dă
DE² interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee.

DOOM

dec v. de²

dă
DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DOOM

de¹ conjcț., prep.

dăbilar
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbilari
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbilarii
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbilarilor
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbilarul
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbilarului
DĂBILÁR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DOOM

dăbilár s. m., pl. dăbilári

dăbălat
DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – V. dăbălăza.

dăbălăza
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzai
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzam
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzare
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzare
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-și lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Probabil din dăbălăzat.

dăbălăzară
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzarăm
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzarăți
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzase
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzasem
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzaseră
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzaserăm
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzaserăți
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzaseși
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzaseți
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzat
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzat
DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – V. dăbălăza.

dăbălăzau
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzași
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzați
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzează
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzez
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzeze
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzezi
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzând
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dăbălăzînd
DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

DOOM

dăbălăzá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzeáză

dădaca
DĂDÁCĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DOOM

dădácă s. f., g.-d. art. dădácei; pl. dădáce

dădace
DĂDÁCĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DOOM

dădácă s. f., g.-d. art. dădácei; pl. dădáce

dădacei
DĂDÁCĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DOOM

dădácă s. f., g.-d. art. dădácei; pl. dădáce

dădacele
DĂDÁCĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DOOM

dădácă s. f., g.-d. art. dădácei; pl. dădáce

dădacelor
DĂDÁCĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DOOM

dădácă s. f., g.-d. art. dădácei; pl. dădáce

dădea
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădeai
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădeam
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădeau
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădeați
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădu
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădui
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădură
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădurăm
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădurăți
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduse
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădusem
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduseră
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduserăm
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduserăți
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduseși
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduseți
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dăduși
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dădăcea
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăceai
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăceala
DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DOOM

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăceam
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcească
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăceau
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăceați
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăceli
DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DOOM

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăcelii
DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DOOM

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăcelile
DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DOOM

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăcelilor
DĂDĂCEÁLĂ, dădăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a dădăci (2). – Dădăci + suf. -eală.

DOOM

dădăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. dădăcélii; pl. dădăcéli

dădăcesc
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcește
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcești
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăci
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcii
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcim
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcind
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcire
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcire
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

dădăciră
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcirăm
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcirăți
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcise
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcisem
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciseră
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciserăm
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciserăți
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciseși
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciseți
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcit
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăcit
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

dădăciși
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dădăciți
DĂDĂCÍ, dădăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi dădaca unui copil, a-l îngriji în calitate de dădacă. 2. (Fam.) A servi, a îngriji pe cineva ca pe un copil, a-l asista în orice acțiune. – Din dădacă.

DOOM

dădăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dădăcésc, imperf. 3 sg. dădăceá; conj. prez. 3 să dădăceáscă

dăgi
DÁGĂ, dăgi, s. f. (Înv.) Pumnal cu lama scurtă și groasă, în trei muchii și cu vârf ascuțit. – Din fr. dague.

DOOM

dágă s. f., g.-d. art. dắgii; pl. dăgi

dăgii
DÁGĂ, dăgi, s. f. (Înv.) Pumnal cu lama scurtă și groasă, în trei muchii și cu vârf ascuțit. – Din fr. dague.

DOOM

dágă s. f., g.-d. art. dắgii; pl. dăgi

dăgile
DÁGĂ, dăgi, s. f. (Înv.) Pumnal cu lama scurtă și groasă, în trei muchii și cu vârf ascuțit. – Din fr. dague.

DOOM

dágă s. f., g.-d. art. dắgii; pl. dăgi

dăgilor
DÁGĂ, dăgi, s. f. (Înv.) Pumnal cu lama scurtă și groasă, în trei muchii și cu vârf ascuțit. – Din fr. dague.

DOOM

dágă s. f., g.-d. art. dắgii; pl. dăgi

dăhula
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăhulare
DĂHULÁ vb. I v. dăula.

dăhulat
DEHULÁT, -Ă adj. v. dăulat.

dăina
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinai
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinam
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinare
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinare
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

dăinară
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinarăm
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinarăți
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinase
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinasem
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinaseră
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinaserăm
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinaserăți
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinaseși
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinaseți
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinat
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinat
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

dăinau
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinași
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinați
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinează
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinez
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăineze
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinezi
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinui
DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-. – Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

DOOM

!dăinuí (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dắinuie, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 să dắinuie

dăinuire
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuirea
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuiri
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuirii
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuirile
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuirilor
DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DOOM

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuitoare
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitoarea
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitoarei
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitoarele
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitoarelor
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitor
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitori
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitorii
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitorilor
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitorul
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitorului
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DOOM

dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinând
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăinînd
DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

DOOM

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăină
DÓINĂ, doine, s. f. Cîntec elegiac tipic pentru lirica noastră populară, exprimînd un sentiment de dor, de jale, de dragoste etc. Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48. Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ (Articulat, ca refren în poezia populară) Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50. Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ib. 78. ◊ (Metaforic) Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69. Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17. ◊ (Personificat) Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi ! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Doină ! Doiniță ! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23. ◊ Expr. Doina știe, doina cîntă = a spune, invariabil, același lucru. Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit... – Să-mi cei chiria ? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302. – Pronunțat: doi-. – Variantă: dáină (ISAC, O. 32) dắină (BIBICESCU, P. P. 3) s. f.

dălbină
DULBÍNĂ s. f. v. dălbină.

DOOM

dălbínă (rar) s. f., g.-d. art. dălbínii; pl. dălbíni

dălbioara
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbioare
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbioarei
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbioarele
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbioarelor
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbior
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbiori
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbiorii
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbiorilor
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbiorul
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălbiorului
DĂLBIÓR, -OÁRĂ, dălbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DOOM

dălbiór (rar) (-bi-or) adj. m., pl. dălbióri; f. dălbioáră, pl. dălbioáre

dălcăuci
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăucii
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăucilor
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăucul
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăucului
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăuș
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăuși
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăușii
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăușilor
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăușul
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăușului
DĂLCĂÚȘ, dălcăuși, s. m. 1. (Mold.) Ajutor al cîrmaciului unei plute, care stă la cîrma dindărăt. Bărbatul cîrmaci și nevasta dălcăuș, înfipți, parcă, în plută pe picioare vînjoase, stăteau drept și neclintiți. HOGAȘ, DR. 242. 2. (Popular) Dalcauc (2). Rău ai făcut că n-ai vorbit la Dacia... Discursuri, așa ca să vorbim și să aplaude lumea, să te ridice dălcăușii în brațe și să strige ura! C. PETRESCU, Î. II 138.

DOOM

dălcăúș (plutaș) (pop.) s. m., pl. dălcăúși

dălcăuț
DĂLCĂÚȚ, dălcăuți, s. m. (Fam.) Prieten; ortac. – Et. nec.

dăltița
DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DOOM

dăltíță s. f., g.-d. art. dăltíței; pl. dăltíțe

dăltițe
DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DOOM

dăltíță s. f., g.-d. art. dăltíței; pl. dăltíțe

dăltiței
DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DOOM

dăltíță s. f., g.-d. art. dăltíței; pl. dăltíțe

dăltițele
DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DOOM

dăltíță s. f., g.-d. art. dăltíței; pl. dăltíțe

dăltițelor
DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DOOM

dăltíță s. f., g.-d. art. dăltíței; pl. dăltíțe

dăltui
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuia
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiai
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiam
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiască
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiau
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiați
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiesc
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiește
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiești
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuii
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuim
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuind
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuire
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuire
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuirea
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuiri
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuirii
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuirile
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuirilor
DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DOOM

dăltuíre (rar) s. f., g.-d. art. dăltuírii; pl. dăltuíri

dăltuiră
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuirăm
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuirăți
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuise
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuisem
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiseră
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiserăm
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiserăți
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiseși
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiseți
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuit
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuit
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuita
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuite
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitei
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitele
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitelor
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitoare
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitoarea
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitoarei
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitoarele
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitoarelor
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitor
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitori
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitorii
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitorilor
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitorul
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitorului
DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DOOM

dăltuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. dăltuitóri

dăltuitul
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitului
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuitura
DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DOOM

dăltuitúră (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. dăltuitúrii; pl. dăltuitúri

dăltuituri
DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DOOM

dăltuitúră (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. dăltuitúrii; pl. dăltuitúri

dăltuiturii
DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DOOM

dăltuitúră (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. dăltuitúrii; pl. dăltuitúri

dăltuiturile
DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DOOM

dăltuitúră (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. dăltuitúrii; pl. dăltuitúri

dăltuiturilor
DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DOOM

dăltuitúră (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. dăltuitúrii; pl. dăltuitúri

dăltuiși
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiți
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DOOM

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuiți
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuiții
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuiților
DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

dăltuța
DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DOOM

dăltúță (rar) s. f., g.-d. art. dăltúței; pl. dăltúțe

dăltuțe
DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DOOM

dăltúță (rar) s. f., g.-d. art. dăltúței; pl. dăltúțe

dăltuței
DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DOOM

dăltúță (rar) s. f., g.-d. art. dăltúței; pl. dăltúțe

dăltuțele
DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DOOM

dăltúță (rar) s. f., g.-d. art. dăltúței; pl. dăltúțe

dăltuțelor
DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DOOM

dăltúță (rar) s. f., g.-d. art. dăltúței; pl. dăltúțe

dălți
DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DOOM

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

dălții
DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DOOM

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

dălțile
DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DOOM

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

dălților
DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DOOM

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

dămol
DOMÓL, -OĂLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Despre mișcări sau lucruri în mișcare; în opoziție cu iute, repede, sprinten, grăbit, pripit) (Făcut) fără grabă; potolit, lin, încet. Se vedeau plugurile arînd, mersul domol al oamenilor și al vitelor în lungul brazdelor. CAMILAR, TEM. 89. Subt cerul nostru înduioșat E mai domoală hora. GOGA, P. 13. Apa curge la vale, nici mai domoală, nici mai grăbită. MACEDONSKI, O. III 31. Venea zîmbind, cu pas domol, De vîntul zilei sărutată. COȘBUC, P. II 257. ◊ (Metaforic) Peste case... Pășește noaptea caldă și-n mlădieri domoale... luna. STANCU, C. 124. ◊ (Adverbial) Își strînse domol lucrul și se pregăti să plece. SADOVEANU, Z. C. 249. Copiii l-au zărit de pe ceardac [ariciul] Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Veselă și mîndră, cu el de mînă, calcă domol de-a lungul satului. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊ (Poetic) Spuma miilor de flori... fierbea domol la adierea vîntului. GALACTION, O. I 39. ◊ Expr. A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a nu se pripi. Ascultă, coane procurorule, ia-o mai domol cu mine. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 228. 2. (Despre sunete și glas; în opoziție cu tare, zgomotos) Încet, fără zgomot; lin, înfundat. Glasul lui umplea cu un mormăit domol coridorul. SADOVEANU, O. IV 30. Un murmur domol de prisacă Plutește deasupra livezii. CAZIMIR, L. U. 15. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, P. I 48. ◊ (Metaforic) Lin singurătatea, Cu foșnet domol, Colindă cetatea. LESNEA, C. D. 29. ◊ (Adverbial) Eu am rîs domol, nu m-am temut. BENIUC, V. 9. Începuse să cînte, domol, furat, cu ochii umezi în gol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 197. ♦ (Despre vorbe; în opoziție cu aspru, răstit) Blînd, liniștit, calm. Așa o fi... a surîs bătrînul blînd și înțelept în vorba lui domoală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 332. ◊ (Adverbial; atestat în forma regională dămol) Dămol, dămol, Tribunescule ! Nu te aprinde ca un stog de paie... ALECSANDRI, T. 1652. ◊ (Substantivat, rar, în loc. adv.) Cu domolul = cu blîndețe, cu binișorul, încetișor. Temîndu-se de dînsul ca să nu li strice toată pădurea, i-au zis, cu domolul: Da, lasă, lasă. SBIERA, P. 181. ♦ (Despre vorbire sau lectură) Făcut cu voce liniștită, calmă. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă. GOGA, P. 23. 3. (Despre oameni; în opoziție cu violent, vehement, iute) Blînd, blajin, pașnic, așezat, liniștit. Lui Iordan... îi spuneau Cocor, căci avea nas lung și coroiat și sta puțin adus din șale. Era un om blînd și domol. SADOVEANU, M. C. 7. Țineam la el, fiindcă era băiat domol și intra totdeauna în voile mele. SLAVICI, O. I 73. Lazăr are trei surori, Trei surori pe trei cărări: A mai mare Mai domoală, A mai mică Mai voinică. TEODORESCU, P. P. 204. ◊ (Substantivat) Perfidele pumnale în umbră s-ascuțeau, Cei lași uitau de frică, domolii se iuțeau. MACEDONSKI, O. II 202. ♦ (Despre animale) Încet în mișcări; blînd. În revărsarea văpăii, se văzu calul sosind, un cal cuminte și domol, cu botul plecat spre pămînt. SADOVEANU, Z. C. 35. 4. (Despre atmosferă, climă, vînt, temperatură etc.; în opoziție cu aspru) Temperat, dulce, potolit; blînd. Vîntul aduce... mireasma plină de o dulce ațîțare a lanurilor de porumb, încinse de căldura domoală a toamnei. BOGZA, C. O. 246. ◊ (Poetic) Țăranii bat glodul pe-alături de boi, Venind de prin satele vremii domoale. LESNEA, I. 124. g. 5. (Despre senzații, sentimente etc.; în opoziție cu violent) Potolit, moderat, slab. Avea o durere de cap neadormită, cînd mai rea, cînd mai domoală, dar înfiptă în creierii lui ca o caracatiță. GALACTION, O. I 263. 6. (Despre pante, dealuri; în opoziție cu pieziș, povîrnit, repede, abrupt) Lin, dulce. Panta domoală a podișului s-a sfîrșit. BOGZA, C. O. 95. În partea de miazănoapte a Oltului... coline domoale se tălăzuiesc una după alta. id. ib. 258.- Variantă: (Mold., rar) dămól, -oálă adj.

dămoli
DĂMOLÍ vb. IV v. domoli.

dănac
DĂNÁC, dănaci, s. m. (Regional) Băiat măricel; băiețandru, băietan, flăcăiaș. Dănacii și fetele se duc dis-de-dimineață la baltă. ȘEZ. VI 21.

dănciuc
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dănciuci
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dănciucii
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dănciucilor
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dănciucul
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dănciucului
DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DOOM

dănciúc (pop.) s. m., pl. dănciúci

dăndănaia
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dăndănăi
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dăndănăii
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dăndănăile
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dăndănăilor
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dăngăni
DĂNGĂNÍ, pers. 3 dắngăne, vb. IV. Intranz. (Despre clopote) A suna. [Prez. ind. și: dăngănéște] – Dang + suf. -ăni.

DOOM

dăngăní (a dăngăni) vb., ind. prez. 3 sg. dăngănéște / dắngăne, imperf. 3 sg. dăngăneá; conj. prez. 3 să dăngăneáscă / să dắngăne

dăngăni
DĂNGĂNÍ, pers. 3 dắngăne, vb. IV. Intranz. (Despre clopote) A suna. [Prez. ind. și: dăngănéște] – Dang + suf. -ăni.

DOOM

dăngăní (a dăngăni) vb., ind. prez. 3 sg. dăngănéște / dắngăne, imperf. 3 sg. dăngăneá; conj. prez. 3 să dăngăneáscă / să dắngăne

dăngănire
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngănirea
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngăniri
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngănirii
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngănirile
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngănirilor
DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DOOM

dăngăníre s. f., g.-d. art. dăngănírii; pl. dăngăníri

dăngănit
DĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a dăngăni. – V. dăngăni.

DOOM

dăngănít s. n.

dăngănitul
DĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a dăngăni. – V. dăngăni.

DOOM

dăngănít s. n.

dăngănitului
DĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a dăngăni. – V. dăngăni.

DOOM

dăngănít s. n.

dănoasa
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoase
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoasei
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoasele
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoaselor
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănos
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănosul
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănosului
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoși
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoșii
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănoșilor
DĂNÓS, -OÁSĂ, dănoși, -oase, adj. (Rar) Darnic, generos. Moldovanul, ortoman și dănos la mînă, și la suflet fălos. ODOBESCU, S. A. 167. Că-i om drept... Și de mînă mai dănos, Și de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80.

DOOM

dănós (înv.) adj. m., pl. dănóși; f. dănoásă, pl. dănoáse

dănui
DĂNUÍ, dănuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A face o danie; a dărui, a dona. Îi dănui și un însemnător număr de moșii. NEGRUZZI, S. II 142.

dănuire
DĂNUÍRE s. f. (Învechit) Faptul de a dănui; dăruire, donație. Fă hîrtia de dănuire s-o iscălesc. NEGRUZZI, S. I 302.

dănuitoare
DĂNUITÓR, -OÁRE, dănuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care face o danie; donator. Sarcinile impuse tutulor [sic] mănăstirilor în genere de către ctitorii și dănuitorii lor. ODOBESCU, S. II 29. Epitropia, iară nu moștenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moșii. I. IONESCU, D. 417.

dănuitor
DĂNUITÓR, -OÁRE, dănuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care face o danie; donator. Sarcinile impuse tutulor [sic] mănăstirilor în genere de către ctitorii și dănuitorii lor. ODOBESCU, S. II 29. Epitropia, iară nu moștenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moșii. I. IONESCU, D. 417.

dănănaia
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănaie
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănăi
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănăi
dănănăí (-ăésc, -ít), vb. – A legăna, a agita, a clătina. Creație expresivă, cf. bănănăi, dănăi. – Der. dăndănae (var. dănănae), s. f. (extravaganță, aiureală), din încrucișarea cu dandana.

dănănăii
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănăile
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănăilor
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DOOM

dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănăire
dănănăí (-ăésc, -ít), vb. – A legăna, a agita, a clătina. Creație expresivă, cf. bănănăi, dănăi. – Der. dăndănae (var. dănănae), s. f. (extravaganță, aiureală), din încrucișarea cu dandana.

dănțui
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuia
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiai
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiam
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiască
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiau
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiați
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuie
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiesc
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiește
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiești
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuii
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuim
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuind
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuire
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuire
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuirea
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuiri
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuirii
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuirile
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuirilor
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DOOM

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuiră
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuirăm
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuirăți
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuise
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuisem
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiseră
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiserăm
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiserăți
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiseși
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiseți
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuit
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuit
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuit
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuitoare
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitoarea
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitoarei
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitoarele
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitoarelor
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitor
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitori
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitorii
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitorilor
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitorul
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitorului
DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DOOM

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitul
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuitului
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuituri
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuiturile
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuiturilor
DĂNȚUÍT s. n. (Pop.) Dănțuire. – V. dănțui.

DOOM

dănțuít (pop.) s. n.

dănțuiși
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuiți
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DOOM

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dăoli
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăolire
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăolit
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăpăra
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

DOOM

depărá²/dăpărá (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr/dápăr, 2 sg. déperi/dáperi, 3 deápără/dápără, 1 pl. depărắm/dăpărắm; conj. prez. 3 să dépere/să dápere

dăpărare
DĂPĂRÁ, dápăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

dăpărat
DĂPĂRÁ, dápăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

dărab
DĂRÁBĂ s. f. v. dărab.

DOOM

dăráb (reg.) s. n., pl. dăráburi/dărábe

dărabă
DĂRÁBĂ s. f. v. dărab.

DOOM

dăráb (reg.) s. n., pl. dăráburi/dărábe

dărapene
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărapeni
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărapăn
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărapănă
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dări
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

dării
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

dările
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

dărilor
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

dărma
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărmare
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărmat
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărmătură
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărnicia
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărnicie
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărniciei
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărnicii
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărniciile
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărniciilor
DĂRNICÍE, dărnicii, s. f. 1. Însușirea de a fi darnic; generozitate, mărinimie. 2. Fig. Abundență, belșug; rodnicie, fertilitate. Dărnicia solului. – Darnic + suf. -ie.

DOOM

dărnicíe s. f., art. dărnicía, g.-d. art. dărnicíei; pl. dărnicíi, art. dărnicíile

dărui
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruia
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiai
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiala
DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar², dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DOOM

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruiam
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiască
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiau
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiați
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruieli
DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar², dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DOOM

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruielii
DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar², dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DOOM

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruielile
DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar², dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DOOM

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruielilor
DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar², dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DOOM

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruiesc
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiește
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiești
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruii
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruim
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruind
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruința
DĂRUÍNȚĂ, dăruințe, s. f. (Rar) Dar², donație. – Dărui + suf. -ință.

DOOM

dăruínță (rar) s. f., g.-d. art. dăruínței; pl. dăruínțe

dăruințe
DĂRUÍNȚĂ, dăruințe, s. f. (Rar) Dar², donație. – Dărui + suf. -ință.

DOOM

dăruínță (rar) s. f., g.-d. art. dăruínței; pl. dăruínțe

dăruinței
DĂRUÍNȚĂ, dăruințe, s. f. (Rar) Dar², donație. – Dărui + suf. -ință.

DOOM

dăruínță (rar) s. f., g.-d. art. dăruínței; pl. dăruínțe

dăruințele
DĂRUÍNȚĂ, dăruințe, s. f. (Rar) Dar², donație. – Dărui + suf. -ință.

DOOM

dăruínță (rar) s. f., g.-d. art. dăruínței; pl. dăruínțe

dăruințelor
DĂRUÍNȚĂ, dăruințe, s. f. (Rar) Dar², donație. – Dărui + suf. -ință.

DOOM

dăruínță (rar) s. f., g.-d. art. dăruínței; pl. dăruínțe

dăruire
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruire
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruirea
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruiri
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruirii
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruirile
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruirilor
DĂRUÍRE, dăruiri, s. f. Acțiunea de a (se) dărui și rezultatul ei; dăruială; (concr.) dar². ♦ Fig. Devotament, abnegație, sacrificiu. – V. dărui.

DOOM

dăruíre s. f., g.-d. art. dăruírii; pl. dăruíri

dăruiră
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruirăm
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruirăți
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruise
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruisem
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiseră
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiserăm
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiserăți
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiseși
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiseți
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruit
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruit
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruitoare
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitoarea
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitoarei
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitoarele
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitoarelor
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitor
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitori
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitorii
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitorilor
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitorul
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruitorului
DĂRUITÓR, -OÁRE, dăruitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un dar²; p. ext. persoană generoasă. [Pr.: -ru-i-] – Dărui + suf. -tor.

DOOM

dăruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. dăruitóri

dăruiși
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dăruiți
DĂRUÍ, dăruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. și refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. și: dắrui] – Din sl. darovati.

DOOM

dăruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăruiésc, imperf. 3 sg. dăruiá; conj. prez. 3 să dăruiáscă

dărușag
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărușagul
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărușagului
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărușaguri
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărușagurile
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărușagurilor
DĂRUȘÁG, dărușaguri, s. n. (Regional) Dar, dăruire. M-ai cumpărat, ca să mă vinzi? Mă duc la părinții mei chiar în seara asta. – Nu-i vînzare, nevastă, ci dărușag. SADOVEANU, D. P. 74.

DOOM

dărușág (rar) s. n., pl. dărușáguri

dărâm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâma
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmai
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmam
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmare
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmare
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmarea
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmară
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmarăm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmarăți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmase
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmasem
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmaseră
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmaserăm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmaserăți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmaseși
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmaseți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmat
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmat
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmata
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmate
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmatei
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmatele
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmatelor
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmatul
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmatului
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmau
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmași
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmați
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmați
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmații
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâmaților
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărâme
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmi
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmând
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărâmări
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmării
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmările
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmărilor
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărâmătoare
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătoarea
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătoarei
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătoarele
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătoarelor
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmător
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmători
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătorii
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătorilor
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătorul
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătorului
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărâmătura
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâmături
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâmăturii
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâmăturile
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâmăturilor
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâna
dărâná (-n, -át), vb. – A deșela, a speti, a istovi, a obosi. Lat. *dĕrenēre, de la rēn „rinichi” (REW 2581; Candrea; cf. Graur, BL, V, 95). În Trans. și Banat; cf. it. direnare, sp. derrengar. – Der. dărînat, adj. (inutil, nefolositor).

dărânare
dărâná (-n, -át), vb. – A deșela, a speti, a istovi, a obosi. Lat. *dĕrenēre, de la rēn „rinichi” (REW 2581; Candrea; cf. Graur, BL, V, 95). În Trans. și Banat; cf. it. direnare, sp. derrengar. – Der. dărînat, adj. (inutil, nefolositor).

dărânat
dărâná (-n, -át), vb. – A deșela, a speti, a istovi, a obosi. Lat. *dĕrenēre, de la rēn „rinichi” (REW 2581; Candrea; cf. Graur, BL, V, 95). În Trans. și Banat; cf. it. direnare, sp. derrengar. – Der. dărînat, adj. (inutil, nefolositor).

dărîm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîma
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmai
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmam
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmare
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmare
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmarea
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmară
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmarăm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmarăți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmase
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmasem
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmaseră
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmaserăm
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmaserăți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmaseși
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmaseți
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmat
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmat
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmata
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmate
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmatei
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmatele
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmatelor
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmatul
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmatului
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmau
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmași
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmați
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmați
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmații
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîmaților
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat.

dărîme
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmi
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmînd
DĂRMÁ vb. I v. dărâma.

DOOM

dărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărấm, 3 dărấmă, 1 pl. dărâmắm; conj. prez. 3 să dărấme

dărîmări
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmării
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmările
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmărilor
DĂRMÁRE s. f. v. dărâmare.

DOOM

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmắrii; pl. dărâmắri

dărîmătoare
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătoarea
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătoarei
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătoarele
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătoarelor
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmător
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmători
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătorii
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătorilor
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătorul
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătorului
DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dărâmă. – Dărâma + suf. -ător.

DOOM

dărâmătór (rar) s. m., pl. dărâmătóri

dărîmătura
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărîmături
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărîmăturii
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărîmăturile
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărîmăturilor
DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DOOM

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărăbuț
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăbuțe
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăbuțele
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăbuțelor
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăbuțul
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăbuțului
DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DOOM

dărăbúț (reg.) s. n., pl. dărăbúțe

dărăcea
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăceai
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăceam
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcească
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăceau
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăceați
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcesc
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcește
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcești
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăci
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcii
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcim
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcind
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcire
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcire
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăcirea
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăciri
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăcirii
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăcirile
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăcirilor
DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DOOM

dărăcíre s. f., g.-d. art. dărăcírii; pl. dărăcíri

dărăciră
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcirăm
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcirăți
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcise
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcisem
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciseră
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciserăm
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciserăți
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciseși
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciseți
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcit
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăcit
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcit
DĂRĂCÍT¹ s. n. Dărăcire. – V. dărăci.

DOOM

dărăcít s. n.

dărăcita
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcite
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitei
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitele
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitelor
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitoare
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitoarea
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitoarei
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitoarele
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitoarelor
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitor
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitori
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitorii
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitorilor
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitorul
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitorului
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DOOM

dărăcitór² (instrument) s. n., pl. dărăcitoáre

dărăcitul
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitului
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăcitura
DĂRĂCITÚRĂ s. f. Material textil dărăcit. – Dărăci + suf. -tură.

DOOM

dărăcitúră s. f., g.-d. art. dărăcitúrii

dărăcituri
DĂRĂCITÚRĂ s. f. Material textil dărăcit. – Dărăci + suf. -tură.

DOOM

dărăcitúră s. f., g.-d. art. dărăcitúrii

dărăciturii
DĂRĂCITÚRĂ s. f. Material textil dărăcit. – Dărăci + suf. -tură.

DOOM

dărăcitúră s. f., g.-d. art. dărăcitúrii

dărăciși
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciți
DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DOOM

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă

dărăciți
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăciții
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăciților
DĂRĂCÍT², -Ă, dărăciți, -te, adj. (Despre lână, cânepă) Care a fost scărmănat cu daracul. – V. dărăci.

dărăpănai
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănam
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănare
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănare
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănarea
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănară
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănarăm
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănarăți
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănase
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănasem
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănaseră
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănaserăm
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănaserăți
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănaseși
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănaseți
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănat
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănat
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănata
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănate
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănatei
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănatele
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănatelor
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănatul
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănatului
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănau
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănași
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănați
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănați
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănații
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănaților
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.

dărăpănând
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănînd
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

dărăpănări
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănării
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănările
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănărilor
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii

dărăpănătoare
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătoarea
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătoarei
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătoarele
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătoarelor
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănător
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănători
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătorii
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătorilor
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătorul
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătorului
DĂRĂPĂNĂTÓR, -OÁRE, dărăpănători, -oare, adj. (Rar) Care ruinează, distruge. – Dărăpăna + suf. -ător.

DOOM

dărăpănătór (rar) adj. m., pl. dărăpănătóri; f. sg. și pl. dărăpănătoáre

dărăpănătura
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DOOM

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dărăpănături
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DOOM

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dărăpănăturii
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DOOM

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dărăpănăturile
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DOOM

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dărăpănăturilor
DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DOOM

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dăscălaș
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălași
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălașii
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălașilor
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălașul
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălașului
DĂSCĂLÁȘ, ăăscălași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dascăl; dăscălici. – Dascăl + suf. -aș.

DOOM

dăscăláș (rar) s. m., pl. dăscăláși

dăscălea
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleac
DĂSCĂLEÁC, dăscăleci, s. m. (Rar) Dăscălaș. – Din dascăl + suf. -eac.

dăscăleai
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleala
DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (2); cicăleală, dăscălitură. – Dăscăli + suf. -eală.

DOOM

dăscăleálă s. f., g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscăléli

dăscăleam
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleasca
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscălească
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleau
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleați
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleli
DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (2); cicăleală, dăscălitură. – Dăscăli + suf. -eală.

DOOM

dăscăleálă s. f., g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscăléli

dăscălelii
DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (2); cicăleală, dăscălitură. – Dăscăli + suf. -eală.

DOOM

dăscăleálă s. f., g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscăléli

dăscălelile
DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (2); cicăleală, dăscălitură. – Dăscăli + suf. -eală.

DOOM

dăscăleálă s. f., g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscăléli

dăscălelilor
DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (2); cicăleală, dăscălitură. – Dăscăli + suf. -eală.

DOOM

dăscăleálă s. f., g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscăléli

dăscălesc
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscălesc
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălescul
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscălescului
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscălește
DĂSCĂLÉȘTE adv. (Rar) Ca dascălii. – Dascăl + suf. -ește.

DOOM

dăscăléște (rar) adv.

dăscălește
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălești
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscălești
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăleștii
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscăleștile
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscăleștilor
DĂSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, dăscălești, adj. (Rar) De dascăl, al dascălului, caracteristic pentru dascăl; dăscălicesc. – Dascăl + suf. -esc.

DOOM

dăscălésc (rar) adj. m., f. dăscăleáscă; pl. m. și f. dăscăléști

dăscăli
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălia
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscăliceasca
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălicesc
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălicescul
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălicescului
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălicești
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscăliceștii
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscăliceștile
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscăliceștilor
DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DOOM

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălici
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscălicii
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscălicilor
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscăliciul
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscăliciului
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dăscălie
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscăliei
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscălii
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălii
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscăliile
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscăliilor
DĂSCĂLÍE, (2, 3) dăscălii, s. f. (Rar) 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.

DOOM

dăscălíe (rar) s. f., art. dăscălía, g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile

dăscălim
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălime
DĂSCĂLÍME s. f. (Pop.) Mulțime de dascăli (1), totalitatea dascălilor. ♦ (Înv.) Elevi care urmau o școală de preoți. – Dascăl + suf. -ime.

DOOM

dăscălíme (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălímii

dăscălimea
DĂSCĂLÍME s. f. (Pop.) Mulțime de dascăli (1), totalitatea dascălilor. ♦ (Înv.) Elevi care urmau o școală de preoți. – Dascăl + suf. -ime.

DOOM

dăscălíme (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălímii

dăscălimi
DĂSCĂLÍME s. f. (Pop.) Mulțime de dascăli (1), totalitatea dascălilor. ♦ (Înv.) Elevi care urmau o școală de preoți. – Dascăl + suf. -ime.

DOOM

dăscălíme (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălímii

dăscălimii
DĂSCĂLÍME s. f. (Pop.) Mulțime de dascăli (1), totalitatea dascălilor. ♦ (Înv.) Elevi care urmau o școală de preoți. – Dascăl + suf. -ime.

DOOM

dăscălíme (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălímii

dăscălind
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălire
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălire
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscălirea
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscăliri
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscălirii
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscălirile
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscălirilor
DĂSCĂLÍRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.

DOOM

dăscălíre (rar) s. f., g.-d. art. dăscălírii; pl. dăscălíri

dăscăliră
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălirăm
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălirăți
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălise
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălisem
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliseră
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliserăm
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliserăți
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliseși
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliseți
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălit
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălit
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălita
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălite
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitei
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitele
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitelor
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitul
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitului
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscălitura
DĂSCĂLITÚRĂ, dăscălituri, s. f. (Rar) Dăscăleală. – Dăscăli + suf. -tură.

DOOM

dăscălitúră (rar) s. f., g.-d. art. dăscălitúrii; pl. dăscălitúri

dăscălituri
DĂSCĂLITÚRĂ, dăscălituri, s. f. (Rar) Dăscăleală. – Dăscăli + suf. -tură.

DOOM

dăscălitúră (rar) s. f., g.-d. art. dăscălitúrii; pl. dăscălitúri

dăscăliturii
DĂSCĂLITÚRĂ, dăscălituri, s. f. (Rar) Dăscăleală. – Dăscăli + suf. -tură.

DOOM

dăscălitúră (rar) s. f., g.-d. art. dăscălitúrii; pl. dăscălitúri

dăscăliturile
DĂSCĂLITÚRĂ, dăscălituri, s. f. (Rar) Dăscăleală. – Dăscăli + suf. -tură.

DOOM

dăscălitúră (rar) s. f., g.-d. art. dăscălitúrii; pl. dăscălitúri

dăscăliturilor
DĂSCĂLITÚRĂ, dăscălituri, s. f. (Rar) Dăscăleală. – Dăscăli + suf. -tură.

DOOM

dăscălitúră (rar) s. f., g.-d. art. dăscălitúrii; pl. dăscălitúri

dăscăliși
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscălița
DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DOOM

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscălițe
DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DOOM

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscăliței
DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DOOM

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscălițele
DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DOOM

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscălițelor
DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DOOM

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscăliți
DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DOOM

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 să dăscăleáscă

dăscăliți
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscăliții
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăscăliților
DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

dăstălniță
DĂSTẮLNIȚĂ, dăstălnițe, s. f. (Reg.) Fiecare dintre scândurile laterale care încheie un pat. – Comp. bg. dăstica.

dătătoare
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătoarea
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătoarei
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătoarele
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătoarelor
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătător
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătători
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătorii
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătorilor
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătorul
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătorului
DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat² + suf. -ător.

DOOM

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dăula
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulai
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulam
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulare
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulare
DĂULÁRE, dăulări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dăula și rezultatul ei. [Pr.: dă-u-] – V. dăula.

dăulară
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăularăm
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăularăți
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulase
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulasem
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulaseră
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulaserăm
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulaserăți
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulaseși
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulaseți
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulat
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulat
DEHULÁT, -Ă adj. v. dăulat.

dăulau
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulași
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulați
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulea
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuleai
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuleam
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulească
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuleau
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulează
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăuleați
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulesc
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulez
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăuleze
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulezi
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulește
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulești
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuli
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulii
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulim
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulind
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulire
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulire
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliră
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulirăm
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulirăți
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulise
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulisem
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliseră
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliserăm
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliserăți
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliseși
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliseți
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulit
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulit
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliși
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăuliți
DĂULÍ, dăulesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A jeli, a plânge, a boci pe cineva. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

dăulí (a ~) (a jeli) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăulésc, imperf. 3 sg. dăuleá; conj. prez. 3 să dăuleáscă

dăulând
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulînd
DEHULÁ vb. I v. dăula.

DOOM

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăuna
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunai
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunam
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunare
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunare
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

dăunară
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunarăm
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunarăți
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunase
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunasem
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaseră
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaserăm
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaserăți
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaseși
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaseți
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunat
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunau
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunaș
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașa
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașe
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașei
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașele
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașelor
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunași
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunași
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașii
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașilor
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașul
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunașului
DĂUNÁȘ, -Ă, dăunași, -e, s. m. și f. (Reg.) Persoană care a suferit o pierdere; păgubaș. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -aș.

DOOM

dăunáșă (reg.) (dă-u-) s. f., art. dăunáșa, g.-d. art. dăunáșei; pl. dăunáșe

dăunați
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunează
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunez
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăuneze
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunezi
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunoasa
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoase
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoasei
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoasele
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoaselor
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunos
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunosul
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunosului
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoși
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoșii
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunoșilor
DĂUNÓS, -OÁSĂ, dăunoși, -oase, adj. (Rar) Dăunător; p. ext. lacom. [Pr.: dă-u-] – Daună + suf. -os.

DOOM

dăunós (rar) (dă-u-) adj. m., pl. dăunóși; f. dăunoásă, pl. dăunoáse

dăunând
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunînd
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.

DOOM

dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză

dăunătoare
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătoarea
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătoarei
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătoarele
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătoarelor
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunător
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunători
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătorii
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătorilor
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătorul
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunătorului
DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat, m.) Organism animal sau vegetal care atacă plante, culturi agricole sau animale, provocând pagube. [Pr.: dă-u-] – Dăuna + suf. -ător.

DOOM

dăunătór¹ (dă-u-) adj. m., pl. dăunătóri; f. sg. și pl. dăunătoáre

dăunăzi
DEÚNĂZI adv. (Pop.) Zilele trecute, nu de mult, acum câteva zile. [Acc. și: deunăzí – Var.: dăúnăzi adv.] – De⁴ + ună (= una) + zi.

dăvăsi
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v. \n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS. \nEtimologie: magh. odaveszni. \nVezi și adevăsit, neadevăsit. \nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.

dăți
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DOOM

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.

dății
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DOOM

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.

dățile
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DOOM

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.

dăților
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DOOM

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.