dual
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

dual
DUÁL s. n. (Gram.) Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare dintr-o speță sau de o pereche de obiecte. Limba veche slavă posedă dualul.

duale
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

dualele
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

dualelor
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

dualism
DUALÍSM s. n. 1. (Fil.) Folosire a două principii ireductibile, eterogene (fie în conflict, fie complementare) în analiza procesului cunoașterii sau în explicarea realității. ♦ Credință în două zeități supreme (sau două puteri supranaturale) în opoziție, care determină existența lumii. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr-o uniune personală între Austria și Ungaria. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualisme.

DOOM

dualísm (du-a-) s. n.

dualismul
DUALÍSM s. n. 1. (Fil.) Folosire a două principii ireductibile, eterogene (fie în conflict, fie complementare) în analiza procesului cunoașterii sau în explicarea realității. ♦ Credință în două zeități supreme (sau două puteri supranaturale) în opoziție, care determină existența lumii. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr-o uniune personală între Austria și Ungaria. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualisme.

DOOM

dualísm (du-a-) s. n.

dualismului
DUALÍSM s. n. 1. (Fil.) Folosire a două principii ireductibile, eterogene (fie în conflict, fie complementare) în analiza procesului cunoașterii sau în explicarea realității. ♦ Credință în două zeități supreme (sau două puteri supranaturale) în opoziție, care determină existența lumii. 2. (Impr.) Dualitate. 3. Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr-o uniune personală între Austria și Ungaria. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualisme.

DOOM

dualísm (du-a-) s. n.

dualist
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualist
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualista
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualista
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiste
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiste
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistei
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistei
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistele
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistele
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistelor
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistelor
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistul
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistul
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistului
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualistului
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualitate
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualitatea
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualități
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualității
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualitățile
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualităților
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat. dualitas.

DOOM

dualitáte (du-a-) s. f., g.-d. art. dualitắții; pl. dualitắți

dualiști
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiști
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiștii
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiștii
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiștilor
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualiștilor
DUALÍST, -Ă, dualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului. 2. S. m. și f. Adept al dualismului (1). [Pr.: du-a-] – Din fr. dualiste.

DOOM

dualíst (du-a-) adj. m., s. m., pl. dualíști; adj. f., s. f. dualístă, pl. dualíste

dualul
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

dualului
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DOOM

duál s. n., pl. duále

duant
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duantul
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duantului
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duanți
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duanții
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duanților
DUÁNT s.n. Fiecare dintre cele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].

DOOM

duánt s. m., pl. duánți

duarhia
DUARHÍE s.f. Guvernare exercitată de doi regi. [Gen. -iei. / cf. gr. dyo – doi, arche – conducere].

DOOM

duarhíe (du-ar-) s. f., art. duarhía, g.-d. duarhíi, art. duarhíei

duarhie
DUARHÍE s.f. Guvernare exercitată de doi regi. [Gen. -iei. / cf. gr. dyo – doi, arche – conducere].

DOOM

duarhíe (du-ar-) s. f., art. duarhía, g.-d. duarhíi, art. duarhíei

duarhiei
DUARHÍE s.f. Guvernare exercitată de doi regi. [Gen. -iei. / cf. gr. dyo – doi, arche – conducere].

DOOM

duarhíe (du-ar-) s. f., art. duarhía, g.-d. duarhíi, art. duarhíei

duarhii
DUARHÍE s.f. Guvernare exercitată de doi regi. [Gen. -iei. / cf. gr. dyo – doi, arche – conducere].

DOOM

duarhíe (du-ar-) s. f., art. duarhía, g.-d. duarhíi, art. duarhíei

duba
DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DOOM

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe

dubală
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubas
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubasul
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubasului
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubasuri
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubasurile
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubasurilor
DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas.

DOOM

dubás s. n., pl. dubásuri

dubat
DUBÁT s.m. Soldat indigen din trupele coloniale italiene din Somalia. [Pl. -ți. / < it. dubat, cf. dub – turban < cuv. somalez].

dube
DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DOOM

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe

dubea
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubeai
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubeala
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubeam
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubească
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubeau
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubeați
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubei
DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DOOM

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe

dubele
DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DOOM

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe

dubeli
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubelii
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubelile
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubelilor
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală.

DOOM

dubeálă (reg.) s. f., g.-d. art. dubélii; pl. dubéli

dubelor
DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DOOM

dúbă s. f., g.-d. art. dúbei; pl. dúbe

dubesc
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubește
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubești
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubi
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubii
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubii
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubiile
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubiilor
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubim
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubind
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubioasa
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioase
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioasei
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioasele
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioaselor
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubios
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubiosul
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubiosului
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioși
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioșii
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubioșilor
DUBIÓS, -OÁSĂ, dubioși, -oase, adj. Nesigur, îndoielnic; suspect. [Pr.: -bi-os] – Din lat. dubiosus.

DOOM

dubiós (-bi-os) adj. m., pl. dubióși; f. dubioásă (-bi-oa-), pl. dubioáse

dubire
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubire
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubirea
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubiri
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubirii
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubirile
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubirilor
DUBÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi. – V. dubi.

DOOM

dubíre (reg.) s. f., g.-d. art. dubírii

dubiră
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubirăm
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubirăți
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubise
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubisem
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiseră
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiserăm
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiserăți
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiseși
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiseți
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubit
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubit
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubita
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitativ
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativa
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitative
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativei
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativele
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativelor
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativi
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativii
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativilor
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativul
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitativului
DUBITATÍV, -Ă, dubitativi, -e, adj. (Despre propoziții) Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o posibilitate sau o bănuială. – Din fr. dubitatif, lat. dubitativus.

DOOM

dubitatív adj. m., pl. dubitatívi; f. dubitatívă, pl. dubitatíve

dubitația
DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].

DOOM

dubitáție (-ți-e) s. f., art. dubitáția (-ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

dubitație
DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].

DOOM

dubitáție (-ți-e) s. f., art. dubitáția (-ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

dubitației
DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].

DOOM

dubitáție (-ți-e) s. f., art. dubitáția (-ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

dubitații
DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].

DOOM

dubitáție (-ți-e) s. f., art. dubitáția (-ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

dubitațiune
DUBITAȚIÚNE s.f. v. dubitație.

dubite
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitei
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitele
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitelor
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitul
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubitului
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubiu
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubiul
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubiului
DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DOOM

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dubiși
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiți
DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DOOM

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubiți
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubiții
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubiților
DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubla
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dubla
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

dubla
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dubla
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dubla
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dubla
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublai
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaj
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublaje
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublajele
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublajelor
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublajul
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublajului
DUBLÁJ, dublaje, s. n. Faptul de a dubla; spec. înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv și cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu traducerea orală. – Din fr. doublage.

DOOM

dubláj (du-blaj) s. n., pl. dubláje

dublam
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublare
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublare
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dublarea
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dublară
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublarăm
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublarăți
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublase
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublasem
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaseră
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaserăm
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaserăți
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaseși
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublaseți
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublat
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublat
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublata
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublate
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublatei
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublatele
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublatelor
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublatul
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublatului
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublau
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublași
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublați
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublați
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublații
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

dublaților
DUBLÁT, -Ă, dublați, -te, adj. 1. (Aproximativ) de două ori mai mare sau mai mult; îndoit (II). 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte) Căptușit cu alt material. 3. (Despre actori) Înlocuit în unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu traducere orală. – V. dubla.

duble
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

duble
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

duble
DUBLÉ s. n. (Obiect de) metal placat cu un strat subțire de aur sau de platină. – Din fr. doublé.

DOOM

dublé (metal) (du-ble) s. n., art. dubléul

duble
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

duble
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

duble
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublează
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublei
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

dublei
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublei
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublei
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublei
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublele
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

dublele
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublele
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublele
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublele
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublelor
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

dublelor
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublelor
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublelor
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublelor
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublet
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dublete
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dubletele
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dubletelor
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dubletul
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dubletului
DUBLÉT, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.), păstrat într-o colecție. 2. Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. – Din fr. doublet.

DOOM

dublét (al doilea exemplar) (du-blet) s. n., pl. dubléte

dubleu
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dubleul
DUBLÉ s. n. (Obiect de) metal placat cu un strat subțire de aur sau de platină. – Din fr. doublé.

DOOM

dublé (metal) (du-ble) s. n., art. dubléul

dubleul
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dubleului
DUBLÉ s. n. (Obiect de) metal placat cu un strat subțire de aur sau de platină. – Din fr. doublé.

DOOM

dublé (metal) (du-ble) s. n., art. dubléul

dubleului
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dubleuri
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dubleurile
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dubleurilor
DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

dublez
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dubleze
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublezi
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dubli
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dubli
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dubli
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dubli
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublii
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublii
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublii
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublii
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublilor
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublilor
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublilor
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublilor
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublin
DUBLÍN s.n. (Mar.) Mod de legare a unei nave la țărm sau de o geamandură, astfel încât dezlegarea să se poată face fără a coborî de pe punte. [< engl. dublin].

dubloare
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dubloarele
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dubloarelor
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dublon
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dubloni
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dublonii
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dublonilor
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dublonul
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dublonului
DUBLÓN² s. n. (Tipogr.) Repetare din greșeală a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii etc. – Din fr. doublon.

DOOM

dublón² (repetare a unei litere) (du-blon) s. n.

dublor
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dublorul
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dublorului
DUBLÓR s.n. 1. (Tehn.) Mașină pentru îndoit pachete de tablă în scopul laminării acesteia în foi subțiri. 2. (Electr.) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. [Cf. fr. doubleur, engl. dubler].

DOOM

dublór (du-blor) s. n., pl. dubloáre

dublou
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dubloul
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dubloului
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dublouri
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dublourile
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dublourilor
DUBLÓU² s.n. (Sport) Cuplu de doi vâslași pe aceeași ambarcație. [Cf. engl. double(scull)].

DOOM

dublóu (arc, grindă, pereche de vâslași) (du-blou) s. n., art. dublóul; pl. dublóuri

dublu
DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DOOM

*dúblu² s. n., art. dúblul

dublu
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublu
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublu
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublu
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublu
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublul
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublul
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublul
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublul
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublului
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublului
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

dublului
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].

DOOM

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal

dublului
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].

DOOM

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii

dublura
DUBLÚRĂ, dubluri, s. f. 1. Actor, cântăreț etc. care înlocuiește într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Figurant care înlocuiește un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiții, când se reglează lumina pentm filmare etc. 2. Țesătură (subțire), vatelină, vată, blană etc. care servește la căptușirea unui obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. doublure.

DOOM

dublúră (du-blu-) s. f., g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri

dubluri
DUBLÚRĂ, dubluri, s. f. 1. Actor, cântăreț etc. care înlocuiește într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Figurant care înlocuiește un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiții, când se reglează lumina pentm filmare etc. 2. Țesătură (subțire), vatelină, vată, blană etc. care servește la căptușirea unui obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. doublure.

DOOM

dublúră (du-blu-) s. f., g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri

dublurii
DUBLÚRĂ, dubluri, s. f. 1. Actor, cântăreț etc. care înlocuiește într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Figurant care înlocuiește un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiții, când se reglează lumina pentm filmare etc. 2. Țesătură (subțire), vatelină, vată, blană etc. care servește la căptușirea unui obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. doublure.

DOOM

dublúră (du-blu-) s. f., g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri

dublurile
DUBLÚRĂ, dubluri, s. f. 1. Actor, cântăreț etc. care înlocuiește într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Figurant care înlocuiește un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiții, când se reglează lumina pentm filmare etc. 2. Țesătură (subțire), vatelină, vată, blană etc. care servește la căptușirea unui obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. doublure.

DOOM

dublúră (du-blu-) s. f., g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri

dublurilor
DUBLÚRĂ, dubluri, s. f. 1. Actor, cântăreț etc. care înlocuiește într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Figurant care înlocuiește un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiții, când se reglează lumina pentm filmare etc. 2. Țesătură (subțire), vatelină, vată, blană etc. care servește la căptușirea unui obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. doublure.

DOOM

dublúră (du-blu-) s. f., g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri

dublutext
DUBLUTÉXT s.n. v. text [în DN].

dublând
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublînd
DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DOOM

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză

dublări
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dublării
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dublările
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dublărilor
DUBLÁRE, dublări, s. f. Acțiunea de a (se) dubla și rezultatul ei. – V. dubla.

DOOM

dubláre (du-bla-) s. f., g.-d. art. dublắrii; pl. dublắri

dubălar
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălari
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălarii
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălarilor
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălarul
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălarului
DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dubală + suf. -ar.

DOOM

dubălár (reg.) s. m., pl. dubălári

dubălărie
DUBĂLĂRÍE, dubălării, s. f. 1. (Mold.) Tăbăcărie. De dubălăria [lui] nu te-ai fi putut apropia cale de-o poștă, căci... te dobora duhoarea. HOGAȘ, DR. II 152. [Dubălarul] petrece de regulă în dubala sau argăseala de pe lîngă dubălării. MARIAN, INS. 9. 2. Meseria de dubălar.

duca
DÚCĂ¹ s. f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ◊ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce¹.

DOOM

dúcă (plecare) (în expr.) s. f.

duca
DÚCĂ², duci, s. m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

ducal
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducala
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducale
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalei
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalele
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalelor
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducali
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalii
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalilor
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalul
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducalului
DUCÁL, -Ă, ducali, -e, adj. Care aparține ducelui², privitor la duce². – Din fr. ducal.

DOOM

ducál adj. m., pl. ducáli; f. ducálă, pl. ducále

ducat
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

ducat
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducate
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducatele
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducatelor
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducatul
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

ducatul
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducatului
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

ducatului
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducați
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

ducații
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

ducaților
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DOOM

ducát² (provincie) s. n., pl. ducáte

duce
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

duce
DÚCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

DOOM

dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi

ducele
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

ducelui
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

ducentist
DUCENTÍST, -Ă adj., s.m. și f. v. duecentist.

ducento
DUCÉNTO s.n. v. duecento.

ducere
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

ducerea
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

duceri
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

ducerii
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

ducerile
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

ducerilor
DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de a (se) duce¹; plecare; mers. – V. duce¹.

DOOM

dúcere s. f., g.-d. art. dúcerii; pl. dúceri

ducesa
DUCÉSĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DOOM

ducésă s. f., g.-d. art. ducései; pl. ducése

ducese
DUCÉSĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DOOM

ducésă s. f., g.-d. art. ducései; pl. ducése

ducesei
DUCÉSĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DOOM

ducésă s. f., g.-d. art. ducései; pl. ducése

ducesele
DUCÉSĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DOOM

ducésă s. f., g.-d. art. ducései; pl. ducése

duceselor
DUCÉSĂ, ducese, s. f. Soția unui duce²; stăpână a unui ducat. – Duce² + suf. -esă (după fr. duchesse). Cf. it. duchessa.

DOOM

ducésă s. f., g.-d. art. ducései; pl. ducése

duci
DÚCĂ¹ s. f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ◊ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce¹.

DOOM

dúcă (plecare) (în expr.) s. f.

duci
DÚCĂ², duci, s. m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

duci
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

ducii
DÚCĂ¹ s. f. (De obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) Plecare, drum, călătorie. ◊ Expr. A fi pe ducă = a fi pe sfârșite; a fi pe moarte. – Din duce¹.

DOOM

dúcă (plecare) (în expr.) s. f.

ducii
DÚCĂ², duci, s. m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

ducii
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

ducilor
DÚCĂ², duci, s. m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

ducilor
DÚCE², duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.

DOOM

dúce² s. m., pl. duci

ducipal
DÚCIPAL, ducipali, s. m. Cal sprinten, voinic, frumos. – Din sl. dučipalŭ.

DOOM

*Dúcipal s. propriu m.

duco
DÚCO s. n. 1. Lac fabricat pe bază de nitroceluloză. 2. Plastifiant, solvent sau colorant folosit la fabricarea lacurilor de tip duco (1). – Denumire comercială < engl. Du[pont] + co[lour].

DOOM

!dúco s. n., art. dúcoul

ducoul
DÚCO s. n. 1. Lac fabricat pe bază de nitroceluloză. 2. Plastifiant, solvent sau colorant folosit la fabricarea lacurilor de tip duco (1). – Denumire comercială < engl. Du[pont] + co[lour].

DOOM

!dúco s. n., art. dúcoul

ducoului
DÚCO s. n. 1. Lac fabricat pe bază de nitroceluloză. 2. Plastifiant, solvent sau colorant folosit la fabricarea lacurilor de tip duco (1). – Denumire comercială < engl. Du[pont] + co[lour].

DOOM

!dúco s. n., art. dúcoul

duct
DUCT s. n. (Anat.) Canal, tub. – Din lat. ductus.

ductil
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductila
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductile
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilei
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilele
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilelor
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductili
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilii
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductililor
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilitate
DUCTILITÁTE s. f. Proprietate a unui metal de a putea fi prelucrat în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductilité.

ductilometre
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilometrele
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilometrelor
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilometru
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilometrul
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilometrului
DUCTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea ductilității bitumului. [< fr. ductilomètre].

ductilul
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ductilului
DUCTÍL, -Ă, ductili, -e, adj. (Despre metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subțiri. – Din fr. ductile, lat. ductilis.

DOOM

ductíl adj. m., pl. ductíli; f. ductílă, pl. ductíle

ducului
duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.

duculuire
duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.

duculuit
duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.

ducăi
DÚCĂ², duci, s. m. (Înv.) Duce². – Din ngr. dúkas.

ducăreața
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducăreț
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducărețe
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducăreței
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducărețele
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducărețelor
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducăreți
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducăreții
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducăreților
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducărețul
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

ducărețului
DUCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, ducăreți, -e, adj. (Fam.) Umblăreț. – Duce¹ + suf. -ăreț.

dud
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

duda
DÚDĂ, dude, s. f. Fructul dudului; agudă. – Din dud.

DOOM

dúdă s. f., g.-d. art. dúdei; pl. dúde

dudaie
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dudaiele
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dudaielor
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dude
DÚDĂ, dude, s. f. Fructul dudului; agudă. – Din dud.

DOOM

dúdă s. f., g.-d. art. dúdei; pl. dúde

dudei
DÚDĂ, dude, s. f. Fructul dudului; agudă. – Din dud.

DOOM

dúdă s. f., g.-d. art. dúdei; pl. dúde

dudele
DÚDĂ, dude, s. f. Fructul dudului; agudă. – Din dud.

DOOM

dúdă s. f., g.-d. art. dúdei; pl. dúde

dudelor
DÚDĂ, dude, s. f. Fructul dudului; agudă. – Din dud.

DOOM

dúdă s. f., g.-d. art. dúdei; pl. dúde

dudgenare
DUDGENÁRE s.f. (Tehn.) Găurirea pieselor. [După fr. dudgeonnage].

dudgenarea
DUDGENÁRE s.f. (Tehn.) Găurirea pieselor. [După fr. dudgeonnage].

dudgenări
DUDGENÁRE s.f. (Tehn.) Găurirea pieselor. [După fr. dudgeonnage].

dudgenării
DUDGENÁRE s.f. (Tehn.) Găurirea pieselor. [După fr. dudgeonnage].

duduca
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duduchii
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duduci
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duducii
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duducile
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duducilor
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

duducuța
DUDUCÚȚĂ, duducuțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui duducă. – Duducă + suf. -uță.

DOOM

duducúță (înv.) s. f., g.-d. art. duducúței; pl. duducúțe

duducuțe
DUDUCÚȚĂ, duducuțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui duducă. – Duducă + suf. -uță.

DOOM

duducúță (înv.) s. f., g.-d. art. duducúței; pl. duducúțe

duducuței
DUDUCÚȚĂ, duducuțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui duducă. – Duducă + suf. -uță.

DOOM

duducúță (înv.) s. f., g.-d. art. duducúței; pl. duducúțe

duducuțele
DUDUCÚȚĂ, duducuțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui duducă. – Duducă + suf. -uță.

DOOM

duducúță (înv.) s. f., g.-d. art. duducúței; pl. duducúțe

duducuțelor
DUDUCÚȚĂ, duducuțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui duducă. – Duducă + suf. -uță.

DOOM

duducúță (înv.) s. f., g.-d. art. duducúței; pl. duducúțe

duducăi
DUDÚCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DOOM

dudúcă (înv.) s. f., g.-d. art. dudúcăi/dudúcii/dudúchii; pl. dudúci

dudue
dudúe (-úi), s. f. (Mold.) Domnișoară. – Var. duducă. Mr. dudie. Tc. dudu „doamnă” (Șeineanu, II, 161; Lokotsch 2119; Ronzevalle 92), cf. bg. dudum.

dudui
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

dudui
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduia
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduia
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduiai
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiam
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiau
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiați
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduie
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduie
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduii
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduii
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduile
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduilor
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.

DOOM

dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi

duduim
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduind
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduire
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduire
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

duduiră
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduirăm
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduirăți
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduise
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduisem
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiseră
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiserăm
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiserăți
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiseși
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduiseți
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduit
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduit
DUDUÍT s. n. Faptul de a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. – V. dudui.

DOOM

duduít s. n.

duduitura
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.

DOOM

duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri

duduituri
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.

DOOM

duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri

duduiturii
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.

DOOM

duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri

duduiturile
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.

DOOM

duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri

duduiturilor
DUDUITÚRĂ, duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.

DOOM

duduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri

duduiși
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

duduița
DUDUÍȚĂ, duduițe, s. f. Diminutiv al lui duduie. – Duduie + suf. -iță.

DOOM

duduíță s. f., g.-d. art. duduíței; pl. duduíțe

duduițe
DUDUÍȚĂ, duduițe, s. f. Diminutiv al lui duduie. – Duduie + suf. -iță.

DOOM

duduíță s. f., g.-d. art. duduíței; pl. duduíțe

duduiței
DUDUÍȚĂ, duduițe, s. f. Diminutiv al lui duduie. – Duduie + suf. -iță.

DOOM

duduíță s. f., g.-d. art. duduíței; pl. duduíțe

duduițele
DUDUÍȚĂ, duduițe, s. f. Diminutiv al lui duduie. – Duduie + suf. -iță.

DOOM

duduíță s. f., g.-d. art. duduíței; pl. duduíțe

duduițelor
DUDUÍȚĂ, duduițe, s. f. Diminutiv al lui duduie. – Duduie + suf. -iță.

DOOM

duduíță s. f., g.-d. art. duduíței; pl. duduíțe

duduiți
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

DOOM

duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie

dudul
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

dudului
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

dudău
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dudăul
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dudăului
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

DOOM

dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

duecentist
DUECENTÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Om de cultură) aparținând sec. XIII din Italia. [Pron. du-e-, var. ducentist, -ă adj., s.m.f. / < it. duecentista].

duecento
DUECÉNTO s. n. Cuvânt care indică arta, literatura și în general cultura italiană din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.

DOOM

duecénto (it.) (du-e-) s. n., art. duecéntoul

duecentoul
DUECÉNTO s. n. Cuvânt care indică arta, literatura și în general cultura italiană din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.

DOOM

duecénto (it.) (du-e-) s. n., art. duecéntoul

duecentoului
DUECÉNTO s. n. Cuvânt care indică arta, literatura și în general cultura italiană din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.

DOOM

duecénto (it.) (du-e-) s. n., art. duecéntoul

duel
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

duela
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelai
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelam
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelare
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelare
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

duelară
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelarăm
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelarăți
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelase
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelasem
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelaseră
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelaserăm
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelaserăți
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelaseși
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelaseți
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelat
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelau
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelași
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelați
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelează
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelez
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

dueleze
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelezi
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelgea
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgeai
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgeam
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgească
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgeau
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgeați
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgesc
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgește
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgești
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgi
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgii
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgii
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgiii
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgiilor
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgim
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgind
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgire
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgire
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

duelgiră
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgirăm
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgirăți
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgise
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgisem
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiseră
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiserăm
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiserăți
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiseși
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiseți
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgit
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiu
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgiul
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgiului
DUELGÍU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.

DOOM

duelgíu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgíul; pl. duelgíi, art. duelgíii (-gi-ii)

duelgiși
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgiți
DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DOOM

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelist
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

duelistul
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

duelistului
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

dueliști
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

dueliștii
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

dueliștilor
DUELÍST, dueliști, s. m. (Rar) Persoană care se bate în duel. [Pr.: du-e-] – Din fr. duelliste.

DOOM

duelíst (rar) (du-e-) s. m., pl. duelíști

duelul
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

duelului
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

dueluri
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

duelurile
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

duelurilor
DUÉL, dueluri, s. n. Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal. ♦ Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc. – Din fr. duel, lat. duellum.

DOOM

duél s. n., pl. duéluri

duelând
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duelînd
DUELÁ, duelez, vb. I. Intranz. și refl. recipr. A se lupta în duel. [Pr.: du-e-] – Din duel. Cf. it. duellare.

DOOM

duelá (a ~) (du-e-) vb., ind. prez. 3 dueleáză

duena
DUEÑA s.f. (Hispanism) Guvernantă, doică. [Pron. duenia. / < sp. dueña].

duet
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

duet
DUÉT s.n. 1. Ansamblu de doi cântăreți sau instrumentiști; compoziție muzicală interpretată de două voci sau de două instrumente; duo. 2. (Fig.) Discuție, taifas în doi. [Pron. du-et, pl. -te, -turi. / < it., fr. duetto].

duete
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

duetele
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

duetelor
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

duetist
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetista
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetiste
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetistei
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetistele
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetistelor
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetistul
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetistului
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetiști
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetiștii
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duetiștilor
DUETÍST, -Ă s.m. și f. Cel care cântă într-un duet. [< fr. duettiste].

duettino
DUETTÍNO s.n. (Muz.) Mic duet. [< it. duettino].

duetul
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

duetului
DUÉT, duete, s. n. Ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu. – Din it. duetto.

DOOM

duét s. n., pl. duéte

dugheana
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

DOOM

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne

dugheană
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

dughenar
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughenari
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughenarii
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughenarilor
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughenarul
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughenarului
DUGHENÁR, dughenari, s. m. (Regional) Persoană care ține o dugheană; prăvăliaș. În sat la ei... au un învățător dughenar, care ține, sub același acoperiș, și școala și dugheana. GALACTION, O. I 455.

dughene
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

DOOM

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne

dughenei
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

DOOM

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne

dughenele
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

DOOM

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne

dughenelor
DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni] – Din tc. dükkân.

DOOM

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne

dughengiu
DUGHENGÍU, dughengii, s. m. Dughenar.

dughenist
dughenist, -ă, dugheniști, -iste s. m., s. f. (pub., peior.) v. dughenar.

dughenistă
dughenist, -ă, dugheniști, -iste s. m., s. f. (pub., peior.) v. dughenar.

dugheniza
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizai
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizam
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizare
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizare
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dughenizarea
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dughenizară
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizarăm
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizarăți
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizase
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizasem
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizaseră
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizaserăm
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizaserăți
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizaseși
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizaseți
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizat
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizau
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizași
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizați
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizează
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizez
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizeze
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizezi
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizând
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizînd
dugheniza, dughenizez v. t. (pub., peior. – d. micii comercianți) a amplasa o rulotă sau un chioșc într-un loc public, în vederea desfășurării unor activități comerciale.

dughenizări
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dughenizării
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dughenizările
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dughenizărilor
dughenizare, dughenizări s. f. (peior.) proces de invadare a spațiilor publice de către chioșcurile și magazinele micilor comercianți privatizați după 1989.

dugheniță
DUGHENÍȚĂ, dughenițe, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui dugheană; prăvălie mică.

dughia
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

dughie
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

dughiei
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

dughii
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

dughiile
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

dughiilor
DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; părâng (Setaria italica). – Et. nec.

DOOM

dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei; pl. dughíi, art. dughíile

duglas
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

duglasul
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

duglasului
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

duglași
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

duglașii
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

duglașilor
DÚGLAS, duglași, s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă și cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.

DOOM

dúglas (du-glas) s. m., pl. dúglași

dugliș
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

dugliș
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișa
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișa
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișe
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișe
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișei
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișei
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișele
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișele
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișelor
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișelor
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

dugliși
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

dugliși
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișii
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișii
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișilor
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișilor
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișul
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișul
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișului
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duglișului
DÚGLIȘ, -Ă, dugliși, -e, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) leneș, trândav, puturos. – Cf. magh. dög.

DOOM

dúgliș (reg.) (du-gliș) adj. m., s. m., pl. dúgliși; adj. f., s. f. dúglișă, pl. dúglișe

duh
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhan
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhanul
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhanului
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhanuri
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhanurile
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhanurilor
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

DOOM

duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri

duhlia
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhlie
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliei
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhlii
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliii
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliile
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliilor
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliu
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliul
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhliului
DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj. (Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu.

DOOM

!duhlíu (rar) (du-hliu/duh-liu) adj. m., f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

duhnea
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhneai
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhneam
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnească
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhneau
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhneați
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnesc
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnește
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnești
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhni
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnii
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnim
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnind
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnire
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnire
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhnirea
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhniri
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhnirii
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhnirile
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhnirilor
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhniră
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnirăm
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnirăți
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnise
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnisem
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniseră
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniserăm
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniserăți
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniseși
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniseți
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnit
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhnit
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhniși
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhniți
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

DOOM

duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhoare
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhoarea
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhorea
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoreai
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoream
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorească
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoreau
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoreați
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoresc
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorește
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorești
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhori
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhori
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorii
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhorii
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorile
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhorilor
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DOOM

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhorim
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorind
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorire
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorire
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

duhoriră
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorirăm
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorirăți
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorise
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorisem
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriseră
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriserăm
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriserăți
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriseși
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriseți
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorit
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriși
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhoriți
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DOOM

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhovnic
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovniceasca
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovnicesc
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovnicescul
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovnicescului
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovnicești
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovniceștii
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovniceștile
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovniceștilor
DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.

DOOM

duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști

duhovnici
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovnici
DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.

duhovnicii
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovnicilor
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovnicire
DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.

duhovnicit
DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.

duhovnicul
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovnicului
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DOOM

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhul
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhului
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhuri
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhurile
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhurilor
DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată Trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău; drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală; minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost; naiv; simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură; temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică; specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl. duhŭ.

DOOM

duh s. n., pl. dúhuri

duhăni
DUHĂNÍ, duhănesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A fuma. – Din duhan.

DOOM

duhăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhănésc, imperf. 3 sg. duhăneá; conj. prez. 3 să duhăneáscă

duhănire
DUHĂNÍ, duhănesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A fuma. – Din duhan.

duhănit
DUHĂNÍ, duhănesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A fuma. – Din duhan.

duioasa
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioase
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioasei
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioasele
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioaselor
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duios
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duiosul
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duiosului
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioși
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioșia
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșie
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșiei
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșii
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duioșii
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșiile
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșiilor
DUIOȘÍE, duioșii, s. f. 1. Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă; gingășie. 2. Melancolie, tristețe, jale. [Pr.: du-io-] – Duios + suf. -ie.

DOOM

duioșíe s. f., art. duioșía, g.-d. art. duioșíei; pl. duioșíi, art. duioșíile

duioșilor
DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DOOM

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duium
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duiumul
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duiumului
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duiumuri
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duiumurile
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duiumurilor
DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DOOM

duiúm s. n.

duker
DÚKER s.n. Conductă de forma unui sifon inversat, care asigură trecerea apelor pe sub șosele, canale etc. [< germ. Düker].

dulama
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

DOOM

dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulame
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

DOOM

dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulamei
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

DOOM

dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulamele
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

DOOM

dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulamelor
DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.

DOOM

dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme

dulandragiu
dulandragíu (dulandragíi), s. m. – Golan, haimana, derbedeu. Tc. dolandirici (Candrea). În Mold., rar.

dulap
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulap
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapi
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapii
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapilor
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapul
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulapul
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapului
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulapului
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

DOOM

duláp² (mobilă, scrânciob) s. n., pl. dulápuri

dulapuri
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulapurile
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulapurilor
DULÁP, (1, 3) dulapuri, s. n., (2) dulapi, s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărți etc. 2. S. m. Scândură lată și groasă. 3. S. n. (Pop.) Scrânciob. – Din tc. dolap.

dulbină
DULBÍNĂ s. f. v. dălbină.

DOOM

dălbínă (rar) s. f., g.-d. art. dălbínii; pl. dălbíni

dulcamara
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. scr. lasina.

dulce
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulce
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulcea
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulceag
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulceaga
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulceagul
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulceagului
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulceața
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

DOOM

dulceáță³ (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți

dulceața
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulcege
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegei
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegele
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegelor
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegi
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegii
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegilor
DULCEÁG, -Ă, dulcegi, -ge, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Cam dulce, ușor îndulcit. ♦ Fără gust; searbăd, fad. ◊ Fig. Versuri dulcege. 2. Fig. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară prietenos; mieros. – Dulce + suf. -eag.

DOOM

dulceág adj. m., pl. dulcégi; f. dulceágă, pl. dulcége

dulcegăria
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcegărie
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcegăriei
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcegării
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcegăriile
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcegăriilor
DULCEGĂRÍE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DOOM

dulcegăríe s. f., art. dulcegăría, g.-d. art. dulcegăríei; pl. dulcegăríi, art. dulcegăríile

dulcele
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcele
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulcelui
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcelui
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulceț
DULCÉȚ s. n. v. dulceață.

dulceți
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

DOOM

dulceáță³ (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți

dulceți
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulceții
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

DOOM

dulceáță³ (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți

dulceții
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulcețile
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

DOOM

dulceáță³ (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți

dulceților
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

DOOM

dulceáță³ (lucru plăcut) s. f., g.-d. art. dulcéții; pl. dulcéți

dulcețuri
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulcețurile
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulcețurilor
DULCEÁȚĂ, (2) dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.

dulci
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcia
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulcicol
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicola
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicole
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolei
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolele
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolelor
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicoli
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolii
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolilor
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolul
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcicolului
DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale și plante) Care trăiește în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.

DOOM

dulcícol adj. m., pl. dulcícoli; f. dulcícolă, pl. dulcícole

dulcie
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciei
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulcii
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcii
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciii
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciile
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciilor
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulcile
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcilor
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

DOOM

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl.

dulcinee
DULCINÉE s. f. (Fam.) Femeie iubită; femeie care constituie obiectul unei iubiri ridicole. – Din fr. dulcinée.

DOOM

dulcinée (fam.) s. f., art. dulcinéea, g.-d. dulcinée, art. dulcinéei

dulcineea
DULCINÉE s. f. (Fam.) Femeie iubită; femeie care constituie obiectul unei iubiri ridicole. – Din fr. dulcinée.

DOOM

dulcinée (fam.) s. f., art. dulcinéea, g.-d. dulcinée, art. dulcinéei

dulcineei
DULCINÉE s. f. (Fam.) Femeie iubită; femeie care constituie obiectul unei iubiri ridicole. – Din fr. dulcinée.

DOOM

dulcinée (fam.) s. f., art. dulcinéea, g.-d. dulcinée, art. dulcinéei

dulciu
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciul
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciului
DULCÍU, -ÍE, dulcii, adj. 1. Cam dulce. Era două izvoară... Avînd limpede apă și dulcie. BUDAI-DELEANU, Ț. 185. 2. Dulceag (3); prefăcut. Iartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten Hartwig cu multă ceremonie, zise ea cu glas dulciu. La TDRG.

DOOM

dulcíu (rar) adj. m., f. dulcíe; pl. m. și f. dulcíi

dulciuri
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulciurile
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulciurilor
DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

dulcișoara
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoara
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoare
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoare
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarei
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarei
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarele
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarele
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarelor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișoarelor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișori
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișori
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorii
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorii
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorilor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorilor
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorul
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorul
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorului
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulcișorului
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -ișor.

DOOM

dulcișór² s. m., pl. dulcișóri

dulete
DULÉTE, duleți, s. m. (Regional) Dovleac. Frunză verde de dulete, Unde văd ciopor de fete, Trec prin apă mort de sete. HODOȘ, P. P. 170.

dulf
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulfi
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulfii
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulfilor
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulful
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulfului
DELFÍN², delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin¹ (după fr. dauphin).

DOOM

delfín (animal) s. m., pl. delfíni

dulgher
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulgheri
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulgheri
DULGHERÍ, dulgheresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face lucru de dulgher, a executa construcții de lemn. Cerbule, Cu oasele Mi-or dulgheri Casele; Cerbule, Cu pielea ta Mi-or înveli Căsuța. TEODORESCU, P. P. 62.

dulgheria
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgherie
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgheriei
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgherii
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulgherii
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgheriile
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgheriilor
DULGHERÍE, (3) dulgherii, s. f. 1. Meseria dulgherului; dulgherit. 2. Totalitatea lucrărilor executate de dulgher. 3. Atelierul dulgherului. – Dulgher + suf. -ie.

DOOM

dulgheríe s. f., art. dulghería, g.-d. art. dulgheríei; (ateliere) pl. dulgheríi, art. dulgheríile

dulgherilor
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulgherit
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgherita
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgherite
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheritei
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheritele
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheritelor
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheritul
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheritului
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheriți
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheriții
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgheriților
DULGHERÍT s. n. Dulgherie (1). – Dulgher + suf. -it.

DOOM

dulgherít s. n.

dulgherul
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulgherului
DULGHÉR, dulgheri, s. m. Meseriaș care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții și elemente de construcție din lemn. – Din tc. dülger.

DOOM

dulghér s. m., pl. dulghéri

dulia
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

dulie
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

duliei
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

dulii
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

duliile
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

duliilor
DULÍE, dulii, s. f. Piesă metalică în care se fixează becul electric și care asigură contactul becului cu rețeaua electrică; fasung. – După fr. douille.

DOOM

dulíe s. f., art. dulía, g.-d. art. dulíei; pl. dulíi, art. dulíile

dulmă
dúlmă (-me), s. f. – Vînătă. Tc. dolma (Șeineanu, II, 165), cf. ngr. ντολμᾶς, bg., sb. dolma. Cuvînt rar.

duluță
DULÚȚĂ s. f. (Reg.; în expr.) A se duce duluță = a fugi; a se face nevăzut. – Et. nec.

DOOM

!dulúță (reg.) (în expr. a se duce ~) adv.

dulăi
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulăii
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulăilor
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulăpaș
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpașe
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpașele
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpașelor
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpașul
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpașului
DULĂPÁȘ, dulăpașe, s. n. Dulăpior. – Dulap + suf. -aș.

DOOM

dulăpáș s. n., pl. dulăpáșe

dulăpioare
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulăpioarele
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulăpioarelor
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulăpior
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulăpiorul
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulăpiorului
DULĂPIÓR, dulăpioare, s. n. Diminutiv al lui dulap; dulăpaș. – Dulap + suf. -ior.

DOOM

dulăpiór (-pior) s. n., pl. dulăpioáre

dulău
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulăul
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulăului
DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DOOM

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dum
DUM-DÚM s. n. (În sintagma) Glonț (sau proiectil) dum-dum = proiectil de pușcă astfel fabricat încât să explodeze în momentul atingerii țintei, provocând răni grave. – Din fr. dum-dum.

DOOM

dum-dúm s. n.

duma
DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DOOM

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dumbeț
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbeți
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbeții
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbeților
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbețul
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbețului
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dumbrava
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DOOM

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbravnic
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbravnici
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbravnicii
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbravnicilor
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbravnicul
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbravnicului
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

dumbrăvan
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvan
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvean
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvean
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveana
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanca
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanca
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăveanco
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanco
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăveano
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanul
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanul
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanule
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanule
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanului
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveanului
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvence
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvence
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăvencei
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvencei
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăvencele
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvencele
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăvencelor
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvencelor
DUMBRĂVEÁNCĂ, dumbrăvence, s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). [Pl. și: dumbrăvenci] – Cf. dumbravă, dumbrăvean.

DOOM

!dumbrăveáncă s. f., g.-d. art. dumbrăvéncii; pl. dumbrăvénci

dumbrăvene
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvene
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenei
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenele
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenelor
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveni
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăveni
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenii
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenii
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenilor
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvenilor
DUMBRĂVEÁN, -Ă, dumbrăveni, -e, adj. Al dumbrăvii, privitor la dumbravă. – Dumbravă + suf. -ean.

DOOM

dumbrăveán adj. m., pl. dumbrăvéni; f. dumbrăveánă, pl. dumbrăvéne

dumbrăvi
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DOOM

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbrăvii
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DOOM

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbrăvile
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DOOM

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbrăvilor
DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DOOM

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbrăvioara
DUMBRĂVIOÁRĂ, dumbrăvioare, s. f. Diminutiv al lui dumbravă. – Dumbravă + suf. -ioară.

DOOM

dumbrăvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. dumbrăvioárei; pl. dumbrăvioáre

dumbrăvioare
DUMBRĂVIOÁRĂ, dumbrăvioare, s. f. Diminutiv al lui dumbravă. – Dumbravă + suf. -ioară.

DOOM

dumbrăvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. dumbrăvioárei; pl. dumbrăvioáre

dumbrăvioarei
DUMBRĂVIOÁRĂ, dumbrăvioare, s. f. Diminutiv al lui dumbravă. – Dumbravă + suf. -ioară.

DOOM

dumbrăvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. dumbrăvioárei; pl. dumbrăvioáre

dumbrăvioarele
DUMBRĂVIOÁRĂ, dumbrăvioare, s. f. Diminutiv al lui dumbravă. – Dumbravă + suf. -ioară.

DOOM

dumbrăvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. dumbrăvioárei; pl. dumbrăvioáre

dumbrăvioarelor
DUMBRĂVIOÁRĂ, dumbrăvioare, s. f. Diminutiv al lui dumbravă. – Dumbravă + suf. -ioară.

DOOM

dumbrăvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. dumbrăvioárei; pl. dumbrăvioáre

dumbrăviță
DUMBRĂVÍȚĂ, dumbrăvițe, s. f. Dumbrăvioară. Mă dusăi pe dumbrăviță, După un fir de romoniță. ȘEZ. VII 163. Sub cea dumbrăviță, Este o poieniță. GOROVEI, C. 40.

dumbăț
DUMBÉȚ, dumbeți, s. m. Plantă erbacee cu frunze mici și dințate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în formă de ciorchine la vârful tulpinii; sclipeț (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbắț s. m.] – Din sl. donbĭcĭ.

DOOM

dumbéț s. m., pl. dumbéți

dume
DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DOOM

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dumei
DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DOOM

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dumele
DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DOOM

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dumelor
DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DOOM

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dumeri
DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja.

DOOM

!dumirí/dumerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumirésc/dumerésc, imperf. 3 sg. dumireá/dumereá; conj. prez. 3 să dumireáscă/să dumereáscă

dumerire
DUMIRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumeríre s. f.] – V. dumiri.

DOOM

!dumiríre/dumeríre (rar) s. f., g.-d. art. dumirírii/ dumerírii

dumerit
DOMIRÍ vb. IV v. dumeri.

dumesnic
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnica
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnice
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicea
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniceai
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniceam
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicească
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniceau
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniceați
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicei
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicele
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicelor
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicesc
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicește
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicești
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnici
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnici
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicie
DUMESNICÍE s. f. (Învechit) Stare în care se află un animal domestic, însușirea de a fi domestic. (Atestat în forma domesnicie) Înlesnirea cu care prinseră această pasăre, domesnicia și neînspăimîntarea ei... făcură ca ostașii să privească această întîmplare ca o minune. BĂLCESCU, O. II 105. – Variantă: domesnicíe s. f.

dumesnicii
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicii
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicilor
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicim
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicind
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicire
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicire
DOMESNICÍ vb. IV. v. dumesnici.

dumesniciră
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicirăm
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicirăți
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicise
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicisem
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciseră
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciserăm
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciserăți
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciseși
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciseți
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicit
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicit
DUMESNICÍT, -Ă, dumesniciți, -te, adj. (Învechit, despre animale) Domesticit; (fig. despre oameni) potolit, îmblînzit. (Atestat în forma domesnicit) De nu s-ar teme duduca s-o mănînc. – Nu, moș Arbore, că te cred domesnicit. ALECSANDRI, T. 1379. – Variantă: domesnicít,-ă adj.

dumesniciși
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesniciți
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic.

DOOM

dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă

dumesnicul
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumesnicului
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ).

DOOM

dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice

dumeț
dumeț, -eață, dumeți, -ețe, s. m., s. f. (adol.) persoană care dă o dumă.

dumica
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

DOOM

dumicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dumícă/dúmică

dumicare
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumicarea
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumicat
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicat
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicata
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicate
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatei
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatele
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatelor
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatul
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatul
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatului
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicatului
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicați
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicați
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicații
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicații
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicaților
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicaților
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DOOM

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicări
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumicării
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumicările
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumicărilor
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

duminecea
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

dumineceaua
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

duminecele
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

duminecelei
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

duminecelele
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

duminecelelor
DUMINECEÁ, duminecele, s. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Duminecă + suf. -ea.

DOOM

dumineceá (plantă) s. f., g.-d. art. duminecélei; pl. duminecéle, art. duminecélele

duminecă
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

duminica
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

duminical
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicala
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicale
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalei
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalele
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalelor
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicali
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalii
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalilor
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalul
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicalului
DUMINICÁL, -Ă, duminicali, -e, adj. Care are loc duminică, de duminică. – Duminică + suf. -al (după fr. dominical).

DOOM

duminicál adj. m., pl. duminicáli; f. duminicálă, pl. duminicále

duminicea
duminiceá (duminicéle), s. f. – Plantă (Lysimachia numularia). – Var. duminicică, dumini(cu)ță. Sb. dumnjača (Candrea), încrucișat cu duminică.

duminici
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

duminicii
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

duminicile
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

duminicilor
DUMÍNICĂ, (1) duminici, s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare și de odihnă în civilizațiile creștine. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. 2. Adv. În cursul zilei de duminică (1); (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.

DOOM

dumínică (zi) s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici

dumiri
DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja.

DOOM

!dumirí/dumerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumirésc/dumerésc, imperf. 3 sg. dumireá/dumereá; conj. prez. 3 să dumireáscă/să dumereáscă

dumirire
DUMIRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumeríre s. f.] – V. dumiri.

DOOM

!dumiríre/dumeríre (rar) s. f., g.-d. art. dumirírii/ dumerírii

dumirit
DUMIRÍ vb. IV v. dumeri.

dumisale
DUMNEASÁ pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

DOOM

!dumneasá (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisále

dumitale
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumitrița
DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (Bot.; pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul] Dumitru (n. pr.) + suf. -iță.

DOOM

dumitríță (plantă) (-mi-tri-) s. f., g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțe

dumitrițe
DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (Bot.; pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul] Dumitru (n. pr.) + suf. -iță.

DOOM

dumitríță (plantă) (-mi-tri-) s. f., g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțe

dumitriței
DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (Bot.; pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul] Dumitru (n. pr.) + suf. -iță.

DOOM

dumitríță (plantă) (-mi-tri-) s. f., g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțe

dumitrițele
DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (Bot.; pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul] Dumitru (n. pr.) + suf. -iță.

DOOM

dumitríță (plantă) (-mi-tri-) s. f., g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțe

dumitrițelor
DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (Bot.; pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul] Dumitru (n. pr.) + suf. -iță.

DOOM

dumitríță (plantă) (-mi-tri-) s. f., g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțe

dumneaei
DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DOOM

!dumnealúi pr. m., f. dumneaéi; pl. m. și f. dumnealór

dumneaeu
dumneaeu pron. pers. (glum.) eu.

dumnealor
DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DOOM

!dumnealúi pr. m., f. dumneaéi; pl. m. și f. dumnealór

dumnealor
DUMNEASÁ pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

DOOM

!dumneasá (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisále

dumnealui
DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DOOM

!dumnealúi pr. m., f. dumneaéi; pl. m. și f. dumnealór

dumneasa
DUMNEASÁ pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

DOOM

!dumneasá (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisále

dumneata
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumneatale
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumneavoastră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumneei
DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).

DOOM

!dumnealúi pr. m., f. dumneaéi; pl. m. și f. dumnealór

dumneta
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumnevoastră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră.

DOOM

dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)

dumnevoastră
DUMNEVOÁSTRĂ pron. pers. v. dumneavoastră.

dumnezei
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumnezeiasca
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeie
DUMNEZÉIE s. f. (Rar) Zeiță. – De la Dumnezeu.

DOOM

dumnezéie (rar) s. f., art. dumnezéia, g.-d. dumnezéie, art. dumnezéiei

dumnezeiesc
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeiescul
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeiescului
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeiește
DUMNEZEIÉȘTE adv. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-ieș-] – Dumnezeu + suf. -ește.

DOOM

dumnezeiéște adv.

dumnezeiești
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeieștii
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeieștile
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeieștilor
DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin. 2. Fig. Minunat, superb, splendid. [Pr.: -ze-iesc] – Dumnezeu + suf. -esc.

DOOM

dumnezeiésc adj. m., f. dumnezeiáscă; pl. m. și f. dumnezeiéști

dumnezeii
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumnezeilor
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumnezeire
DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

DOOM

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeirea
DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

DOOM

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeiri
DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

DOOM

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeirii
DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

DOOM

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeoaică
DUMNEZEOÁICĂ s. f. (Rar) Zeiță. – Din dumnezeu + suf. -oaică.

dumnezeu
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumnezeul
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumnezeului
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DOOM

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.

dumper
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumpere
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumperele
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumperelor
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumperul
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumperului
DÚMPER, dumpere, s. n. Basculantă la care scaunul se rotește permițând conducerea înainte și înapoi. – Din fr. dumper.

dumping
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

dumpingul
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

dumpingului
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

dumpinguri
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

dumpingurile
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

dumpingurilor
DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping.

DOOM

dumping (angl.) [pron. dámping] s. n., pl. dumpinguri

duna
DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DOOM

dúnă s. f., g.-d. art. dúnei; pl. dúne

dunaj
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunaje
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunajele
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunajelor
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunajul
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunajului
DUNÁJ s.n. (Mar.) Bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

dunanma
dunanmá (-ále), s. f. – 1. Flotă turcă. – 2. Petrecere, chermeză. – Var. dunalma. Tc. donanma (Șeineanu, III, 49), Sec. XVIII, înv.

dune
DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DOOM

dúnă s. f., g.-d. art. dúnei; pl. dúne

dunei
DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DOOM

dúnă s. f., g.-d. art. dúnei; pl. dúne

dunele
DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DOOM

dúnă s. f., g.-d. art. dúnei; pl. dúne

dunelor
DÚNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DOOM

dúnă s. f., g.-d. art. dúnei; pl. dúne

duneta
DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette.

DOOM

dunétă s. f., g.-d. art. dunétei; pl. dunéte

dunete
DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette.

DOOM

dunétă s. f., g.-d. art. dunétei; pl. dunéte

dunetei
DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette.

DOOM

dunétă s. f., g.-d. art. dunétei; pl. dunéte

dunetele
DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette.

DOOM

dunétă s. f., g.-d. art. dunétei; pl. dunéte

dunetelor
DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette.

DOOM

dunétă s. f., g.-d. art. dunétei; pl. dunéte

dunga
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dunga
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

DOOM

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

dungai
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungam
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungare
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungare
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungarea
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungară
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungarăm
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungarăți
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungase
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungasem
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungaseră
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungaserăm
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungaserăți
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungaseși
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungaseți
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungat
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungat
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungata
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungate
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungatei
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungatele
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungatelor
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungatul
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungatului
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungau
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungași
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungați
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungați
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungații
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dungaților
DUNGÁT, -Ă, dungați, -te, adj. Cu dungi; vărgat. – Dungă + suf. -at.

DOOM

dungát adj. m., pl. dungáți; f. dungátă, pl. dungáte

dunghează
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dunghez
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungheze
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dunghezi
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungi
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

DOOM

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

dungii
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

DOOM

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

dungile
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

DOOM

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

dungilor
DÚNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

DOOM

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

dungulița
DUNGULÍȚĂ, dungulițe, s. f. Diminutiv al lui dungă (1); dunguță. – Dungă + suf. -uliță.

DOOM

dungulíță s. f., g.-d. art. dungulíței; pl. dungulíțe

dungulițe
DUNGULÍȚĂ, dungulițe, s. f. Diminutiv al lui dungă (1); dunguță. – Dungă + suf. -uliță.

DOOM

dungulíță s. f., g.-d. art. dungulíței; pl. dungulíțe

dunguliței
DUNGULÍȚĂ, dungulițe, s. f. Diminutiv al lui dungă (1); dunguță. – Dungă + suf. -uliță.

DOOM

dungulíță s. f., g.-d. art. dungulíței; pl. dungulíțe

dungulițele
DUNGULÍȚĂ, dungulițe, s. f. Diminutiv al lui dungă (1); dunguță. – Dungă + suf. -uliță.

DOOM

dungulíță s. f., g.-d. art. dungulíței; pl. dungulíțe

dungulițelor
DUNGULÍȚĂ, dungulițe, s. f. Diminutiv al lui dungă (1); dunguță. – Dungă + suf. -uliță.

DOOM

dungulíță s. f., g.-d. art. dungulíței; pl. dungulíțe

dunguța
DUNGÚȚĂ, dunguțe, s. f. (Rar) Dunguliță. – Dungă + suf. -uță.

DOOM

dungúță (rar) s. f., g.-d. art. dungúței; pl. dungúțe

dunguțe
DUNGÚȚĂ, dunguțe, s. f. (Rar) Dunguliță. – Dungă + suf. -uță.

DOOM

dungúță (rar) s. f., g.-d. art. dungúței; pl. dungúțe

dunguței
DUNGÚȚĂ, dunguțe, s. f. (Rar) Dunguliță. – Dungă + suf. -uță.

DOOM

dungúță (rar) s. f., g.-d. art. dungúței; pl. dungúțe

dunguțele
DUNGÚȚĂ, dunguțe, s. f. (Rar) Dunguliță. – Dungă + suf. -uță.

DOOM

dungúță (rar) s. f., g.-d. art. dungúței; pl. dungúțe

dunguțelor
DUNGÚȚĂ, dunguțe, s. f. (Rar) Dunguliță. – Dungă + suf. -uță.

DOOM

dungúță (rar) s. f., g.-d. art. dungúței; pl. dungúțe

dungând
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungînd
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi sau a căpăta dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungări
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungării
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungările
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungărilor
DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. și refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

dungățea
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dungățeaua
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dungățele
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dungățelei
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dungățelele
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dungățelelor
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.

DOOM

dungățeá s. f., art. dungățeáua, g.-d. art. dungățélei; pl. dungățéle, art. dungățélele

dunit
DUNÍT s.n. Rocă bazică în stare vitroasă, având o mare densitate și rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină. [< engl. dunit, cf. Dun – munte în Noua Zeelandă].

DOOM

dunít s. n.

dunitul
DUNÍT s.n. Rocă bazică în stare vitroasă, având o mare densitate și rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină. [< engl. dunit, cf. Dun – munte în Noua Zeelandă].

DOOM

dunít s. n.

dunitului
DUNÍT s.n. Rocă bazică în stare vitroasă, având o mare densitate și rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină. [< engl. dunit, cf. Dun – munte în Noua Zeelandă].

DOOM

dunít s. n.

dunst
DUNST s.n. Griș fin rezultat ca produs intermediar la măcinarea grâului în morile industriale. [germ. Dunst].

dunstul
DUNST s.n. Griș fin rezultat ca produs intermediar la măcinarea grâului în morile industriale. [germ. Dunst].

dunstului
DUNST s.n. Griș fin rezultat ca produs intermediar la măcinarea grâului în morile industriale. [germ. Dunst].

dunăre
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

DOOM

dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.

dunărea
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

DOOM

dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.

dunărean
DUNĂREÁN, -Ă, dunăreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al Dunării, privitor la Dunăre, din părțile Dunării. 2. S. m. și f. Locuitor din părțile Dunării. – Dunăre (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

dunăreán adj. m., s. m., pl. dunăréni; adj. f., s. f. dunăreánă, pl. dunăréne

dunărean
DUNĂREÁN, -Ă, dunăreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al Dunării, privitor la Dunăre, din părțile Dunării. 2. S. m. și f. Locuitor din părțile Dunării. – Dunăre (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

dunăreán adj. m., s. m., pl. dunăréni; adj. f., s. f. dunăreánă, pl. dunăréne

dunărean
NORD-DUNĂREÁN, -EÁNĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean.

DOOM

nord-dunăreán adj. m., pl. nord-dunăréni; f. nord-dunăreánă, pl. nord-dunăréne

dunăreanca
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunăreanco
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunăreană
DUNĂREÁN, -Ă, dunăreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al Dunării, privitor la Dunăre, din părțile Dunării. 2. S. m. și f. Locuitor din părțile Dunării. – Dunăre (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

dunăreán adj. m., s. m., pl. dunăréni; adj. f., s. f. dunăreánă, pl. dunăréne

dunărence
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunărencei
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunărencele
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunărencelor
DUNĂREÁNCĂ, dunărence, s. f. Femeie din părțile Dunării. – Dunărean + suf. -că.

DOOM

dunăreáncă s. f., g.-d. art. dunăréncei; pl. dunărénce

dunări
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

DOOM

dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.

dunării
DÚNĂRE s. f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. ◊ Expr. A crește dunăre = a crește peste măsură. Dunăre de mânios sau mânios dunăre = foarte mânios sau supărat. A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare. – Din n. pr. Dunăre.

DOOM

dúnăre (apă mare) (pop.) s. f.

duo
DUO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „doi”, „dublu”. [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].

duo
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

duodecima
DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima].

DOOM

duodécimă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodécimei; pl. duodécime

duodecimal
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimala
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimale
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalei
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalele
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalelor
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimali
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalii
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalilor
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalul
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecimalului
DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la bază diviziunea în 12 unități; al cărui număr de bază este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.

DOOM

duodecimál (du-o-) adj. m., pl. duodecimáli; f. duodecimálă, pl. duodecimále

duodecime
DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima].

DOOM

duodécimă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodécimei; pl. duodécime

duodecimei
DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima].

DOOM

duodécimă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodécimei; pl. duodécime

duodecimele
DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima].

DOOM

duodécimă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodécimei; pl. duodécime

duodecimelor
DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima].

DOOM

duodécimă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodécimei; pl. duodécime

duoden
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodenal
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenala
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenale
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalei
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalele
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalelor
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenali
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalii
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalilor
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalul
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenalului
DUODENÁL, -Ă, duodenali, -e, adj. Al duodenului, privitor la duoden; care se formează în duoden. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénal.

DOOM

duodenál (du-o-) adj. m., pl. duodenáli; f. duodenálă, pl. duodenále

duodenectomie
DUODENECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție operatorie a duodenului. [Gen. -iei. / < fr. duodénectomie, cf. lat. duodenum – duoden, gr. ektome – excizie].

duodenita
DUODENÍTĂ, duodenite, s. f. Inflamație a mucoasei care căptușește duodenul. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénite.

DOOM

duodenítă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodenítei; pl. duodeníte

duodenite
DUODENÍTĂ, duodenite, s. f. Inflamație a mucoasei care căptușește duodenul. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénite.

DOOM

duodenítă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodenítei; pl. duodeníte

duodenitei
DUODENÍTĂ, duodenite, s. f. Inflamație a mucoasei care căptușește duodenul. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénite.

DOOM

duodenítă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodenítei; pl. duodeníte

duodenitele
DUODENÍTĂ, duodenite, s. f. Inflamație a mucoasei care căptușește duodenul. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénite.

DOOM

duodenítă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodenítei; pl. duodeníte

duodenitelor
DUODENÍTĂ, duodenite, s. f. Inflamație a mucoasei care căptușește duodenul. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénite.

DOOM

duodenítă (du-o-) s. f., g.-d. art. duodenítei; pl. duodeníte

duodenopexie
DUODENOPEXÍE s.f. (Med.) Fixarea chirurgicală a duodenului. [Gen. -iei. / < fr. duodénopexie].

duodenoscopie
DUODENOSCOPÍE s.f. (Med.) Examinare a duodenului. [Gen. -iei. / cf. lat. duodenum – duoden, gr. skopein – a privi].

duodenostomie
DUODENOSTOMÍE s.f. (Med.) Creare chirurgicală a unei comunicații între duoden și exteriorul organismului. [Gen. -iei. / < fr. duodénostomie, cf. lat. duodenum – duoden, gr. stoma – deschidere].

duodenotomie
DUODENOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a duodenului. [Gen. -iei. / < fr. duodénotomie, cf. lat duodenum – duoden, gr. tome – tăiere].

duodenul
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodenului
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodenuri
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodenurile
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodenurilor
DUODÉN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

DOOM

duodén (du-o-) s. n., pl. duodénuri

duodioda
DUODIÓDĂ s.f. Tub electronic care conține într-un singur înveliș două diode. [Pron. du-o-di-o-. / < germ. Duodiode].

DOOM

duodiódă (du-o-di-o-) s. f., g.-d. art. duodiódei; pl. duodióde

duodiode
DUODIÓDĂ s.f. Tub electronic care conține într-un singur înveliș două diode. [Pron. du-o-di-o-. / < germ. Duodiode].

DOOM

duodiódă (du-o-di-o-) s. f., g.-d. art. duodiódei; pl. duodióde

duodiodei
DUODIÓDĂ s.f. Tub electronic care conține într-un singur înveliș două diode. [Pron. du-o-di-o-. / < germ. Duodiode].

DOOM

duodiódă (du-o-di-o-) s. f., g.-d. art. duodiódei; pl. duodióde

duodiodele
DUODIÓDĂ s.f. Tub electronic care conține într-un singur înveliș două diode. [Pron. du-o-di-o-. / < germ. Duodiode].

DOOM

duodiódă (du-o-di-o-) s. f., g.-d. art. duodiódei; pl. duodióde

duodiodelor
DUODIÓDĂ s.f. Tub electronic care conține într-un singur înveliș două diode. [Pron. du-o-di-o-. / < germ. Duodiode].

DOOM

duodiódă (du-o-di-o-) s. f., g.-d. art. duodiódei; pl. duodióde

duolet
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duolete
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duoletele
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duoletelor
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duoletul
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duoletului
DUOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DOOM

duolét (du-o-) s. n., pl. duoléte

duopol
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duopolul
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duopolului
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duopoluri
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duopolurile
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duopolurilor
DUOPÓL s.n. (Ec.) Dominație a două întreprinderi asupra pieței unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. [< fr. duopole].

duotrioda
DUOTRIÓDĂ, duotriode, s. f. Tub electronic care conține două triode. [Pr.: du-o-tri-o-] – Din fr. duotriode.

DOOM

duotriódă (du-o-tri-o-) s. f., g.-d. art. duotriódei; pl. duotrióde

duotriode
DUOTRIÓDĂ, duotriode, s. f. Tub electronic care conține două triode. [Pr.: du-o-tri-o-] – Din fr. duotriode.

DOOM

duotriódă (du-o-tri-o-) s. f., g.-d. art. duotriódei; pl. duotrióde

duotriodei
DUOTRIÓDĂ, duotriode, s. f. Tub electronic care conține două triode. [Pr.: du-o-tri-o-] – Din fr. duotriode.

DOOM

duotriódă (du-o-tri-o-) s. f., g.-d. art. duotriódei; pl. duotrióde

duotriodele
DUOTRIÓDĂ, duotriode, s. f. Tub electronic care conține două triode. [Pr.: du-o-tri-o-] – Din fr. duotriode.

DOOM

duotriódă (du-o-tri-o-) s. f., g.-d. art. duotriódei; pl. duotrióde

duotriodelor
DUOTRIÓDĂ, duotriode, s. f. Tub electronic care conține două triode. [Pr.: du-o-tri-o-] – Din fr. duotriode.

DOOM

duotriódă (du-o-tri-o-) s. f., g.-d. art. duotriódei; pl. duotrióde

duoul
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

duoului
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

duouri
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

duourile
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

duourilor
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

DOOM

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

dup
DUP interj. 1. Cuvânt care imită mersul apăsat, tropăitul încălțămintei etc. 2. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de o izbitură, o căzătură etc. – Onomatopee.

DOOM

dup interj.

dup
DUPI s. m. pl. (Regional) Numele unui joc de copii. [Copiii] se mai gioacă și în dupi, în țarc, cu mingea sau cu zmeii. ALECSANDRI, P. P. 393.

dup
DUP², dupuri, s. n. (Reg.) Smoc de lână încâlcită sau de păr zbârlit.

dupac
DUPÁC, dupaci s. m. (Reg.) Ghiont, pumn.

dupcă
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dupe
DÚPE prep. v. după.

dupleca
duplecá (-c, -át), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).

duplecare
duplecá (-c, -át), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).

duplecat
duplecá (-c, -át), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).

duplen
DUPLÉN s.n. Material de protecție pentru căptușirea cisternelor de oțel. [Nume comercial].

duplenul
DUPLÉN s.n. Material de protecție pentru căptușirea cisternelor de oțel. [Nume comercial].

duplenului
DUPLÉN s.n. Material de protecție pentru căptușirea cisternelor de oțel. [Nume comercial].

duplex
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplexul
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplexului
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplexuri
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplexurile
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplexurilor
DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. (Și în sintagma sistem duplex) Sistem de telecomunicații care asigură comunicația simultană bilaterală între două posturi. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două niveluri. – Din fr. duplex.

DOOM

dúplex (du-plex) s. n., (aparate, mașini, emisiuni) pl. dúplexuri

duplic
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplica
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplica
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicai
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicam
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicare
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicare
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicarea
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicară
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicarăm
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicarăți
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicase
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicasem
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicaseră
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicaserăm
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicaserăți
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicaseși
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicaseți
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicat
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicat
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicata
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicata
DUPLICÁTA s.n. invar. Duplicatul unui act, al unei scrisori. [< lat.med. duplicata].

duplicate
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatei
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatele
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatelor
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatul
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatului
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicatum
DUPLICÁTUM s.n. v. duplicat.

duplicau
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicași
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicați
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicați
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicația
DUPLICÁȚIE s.f. (Rar) Duplicare, dublare. [Gen. -iei. / cf. fr. duplication, lat. duplicatio].

duplicație
DUPLICÁȚIE s.f. (Rar) Duplicare, dublare. [Gen. -iei. / cf. fr. duplication, lat. duplicatio].

duplicației
DUPLICÁȚIE s.f. (Rar) Duplicare, dublare. [Gen. -iei. / cf. fr. duplication, lat. duplicatio].

duplicații
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplicații
DUPLICÁȚIE s.f. (Rar) Duplicare, dublare. [Gen. -iei. / cf. fr. duplication, lat. duplicatio].

duplicaților
DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui înscris emanat de la o persoană fizică sau juridică; copie. – Din germ. Duplikat.

DOOM

duplicát (du-pli-) s. n., pl. duplicáte

duplice
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplici
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicitar
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitara
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitare
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarei
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarele
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarelor
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitari
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarii
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarilor
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarul
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitarului
DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DOOM

duplicitár (du-pli-) adj. m., pl. duplicitári; f. duplicitáră, pl. duplicitáre

duplicitate
DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DOOM

duplicitáte (du-pli-) s. f., g.-d. art. duplicitắții

duplicitatea
DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DOOM

duplicitáte (du-pli-) s. f., g.-d. art. duplicitắții

duplicități
DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DOOM

duplicitáte (du-pli-) s. f., g.-d. art. duplicitắții

duplicității
DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DOOM

duplicitáte (du-pli-) s. f., g.-d. art. duplicitắții

duplicând
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplicînd
DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

duplică
DÚPLICĂ s.f. (Jur.) Răspuns la o replică. [Cf. fr. duplique, germ. Duplik, it. duplica].

duplicări
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicării
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicările
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplicărilor
DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

duplu
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

duplu
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

duplă
DÚBLU², -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double.

DOOM

!dúblu¹ (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble

duplă
duplă, duple s. f. (șc.) nota doi.

dupolaltă
DUPOLÁLTĂ adv. v. dupăolaltă.

dupre
DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., odată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.

DOOM

!dúpă prânz prep. + s. n.

dupuroasa
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroase
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroasei
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroasele
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroaselor
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuros
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupurosul
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupurosului
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroși
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroșii
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

dupuroșilor
DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DOOM

dupurós (rar) adj. m., pl. dupuróși; f. dupuroásă, pl. dupuroáse

după
DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., odată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.

DOOM

!dúpă prânz prep. + s. n.

dupăcea
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăceai
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăceam
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcească
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăceau
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăceați
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcesc
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcește
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcești
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăci
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcii
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcim
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcind
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcire
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcire
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciră
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcirăm
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcirăți
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcise
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcisem
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciseră
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciserăm
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciserăți
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciseși
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciseți
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcit
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăcit
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciși
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăciți
DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

dupăi
DUPĂÍ, dupăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A călca îndesat, apăsat, cu zgomot; a tropăi. [Prez. ind. și: dúpăi] – Dup + suf. -ăi.

DOOM

dupăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. dupăiéște/dúpăie, imperf. 3 sg. dupăiá; conj. prez. 3 să dupăiáscă/să dúpăie

dupăire
DUPĂÍ, dupăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A călca îndesat, apăsat, cu zgomot; a tropăi. – Dup + suf. -ăi.

dupăit
DUPĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a dupăi; zgomot produs de cineva care merge cu pași apăsați; tropăit, dupăitură. – V. dupăi.

DOOM

dupăít (reg.) s. n.

dupăitura
DUPĂITÚRĂ, dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.

DOOM

dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri

dupăituri
DUPĂITÚRĂ, dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.

DOOM

dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri

dupăiturii
DUPĂITÚRĂ, dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.

DOOM

dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri

dupăiturile
DUPĂITÚRĂ, dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.

DOOM

dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri

dupăiturilor
DUPĂITÚRĂ, dupăituri, s. f. (Reg.) Dupăit, tropăit. [Pr.: -pă-i-] – Dupăi + suf. -tură.

DOOM

dupăitúră (reg.) (-pă-i-) s. f., g.-d. art. dupăitúrii; pl. dupăitúri

dupăolaltă
DUPOLÁLTĂ adv. v. dupăolaltă.

dur
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

dur
DÚRA¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.

DOOM

dúra¹ interj.

dura
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

dura
DÚRA¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârte repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.

DOOM

dúra¹ interj.

dura
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

dura
DÚRA MÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.

DOOM

dúra máter (lat.) s. f., g.-d. art. dúrei máter

dura
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DOOM

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre

durabil
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabila
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabile
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilei
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilele
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilelor
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabili
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilii
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabililor
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilitate
DURABILITÁTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistență; viabilitate. 2. Perioadă cât un bun poate fi utilizat. – Din fr. durabilité, lat. durabilitas, -atis.

DOOM

durabilitáte s. f., g.-d. art. durabilitắții

durabilitatea
DURABILITÁTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistență; viabilitate. 2. Perioadă cât un bun poate fi utilizat. – Din fr. durabilité, lat. durabilitas, -atis.

DOOM

durabilitáte s. f., g.-d. art. durabilitắții

durabilități
DURABILITÁTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistență; viabilitate. 2. Perioadă cât un bun poate fi utilizat. – Din fr. durabilité, lat. durabilitas, -atis.

DOOM

durabilitáte s. f., g.-d. art. durabilitắții

durabilității
DURABILITÁTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistență; viabilitate. 2. Perioadă cât un bun poate fi utilizat. – Din fr. durabilité, lat. durabilitas, -atis.

DOOM

durabilitáte s. f., g.-d. art. durabilitắții

durabilul
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

durabilului
DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DOOM

durábil adj. m., pl. durábili; f. durábilă, pl. durábile

duracid
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracidul
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracidului
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracizi
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracizii
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracizilor
DURACÍD s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DOOM

!duracíd (du-ra-/dur-a-) s. m.

duracryl
DURACRÝL s. n. (Med.) Material acrilic dur, alb sau roz, folosit în stomatologie. – Din fr. duracryl.

durai
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duralumin
DURALUMÍN s.n. v. duraluminiu.

duraluminiu
DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

DOOM

!duralumíniu [niu pron. nĭu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul

duraluminiul
DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

DOOM

!duralumíniu [niu pron. nĭu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul

duraluminiului
DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

DOOM

!duralumíniu [niu pron. nĭu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul

duraluminium
DURALUMÍNIUM s.n. v. duraluminiu.

duram
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duramater
DURAMÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.

duramen
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duramenificare
DURAMENIFICÁRE s.f. (Bot.) Proces de formare a duramenului. [< duramen + -ifica, după fr. duraminisation].

duramenificarea
DURAMENIFICÁRE s.f. (Bot.) Proces de formare a duramenului. [< duramen + -ifica, după fr. duraminisation].

duramenificări
DURAMENIFICÁRE s.f. (Bot.) Proces de formare a duramenului. [< duramen + -ifica, după fr. duraminisation].

duramenificării
DURAMENIFICÁRE s.f. (Bot.) Proces de formare a duramenului. [< duramen + -ifica, după fr. duraminisation].

duramenul
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duramenului
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duramenuri
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duramenurile
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duramenurilor
DURAMÉN, duramenuri, s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul și ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

DOOM

duramén s. n., pl. duraménuri

duran
DURÁN s.n. Sticlă rezistentă la variațiile bruște de temperatură, din care se fac obiecte de laborator. [< engl. duran, cf. germ. Duran(glas)].

DOOM

durán s. n.

duranul
DURÁN s.n. Sticlă rezistentă la variațiile bruște de temperatură, din care se fac obiecte de laborator. [< engl. duran, cf. germ. Duran(glas)].

DOOM

durán s. n.

duranului
DURÁN s.n. Sticlă rezistentă la variațiile bruște de temperatură, din care se fac obiecte de laborator. [< engl. duran, cf. germ. Duran(glas)].

DOOM

durán s. n.

durare
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durare
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durarea
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durară
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durarăm
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durarăți
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durase
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durasem
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duraseră
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duraserăm
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duraserăți
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duraseși
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

duraseți
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durat
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durat
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durata
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durata
DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp în care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DOOM

durátă (timp) s. f., g.-d. art. durátei; pl. duráte

durate
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durate
DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp în care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DOOM

durátă (timp) s. f., g.-d. art. durátei; pl. duráte

duratei
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

duratei
DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp în care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DOOM

durátă (timp) s. f., g.-d. art. durátei; pl. duráte

duratele
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

duratele
DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp în care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DOOM

durátă (timp) s. f., g.-d. art. durátei; pl. duráte

duratelor
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

duratelor
DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp în care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DOOM

durátă (timp) s. f., g.-d. art. durátei; pl. duráte

durativ
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativa
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durative
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativei
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativele
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativelor
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativi
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativii
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativilor
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativul
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

durativului
DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DOOM

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

duratul
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

duratului
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durau
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durași
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durați
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durați
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durații
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

duraților
DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DOOM

durát (durare, zidire) s. n.

durbaca
DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DOOM

durbácă s. f., g.-d. art. durbácei; pl. durbáce

durbace
DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DOOM

durbácă s. f., g.-d. art. durbácei; pl. durbáce

durbacei
DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DOOM

durbácă s. f., g.-d. art. durbácei; pl. durbáce

durbacele
DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DOOM

durbácă s. f., g.-d. art. durbácei; pl. durbáce

durbacelor
DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DOOM

durbácă s. f., g.-d. art. durbácei; pl. durbáce

durcisare
DURCISÁRE s.f. (Franțuzism) Întărire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [După fr. durcissement].

durcisarea
DURCISÁRE s.f. (Franțuzism) Întărire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [După fr. durcissement].

durcisări
DURCISÁRE s.f. (Franțuzism) Întărire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [După fr. durcissement].

durcisării
DURCISÁRE s.f. (Franțuzism) Întărire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [După fr. durcissement].

durd
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durda
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durda
DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DOOM

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durde
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durde
DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DOOM

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durdei
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durdei
DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DOOM

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durdele
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durdele
DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DOOM

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durdelor
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durdelor
DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DOOM

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durduca
DURDUCÁ, durdúc, vb. I. Refl. A se rostogoli (cu zgomot), a se da de-a dura. ◊ Fig. Cea lume de gînduri iat-o durducîndu-se ca un glob ce se amăgește prin greutatea sa tot mai la vale. La TDRG.

durducare
DURDUCÁ, durdúc, vb. I. Refl. A se rostogoli (cu zgomot), a se da de-a dura. – Din dura¹ + hurduca.

durdui
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduia
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduiau
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduie
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduind
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduire
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduire
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

durduiră
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduise
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduiseră
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduit
DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DOOM

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduit
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduita
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduite
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduitei
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduitele
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduitelor
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduitul
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduitului
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduiți
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduiții
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durduiților
DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.

DOOM

durduít (reg.) s. n.

durdul
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durdulia
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durdulie
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliei
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durdulii
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliii
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliile
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliilor
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliu
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliul
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliului
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu.

DOOM

durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi

durduliță
DURDULÍȚĂ, durdulițe, s. f. (Învechit și popular) Diminutiv al lui durdă; pușcă mică. Am cămeșă cu altiță Tot de fir și de mătasă. Am pe spate-o durduliță... De nime nu-mi pasă ! ALECSANDRI, P. A. 58.

durdului
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durdură
DÚRDURĂ s. f. v. dîrdoră.

dure
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

dure
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DOOM

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre

durea
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

dureau
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durează
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durei
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durei
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DOOM

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre

durele
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durele
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DOOM

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre

durelor
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durelor
DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DOOM

dúră (pop.) s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre

durere
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durere
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

durerea
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

dureri
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

durerii
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

durerile
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

durerilor
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.

DOOM

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri

dureroasa
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroase
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroasei
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroasele
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroaselor
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureros
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

durerosul
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

durerosului
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroși
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroșii
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

dureroșilor
DURERÓS, -OÁSĂ, dureroși, -oase, adj. Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.

DOOM

durerós adj. m., pl. dureróși; f. dureroásă, pl. dureroáse

durez
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

dureze
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durezi
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durham
DURHÁM s.n. Rasă englezească de taurine, cu cap mic și membre scurte, crescută pentru producția de carne. [< engl., fr. durham].

duri
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durific
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durifica
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificai
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificam
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificare
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificare
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

durificarea
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

durificară
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificarăm
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificarăți
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificase
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificasem
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificaseră
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificaserăm
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificaserăți
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificaseși
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificaseți
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificat
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificat
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

durificau
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificași
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificați
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durifice
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durifici
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificând
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificînd
DURIFICÁ, durífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) dur¹ (1), mai tare. – Din dur¹.

DOOM

durificá (a ~) vb., ind. prez. 3 durífică

durificări
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

durificării
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

durificările
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

durificărilor
DURIFICÁRE, durificări, s. f. Acțiunea de a (se) durifica – V. durifica.

DOOM

durificáre s. f., g.-d. art. durificắrii; pl. durificắri

duriga
DURIGÁ, duríg, vb. I. Tranz. (Regional) A rostogoli, a da de-a dura. Scoate arapul mărgeaua și o durigă pe masă. RETEGANUL, P. V 14.

durii
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

duriloane
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

duriloanele
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

duriloanelor
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

durilon
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

durilonul
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

durilonului
DURILÓN, duriloane, s. n. (Rar) Bătătură (2). – Din fr. durillon.

DOOM

durilón (rar) s. n., pl. duriloáne

durilor
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durina
DURÍNĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

durine
DURÍNĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

durinei
DURÍNĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

durinele
DURÍNĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

durinelor
DURÍNĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

durit
DURÍT s. n. Mineral organic amorf, de culoare neagră-cenușie, dur și mat, component al cărbunilor de pământ. – Din fr. durit.

DOOM

durít s. n.

duritate
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

duritatea
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

duritul
DURÍT s. n. Mineral organic amorf, de culoare neagră-cenușie, dur și mat, component al cărbunilor de pământ. – Din fr. durit.

DOOM

durít s. n.

duritului
DURÍT s. n. Mineral organic amorf, de culoare neagră-cenușie, dur și mat, component al cărbunilor de pământ. – Din fr. durit.

DOOM

durít s. n.

durități
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

durității
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

duritățile
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

durităților
DURITÁTE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DOOM

duritáte s. f., g.-d. art. duritắții; (manifestări) pl. duritắți

durița
DURÍȚĂ, durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.

DOOM

duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe

durițe
DURÍȚĂ, durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.

DOOM

duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe

duriței
DURÍȚĂ, durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.

DOOM

duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe

durițele
DURÍȚĂ, durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.

DOOM

duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe

durițelor
DURÍȚĂ, durițe, s. f. Diminutiv al lui dură. – Dură + suf. -iță.

DOOM

duríță s. f., g.-d. art. duríței; pl. duríțe

durligi
DURLÍGI s. f. pl. (Mold.; glumeț, în loc. adj. și adv.) În (sau cu) durligi (goale) = cu picioarele goale, desculț. Copiii în durligi goale umblau... țipau, plîngeau. CAMILAR, N. II 404. Băieței în durligi se hîrjoneau cu cîinii în colbul hudițelor. SADOVEANU, O. I 34. Numai pe-alocuri o fetiță mai răsărită se năcăjea pe cărărușile alburii, ca o cloșcă, cu un cîrd de frățiori numai în durligi, nemulțămiți și plîngînd cu pumnii în ochi. id. ib. III 193.

DOOM

durlígi (reg.) s. m. pl.

durligi
DURLÍGI s. m. pl. (Reg.) Papuci de casă (din lână sau postav); târlici. – Cf. târlici.

durligă
DURLÍGI s. f. pl. (Mold.; glumeț, în loc. adj. și adv.) În (sau cu) durligi (goale) = cu picioarele goale, desculț. Copiii în durligi goale umblau... țipau, plîngeau. CAMILAR, N. II 404. Băieței în durligi se hîrjoneau cu cîinii în colbul hudițelor. SADOVEANU, O. I 34. Numai pe-alocuri o fetiță mai răsărită se năcăjea pe cărărușile alburii, ca o cloșcă, cu un cîrd de frățiori numai în durligi, nemulțămiți și plîngînd cu pumnii în ochi. id. ib. III 193.

durloi
DURLÓI, durloaie, s. n. (Reg.) Fluier făcut din coajă de alun. – Onomatopee.

durlui
DURLÚI, durluie, s. n. (Regional) Marginea ieșită în afară a sobei sau a cuptorului; prichici. Măriuca sta albă lîngă durluiul cuptorului. CAMILAR, N. II 359.

durmi
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire.

DOOM

dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai

durmire
DURMÍ vb. IV v. dormi.

duro
DURO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tare”, „dur”, „duritate”. [< fr. duro-, cf. lat. durus – tare, dur].

duro
DÚRO s. m. Veche monedă de argint spaniolă. – Din sp. duro.

DOOM

dúro s. m.

duroflex
DUROFLÉX s. n. Material flexibil și dur folosit în industria încălțămintei. – Dur¹ + flex[ibil].

DOOM

*durofléx (-ro-flex) s. n.

duroplast
DUROPLÁST s.n. Material plastic macromolecular, care, sub influența căldurii sau a unor catalizatori, se transformă dintr-o stare plastică deformabilă (la rece sau la cald) într-o stare insolubilă ce nu se topește. [< germ. Duroplast].

duroplastul
DUROPLÁST s.n. Material plastic macromolecular, care, sub influența căldurii sau a unor catalizatori, se transformă dintr-o stare plastică deformabilă (la rece sau la cald) într-o stare insolubilă ce nu se topește. [< germ. Duroplast].

duroplastului
DUROPLÁST s.n. Material plastic macromolecular, care, sub influența căldurii sau a unor catalizatori, se transformă dintr-o stare plastică deformabilă (la rece sau la cald) într-o stare insolubilă ce nu se topește. [< germ. Duroplast].

duros
DÚRO s. m. Veche monedă de argint spaniolă. – Din sp. duro.

DOOM

dúro s. m.

duroscoape
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroscoapele
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroscoapelor
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroscop
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroscopul
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroscopului
DUROSCÓP, duroscoape, s. n. Aparat care servește la măsurarea durității unui metal. – Din fr. duroscope.

DOOM

!duroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. duroscoápe

duroul
DÚRO s. m. Veche monedă de argint spaniolă. – Din sp. duro.

DOOM

dúro s. m.

duroului
DÚRO s. m. Veche monedă de argint spaniolă. – Din sp. duro.

DOOM

dúro s. m.

durox
DÚROX s.n. (Constr.) Beton poros. [< fr. durox].

duroxul
DÚROX s.n. (Constr.) Beton poros. [< fr. durox].

duroxului
DÚROX s.n. (Constr.) Beton poros. [< fr. durox].

duru
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durui
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruia
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiai
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiam
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiau
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiați
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruie
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruii
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruim
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruind
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruire
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruire
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruirea
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruiri
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruirii
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruirile
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruirilor
DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DOOM

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruiră
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruirăm
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruirăți
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruise
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruisem
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiseră
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiserăm
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiserăți
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiseși
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiseți
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruit
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruit
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruitoare
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitoarea
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitori
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitorii
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitorile
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitorilor
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

DOOM

duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri

duruitul
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruitului
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruitura
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DOOM

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

duruituri
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruituri
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DOOM

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

duruiturii
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DOOM

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

duruiturile
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruiturile
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DOOM

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

duruiturilor
DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DOOM

duruít s. n., pl. duruíturi

duruiturilor
DURUITÚRĂ, duruituri, s. f. Duruit. [Pr.: -ru-i-] – Durui + suf. -tură.

DOOM

duruitúră (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitúrii; pl. duruitúri

duruiși
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

duruiți
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DOOM

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

durul
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durului
DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DOOM

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dúră, pl. dúre

durum
GHÍRCĂ s. f. Specie de grâu bogat în gluten (Triticum durum). – Din ucr. hyrka.

durură
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

duruse
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

duruseră
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durut
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durut
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

duruta
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durute
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durutei
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durutele
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durutelor
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durutul
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durutului
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

duruți
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

duruții
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

duruților
DURÚT s. n. (Pop.) Faptul de a durea. – V. durea.

DOOM

durút (pop.) s. n.

durzi
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durzii
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durzilor
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DOOM

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durând
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durând
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durînd
DURÁ², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DOOM

durá² (a ~) vb., ind. prez. 3 dureáză

durînd
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DOOM

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút

durăi
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăia
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiai
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiam
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiască
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiau
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiați
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiesc
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiește
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiești
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăii
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăim
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăind
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăire
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăire
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiră
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăirăm
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăirăți
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăise
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăisem
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiseră
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiserăm
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiserăți
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiseși
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiseți
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăit
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăit
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăita
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăite
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitei
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitele
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitelor
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitul
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitului
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăitura
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DOOM

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

durăituri
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DOOM

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

durăiturii
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DOOM

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

durăiturile
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DOOM

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

durăiturilor
DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. (Pop.) Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DOOM

durăitúră (pop.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. durăitúrii; pl. durăitúri

durăiși
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiți
DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DOOM

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

durăiți
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăiții
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durăiților
DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DOOM

durăít (pop.) s. n.

durări
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durării
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durările
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durărilor
DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DOOM

duráre s. f., g.-d. art. durắrii

durăt
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durăte
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durătele
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durătelor
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durătul
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durătului
DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

DOOM

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte

durșus
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

durșusul
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

durșusului
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

durșuși
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

durșușii
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

durșușilor
DÚRȘUS s.m. (Poligr.) Interlinie. [< germ. Durchschuss].

dus
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dus
DUS¹ s. n. Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce¹.

DOOM

dus s. n.

dusa
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

duse
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dusei
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dusele
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

duselor
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dusina
DUSÍNĂ s.f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază. [< fr. doucine].

DOOM

dusínă (mulură) s. f., g.-d. art. dusínei; pl. dusíne

dusine
DUSÍNĂ s.f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază. [< fr. doucine].

DOOM

dusínă (mulură) s. f., g.-d. art. dusínei; pl. dusíne

dusinei
DUSÍNĂ s.f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază. [< fr. doucine].

DOOM

dusínă (mulură) s. f., g.-d. art. dusínei; pl. dusíne

dusinele
DUSÍNĂ s.f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază. [< fr. doucine].

DOOM

dusínă (mulură) s. f., g.-d. art. dusínei; pl. dusíne

dusinelor
DUSÍNĂ s.f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază. [< fr. doucine].

DOOM

dusínă (mulură) s. f., g.-d. art. dusínei; pl. dusíne

dusul
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dusului
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dutca
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dutce
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dutcei
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dutcele
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dutcelor
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DOOM

dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

duumvir
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirat
DUUMVIRÁT s. n. Funcția, autoritatea duumvirilor; perioadă cât era exercitată această funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumviratus.

DOOM

duumvirát s. n.

duumviratul
DUUMVIRÁT s. n. Funcția, autoritatea duumvirilor; perioadă cât era exercitată această funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumviratus.

DOOM

duumvirát s. n.

duumviratului
DUUMVIRÁT s. n. Funcția, autoritatea duumvirilor; perioadă cât era exercitată această funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumviratus.

DOOM

duumvirát s. n.

duumvire
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumviri
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirii
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirilor
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirul
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirule
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duumvirului
DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DOOM

duumvír s. m., pl. duumvíri

duva
duvá (-ále), s. f. – Rugăciune a musulmanilor. – Var. dova. Tc. duva, din arab. du’a (Șeineanu, III, 50). Sec. XVIII, înv.

duvalm
duválm (-mi), s. m. – Grăjdar. Sl. dvalma (Tiktin; Scriban). Sec. XVII, înv.

duza
DÚZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

DOOM

dúză (ajutaj) [u pron. și ü] s. f., g.-d. art. dúzei; pl. dúze

duze
DÚZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

DOOM

dúză (ajutaj) [u pron. și ü] s. f., g.-d. art. dúzei; pl. dúze

duzei
DÚZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

DOOM

dúză (ajutaj) [u pron. și ü] s. f., g.-d. art. dúzei; pl. dúze

duzele
DÚZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

DOOM

dúză (ajutaj) [u pron. și ü] s. f., g.-d. art. dúzei; pl. dúze

duzelor
DÚZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

DOOM

dúză (ajutaj) [u pron. și ü] s. f., g.-d. art. dúzei; pl. dúze

duzi
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

duzii
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

duzilor
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DOOM

dud s. m., pl. duzi

duzina
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DOOM

duzínă (grup de 12 obiecte) s. f., g.-d. art. duzínii; pl. duzíni

duzini
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DOOM

duzínă (grup de 12 obiecte) s. f., g.-d. art. duzínii; pl. duzíni

duzinii
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DOOM

duzínă (grup de 12 obiecte) s. f., g.-d. art. duzínii; pl. duzíni

duzinile
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DOOM

duzínă (grup de 12 obiecte) s. f., g.-d. art. duzínii; pl. duzíni

duzinilor
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DOOM

duzínă (grup de 12 obiecte) s. f., g.-d. art. duzínii; pl. duzíni

duș
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri

dușag
dușág (-guri), s. n. (Mold.) Saltea. Tc. düșek (Scriban).

dușamea
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseala de scînduri a unei încăperi. Străbate aruncînd pete luminoase pe dușumea, ici și colo, prin bolta de viță, un soare anemic de noiembrie. CAMIL PETRESCU, T. I 527. Din toate celelalte nu se alesese decît praful și cenușa; grinzi, acoperâmînt, dușumele, butoaie din pivniță, toate erau cenușă. SLAVICI, O. I 209. Atunci cea mai mare din surori bătu cu piciorul în pămînt și deodată se deschise în două dușumeaua casei. ISPIRESCU, L. 236. – Variantă: (Mold.) dușameá (SADOVEANU, P. M. 184, id. Z. C. 110) s. f.

dușcă
DÚȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).

DOOM

!dúșcă s. f., g.-d. art. dúștii; pl. duști

dușcă
DÚȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).

dușegubina
DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

DOOM

dușegubínă s. f., g.-d. art. dușegubínei; pl. dușegubíne

dușegubine
DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

DOOM

dușegubínă s. f., g.-d. art. dușegubínei; pl. dușegubíne

dușegubinei
DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

DOOM

dușegubínă s. f., g.-d. art. dușegubínei; pl. dușegubíne

dușegubinele
DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

DOOM

dușegubínă s. f., g.-d. art. dușegubínei; pl. dușegubíne

dușegubinelor
DUȘEGUBÍNĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

DOOM

dușegubínă s. f., g.-d. art. dușegubínei; pl. dușegubíne

duși
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

duși
DUȘI s. m. pl. (Regional) Dispoziție, stare sufletească; toane. Să-mi spuneți dacă... are să vie chefos, voinic și în duși buni. ȘEZ. III 126.

dușii
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dușii
DUȘI s. m. pl. (Regional) Dispoziție, stare sufletească; toane. Să-mi spuneți dacă... are să vie chefos, voinic și în duși buni. ȘEZ. III 126.

dușilor
DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dușilor
DUȘI s. m. pl. (Regional) Dispoziție, stare sufletească; toane. Să-mi spuneți dacă... are să vie chefos, voinic și în duși buni. ȘEZ. III 126.

dușiș
dușíș (-șuri), s. n. – Noroc, hazard. Tc. düșüș, dișiș (Șeineanu, III, 49). Sec. XVII, înv.

dușlag
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușlagul
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușlagului
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușlaguri
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușlagurile
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușlagurilor
DUȘLÁG, dușlaguri, s. n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia se găuresc tablele subțiri, cercurile de fier ale buților etc. (pentru a fi nituite); priboi.

dușman
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

dușman
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușman
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmana
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmana
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanca
DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DOOM

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmance
DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DOOM

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmancei
DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DOOM

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmancele
DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DOOM

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmancelor
DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. – Dușman + suf. -că.

DOOM

dușmáncă s. f., g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmánce

dușmane
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmane
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanei
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanei
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanele
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanele
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanelor
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanelor
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmani
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmani
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanii
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanii
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanilor
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanilor
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanul
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanul
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanului
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmanului
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DOOM

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmană
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

dușmăneasca
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmănel
DUȘMĂNÉL, dușmănei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui dușman. Ah ! drăguții mei, Nu-i fiți dușmănei. ALECSANDRI, P. P. 117.

dușmănesc
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmănescul
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmănescului
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmănește
DUȘMĂNÉȘTE adv. În mod ostil, cu dușmănie, ca un dușman. – Dușman + suf. -ește.

DOOM

dușmănéște adv.

dușmănești
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmăneștii
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmăneștile
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmăneștilor
DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DOOM

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmăni
DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

DOOM

dușmăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănésc, imperf. 3 sg. dușmăneá; conj. prez. 3 să dușmăneáscă

dușmănia
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmănie
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmăniei
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmănii
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmăniile
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmăniilor
DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.

DOOM

dușmăníe s. f., art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníei

dușmănire
DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

dușmănit
DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

dușmănoasa
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoase
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoasei
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoasele
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoaselor
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănos
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănosul
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănosului
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoși
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoșii
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușmănoșilor
DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os.

DOOM

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse

dușul
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri

dușului
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri

dușumea
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușumeaua
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușumele
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușumelei
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușumelele
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușumelelor
DUȘUMEÁ, dușumele, s. f. Pardoseală de scânduri (a unei încăperi). – Din tc. döșeme.

DOOM

dușumeá s. f., art. dușumeáua, g.-d. art. dușumélei; pl. dușuméle, art. dușumélele

dușuri
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri

dușurile
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri

dușurilor
DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. 2. Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1); p. ext. spălare etc. făcută prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorbă, veste, întâmplare neașteptată și neplăcută. – Din fr. douche.

DOOM

duș s. n., pl. dúșuri