curenților electrici emiși de contracția organelor, vaselor de sânge etc. – Din engl. electrokymograph.

electrokimogramă
ELECTROCHIMOGRÁMĂ, electrochimograme, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a conturului unui organ în activitate (inimă, vase mari etc.). [Scris și: electrokimogramă] – Din engl. electrokymogram.

electrolit
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electrolitic
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electrolitica
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electrolitice
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticei
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticele
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticelor
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electrolitici
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticii
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticilor
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticul
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electroliticului
ELECTROLÍTIC, -Ă, electrolitici, -ce, adj. Privitor la electroliză; produs prin electroliză; folosit la electroliză. – Din fr. électrolytique.

DOOM

electrolític adj. m., pl. electrolítici; f. electrolítică, pl. electrolítice

electrolitul
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electrolitului
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electroliza
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electroliza
ELECTROLÍZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

DOOM

electrolíză s. f., g.-d. art. electrolízei; pl. electrolíze

electrolizabil
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabila
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabile
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilei
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilele
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilelor
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabili
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilii
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabililor
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilul
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizabilului
ELECTROLIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi electrolizat. [Cf. fr. électrolysable].

electrolizai
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizam
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizare
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizară
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizarăm
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizarăți
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizase
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizasem
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizaseră
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizaserăm
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizaserăți
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizaseși
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizaseți
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizat
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizau
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizași
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizați
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolize
ELECTROLÍZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

DOOM

electrolíză s. f., g.-d. art. electrolízei; pl. electrolíze

electrolizează
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizei
ELECTROLÍZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

DOOM

electrolíză s. f., g.-d. art. electrolízei; pl. electrolíze

electrolizele
ELECTROLÍZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

DOOM

electrolíză s. f., g.-d. art. electrolízei; pl. electrolíze

electrolizelor
ELECTROLÍZĂ, electrolize, s. f. Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. – Din fr. électrolyse.

DOOM

electrolíză s. f., g.-d. art. electrolízei; pl. electrolíze

electrolizez
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizeze
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizezi
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizoare
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizoarele
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizoarelor
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizor
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizorul
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizorului
ELECTROLIZÓR, electrolizoare, s. n. Aparat cu care se obțin produse chimice pe cale electrolitică. – Din fr. électrolyseur.

DOOM

electrolizór s. n., pl. electrolizoáre

electrolizând
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electrolizînd
ELECTROLIZÁ vb. I. tr. A descompune prin electroliză. [< fr. électrolyser].

electroliți
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electroliții
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electroliților
ELECTROLÍT, electroliți, s. m. Compus chimic care, prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni, și care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. – Din fr. électrolyte.

DOOM

electrolít s. m., pl. electrolíți

electroluminescent
ELECTROLUMINESCÉNT, -Ă adj. Datorat electroluminescenței. [< fr. électroluminescent].

electroluminescență
ELECTROLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. electroluminescență.

DOOM

!electroluminescénță/electroluminiscénță s. f., g.-d. art. electroluminescénței/electroluminiscénței

electroluminiscență
ELECTROLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. electroluminescență.

DOOM

!electroluminescénță/electroluminiscénță s. f., g.-d. art. electroluminescénței/electroluminiscénței

electromacara
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromacarale
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromacaralei
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromacaralele
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromacaralelor
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromacaraua
ELECTROMACARÁ s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

electromagnet
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromagnetic
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagnetica
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagnetice
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticei
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticele
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticelor
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagnetici
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticii
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticilor
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticul
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagneticului
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneților, având două componente interdependente, și anume câmpul electric și câmpul magnetic. – Din fr. électromagnétique.

DOOM

electromagnétic adj. m., pl. electromagnétici; f. electromagnétică, pl. electromagnétice

electromagnetism
ELECTROMAGNETÍSM s. n. Ramură a electricității care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mișcare, acțiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice și cele magnetice, fenomenul inducției electromagnetice etc. – Din fr. électromagnétisme, germ. Elektromagnetismus.

DOOM

electromagnetísm s. n.

electromagnetismul
ELECTROMAGNETÍSM s. n. Ramură a electricității care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mișcare, acțiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice și cele magnetice, fenomenul inducției electromagnetice etc. – Din fr. électromagnétisme, germ. Elektromagnetismus.

DOOM

electromagnetísm s. n.

electromagnetismului
ELECTROMAGNETÍSM s. n. Ramură a electricității care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mișcare, acțiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice și cele magnetice, fenomenul inducției electromagnetice etc. – Din fr. électromagnétisme, germ. Elektromagnetismus.

DOOM

electromagnetísm s. n.

electromagnetul
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromagnetului
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromagneți
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromagneții
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromagneților
ELECTROMAGNÉT, electromagneți, s. m. Bucată de oțel care capătă proprietăți magnetice când, printr-un fir metalic care o înfășoară, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.

DOOM

electromagnét s. m., pl. electromagnéți

electromasaj
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromasaje
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromasajele
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromasajelor
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromasajul
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromasajului
ELECTROMASÁJ s.n. Masaj efectuat cu ajutorul curenților electrici. [Cf. fr. électromassage].

electromecanic
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanica
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanica
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánică s. f., g.-d. art. electromecánicii

electromecanice
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicei
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicele
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicelor
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanici
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanici
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánică s. f., g.-d. art. electromecánicii

electromecanicii
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicii
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánică s. f., g.-d. art. electromecánicii

electromecanicilor
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicul
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanicului
ELECTROMECÁNIC, -Ă, electromecanici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. ♦ Care se referă la aplicațiile combinate ale mecanicii și electrotehnicii. 2. S. f. Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicațiile tehnice ale electricității, ale termodinamicii și ale mecanicii. – Din fr. électromécanique.

DOOM

electromecánic adj. m., pl. electromecánici; f. electromecánică, pl. electromecánice

electromecanoterapia
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromecanoterapie
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromecanoterapiei
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromecanoterapii
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromecanoterapiile
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromecanoterapiilor
ELECTROMECANOTERAPÍE s. f. Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricității și a aparatelor mecanice. – Din fr. électromécanothérapie.

DOOM

electromecanoterapíe s. f., art. electromecanoterapía, g.-d. electromecanoterapíi, art. electromecanoterapíei

electromenajer
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajera
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajere
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerei
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerele
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerelor
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajeri
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerii
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerilor
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerul
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electromenajerului
ELECTROMENAJÉR, -Ă, electromenajeri, -e, adj. (Despre aparate) Care este folosit în gospodărie și este acționat electric; electrocasnic. – Din fr. électroménager.

electrometalizare
ELECTROMETALIZÁRE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constând în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

electrometalizarea
ELECTROMETALIZÁRE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constând în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

electrometalizări
ELECTROMETALIZÁRE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constând în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

electrometalizării
ELECTROMETALIZÁRE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constând în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

electrometalurgia
ELECTROMETALURGÍE s. f. Ramură a metalurgiei care folosește pentru elaborarea și rafinarea metalelor și aliajelor procedee electrolitice sau electrotermice. – Din fr. électrométallurgie.

DOOM

electrometalurgíe s. f., art. electrometalurgía, g.-d. electrometalurgíi, art. electrometalurgíei

electrometalurgic
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgica
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgice
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicei
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicele
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicelor
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgici
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicii
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicilor
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicul
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgicului
ELECTROMETALÚRGIC, -Ă adj. Referitor la electrometalurgie. [Cf. fr. électrométallurgique].

electrometalurgie
ELECTROMETALURGÍE s. f. Ramură a metalurgiei care folosește pentru elaborarea și rafinarea metalelor și aliajelor procedee electrolitice sau electrotermice. – Din fr. électrométallurgie.

DOOM

electrometalurgíe s. f., art. electrometalurgía, g.-d. electrometalurgíi, art. electrometalurgíei

electrometalurgiei
ELECTROMETALURGÍE s. f. Ramură a metalurgiei care folosește pentru elaborarea și rafinarea metalelor și aliajelor procedee electrolitice sau electrotermice. – Din fr. électrométallurgie.

DOOM

electrometalurgíe s. f., art. electrometalurgía, g.-d. electrometalurgíi, art. electrometalurgíei

electrometalurgii
ELECTROMETALURGÍE s. f. Ramură a metalurgiei care folosește pentru elaborarea și rafinarea metalelor și aliajelor procedee electrolitice sau electrotermice. – Din fr. électrométallurgie.

DOOM

electrometalurgíe s. f., art. electrometalurgía, g.-d. electrometalurgíi, art. electrometalurgíei

electrometalurgist
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgista
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgiste
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgistei
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgistele
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgistelor
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgistul
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgistului
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgiști
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgiștii
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometalurgiștilor
ELECTROMETALURGÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în electrometalurgie. [< fr. électrométallurgiste].

electrometre
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electrometrele
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electrometrelor
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electrometria
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometric
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometrica
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometrice
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricei
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricele
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricelor
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometrici
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricii
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricilor
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricul
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometricului
ELECTROMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la electrometrie. [< fr. électrométrique].

electrometrie
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometriei
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometrii
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometriile
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometriilor
ELECTROMETRÍE s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă care folosește ca indicator pentru observarea sfârșitului reacției variația potențialului electric al unui electrod cufundat în soluția de analizat. – Din fr. électrométrie.

DOOM

electrometríe (-me-tri-) s. f., art. electrometría, g.-d. electrometríi, art. electrometríei

electrometru
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electrometrul
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electrometrului
ELECTROMÉTRU, electrometre, s. n. Instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric. – Din fr. électromètre.

DOOM

electrométru (-me-tru) s. n., art. electrométrul; pl. electrométre

electromiograf
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiografe
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiografele
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiografelor
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiografia
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiografie
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiografiei
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiografii
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiografiile
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiografiilor
ELECTROMIOGRAFÍE s. f. Înregistrare a contracțiilor mușchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographie.

DOOM

electromiografíe (-mi-o-gra-) s. f., art. electromiografía, g.-d. electromiografíi, art. electromiografíei

electromiograful
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiografului
ELECTROMIOGRÁF, electromiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyographe.

DOOM

electromiográf (-mi-o-graf) s. n., pl. electromiográfe

electromiogramă
ELECTROMIOGRÁMĂ, electromiograme, s. f. (Med.) Diagramă care reprezintă curenții electrici generați de activitatea musculară. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. électromyogramme.

electromobil
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromobile
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromobilele
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromobilelor
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromobilul
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromobilului
ELECTROMOBÍL, electromobile, s. n. Automobil cu motor electric. – Din germ. Elektromobil, fr. électromobile.

electromotoare
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotoarea
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotoarei
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotoarele
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotoarelor
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotor
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotori
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotorii
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotorilor
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotorul
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromotorului
ELECTROMOTÓR, -OÁRE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forță) electromotoare = tensiune electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. électromoteur.

DOOM

electromotór² s. n., pl. electromotoáre

electromuscular
ELECTROMUSCULÁR, -Ă adj. (Despre fenomene electrice) Care se produce în mușchi. [Cf. fr. électromusculaire].

electron
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electron
ELEKTRÓN s. n. Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. – Probabil din germ.

electronarcoza
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

DOOM

electronarcóză s. f., g.-d. art. electronarcózei; pl. electronarcóze

electronarcoze
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

DOOM

electronarcóză s. f., g.-d. art. electronarcózei; pl. electronarcóze

electronarcozei
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

DOOM

electronarcóză s. f., g.-d. art. electronarcózei; pl. electronarcóze

electronarcozele
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

DOOM

electronarcóză s. f., g.-d. art. electronarcózei; pl. electronarcóze

electronarcozelor
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.

DOOM

electronarcóză s. f., g.-d. art. electronarcózei; pl. electronarcóze

electronavigația
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronavigație
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronavigației
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronavigații
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronavigațiile
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronavigațiilor
ELECTRONAVIGÁȚIE, electronavigații, s. f. Metodă de navigație de coastă cu ajutorul aparatelor electrice de navigație. – Din fr. électronavigation.

DOOM

electronavigáție (-ți-e) s. f., art. electronavigáția (-ți-a), g.-d. art. electronavigáției; pl. electronavigáții, art. electronavigáțiile (-ți-i-)

electronegativ
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativa
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegative
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativei
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativele
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativelor
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativi
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativii
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativilor
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativitate
ELECTRONEGATIVITÁTE s. f. Proprietate a elementelor chimice de a fi electronegative. – Din fr. électronégativité, engl. electronegativity.

electronegativul
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electronegativului
ELECTRONEGATÍV, -Ă, electronegativi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni negativi. – Din fr. électronégatif.

DOOM

electronegatív adj. m., pl. electronegatívi; f. electronegatívă, pl. electronegatíve

electroni
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electronic
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronica
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronica
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronice
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicei
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicele
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicelor
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronici
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronici
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronician
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electroniciana
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicianul
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicianului
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electroniciene
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicienei
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicienele
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicienelor
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicieni
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicienii
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicienilor
ELECTRONICIÁN, -Ă s.m. și f. Electronist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. éléctronicien].

electronicii
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicii
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicilor
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicul
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronicului
ELECTRÓNIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

DOOM

electrónică s. f., g.-d. art. electrónicii

electronii
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electronilor
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electronist
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronista
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electroniste
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronistei
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronistele
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronistelor
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronistul
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronistului
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electroniza
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizai
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizam
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizare
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizare
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electronizarea
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electronizară
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizarăm
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizarăți
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizase
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizasem
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizaseră
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizaserăm
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizaserăți
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizaseși
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizaseți
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizat
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizat
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizata
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizate
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizatei
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizatele
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizatelor
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizatul
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizatului
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizau
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizași
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizați
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizați
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizații
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizaților
ELECTRONIZÁT, -Ă, electronizați, -te, adj. Care a fost dotat cu mijloace electronice. – V. electroniza.

electronizează
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizez
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizeze
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizezi
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizând
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizînd
ELECTRONIZÁ, electronizez, vb. I. Tranz. A dota cu mijloace electronice. – De la electronică.

electronizări
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electronizării
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electronizările
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electronizărilor
ELECTRONIZÁRE, electronizări, s. f. Acțiunea de a electroniza și rezultatul ei. – V. electroniza.

electroniști
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electroniștii
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electroniștilor
ELECTRONÍST, -Ă, electroniști, -ste, s. m. și f. Specialist în electronică. – Electron[ică] + suf. -ist.

DOOM

electronístă s. f., g.-d. art. electronístei; pl. electroníste

electronograf
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronografe
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronografele
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronografelor
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronografia
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronografic
ELECTRONOGRÁFIC, -Ă, electronografici, -ce, adj. (Med.) De electronografie, referitor la electronografie. – Din engl. electronographic.

electronografie
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronografiei
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronografii
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronografiile
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronografiilor
ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s. f. (Med.) 1. Metodă de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum și a modificărilor acestora, în condiții de boală. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; clișeu cu această imagine. – Din engl. electrography.

electronograful
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronografului
ELECTRONOGRÁF, electronografe, s. n. (Med.) Aparat pentru electronografii. – Din fr. électronographe.

electronomicroscopia
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronomicroscopie
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronomicroscopiei
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronomicroscopii
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronomicroscopiile
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronomicroscopiilor
ELECTRONOMICROSCOPÍE, electronomicroscopii, s. f. Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. – Cf. fr. électron-microscopie.

DOOM

!electronomicroscopíe (-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. electronomicroscopía, g.-d. art. electronomicroscopíei; pl. electronomicroscopíi, art. electronomicroscopíile

electronopunctură
ELECTRONOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică de stimulare a punctelor active ale corpului prin atingere cu un electrod care primește impulsuri electrice. – Electron[ică] + [acu]punctură.

electronul
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electronului
ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

DOOM

electrón s. m., pl. electróni

electronvolt
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electronvoltul
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electronvoltului
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electronvolți
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electronvolții
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electronvolților
ELECTRONVÓLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.

DOOM

!electronvólt s. m., pl. electronvólți; simb. eV

electrooptic
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electrooptica
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electrooptica
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptică s. f., g.-d. art. electroópticii

electrooptice
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticei
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticele
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticelor
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electrooptici
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electrooptici
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptică s. f., g.-d. art. electroópticii

electroopticii
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticii
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptică s. f., g.-d. art. electroópticii

electroopticilor
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticul
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroopticului
ELECTROÓPTIC, -Ă, electrooptici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre dispozitive) Care cuprinde o parte electrică și una optică. 2. S. f. Teoria electromagnetică a luminii. [Pr.: -tro-op-] – Din fr. électro-optique.

DOOM

electroóptic adj. m., pl. electroóptici; f. electroóptică, pl. electroóptice

electroosmotic
ELECTROOSMÓTIC, -Ă, electroosmotici, -ce, adj. Privitor la electroosmoză. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. électro-osmotique.

electroosmoza
ELECTROOSMÓZĂ s. f. Trecere a unui lichid printr-o membrană poroasă sub acțiunea unei diferențe de potențial electric dintre cele două fețe ale membranei. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. électro-osmose.

DOOM

electroosmóză s. f., g.-d. art. electroosmózei

electroosmoze
ELECTROOSMÓZĂ s. f. Trecere a unui lichid printr-o membrană poroasă sub acțiunea unei diferențe de potențial electric dintre cele două fețe ale membranei. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. électro-osmose.

DOOM

electroosmóză s. f., g.-d. art. electroosmózei

electroosmozei
ELECTROOSMÓZĂ s. f. Trecere a unui lichid printr-o membrană poroasă sub acțiunea unei diferențe de potențial electric dintre cele două fețe ale membranei. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. électro-osmose.

DOOM

electroosmóză s. f., g.-d. art. electroosmózei

electropatologia
ELECTROPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al leziunilor și bolilor provocate de electricitatea industrială și de cea atmosferică. – Din fr. électropathologie.

electropatologie
ELECTROPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al leziunilor și bolilor provocate de electricitatea industrială și de cea atmosferică. – Din fr. électropathologie.

electropatologiei
ELECTROPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al leziunilor și bolilor provocate de electricitatea industrială și de cea atmosferică. – Din fr. électropathologie.

electropatologii
ELECTROPATOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al leziunilor și bolilor provocate de electricitatea industrială și de cea atmosferică. – Din fr. électropathologie.

electroplasmoliza
ELECTROPLASMOLÍZĂ s.f. Procedeu (folosit în industria sucurilor de fructe, a lichiorurilor etc.) pentru degradarea protoplasmei celulare, constând în expunerea materiei prime acțiunii unui curent electric de joasă tensiune. [< fr. électroplasmolyse].

DOOM

electroplasmolíză (-tro-plas-) s. f., g.-d. art. electroplasmolízei

electroplasmolize
ELECTROPLASMOLÍZĂ s.f. Procedeu (folosit în industria sucurilor de fructe, a lichiorurilor etc.) pentru degradarea protoplasmei celulare, constând în expunerea materiei prime acțiunii unui curent electric de joasă tensiune. [< fr. électroplasmolyse].

DOOM

electroplasmolíză (-tro-plas-) s. f., g.-d. art. electroplasmolízei

electroplasmolizei
ELECTROPLASMOLÍZĂ s.f. Procedeu (folosit în industria sucurilor de fructe, a lichiorurilor etc.) pentru degradarea protoplasmei celulare, constând în expunerea materiei prime acțiunii unui curent electric de joasă tensiune. [< fr. électroplasmolyse].

DOOM

electroplasmolíză (-tro-plas-) s. f., g.-d. art. electroplasmolízei

electroporțelan
ELECTROPORȚELÁN s. n. Varietate de porțelan folosit la confecționarea izolatoarelor pentru liniile de distribuție a curentului electric și de telecomunicații. – Electro- + porțelan.

electropozitiv
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitiva
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitive
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivei
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivele
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivelor
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivi
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivii
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivilor
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivitate
ELECTROPOZITIVITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a elementelor chimice de a fi electropozitive. – Din fr. électropositivité.

electropozitivul
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitivului
ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

DOOM

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electroprelucrare
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electroprelucrarea
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electroprelucrări
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electroprelucrării
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electroprelucrările
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electroprelucrărilor
ELECTROPRELUCRÁRE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

DOOM

electroprelucráre (-tro-pre-lu-cra-) s. f., g.-d. art. electroprelucrắrii

electropunctură
ELECTROPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electroacupunctură. – Din fr. électroponcture.

electroradiolog
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologa
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologe
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologei
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologele
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologelor
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologi
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologia
ELECTRORADIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor. [Gen. -iei. / cf. fr. électroradiologie].

electroradiologie
ELECTRORADIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor. [Gen. -iei. / cf. fr. électroradiologie].

electroradiologiei
ELECTRORADIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor. [Gen. -iei. / cf. fr. électroradiologie].

electroradiologii
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologii
ELECTRORADIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor. [Gen. -iei. / cf. fr. électroradiologie].

electroradiologilor
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologul
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroradiologului
ELECTRORADIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în electroradiologie. [< fr. électroradiologue].

electroscoape
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electroscoapele
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electroscoapelor
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electroscop
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electroscopia
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopic
ELECTROSCÓPIC, -Ă, electroscopici, -ce, adj. Care este în legătură cu electroscopia, care aparține electroscopiei. – Din fr. électroscopique.

DOOM

!electroscópic (-tros-co-/-tro-sco-) adj. m., pl. electroscópici; f. electroscópică, pl. electroscópice

electroscopie
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopiei
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopii
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopiile
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopiilor
ELECTROSCOPÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor. – Din fr. électroscopie.

DOOM

!electroscopíe (-tros-co-/-tro-sco-) s. f., art. electroscopía, g.-d. electroscopíi, art. electroscopíei

electroscopul
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electroscopului
ELECTROSCÓP, electroscoape, s. n. Aparat care servește la punerea în evidență a stării de electrizare a unui corp și a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. électroscope.

DOOM

!electroscóp (-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. electroscoápe

electrosecuritate
ELECTROSECURITÁTE s. f. Protecție împotriva electrocutării. – Electro- + securitate.

electrosecuritatea
ELECTROSECURITÁTE s. f. Protecție împotriva electrocutării. – Electro- + securitate.

electrosecurități
ELECTROSECURITÁTE s. f. Protecție împotriva electrocutării. – Electro- + securitate.

electrosecurității
ELECTROSECURITÁTE s. f. Protecție împotriva electrocutării. – Electro- + securitate.

electrosomn
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrosomnul
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrosomnului
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrosomnuri
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrosomnurile
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrosomnurilor
ELECTROSÓMN s. n. (Med.) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice și nervoase. – Electro- + somn.

DOOM

electrosómn s. n.

electrostatic
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostatica
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostatica
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátică (-tros-ta-/-tro-sta-) s. f., g.-d. art. electrostáticii

electrostatice
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticei
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticele
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticelor
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostatici
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostatici
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátică (-tros-ta-/-tro-sta-) s. f., g.-d. art. electrostáticii

electrostaticii
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticii
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátică (-tros-ta-/-tro-sta-) s. f., g.-d. art. electrostáticii

electrostaticilor
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticul
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostaticului
ELECTROSTÁTIC, -Ă, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în stare de repaus. ◊ Mașină electrostatică = generator electric care funcționează pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoțesc sarcinile electrice aflate în repaus. – Din fr. électrostatique.

DOOM

!electrostátic (-tros-ta-/-tro-sta-) adj. m., pl. electrostátici; f. electrostátică, pl. electrostátice

electrostimulare
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostimularea
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostimulări
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostimulării
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostimulările
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostimulărilor
ELECTROSTIMULÁRE s. f. Stimulare a țesuturilor vii prin impulsuri electrice. – Electro- + stimulare. Cf. fr. électrostimulation.

electrostricțiune
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrostricțiunea
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrostricțiuni
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrostricțiunii
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrostricțiunile
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrostricțiunilor
ELECTROSTRICȚIÚNE s. f. Deformare a unui dielectric sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. électrostriction.

DOOM

!electrostricțiúne (-tros-tric-ți-u-/-tro-stric-) s. f., g.-d. art. electrostricțiúnii

electrotehnic
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnica
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnica
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnică s. f., g.-d. art. electrotéhnicii

electrotehnice
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicei
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicele
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicelor
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnici
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnici
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnică s. f., g.-d. art. electrotéhnicii

electrotehnician
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehniciana
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicianul
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicianului
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehniciene
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicienei
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicienele
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicienelor
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicieni
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicienii
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicienilor
ELECTROTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în electrotehnică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. électrotechnicien].

electrotehnicii
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicii
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnică s. f., g.-d. art. electrotéhnicii

electrotehnicilor
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicul
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electrotehnicului
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

DOOM

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

electroterapeut
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapeutul
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapeutului
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapeuți
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapeuții
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapeuților
ELECTROTERAPEÚT s.m. Medic specialist în electroterapie. [Pron. -pe-ut. / < fr. electrothérapeute].

electroterapia
ELECTROTERAPÍE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

DOOM

electroterapíe s. f., art. electroterapía, g.-d. electroterapíi, art. electroterapíei

electroterapic
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapica
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapice
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicei
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicele
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicelor
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapici
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicii
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicilor
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicul
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapicului
ELECTROTERÁPIC, -Ă, electroterapici, -ce, adj. De electroterapie, referitor la electroterapie. – Din fr. électrothérapique.

electroterapie
ELECTROTERAPÍE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

DOOM

electroterapíe s. f., art. electroterapía, g.-d. electroterapíi, art. electroterapíei

electroterapiei
ELECTROTERAPÍE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

DOOM

electroterapíe s. f., art. electroterapía, g.-d. electroterapíi, art. electroterapíei

electroterapii
ELECTROTERAPÍE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

DOOM

electroterapíe s. f., art. electroterapía, g.-d. electroterapíi, art. electroterapíei

electrotermia
ELECTROTERMÍE s. f. Parte a electrotehnicii care se ocupă cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice sau pentru încălzit; electrocăldură. – Din fr. électrothermie.

DOOM

electrotermíe s. f., art. electrotermía, g.-d. electrotermíi, art. electrotermíei

electrotermic
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermica
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermice
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicei
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicele
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicelor
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermici
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicii
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicilor
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicul
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermicului
ELECTROTÉRMIC, -Ă, electrotermici, -ce, adj. Care aparține electrotermiei, care se referă la electrotermie. – Din fr. électrothermique.

DOOM

electrotérmic adj. m., pl. electrotérmici; f. electrotérmică, pl. electrotérmice

electrotermie
ELECTROTERMÍE s. f. Parte a electrotehnicii care se ocupă cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice sau pentru încălzit; electrocăldură. – Din fr. électrothermie.

DOOM

electrotermíe s. f., art. electrotermía, g.-d. electrotermíi, art. electrotermíei

electrotermiei
ELECTROTERMÍE s. f. Parte a electrotehnicii care se ocupă cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice sau pentru încălzit; electrocăldură. – Din fr. électrothermie.

DOOM

electrotermíe s. f., art. electrotermía, g.-d. electrotermíi, art. electrotermíei

electrotermii
ELECTROTERMÍE s. f. Parte a electrotehnicii care se ocupă cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice sau pentru încălzit; electrocăldură. – Din fr. électrothermie.

DOOM

electrotermíe s. f., art. electrotermía, g.-d. electrotermíi, art. electrotermíei

electrotermoterapie
ELECTROTERMOTERAPÍE s.f. Producere de căldură în țesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. [Gen. -iei. / cf. fr. électrothermothérapie].

electrotipia
ELECTROTIPÍE s. f. Reproducere de gravuri cu ajutorul electrolizei. – Din fr. électrotypie.

DOOM

electrotipíe s. f., art. electrotipía, g.-d. electrotipíi, art. electrotipíei

electrotipic
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipica
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipice
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicei
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicele
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicelor
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipici
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicii
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicilor
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicul
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipicului
ELECTROTÍPIC, -Ă, electrotipici, -ce, adj. Referitor la electrotipie; executat prin electrotipie. – Din fr. électrotypique.

DOOM

electrotípic adj. m., pl. electrotípici; f. electrotípică, pl. electrotípice

electrotipie
ELECTROTIPÍE s. f. Reproducere de gravuri cu ajutorul electrolizei. – Din fr. électrotypie.

DOOM

electrotipíe s. f., art. electrotipía, g.-d. electrotipíi, art. electrotipíei

electrotipiei
ELECTROTIPÍE s. f. Reproducere de gravuri cu ajutorul electrolizei. – Din fr. électrotypie.

DOOM

electrotipíe s. f., art. electrotipía, g.-d. electrotipíi, art. electrotipíei

electrotipii
ELECTROTIPÍE s. f. Reproducere de gravuri cu ajutorul electrolizei. – Din fr. électrotypie.

DOOM

electrotipíe s. f., art. electrotipía, g.-d. electrotipíi, art. electrotipíei

electrotomia
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotomie
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotomiei
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotomii
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotomiile
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotomiilor
ELECTROTOMÍE s. f. Secționare a țesuturilor cu ajutorul curenților electrici. – Din fr. électrotomie.

DOOM

electrotomíe s. f., art. electrotomía, g.-d. electrotomíi, art. electrotomíei

electrotonic
ELECTROTÓNIC, -Ă adj. Referitor la electrotonus. [< fr. électrotonique].

electrotonus
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotonusul
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotonusului
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotonusuri
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotonusurile
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotonusurilor
ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus.

DOOM

electrotónus s. n.

electrotraumatism
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotraumatisme
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotraumatismele
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotraumatismelor
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotraumatismul
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotraumatismului
ELECTROTRAUMATÍSM, electrotraumatisme, s. n. (Med.) Electrocutare. – Electro- + traumatism.

electrotrepan
ELECTROTREPÁN s.n. (Tehn.) Sapă acționată de un motor electric, care se folosește în explorările petroliere; electrobur. [Cf. fr. électrotrépan].

electrotropism
ELECTROTROPÍSM s. n. Orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme.

DOOM

electrotropísm (-tro-tro-) s. n.

electrotropismul
ELECTROTROPÍSM s. n. Orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme.

DOOM

electrotropísm (-tro-tro-) s. n.

electrotropismului
ELECTROTROPÍSM s. n. Orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme.

DOOM

electrotropísm (-tro-tro-) s. n.

electrovalența
ELECTROVALÉNȚĂ, electrovalențe, s. f. Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forțelor de atracție dintre aceștia. – Din fr. électrovalence.

DOOM

electrovalénță s. f., g.-d. art. electrovalénței; pl. electrovalénțe

electrovalențe
ELECTROVALÉNȚĂ, electrovalențe, s. f. Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forțelor de atracție dintre aceștia. – Din fr. électrovalence.

DOOM

electrovalénță s. f., g.-d. art. electrovalénței; pl. electrovalénțe

electrovalenței
ELECTROVALÉNȚĂ, electrovalențe, s. f. Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forțelor de atracție dintre aceștia. – Din fr. électrovalence.

DOOM

electrovalénță s. f., g.-d. art. electrovalénței; pl. electrovalénțe

electrovalențele
ELECTROVALÉNȚĂ, electrovalențe, s. f. Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forțelor de atracție dintre aceștia. – Din fr. électrovalence.

DOOM

electrovalénță s. f., g.-d. art. electrovalénței; pl. electrovalénțe

electrovalențelor
ELECTROVALÉNȚĂ, electrovalențe, s. f. Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită forțelor de atracție dintre aceștia. – Din fr. électrovalence.

DOOM

electrovalénță s. f., g.-d. art. electrovalénței; pl. electrovalénțe

electrovalva
ELECTROVÁLVĂ s.f. Ventil sau supapă a căror deschidere și închidere sunt comandate de un electromagnet. [< fr. électrovalve].

electrovalve
ELECTROVÁLVĂ s.f. Ventil sau supapă a căror deschidere și închidere sunt comandate de un electromagnet. [< fr. électrovalve].

electrovalvei
ELECTROVÁLVĂ s.f. Ventil sau supapă a căror deschidere și închidere sunt comandate de un electromagnet. [< fr. électrovalve].

electrovalvele
ELECTROVÁLVĂ s.f. Ventil sau supapă a căror deschidere și închidere sunt comandate de un electromagnet. [< fr. électrovalve].

electrovalvelor
ELECTROVÁLVĂ s.f. Ventil sau supapă a căror deschidere și închidere sunt comandate de un electromagnet. [< fr. électrovalve].

electrozi
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electrozii
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electrozilor
ELECTRÓD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Din fr. électrode.

DOOM

electród s. m., pl. electrózi

electroșoc
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electroșocul
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electroșocului
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electroșocuri
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electroșocurile
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electroșocurilor
ELECTROȘÓC, electroșocuri, s. n. (Med.) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. – Din fr. électrochoque.

DOOM

electroșóc s. n., pl. electroșócuri

electru
eléctru s. m. – Ambră. – Var. ilectru. Gr. ἠλέϰτρον (sec. XVIII). Înv. Se întîlnește cu electric, adj., din fr., cu numeroși der.

electrum
ELÉCTRUM s. n. Aur nativ care conține o mare cantitate de argint, de culoare galbenă-deschis până la albă-argintie, maleabil și ductil. – Din fr. électrum.

DOOM

eléctrum s. n.

electrumul
ELÉCTRUM s. n. Aur nativ care conține o mare cantitate de argint, de culoare galbenă-deschis până la albă-argintie, maleabil și ductil. – Din fr. électrum.

DOOM

eléctrum s. n.

electrumului
ELÉCTRUM s. n. Aur nativ care conține o mare cantitate de argint, de culoare galbenă-deschis până la albă-argintie, maleabil și ductil. – Din fr. électrum.

DOOM

eléctrum s. n.

electryon
Electryon, rege al cetății Mycenae. Era considerat fiul lui Perseus și al Andromedei și tatăl Alcmenei (v. și Alcmene).

electuar
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

electuare
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

electuarele
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

electuarelor
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

electuarul
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

electuarului
ELECTUÁR s.n. Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obținut prin amestecarea unei pudre cu miere de albine. [Pron. -tu-ar. / cf. fr. électuaire].

elecție
ELÉCȚIE s.f. v. elecțiune.

elecțiune
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elecțiunea
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elecțiuni
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elecțiunii
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elecțiunile
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elecțiunilor
ELECȚIÚNE, elecțiuni, s. f. (Rar) Alegere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élection, lat. electio, -onis.

DOOM

elecțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elecțiúnii; pl. elecțiúni

elefant
ELEFÁNT, elefanți, s. m. Numele a două animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă mobilă și cu colți foarte lungi de fildeș (Elephas maximus și Loxodonta africana). – Din fr. éléphant, lat. elephantus.

DOOM

elefánt s. m., pl. elefánți

elefantesc
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefantesca
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefantescul
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefantescului
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefantești
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefanteștii
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefanteștile
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefanteștilor
ELEFANTÉSC, -Ă adj. (Fam.) Uriaș, enorm. [< fr. éléphantesque].

elefantiazic
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazic
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazica
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazica
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazice
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazice
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicei
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicei
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicele
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicele
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicelor
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicelor
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazici
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazici
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicii
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicii
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicilor
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicilor
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicul
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicul
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicului
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazicului
ELEFANTIÁZIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de elefantiazis. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasique].

elefantiazis
ELEFANTIÁZIS s. n. Boală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pr.: -ti-a-. – Var.: elefantiáză s. f.] – Din fr. éléphantiasis.

DOOM

elefantiázis (-ti-a-) s. n.

elefantiazisul
ELEFANTIÁZIS s. n. Boală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pr.: -ti-a-. – Var.: elefantiáză s. f.] – Din fr. éléphantiasis.

DOOM

elefantiázis (-ti-a-) s. n.

elefantiazisului
ELEFANTIÁZIS s. n. Boală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pr.: -ti-a-. – Var.: elefantiáză s. f.] – Din fr. éléphantiasis.

DOOM

elefantiázis (-ti-a-) s. n.

elefantiază
ELEFANTIÁZIS s. n. Boală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pr.: -ti-a-. – Var.: elefantiáză s. f.] – Din fr. éléphantiasis.

DOOM

elefantiázis (-ti-a-) s. n.

elefantic
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefantica
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefantice
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticei
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticele
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticelor
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefantici
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticii
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticilor
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticul
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefanticului
ELEFÁNTIC, -Ă, elefantici, -ce, adj. (Rar) Care este în legătură cu elefanții; de elefant. – Din fr. éléphantique.

DOOM

elefántic (rar) adj. m., pl. elefántici; f. elefántică, pl. elefántice

elefantin
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantina
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantine
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinei
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinele
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinelor
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantini
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinii
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinilor
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinul
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elefantinului
ELEFANTÍN, -Ă, elefantini, -e, adj. (Rar) Care se aseamănă cu un elefant. ♦ Care este propriu elefantului. – Din fr. éléphantin.

DOOM

elefantín (rar) adj. m., pl. elefantíni; f. elefantínă, pl. elefantíne

elegans
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Nevastă de cârciumar; femeie care are în proprietate o cârciumă; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă.

elegant
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

eleganta
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegante
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegantei
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegantele
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegantelor
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegantul
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegantului
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

eleganța
ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

DOOM

elegánță s. f., g.-d. art. elegánței

eleganțe
ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

DOOM

elegánță s. f., g.-d. art. elegánței

eleganței
ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

DOOM

elegánță s. f., g.-d. art. elegánței

eleganți
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

eleganții
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

eleganților
ELEGÁNT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Făcut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebește prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.

DOOM

elegánt adj. m., pl. elegánți; f. elegántă, pl. elegánte

elegia
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elegiac
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiaca
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiace
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacei
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacele
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacelor
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiaci
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacii
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacilor
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacul
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiacului
ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

DOOM

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegic
ELÉGIC, -Ă, elegici, -e, adj. (Rar) Elegiac. Această elegică și grațioasă baladă. ODOBESCU, S. I 210.

elegie
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elegiei
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elegii
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elegiile
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elegiilor
ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

DOOM

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile

elei
ELÉI interj. (Pop.) Exclamație prin care se interpelează ascultătorul. – Formație onomatopeică.

DOOM

eléi (pop.) interj.

elektron
ELEKTRÓN s. n. Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. – Probabil din germ.

element
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

element
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

DOOM

!elemént² (fenomen, componentă) s. n., pl. eleménte

elementar
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementara
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementare
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarei
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarele
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarelor
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementari
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarii
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarilor
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementaritate
ELEMENTARITÁTE s. f. (Livr.) Caracter elementar. – Elementar + suf. -itate.

elementaritatea
ELEMENTARITÁTE s. f. (Livr.) Caracter elementar. – Elementar + suf. -itate.

elementarități
ELEMENTARITÁTE s. f. (Livr.) Caracter elementar. – Elementar + suf. -itate.

elementarității
ELEMENTARITÁTE s. f. (Livr.) Caracter elementar. – Elementar + suf. -itate.

elementarul
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementarului
ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Puțin complicat; simplu, ușor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care ține de natură și de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.

DOOM

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elemente
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

elementele
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

elementelor
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

elementul
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

elementului
ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

elen
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elen
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elena
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elena
Elena = Helena.

elena
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenchi
IGNORÁTIO ELÉNCHI loc. s. f. Eroare logică constând în substituirea involuntară sau sofistică a tezei de demonstrat printr-o altă teză. [Pr.: -ți-o-] – Loc. lat.

DOOM

ignorátio elénchi (lat.) [ti pron. ți] (ig-no-, -ti-o, -chi/i-gno-) loc. s. f.

elenchos
ELÉNCHOS s.n. (În filozofia scolastică) Chestiune în discuție. ♦ Raționament contradictoriu. [Var. elenchus s.n. / < gr. elenchos, lat. elenchus – index].

elenchus
ELÉNCHUS s.n. v. elenchos.

elene
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elene
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenei
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenei
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenele
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenele
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenelor
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenelor
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

eleni
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

eleni
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenii
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenii
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenilor
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenilor
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenism
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenisme
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenismele
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenismelor
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenismul
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenismului
ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I î. H. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme, germ. Hellenismus.

DOOM

elenísm s. n.

elenist
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenista
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

eleniste
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenistei
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenistele
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenistelor
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenistic
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenistica
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenistice
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticei
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticele
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticelor
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenistici
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticii
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticilor
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticul
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenisticului
ELENÍSTIC, -Ă, elenistici, -ce, adj. Care aparține elenismului, privitor la elenism. – Din fr. hellénistique.

DOOM

elenístic adj. m., pl. elenístici; f. elenístică, pl. elenístice

elenistul
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenistului
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

eleniza
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizai
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizam
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizare
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizare
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizarea
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizară
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizarăm
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizarăți
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizase
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizasem
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizaseră
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizaserăm
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizaserăți
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizaseși
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizaseți
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizat
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizat
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizau
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizași
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizați
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizează
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizez
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizeze
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizezi
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizând
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizînd
ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

elenizări
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizării
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizările
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizărilor
ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

eleniști
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

eleniștii
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

eleniștilor
ELENÍST, -Ă, eleniști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul limbii și culturii Greciei antice și epocii elenistice; p. gener. specialist în studiul limbii și culturii grecești. – Din fr. helléniste, germ. Hellenist.

DOOM

elenístă s. f., g.-d. art. elenístei; pl. eleníste

elenul
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenul
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenului
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elenului
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elephas
ELEFÁNT, elefanți, s. m. Numele a două animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă mobilă și cu colți foarte lungi de fildeș (Elephas maximus și Loxodonta africana). – Din fr. éléphant, lat. elephantus.

elephenor
Elephenor, nepot al lui Abas, pe care l-a ucis din greșeală. În urma acestui omor a fost silit să părăsească Euboea și să se exileze. Mai tîrziu, candidînd la mîna Helenei, a participat la războiul troian alături de Acamas și Demophon.

eleroane
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleroanele
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleroanelor
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleron
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleronul
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleronului
ELERÓN, eleroane, s. n. Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se realizează mișcările în zbor ale avionului. – Din fr. aileron.

DOOM

elerón s. n., pl. eleroáne

eleusin
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusina
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusina
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusine
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusine
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinei
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinei
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinele
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinele
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinelor
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinelor
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusini
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinii
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinilor
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinul
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusinului
ELEUSÍNE s.f.pl. (Ant.) Serbări în cinstea zeiței Ceres, care aveau loc în orașul Eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. Eleusis – oraș din Grecia antică].

DOOM

eleusín (-le-u-) adj. m., s. m., pl. eleusíni; adj. f., s. f. eleusínă, pl. eleusíne

eleusis
Eleusis 1. Întemeietorul mitic al cetății Eleusis. Era fiul zeului Hermes și tatăl lui Triptolemus. Într-o noapte Eleusis a surprins-o pe Demeter cînd se pregătea să-l treacă prin foc pe Triptolemus ca să-l facă nemuritor. Tatăl, înspăimîntat, a dat un strigăt. Speriată la rîndul ei, Demeter l-a scăpat în foc pe Triptolemus, pe care-l ținea deasupra flăcărilor. Văzîndu-și dorința zădărnicită, zeița mînioasă l-a ucis pe Eleusis. Mai există o variantă a acestei întîmplări, atribuită însă lui Demophon, fratele lui Triptolemus (v. și Demopho(o)n 1.). 2. Cetate din Attica unde se afla un templu măreț închinat zeiței Demeter. Tot acolo se celebrau și Misterele Eleusine.

eleuteria
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

eleuterie
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

eleuteriei
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

eleuterii
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

eleuteriile
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

eleuteriilor
ELEUTERÍE, (2) eleuterii, s. f. 1. Guvernare liberă a unui stat din Grecia antică. 2. (La pl.) Serbări care se celebrau în cinstea unei victorii. [Pr.: -le-u-] – Din fr. éleuthérie.

DOOM

!eleuteríe (-le-u-) s. f., art. eleutería, g.-d. art. eleuteríei; (serbări) pl. eleuteríi, art. eleuteríile

elev
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

eleva
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

eleva
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevai
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevam
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevare
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevare
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

elevarea
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

elevară
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevarăm
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevarăți
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevase
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevasem
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevaseră
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevaserăm
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevaserăți
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevaseși
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevaseți
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevat
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevat
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevata
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevate
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevatei
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevatele
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevatelor
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevatoare
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatoarea
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatoarei
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatoarele
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatoarelor
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevator
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatori
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatorii
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatorilor
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatorist
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatoristul
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatoristului
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatoriști
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatoriștii
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatoriștilor
ELEVATORÍST, elevatoriști, s. m. Muncitor care lucrează la elevator¹ (1). – Elevator¹ + suf. -ist.

elevatorul
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatorului
ELEVATÓR², -OÁRE, elevatori, -oare, adj. Care ridică; care servește la ridicat. – Din fr. élévatoire.

DOOM

elevatór² s. n., pl. elevatoáre

elevatul
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevatului
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevau
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevași
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevați
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevați
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevația
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevație
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevației
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevații
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevații
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevațiile
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevațiilor
ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.

DOOM

eleváție (-ți-e) s. f., art. eleváția (-ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (-ți-i-)

elevaților
ELEVÁT, -Ă, elevați, -te, adj. (Despre stil, limbaj etc.; p. ext. despre oameni și manifestările lor) Nobil, superior, rafinat. – Din fr. élevé.

DOOM

elevát adj. m., pl. eleváți; f. elevátă, pl. eleváte

elevațiune
ELEVAȚIÚNE s.f. v. elevație.

eleve
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevează
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevei
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevele
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevelor
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevez
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

eleveza
ELEVÉZĂ, eleveze, s. f. Aparat metalic folosit pentru creșterea artificială a puilor și a bobocilor. – Din fr. éleveuse.

DOOM

elevéză s. f., g.-d. art. elevézei; pl. elevéze

eleveze
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

eleveze
ELEVÉZĂ, eleveze, s. f. Aparat metalic folosit pentru creșterea artificială a puilor și a bobocilor. – Din fr. éleveuse.

DOOM

elevéză s. f., g.-d. art. elevézei; pl. elevéze

elevezei
ELEVÉZĂ, eleveze, s. f. Aparat metalic folosit pentru creșterea artificială a puilor și a bobocilor. – Din fr. éleveuse.

DOOM

elevéză s. f., g.-d. art. elevézei; pl. elevéze

elevezele
ELEVÉZĂ, eleveze, s. f. Aparat metalic folosit pentru creșterea artificială a puilor și a bobocilor. – Din fr. éleveuse.

DOOM

elevéză s. f., g.-d. art. elevézei; pl. elevéze

elevezelor
ELEVÉZĂ, eleveze, s. f. Aparat metalic folosit pentru creșterea artificială a puilor și a bobocilor. – Din fr. éleveuse.

DOOM

elevéză s. f., g.-d. art. elevézei; pl. elevéze

elevezi
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevi
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevii
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevilor
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevul
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevului
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

DOOM

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevând
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevînd
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

elevări
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

elevării
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

elevările
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

elevărilor
ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

eleșteu
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie

elf
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elfi
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elfii
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elfilor
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elful
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elfului
ELF, elfi, s. m. (În mitologia popoarelor germanice) Ființă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forțele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf.

DOOM

elf s. m., pl. elfi

elibera
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberai
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberam
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberare
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberare
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

eliberarea
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

eliberară
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberarăm
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberarăți
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberase
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberasem
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberaseră
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberaserăm
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberaserăți
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberaseși
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberaseți
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberat
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberatoare
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatoarea
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatoarei
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatoarele
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatoarelor
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberator
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatori
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatorii
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatorilor
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatorul
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatorului
ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

DOOM

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberau
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberași
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberați
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberează
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberez
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

elibereze
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberezi
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberând
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberînd
ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DOOM

eliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 elibereáză

eliberări
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

eliberării
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

eliberările
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

eliberărilor
ELIBERÁRE, eliberări, s. f. Acțiunea de a (se) elibera și rezultatul ei; liberare. – V. elibera.

DOOM

eliberáre s. f., g.-d. art. eliberắrii; pl. eliberắri

elic
ELIC- v. elico-.

elice
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele

elicea
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele

elicei
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele

elicele
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele

elicelor
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele

elicitate
ELICITÁTE s.f. (Fiz.) Caracteristică a particulelor elementare, legată de orientarea spinului în raport cu direcția de deplasare. [Et. incertă].

DOOM

elicitáte s. f., g.-d. art. elicitắții

elicitatea
ELICITÁTE s.f. (Fiz.) Caracteristică a particulelor elementare, legată de orientarea spinului în raport cu direcția de deplasare. [Et. incertă].

DOOM

elicitáte s. f., g.-d. art. elicitắții

elicități
ELICITÁTE s.f. (Fiz.) Caracteristică a particulelor elementare, legată de orientarea spinului în raport cu direcția de deplasare. [Et. incertă].

DOOM

elicitáte s. f., g.-d. art. elicitắții

elicității
ELICITÁTE s.f. (Fiz.) Caracteristică a particulelor elementare, legată de orientarea spinului în raport cu direcția de deplasare. [Et. incertă].

DOOM

elicitáte s. f., g.-d. art. elicitắții

elicius
Elicius, denumire sub care era invocat Iupiter la Roma, pentru a-i feri pe oameni de urgia trăsnetului.

elico
ELICO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „elice”. [Var. elic-. / < fr. hélico-, gr. helix – spirală].

elicoid
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicoidal
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidala
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidale
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalei
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalele
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalelor
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidali
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalii
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalilor
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalul
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoidalului
ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În formă de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.

DOOM

elicoidál (-co-i-) adj. m., pl. elicoidáli; f. elicoidálă, pl. elicoidále

elicoide
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicoidele
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicoidelor
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicoidul
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicoidului
ELICOÍD, elicoide, s. n. (Mat.) 1. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.

DOOM

elicoíd s. n., pl. elicoíde

elicopter
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicoptere
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicopterele
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicopterelor
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicopterist
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopteristul
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopteristului
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopteriști
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopteriștii
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopteriștilor
ELICOPTERÍST, elicopteriști, s. m. (Rar) Pilot de elicopter. – Elicopter + suf. -ist.

elicopterul
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicopterului
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére

elicopurtat
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtata
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtate
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtatei
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtatele
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtatelor
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtatul
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtatului
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtați
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtații
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicopurtaților
ELICOPURTÁT, -Ă adj. Transportat cu elicopterul. [Cf. fr. hélicoporté].

elicostat
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elicostate
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elicostatele
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elicostatelor
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elicostatul
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elicostatului
ELICOSTÁT, elicostate, s. n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. – Din fr. hélicostat.

DOOM

!elicostát (-cos-tat/-co-stat) s. n., pl. elicostáte

elida
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidai
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidam
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidare
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidare
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidarea
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidară
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidarăm
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidarăți
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidase
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidasem
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidaseră
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidaserăm
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidaserăți
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidaseși
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidaseți
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidat
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidat
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidata
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidate
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidatei
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidatele
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidatelor
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidatul
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidatului
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidată
ELIDÁTĂ, elidate, adj. (Lingv.; despre vocala finală a unui cuvânt) Care a dispărut înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – V. elida.

elidau
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidași
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidați
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidați
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidații
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidaților
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elidează
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidez
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elideze
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidezi
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidând
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidînd
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

DOOM

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidări
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidării
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidările
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidărilor
ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

DOOM

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

eligara
ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor. [Var. heligară s.f. / < fr. héligare].

eligibil
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibila
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibile
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilei
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilele
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilelor
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibili
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilii
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibililor
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilitate
ELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi eligibil. – Din fr. éligibilité.

DOOM

eligibilitáte s. f., g.-d. art. eligibilitắții

eligibilitatea
ELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi eligibil. – Din fr. éligibilité.

DOOM

eligibilitáte s. f., g.-d. art. eligibilitắții

eligibilități
ELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi eligibil. – Din fr. éligibilité.

DOOM

eligibilitáte s. f., g.-d. art. eligibilitắții

eligibilității
ELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi eligibil. – Din fr. éligibilité.

DOOM

eligibilitáte s. f., g.-d. art. eligibilitắții

eligibilul
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligibilului
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.

DOOM

eligíbil adj. m., pl. eligíbili; f. eligíbilă, pl. eligíbile

eligări
ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor. [Var. heligară s.f. / < fr. héligare].

eligării
ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor. [Var. heligară s.f. / < fr. héligare].

eligările
ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor. [Var. heligară s.f. / < fr. héligare].

eligărilor
ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor. [Var. heligară s.f. / < fr. héligare].

elimin
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

elimina
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminai
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminam
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminare
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminare
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

eliminarea
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

eliminară
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminarăm
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminarăți
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminase
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminasem
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminaseră
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminaserăm
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminaserăți
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminaseși
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminaseți
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminat
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminatoare
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoarea
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoarei
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoarele
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoarelor
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminator
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatori
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoria
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatorie
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriei
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatorii
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatorii
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriii
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriile
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriilor
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatorilor
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatoriu
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriul
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatoriului
ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

DOOM

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatorul
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminatorului
ELIMINATÓR, -OÁRE, eliminatori, -oare, adj. (Rar) Eliminatoriu. – Din fr. éliminateur.

DOOM

eliminatór (rar) adj. m., pl. eliminatóri; f. sg. și pl. eliminatoáre

eliminau
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminași
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminați
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

elimine
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

elimini
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminând
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminînd
ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afară din școală. ♦ A îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației); a expira. – Din fr. éliminer, lat. eliminare.

DOOM

eliminá (a ~) vb., ind. prez. 3 elímină

eliminări
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

eliminării
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

eliminările
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

eliminărilor
ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

DOOM

elimináre s. f., g.-d. art. eliminắrii; pl. eliminắri

elin
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elin
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elina
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elínă (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elínei

elinda
ELÍNDĂ, elinde, s. f. Grindă metalică la excavatoarele cu cupe sau la drage, care susține lanțul fără sfârșit. – Din fr. élinde.

DOOM

elíndă s. f., g.-d. art. elíndei; pl. elínde

elinde
ELÍNDĂ, elinde, s. f. Grindă metalică la excavatoarele cu cupe sau la drage, care susține lanțul fără sfârșit. – Din fr. élinde.

DOOM

elíndă s. f., g.-d. art. elíndei; pl. elínde

elindei
ELÍNDĂ, elinde, s. f. Grindă metalică la excavatoarele cu cupe sau la drage, care susține lanțul fără sfârșit. – Din fr. élinde.

DOOM

elíndă s. f., g.-d. art. elíndei; pl. elínde

elindele
ELÍNDĂ, elinde, s. f. Grindă metalică la excavatoarele cu cupe sau la drage, care susține lanțul fără sfârșit. – Din fr. élinde.

DOOM

elíndă s. f., g.-d. art. elíndei; pl. elínde

elindelor
ELÍNDĂ, elinde, s. f. Grindă metalică la excavatoarele cu cupe sau la drage, care susține lanțul fără sfârșit. – Din fr. élinde.

DOOM

elíndă s. f., g.-d. art. elíndei; pl. elínde

eline
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elínă (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elínei

elineasca
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elinei
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elínă (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elínei

elinele
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elínă (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elínei

elinelor
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elínă (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elínei

elinesc
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elinescul
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elinescului
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elinește
ELINÉȘTE adv. În limba elină. – Elin + suf. -ește.

DOOM

elinéște (înv.) adv.

elinești
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elineștii
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elineștile
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elineștilor
ELINÉSC, -EÁSCĂ, elinești, adj. Elen. – Elin + suf. -esc.

DOOM

elinésc (înv.) adj. m., f. elineáscă; pl. m. și f. elinéști

elinica
ELÍNICĂ s. f. (Înv.) Limba elină. – Din ngr. elliniki.

DOOM

elínică (înv.) s. f., g.-d. art. elínicei

elinice
ELÍNICĂ s. f. (Înv.) Limba elină. – Din ngr. elliniki.

DOOM

elínică (înv.) s. f., g.-d. art. elínicei

elinicei
ELÍNICĂ s. f. (Înv.) Limba elină. – Din ngr. elliniki.

DOOM

elínică (înv.) s. f., g.-d. art. elínicei

elinvar
ELINVÁR s. n. Aliaj de oțel, crom și nichel, cu elasticitate constantă la temperatura de lucru, folosit în construcția unor instrumente de măsură de precizie. – Din el[asticitate] + invar[iabilă].

DOOM

elinvár s. n.

elinvarul
ELINVÁR s. n. Aliaj de oțel, crom și nichel, cu elasticitate constantă la temperatura de lucru, folosit în construcția unor instrumente de măsură de precizie. – Din el[asticitate] + invar[iabilă].

DOOM

elinvár s. n.

elinvarului
ELINVÁR s. n. Aliaj de oțel, crom și nichel, cu elasticitate constantă la temperatura de lucru, folosit în construcția unor instrumente de măsură de precizie. – Din el[asticitate] + invar[iabilă].

DOOM

elinvár s. n.

elină
ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

DOOM

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

eliofob
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).

eliport
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

eliportul
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

eliportului
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

eliporturi
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

eliporturile
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

eliporturilor
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi

elipsa
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

DOOM

elípsă (loc geometric, figură de stil, omitere) s. f., g.-d. art. elípsei; pl. elípse

elipse
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

DOOM

elípsă (loc geometric, figură de stil, omitere) s. f., g.-d. art. elípsei; pl. elípse

elipsei
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

DOOM

elípsă (loc geometric, figură de stil, omitere) s. f., g.-d. art. elípsei; pl. elípse

elipsele
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

DOOM

elípsă (loc geometric, figură de stil, omitere) s. f., g.-d. art. elípsei; pl. elípse

elipselor
ELÍPSĂ, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. (Figură de stil care constă în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.

DOOM

elípsă (loc geometric, figură de stil, omitere) s. f., g.-d. art. elípsei; pl. elípse

elipsograf
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsografe
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsografele
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsografelor
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsograful
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsografului
ELIPSOGRÁF, elipsografe, s. n. Instrument care servește la desenarea elipselor. – Din fr. ellipsographe.

DOOM

elipsográf (-so-graf) s. n., pl. elipsográfe

elipsoid
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoida
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidal
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidala
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidale
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalei
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalele
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalelor
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidali
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalii
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalilor
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalul
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoidalului
ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.

DOOM

elipsoidál (-so-i-) adj. m., pl. elipsoidáli; f. elipsoidálă, pl. elipsoidále

elipsoide
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidei
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidele
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidelor
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidul
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoidului
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoizi
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoizii
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

elipsoizilor
ELIPSOÍD, elipsoide, s. n. Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie. [Pl. și: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoïde.

DOOM

elipsoíd s. n., pl. elipsoíde

eliptic
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

eliptica
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

eliptice
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticei
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticele
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticelor
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

eliptici
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticii
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticilor
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticitate
ELIPTICITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este eliptic. – Din fr. ellipticité.

elipticitatea
ELIPTICITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este eliptic. – Din fr. ellipticité.

elipticități
ELIPTICITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este eliptic. – Din fr. ellipticité.

elipticității
ELIPTICITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este eliptic. – Din fr. ellipticité.

elipticul
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elipticului
ELÍPTIC, -Ă, eliptici, -ce, adj. 1. În formă de elipsă (1). 2. Care conține o elipsă (2). – Din fr. elliptique.

DOOM

elíptic (referitor la elipsă) adj. m., pl. elíptici; f. elíptică, pl. elíptice

elisa
Elis(s)a v. Dido.

elisabetan
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetana
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetane
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanei
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanele
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanelor
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetani
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanii
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanilor
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanul
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elisabetanului
ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care aparține domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la această epocă, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.

DOOM

elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. elisabetánă, pl. elisabetáne

elissa
Elis(s)a v. Dido.

elisă
ELÍSĂ s. f. v. elice.

elita
ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

DOOM

elítă (grup de persoane de valoare) s. f., g.-d. art. elítei; pl. elíte

elitar
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitara
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitare
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarei
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarele
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarelor
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitari
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarii
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarilor
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarul
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elitarului
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.

elite
ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

DOOM

elítă (grup de persoane de valoare) s. f., g.-d. art. elítei; pl. elíte

elitei
ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

DOOM

elítă (grup de persoane de valoare) s. f., g.-d. art. elítei; pl. elíte

elitele
ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

DOOM

elítă (grup de persoane de valoare) s. f., g.-d. art. elítei; pl. elíte

elitelor
ELÍTĂ, elite, s. f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elită = ales, deosebit, distins. – Din fr. élite.

DOOM

elítă (grup de persoane de valoare) s. f., g.-d. art. elítei; pl. elíte

elitism
ELITÍSM s. n. Concepție, doctrină care susține rolul determinant al elitei în societate. – Din fr. élitisme, engl. elitism.

DOOM

*elitísm s. n.

elitismul
ELITÍSM s. n. Concepție, doctrină care susține rolul determinant al elitei în societate. – Din fr. élitisme, engl. elitism.

DOOM

*elitísm s. n.

elitismului
ELITÍSM s. n. Concepție, doctrină care susține rolul determinant al elitei în societate. – Din fr. élitisme, engl. elitism.

DOOM

*elitísm s. n.

elitist
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitista
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitiste
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitistei
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitistele
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitistelor
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitistul
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitistului
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitiști
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitiștii
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitiștilor
ELITÍST, -Ă, elitiști, -ste, adj. De elită; care favorizează elita. – Din fr. élitiste, engl. elitist.

DOOM

*elitíst adj. m., s. m., pl. elitíști; adj. f., s. f. elitístă, pl. elitíste

elitra
ELÍTRĂ, elitre, s. f. Fiecare dintre cele două aripi externe sau anterioare, tari și impregnate cu chitină, ale insectelor coleoptere. – Din fr. élytre.

DOOM

elítră (aripă) (-li-tră) s. f., g.-d. art. elítrei; pl. elítre

elitre
ELÍTRĂ, elitre, s. f. Fiecare dintre cele două aripi externe sau anterioare, tari și impregnate cu chitină, ale insectelor coleoptere. – Din fr. élytre.

DOOM

elítră (aripă) (-li-tră) s. f., g.-d. art. elítrei; pl. elítre

elitrei
ELÍTRĂ, elitre, s. f. Fiecare dintre cele două aripi externe sau anterioare, tari și impregnate cu chitină, ale insectelor coleoptere. – Din fr. élytre.

DOOM

elítră (aripă) (-li-tră) s. f., g.-d. art. elítrei; pl. elítre

elitrele
ELÍTRĂ, elitre, s. f. Fiecare dintre cele două aripi externe sau anterioare, tari și impregnate cu chitină, ale insectelor coleoptere. – Din fr. élytre.

DOOM

elítră (aripă) (-li-tră) s. f., g.-d. art. elítrei; pl. elítre

elitrelor
ELÍTRĂ, elitre, s. f. Fiecare dintre cele două aripi externe sau anterioare, tari și impregnate cu chitină, ale insectelor coleoptere. – Din fr. élytre.

DOOM

elítră (aripă) (-li-tră) s. f., g.-d. art. elítrei; pl. elítre

elitrocel
ELITROCÉL s.n. (Med.) Hernie vaginală. [< fr. élytrocèle].

elitroplan
ELITROPLÁN s.n. Aeronavă la care ampenajul este înlocuit cu elitre așezate sub aripă. [Cf. fr. élytroplane].

elitroplastie
ELITROPLASTÍE s.f. (Med.) Autoplastie a vaginului. [Gen. -iei. / < fr. élytroplastie].

elitroragie
ELITRORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie vaginală. [Gen. -iei. / < fr. élytrorragie].

elitrotomie
ELITROTOMÍE, elitrotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui vaginal. – Din fr. élytrotomie.

elixir
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixir
ELIXÍR s.n. 1. Băutură miraculoasă pe care căutau s-o prepare alchimiștii cu scopul de a obține viața veșnică; (p. ext.) băutură de preț. 2. Băutură preparată din diferite substanțe dizolvate în alcool; (p. ext.) medicament. [Pron. -gz-, pl. -re, -ruri. / < fr. élixir, cf. ar. al iksir – medicament].

DOOM

elixír [x pron. gz] s. n., pl. elixíre

elixire
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixirele
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixirelor
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixirul
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixirului
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elizee
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

elizeele
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

elizeelor
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

elizeic
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeica
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeice
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicei
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicele
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicelor
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeici
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicii
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicilor
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicul
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeicului
ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].

elizeu
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

elizeul
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

elizeului
ELIZÉU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Élysée, lat. Elysium.

DOOM

elizéu s. n., art. elizéul

eliziune
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

eliziunea
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

eliziuni
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

eliziunii
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

eliziunile
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

eliziunilor
ELIZIÚNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. élision, lat. elisio, -onis.

DOOM

eliziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziúnii; pl. eliziúni

elocinte
ELOCÍNTE adj. invar. (Învechit) Elocvent. Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633.

elocința
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocințe
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocinței
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocuent
ELOCUÉNT, -Ă adj. v. elocvent.

elocuțiune
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiunea
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiuni
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiunii
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiunile
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiunilor
ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

DOOM

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocvent
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventa
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocvente
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventei
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventele
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventelor
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventul
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocventului
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocvența
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocvențe
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocvenței
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

DOOM

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocvenți
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocvenții
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elocvenților
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

DOOM

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte

elodioane
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elodioanele
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elodioanelor
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elodion
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elodionul
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elodionului
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.

DOOM

elodión (-di-on) s. n., pl. elodioáne

elogia
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiai
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiam
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiară
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiarăm
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiarăți
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiase
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiasem
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiaseră
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiaserăm
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiaserăți
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiaseși
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiaseți
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiat
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiat
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

elogiativ
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativa
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiative
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativei
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativele
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativelor
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativi
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativii
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativilor
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativul
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiativului
ELOGIATÍV, -Ă adj. (Rar) Elogios. [Pron. -gi-a-. / cf. it. elogiativo].

elogiau
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiază
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiași
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiați
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogie
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiem
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiere
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiere
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogierea
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogieri
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogierii
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogierile
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogierilor
ELOGIÉRE, elogieri, s. f. Acțiunea de a elogia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. elogia.

DOOM

elogiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. elogiérii; pl. elogiéri

elogiez
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogieze
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogiezi
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogii
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elogiile
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elogiilor
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elogiind
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.

DOOM

elogiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 elogiáză, 1 pl. elogiém (-gi-em); conj. prez. 3 să elogiéze; ger. elogiínd (-gi-ind)

elogioasa
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioase
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioasei
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioasele
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioaselor
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogios
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogiosul
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogiosului
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioși
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioșii
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogioșilor
ELOGIÓS, -OÁSĂ, elogioși, -oase, adj. Care elogiază, laudativ. [Pr.: -gi-os] – Din fr. élogieux.

DOOM

elogiós (-gi-os) adj. m., pl. elogióși; f. elogioásă, pl. elogioáse

elogiu
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elogiul
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elogiului
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

DOOM

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elongat
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongata
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongate
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongatei
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongatele
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongatelor
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongatul
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongatului
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongați
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongația
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongație
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongației
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongații
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongații
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongațiile
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongațiilor
ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoare momentană a unei mărimi oscilatorii. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensie accidentală sau terapeutică a unui ligament ori nerv; leziune produsă de această extensie. – Din fr. élongation, lat. elongatio.

DOOM

elongáție (-ți-e) s. f., art. elongáția (-ți-a), g.-d. art. elongáției; pl. elongáții, art. elongáțiile (-ți-i-)

elongaților
ELONGÁT, -Ă, elongați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Care crește în lungime, care se alungește față de forma primară. – Din fr. élongé, lat. elongatus.

DOOM

elongát adj. m., pl. elongáți; f. elongátă, pl. elongáte

elongațiune
ELONGAȚIÚNE s.f. v. elongație.

eloxa
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxai
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaj
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxaje
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxajele
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxajelor
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxajul
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxajului
ELOXÁJ s.n. Eloxare. [< fr. éloxage].

eloxam
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxare
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxare
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

eloxarea
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

eloxară
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxarăm
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxarăți
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxase
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxasem
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaseră
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaserăm
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaserăți
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaseși
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxaseți
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxat
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxat
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxata
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxate
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxatei
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxatele
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxatelor
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxatul
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxatului
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxau
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxași
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxați
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxați
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxații
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxaților
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat împotriva oxidării. – Din fr. éloxé.

DOOM

eloxát adj. m., pl. eloxáți; f. eloxátă, pl. eloxáte

eloxează
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxez
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxeze
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxezi
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxând
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxînd
ELOXÁ vb. I. tr. (Tehn.) A aplica aluminiului tratamentul eloxării. [< fr. éloxer].

eloxări
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

eloxării
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

eloxările
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

eloxărilor
ELOXÁRE, eloxări, s. f. Procedeu electrochimic de obținere a unui strat de oxid pe suprafața pieselor de aluminiu în vederea protecției împotriva coroziunii. – După fr. éloxage.

DOOM

eloxáre s. f., g.-d. art. eloxắrii; pl. eloxắri

elpenor
Elpenor, unul dintre însoțitorii lui Odysseus. A fost preschimbat de Circe în porc. Recăpătîndu-și înfățișarea lui de om, s-a îmbătat de bucurie în ajunul plecării lui Odysseus și s-a culcat pe acoperișul palatului lui Circe. Cînd și-a adunat tovarășii, Odysseus l-a strigat și pe Elpenor care, amețit de băutură, a sărit de pe acoperiș și a murit pe loc. Mai tîrziu, cînd Odysseus a coborît în Infern el s-a întîlnit acolo cu umbra lui Elpenor.

elpis
Elpis, la greci, zeița Speranței, identificată cu Spes din mitologia romană. Cînd Pandora a desfăcut cutia în care erau închise toate relele și le-a dat drumul în lume, speranța singură, uitată la fund, le-a rămas muritorilor.

eluant
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluant
ELUÁNT s.m. Solvent sau amestec de solvenți folosiți într-o soluție. [Pron. -lu-ant. / cf. germ. Eluat].

eluantul
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluantului
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluanți
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluanții
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluanților
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. éluant.

DOOM

eluánt (-lu-ant) s. m., pl. eluánți

eluare
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

eluarea
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

elucida
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidai
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidam
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidare
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidare
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucidarea
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucidară
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidarăm
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidarăți
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidase
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidasem
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidaseră
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidaserăm
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidaserăți
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidaseși
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidaseți
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidat
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidat
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

elucidau
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidași
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidați
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidează
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidez
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucideze
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidezi
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidând
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidînd
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.

DOOM

elucidá (a ~) vb., ind. prez. 3 elucideáză

elucidări
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucidării
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucidările
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucidărilor
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.

DOOM

elucidáre (clarificare) s. f., g.-d. art. elucidắrii; pl. elucidắri

elucubrant
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubranta
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrante
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrantei
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrantele
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrantelor
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrantul
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrantului
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubranți
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubranții
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubranților
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.

DOOM

*elucubránt (-cu-brant) adj. m., pl. elucubránți; f. elucubrántă, pl. elucubránte

elucubrația
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrație
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrației
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrații
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrațiile
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrațiilor
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubrațiune
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.

DOOM

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

eluda
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludai
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludam
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludare
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludare
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

eludarea
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

eludară
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludarăm
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludarăți
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludase
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludasem
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludaseră
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludaserăm
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludaserăți
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludaseși
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludaseți
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludat
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludat
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

eludau
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludași
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludați
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludează
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludez
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludeze
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludezi
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludând
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludînd
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.

DOOM

eludá (a ~) (a ocoli, a evita) vb., ind. prez. 3 eludeáză

eludări
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

eludării
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

eludările
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

eludărilor
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.

DOOM

eludáre (evitare) s. f., g.-d. art. eludắrii; pl. eludắri

elutriere
ELUTRIÉRE s.f. Spălare, levigare (a unui material, a solului etc.). [Pron. -tri-e-. / cf. fr. élutriation].

elutrierea
ELUTRIÉRE s.f. Spălare, levigare (a unui material, a solului etc.). [Pron. -tri-e-. / cf. fr. élutriation].

elutrieri
ELUTRIÉRE s.f. Spălare, levigare (a unui material, a solului etc.). [Pron. -tri-e-. / cf. fr. élutriation].

elutrierii
ELUTRIÉRE s.f. Spălare, levigare (a unui material, a solului etc.). [Pron. -tri-e-. / cf. fr. élutriation].

eluvial
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluviala
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluviale
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialei
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialele
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialelor
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluviali
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialii
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialilor
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialul
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluvialului
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.

DOOM

eluviál (-vi-al) adj. m., pl. eluviáli; f. eluviálă, pl. eluviále

eluviere
ELUVIÉRE s.f. Eluvionare. [Et. incertă].

eluvierea
ELUVIÉRE s.f. Eluvionare. [Et. incertă].

eluvieri
ELUVIÉRE s.f. Eluvionare. [Et. incertă].

eluvierii
ELUVIÉRE s.f. Eluvionare. [Et. incertă].

eluvii
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluviile
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluviilor
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluvionare
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluvionarea
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluvionări
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluvionării
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluvionările
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluvionărilor
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare a eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o-] – După fr. éluvionnement.

DOOM

eluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. eluvionắrii; pl. eluvionắri

eluviu
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluviul
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluviului
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.

DOOM

elúviu [viu pron. viu] s. n., art. elúviul; pl. elúvii, art. elúviile (-vi-i-)

eluviune
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluviunea
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluviuni
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluviunii
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluviunile
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluviunilor
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.

DOOM

eluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. eluviúnii; pl. eluviúni

eluări
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

eluării
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

eluările
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

eluărilor
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.

DOOM

eluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. eluắrii (-lu-ă-); pl. eluắri

eluție
ELÚȚIE s.f. Procedeu chimic prin care se eliberează o substanță de pe adsorbantul său prin spălare; eluare. [Gen. -iei, var. eluțiune s.f.. / < fr. élution].

eluțiune
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

eluțiunea
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

eluțiuni
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

eluțiunii
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

eluțiunile
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

eluțiunilor
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.

DOOM

eluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. eluțiúnii; pl. eluțiúni

elvetic
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elvetica
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elvetice
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticei
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticele
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticelor
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elvetici
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticii
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticilor
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticul
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elveticului
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.

DOOM

elvétic (rar) adj. m., pl. elvétici; f. elvétică, pl. elvétice

elvețian
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețian
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețiana
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețiana
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianca
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețianco
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețiano
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețiano
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianul
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianul
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianule
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianule
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianului
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețianului
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețience
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețiencei
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețiencele
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețiencelor
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.

DOOM

elvețiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. elvețiéncei (-ți-en-); pl. elvețiénce

elvețiene
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețiene
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețiene
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienei
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienei
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienele
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienele
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienelor
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienelor
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețieni
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețieni
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienii
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienii
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienilor
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elvețienilor
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau elvețienilor (1), privitor la Elveția ori la elvețieni; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

elvețián (referitor la Elveția) (-ți-an) adj. m., s. m., pl. elvețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. elvețiánă, pl. elvețiéne

elymus
PERIȘÓR², perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr². 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr² + suf. -ișor.

elysium
Elysium (Cîmpiile Elizee), regiune subpămînteană unde, în concepția celor vechi, ajungeau după moarte umbrele celor virtuoși.

elzevir
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzevire
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzevirele
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzevirelor
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzevirul
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzevirului
ELZEVÍR, elzevire, s. n. Tip de literă subțire cu talpa triunghiulară. ♦ Ediție imprimată sau publicată de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. élzevir.

DOOM

elzevír s. n., pl. elzevíre

elzorab
El Zorab s. invar. (er., glum.) penis supradimensionat.