efeb
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efebi
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efebia
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebie
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebiei
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebii
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efebii
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebiile
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebiilor
EFEBÍE, efebii, s. f. (În Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.

DOOM

efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile

efebilor
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efebologia
EFEBOLOGÍE s.f. Studiul modificărilor structurale și funcționale ale vârstei pubertății masculine. [Gen. -iei. / < fr. éphébologie, cf. gr. ephebos – adolescent, logos – studiu].

efebologie
EFEBOLOGÍE s.f. Studiul modificărilor structurale și funcționale ale vârstei pubertății masculine. [Gen. -iei. / < fr. éphébologie, cf. gr. ephebos – adolescent, logos – studiu].

efebologiei
EFEBOLOGÍE s.f. Studiul modificărilor structurale și funcționale ale vârstei pubertății masculine. [Gen. -iei. / < fr. éphébologie, cf. gr. ephebos – adolescent, logos – studiu].

efebologii
EFEBOLOGÍE s.f. Studiul modificărilor structurale și funcționale ale vârstei pubertății masculine. [Gen. -iei. / < fr. éphébologie, cf. gr. ephebos – adolescent, logos – studiu].

efebul
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efebului
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

DOOM

eféb s. m., pl. efébi

efect
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efecte
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efectele
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efectelor
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efectiv
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectiva
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efective
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivei
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivele
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivelor
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivi
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivii
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivilor
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivitate
EFECTIVITÁTE s.f. Capacitatea unui sistem de a produce un efect specific. [Cf. fr. effectivité].

efectivitatea
EFECTIVITÁTE s.f. Capacitatea unui sistem de a produce un efect specific. [Cf. fr. effectivité].

efectivități
EFECTIVITÁTE s.f. Capacitatea unui sistem de a produce un efect specific. [Cf. fr. effectivité].

efectivității
EFECTIVITÁTE s.f. Capacitatea unui sistem de a produce un efect specific. [Cf. fr. effectivité].

efectivul
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectivului
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

DOOM

efectív² s. n., pl. efectíve

efectoare
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoare
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarea
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarea
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarei
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarei
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarele
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarele
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarelor
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectoarelor
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efector
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efector
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectori
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectori
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorii
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorii
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorilor
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorilor
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorul
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorul
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorului
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectorului
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectua
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuai
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectual
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectuala
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectuale
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualei
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualele
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualelor
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectuali
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualii
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualilor
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualul
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectualului
EFECTUÁL, -Ă adj. Referitor la efect. [Pron. -tu-al. / cf. engl. effectual].

efectuam
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuare
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuare
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuarea
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuară
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuarăm
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuarăți
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuase
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuasem
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuaseră
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuaserăm
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuaserăți
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuaseși
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuaseți
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuat
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuat
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuata
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuate
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuatei
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuatele
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuatelor
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuatul
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuatului
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuau
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuași
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuați
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuați
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuații
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuaților
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.

efectuează
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuez
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectueze
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuezi
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectul
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efectului
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efecturi
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efecturile
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efecturilor
EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet).

DOOM

eféct s. n., pl. efécte

efectuând
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuînd
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.

DOOM

efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)

efectuări
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuării
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuările
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efectuărilor
EFECTUÁRE, efectuări, s. f. Acțiunea de a efectua și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. efectua.

DOOM

efectuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. efectuắrii (-tu-ă-); pl. efectuắri

efedrina
EFEDRÍNĂ s. f. Alcaloid solubil în alcool, în eter și în cloroform, ai cărui derivați, solubili în apă, se folosesc în special în tratamentul bolilor căilor respiratorii. – Din fr. éphédrine.

DOOM

efedrínă (-fe-dri-) s. f., g.-d. art. efedrínei

efedrine
EFEDRÍNĂ s. f. Alcaloid solubil în alcool, în eter și în cloroform, ai cărui derivați, solubili în apă, se folosesc în special în tratamentul bolilor căilor respiratorii. – Din fr. éphédrine.

DOOM

efedrínă (-fe-dri-) s. f., g.-d. art. efedrínei

efedrinei
EFEDRÍNĂ s. f. Alcaloid solubil în alcool, în eter și în cloroform, ai cărui derivați, solubili în apă, se folosesc în special în tratamentul bolilor căilor respiratorii. – Din fr. éphédrine.

DOOM

efedrínă (-fe-dri-) s. f., g.-d. art. efedrínei

efelida
EFELÍDĂ s.f. (Med.) Nume dat unor mici pete rotunde ale pielii, datorate unei pigmentări anormale; (pop.) pistrui. [< fr. éphélide. cf. gr. ephelis].

DOOM

efelídă s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde

efelide
EFELÍDĂ s.f. (Med.) Nume dat unor mici pete rotunde ale pielii, datorate unei pigmentări anormale; (pop.) pistrui. [< fr. éphélide. cf. gr. ephelis].

DOOM

efelídă s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde

efelidei
EFELÍDĂ s.f. (Med.) Nume dat unor mici pete rotunde ale pielii, datorate unei pigmentări anormale; (pop.) pistrui. [< fr. éphélide. cf. gr. ephelis].

DOOM

efelídă s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde

efelidele
EFELÍDĂ s.f. (Med.) Nume dat unor mici pete rotunde ale pielii, datorate unei pigmentări anormale; (pop.) pistrui. [< fr. éphélide. cf. gr. ephelis].

DOOM

efelídă s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde

efelidelor
EFELÍDĂ s.f. (Med.) Nume dat unor mici pete rotunde ale pielii, datorate unei pigmentări anormale; (pop.) pistrui. [< fr. éphélide. cf. gr. ephelis].

DOOM

efelídă s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde

efemer
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemera
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemere
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerei
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerele
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerelor
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemeri
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerida
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Note (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită de un observator astronomic care anticipează fenomenele cerești ce se vor desfășura în anul următor. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

DOOM

efemerídă s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde

efemeride
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Note (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită de un observator astronomic care anticipează fenomenele cerești ce se vor desfășura în anul următor. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

DOOM

efemerídă s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde

efemeridei
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Note (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită de un observator astronomic care anticipează fenomenele cerești ce se vor desfășura în anul următor. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

DOOM

efemerídă s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde

efemeridele
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Note (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită de un observator astronomic care anticipează fenomenele cerești ce se vor desfășura în anul următor. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

DOOM

efemerídă s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde

efemeridelor
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Note (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită de un observator astronomic care anticipează fenomenele cerești ce se vor desfășura în anul următor. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

DOOM

efemerídă s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde

efemerii
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerilor
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemeritate
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemeritatea
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemerități
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemerității
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemeritățile
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemerităților
EFEMERITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este efemer. [Cf. it. efemerità].

efemeriza
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizai
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizam
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizare
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizare
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemerizarea
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemerizară
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizarăm
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizarăți
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizase
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizasem
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizaseră
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizaserăm
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizaserăți
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizaseși
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizaseți
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizat
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizat
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizau
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizași
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizați
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizează
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizez
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizeze
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizezi
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizând
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizînd
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.

efemerizări
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemerizării
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemerizările
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemerizărilor
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Faptul de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.

efemeroteca
EFEMEROTÉCĂ s.f. Hemerotecă. [Cf. it. effemeroteca].

efemeroteci
EFEMEROTÉCĂ s.f. Hemerotecă. [Cf. it. effemeroteca].

efemerotecii
EFEMEROTÉCĂ s.f. Hemerotecă. [Cf. it. effemeroteca].

efemerotecile
EFEMEROTÉCĂ s.f. Hemerotecă. [Cf. it. effemeroteca].

efemerotecilor
EFEMEROTÉCĂ s.f. Hemerotecă. [Cf. it. effemeroteca].

efemerul
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemerului
EFEMÉR, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adult câteva zile sau ore, iar ca larvă (acvatică) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

DOOM

efemér adj. m., pl. efeméri; f. efeméră, pl. efemére

efemeră
EFEMÉRĂ, efemere, s. f. Insectă cu două perechi de aripi fine, transparente, cu larve acvatice (Ephemera vulgata); vetriță, rusalie.

DOOM

efeméră s. f., g.-d. art. efemérei; pl. efemére

efemina
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminai
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminam
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminare
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminară
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminarăm
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminarăți
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminase
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminasem
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminaseră
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminaserăm
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminaserăți
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminaseși
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminaseți
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminat
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminat
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminata
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminate
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminatei
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminatele
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminatelor
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminatul
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminatului
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminau
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminași
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminați
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminați
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminația
EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

DOOM

efemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. efemináția (-ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

efeminație
EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

DOOM

efemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. efemináția (-ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

efeminației
EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

DOOM

efemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. efemináția (-ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

efeminații
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminații
EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

DOOM

efemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. efemináția (-ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

efeminaților
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

efeminează
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminez
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efemineze
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminezi
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminând
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efeminînd
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. A face să capete sau a căpăta aspect sau caracter feminin. – Din fr. efféminer.

DOOM

efeminá (a ~) vb., ind. prez. 3 efemineáză

efendi
EFÉNDI s. m. (Înv.) Titlu onorific dat în Turcia învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

DOOM

eféndi (înv.) s. m.

efendiul
EFÉNDI s. m. (Înv.) Titlu onorific dat în Turcia învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

DOOM

eféndi (înv.) s. m.

efendiului
EFÉNDI s. m. (Înv.) Titlu onorific dat în Turcia învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

DOOM

eféndi (înv.) s. m.

eferent
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferenta
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferente
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferentei
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferentele
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferentelor
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferentul
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferentului
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferenți
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferenții
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

eferenților
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.

DOOM

eferént (care duce în afară) adj. m., pl. eferénți; f. eferéntă, pl. eferénte

efervescent
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescenta
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescente
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescentei
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescentele
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescentelor
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescentul
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescentului
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescența
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare activă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.

DOOM

efervescénță s. f., g.-d. art. efervescénței; pl. efervescénțe

efervescențe
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare activă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.

DOOM

efervescénță s. f., g.-d. art. efervescénței; pl. efervescénțe

efervescenței
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare activă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.

DOOM

efervescénță s. f., g.-d. art. efervescénței; pl. efervescénțe

efervescențele
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare activă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.

DOOM

efervescénță s. f., g.-d. art. efervescénței; pl. efervescénțe

efervescențelor
EFERVESCÉNȚĂ, efervescențe, s. f. Degajare activă și zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacții chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitație, frământare, fierbere. – Din fr. effervescence.

DOOM

efervescénță s. f., g.-d. art. efervescénței; pl. efervescénțe

efervescenți
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescenții
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efervescenților
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.

DOOM

efervescént adj. m., pl. efervescénți; f. efervescéntă, pl. efervescénte

efet
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

efetonina
EFETONÍNĂ s. f. Efedrină sintetică, cu aceleași utilizări ca și cea naturală. – Din fr. éphétonine.

DOOM

efetonínă s. f., g.-d. art. efetonínei

efetonine
EFETONÍNĂ s. f. Efedrină sintetică, cu aceleași utilizări ca și cea naturală. – Din fr. éphétonine.

DOOM

efetonínă s. f., g.-d. art. efetonínei

efetoninei
EFETONÍNĂ s. f. Efedrină sintetică, cu aceleași utilizări ca și cea naturală. – Din fr. éphétonine.

DOOM

efetonínă s. f., g.-d. art. efetonínei

efetul
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

efetului
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

efeți
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

efeții
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

efeților
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.

DOOM

efét s. m., pl. eféți

effusa
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec.

effusum
MEIȘÓR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor.

effusus
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

efialte
Efialte = Ephialtes.

eficace
EFICÁCE adj. invar. Care produce efectul scontat, care dă un rezultat pozitiv; eficient. – Din fr. efficace, lat. efficax, -acis.

DOOM

eficáce adj. invar.

eficacitate
EFICACITÁTE s. f. Calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; eficiență. – Din fr. efficacité.

DOOM

eficacitáte s. f., g.-d. art. eficacitắții

eficacitatea
EFICACITÁTE s. f. Calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; eficiență. – Din fr. efficacité.

DOOM

eficacitáte s. f., g.-d. art. eficacitắții

eficacități
EFICACITÁTE s. f. Calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; eficiență. – Din fr. efficacité.

DOOM

eficacitáte s. f., g.-d. art. eficacitắții

eficacității
EFICACITÁTE s. f. Calitatea de a produce efectul (pozitiv) așteptat; eficiență. – Din fr. efficacité.

DOOM

eficacitáte s. f., g.-d. art. eficacitắții

eficient
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficienta
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficiente
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficientei
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficientele
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficientelor
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficientiza
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizai
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizam
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizare
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizare
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientizarea
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientizară
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizarăm
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizarăți
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizase
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizasem
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizaseră
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizaserăm
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizaserăți
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizaseși
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizaseți
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizat
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizau
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizași
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizați
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizează
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizez
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizeze
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizezi
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizând
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizînd
EFICIENTIZÁ, eficientizez, vb. I. Tranz. A face să fie eficient. [Pr.: -ci-en-] – Eficient + suf. -iza.

DOOM

*eficientizá (a ~) (-ci-en-) vb., ind. prez. 3 eficientizeáză

eficientizări
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientizării
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientizările
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientizărilor
EFICIENTIZÁRE, eficientizări, s. f. Acțiunea de a eficientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ci-en-] – V. eficientiza.

DOOM

*eficientizáre (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficientizắrii; pl. eficientizắri

eficientul
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficientului
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficiența
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.

DOOM

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe

eficiențe
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.

DOOM

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe

eficienței
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.

DOOM

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe

eficiențele
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.

DOOM

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe

eficiențelor
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.

DOOM

eficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. eficiénței; pl. eficiénțe

eficienți
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficienții
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

eficienților
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.

DOOM

eficiént (-ci-ent) adj. m., pl. eficiénți; f. eficiéntă, pl. eficiénte

efigia
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efigial
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigiala
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigiale
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialei
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialele
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialelor
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigiali
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialii
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialilor
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialul
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigialului
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effigial.

DOOM

efigiál (-gi-al) adj. m., pl. efigiáli; f. efigiálă, pl. efigiále

efigie
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efigiei
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efigii
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efigiile
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efigiilor
EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies.

DOOM

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-)

efila
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilai
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilam
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilare
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilare
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efilarea
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efilară
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilarăm
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilarăți
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilase
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilasem
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilaseră
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilaserăm
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilaserăți
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilaseși
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilaseți
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilat
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilat
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilata
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilate
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilatei
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilatele
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilatelor
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilatul
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilatului
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilau
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilași
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilați
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilați
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilații
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilaților
EFILÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Lung și subțire. ◊ Talie efilată = mijloc subțire, tras prin inel. [< fr. effilé].

efilează
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilez
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efileze
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilezi
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilând
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilînd
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilări
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efilării
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efilările
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efilărilor
EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

efleuraj
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

efleuraje
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

efleurajele
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

efleurajelor
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

efleurajul
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

efleurajului
EFLEURÁJ s.n. (Franțuzism) Atingere ușoară. ♦ Masaj ușor, cu vârful degetelor sau cu toată palma, acționând țesuturile în mod reflex. [Pron. -flö-. / < fr. effleurage].

eflora
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorai
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloram
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorare
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorare
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

eflorarea
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

eflorară
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorarăm
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorarăți
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorase
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorasem
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloraseră
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloraserăm
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloraserăți
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloraseși
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloraseți
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorat
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorat
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

eflorau
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorași
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorați
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorează
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorescent
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescenta
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescente
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescentei
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescentele
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescentelor
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescentul
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescentului
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescența
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Proprietate a unor săruri cristaline de a se transforma în pulbere, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

DOOM

eflorescénță (e-flo-) s. f., g.-d. art. eflorescénței; pl. eflorescénțe

eflorescențe
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Proprietate a unor săruri cristaline de a se transforma în pulbere, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

DOOM

eflorescénță (e-flo-) s. f., g.-d. art. eflorescénței; pl. eflorescénțe

eflorescenței
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Proprietate a unor săruri cristaline de a se transforma în pulbere, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

DOOM

eflorescénță (e-flo-) s. f., g.-d. art. eflorescénței; pl. eflorescénțe

eflorescențele
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Proprietate a unor săruri cristaline de a se transforma în pulbere, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

DOOM

eflorescénță (e-flo-) s. f., g.-d. art. eflorescénței; pl. eflorescénțe

eflorescențelor
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Proprietate a unor săruri cristaline de a se transforma în pulbere, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

DOOM

eflorescénță (e-flo-) s. f., g.-d. art. eflorescénței; pl. eflorescénțe

eflorescenți
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescenții
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorescenților
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Care înflorește, care se află în eflorescență (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) Care prezintă eflorescență (2). – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.

DOOM

eflorescént (e-flo-) adj. m., pl. eflorescénți; f. eflorescéntă, pl. eflorescénte

eflorez
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

efloreze
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorezi
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorisment
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorismente
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorismentele
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorismentelor
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorismentul
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorismentului
EFLORISMÉNT s.n. (Geol.) Alterare a suprafeței unei roci. [< fr. effleurissment].

eflorând
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorînd
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.

DOOM

eflorá (a ~) (e-flo-) vb., ind. prez. 3 efloreáză

eflorări
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

eflorării
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

eflorările
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

eflorărilor
EFLORÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a eflora. [< eflora].

efluent
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluenta
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluente
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluentei
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluentele
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluentelor
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluentul
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluentului
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluenți
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluenții
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluenților
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.

efluvii
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

efluviile
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

efluviilor
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

efluviu
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

efluviul
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

efluviului
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

DOOM

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

eflux
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efluxul
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efluxului
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efluxuri
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efluxurile
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efluxurilor
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.

DOOM

eflúx (scurgere de fluid) (e-flux) s. n., pl. eflúxuri

efor
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

eforat
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

eforate
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

eforatele
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

eforatelor
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

eforatul
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

eforatului
EFORÁT s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.

DOOM

eforát s. n.

efori
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

eforia
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforie
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforiei
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforii
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

eforii
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforiile
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforiilor
EFORÍE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

DOOM

eforíe s. f., art. eforía, g.-d. art. eforíei; pl. eforíi, art. eforíile

eforilor
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

efort
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

efortul
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

efortului
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

eforturi
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

eforturile
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

eforturilor
EFÓRT, eforturi, s. n. 1. Mobilizare a forțelor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit sau pentru a învinge o dificultate; strădanie, străduință. 2. (Fiz.) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură etc. – Din fr. effort.

DOOM

efórt s. n., pl. efórturi

eforul
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

eforului
ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

DOOM

éfor s. m., pl. éfori

efractoare
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractoarea
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractoarei
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractoarele
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractoarelor
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractor
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractori
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractorii
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractorilor
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractorul
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efractorului
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.

DOOM

efractór (e-frac-) s. m., pl. efractóri

efracția
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracție
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracției
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracții
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracțiile
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracțiilor
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efracțiune
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

DOOM

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

efrenat
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenata
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenate
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenatei
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenatele
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenatelor
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenatul
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenatului
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenați
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenații
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efrenaților
EFRENÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Neînfrânat, nestăpânit; fără măsură, excesiv. [Cf. fr. effréné].

efuzie
EFÚZIE s.f. v. efuziune.

efuzio
EFUZIO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „a răspândi”, „răspândire”. [< lat. effusio].

efuziometre
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziometrele
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziometrelor
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziometru
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziometrul
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziometrului
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.

DOOM

efuziométru (-zi-o-me-tru) s. n., art. efuziométrul; pl. efuziométre

efuziune
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziunea
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziuni
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziunii
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziunile
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziunilor
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.

DOOM

efuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. efuziúnii; pl. efuziúni

efuziv
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuziva
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzive
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivei
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivele
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivelor
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivi
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivii
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivilor
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivul
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzivului
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.

DOOM

efuzív adj. m., pl. efuzívi; f. efuzívă, pl. efuzíve

efuzoare
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre

efuzoarele
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre

efuzoarelor
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre

efuzor
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre

efuzorul
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre

efuzorului
EFUZÓR, efuzoare, s. n. Tub cu secțiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.

DOOM

efuzór s. n., pl. efuzoáre