ecarisa
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisai
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaj
ECARISÁJ s. n. 1. Operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a deșeurilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale (făină de oase, clei etc.) ♦ Întreprindere care execută această operație. ♦ Operație de strângere a cadavrelor de animale. 2. Acțiune de stârpire a câinilor vagabonzi. – Din fr. équarrissage.

DOOM

ecarisáj s. n.

ecarisam
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisare
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisare
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarisarea
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarisară
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisarăm
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisarăți
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisase
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisasem
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaseră
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaserăm
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaserăți
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaseși
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisaseți
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisat
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisat
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisata
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisate
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisatei
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisatele
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisatelor
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisatul
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisatului
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisau
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisași
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisați
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisați
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisații
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisaților
ECARISÁT, -Ă, ecarisați, -te, adj. (Despre lemne, bușteni etc.) Tăiat în formă prismatică. – V. ecarisa.

ecarisează
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisez
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecariseze
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisezi
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisor
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisori
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisorii
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisorilor
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisorul
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisorului
ECARISÓR s.m. Persoană care lucrează la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].

ecarisând
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisînd
ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A tăia bușteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. équarrir.

DOOM

ecarisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ecariseáză

ecarisări
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarisării
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarisările
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarisărilor
ECARISÁRE s. f. Acțiunea de a ecarisa (1) și rezultatul ei; operație manuală de tăiere și de fasonare a buștenilor pentru a se obține diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.). – V. ecarisa.

DOOM

ecarisáre s. f., g.-d. art. ecarisắrii

ecarlat
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlata
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlate
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlatei
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlatele
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlatelor
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlatul
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlatului
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlați
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlații
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecarlaților
ECARLÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu-stacojiu, vișiniu. 2. S. n. Colorant sintetic roșu-vișiniu, folosit în industria textilă. – Din fr. écarlate.

DOOM

ecarlát² s. n

ecart
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecartament
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecartamente
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecartamentele
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecartamentelor
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecartamentul
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecartamentului
ECARTAMÉNT, ecartamente, s. n. Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată. – Din fr. écartement.

DOOM

ecartamént s. n., pl. ecartaménte

ecarte
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecarteul
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecarteului
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecarteuri
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecarteurile
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecarteurilor
ECARTÉ s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.

DOOM

ecarté s. n., art. ecartéul

ecartoare
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartoarele
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartoarelor
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartor
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartorul
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartorului
ECARTÓR s.n. Instrument chirurgical pentru menținerea la distanță a buzelor unei plăgi. [Cf. fr. ecárter – a îndepărta].

ecartul
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecartului
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecarturi
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecarturile
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecarturilor
ECÁRT s.n. Distanța dintre două valori oarecare dintr-un șir de măsurători efectuate asupra aceleiași mărimi; interval, depărtare; abatere. ♦ Diferență. ♦ Variație. ◊ Ecart de viteză = diferența dintre viteza minimă și cea maximă în zbor orizontal a unui avion. ♦ Diferența maximă dintre densitățile optice ale unui negativ fotografic. / < fr. écart].

DOOM

ecárt s. n., pl. ecárturi

ecatombă
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe

ecballium
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

ecclesia
ECCLÉSIA s.f. (Ant.) Adunarea poporului la Atena. [Scris și eclezie. / < fr. ecclésia, cf. gr. ekklesia].

ecclesiastul
ECLEZIÁSTUL s. n. pr. art. Una dintre cărțile Vechiului Testament, care cuprinde teme disparate referitoare la înțelepciune. [Scris și: Ecclesiastul. – Pr.: -zi-astul] – Din fr. ecclésiaste.

DOOM

Ecclesiástul v. Ecleziástul

ecfonis
ecfónis (-suri), s. n. – Parte finală a unui imn liturgic. Ngr. ἐϰφόνησις.

ecg
EKG, EKG-uri, s. n. 1. Electrocardiograf. 2. Electrocardiogramă. [Pr.: ecaghé. – Var. ECG s. n.] – Din engl. EKG.

DOOM

*EKG [cit. ecaghé] s. n., pl. EKG-uri

eche
ÉCHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

DOOM

éche s. f., art. échea, g.-d. art. échei; pl. éche

echea
ÉCHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

DOOM

éche s. f., art. échea, g.-d. art. échei; pl. éche

echei
ÉCHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

DOOM

éche s. f., art. échea, g.-d. art. échei; pl. éche

echele
ÉCHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

DOOM

éche s. f., art. échea, g.-d. art. échei; pl. éche

echelor
ÉCHE, eche, s. f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcațiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colț”.

DOOM

éche s. f., art. échea, g.-d. art. échei; pl. éche

echemus
Echemus, rege al Arcadiei care l-a ucis în luptă pe Hyllus.

echer
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echere
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echerele
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echerelor
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echerul
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echerului
ECHÉR, echere, s. n. 1. Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit pentru trasarea unghiurilor drepte sau a dreptelor perpendiculare în plan ori pentru verificarea unghiurilor drepte; colțar. 2. Instrument topografic pentru fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.

DOOM

echér s. n., pl. echére

echi
ECHI- Element de compunere însemnând „egal”, cu ajutorul căruia se formează substantive sau adjective. – Din fr. équi-, lat. aequi-.

echicurent
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurenta
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurente
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurentei
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurentele
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurentelor
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurentul
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurentului
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurenți
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurenții
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echicurenților
ECHICURÉNT, -Ă, echicurenți, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în același sens cu altul. – Echi- + curent.

DOOM

echicurént adj. m., pl. echicurénți; f. echicuréntă, pl. echicurénte

echidistant
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistanta
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistante
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistantei
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistantele
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistantelor
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistantul
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistantului
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistanța
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.

DOOM

echidistánță s. f., g.-d. art. echidistánței; pl. echidistánțe

echidistanțe
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.

DOOM

echidistánță s. f., g.-d. art. echidistánței; pl. echidistánțe

echidistanței
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.

DOOM

echidistánță s. f., g.-d. art. echidistánței; pl. echidistánțe

echidistanțele
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.

DOOM

echidistánță s. f., g.-d. art. echidistánței; pl. echidistánțe

echidistanțelor
ECHIDISTÁNȚĂ, echidistanțe, s. f. (Top.) Diferența constantă de înălțime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel. – Din fr. équidistance.

DOOM

echidistánță s. f., g.-d. art. echidistánței; pl. echidistánțe

echidistanți
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistanții
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidistanților
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. 2. Fig. Egal plasat față de părți aflate în conflict, față de tendințe, forțe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis.

DOOM

echidistánt adj. m., pl. echidistánți; f. echidistántă, pl. echidistánte

echidna
Echidna, ființă monstruoasă, jumătate femeie și jumătate șarpe. A avut cu Typhon, apoi cu Orthros, mai mulți copii, printre care se numărau: Cerberus, Himera, Gorgonele, hidra din Lerna, Ladon, leul din Nemea, Scylla, Sfinxul, vulturul care-i mînca ficatul lui Prometheus etc... A murit ucisă în somn de Argus.

echidna
ECHÍDNĂ, echidne, s. f. Animal insectivor lung de circa 50 cm, cu corpul acoperit cu țepi și cu ciocul cornos foarte ascuțit (Tachyglossus aculeatus). – Din fr. échidné.

DOOM

echídnă s. f., g.-d. art. echídnei; pl. echídne

echidne
ECHÍDNĂ, echidne, s. f. Animal insectivor lung de circa 50 cm, cu corpul acoperit cu țepi și cu ciocul cornos foarte ascuțit (Tachyglossus aculeatus). – Din fr. échidné.

DOOM

echídnă s. f., g.-d. art. echídnei; pl. echídne

echidnei
ECHÍDNĂ, echidne, s. f. Animal insectivor lung de circa 50 cm, cu corpul acoperit cu țepi și cu ciocul cornos foarte ascuțit (Tachyglossus aculeatus). – Din fr. échidné.

DOOM

echídnă s. f., g.-d. art. echídnei; pl. echídne

echidnele
ECHÍDNĂ, echidne, s. f. Animal insectivor lung de circa 50 cm, cu corpul acoperit cu țepi și cu ciocul cornos foarte ascuțit (Tachyglossus aculeatus). – Din fr. échidné.

DOOM

echídnă s. f., g.-d. art. echídnei; pl. echídne

echidnelor
ECHÍDNĂ, echidne, s. f. Animal insectivor lung de circa 50 cm, cu corpul acoperit cu țepi și cu ciocul cornos foarte ascuțit (Tachyglossus aculeatus). – Din fr. échidné.

DOOM

echídnă s. f., g.-d. art. echídnei; pl. echídne

echidneu
ECHIDNÉU s.m. Animal monotrem din Australia, cu spini pe corp și cu un bot foarte ascuțit. [Var. echidnă s.f. / < fr. échidné, cf. gr. echidna – viperă].

echidnism
ECHIDNÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu venin de șerpi. [< fr. échidnisme].

echidnismul
ECHIDNÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu venin de șerpi. [< fr. échidnisme].

echidnismului
ECHIDNÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu venin de șerpi. [< fr. échidnisme].

echien
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echiena
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echiene
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienei
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienele
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienelor
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echieni
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienii
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienilor
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienul
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echienului
ECHIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Omogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -chi-en. / < fr. équienne, cf. lat. aequus – egal, annus – an].

DOOM

echién (-chi-en) adj. m., pl. echiéni; f. echiénă, pl. echiéne

echigranular
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranulara
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranulare
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularei
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularele
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularelor
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranulari
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularii
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularilor
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularul
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigranularului
ECHIGRANULÁR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

DOOM

echigranulár (-chi-gra-) adj. m., pl. echigranulári; f. echigranuláră, pl. echigranuláre

echigravitația
ECHIGRAVITÁȚIE s.f. (Astr.) Proprietate a unei anumite regiuni din spațiul cosmic în care forțele gravitaționale ale corpurilor cerești se echilibrează. [< fr. équigravitation].

DOOM

echigravitáție (-chi-gra-, -ți-e) s. f., art. echigravitáția (-ți-a), g.-d. echigravitáții, art. echigravitáției

echigravitație
ECHIGRAVITÁȚIE s.f. (Astr.) Proprietate a unei anumite regiuni din spațiul cosmic în care forțele gravitaționale ale corpurilor cerești se echilibrează. [< fr. équigravitation].

DOOM

echigravitáție (-chi-gra-, -ți-e) s. f., art. echigravitáția (-ți-a), g.-d. echigravitáții, art. echigravitáției

echigravitației
ECHIGRAVITÁȚIE s.f. (Astr.) Proprietate a unei anumite regiuni din spațiul cosmic în care forțele gravitaționale ale corpurilor cerești se echilibrează. [< fr. équigravitation].

DOOM

echigravitáție (-chi-gra-, -ți-e) s. f., art. echigravitáția (-ți-a), g.-d. echigravitáții, art. echigravitáției

echigravitații
ECHIGRAVITÁȚIE s.f. (Astr.) Proprietate a unei anumite regiuni din spațiul cosmic în care forțele gravitaționale ale corpurilor cerești se echilibrează. [< fr. équigravitation].

DOOM

echigravitáție (-chi-gra-, -ți-e) s. f., art. echigravitáția (-ți-a), g.-d. echigravitáții, art. echigravitáției

echilateral
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilaterala
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilaterale
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralei
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralele
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralelor
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilaterali
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralii
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralilor
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralul
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilateralului
ECHILATERÁL, -Ă, echilaterali, -e, adj. (Despre triunghiuri) Care are toate laturile congruente. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis.

DOOM

echilaterál adj. m., pl. echilateráli; f. echilaterálă, pl. echilaterále

echilibra
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrai
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraj
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibraje
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibrajele
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibrajelor
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibrajul
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibrajului
ECHILIBRÁJ s.n. Echilibrare. [< fr. équilibrage].

echilibram
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrare
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrare
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echilibrarea
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echilibrară
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrarăm
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrarăți
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrase
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrasem
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraseră
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraserăm
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraserăți
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraseși
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibraseți
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrat
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrat
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibrata
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibrate
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibratei
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibratele
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibratelor
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibratul
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibratului
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibrau
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrași
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrați
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrați
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibrații
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibraților
ECHILIBRÁT, -Ă, echilibrați, -te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, prețuri, bugete) Just proporționat unul față de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. équilibré.

echilibre
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibrează
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrele
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibrelor
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibrez
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibreze
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrezi
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrist
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibrista
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibriste
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibristei
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibristele
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibristelor
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibristica
ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Gen al artei circului care presupune păstrarea echilibrului în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului. 2. Fig. Capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor utilizate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.

DOOM

echilibrístică (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrísticii

echilibristici
ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Gen al artei circului care presupune păstrarea echilibrului în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului. 2. Fig. Capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor utilizate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.

DOOM

echilibrístică (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrísticii

echilibristicii
ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. Gen al artei circului care presupune păstrarea echilibrului în diferite poziții sau mișcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului. 2. Fig. Capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situații dificile; totalitatea eforturilor și mijloacelor utilizate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.

DOOM

echilibrístică (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrísticii

echilibristul
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibristului
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibriști
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibriștii
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibriștilor
ECHILIBRÍST, -Ă, echilibriști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care s-a specializat în echilibristică. 2. Fig. Persoană care se strecoară cu îndemânare printre dificultăți. – Din fr. équilibriste.

DOOM

echilibrístă (-li-bris-) s. f., g.-d. art. echilibrístei; pl. echilibríste

echilibroare
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibroarele
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibroarelor
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibrometre
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibrometrele
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibrometrelor
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibrometru
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibrometrul
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibrometrului
ECHILIBROMÉTRU s.n. (Telec.) Aparat de măsurare a echilibrării. [< fr. équilibromètre].

echilibror
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibrorul
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibrorului
ECHILIBRÓR, echilibroare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează țevile tunurilor. – Din fr. équilibreur.

DOOM

echilibrór (-li-bror) s. n., pl. echilibroáre

echilibru
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibru
ECHILÍBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = concepție potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esențială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare și mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situații, a unei stări sufletești etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanță].

echilibrul
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibrului
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

DOOM

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilibrând
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrînd
ECHILIBRÁ, echilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni. ♦ Tranz. A face ca două valori, prețuri, bugete etc. să fie în proporție justă una față de cealaltă. – Din fr. équilibrer.

DOOM

echilibrá (a ~) (-li-bra-) vb., ind. prez. 3 echilibreáză

echilibrări
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echilibrării
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echilibrările
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echilibrărilor
ECHILIBRÁRE, echilibrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) echilibra și rezultatul ei; cumpănire. 2. (Tehn.) Eliminare sau reducere a forțelor dinamice asimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza mișcării accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicații. – V. echilibra.

DOOM

echilibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. echilibrắrii; pl. echilibrắri

echimolecular
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimoleculara
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimoleculare
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularei
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularele
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularelor
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimoleculari
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularii
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularilor
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularitate
ECHIMOLECULARITÁTE s.f. Stare a unei soluții echimoleculare. [Cf. fr. équimolécularité].

echimolecularitatea
ECHIMOLECULARITÁTE s.f. Stare a unei soluții echimoleculare. [Cf. fr. équimolécularité].

echimolecularități
ECHIMOLECULARITÁTE s.f. Stare a unei soluții echimoleculare. [Cf. fr. équimolécularité].

echimolecularității
ECHIMOLECULARITÁTE s.f. Stare a unei soluții echimoleculare. [Cf. fr. équimolécularité].

echimolecularul
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimolecularului
ECHIMOLECULÁR, -Ă adj. (Despre un amestec) Alcătuit din diferite soluții având aceeași cantitate de molecule. [Cf. fr. équimoléculaire].

echimotic
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimotica
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimotice
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticei
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticele
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticelor
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimotici
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticii
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticilor
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticul
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoticului
ECHIMÓTIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la echimoză. [< fr. ecchymotique].

echimoza
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.

DOOM

echimóză (vânătaie) s. f., g.-d. art. echimózei; pl. echimóze

echimoze
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.

DOOM

echimóză (vânătaie) s. f., g.-d. art. echimózei; pl. echimóze

echimozei
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.

DOOM

echimóză (vânătaie) s. f., g.-d. art. echimózei; pl. echimóze

echimozele
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.

DOOM

echimóză (vânătaie) s. f., g.-d. art. echimózei; pl. echimóze

echimozelor
ECHIMÓZĂ, echimoze, s. f. Pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală. – Din fr. ecchymose.

DOOM

echimóză (vânătaie) s. f., g.-d. art. echimózei; pl. echimóze

echin
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echin
ECHIN- v. echino-.

echina
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echina
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.

DOOM

echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne

echine
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echine
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.

DOOM

echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne

echinei
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinei
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.

DOOM

echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne

echinele
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinele
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.

DOOM

echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne

echinelor
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinelor
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.

DOOM

echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne

echingiu
ECHINGÍU s. m. v. achingiu.

DOOM

achingíu/echingíu s. m., art. achingíul/echingíul; pl. achingíi/echingíi, art. achingíii/echingíii (-gi-ii)

echini
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinid
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinida
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinide
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinidei
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinidele
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinidelor
ECHINÍDĂ, echinide, s. f. (Zool.) Arici-de-mare. [Var.: echiníd s. m.] – Din fr. échinide.

DOOM

echinídă s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde

echinii
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinilor
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinism
ECHINÍSM s. n. Poziție anormală a labei piciorului în raport cu gamba, călcătura făcându-se numai pe vârful degetelor. – Din fr. équinisme.

DOOM

echinísm s. n.

echinismul
ECHINÍSM s. n. Poziție anormală a labei piciorului în raport cu gamba, călcătura făcându-se numai pe vârful degetelor. – Din fr. équinisme.

DOOM

echinísm s. n.

echinismului
ECHINÍSM s. n. Poziție anormală a labei piciorului în raport cu gamba, călcătura făcându-se numai pe vârful degetelor. – Din fr. équinisme.

DOOM

echinísm s. n.

echino
ECHINO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „arici”, „cu ghimpi”. [Var. echin-. / < fr. echin(o)-, cf. gr. echinos].

echinochloa
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.

echinococ
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinococi
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinococii
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinococilor
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinococoza
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze, s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – Din fr. échinococcose.

DOOM

echinococóză s. f., g.-d. art. echinococózei; pl. echinococóze

echinococoze
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze, s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – Din fr. échinococcose.

DOOM

echinococóză s. f., g.-d. art. echinococózei; pl. echinococóze

echinococozei
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze, s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – Din fr. échinococcose.

DOOM

echinococóză s. f., g.-d. art. echinococózei; pl. echinococóze

echinococozele
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze, s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – Din fr. échinococcose.

DOOM

echinococóză s. f., g.-d. art. echinococózei; pl. echinococóze

echinococozelor
ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze, s. f. Boală parazitară, frecventă la om și la animale, provocată de echinococ și manifestată prin apariția unor chisturi pline cu lichid transparent în plămâni, ficat etc.; hidatioză. – Din fr. échinococcose.

DOOM

echinococóză s. f., g.-d. art. echinococózei; pl. echinococóze

echinococul
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinococului
ECHINOCÓC, echinococi, s. m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvoltă ca larvă în unele organe ale rumegătoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.

DOOM

echinocóc s. m., pl. echinocóci

echinocțial
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțiala
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțiale
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialei
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialele
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialelor
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțiali
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialii
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialilor
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialul
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocțialului
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinocții
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinocțiile
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinocțiilor
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinocțiu
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinocțiul
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinocțiului
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinoderm
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinoderme
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinodermele
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinodermelor
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinodermul
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinodermului
ECHINODÉRM, echinoderme, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine nevertebrate, cu schelet extern calcaros format din plăci, și care se deplasează cu ajutorul ambulacrelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. échinoderme.

DOOM

echinodérm s. n., pl. echinodérme

echinops
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

echinopțiu
ECHINÓPȚIU s. n. v. echinocțiu.

echinox
ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

DOOM

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinoxial
ECHINOXIÁL, -Ă adj. v. echinocțial.

DOOM

echinocțiál (-ți-al) adj. m., pl. echinocțiáli; f. echinocțiálă, pl. echinocțiále

echinul
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echinului
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

echion
Echion 1. Unul dintre războinicii care au răsărit din dinții balaurului semănați de Cadmus (v. Cadmus). Echion s-a căsătorit cu Agave, una dintre fiicele lui Cadmus, cu care a avut un fiu, pe Pentheus. 2. Unul dintre argonauți, frate geamăn cu Eurytus.

echionides
Echionides, denumire purtată de Pentheus ca fiu al lui Echion.

echipa
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipa
ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

DOOM

echípă s. f., g.-d. art. echípei; pl. echípe

echipagiu
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Întregul personal care face serviciu pe o navă, pe un avion, pe un tanc etc. Găseau că signor Pietro este prea aspru cu echipajul. CAMIL PETRESCU, T. II 181. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război, ne îmbarcă în el și ne dete în a noastră dispoziție vasul, iar pe noi în garda oamenilor de echipaj. BOLINTINEANU, O. 264. 2. (Ieșit din uz) Trăsură cu caii înhămați. Echipajul și omul cel călare trecură ca un fulger pe lîngă mine. ALECSANDRI, C. 116. – Pl. și: echipajuri (EMINESCU, O. I 61). – Variantă: echipágiu, echipagii (C. PETRESCU, S. 167, NEGRUZZI, S. I 37), s. n.

echipai
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaj
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipaje
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipajele
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipajelor
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipajul
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipajului
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Totalitatea sportivilor care se găsesc pe o ambarcațiune, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.

DOOM

echipáj s. n., pl. echipáje

echipam
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipament
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipament
ECHIPAMÉNT s.n. 1. Totalitatea obiectelor cu care se echipează cineva. ◊ Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații în război sau la instrucție. 2. Totalitatea pieselor și a dispozitivelor unei mașini, ale unei instalații etc. care îi asigură buna funcționare. [Pl. -te, -turi. / < fr. équipement].

echipamente
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipamentele
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipamentelor
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipamentul
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipamentului
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

DOOM

echipamént s. n., pl. echipaménte

echipare
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipare
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echiparea
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echipartiția
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipartiție
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipartiției
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipartiții
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipartițiile
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipartițiilor
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.

DOOM

echipartíție ( -ți-e) s. f., art. echipartíția (-ți-a), g.-d. art. echipartíției; pl. echipartíții, art. echipartíțiile (-ți-i-)

echipară
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echiparăm
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echiparăți
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipase
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipasem
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaseră
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaserăm
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaserăți
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaseși
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipaseți
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipat
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipat
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipata
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipate
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipatei
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipatele
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipatelor
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipatul
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipatului
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipau
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipași
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipați
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipați
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipații
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipaților
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.

echipe
ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

DOOM

echípă s. f., g.-d. art. echípei; pl. echípe

echipează
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipei
ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

DOOM

echípă s. f., g.-d. art. echípei; pl. echípe

echipele
ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

DOOM

echípă s. f., g.-d. art. echípei; pl. echípe

echipelor
ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

DOOM

echípă s. f., g.-d. art. echípei; pl. echípe

echipez
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipeze
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipezi
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipier
ECHIPIÉR, -Ă, echipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe sportive. [Pr.: -pi-er] – Din fr. équipier.

DOOM

echipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. echipiérei; pl. echipiére

echipieră
ECHIPIÉR, -Ă, echipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe sportive. [Pr.: -pi-er] – Din fr. équipier.

DOOM

echipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. echipiérei; pl. echipiére

echipolent
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolenta
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolente
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolentei
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolentele
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolentelor
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolentul
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolentului
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolența
ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.

DOOM

echipolénță s. f., g.-d. art. echipolénței

echipolențe
ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.

DOOM

echipolénță s. f., g.-d. art. echipolénței

echipolenței
ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.

DOOM

echipolénță s. f., g.-d. art. echipolénței

echipolenți
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolenții
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipolenților
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) Care este de forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut. – Din fr. équipollent.

DOOM

echipolént adj. m., pl. echipolénți; f. echipoléntă, pl. echipolénte

echipotențial
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențiala
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențiale
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialei
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialele
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialelor
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențiali
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialii
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialilor
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialul
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echipotențialului
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.

DOOM

echipotențiál (-ți-al) adj. m., pl. echipotențiáli; f. echipotențiálă, pl. echipotențiále

echiprobabil
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabila
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabile
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilei
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilele
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilelor
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabili
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilii
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabililor
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilul
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echiprobabilului
ECHIPROBÁBIL, – Ă adj. (Despre evenimente) Care are tot atâtea șanse de a se produce ca și altele. [Cf. fr. équiprobable].

echipând
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipînd
ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei expediții etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

DOOM

echipá (a ~) vb., ind. prez. 3 echipeáză

echipări
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echipării
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echipările
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echipărilor
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.

DOOM

echipáre s. f., g.-d. art. echipắrii; pl. echipắri

echiscalar
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalara
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalare
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarei
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarele
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarelor
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalari
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarii
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarilor
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarul
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echiscalarului
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.

echistica
ECHÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematizarea și arhitectura așezărilor rurale și urbane din perspectivă istorică. – Din engl. ekistics.

echistici
ECHÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematizarea și arhitectura așezărilor rurale și urbane din perspectivă istorică. – Din engl. ekistics.

echisticii
ECHÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematizarea și arhitectura așezărilor rurale și urbane din perspectivă istorică. – Din engl. ekistics.

echitabil
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabila
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabile
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilei
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilele
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilelor
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabili
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilii
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabililor
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilul
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitabilului
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.

DOOM

echitábil adj. m., pl. echitábili; f. echitábilă, pl. echitábile

echitate
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

DOOM

echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắții

echitatea
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

DOOM

echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắții

echitația
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

DOOM

echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

echitație
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

DOOM

echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

echitației
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

DOOM

echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

echitații
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

DOOM

echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

echitațiune
ECHITAȚIÚNE s.f. v. echitație.

echități
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

DOOM

echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắții

echității
ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.

DOOM

echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echitắții

echium
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

echiunghi
ECHIÚNGHI adj. invar. Cu unghiuri egale. [După fr. équiangle, cf. lat. aequus – egal + unghi].

echiunghiular
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiulara
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiulare
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularei
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularele
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularelor
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiulari
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularii
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularilor
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularul
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunghiularului
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de planuri concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau planuri vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.

echiunitar
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitara
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitare
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarei
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarele
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarelor
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitari
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarii
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarilor
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarul
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echiunitarului
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.

DOOM

*echiunitár (-chi-u-) adj. m., pl. echiunitári; f. echiunitáră, pl. echiunitáre

echivala
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalai
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalam
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalare
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalare
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivalarea
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivalară
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalarăm
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalarăți
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalase
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalasem
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalaseră
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalaserăm
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalaserăți
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalaseși
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalaseți
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalat
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalat
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalata
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalate
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalatei
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalatele
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalatelor
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalatul
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalatului
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalau
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalași
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalați
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalați
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalații
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalaților
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

echivalează
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalent
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalenta
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalente
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalentei
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalentele
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalentelor
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalentul
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalentului
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalența
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DOOM

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe

echivalențe
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DOOM

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe

echivalenței
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DOOM

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe

echivalențele
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DOOM

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe

echivalențelor
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pentru recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau pentru transferul de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Relație între două enunțuri care au aceeași valoare de adevăr. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DOOM

echivalénță s. f., g.-d. art. echivalénței; pl. echivalénțe

echivalenți
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalenții
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalenților
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași arie cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. [Pl. și: (II, m.) echivalenți] – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.

DOOM

!echivalént² s. n./s. m, pl. echivalénte/echivalénți

echivalez
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivaleze
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalezi
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalând
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalînd
ECHIVALÁ, echivalez, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare, cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face o echivalare (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.

DOOM

echivalá (a ~) vb., ind. prez. 3 echivaleáză

echivalări
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivalării
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivalările
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivalărilor
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.

DOOM

echivaláre s. f., g.-d. art. echivalắrii; pl. echivalắri

echivoc
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivoc
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivoca
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivoca
ECHIVOCÁ vb. I. intr. (Rar) A produce un echivoc, a folosi cuvinte echivoce; a vorbi în doi peri. [< fr. équivoquer].

echivocare
ECHIVOCÁ vb. I. intr. (Rar) A produce un echivoc, a folosi cuvinte echivoce; a vorbi în doi peri. [< fr. équivoquer].

echivoce
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocei
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocele
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocelor
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivoci
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocii
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocilor
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocitate
ECHIVOCITÁTE s. f. (Rar) Caracter, stare echivocă. – Din it. equivocità.

echivocitatea
ECHIVOCITÁTE s. f. (Rar) Caracter, stare echivocă. – Din it. equivocità.

echivocități
ECHIVOCITÁTE s. f. (Rar) Caracter, stare echivocă. – Din it. equivocità.

echivocității
ECHIVOCITÁTE s. f. (Rar) Caracter, stare echivocă. – Din it. equivocità.

echivocul
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocul
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivocului
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

DOOM

echivóc² s. n., pl. echivócuri

echivocului
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivocuri
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivocurile
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivocurilor
ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echo
ECÓU, ecouri, s. n. 1. (Fiz.) Fenomenul de reflectare a sunetelor pe o suprafață discontinuă. Se face mai albastru-adîncul... mai viu al stîncilor ecou. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Unde sonore, sunete reflectate de o suprafață de discontinuitate și ajunse într-un punct de unde pot fi percepute distinct în raport cu undele directe (primare). Văile toate răsună de metalice și asurzitoare ecouri. BOGZA, C. O. 170. Pașii, pe lespezi reci, deșteptară ecouri prelungi. SADOVEANU, 0. I 293. Un șuier lung... trezește somnul codrilor, toată valea auiește de-un ecou frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Să spună comandatura că ne facem ecoul nemulțumirilor și încurajăm răzvrătirea? PAS, Z. III 157. 2. Fig. Răsunet, vîlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. Luptele revoluționare din Rusia (răscoalele țăranilor din Rusia conduse de Pugacev) și influența revoluției burgheze din Franța au avut ecouri în țara noastră. IST. R.P.R. 244. În toate flamurile dimineții, În toate adevărurile vieții, În tot ce e freamăt puternic și nou Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Problemele discutate... au avut ecou mondial. SAHIA, U.R.S.S. 158. – Variante: (învechit) echó (ODOBESCU, S. III 36), ehó (NEGRUZZI, S. I 154) s. n.

ecidie
ECIDÍE s.f. (Bot.) Formă de fructificație a ciupercilor din ordinul uredinalelor, care se localizează pe frunzele de dracilă. [< fr. écidie].

ecidiospor
ECIDIOSPÓR s.m. (Bot.) Nume dat sporilor născuți în ecidiile uredinalelor. [Pron. -di-os-. / < fr. écidiospore].

eclampsia
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclampsie
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclampsiei
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclampsii
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclampsiile
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclampsiilor
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. éclampsie.

DOOM

eclampsíe (e-clam-) s. f., art. eclampsía, g.-d. art. eclampsíei; pl. eclampsíi, art. eclampsíile

eclamptic
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclamptica
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclamptice
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticei
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticele
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticelor
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclamptici
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticii
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticilor
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticul
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclampticului
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.

eclata
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatai
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatam
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatant
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatanta
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatante
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatantei
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatantele
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatantelor
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatantul
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatantului
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatanți
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatanții
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatanților
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.

DOOM

eclatánt (livr.) (e-cla-) adj. m., pl. eclatánți; f. eclatántă, pl. eclatánte

eclatare
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatare
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

eclatară
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatarăm
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatarăți
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatase
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatasem
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclataseră
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclataserăm
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclataserăți
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclataseși
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclataseți
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatat
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatau
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatași
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatați
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatează
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatez
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclateze
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatezi
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatoare
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclatoarele
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclatoarelor
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclator
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclatorul
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclatorului
ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur.

DOOM

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare

eclatând
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclatînd
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.

DOOM

eclatá (a ~) (livr.) (e-cla-) vb., ind. prez. 3 eclateáză

eclectic
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclectica
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclectice
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticei
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticele
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticelor
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclectici
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticii
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticilor
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticul
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclecticului
ECLÉCTIC, -Ă, eclectici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care adoptă sau susține eclectismul; caracterizat prin eclectism. – Din fr. éclectique.

DOOM

ecléctic (e-clec-) adj. m., pl. ecléctici; f. ecléctică, pl. ecléctice

eclectism
ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere ori concepții eterogene sau chiar opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

DOOM

eclectísm (e-clec-) s. n.

eclectismul
ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere ori concepții eterogene sau chiar opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

DOOM

eclectísm (e-clec-) s. n.

eclectismului
ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere ori concepții eterogene sau chiar opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

DOOM

eclectísm (e-clec-) s. n.

ecler
ECLÉR, ecleruri, s. n. Prăjitură în formă alungită, umplută cu cremă și acoperită cu glazură de șerbet, ciocolată etc. [Pl. și: eclere] – Din fr. éclair.

DOOM

*eclér (e-cler) s. n., pl. ecléruri

ecler
ECLÉR, ecleruri, s. n. Prăjitură în formă alungită, umplută cu cremă și acoperită cu glazură de șerbet, ciocolată etc. [Pl. și: eclere] – Din fr. éclair.

ecleraj
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

ecleraje
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

eclerajele
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

eclerajelor
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

eclerajul
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

eclerajului
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.

DOOM

ecleráj (livr.) (e-cle-) s. n., pl. ecleráje

ecleror
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclerori
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclerorii
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclerorilor
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclerorul
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclerorului
ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis în recunoaștere pentru a cerceta poziția și mișcările inamicului; iscoadă. – Din fr. éclaireur.

DOOM

eclerór (înv.) (e-cle-) s. m., pl. ecleróri

eclesi
ECLESI- v. eclezi-.

eclesiarh
eclesiárh (eclesiárhi), s. m. – Cleric, sacristan. – 2. Portar. – 3. (Înv.) Călugăr care administra veniturile mănăstirii. – Var. (înv.) (e)clisiarh, (Trans.) clisar. Ngr. ἐϰϰλησιάρχης, de la ἐϰϰλησία „biserică” (Murnu 19). Sec. XVII. – Der. eclesiarhie (înv., eclesiarșie), s. f. (administrarea veniturilor unei mănăstiri). – Fac parte din aceeași familie: eclesie, s. f. (Trans., parohie), din lat. ecclesia (sec. XIX); eclesiast, s. m. (parte a Bibliei atribuită lui Solomon), din ngr. ἐϰϰλησιάστης; eclesiastic, adj. (bisericesc), din ngr. ἐϰϰλησιαστιϰός.

eclesiast
ECLESIÁST s.n. v. ecleziast.

DOOM

Ecleziástul/Eclesiástul (carte a Bibliei) (E-cle-zi-as-/E-cle-si-as-) s. propriu n.

eclesiastic
ECLESIÁSTIC, -Ă adj. v. ecleziastic.

ecleu
Ecleu = Oecleus.

eclezi
ECLEZI- Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „biserică”. [Var. eclesi-. / < gr. ekklesia].

ecleziarh
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziarhi
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziarhii
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziarhilor
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziarhul
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziarhului
ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

DOOM

ecleziárh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziárhi

ecleziast
ECLEZIÁSTUL s. n. pr. art. Una dintre cărțile Vechiului Testament, care cuprinde teme disparate referitoare la înțelepciune. [Scris și: Ecclesiastul. – Pr.: -zi-astul] – Din fr. ecclésiaste.

DOOM

Ecleziástul/Eclesiástul (carte a Bibliei) (E-cle-zi-as-/E-cle-si-as-) s. propriu n.

ecleziastic
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziastica
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziastice
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticei
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticele
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticelor
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziastici
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticii
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticilor
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticul
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziasticului
ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserică sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.

DOOM

ecleziástic (e-cle-zi-as-) adj. m., pl. ecleziástici; f. ecleziástică, pl. ecleziástice

ecleziastul
ECLEZIÁSTUL s. n. pr. art. Una dintre cărțile Vechiului Testament, care cuprinde teme disparate referitoare la înțelepciune. [Scris și: Ecclesiastul. – Pr.: -zi-astul] – Din fr. ecclésiaste.

DOOM

Ecleziástul/Eclesiástul (carte a Bibliei) (E-cle-zi-as-/E-cle-si-as-) s. propriu n.

ecleziastului
ECLEZIÁSTUL s. n. pr. art. Una dintre cărțile Vechiului Testament, care cuprinde teme disparate referitoare la înțelepciune. [Scris și: Ecclesiastul. – Pr.: -zi-astul] – Din fr. ecclésiaste.

DOOM

Ecleziástul/Eclesiástul (carte a Bibliei) (E-cle-zi-as-/E-cle-si-as-) s. propriu n.

eclezie
ECLÉZIE s.f. v. ecclesia.

eclidul
Eclidul = Oeclides.

eclimetre
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclimetrele
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclimetrelor
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclimetru
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclimetrul
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclimetrului
ECLIMÉTRU, eclimetre, s. n. Instrument topografic care servește la determinarea distanței zenitale a unui punct sau a diferenței de nivel dintre două cote date. – Din fr. éclimètre.

DOOM

eclimétru (e-cli-me-tru) s. n., art. eclimétrul; pl. eclimétre

eclipsa
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsa
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

DOOM

eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse

eclipsai
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsam
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsare
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsare
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

eclipsarea
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

eclipsară
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsarăm
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsarăți
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsase
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsasem
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsaseră
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsaserăm
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsaserăți
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsaseși
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsaseți
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsat
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsat
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsata
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsate
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsatei
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsatele
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsatelor
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsatul
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsatului
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsau
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsași
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsați
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsați
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsații
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipsaților
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

eclipse
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

DOOM

eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse

eclipsează
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsei
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

DOOM

eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse

eclipsele
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

DOOM

eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse

eclipselor
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

DOOM

eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse

eclipsez
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipseze
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsezi
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsi
ECLIPSÍ vb. IV v. eclipsa.

eclipsând
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsînd
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1). 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din fr. éclipser.

DOOM

eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză

eclipsări
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

eclipsării
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

eclipsările
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

eclipsărilor
ECLIPSÁRE, eclipsări, s. f. Faptul de a (se) eclipsa. – V. eclipsa.

DOOM

eclipsáre (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsắrii; pl. eclipsắri

ecliptic
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

ecliptica
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

ecliptica
ECLÍPTICĂ, ecliptice, s. f. (Astron.) Orbita aparentă descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească.

DOOM

eclíptică (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípticei; pl. eclíptice

ecliptice
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

ecliptice
ECLÍPTICĂ, ecliptice, s. f. (Astron.) Orbita aparentă descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească.

DOOM

eclíptică (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípticei; pl. eclíptice

eclipticei
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticei
ECLÍPTICĂ, ecliptice, s. f. (Astron.) Orbita aparentă descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească.

DOOM

eclíptică (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípticei; pl. eclíptice

eclipticele
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticele
ECLÍPTICĂ, ecliptice, s. f. (Astron.) Orbita aparentă descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească.

DOOM

eclíptică (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípticei; pl. eclíptice

eclipticelor
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticelor
ECLÍPTICĂ, ecliptice, s. f. (Astron.) Orbita aparentă descrisă de soare în mișcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească.

DOOM

eclíptică (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípticei; pl. eclíptice

ecliptici
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticii
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticilor
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticul
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclipticului
ECLÍPTIC, -Ă, ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Cerc imaginar rezultat prin intersecția planului orbitei Pământului cu sfera cerească și care constituie traiectoria descrisă de Soare în mișcarea sa aparentă. 2. Adj. privitor la ecliptică (1), raportat la ecliptică. Coordonate ecliptice. – Din fr. écliptique.

DOOM

eclíptic (referitor la ecliptică) (e-clip-) adj. m., pl. eclíptici; f. eclíptică, pl. eclíptice

eclisa
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.

DOOM

eclísă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclísei; pl. eclíse

eclise
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.

DOOM

eclísă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclísei; pl. eclíse

eclisei
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.

DOOM

eclísă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclísei; pl. eclíse

eclisele
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.

DOOM

eclísă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclísei; pl. eclíse

ecliselor
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.

DOOM

eclísă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclísei; pl. eclíse

ecloza
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozai
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozam
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozare
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozare
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozarea
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozară
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozarăm
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozarăți
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozase
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozasem
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozaseră
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozaserăm
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozaserăți
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozaseși
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozaseți
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozat
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozau
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozași
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozați
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozează
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozez
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozeze
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozezi
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozionatoare
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

eclozionatoarele
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

eclozionatoarelor
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

eclozionator
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

eclozionatorul
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

eclozionatorului
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc ecloziunea (1). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.

DOOM

eclozionatór (e-clo-zi-o-) s. n., pl. eclozionatoáre

ecloziune
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecloziunea
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecloziuni
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecloziunii
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecloziunile
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecloziunilor
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

eclozând
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozînd
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozări
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozării
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozările
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

eclozărilor
ECLOZÁ vb. I. intr. (Franțuzism) 1. (Despre pui) A ieși din găoace. 2. (Despre flori) A se deschide, a înflori. 3. (Fig.) A se naște, a se ivi, a apărea. [< fr. éclore, după éclosion].

ecluza
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluza
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

DOOM

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ecluzai
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzam
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzare
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzare
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecluzarea
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecluzară
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzarăm
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzarăți
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzase
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzasem
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzaseră
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzaserăm
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzaserăți
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzaseși
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzaseți
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzat
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzat
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

ecluzau
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzași
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzați
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluze
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

DOOM

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ecluzează
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzei
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

DOOM

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ecluzele
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

DOOM

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ecluzelor
ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

DOOM

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ecluzez
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzeze
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzezi
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzier
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzier
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluziera
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluziera
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluziere
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluziere
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierei
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierei
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierele
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierele
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierelor
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierelor
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzieri
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzieri
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierii
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierii
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierilor
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierilor
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierul
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierul
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierului
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzierului
ECLUZIÉR, -Ă adj. Referitor la ecluză. // s.m. Cel care manevrează ecluzele. [Pron. -zi-er. / < fr. éclusier].

ecluzist
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzista
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluziste
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzistei
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzistele
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzistelor
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzistul
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzistului
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluziune
ECLUZIÚNE s. f. v. ecloziune.

DOOM

ecloziúne (e-clo-zi-u-) s. f., g.-d. art. ecloziúnii; pl. ecloziúni

ecluziști
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluziștii
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluziștilor
ECLUZÍST, -Ă, ecluziști, -ste, s. m. și f. Lucrător la ecluză. – Ecluză + suf. -ist.

ecluzând
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzînd
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

DOOM

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzări
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecluzării
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecluzările
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecluzărilor
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.

ecmnezie
ECMNEZÍE s.f. (Med.) Formă de amnezie constând în uitarea evenimentelor recente și evocarea unor fapte anterioare. [< fr. ecmnesie, cf. gr. ek – în afară, mneme – memorie].

eco
ECO- element prim de compunere savantă cu semnificația „casă”, „mediu înconjurător”, „ambianță”. [fr. éco-, it. eco-, cf. gr. oikos – casă]

ecoansoane
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoansoanele
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoansoanelor
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoanson
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoanson
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoansonul
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoansonului
ECOANSÓN s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși. ♦ (Constr.) Operație de finisare a colțurilor unei încăperi. [< fr. écoinçon].

ecoencefalografia
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecoencefalografie
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecoencefalografiei
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecoencefalografii
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecoencefalografiile
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecoencefalografiilor
ECOENCEFALOGRAFÍE, ecoencefalografii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a integrității sistemului nervos central prin folosirea ultrasunetelor. [Pr.: -co-en-] – Din fr. écho-encéphalographie.

ecofeedback
ECOFEEDBACK s. n. (Biol.) Retroacțiune ecologică de natură să mențină stabilitatea ecosistemelor naturale față de diversele influențe din mediul ambiant. [Pr.: -fídbec] – Cuv. engl.

ecofob
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofoba
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobe
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobei
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobele
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobelor
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobi
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobia
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobie
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobiei
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobii
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobii
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobiile
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobiilor
ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de a sta singur în casă. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casă, phobos – teamă].

ecofobilor
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobul
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecofobului
ECOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ecofobie. [Cf. fr. écophobe, it. ecofobo].

ecograf
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecografe
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecografele
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecografelor
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecografia
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecografic
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecografica
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecografice
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficei
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficele
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficelor
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecografici
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficii
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficilor
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficul
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecograficului
ECOGRÁFIC, -Ă, ecografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ecografie, de ecografie. – Din fr. échographique.

DOOM

*ecográfic (-co-gra-) adj. m., pl. ecográfici; f. ecográfică, pl. ecográfice

ecografie
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecografiei
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecografii
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecografiile
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecografiilor
ECOGRAFÍE, ecografii, s. f. (Med.) Metodă de explorare a structurilor vii ale organismelor cu ajutorul reflexiei ultrasunetelor; ultrasonografie. – Din fr. échographie.

DOOM

*ecografíe (-co-gra-) s. f., art. ecografía, g.-d. art. ecografíei; pl. ecografíi, art. ecografíile

ecograful
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecografului
ECOGRÁF, ecografe, s. n. Aparat pentru stabilirea diagnosticului cu ajutorul ultrasunetelor. – Din fr. échographe.

ecograma
ECOGRÁMĂ, ecograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la ecograf. – Din fr. échogramme, engl. echogram.

DOOM

ecográmă (-co-gra-) s. f., g-d. art. ecográmei, pl. ecográme

ecograme
ECOGRÁMĂ, ecograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la ecograf. – Din fr. échogramme, engl. echogram.

DOOM

ecográmă (-co-gra-) s. f., g-d. art. ecográmei, pl. ecográme

ecogramei
ECOGRÁMĂ, ecograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la ecograf. – Din fr. échogramme, engl. echogram.

DOOM

ecográmă (-co-gra-) s. f., g-d. art. ecográmei, pl. ecográme

ecogramele
ECOGRÁMĂ, ecograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la ecograf. – Din fr. échogramme, engl. echogram.

DOOM

ecográmă (-co-gra-) s. f., g-d. art. ecográmei, pl. ecográme

ecogramelor
ECOGRÁMĂ, ecograme, s. f. (Med.) Diagramă obținută la ecograf. – Din fr. échogramme, engl. echogram.

DOOM

ecográmă (-co-gra-) s. f., g-d. art. ecográmei, pl. ecográme

ecolalie
ECOLALÍE s. f. Simptom al unor boli nervoase care se manifestă prin repetarea ca un ecou a cuvintelor interlocutorului. ♦ Repetarea automată a vorbelor altuia. – Din fr. écholalie.

DOOM

ecolalíe s. f., art. ecolalía, g.-d. ecolalíi, art. ecolalíei

ecolocație
ECOLOCÁȚIE s. f. Modalitate de orientare a unor organisme în mediu cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obstacole. – Din fr. écholocation.

ecolog
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologa
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologe
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologei
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologele
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologelor
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologi
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologia
ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate. [Var.: oecologíe s. f.] – Din fr. écologie.

DOOM

ecologíe s. f., art. ecología, g.-d. ecologíi, art. ecologíei

ecologic
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologica
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologice
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicei
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicele
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicelor
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologici
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicii
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicilor
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicul
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologicului
ECOLÓGIC, -Ă, ecologici, -ce, adj. Care aparține ecologiei, privitor la ecologie. – Din fr. écologique.

DOOM

ecológic adj. m., pl. ecológici; f. ecológică, pl. ecológice

ecologie
ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate. [Var.: oecologíe s. f.] – Din fr. écologie.

DOOM

ecologíe s. f., art. ecología, g.-d. ecologíi, art. ecologíei

ecologiei
ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate. [Var.: oecologíe s. f.] – Din fr. écologie.

DOOM

ecologíe s. f., art. ecología, g.-d. ecologíi, art. ecologíei

ecologii
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologii
ECOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate. [Var.: oecologíe s. f.] – Din fr. écologie.

DOOM

ecologíe s. f., art. ecología, g.-d. ecologíi, art. ecologíei

ecologilor
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologist
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologist
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologista
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologista
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiste
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiste
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistei
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistei
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistele
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistele
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistelor
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistelor
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistul
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistul
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistului
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologistului
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiști
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiști
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiștii
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiștii
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiștilor
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologiștilor
ECOLOGÍST, -Ă, ecologiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ecologiei; (persoană) care apără mediul ambiant. – Din fr. écologiste.

DOOM

*ecologíst adj. m., s. m., pl. ecologíști; adj. f., s. f. ecologístă, pl. ecologíste

ecologul
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecologului
ECOLÓG, -Ă, ecologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ecologie. – Din fr. écologue.

DOOM

ecológă (rar) s. f., g.-d. art. ecológei; pl. ecológe

ecolot
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecolotul
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecolotului
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecoloturi
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecoloturile
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecoloturilor
ECOLÓT, ecoloturi, s. n. Ecosondă. – Din germ. Echolot.

ecometre
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecometrele
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecometrelor
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecometria
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometric
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometrica
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometrice
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricei
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricele
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricelor
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometrici
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricii
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricilor
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricul
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometricului
ECOMÉTRIC, -Ă, ecometrici, -ce, adj. Referitor la ecometrie, de ecometrie. – Din fr. échométrique.

ecometrie
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometriei
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometrii
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometriile
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometriilor
ECOMETRÍE s. f. Operație de măsurare a nivelului unui lichid în sonde. – Din fr. échométrie.

DOOM

ecometríe (-me-tri-) s. f., art. ecometría, g.-d. ecometríi, art. ecometríei

ecometru
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecometrul
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecometrului
ECOMÉTRU, ecometre, s. n. Aparat folosit pentru aprecierea adâncimii nivelului stratului de lichid în gurile de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. échomètre.

DOOM

ecométru (-me-tru) s. n., art. ecométrul; pl. ecométre

ecomimie
ECOMIMÍE s. f. Simptom al unor boli nervoase care se manifestă prin repetarea mimicii interlocutorului. – Din fr. échomimie.

DOOM

ecomimíe s. f., art. ecomimía, g.-d. ecomimíi, art. ecomimíei

econdrom
ECONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare provenind din țesutul cartilaginos. [< fr. ecchondrome].

econoama
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoama
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoame
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoame
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamei
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamei
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamele
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamele
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamelor
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econoamelor
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econom
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econom
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economat
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

economat
ECONOMÁT s.n. (În trecut) Magazin care aproviziona salariații unor întreprinderi. [Pl. -te, -turi. / < fr. économat].

economate
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

economatele
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

economatelor
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

economatul
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

economatului
ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

DOOM

economát s. n., pl. economáte

econometria
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

econometric
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometrica
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometrice
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricei
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricele
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricelor
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometrici
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometrician
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometriciana
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricianul
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricianului
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometriciene
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricienei
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricienele
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricienelor
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricieni
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricienii
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricienilor
ECONOMETRICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în econometrie. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. économétricien].

econometricii
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricilor
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricul
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometricului
ECONOMÉTRIC, -Ă, econometrici, -ce, adj. (Tehn.) De econometrie. – Din fr. économétrique.

DOOM

econométric adj. m., pl. econométrici; f. econométrică, pl. econométrice

econometrie
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

econometriei
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

econometrii
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

econometriile
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

econometriilor
ECONOMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor matematice și statistice folosite ca instrument de studiere a corelațiilor cantitative ale fenomenelor și proceselor economice. – Din fr. économétrie.

DOOM

econometríe (-me-tri-) s. f., art. econometría, g.-d. econometríi, art. econometríei

economi
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economi
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economia
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economic
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economica
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economice
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economiceasca
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economicei
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicele
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicelor
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicesc
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economicescul
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economicescului
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economicește
ECONOMICÉȘTE adv. Din punct de vedere economic. – Economic + suf. -ește.

DOOM

economicéște adv.

economicești
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economiceștii
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economiceștile
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economiceștilor
ECONOMICÉSC, -EÁSCĂ, economicești, adj. (Înv.) Economic (1). – Economic + suf. -esc.

DOOM

economicésc (înv.) adj. m., f. economiceáscă; pl. m. și f. economicéști

economici
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicii
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicilor
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicitate
ECONOMICITÁTE s. f. Grad de economie. – Economic + suf. -itate.

DOOM

economicitáte s. f., g.-d. art. economicitắții

economicitatea
ECONOMICITÁTE s. f. Grad de economie. – Economic + suf. -itate.

DOOM

economicitáte s. f., g.-d. art. economicitắții

economicități
ECONOMICITÁTE s. f. Grad de economie. – Economic + suf. -itate.

DOOM

economicitáte s. f., g.-d. art. economicitắții

economicității
ECONOMICITÁTE s. f. Grad de economie. – Economic + suf. -itate.

DOOM

economicitáte s. f., g.-d. art. economicitắții

economicoasa
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoase
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoasei
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoasele
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoaselor
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicos
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicosul
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicosului
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoși
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoșii
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicoșilor
ECONOMICÓS, -OÁSĂ, economicoși, -oase, adj. Economic (2). – Din ngr. ikonómikos (după econom și economie).

DOOM

economicós adj. m., pl. economicóși; f. economicoásă, pl. economicoáse

economicul
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economicului
ECONÓMIC, -Ă, economici, -ce, adj. 1. Care aparține economiei, privitor la economie; economicesc. 2. (Și adverbial) Care cere puține cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos. – Din fr. économique.

DOOM

económic adj. m., pl. económici; f. económică, pl. económice

economie
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economiei
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economii
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economii
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economii
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economiile
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economiilor
ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.

DOOM

economíe s. f., art. economía, g.-d. art. economíei; pl. economíi, art. economíile

economilor
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economilor
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economisea
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economiseai
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economiseam
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisească
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economiseau
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economiseați
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisesc
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisește
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisești
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisi
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisii
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisim
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisind
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisire
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisire
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisirea
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisiri
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisirii
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisirile
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisirilor
ECONOMISÍRE, economisiri, s. f. Faptul de a economisi. – V. economisi.

DOOM

economisíre s. f., g.-d. art. economisírii; pl. economisíri

economisiră
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisirăm
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisirăți
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisise
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisisem
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiseră
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiserăm
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiserăți
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiseși
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiseți
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisit
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisit
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiși
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economisiți
ECONOMISÍ, economisesc, vb. IV. Tranz. A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi. – Din ngr. ekonómisa (aor. lui ikonomó).

DOOM

economisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. economisésc, imperf. 3 sg. economiseá; conj. prez. 3 să economiseáscă

economism
ECONOMÍSM s. n. Curent oportunist în sinul mișcării muncitorești, care, propagînd ploconirea în fața spontaneității mișcării muncitorești, neagă rolul conducător al partidului clasei muncitoare și al teoriei revoluționare, considerînd că clasa muncitoare trebuie să ducă numai lupta economică, lupta politică lăsînd-o în seama burgheziei; a apărut la sfîrșitul secolului al XIX-lea în unele țări din Europa precum și în Rusia, unde a fost combătut și zdrobit de Lenin.

DOOM

economísm s. n.

economismul
ECONOMÍSM s. n. Curent oportunist în sinul mișcării muncitorești, care, propagînd ploconirea în fața spontaneității mișcării muncitorești, neagă rolul conducător al partidului clasei muncitoare și al teoriei revoluționare, considerînd că clasa muncitoare trebuie să ducă numai lupta economică, lupta politică lăsînd-o în seama burgheziei; a apărut la sfîrșitul secolului al XIX-lea în unele țări din Europa precum și în Rusia, unde a fost combătut și zdrobit de Lenin.

DOOM

economísm s. n.

economismului
ECONOMÍSM s. n. Curent oportunist în sinul mișcării muncitorești, care, propagînd ploconirea în fața spontaneității mișcării muncitorești, neagă rolul conducător al partidului clasei muncitoare și al teoriei revoluționare, considerînd că clasa muncitoare trebuie să ducă numai lupta economică, lupta politică lăsînd-o în seama burgheziei; a apărut la sfîrșitul secolului al XIX-lea în unele țări din Europa precum și în Rusia, unde a fost combătut și zdrobit de Lenin.

DOOM

economísm s. n.

economist
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economista
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economiste
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economistei
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economistele
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economistelor
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economistul
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economistului
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economizatoare
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizatoarele
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizatoarelor
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizator
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizatorul
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizatorului
ECONOMIZATÓR, economizatoare, s. n. Economizor. – Din economizor, cu schimbare de suf.

economizoare
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economizoarele
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economizoarelor
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economizor
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economizorul
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economizorului
ECONOMIZÓR, economizoare, s. n. 1. Instalație pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur. 2. Dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil. – Din fr. économiseur.

DOOM

economizór s. n., pl. economizoáre

economiști
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economiștii
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economiștilor
ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

DOOM

economístă s. f., g.-d. art. economístei; pl. economíste

economul
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economul
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economului
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

economului
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. – Din fr. économe.

DOOM

económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

ecopraxie
ECOPRAXÍE s. f. (Med.) Reacție patologică de imitare automată a gesturilor și acțiunilor cuiva. – Din fr. échopraxie.

ecornaj
ECORNÁJ s.n. Decornare. [< fr. écornage].

ecorșa
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșai
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșam
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșare
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșare
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșară
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșarăm
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșarăți
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșase
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșasem
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșaseră
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșaserăm
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșaserăți
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșaseși
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșaseți
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșat
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșat
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșau
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșași
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșați
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșează
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșee
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșeele
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșeelor
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșeu
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșeul
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșeului
ECORȘÉU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

DOOM

ecorșéu s. n., art. ecorșéul; pl. ecorșée

ecorșez
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșeze
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșezi
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșând
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecorșînd
ECORȘÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A jupui pielea, scoarța. [P.i. 3 -șază. / < fr. écorcher].

ecoscoape
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecoscoapele
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecoscoapelor
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecoscop
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecoscopia
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopie
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopiei
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopii
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopiile
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopiilor
ECOSCOPÍE, ecoscopii, s. f. (Med.) Imagine obținută cu ecoscopul. – Din fr. échoscopie.

ecoscopul
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecoscopului
ECOSCÓP, ecoscoape, s. n. (Med.) Aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naștere. – Din fr. échoscope.

ecosez
ECOSÉZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Cu carouri, de obicei în culori vii și variate. – Din fr. écossais.

DOOM

ecoséz adj. invar.

ecoseza
ECOSÉZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

DOOM

ecoséză s. f., g.-d. art. ecosézei; pl. ecoséze

ecoseze
ECOSÉZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

DOOM

ecoséză s. f., g.-d. art. ecosézei; pl. ecoséze

ecosezei
ECOSÉZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

DOOM

ecoséză s. f., g.-d. art. ecosézei; pl. ecoséze

ecosezele
ECOSÉZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

DOOM

ecoséză s. f., g.-d. art. ecosézei; pl. ecoséze

ecosezelor
ECOSÉZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

DOOM

ecoséză s. f., g.-d. art. ecosézei; pl. ecoséze

ecosezul
ECOSÉZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Cu carouri, de obicei în culori vii și variate. – Din fr. écossais.

DOOM

ecoséz adj. invar.

ecosezului
ECOSÉZ adj. invar. (Despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Cu carouri, de obicei în culori vii și variate. – Din fr. écossais.

DOOM

ecoséz adj. invar.

ecosistem
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosisteme
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosistemele
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosistemelor
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosistemul
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosistemului
ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

DOOM

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

ecosonda
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.

DOOM

ecosóndă s. f., g.-d. art. ecosóndei; pl. ecosónde

ecosonde
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.

DOOM

ecosóndă s. f., g.-d. art. ecosóndei; pl. ecosónde

ecosondei
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.

DOOM

ecosóndă s. f., g.-d. art. ecosóndei; pl. ecosónde

ecosondele
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.

DOOM

ecosóndă s. f., g.-d. art. ecosóndei; pl. ecosónde

ecosondelor
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.

DOOM

ecosóndă s. f., g.-d. art. ecosóndei; pl. ecosónde

ecospecia
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecospecie
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecospeciei
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecospecii
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecospeciile
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecospeciilor
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.

DOOM

*ecospécie (e-cos-, -ci-e/e-co-spe-) s. f., g.-d. art. ecospéciei; pl. ecospécii, art. ecospéciile (-ci-i-)

ecostabilitate
ECOSTABILITÁTE s. f. (Biol.) Stabilitate a genotipului specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați. – Din fr. échostabilité.

ecostabilitatea
ECOSTABILITÁTE s. f. (Biol.) Stabilitate a genotipului specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați. – Din fr. échostabilité.

ecostabilități
ECOSTABILITÁTE s. f. (Biol.) Stabilitate a genotipului specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați. – Din fr. échostabilité.

ecostabilității
ECOSTABILITÁTE s. f. (Biol.) Stabilitate a genotipului specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați. – Din fr. échostabilité.

ecotip
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecotipul
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecotipului
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecotipuri
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecotipurile
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecotipurilor
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.

DOOM

ecotíp s. n., pl. ecotípuri

ecou
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecoul
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecoului
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecouri
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecourile
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecourilor
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

DOOM

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecpaia
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecpaiaua
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecpaiele
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecpaielei
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecpaielele
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecpaielelor
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.

DOOM

ecpaiá (înv.) s. f., art. ecpaiáua, g.-d. art. ecpaiélei; pl. ecpaiéle, art. ecpaiélele

ecran
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecran
ECRÁN s.n. 1. Suprafață (albă) pe care se proiectează imaginile cu un aparat de proiecție; (p. ext.) cinematograf. ◊ Micul ecran = televizor; (p. ext.) televiziune. 2. Perete, înveliș de protecție făcut împotriva unor acțiuni fizice. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. écran].

ecrana
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranai
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranam
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranare
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranare
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecranarea
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecranară
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranarăm
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranarăți
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranase
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranasem
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranaseră
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranaserăm
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranaserăți
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranaseși
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranaseți
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranat
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranat
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranata
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranate
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranatei
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranatele
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranatelor
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranatul
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranatului
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranau
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranași
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranați
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranați
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranații
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecranaților
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

ecrane
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecranează
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranele
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecranelor
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecranez
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecraneze
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranezi
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecraniza
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizai
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizam
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizare
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizare
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranizarea
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranizară
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizarăm
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizarăți
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizase
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizasem
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizaseră
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizaserăm
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizaserăți
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizaseși
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizaseți
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizat
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizat
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizata
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizate
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizatei
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizatele
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizatelor
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizatul
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizatului
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizau
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizași
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizați
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizați
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizații
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizaților
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.

ecranizează
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizez
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizeze
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizezi
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizând
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizînd
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară sau muzicală. – Ecran + suf. -iza.

DOOM

ecranizá (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecranizeáză

ecranizări
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranizării
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranizările
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranizărilor
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

DOOM

ecranizáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranizắrii; pl. ecranizắri

ecranul
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecranului
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., dispusă vertical, pe care se proiectează imagini reale produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raxe X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice exterioare. – Din fr. écran.

DOOM

ecrán (e-cran) s. n., pl. ecráne

ecranând
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranînd
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.

DOOM

ecraná (a ~) (e-cra-) vb., ind. prez. 3 ecraneáză

ecranări
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecranării
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecranările
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecranărilor
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.

DOOM

ecranáre (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecranắrii; pl. ecranắri

ecrazita
ECRAZÍTĂ s. f. Exploziv pe bază de acid picric. – Din fr. écrasite.

DOOM

ecrazítă (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecrazítei

ecrazite
ECRAZÍTĂ s. f. Exploziv pe bază de acid picric. – Din fr. écrasite.

DOOM

ecrazítă (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecrazítei

ecrazitei
ECRAZÍTĂ s. f. Exploziv pe bază de acid picric. – Din fr. écrasite.

DOOM

ecrazítă (e-cra-) s. f., g.-d. art. ecrazítei

ecrazor
ECRAZÓR s.n. Instrument chirurgical format din două ramuri care se pot strânge, strivind între ele o porțiune de organ. [< fr. écraseur].

ecrem
ECRÉM, ecremi, s. m. (Turcism învechit; numai în expr.) Serdar-ecrem v. serdar.

ecru
ECRÚ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea mătăsii naturale nealbite; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. 2. S. n. Culoare ecru (1). 3. S. n. Țesătură din fire de mătase care au suferit un proces de degomare parțială. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.

DOOM

*ecru² [pron. ecrǘ] (e-cru) s. n., art. ecru-ul

ecruisa
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisai
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaj
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisaje
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisajele
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisajelor
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisajul
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisajului
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

DOOM

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisam
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisare
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisare
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruisarea
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruisară
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisarăm
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisarăți
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisase
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisasem
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaseră
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaserăm
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaserăți
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaseși
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisaseți
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisat
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisat
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisata
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisate
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisatei
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisatele
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisatelor
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisatul
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisatului
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisau
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisași
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisați
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisați
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisații
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisaților
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

ecruisează
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisez
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruiseze
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisezi
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisând
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisînd
ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietățile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la rece sau la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. écrouir.

DOOM

ecruisá (a ~) (e-cru-i-) vb., ind. prez. 3 ecruiseáză

ecruisări
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruisării
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruisările
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruisărilor
ECRUISÁRE s.f. Acțiunea de a ecruisa; ecruisaj. [Pron. -cru-i-. / cf. fr. écrouissage].

ecruul
ECRÚ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea mătăsii naturale nealbite; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. 2. S. n. Culoare ecru (1). 3. S. n. Țesătură din fire de mătase care au suferit un proces de degomare parțială. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.

DOOM

*ecru² [pron. ecrǘ] (e-cru) s. n., art. ecru-ul

ecruului
ECRÚ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea mătăsii naturale nealbite; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. 2. S. n. Culoare ecru (1). 3. S. n. Țesătură din fire de mătase care au suferit un proces de degomare parțială. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.

DOOM

*ecru² [pron. ecrǘ] (e-cru) s. n., art. ecru-ul

ecsivă
ecsivă, ecsive s. f. 1. (intl.) act găsit într-un portofel furat. 2. (deț.) mesaj scris trimis pe căi ilicite complicilor din libertate.

ecstasy
ecstasy s. n. (tox.) produs amfetaminic / energizant.

ectazia
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectazie
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectaziei
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectazii
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectaziile
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectaziilor
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatația temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.

DOOM

ectazíe s. f., art. ectazía, g.-d. art. ectazíei; pl. ectazíi, art. ectazíile

ectenia
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ectenie
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ecteniei
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ectenii
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ecteniile
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ecteniilor
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

DOOM

ecténie (-ni-e-) s. f., art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)

ectima
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi, manifestată prin pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

DOOM

ectímă s. f., g.-d. art. ectímei; pl. ectíme

ectime
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi, manifestată prin pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

DOOM

ectímă s. f., g.-d. art. ectímei; pl. ectíme

ectimei
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi, manifestată prin pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

DOOM

ectímă s. f., g.-d. art. ectímei; pl. ectíme

ectimele
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi, manifestată prin pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

DOOM

ectímă s. f., g.-d. art. ectímei; pl. ectíme

ectimelor
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi, manifestată prin pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

DOOM

ectímă s. f., g.-d. art. ectímei; pl. ectíme

ectip
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ectipul
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ectipului
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ectipuri
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ectipurile
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ectipurilor
ECTÍP s.n. (Fil.) Idee provenind dintr-o reprezentare. [< fr. ectype, cf. gr. ek – afară de, typos – amprentă].

ecto
ECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afară”. [< fr. ecto-, cf. gr. ektos].

ectoblast
ECTOBLÁST s.n. Ectoderm. [< fr. ectoblaste, cf. gr. ektos – în afară, blastos – vlăstar].

ectoblastic
ECTOBLÁSTIC, -Ă adj. Ectodermic. [< fr. ectoblastique].

ectocardie
ECTOCARDÍE s.f. (Med.) Anomalie congenitală constând din situarea inimii în afara cardiei. [< fr. ectocardie].

ectoderm
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectoderme
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectodermele
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectodermelor
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectodermic
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermica
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermice
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicei
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicele
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicelor
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermici
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicii
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicilor
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicul
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermicului
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.

DOOM

ectodérmic adj. m., pl. ectodérmici; f. ectodérmică, pl. ectodérmice

ectodermul
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectodermului
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

DOOM

ectodérm s. n., pl. ectodérme

ectoendoparazită
ECTOENDOPARAZÍTĂ, ectoendoparazite, s. f. Ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă atât la suprafața, cât și în interiorul plantei-gazdă. – Din fr. ectoendoparasite.

DOOM

ectoendoparazítă s. f., g.-d. art. ectoendoparazítei; pl. ectoendoparazíte

ectofit
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofita
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofite
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofitei
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofitele
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofitelor
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofitul
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofitului
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofiți
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofiții
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectofiților
ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afară, phyton – plantă].

ectogeneza
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care absolutizează acțiunea mediului exterior asupra organismelor, negând rolul structurii interne a acestora. – Din fr. ectogénèse.

DOOM

ectogenéză s. f., g.-d. art. ectogenézei

ectogeneze
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care absolutizează acțiunea mediului exterior asupra organismelor, negând rolul structurii interne a acestora. – Din fr. ectogénèse.

DOOM

ectogenéză s. f., g.-d. art. ectogenézei

ectogenezei
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care absolutizează acțiunea mediului exterior asupra organismelor, negând rolul structurii interne a acestora. – Din fr. ectogénèse.

DOOM

ectogenéză s. f., g.-d. art. ectogenézei

ectogenezele
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care absolutizează acțiunea mediului exterior asupra organismelor, negând rolul structurii interne a acestora. – Din fr. ectogénèse.

DOOM

ectogenéză s. f., g.-d. art. ectogenézei

ectogenezelor
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care absolutizează acțiunea mediului exterior asupra organismelor, negând rolul structurii interne a acestora. – Din fr. ectogénèse.

DOOM

ectogenéză s. f., g.-d. art. ectogenézei

ectometru
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm

ectomie
-ECTOMIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „excizie”, „extirpare”, „tăiere”. [< gr. ektome].

ectoparazit
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazit
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazita
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazita
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazite
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazite
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitei
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitei
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitele
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitele
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitelor
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitelor
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitul
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitul
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitului
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparazitului
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziți
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziți
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziții
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziții
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziților
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectoparaziților
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Purice, ploșniță, păduche etc.) care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. (Ciupercă parazită) al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.

DOOM

ectoparazít adj. m., s. m., pl. ectoparazíți; adj. f., s. f. ectoparazítă, pl. ectoparazíte

ectopic
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopica
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopice
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicei
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicele
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicelor
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopici
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicii
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicilor
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicul
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopicului
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.

DOOM

ectópic adj. m., pl. ectópici; f. ectópică, pl. ectópice

ectopie
ECTOPÍE s. f. (Med.) Anomalie de poziție a unui organ; heterotopie. – Din fr. ectopie.

DOOM

ectopíe s. f., art. ectopía, g.-d. ectopíi, art. ectopíei

ectoplasma
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.

DOOM

ectoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. ectoplásmei; pl. ectoplásme

ectoplasme
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.

DOOM

ectoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. ectoplásmei; pl. ectoplásme

ectoplasmei
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.

DOOM

ectoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. ectoplásmei; pl. ectoplásme

ectoplasmele
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.

DOOM

ectoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. ectoplásmei; pl. ectoplásme

ectoplasmelor
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.

DOOM

ectoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. ectoplásmei; pl. ectoplásme

ectosferă
ECTOSFÉRĂ s.f. (Biol.) Zonă exterioară a cromozomului. [< fr. ectosphère, cf. gr. ektos – în afară, sphaira – sferă].

ectotrof
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofa
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofe
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofei
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofele
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofelor
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofi
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofii
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofilor
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotroful
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectotrofului
ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afară, trophe – hrană].

ectrodactilie
ECTRODACTILÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a unuia sau a mai multor degete. [Gen. -iei. / < fr. ectrodactylie, cf. gr. ektroma – avorton, daktylos – deget].

ectrogenie
ECTROGENÍE s.f. (Med.) Malformație cauzată de dezvoltarea incompletă a unor organe. [Gen. -iei. / < fr. ectrogénie, cf. gr. ektroma – avorton, gennan – a naște].

ectromel
ECTROMÉL s.m. (Med.) Monstru care prezintă ectromelie. [< fr. ectromèle].

ectromelie
ECTROMELÍE s.f. (Med.) Malformație constând în lipsa congenitală, parțială sau totală, a unuia sau a mai multor membre. [Gen. -iei. / < fr. ectromélie, cf. gr. ektroma – avorton, melos – extremitate, membru].

ectropion
ECTROPIÓN s. n. Afecțiune oftalmologică manifestată prin întoarcerea pleoapelor în afară din cauza unei conjunctivite granuloase. [Pr.: -pi-on] – Din fr. ectropion.

DOOM

ectropión (-pi-on) s. n.

ectropionul
ECTROPIÓN s. n. Afecțiune oftalmologică manifestată prin întoarcerea pleoapelor în afară din cauza unei conjunctivite granuloase. [Pr.: -pi-on] – Din fr. ectropion.

DOOM

ectropión (-pi-on) s. n.

ectropionului
ECTROPIÓN s. n. Afecțiune oftalmologică manifestată prin întoarcerea pleoapelor în afară din cauza unei conjunctivite granuloase. [Pr.: -pi-on] – Din fr. ectropion.

DOOM

ectropión (-pi-on) s. n.

ectropodie
ECTROPODÍE s.f. (Med.) Lipsă congenitală integrală sau parțială a unui picior. [< fr. ectropodie].

ecuadorian
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorian
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriana
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriana
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriano
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriano
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianul
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianul
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianule
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianule
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianului
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorianului
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriene
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriene
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadoriene
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienei
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienei
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienele
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienele
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienelor
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienelor
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorieni
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorieni
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienii
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienii
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienilor
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuadorienilor
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ecuador. 2. Adj. Care aparține Ecuadorului sau ecuadorienilor (1), privitor la Ecuador ori la ecuadorieni. [Pr.: -cu-a-do-ri-an] – Din fr. équadorien.

DOOM

!ecuadorián (-cu-a-, -ri-an) adj. m., s. m., pl. ecuadoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ecuadoriánă, pl. ecuadoriéne

ecuator
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

DOOM

ecuatór (-cu-a-) s. n.

ecuatorial
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatoriala
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatoriale
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialei
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialele
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialelor
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatoriali
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialii
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialilor
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialul
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorialului
ECUATORIÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.

DOOM

ecuatoriál² (-cu-a-, -ri-al) s. n., pl. ecuatoriále

ecuatorul
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

DOOM

ecuatór (-cu-a-) s. n.

ecuatorului
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

DOOM

ecuatór (-cu-a-) s. n.

ecuația
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuație
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuației
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuații
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuațiile
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuațiilor
ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.

DOOM

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-)

ecuațiune
ECUAȚIÚNE s.f. v. ecuație.

ecuestru
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. Statuie ecvestră. ▭ Nici urmă de luxoasele cupeuri, cu caii lor frumoși ca în sculpturile ecvestre. CAMIL PETRESCU, P. V. 13. – Scris și: equestru (HOGAȘ, M. N. 56). – Variantă: (învechit) ecuéstru, -ă (pronunțat -cues-) (ODOBESCU, S. III 68) adj.

ecumenic
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenica
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenice
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicei
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicele
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicelor
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenici
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicii
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicilor
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicitate
ECUMENICITÁTE s.f. Caracter ecumenic. [Cf. fr. oecuménicité].

ecumenicitatea
ECUMENICITÁTE s.f. Caracter ecumenic. [Cf. fr. oecuménicité].

ecumenicități
ECUMENICITÁTE s.f. Caracter ecumenic. [Cf. fr. oecuménicité].

ecumenicității
ECUMENICITÁTE s.f. Caracter ecumenic. [Cf. fr. oecuménicité].

ecumenicul
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenicului
ECUMÉNIC, -Ă, ecumenici, -ce, adj. Învestit cu autoritate extinsă asupra întregii biserici creștine. – Din fr. œcumenique.

DOOM

ecuménic adj. m., pl. ecuménici; f. ecuménică, pl. ecuménice

ecumenism
ECUMENÍSM s. n. Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.

DOOM

*ecumenísm s. n.

ecumenismul
ECUMENÍSM s. n. Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.

DOOM

*ecumenísm s. n.

ecumenismului
ECUMENÍSM s. n. Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.

DOOM

*ecumenísm s. n.

ecusoane
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecusoanele
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecusoanelor
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecuson
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecusonul
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecusonului
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Plăcuță de metal, de plastic etc., având imprimate unele date despre persoana care o poartă, ca legitimație, la locul de muncă, la conferințe, congrese etc. – Din fr. écusson.

DOOM

ecusón s. n., pl. ecusoáne

ecvator
ECVATÓR adj. v. ecuator.

ecvatorial
ECVATORIÁL s.n. v. ecuatorial.

ecvestra
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestre
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestrei
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestrele
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestrelor
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestru
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestrul
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvestrului
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecveștri
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecveștrii
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecveștrilor
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.

DOOM

ecvéstru adj. m., pl. ecvéștri; f. ecvéstră, pl. ecvéstre

ecvid
ECVÍDE s. n. pl. (zool.) familie de mamifere imparicopitate, cuprinzînd calul, măgarul, zebra etc.; (la sg.) animal din această familie. (< fr. équidés, cf. lat. equus – cal)

ecvidee
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvideele
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvideelor
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvideu
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvideul
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvideului
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.

DOOM

ecvidéu s. n., art. ecvidéul; pl. ecvidée

ecvin
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvina
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvine
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinei
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinele
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinelor
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvini
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinii
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinilor
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinul
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvinului
ECVÍN, -Ă adj. v. echin.

DOOM

ecvín adj. m., pl. ecvíni; f. ecvínă, pl. ecvíne

ecvisetacee
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacée.

DOOM

ecvisetacée s. f., art. ecvisetacéea, g.-d. art. ecvisetacéei; pl. ecvisetacée

ecvisetaceea
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacée.

DOOM

ecvisetacée s. f., art. ecvisetacéea, g.-d. art. ecvisetacéei; pl. ecvisetacée

ecvisetaceei
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacée.

DOOM

ecvisetacée s. f., art. ecvisetacéea, g.-d. art. ecvisetacéei; pl. ecvisetacée

ecvisetaceele
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacée.

DOOM

ecvisetacée s. f., art. ecvisetacéea, g.-d. art. ecvisetacéei; pl. ecvisetacée

ecvisetaceelor
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacée.

DOOM

ecvisetacée s. f., art. ecvisetacéea, g.-d. art. ecvisetacéei; pl. ecvisetacée

ecvitație
ECVITÁȚIE s.f. v. echitație.

ecvizetacee
ECVIZETACÉE s.f.pl. Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici, solzoase și cu crengi verticale, având ca tip Equisetum; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, scris și equisetacee, var. ecvisetacee, sg. invar. / < fr. équisetacées].

eczema
ECZÉMĂ, eczeme, s. f. Boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense). – Din fr. eczéma.

DOOM

eczémă s. f., g.-d. art. eczémei; pl. eczéme

eczematidă
ECZEMATÍDĂ s.f. (Med.) Afecțiune cutanată asemănătoare cu eczema, apărând în aceleași condiții, dar distingându-se prin absența veziculelor. [< fr. eczématide].

eczematoasa
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoasa
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoase
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoase
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoasei
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoasei
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoasele
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoasele
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoaselor
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoaselor
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematos
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematos
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematosul
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematosul
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematosului
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematosului
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoși
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoși
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoșii
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoșii
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoșilor
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczematoșilor
ECZEMATÓS, -OÁSĂ, eczematoși, -oase, adj., s. m. și f. (Bolnav) de eczemă. – Din fr. eczémateux.

DOOM

eczematós adj. m., s. m., pl. eczematóși; adj. f., s. f. eczematoásă, pl. eczematoáse

eczeme
ECZÉMĂ, eczeme, s. f. Boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense). – Din fr. eczéma.

DOOM

eczémă s. f., g.-d. art. eczémei; pl. eczéme

eczemei
ECZÉMĂ, eczeme, s. f. Boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense). – Din fr. eczéma.

DOOM

eczémă s. f., g.-d. art. eczémei; pl. eczéme

eczemele
ECZÉMĂ, eczeme, s. f. Boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense). – Din fr. eczéma.

DOOM

eczémă s. f., g.-d. art. eczémei; pl. eczéme

eczemelor
ECZÉMĂ, eczeme, s. f. Boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense). – Din fr. eczéma.

DOOM

eczémă s. f., g.-d. art. eczémei; pl. eczéme