ebal
Ebal = Oebalus.
ebarbare
EBARBÁRE s.f. (Tehn.) Îndepărtarea bavurilor de pe piesele metalice. [< după fr. ébarbage].
ebarbarea
EBARBÁRE s.f. (Tehn.) Îndepărtarea bavurilor de pe piesele metalice. [< după fr. ébarbage].
ebarbări
EBARBÁRE s.f. (Tehn.) Îndepărtarea bavurilor de pe piesele metalice. [< după fr. ébarbage].
ebarbării
EBARBÁRE s.f. (Tehn.) Îndepărtarea bavurilor de pe piesele metalice. [< după fr. ébarbage].
ebdomadar
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar. DOOM
hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
eben
EBÉN s. n. Varietate de lemn dur, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și întrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus. DOOM
ebén s. n.
ebenin
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebenina
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebenine
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninei
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninele
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninelor
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebenini
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninii
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninilor
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninul
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebeninului
EBENÍN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca ebeninul. – Din fr. ébénin. DOOM
ebenín adj. m., pl. ebeníni; f. ebenínă, pl. ebeníne
ebenist
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenista
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebeniste
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenistei
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenistele
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenistelor
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenisterie
EBENISTERÍE, s. f. 1. Meșteșugul ebenistului. 2. Atelierul ebenistului. – Din fr. ébénisterie. DOOM
ebenisteríe s. f., art. ebenistería, g.-d. ebenisteríi, art. ebenisteríei
ebenistica
EBENÍSTICĂ s. f. Tâmplărie de mare finețe. – Din ebenist. Cf. fr. ébénisterie. DOOM
*ebenístică s. f., g.-d. art. ebenísticii
ebenistici
EBENÍSTICĂ s. f. Tâmplărie de mare finețe. – Din ebenist. Cf. fr. ébénisterie. DOOM
*ebenístică s. f., g.-d. art. ebenísticii
ebenisticii
EBENÍSTICĂ s. f. Tâmplărie de mare finețe. – Din ebenist. Cf. fr. ébénisterie. DOOM
*ebenístică s. f., g.-d. art. ebenísticii
ebenistul
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenistului
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenit
EBENÍT s.n. Material plastic obținut din leșiile care rămân de la prepararea celulozei. [Nume comercial]. DOOM
ebenít s. n.
ebenitul
EBENÍT s.n. Material plastic obținut din leșiile care rămân de la prepararea celulozei. [Nume comercial]. DOOM
ebenít s. n.
ebenitului
EBENÍT s.n. Material plastic obținut din leșiile care rămân de la prepararea celulozei. [Nume comercial]. DOOM
ebenít s. n.
ebeniști
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebeniștii
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebeniștilor
EBENÍST, -Ă, ebeniști, -ste, s. m. și f. 1. Tâmplar specializat în placarea mobilei; p. ext. tâmplar care execută lucrări de tâmplărie fină; artizan de mobilier. 2. Persoană care confecționează sau vinde obiecte din lemn de abanos. – Din fr. ébéniste. DOOM
ebenístă s. f., g.-d. art. ebenístei; pl. ebeníste
ebenul
EBÉN s. n. Varietate de lemn dur, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și întrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus. DOOM
ebén s. n.
ebenului
EBÉN s. n. Varietate de lemn dur, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și întrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus. DOOM
ebén s. n.
ebluisa
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisai
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisam
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisare
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisare
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebluisarea
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebluisară
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisarăm
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisarăți
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisase
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisasem
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisaseră
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisaserăm
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisaserăți
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisaseși
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisaseți
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisat
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisat
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisau
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisași
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisați
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisează
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisez
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluiseze
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisezi
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisând
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisînd
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisări
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebluisării
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebluisările
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebluisărilor
EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
ebonit
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
ebonita
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
ebonite
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
ebonitei
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
ebonitele
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
ebonitelor
EBONÍTĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonít s. n.] – Din fr. ébonite. DOOM
ebonítă s. f., g.-d. art. ebonítei
eboșa
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșa
EBÓȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Prima formă (imperfectă) a unei opere în arta plastică. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche. DOOM
ebóșă s. f., art. ebóșa, g.-d. art. ebóșei; pl. ebóșe
eboșai
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșam
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșare
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșare
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
eboșarea
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
eboșară
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșarăm
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșarăți
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșase
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșasem
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșaseră
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșaserăm
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșaserăți
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșaseși
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșaseți
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșat
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșat
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher.
eboșau
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșași
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșați
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșe
EBÓȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Prima formă (imperfectă) a unei opere în arta plastică. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche. DOOM
ebóșă s. f., art. ebóșa, g.-d. art. ebóșei; pl. ebóșe
eboșează
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșei
EBÓȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Prima formă (imperfectă) a unei opere în arta plastică. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche. DOOM
ebóșă s. f., art. ebóșa, g.-d. art. ebóșei; pl. ebóșe
eboșele
EBÓȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Prima formă (imperfectă) a unei opere în arta plastică. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche. DOOM
ebóșă s. f., art. ebóșa, g.-d. art. ebóșei; pl. ebóșe
eboșelor
EBÓȘĂ, eboșe, s. f. 1. Semifabricat obținut prin deformare plastică din lingouri. 2. Prima formă (imperfectă) a unei opere în arta plastică. ♦ Schiță, crochiu. – Din fr. ébauche. DOOM
ebóșă s. f., art. ebóșa, g.-d. art. ebóșei; pl. ebóșe
eboșez
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșeze
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșezi
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșoar
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșoare
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșoarele
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșoarelor
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșoarul
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșoarului
EBOȘOÁR, eboșoare, s. n. 1. Spatulă din lemn, fier sau os, cu care sculptorii modelează argila, ceara etc. 2. Daltă folosită de olari, dulgheri etc. – Din fr. ébauchoir. DOOM
eboșoár s. n., pl. eboșoáre
eboșând
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșînd
EBOȘÁ, eboșez, vb. I. Tranz. A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv. – Din fr. ébaucher. DOOM
eboșá (a ~) vb., ind. prez. 3 eboșeáză, 1 pl. eboșắm; conj. prez. 3 să eboșéze; ger. eboșấnd
eboșări
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
eboșării
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
eboșările
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
eboșărilor
EBOȘÁRE, eboșări, s. f. Acțiunea de a eboșa și rezultatul ei. – V. eboșa. DOOM
eboșáre s. f., g.-d. art. eboșắrii; pl. eboșắri
ebraic
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraica
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraice
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicei
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicele
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicelor
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraici
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicii
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicilor
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicul
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraicului
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus. DOOM
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebraism
EBRAÍSM s.n. Mod de a vorbi propriu limbii ebraice. [< fr. hébraïsme]. DOOM
ebraísm (e-bra-) s. n., pl. ebraísme
ebraist
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraista
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraiste
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraistei
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraistele
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraistelor
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraistica
EBRAÍSTICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și culturii ebraice. [Pron. -bra-is-, gen. -cii. / cf. fr. hébraïstique].
ebraistici
EBRAÍSTICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și culturii ebraice. [Pron. -bra-is-, gen. -cii. / cf. fr. hébraïstique].
ebraisticii
EBRAÍSTICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și culturii ebraice. [Pron. -bra-is-, gen. -cii. / cf. fr. hébraïstique].
ebraistul
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraistului
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraiști
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraiștii
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebraiștilor
EBRAÍST, -Ă, ebraiști, -ste, s. m. și f. Specialist în limba și cultura ebraică. – Din fr. hébraïste. DOOM
ebraístă (e-bra-) s. f., g.-d. art. ebraístei; pl. ebraíste
ebrietate
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis. DOOM
ebrietáte (e-bri-e-) s. f., g.-d. art. ebrietắții
ebrietatea
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis. DOOM
ebrietáte (e-bri-e-) s. f., g.-d. art. ebrietắții
ebrietăți
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis. DOOM
ebrietáte (e-bri-e-) s. f., g.-d. art. ebrietắții
ebrietății
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis. DOOM
ebrietáte (e-bri-e-) s. f., g.-d. art. ebrietắții
ebruita
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitai
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitam
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitare
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitare
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebruitarea
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebruitară
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitarăm
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitarăți
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitase
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitasem
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitaseră
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitaserăm
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitaserăți
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitaseși
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitaseți
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitat
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitat
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitau
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitași
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitați
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitează
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitez
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruiteze
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitezi
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitând
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitînd
EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
ebruitări
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebruitării
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebruitările
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebruitărilor
EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
ebulio
EBULIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) fierbere”, „de fierbere”, „ebuliție”. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulio-, cf. lat. ebullire – a fierbe].
ebuliometre
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebuliometrele
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebuliometrelor
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebuliometria
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometric
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometrica
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometrice
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricei
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricele
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricelor
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometrici
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricii
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricilor
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricul
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometricului
EBULIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ebuliometrie. [Pron. -li-o-. / < fr. ébulliométrique].
ebuliometrie
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometriei
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometrii
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometriile
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometriilor
EBULIOMETRÍE s.f. Metodă fizico-chimică de determinare a greutății moleculare prin măsurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ébulliométrie]. DOOM
ebuliometríe (-li-o-, -me-tri-) s. f., art. ebuliometría, g.-d. ebuliometríi, art. ebuliometríei
ebuliometru
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebuliometrul
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebuliometrului
EBULIOMÉTRU, ebuliometre, s. n. Aparat care servește la determinarea concentrației alcoolice a unui lichid, prin stabilirea punctului de fierbere al acestuia în comparație cu cel al apei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébulliomètre. DOOM
ebuliométru (-li-o-, -me-tru) s. n., art. ebuliométrul; pl. ebuliométre
ebulioscoape
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebulioscoapele
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebulioscoapelor
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebulioscop
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebulioscopia
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopic
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopica
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopice
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicei
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicele
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicelor
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopici
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicii
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicilor
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicul
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopicului
EBULIOSCÓPIC, -Ă adj. Ebuliometric. [< fr. ébullioscopique].
ebulioscopie
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopiei
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopii
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopiile
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopiilor
EBULIOSCOPÍE s. f. Metodă fizico-chimică de determinare a maselor moleculare ale componentelor dizolvate dintr-o soluție, pe baza proprietății soluțiilor de a fierbe la temperaturi mai ridicate decât dizolvantul pur. [Pr.: -li-o-] – Din fr. éboullioscopie. DOOM
!ebulioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. ebulioscopía, g.-d. ebulioscopíi, art. ebulioscopíei
ebulioscopul
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebulioscopului
EBULIOSCÓP, ebulioscoape, s. n. (Tehn.) Ebuliometru. [Pr.: -li-o-] – Din fr. ébullioscope. DOOM
!ebulioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. ebulioscoápe
ebuliția
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebuliție
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebuliției
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebuliții
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebulițiile
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebulițiilor
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition. DOOM
ebulíție (-ți-e) s. f., art. ebulíția (-ți-a), g.-d. art. ebulíției; pl. ebulíții, art. ebulíțiile (-ți-i-)
ebulițiune
EBULIȚIÚNE s.f. v. ebuliție.
ebulment
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulmente
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulmentele
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulmentelor
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulmentul
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulmentului
EBULMÉNT s.n. (Geol.) Surpare, prăbușire, năruire. ♦ Materialul astfel rezultat. [< fr. éboulement].
ebulus
BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori albe și cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. boz, bg. băze, magh. bodza.
eburnare
EBURNÁRE s.f. (Med.) Îngroșare a unui os care se produce în osteitele cronice; eburnație. [Cf. fr. éburnation].
eburnarea
EBURNÁRE s.f. (Med.) Îngroșare a unui os care se produce în osteitele cronice; eburnație. [Cf. fr. éburnation].
eburnația
EBURNÁȚIE s.f. Eburnare. [Gen. -iei. / < fr. éburnation, cf. lat. eburneus – de fildeș].
eburnație
EBURNÁȚIE s.f. Eburnare. [Gen. -iei. / < fr. éburnation, cf. lat. eburneus – de fildeș].
eburnației
EBURNÁȚIE s.f. Eburnare. [Gen. -iei. / < fr. éburnation, cf. lat. eburneus – de fildeș].
eburnații
EBURNÁȚIE s.f. Eburnare. [Gen. -iei. / < fr. éburnation, cf. lat. eburneus – de fildeș].
eburnee
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneea
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneei
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneele
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneelor
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburnei
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneii
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneilor
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneu
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneul
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburneului
EBURNÉU, -ÉE adj. (Liv.) 1. (Cu aspect) de fildeș. 2. (Fig.) Candid, imaculat. [Pron. -eu, -e-e. / cf. lat. eburneus, it. eburneo].
eburnări
EBURNÁRE s.f. (Med.) Îngroșare a unui os care se produce în osteitele cronice; eburnație. [Cf. fr. éburnation].
eburnării
EBURNÁRE s.f. (Med.) Îngroșare a unui os care se produce în osteitele cronice; eburnație. [Cf. fr. éburnation].