drabină
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

drac
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracenă
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

draci
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracii
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracil
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracila
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracile
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracilei
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracilele
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracilelor
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracilor
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracină
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dracocephalum
MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță². [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, scr. matočina.

draconic
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconica
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconice
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicei
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicele
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicelor
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconici
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicii
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicilor
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicul
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconicului
DRACÓNIC, -Ă, draconici, -ce, adj. (Despre legi, dispoziții etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă. – Din germ. drakonisch.

DOOM

dracónic adj. m., pl. dracónici; f. dracónică, pl. dracónice

draconitic
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconitica
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconitice
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticei
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticele
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticelor
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconitici
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticii
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticilor
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticul
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

draconiticului
DRACONÍTIC, -Ă adj. (Astr.) Referitor la linia care unește punctele de intersecție ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconic (2) [în DN]. [Cf. fr. draconitique, it. draconitico].

DOOM

draconític adj. m., pl. draconítici; f. draconítică, pl. draconítice

dracovenie
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. 1. Faptă de drac, lucru drăcesc; blestemăție. În «Strigoii» vedem... toate drăcoveniile care făceau, cînd eram mici, să ni se zburlească părul în cap. GHEREA, ST. CR. I 110. 2. Minunăție, ciudățenie. Mahalaua aflase drăcovenia din casa hamalului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 41. Nu știa că ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, L. 255. ♦ Năzbîtie, bazaconie, comedie². Cine știe ce drăcovenie are să spună. PREDA, Î. 95. – Variantă: (rar) dracovénie (ISPIRESCU, L. 255) s. f.

dracul
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracului
DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul ori a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DOOM

!córnul-drácului (plantă) s. m. art.

dracunculus
TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). – Din tc. tarhun.

drag
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

drag
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

draga
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

draga
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

draga
DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DOOM

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

draga
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragai
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaică
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

dragaj
DRAGÁJ s. n. Dragare. – Din fr. dragage.

DOOM

dragáj s. n.

dragajul
DRAGÁJ s. n. Dragare. – Din fr. dragage.

DOOM

dragáj s. n.

dragajului
DRAGÁJ s. n. Dragare. – Din fr. dragage.

DOOM

dragáj s. n.

dragam
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragare
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragare
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

dragarea
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

dragară
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragarăm
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragarăți
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragase
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragasem
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaseră
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaserăm
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaserăți
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaseși
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragaseți
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragat
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragat
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragata
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragate
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragatei
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragatele
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragatelor
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragatul
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragatului
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragau
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragavei
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragaveii
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragaveilor
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragaveiul
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragaveiului
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragavel
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

DOOM

dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragași
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragați
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragați
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragații
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragaților
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

drage
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

drage
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

drage
DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DOOM

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

drage
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragei
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragei
DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DOOM

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

dragei
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragele
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragele
DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DOOM

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

dragele
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragelor
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragelor
DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DOOM

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

dragelor
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragelă
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drageu
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

draghează
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

draghen
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghez
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragheze
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

draghezi
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

draghin
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghina
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghini
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghinii
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghinile
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

draghinilor
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

dragi
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragi
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragi
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragii
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragii
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragii
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragile
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragile
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragilor
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragilor
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragilor
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragilă
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

dragin
DRÁGHINĂ, draghini, s. f. (Pop.) Loitră (la căruță). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus și de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. și: draghine] – Din ucr. drabyna.

DOOM

drághină (pop.) s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini

dragine
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

draglinist
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinista
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

dragliniste
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinistei
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinistele
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinistelor
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinistul
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglinistului
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

dragliniști
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

dragliniștii
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

dragliniștilor
DRAGLINÍST, -Ă, dragliniști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează cu draglina. – Draglină + suf. -ist.

DOOM

draglinístă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglinístei; pl. dragliníste

draglină
DRAGLÍNĂ, dragline, s. f. Dispozitiv, montat pe un excavator, format dintr-un braț metalic mobil la capătul căruia atârnă o cupă manevrată cu cabluri și care servește la săpatul și încărcatul pământului. – Din fr. dragline.

DOOM

draglínă (dra-gli-) s. f., g.-d. art. draglínei; pl. draglíne

dragmă
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drago
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragoane
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragoanele
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragoanelor
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragoare
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragoarele
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragoarelor
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragobete
Dragobéte s. m. – 1. (Olt.) Nume dat fiului Babei Dochia, personaj mitic născocit de fantezia populară. – 2. Sărbătoare populară de la 3 martie, considerată sărbătoarea păsărilor. Origine incertă. Pare a proveni din sb. drugobrat „cumnat”.

dragobetele
Dragobéte s. m. – 1. (Olt.) Nume dat fiului Babei Dochia, personaj mitic născocit de fantezia populară. – 2. Sărbătoare populară de la 3 martie, considerată sărbătoarea păsărilor. Origine incertă. Pare a proveni din sb. drugobrat „cumnat”.

dragobetelui
Dragobéte s. m. – 1. (Olt.) Nume dat fiului Babei Dochia, personaj mitic născocit de fantezia populară. – 2. Sărbătoare populară de la 3 martie, considerată sărbătoarea păsărilor. Origine incertă. Pare a proveni din sb. drugobrat „cumnat”.

dragoman
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragomani
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragomanii
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragomanilor
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragomanlic
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâc
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâcul
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâcului
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâcuri
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâcurile
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlâcurilor
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlîcul
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlîcului
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlîcuri
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlîcurile
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanlîcurilor
DRAGOMANLẤC s. n. Funcția îndeplinită de dragoman în trecut, în țările române. – Dragoman + suf. -lâc.

dragomanul
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragomanului
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

dragon
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragon
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragon
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

Dragónul (constelație) s. propriu m.

dragon
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragonade
DRAGONÁDE s.f.pl. Nume dat prigoanelor instituite împotriva protestanților din Franța sub Ludovic al XVI-lea. [< fr. dragonnades].

DOOM

dragonáde s. f. pl.

dragonadele
DRAGONÁDE s.f.pl. Nume dat prigoanelor instituite împotriva protestanților din Franța sub Ludovic al XVI-lea. [< fr. dragonnades].

DOOM

dragonáde s. f. pl.

dragonadelor
DRAGONÁDE s.f.pl. Nume dat prigoanelor instituite împotriva protestanților din Franța sub Ludovic al XVI-lea. [< fr. dragonnades].

DOOM

dragonáde s. f. pl.

dragoni
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragoni
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragonii
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragonii
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragonilor
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragonilor
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragonul
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragonul
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragonul
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragonului
DRAGÓN², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DOOM

dragón¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragóni

dragonului
DRAGÓN¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DOOM

dragón² (șnur) s. n., pl. dragoáne

dragonului
ZDRAHÓN, zdrahoni, s. m. (Pop. și fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. [Var.: zdragón s. m.] – Et. nec.

DOOM

zdrahón (pop., fam.) s. m., pl. zdrahóni

dragor
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragor
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragori
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragorii
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragorilor
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragorul
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragorul
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragorului
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

dragorului
DRAGÓR, (1) dragori, s. m., (2) dragoare, s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2. S. n. Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine. – Din fr. dragueur.

DOOM

dragór² (navă) s. n., pl. dragoáre

dragoste
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragostea
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragostei
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragostele
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragostelor
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragostos
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

dragostă
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragster
DRÁGSTER s.n. Cursă automobilistică la care preocuparea principală este atingerea unei viteze cât mai mari pe o distanță scurtă, de obicei 400 m sau un sfert de milă, cu plecarea de pe loc. ♦ Mașină în formă ciudată constituită dintr-un șasiu de bare din oțel sudate foarte alungit, în partea din față cu două roți subțiri și ușoare, iar în spate având două roți cu anvelope mari și rezistente, folosită în astfel de curse. [< engl. dragster].

dragsterul
DRÁGSTER s.n. Cursă automobilistică la care preocuparea principală este atingerea unei viteze cât mai mari pe o distanță scurtă, de obicei 400 m sau un sfert de milă, cu plecarea de pe loc. ♦ Mașină în formă ciudată constituită dintr-un șasiu de bare din oțel sudate foarte alungit, în partea din față cu două roți subțiri și ușoare, iar în spate având două roți cu anvelope mari și rezistente, folosită în astfel de curse. [< engl. dragster].

dragsterului
DRÁGSTER s.n. Cursă automobilistică la care preocuparea principală este atingerea unei viteze cât mai mari pe o distanță scurtă, de obicei 400 m sau un sfert de milă, cu plecarea de pe loc. ♦ Mașină în formă ciudată constituită dintr-un șasiu de bare din oțel sudate foarte alungit, în partea din față cu două roți subțiri și ușoare, iar în spate având două roți cu anvelope mari și rezistente, folosită în astfel de curse. [< engl. dragster].

dragul
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragul
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragule
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragule
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragului
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

dragului
DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DOOM

drag² s. n.

draguman
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános.

DOOM

dragomán s. m., pl. dragománi

draguste
DRÁGOSTE, dragoste s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi ( sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relație amoroasă. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.

DOOM

drágoste s. f., g.-d. art. drágostei; pl. drágoste

dragând
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragînd
DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DOOM

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragări
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

dragării
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

dragările
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

dragărilor
DRAGÁRE, dragări, s. f. Acțiunea de a draga; dragaj. – V. draga.

DOOM

dragáre s. f., g.-d. art. dragắrii; pl. dragắri

drahm
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahma
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahme
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahmei
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahmele
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahmelor
DRÁHMĂ, drahme, s. f. 1. Unitate monetară în Grecia modernă (înaintea introducerii monedei euro). ♦ Monedă de argint în Grecia antică. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăți (cu valori variabile). – Din ngr. drahmí, fr. drachme.

DOOM

dráhmă s. f., g.-d. art. dráhmei; pl. dráhme

drahon
DRAHÓN s.m. v. dragon² [în DN].

draibar
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibor
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibur
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibăre
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibărele
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibărelor
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibărul
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draibărului
DRÁIBĂR, draibăre, s. n. Burghiu de oțel pentru găurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.

DOOM

dráibăr (drai-) s. n., pl. dráibăre

draifus
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

draifuse
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

draifusele
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

draifuselor
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

draifusul
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

draifusului
DRÁIFUS, draifuse, s. n. Unealtă din fontă alcătuită din trei brațe, care servește ca suport interior în reparațiile de încălțăminte. – Din germ. Dreifuss.

DOOM

dráifus (drai-) s. n., pl. dráifuse

drain
BRAIN DRAIN s. n. Emigrare în masă a savanților europeni în SUA și Canada. ♦ P. gener. Fenomen de atragere a specialiștilor din țările în curs de dezvoltare în cele industrializate. ♦ Export de inteligență. [Pr.: bréĭndreĭn] – Cuv. engl.

DOOM

brain drain (angl.) [pron. bréĭndreĭn] s. n.

drainiță
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

draiv
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

draivul
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

draivului
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

draivuri
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

draivurile
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

draivurilor
DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

drajare
DRAJÁRE s.f. Operația de formare a drajeurilor. [< drajeu].

drajarea
DRAJÁRE s.f. Operația de formare a drajeurilor. [< drajeu].

drajefiat
DRAJEFIÁT, -Ă, drajefiați, -te, adj. (Rar) Care este prezentat sub formă de drajeu. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. dragéifier.

drajelă
DRAJÉLĂ s.f. v. drajeu.

drajeu
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajeul
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajeului
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajeuri
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajeurile
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajeurilor
DRAJÉU, drajeuri, s. n. 1. Bomboană făcută dintr-o migdală, o alună, o cremă etc. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelișul făcut din zahăr sau din ciocolată. – Din fr. dragée.

DOOM

drajéu s. n., art. drajéul; pl. drajéuri

drajon
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajona
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonaj
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonaje
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonajele
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonajelor
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonajul
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonajului
DRAJONÁJ, drajonaje, s. n. (Bot.) Drajonare. – Din fr. drageonnage.

DOOM

drajonáj s. n., pl. drajonáje

drajonare
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonare
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajonarea
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajonară
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonase
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonaseră
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonat
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonau
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonează
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajoneze
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajoni
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajonii
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajonilor
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajonul
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajonului
DRAJÓN, drajoni, s. m. Lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. – Din fr. drageon.

DOOM

drajón s. m., pl. drajóni

drajonând
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonînd
DRAJONÁ vb. I. Intranz. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. – Din fr. drageonner.

drajonări
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajonării
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajonările
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajonărilor
DRAJONÁRE s. f. Faptul de a drajona; drajonaj. – V. drajona.

drajări
DRAJÁRE s.f. Operația de formare a drajeurilor. [< drajeu].

drajării
DRAJÁRE s.f. Operația de formare a drajeurilor. [< drajeu].

drakkar
DRAKKÁR s.n. Navă folosită de vechii normanzi în expedițiile lor. [< fr., scand. drakkar].

dram
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

drama
DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DOOM

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

dramatic
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramatica
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramatice
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticei
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticele
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticelor
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramatici
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticii
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticilor
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticul
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramaticului
DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog pentru a fi reprezentate pe scenă, cu conflict gradat din ciocnirea intereselor și sentimentelor personajelor. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentații teatrale. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

DOOM

dramátic adj. m., pl. dramátici; f. dramátică, pl. dramátice

dramatism
DRAMATÍSM s. n. 1. Încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizează o operă (dramatică), un spectacol etc. 2. Fig. Situație, împrejurare care creează o luptă între sentimente și interese, conflicte zguduitoare etc.; tensiune. – Din fr. dramatisme.

DOOM

dramatísm s. n.

dramatismul
DRAMATÍSM s. n. 1. Încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizează o operă (dramatică), un spectacol etc. 2. Fig. Situație, împrejurare care creează o luptă între sentimente și interese, conflicte zguduitoare etc.; tensiune. – Din fr. dramatisme.

DOOM

dramatísm s. n.

dramatismului
DRAMATÍSM s. n. 1. Încordarea acțiunii, a situației, intensitatea conflictului, profunzimea și ciocnirea sentimentelor care caracterizează o operă (dramatică), un spectacol etc. 2. Fig. Situație, împrejurare care creează o luptă între sentimente și interese, conflicte zguduitoare etc.; tensiune. – Din fr. dramatisme.

DOOM

dramatísm s. n.

dramatiza
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizai
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizam
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizare
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizare
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramatizarea
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramatizară
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizarăm
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizarăți
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizase
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizasem
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizaseră
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizaserăm
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizaserăți
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizaseși
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizaseți
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizat
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizat
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizata
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizate
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizatei
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizatele
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizatelor
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizatul
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizatului
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizau
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizași
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizați
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizați
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizații
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizaților
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

dramatizează
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizez
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizeze
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizezi
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizând
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizînd
DRAMATIZÁ, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o operă literară (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2. Fig. A face ca ceva să devină dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situații; a lua în tragic. – Din fr. dramatiser.

DOOM

dramatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dramatizeáză

dramatizări
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramatizării
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramatizările
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramatizărilor
DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DOOM

dramatizáre s. f., g.-d. art. dramatizắrii; pl. dramatizắri

dramaturg
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturga
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturge
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgei
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgele
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgelor
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturghie
DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. 3. Teoria, metoda și tehnica artei teatrale. – Din fr. dramaturgie.

DOOM

dramaturgíe s. f., art. dramaturgía, g.-d. dramaturgíi, art. dramaturgíei

dramaturgi
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgia
DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. 3. Teoria, metoda și tehnica artei teatrale. – Din fr. dramaturgie.

DOOM

dramaturgíe s. f., art. dramaturgía, g.-d. dramaturgíi, art. dramaturgíei

dramaturgie
DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. 3. Teoria, metoda și tehnica artei teatrale. – Din fr. dramaturgie.

DOOM

dramaturgíe s. f., art. dramaturgía, g.-d. dramaturgíi, art. dramaturgíei

dramaturgiei
DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. 3. Teoria, metoda și tehnica artei teatrale. – Din fr. dramaturgie.

DOOM

dramaturgíe s. f., art. dramaturgía, g.-d. dramaturgíi, art. dramaturgíei

dramaturgii
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgii
DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. 3. Teoria, metoda și tehnica artei teatrale. – Din fr. dramaturgie.

DOOM

dramaturgíe s. f., art. dramaturgía, g.-d. dramaturgíi, art. dramaturgíei

dramaturgilor
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgul
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

dramaturgului
DRAMATÚRG, dramaturgi, s. m. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

DOOM

dramatúrg s. m., pl. dramatúrgi

drame
DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DOOM

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

dramei
DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DOOM

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

dramele
DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DOOM

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

dramelor
DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DOOM

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

dramniţă
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

dramoleta
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s. f. Dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett.

dramolete
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s. f. Dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett.

dramoletei
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s. f. Dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett.

dramoletele
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s. f. Dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett.

dramoletelor
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s. f. Dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett.

dramul
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

dramului
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

dramuri
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

dramurile
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

dramurilor
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

drang
ZDRANG interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocnirea sau de căderea obiectelor de metal, de spargerea obiectelor de sticlă etc.; foflenchi. [Var.: zdránc, zdránca interj.] – Onomatopee.

DOOM

zdrang / zdranc interj.

draniţât
DRĂNIȚÍT, -Ă, drănițiți, -te, adj. (Mold., Bucov., Maram.) Acoperit cu dranițe, șindrilit. Printre zăplazuri nalte, cu porți mari înflorite, printre case drănițite, începură a se arăta obrazuri de prieteni. SADOVEANU, O. IV 386.

dranița
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

dranițe
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

draniței
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

dranițele
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

dranițelor
DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc'a.

DOOM

drániță s. f., g.-d. art. drániței; pl. dránițe

drap
drap s. n. – (Arg.) Tutun. Țig. drap (Juilland 164).

drapa
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapai
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaj
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapaje
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapajele
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapajelor
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapajul
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapajului
DRAPÁJ, drapaje, s. n. (Rar) Drapare. – Din fr. drapage.

DOOM

*drapáj s. n., pl. drapáje

drapam
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapare
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapare
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

draparea
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

drapară
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

draparăm
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

draparăți
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapase
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapasem
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaseră
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaserăm
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaserăți
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaseși
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapaseți
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapat
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapat
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapata
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapate
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapatei
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapatele
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapatelor
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapatul
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapatului
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapau
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapași
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapați
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapați
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapații
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapaților
DRAPÁT, -Ă, drapați, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.

drapează
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapel
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapele
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapelele
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapelelor
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapelul
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapelului
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

draperia
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

draperie
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

draperiei
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

draperii
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

draperiile
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

draperiilor
DRAPERÍE, draperii, s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., cu falduri. 2. Veșmânt larg cu falduri care îmbracă o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.

DOOM

draperíe s. f., art. drapería, g.-d. art. draperíei; pl. draperíi, art. draperíile

drapeu
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapeul
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapeului
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapeuri
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapeurile
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapeurilor
DRAPÉU s.n. Cută, fald (al unui veșmânt). [Pron. -peu. / < fr. drapé].

drapez
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapeze
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapezi
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapând
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapînd
DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastră, o ușă etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbrăcăminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca cu un veșmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.

DOOM

drapá (a ~) vb., ind. prez. 3 drapeáză

drapăl
DRAPÉL, drapele, s. n. Semn distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc. reprezentat printr-o bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de o lance de lemn; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DOOM

drapél s. n., pl. drapéle

drapări
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

drapării
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

drapările
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

drapărilor
DRAPÁRE, drapări, s. f. Acțiunea de a (se) drapa și rezultatul ei. – V. drapa.

DOOM

drapáre s. f., g.-d. art. drapắrii; pl. drapắri

drastic
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drastica
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drastice
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticei
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticele
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticelor
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drastici
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticii
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticilor
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticul
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

drasticului
DRÁSTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

DOOM

drástic adj. m., pl. drástici; f. drástică, pl. drástice

dravidian
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidian
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidiana
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidiana
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidianul
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidianul
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidianului
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidianului
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidiene
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidiene
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienei
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienei
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienele
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienele
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienelor
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienelor
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidieni
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidieni
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienii
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienii
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienilor
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

dravidienilor
DRAVIDIÁN, -Ă, dravidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație cu caractere intermediare între negroizi și albi și care locuiește în unele regiuni din India, Sri Lanka și Pakistan sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dravidienilor (1), privitor la dravidieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de dravidieni (1). [Pr.: -di-an] – Din fr. dravidien.

DOOM

*dravidiánă (limbă) (-di-a-) s. f., g.-d. art. dravidiénei

draw
DRAW s.n. (Sport) Meci terminat la scor egal; rezultat de egalitate în încheierea partidei. [Pron. drau, pl. -uri. / < engl. draw].

dreabă
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

dreadnought
DREADNOÚGHT s.n. (Mar.) Tip de cuirasat rapid, puternic blindat și cu tunuri de mare calibru. [Pron. dred-nót. / cf. engl., fr., it. dreadnought < engl. dread – a-i fi frică, nought – nimic].

DOOM

dreadnought (angl.) [pron. drédnot] (dread-nought) s. n.

dreagă
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreală
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

dream
DRAM, dramuri, s. n. 1. Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm³) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm³). ♦ (Pop.) Gram. 2. (Adesea fig.) Bucățică, fărâmă, crâmpei, strop, pic. – Din ngr. drámi.

DOOM

dram (înv., fam.) s. n., pl. drámuri

dreangă
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

dreanță
TREÁNȚĂ s. f. v. zdreanță.

DOOM

zdreánță s. f., g.-d. art. zdrénței; pl. zdrénțe

dreapta
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreaptate
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

dreasa
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dreava
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

drectăr
DIRÉCTOR², -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director.

DOOM

*directór³ (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre

dreg
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

drege
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregea
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregeai
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregeam
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregeau
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregeați
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregem
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregere
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregeți
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregi
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregând
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregînd
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dregător
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

dregătoreasca
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătoresc
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătorescul
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătorescului
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătorești
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătoreștii
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătoreștile
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregătoreștilor
DREGĂTORÉSC, -EÁSCĂ, dregătorești, adj. (Înv.) Care aparține dregătorului sau dregătoriei, privitor la dregători sau la dregătorie. – Dregător + suf. -esc.

DOOM

dregătorésc (înv.) adj. m., f. dregătoreáscă; pl. m. și f. dregătoréști

dregători
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

dregătoria
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătorie
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătoriei
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătorii
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

dregătorii
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătoriile
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătoriilor
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie.

DOOM

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile

dregătorilor
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

dregătorul
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

dregătorului
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător.

DOOM

dregătór s. m., pl. dregătóri

drehlă
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

drehtor
DIRÉCTOR², -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director.

DOOM

*directór³ (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre

drela
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

drele
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

drelei
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

drelele
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

drelelor
DRÉLĂ, drele, s. f. Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi, care crește pe trunchiul unor arbori (Auricularia mesenterica). – Cf. ucr. drehli.

DOOM

drélă s. f., g.-d. art. drélei; pl. dréle

dremoc
DÂRMÓZ, dârmoji, s. m. Arbust cu frunze late, cu flori albe și cu fructe în formă de boabe roșii-negricioase (Viburnum lantana). [Var.: dârmóx s. m.] – Et. nec.

DOOM

dârmóz s. m., pl. dârmóji

dremos
DÂRMÓZ, dârmoji, s. m. Arbust cu frunze late, cu flori albe și cu fructe în formă de boabe roșii-negricioase (Viburnum lantana). [Var.: dârmóx s. m.] – Et. nec.

DOOM

dârmóz s. m., pl. dârmóji

dremosz
DÂRMÓZ, dârmoji, s. m. Arbust cu frunze late, cu flori albe și cu fructe în formă de boabe roșii-negricioase (Viburnum lantana). [Var.: dârmóx s. m.] – Et. nec.

DOOM

dârmóz s. m., pl. dârmóji

dremui
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

dremuire
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

dren
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drena
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenai
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaj
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenaje
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenajele
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenajelor
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenajul
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenajului
DRENÁJ, drenaje, s. n. Drenare. ♦ Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren. – Din fr. drainage.

DOOM

drenáj s. n., pl. drenáje

drenam
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenare
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenare
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drenarea
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drenară
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenarăm
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenarăți
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenase
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenasem
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaseră
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaserăm
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaserăți
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaseși
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenaseți
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenat
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenat
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenata
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenate
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenatei
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenatele
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenatelor
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenatul
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenatului
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenau
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenași
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenați
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenați
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenații
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenaților
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

drenează
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenez
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

dreneze
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenezi
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenul
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenului
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenuri
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenurile
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenurilor
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenând
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenînd
DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.

DOOM

drená (a ~) vb., ind. prez. 3 dreneáză

drenă
DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drénă s. f.] – Din fr. drain.

DOOM

*drénă (med.) s. f., g.-d. art. drénei; pl. dréne

drenări
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drenării
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drenările
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drenărilor
DRENÁRE, drenări, s. f. Acțiunea de a drena; drenaj. ♦ Deplasare a țițeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. ♦ (Med.) Tratament pentru îndepărtarea secrețiilor dintr-o plagă, cu ajutorul drenului (2). – V. drena.

DOOM

drenáre s. f., g.-d. art. drenắrii; pl. drenắri

drențos
ZDRENȚÓS, -OÁSĂ, zdrențoși, -oase, adj. Zdrențăros. [Var.: stremțós, -oásă adj.] – Zdreanță + suf. -os.

drepnea
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drepneaua
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drepnele
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drepnelei
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drepnelele
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drepnelelor
DREPNEÁ, drepnele, s. f. Pasăre asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafenie-închisă și cu gâtul alb (Cypselus apus). – Lat. *drepanella diminutiv al lui drepanis.

DOOM

drepneá s. f., g.-d. art. drepnélei; pl. drepnéle, art. drepnélele

drept
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

drept
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

dreptace
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacea
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacei
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacele
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacelor
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptaci
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacii
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptacilor
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptaciul
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptaciului
DREPTÁCI, -CE, dreptaci, -ce, s. m. și f., adj. (Persoană) care are predispoziția să scrie, să lucreze etc. numai cu mâna dreaptă. – Drept + suf. -aci.

DOOM

*dreptáci adj. m., s. m., pl. dreptáci; adj. f., s. f. sg. și pl. dreptáce

dreptar
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptare
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptarele
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptarelor
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptarul
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptarului
DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

DOOM

dreptár s. n., pl. dreptáre

dreptate
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

dreptatea
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

drepte
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptei
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptele
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptelor
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptul
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptul
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

dreptului
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dreptului
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

dreptunghi
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

dreptunghic
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghica
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghice
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicei
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicele
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicelor
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghici
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicii
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicilor
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicul
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghicului
DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. ◊ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. – Dreptunghi + suf. -ic.

DOOM

!dreptúnghic (drep-tun-/drept-un-) adj. m., pl. dreptúnghici; f. dreptúnghică, pl. dreptúnghice

dreptunghiul
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

dreptunghiular
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiulara
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiulare
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularei
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularele
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularelor
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiulari
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularii
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularilor
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularul
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiularului
DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (după fr. rectangulaire).

DOOM

!dreptunghiulár (drep-tun-ghiu-/drept-un-) adj. m., pl. dreptunghiulári; f. dreptunghiuláră, pl. dreptunghiuláre

dreptunghiului
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

dreptunghiuri
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

dreptunghiurile
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

dreptunghiurilor
DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s. n. Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale. ♦ Porțiune delimitată de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (după fr. rectangle).

DOOM

!dreptúnghi (drep-tunghi/drept-unghi) s. n., pl. dreptúnghiuri

drepturi
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

drepturile
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

drepturilor
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

dreptăți
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

dreptății
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

dreptățile
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

dreptăților
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

DOOM

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți

drepăna
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare.

DOOM

!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene

drepți
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

drepții
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

drepților
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DOOM

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióși; adj. f., s. f. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse

dres
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dres
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dres
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dres
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresa
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresai
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaj
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresaje
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresajele
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresajelor
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresajul
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresajului
DRESÁJ, dresaje, s. n. Dresare a unui animal. – Din fr. dressage.

DOOM

dresáj s. n., pl. dresáje

dresam
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresare
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresare
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dresarea
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dresară
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresarăm
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresarăți
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresase
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresasem
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaseră
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaserăm
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaserăți
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaseși
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresaseți
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresat
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresat
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresata
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresate
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresatei
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresatele
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresatelor
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresatul
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresatului
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresau
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresași
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresați
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresați
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresații
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

dresaților
DRESÁT, -Ă, dresați, -te, adj. (Despre animale) Deprins, învățat să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.; despre oameni) Deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. – V. dresa.

drese
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

drese
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dresează
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresei
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dresei
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dresele
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dreselor
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dreseră
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreserăm
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreserăți
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dresese
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dresesem
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreseseră
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreseserăm
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreseserăți
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreseseși
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dreseseți
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dresez
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dreseze
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresezi
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dreseși
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.

DOOM

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres

dresoare
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresoarea
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresoarei
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresoarele
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresoarelor
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresor
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresori
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresorii
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresorilor
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresorul
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dresorului
DRESÓR, -OÁRE, dresori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor. – Din fr. dresseur.

DOOM

dresór s. m., pl. dresóri

dressing
DRÉSSING, dressinguri, s. n. Încăpere mică pentru haine; vestiar. – Cuv. engl.

DOOM

*dréssing (angl.) s. n., pl. dréssinguri

dresul
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dresul
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dresul
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresului
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dresului
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dresului
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresura
DRESÚRĂ, dresuri, s. f. 1. Dresare a unui animal. 2. Număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate. – Din germ. Dressur.

DOOM

dresúră s. f., g.-d. art. dresúrii; pl. dresúri

dresuri
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dresuri
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresuri
DRESÚRĂ, dresuri, s. f. 1. Dresare a unui animal. 2. Număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate. – Din germ. Dressur.

DOOM

dresúră s. f., g.-d. art. dresúrii; pl. dresúri

dresurii
DRESÚRĂ, dresuri, s. f. 1. Dresare a unui animal. 2. Număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate. – Din germ. Dressur.

DOOM

dresúră s. f., g.-d. art. dresúrii; pl. dresúri

dresurile
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dresurile
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresurile
DRESÚRĂ, dresuri, s. f. 1. Dresare a unui animal. 2. Număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate. – Din germ. Dressur.

DOOM

dresúră s. f., g.-d. art. dresúrii; pl. dresúri

dresurilor
DRES¹, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege.

DOOM

drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.

dresurilor
DRES³, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress.

DOOM

dres² (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri

dresurilor
DRESÚRĂ, dresuri, s. f. 1. Dresare a unui animal. 2. Număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate. – Din germ. Dressur.

DOOM

dresúră s. f., g.-d. art. dresúrii; pl. dresúri

dresând
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresînd
DRESÁ, dresez, vb. I. Tranz. I. A învăța, a obișnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă, anumite mișcări sau să îndeplinească anumite acțiuni. ♦ Fig. (Peior.) A învăța, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alții. II. (Despre organe de stat sau reprezentanți ai acestor organe) A redacta, a încheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

DOOM

dresá (a ~) vb., ind. prez. 3 dreseáză

dresări
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dresării
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dresările
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dresărilor
DRESÁRE, dresări, s. f. Acțiunea de a dresa. – V. dresa.

DOOM

dresáre s. f., g.-d. art. dresắrii; pl. dresắri

dreve
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

drevei
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

drevele
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

dreveli
DREVELÍ, drevelesc, vb. IV. Tranz. A pieptăna și a bate lîna cu dreava.

drevelire
DREVELÍRE, dreveliri, s. f. Acțiunea de a dreveli.

drevelit
DREVELÍ, drevelesc, vb. IV. Tranz. A pieptăna și a bate lâna cu dreava. – Din dreavă.

drevelor
DREÁVĂ, dreve, s. f. 1. Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătorii pentru urzeală. 2. Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 3. Chingă de șipci dispuse transversal, care întărește aripa unei mori de vânt. – Din sl. drĕvo.

DOOM

dreávă s. f., g.-d. art. drévei; pl. dréve

drezina
DREZÍNĂ, drezine, s. f. Vehicul ușor, asemănător cu un vagonet, acționat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care servește la transporturi ușoare pe o linie ferată. – Din fr. draisine.

DOOM

drezínă s. f., g.-d. art. drezínei; pl. drezíne

drezine
DREZÍNĂ, drezine, s. f. Vehicul ușor, asemănător cu un vagonet, acționat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care servește la transporturi ușoare pe o linie ferată. – Din fr. draisine.

DOOM

drezínă s. f., g.-d. art. drezínei; pl. drezíne

drezinei
DREZÍNĂ, drezine, s. f. Vehicul ușor, asemănător cu un vagonet, acționat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care servește la transporturi ușoare pe o linie ferată. – Din fr. draisine.

DOOM

drezínă s. f., g.-d. art. drezínei; pl. drezíne

drezinele
DREZÍNĂ, drezine, s. f. Vehicul ușor, asemănător cu un vagonet, acționat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care servește la transporturi ușoare pe o linie ferată. – Din fr. draisine.

DOOM

drezínă s. f., g.-d. art. drezínei; pl. drezíne

drezinelor
DREZÍNĂ, drezine, s. f. Vehicul ușor, asemănător cu un vagonet, acționat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care servește la transporturi ușoare pe o linie ferată. – Din fr. draisine.

DOOM

drezínă s. f., g.-d. art. drezínei; pl. drezíne

dreși
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dreșii
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

dreșilor
DIRÉS², -EÁSĂ adj. v. dres².

drețe
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

dréțe s. f., art. dréțea, g.-d. art. dréței; pl. dréțe

driada
DRIÁDĂ, driade, s. f. Nimfă a pădurilor în mitologia greacă. [Pr.: dri-a-] – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.

DOOM

driádă (dri-a-) s. f., g.-d. art. driádei; pl. driáde

driade
DRIÁDĂ, driade, s. f. Nimfă a pădurilor în mitologia greacă. [Pr.: dri-a-] – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.

DOOM

driádă (dri-a-) s. f., g.-d. art. driádei; pl. driáde

driade
Driade = Dryades.

driadei
DRIÁDĂ, driade, s. f. Nimfă a pădurilor în mitologia greacă. [Pr.: dri-a-] – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.

DOOM

driádă (dri-a-) s. f., g.-d. art. driádei; pl. driáde

driadele
DRIÁDĂ, driade, s. f. Nimfă a pădurilor în mitologia greacă. [Pr.: dri-a-] – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.

DOOM

driádă (dri-a-) s. f., g.-d. art. driádei; pl. driáde

driadelor
DRIÁDĂ, driade, s. f. Nimfă a pădurilor în mitologia greacă. [Pr.: dri-a-] – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.

DOOM

driádă (dri-a-) s. f., g.-d. art. driádei; pl. driáde

driante
Driante = Dryas.

dribla
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblai
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaj
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblaje
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblajele
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblajelor
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblajul
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblajului
DRIBLÁJ, driblaje, s. n. Faptul de a dribla. – Dribla + suf. -aj.

DOOM

dribláj (dri-blaj) s. n., pl. dribláje

driblam
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblare
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblare
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

driblarea
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

driblară
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblarăm
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblarăți
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblase
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblasem
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaseră
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaserăm
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaserăți
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaseși
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblaseți
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblat
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblat
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

driblau
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblași
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblați
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblează
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

dribler
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblera
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblere
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerei
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerele
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerelor
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

dribleri
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerii
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerilor
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerul
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblerului
DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s. m. și f. Jucător într-o echipă sportivă care driblează cu succes ori căruia îi place să dribleze. – Din fr. dribbleur.

DOOM

dribléră (dri-ble-) s. f., g.-d. art. driblérei; pl. driblére

driblez
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

dribleze
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblezi
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

dribling
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblingul
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblingului
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblinguri
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblingurile
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblingurilor
DRÍBLING, driblinguri, s. n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-și dribla adversarul. – Din engl. dribbling.

DOOM

dríbling (dri-bling) s. n., pl. dríblinguri

driblând
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblînd
DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DOOM

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblări
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

driblării
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

driblările
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

driblărilor
DRIBLÁRE, driblări, s. f. Acțiunea de a dribla și rezultatul ei; dribling. – V. dribla.

DOOM

dribláre (dri-bla-) s. f., g.-d. art. driblắrii; pl. driblắri

dric
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

dricală
DRICÁLĂ, dricale, s. f. (Transilv., Ban.) Saltea; pilotă. Mă culcam pe vatra goală Și-mi părea că-i pe dricală. HODOȘ, P. P. 70.

dricar
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricari
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricarii
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricarilor
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricarul
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricarului
DRICÁR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoană care transportă mortul la groapă; cioclu. – Dric + suf. -ar.

DOOM

dricár s. m., pl. dricári

dricui
dricuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.

dricuire
dricuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.

dricuit
dricuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.

dricul
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

dricului
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

dricuri
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

dricurile
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

dricurilor
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

drifter
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

driftere
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

drifterele
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

drifterelor
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

drifterul
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

drifterului
DRÍFTER s.n. Tip de ambarcație folosită pentru pescuitul marin de larg și în sport. [< engl. drifter].

DOOM

drífter s. n., pl. dríftere

dril
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

driling
DRÍLING s.n. Armă cu trei țevi. [< engl. drilling].

drilingul
DRÍLING s.n. Armă cu trei țevi. [< engl. drilling].

drilingului
DRÍLING s.n. Armă cu trei țevi. [< engl. drilling].

drilometre
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilometrele
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilometrelor
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilometru
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilometrul
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilometrului
DRILOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operațiilor de săpare a sondelor. [< fr. drillomètre].

DOOM

drilométru (-me-tru) s. n., art. drilométrul; pl. drilométre

drilul
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

drilului
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

driluri
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

drilurile
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

drilurilor
DRIL, (2) driluri, s. n. 1. Țesătură deasă și groasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, care se folosește la confecționarea îmbrăcămintei de vară, a pânzei de cort etc. 2. Sort de dril (1] – Din germ. Drill.

DOOM

dril s. n., (sorturi) pl. dríluri

drincui
drincui, drincuiesc v. t. (adol.) a bea alcool.

drincuire
drincui, drincuiesc v. t. (adol.) a bea alcool.

drincuit
drincui, drincuiesc v. t. (adol.) a bea alcool.

drink
DRINK, drinkuri, s. n. Băutură alcoolizată. – Din engl. drink.

DOOM

*drink (angl.) s. n., pl. drínkuri

driopa
Driopa = Dryope.

driopi
Driopi = Dryopes.

driopitec
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

driopiteci
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

driopitecii
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

driopitecilor
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

driopitecul
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

driopitecului
DRIOPITÉC, driopiteci, s. m. Maimuță fosilă antropomorfă, considerată deopotrivă strămoș al maimuțelor antropoide și al hominizilor. [Pr.: dri-o-] – Din lat. Dryopithecus, denumirea științifică a maimuței.

DOOM

driopitéc (dri-o-) s. m., pl. driopitéci

dripea
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripeai
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripeam
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripească
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripeau
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripeați
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripesc
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripește
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripești
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripi
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripii
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripim
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripind
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripire
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripire
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiră
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripirăm
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripirăți
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripise
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripisem
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiseră
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiserăm
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiserăți
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiseși
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiseți
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripit
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripit
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiși
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

dripiți
DRIPÍ, dripesc, vb.IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bătători, a bătuci.

drit
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

dritul
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

dritului
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

drituri
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

driturile
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

driturilor
DRIT, drituri, s. n. (Înv.) Drept (D 3). – Din it. dritto.

drive
DRIVE, drive-uri, s. n. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză și o traiectorie razantă. [Pr.: dráiv] – Din engl. drive.

DOOM

*drive-in² (angl.) [pron. dráĭvin] (drive-in) s. n., pl. drive-in

drivelob
DRIVELOB s.n. Lovitură de draiv cu traiectorie înaltă. [Pron. dráiv-, pl. -buri. / < engl. drivelob].

DOOM

drivelob (angl.) [pron. dráĭvlob] (drive-) s. n., pl. driveloburi

driver
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver¹ (persoană) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. m., pl. driveri

driver
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

drivere
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

driverele
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

driverelor
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

driverul
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

driverului
DRIVER, driveri, s. m., drivere, s. n. I. S. m. Conducător de atelaj într-o cursă de trap. II. S. n. Crosă din lemn cu care se execută drive-uri. [Pr.: dráĭvăr] – Din engl., fr. driver.

DOOM

driver² (obiect) (angl.) [pron. dráĭvăr] s. n., pl. drivere

drișca
DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DOOM

dríșcă s. f., g.-d. art. dríștei; pl. dríște

drișcui
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuia
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiai
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiam
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiască
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiau
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiați
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiesc
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiește
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiești
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuii
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuim
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuind
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuire
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuire
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuirea
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuiri
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuirii
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuirile
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuirilor
DRIȘCUÍRE, drișcuiri, s. f. Acțiunea de a drișcui și rezultatul ei; drișcuit. – V. drișcui.

DOOM

drișcuíre s. f., g.-d. art. drișcuírii; pl. drișcuíri

drișcuiră
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuirăm
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuirăți
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuise
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuisem
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiseră
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiserăm
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiserăți
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiseși
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiseți
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuit
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuit
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuita
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuite
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuitei
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuitele
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuitelor
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuitul
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuitului
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuiși
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiți
DRIȘCUÍ, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

DOOM

drișcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drișcuiésc, imperf. 3 sg. drișcuiá; conj. prez. 3 să drișcuiáscă

drișcuiți
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuiții
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

drișcuiților
DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui.

DOOM

drișcuít s. n.

driște
DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DOOM

dríșcă s. f., g.-d. art. dríștei; pl. dríște

driștei
DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DOOM

dríșcă s. f., g.-d. art. dríștei; pl. dríște

driștele
DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DOOM

dríșcă s. f., g.-d. art. dríștei; pl. dríște

driștelor
DRÍȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DOOM

dríșcă s. f., g.-d. art. dríștei; pl. dríște

droaga
DROÁGĂ, droage, s. f. (Reg.) Căruță mare, greoaie și hodorogită. ♦ Roabă. – Din rus. droga.

DOOM

droágă (reg.) s. f., g.-d. art. droágei; pl. droáge

droage
DROÁGĂ, droage, s. f. (Reg.) Căruță mare, greoaie și hodorogită. ♦ Roabă. – Din rus. droga.

DOOM

droágă (reg.) s. f., g.-d. art. droágei; pl. droáge

droagei
DROÁGĂ, droage, s. f. (Reg.) Căruță mare, greoaie și hodorogită. ♦ Roabă. – Din rus. droga.

DOOM

droágă (reg.) s. f., g.-d. art. droágei; pl. droáge

droagele
DROÁGĂ, droage, s. f. (Reg.) Căruță mare, greoaie și hodorogită. ♦ Roabă. – Din rus. droga.

DOOM

droágă (reg.) s. f., g.-d. art. droágei; pl. droáge

droagelor
DROÁGĂ, droage, s. f. (Reg.) Căruță mare, greoaie și hodorogită. ♦ Roabă. – Din rus. droga.

DOOM

droágă (reg.) s. f., g.-d. art. droágei; pl. droáge

droaia
DROÁIE s. f. (Fam.) Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) în mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.

DOOM

droáie (fam.) s. f., art. droáia, g.-d. art. droáiei

droaie
DROÁIE s. f. (Fam.) Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) în mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.

DOOM

droáie (fam.) s. f., art. droáia, g.-d. art. droáiei

droaiei
DROÁIE s. f. (Fam.) Mulțime, ceată mare de oameni sau de animale. ◊ Loc. adv. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. ♦ P. gener. Mulțime, grămadă, număr mare (din ceva). ♦ (Adverbial) în mare număr. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. droe, droje.

DOOM

droáie (fam.) s. f., art. droáia, g.-d. art. droáiei

droașcă
DRÓȘCĂ, droște și droști, s. f. (Învechit) Trăsură descoperită; birjă. Hai, acum săriți jos toți, să scoateți și droșca din glod. CAMIL PETRESCU, B. 9. Trecînd într-o seară, cu Nicu Bălcescu, pe Podul Beilicului (strada Șerban-vodă), întîlnim o droșcă cu felinare aprinse, cu opt cai de poștă mergînd spre barieră. GHICA, S. A. 160. ◊ Expr. (Învechit) Droșcă de birjă v. birjă. – Variantă: (rar) droáșcă (CAMIL PETRESCU, O. II 147) s. f.

drob
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drob
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

drobarimos
drobarimos s. invar. 1. farmece, vrăjitorii. 2. ghicit în cărți.

drobariseală
drobariseală, drobariseli s. f. v. drobarimos.

drobi
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drobii
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drobilor
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drobița
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

drobițe
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

drobiței
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

drobițele
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

drobițelor
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

drobiță
DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

DOOM

dróbiță s. f., g.-d. art. dróbiței; pl. dróbițe

drobul
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drobul
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

drobului
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

DOOM

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drobului
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

droburi
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

droburile
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

droburilor
DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ♦ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., sb. drob.

drobușor
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușor
DROBUȘÓR, drobușoare, s. n. Diminutiv al lui drob (I 1). Pe masă stau bucatele, iar în mijlocul mesei patru colaci unul peste altul, c-un smoc de steble de busuioc, c-un drobușor de sare și c-o năframă. SEVASTOS, N. 268.

drobușori
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușorii
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușorilor
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușorul
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drobușorului
DROBUȘÓR², drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob² + suf. -ușor.

DOOM

drobușór s. m., pl. drobușóri

drog
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

droga
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogai
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogam
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogangiu
drogangiu, -oaică, drogangii, -oaice s. m., s. f. toxicoman, drogat.

drogare
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogare
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drogarea
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drogară
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogarăm
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogarăți
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogase
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogasem
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogaseră
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogaserăm
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogaserăți
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogaseși
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogaseți
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogat
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogat
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogat
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogata
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogata
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogate
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogate
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatei
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatei
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatele
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatele
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatelor
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatelor
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatul
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatul
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatului
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogatului
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogau
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogași
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogați
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogați
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogați
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogații
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogații
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogaților
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

drogaților
drogat, -ă, drogați, -te adj. beat, băut.

droghează
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogheria
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

drogherie
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

drogheriei
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

drogherii
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

drogheriile
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

drogheriilor
DROGHERÍE, drogherii, s. f. Magazin în care se vând articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. – Din fr. droguerie.

DOOM

drogheríe s. f., art. droghería, g.-d. art. drogheríei; pl. drogheríi, art. drogheríile

droghet
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

droghetul
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

droghetului
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

drogheturi
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

drogheturile
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

drogheturilor
DROGHÉT s.n. (Text.) Stofă de lână sau de bumbac cu desene brocate. [< fr. droguet].

droghez
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogheze
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

droghezi
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

droghist
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghista
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghiste
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghistei
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghistele
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghistelor
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghistul
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghistului
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghiști
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghiștii
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

droghiștilor
DROGHÍST, -Ă, droghiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Persoană calificată care servește într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.

DOOM

droghístă (înv.) s. f., g.-d. art. droghístei; pl. droghíste

drogul
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

drogului
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

droguri
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

drogurile
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

drogurilor
DROG² subst. Numele a două plante: a) arbust cu flori gălbui solitare, care crește prin locuri pietroase și aride (Genista albida); b) plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care crește prin pășuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

DOOM

drog s. n., pl. dróguri

drogând
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogînd
DROGÁ, droghez, vb. I. Tranz. și refl. A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantități excesive. – Din fr. droguer.

DOOM

drogá (a ~) vb., ind. prez. 3 drogheáză

drogări
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drogării
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drogările
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drogărilor
DROGÁRE, drogări, s. f. Acțiunea de a (se) droga și rezultatul ei. – V. droga.

DOOM

drogáre s. f., g.-d. art. drogắrii; pl. drogắri

drojdia
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdie
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdiei
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdier
drojdier, drojdieri s. m. bețiv care consumă de preferință băuturi spirtoase.

drojdii
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdiile
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdiilor
DRÓJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță dintr-un lichid care se depune pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape niciun ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (Și în sintagma rachiu de drojdie) Rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždiia.

DOOM

drójdie (-di-e) s. f., art. drójdia (-di-a), g.-d. art. drójdiei; pl. drójdii, art. drójdiile (-di-i-)

drojdioara
DROJDIOÁRĂ, drojdioare, s. f. Diminutiv al lui drojdie (2); drojdiuță. [Pr.: -di-oa-] – Drojdie + suf. -ioară.

DOOM

drojdioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. drojdioárei; pl. drojdioáre

drojdioare
DROJDIOÁRĂ, drojdioare, s. f. Diminutiv al lui drojdie (2); drojdiuță. [Pr.: -di-oa-] – Drojdie + suf. -ioară.

DOOM

drojdioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. drojdioárei; pl. drojdioáre

drojdioarei
DROJDIOÁRĂ, drojdioare, s. f. Diminutiv al lui drojdie (2); drojdiuță. [Pr.: -di-oa-] – Drojdie + suf. -ioară.

DOOM

drojdioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. drojdioárei; pl. drojdioáre

drojdioarele
DROJDIOÁRĂ, drojdioare, s. f. Diminutiv al lui drojdie (2); drojdiuță. [Pr.: -di-oa-] – Drojdie + suf. -ioară.

DOOM

drojdioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. drojdioárei; pl. drojdioáre

drojdioarelor
DROJDIOÁRĂ, drojdioare, s. f. Diminutiv al lui drojdie (2); drojdiuță. [Pr.: -di-oa-] – Drojdie + suf. -ioară.

DOOM

drojdioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. drojdioárei; pl. drojdioáre

drojdiuța
DROJDIÚȚĂ, drojdiuțe, s. f. Drojdioară. [Pr.: -di-u-] – Drojdie + suf. -uță.

DOOM

drojdiúță (-di-u-) s. f., g.-d. art. drojdiúței; pl. drojdiúțe

drojdiuțe
DROJDIÚȚĂ, drojdiuțe, s. f. Drojdioară. [Pr.: -di-u-] – Drojdie + suf. -uță.

DOOM

drojdiúță (-di-u-) s. f., g.-d. art. drojdiúței; pl. drojdiúțe

drojdiuței
DROJDIÚȚĂ, drojdiuțe, s. f. Drojdioară. [Pr.: -di-u-] – Drojdie + suf. -uță.

DOOM

drojdiúță (-di-u-) s. f., g.-d. art. drojdiúței; pl. drojdiúțe

drojdiuțele
DROJDIÚȚĂ, drojdiuțe, s. f. Drojdioară. [Pr.: -di-u-] – Drojdie + suf. -uță.

DOOM

drojdiúță (-di-u-) s. f., g.-d. art. drojdiúței; pl. drojdiúțe

drojdiuțelor
DROJDIÚȚĂ, drojdiuțe, s. f. Drojdioară. [Pr.: -di-u-] – Drojdie + suf. -uță.

DOOM

drojdiúță (-di-u-) s. f., g.-d. art. drojdiúței; pl. drojdiúțe

drolatic
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolatica
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolatice
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticei
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticele
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticelor
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolatici
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticii
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticilor
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticul
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drolaticului
DROLÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Comic, caraghios, nostim. [< fr. drolatique].

drom
-DROM Element secund de compunere savantă cu semnificația „drum”, „teren special amenajat de rulare”. [Și -dromă. / < fr. -drome, cf. gr. dromos].

dromader
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderi
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderii
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderilor
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderul
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderului
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromaderă
DROMADÉRĂ s. f. v. dromader.

DOOM

dromadér (cămilă) s. m., pl. dromadéri

dromateriu
DROMATÉRIU s.m. Animal fosil având caractere foarte accentuate de reptilă și unele caractere de mamifer. [Pron. -riu. / < fr. dromathérium, cf. gr. dromas – agil, therion – animal].

DOOM

dromatériu (animal fosil) [riu pron. rĭu] s. m., art. dromatériul

dromateriul
DROMATÉRIU s.m. Animal fosil având caractere foarte accentuate de reptilă și unele caractere de mamifer. [Pron. -riu. / < fr. dromathérium, cf. gr. dromas – agil, therion – animal].

DOOM

dromatériu (animal fosil) [riu pron. rĭu] s. m., art. dromatériul

dromateriului
DROMATÉRIU s.m. Animal fosil având caractere foarte accentuate de reptilă și unele caractere de mamifer. [Pron. -riu. / < fr. dromathérium, cf. gr. dromas – agil, therion – animal].

DOOM

dromatériu (animal fosil) [riu pron. rĭu] s. m., art. dromatériul

dromo
DROMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „drum”, „teren special” amenajat (pentru curse). [< fr. dromo-, cf. gr. dromos].

dromofobie
DROMOFOBÍE s. f. (Med.) Teamă patologică de călătorie. – Din fr. dromophobie.

dromomania
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromomanie
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromomaniei
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromomanii
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromomaniile
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromomaniilor
DROMOMANÍE, dromomanii, s. f. (Med.) Simptom întâlnit la unii bolnavi psihici constând din îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls patologic de a merge; manie ambulatorie. – Din fr. dromomanie.

DOOM

dromomaníe s. f., art. dromomanía, g.-d. art. dromomaníei; pl. dromomaníi, art. dromomaníile

dromon
DRÓMON s.n. 1. (Ant.) Navă de transport. 2. Navă medievală de război cu vâsle. [< fr., gr. dromon].

dromos
DRÓMOS s.n. 1. Nume dat în Grecia antică unor terenuri speciale, destinate alergărilor în curse atletice. 2. Alee mărginită de sfincși la intrarea templelor egiptene. [< fr., gr. dromos].

dromă
-DRÓMĂ v. -drom.

drop
DROP s.n. v. dropgol.

dropgol
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropgolul
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropgolului
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropgoluri
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropgolurile
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropgolurilor
DRÓPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DOOM

drópgol s. n., pl. drópgoluri

dropia
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropica
DRÓPICĂ s. f. (Med.; pop.) Hidropizie. – Din ngr. drópikas (= idrópikus).

DOOM

drópică (pop.) s. f., g.-d. art. drópicii

dropici
DRÓPICĂ s. f. (Med.; pop.) Hidropizie. – Din ngr. drópikas (= idrópikus).

DOOM

drópică (pop.) s. f., g.-d. art. drópicii

dropicii
DRÓPICĂ s. f. (Med.; pop.) Hidropizie. – Din ngr. drópikas (= idrópikus).

DOOM

drópică (pop.) s. f., g.-d. art. drópicii

dropicoasa
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoase
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoasei
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoasele
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoaselor
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicos
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicosul
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicosului
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoși
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoșii
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropicoșilor
DROPICÓS, -OÁSĂ, dropicoși, -oase, s. m. și f. (Pop.) Hidropic. – Dropică + suf. -os.

dropie
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropiei
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropii
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropiile
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropiilor
DRÓPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

DOOM

drópie (-pi-e) s. f., art. drópia (-pi-a), g.-d. art. drópiei; pl. drópii, art. drópiile (-pi-i-)

dropioi
DROPIÓI, dropioi, s. m. Bărbătușul dropiei. [Pr.: -pi-oi] – Dropie + suf. -oi.

DOOM

dropiói (-pi-oi) s. m., pl. dropiói, art. dropióii

dropioii
DROPIÓI, dropioi, s. m. Bărbătușul dropiei. [Pr.: -pi-oi] – Dropie + suf. -oi.

DOOM

dropiói (-pi-oi) s. m., pl. dropiói, art. dropióii

dropioilor
DROPIÓI, dropioi, s. m. Bărbătușul dropiei. [Pr.: -pi-oi] – Dropie + suf. -oi.

DOOM

dropiói (-pi-oi) s. m., pl. dropiói, art. dropióii

dropioiul
DROPIÓI, dropioi, s. m. Bărbătușul dropiei. [Pr.: -pi-oi] – Dropie + suf. -oi.

DOOM

dropiói (-pi-oi) s. m., pl. dropiói, art. dropióii

dropioiului
DROPIÓI, dropioi, s. m. Bărbătușul dropiei. [Pr.: -pi-oi] – Dropie + suf. -oi.

DOOM

dropiói (-pi-oi) s. m., pl. dropiói, art. dropióii

drops
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

dropsiera
DROPSIÉRĂ s.f. Mașină de modelat masa de caramel pentru obținerea dropsurilor. [Pron. -si-e-. / < drops + -ieră].

dropsiere
DROPSIÉRĂ s.f. Mașină de modelat masa de caramel pentru obținerea dropsurilor. [Pron. -si-e-. / < drops + -ieră].

dropsierei
DROPSIÉRĂ s.f. Mașină de modelat masa de caramel pentru obținerea dropsurilor. [Pron. -si-e-. / < drops + -ieră].

dropsierele
DROPSIÉRĂ s.f. Mașină de modelat masa de caramel pentru obținerea dropsurilor. [Pron. -si-e-. / < drops + -ieră].

dropsierelor
DROPSIÉRĂ s.f. Mașină de modelat masa de caramel pentru obținerea dropsurilor. [Pron. -si-e-. / < drops + -ieră].

dropsul
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

dropsului
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

dropsuri
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

dropsurile
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

dropsurilor
DROPS, dropsuri, s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme și culori, fabricată din caramel și acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. – Din germ. Drop(s).

DOOM

drops s. n., pl. drópsuri

drosel
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

drosele
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

droselele
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

droselelor
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

droselul
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

droselului
DRÓSEL s.n. Bobină folosită la unele aparate de radio. [< germ. Drossel].

drosera
DROSÉRA s.f. Plantă dicotiledonată carnivoră, care trăiește de obicei prin mlaștini. [Pl. -re. / < fr. drosera].

DOOM

droséra s. f., g.-d. art. drosérei; pl. drosére

drosere
DROSÉRA s.f. Plantă dicotiledonată carnivoră, care trăiește de obicei prin mlaștini. [Pl. -re. / < fr. drosera].

DOOM

droséra s. f., g.-d. art. drosérei; pl. drosére

droserei
DROSÉRA s.f. Plantă dicotiledonată carnivoră, care trăiește de obicei prin mlaștini. [Pl. -re. / < fr. drosera].

DOOM

droséra s. f., g.-d. art. drosérei; pl. drosére

droserele
DROSÉRA s.f. Plantă dicotiledonată carnivoră, care trăiește de obicei prin mlaștini. [Pl. -re. / < fr. drosera].

DOOM

droséra s. f., g.-d. art. drosérei; pl. drosére

droserelor
DROSÉRA s.f. Plantă dicotiledonată carnivoră, care trăiește de obicei prin mlaștini. [Pl. -re. / < fr. drosera].

DOOM

droséra s. f., g.-d. art. drosérei; pl. drosére

droso
DROSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „rouă”. [< fr. droso-, cf. gr. drosos].

drosofila
DROSOFÍLĂ, drosofile, s. f. (La pl.) Gen de musculițe ale căror larve trăiesc în materii aflate în stare de fermentație sau de putrefacție (Drosophila); (și la sg.) musculiță din acest gen. – Din fr. drosophile.

DOOM

drosofílă s. f., g.-d. art. drosofílei; pl. drosofíle

drosofile
DROSOFÍLĂ, drosofile, s. f. (La pl.) Gen de musculițe ale căror larve trăiesc în materii aflate în stare de fermentație sau de putrefacție (Drosophila); (și la sg.) musculiță din acest gen. – Din fr. drosophile.

DOOM

drosofílă s. f., g.-d. art. drosofílei; pl. drosofíle

drosofilei
DROSOFÍLĂ, drosofile, s. f. (La pl.) Gen de musculițe ale căror larve trăiesc în materii aflate în stare de fermentație sau de putrefacție (Drosophila); (și la sg.) musculiță din acest gen. – Din fr. drosophile.

DOOM

drosofílă s. f., g.-d. art. drosofílei; pl. drosofíle

drosofilele
DROSOFÍLĂ, drosofile, s. f. (La pl.) Gen de musculițe ale căror larve trăiesc în materii aflate în stare de fermentație sau de putrefacție (Drosophila); (și la sg.) musculiță din acest gen. – Din fr. drosophile.

DOOM

drosofílă s. f., g.-d. art. drosofílei; pl. drosofíle

drosofilelor
DROSOFÍLĂ, drosofile, s. f. (La pl.) Gen de musculițe ale căror larve trăiesc în materii aflate în stare de fermentație sau de putrefacție (Drosophila); (și la sg.) musculiță din acest gen. – Din fr. drosophile.

DOOM

drosofílă s. f., g.-d. art. drosofílei; pl. drosofíle

drosometre
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drosometrele
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drosometrelor
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drosometria
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometrie
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometriei
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometrii
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometriile
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometriilor
DROSOMETRÍE s.f. Măsurarea cantității de rouă căzută în cursul unei nopți. [Gen. -iei. / < fr. drosométrie].

drosometru
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drosometrul
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drosometrului
DROSOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopții. [< fr. drosomètre, cf. gr. drosos – rouă, metron – măsură].

DOOM

drosométru (-me-tru) s. n., art. drosométrul; pl. drosométre

drot
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

drota
DROTÁ, drotez, vb. I. Tranz. (Regional) A încreți ceva (mai ales părul, v. friza) cu fierul. (Metaforic) Departe-un stol de grauri drotează, leneș, zarea. PERPESSICIUS, S. 29.

drotar
DROTÁR, drotari, s. m. (Transilv.) Meseriaș care leagă cu sîrmă vase (de pămînt sau de porțelan) sparte sau crăpate.

drotare
DROTÁ, drotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A încreți (părul) cu fierul. – Din drot.

drotat
DROTÁT, -Ă, drotați, -te, adj. (Regional) Încrețit cu ajutorul unui fir de sîrmă. Își pipăi și-și îndreptă grabnic gulerul drotat de horbotă. SADOVEANU, O. VII 90.

drotul
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

drotului
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

droturi
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

droturile
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

droturilor
DROT, droturi, s. n. 1. Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. ♦ Sârmă. 2. Instrument metalic de forma unui clește lung, care, încălzit, servește la ondulatul părului. – Din magh. drót.

DOOM

drot s. n., pl. dróturi

droșca
DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DOOM

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

droșcar
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcari
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcarii
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcarilor
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcarul
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcarului
DROȘCÁR, droșcari, s. m. (Înv. și pop.) 1. Birjar. 2. Meseriaș care lucrează droște. – Droșcă + suf. -ar.

DOOM

droșcár (înv., pop.) s. m., pl. droșcári

droșcuța
DROȘCÚȚĂ, droșcuțe, s. f. (Înv. și pop.) Birjă mică. – Droșcă + suf. -uță.

DOOM

droșcúță (înv.) s. f., g.-d. art. droșcúței; pl. droșcúțe

droșcuțe
DROȘCÚȚĂ, droșcuțe, s. f. (Înv. și pop.) Birjă mică. – Droșcă + suf. -uță.

DOOM

droșcúță (înv.) s. f., g.-d. art. droșcúței; pl. droșcúțe

droșcuței
DROȘCÚȚĂ, droșcuțe, s. f. (Înv. și pop.) Birjă mică. – Droșcă + suf. -uță.

DOOM

droșcúță (înv.) s. f., g.-d. art. droșcúței; pl. droșcúțe

droșcuțele
DROȘCÚȚĂ, droșcuțe, s. f. (Înv. și pop.) Birjă mică. – Droșcă + suf. -uță.

DOOM

droșcúță (înv.) s. f., g.-d. art. droșcúței; pl. droșcúțe

droșcuțelor
DROȘCÚȚĂ, droșcuțe, s. f. (Înv. și pop.) Birjă mică. – Droșcă + suf. -uță.

DOOM

droșcúță (înv.) s. f., g.-d. art. droșcúței; pl. droșcúțe

droșcărie
DROȘCĂRÍE, (2) droșcării, s. f. (Învechit) 1. Meseria de droșcar. 2. Șopron în care se țin trăsurile, droștile etc.; remiză. Și au pornit împreună cu ceilalți spre fîntînă, întîmpinați în drum de gospodari ce răsăreau mereu din grajduri, din hambare, din cuhnii și din droșcării. GALAN, Z. R. 249.

droște
DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DOOM

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

droștei
DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DOOM

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

droștele
DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DOOM

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

droștelor
DRÓȘCĂ, droște, s. f. (Înv. și pop.) Birjă. – Din ucr. drožka.

DOOM

dróșcă (înv.) s. f., g.-d. art. dróștei; pl. dróște

druete
druéte (-éți), s. m. Par, bîtă. Origine necunoscută. După Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, îl pune în legătură cu alb. dru „lemn”.

drug
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drug
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

druga
DRÚGĂ, drugi, s. f. 1. Fus (mare și gros) pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru lăicere, saci etc. ♦ Cantitate de fuior pusă pe acest fus. 2. (Înv.) Drug scurt. 3. (Reg.) Știulete de porumb. – Din sb. druga.

DOOM

drúgă (fus) s. f., g.-d. art. drúgii; pl. drugi

drughineața
DRUGHINEÁȚĂ, drughinețe, s. f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt și gros. – Cf. drug.

DOOM

drughineáță (reg.) s. f., g.-d. art. drughinéței; pl. drughinéțe

drughinețe
DRUGHINEÁȚĂ, drughinețe, s. f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt și gros. – Cf. drug.

DOOM

drughineáță (reg.) s. f., g.-d. art. drughinéței; pl. drughinéțe

drughineței
DRUGHINEÁȚĂ, drughinețe, s. f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt și gros. – Cf. drug.

DOOM

drughineáță (reg.) s. f., g.-d. art. drughinéței; pl. drughinéțe

drughinețele
DRUGHINEÁȚĂ, drughinețe, s. f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt și gros. – Cf. drug.

DOOM

drughineáță (reg.) s. f., g.-d. art. drughinéței; pl. drughinéțe

drughinețelor
DRUGHINEÁȚĂ, drughinețe, s. f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt și gros. – Cf. drug.

DOOM

drughineáță (reg.) s. f., g.-d. art. drughinéței; pl. drughinéțe

drugi
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drugi
DRÚGĂ, drugi, s. f. 1. Fus (mare și gros) pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru lăicere, saci etc. ♦ Cantitate de fuior pusă pe acest fus. 2. (Înv.) Drug scurt. 3. (Reg.) Știulete de porumb. – Din sb. druga.

DOOM

drúgă (fus) s. f., g.-d. art. drúgii; pl. drugi

drugii
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drugii
DRÚGĂ, drugi, s. f. 1. Fus (mare și gros) pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru lăicere, saci etc. ♦ Cantitate de fuior pusă pe acest fus. 2. (Înv.) Drug scurt. 3. (Reg.) Știulete de porumb. – Din sb. druga.

DOOM

drúgă (fus) s. f., g.-d. art. drúgii; pl. drugi

drugile
DRÚGĂ, drugi, s. f. 1. Fus (mare și gros) pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru lăicere, saci etc. ♦ Cantitate de fuior pusă pe acest fus. 2. (Înv.) Drug scurt. 3. (Reg.) Știulete de porumb. – Din sb. druga.

DOOM

drúgă (fus) s. f., g.-d. art. drúgii; pl. drugi

drugilor
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drugilor
DRÚGĂ, drugi, s. f. 1. Fus (mare și gros) pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru lăicere, saci etc. ♦ Cantitate de fuior pusă pe acest fus. 2. (Înv.) Drug scurt. 3. (Reg.) Știulete de porumb. – Din sb. druga.

DOOM

drúgă (fus) s. f., g.-d. art. drúgii; pl. drugi

drugstore
DRUGSTORE, drugstore-uri, s. n. Magazin în care se vând produse cosmetice, farmaceutice, cărți etc. [Pr.: drágstor] – Cuv. engl.

DOOM

*drugstore (angl.) [pron. drágstor] (-store) s. n., art. drugstore-ul; pl. drugstore-uri

drugul
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drugul
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

druguleț
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

druguleți
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

druguleții
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

druguleților
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

drugulețul
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

drugulețului
DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Diminutiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț.

DOOM

druguléț s. m., pl. druguléți

drugului
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

DOOM

drug² (broderie) s. n., pl. drúguri

drugului
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

druguri
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

drugurile
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

drugurilor
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (în lucrări de construcții). ♦ (Înv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline. – Din sb. drug.

druid
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

druidic
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidica
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidice
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicei
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicele
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicelor
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidici
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicii
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicilor
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicul
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidicului
DRUÍDIC, -Ă, druidici, -ce, adj. (Rar) Care aparține druizilor, privitor la druizi. – Din fr. druidique.

DOOM

druídic (rar) adj. m., pl. druídici; f. druídică, pl. druídice

druidism
DRUIDÍSM s.n. Religia druizilor. [Pron. dru-i-. / < fr. druidisme].

DOOM

druidísm (rar) (dru-i-) s. n.

druidismul
DRUIDÍSM s.n. Religia druizilor. [Pron. dru-i-. / < fr. druidisme].

DOOM

druidísm (rar) (dru-i-) s. n.

druidismului
DRUIDÍSM s.n. Religia druizilor. [Pron. dru-i-. / < fr. druidisme].

DOOM

druidísm (rar) (dru-i-) s. n.

druidul
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

druidului
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

druizi
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

druizii
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

druizilor
DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.

DOOM

druíd s. m., pl. druízi

drujba
DRÚJBĂ, drujbe, s. f. Fierăstrău mecanic manual – Din ms. družba (denumire comercială).

DOOM

*drújbă s. f., g.-d. art. drújbei; pl. drújbe

drujbe
DRÚJBĂ, drujbe, s. f. Fierăstrău mecanic manual – Din ms. družba (denumire comercială).

DOOM

*drújbă s. f., g.-d. art. drújbei; pl. drújbe

drujbei
DRÚJBĂ, drujbe, s. f. Fierăstrău mecanic manual – Din ms. družba (denumire comercială).

DOOM

*drújbă s. f., g.-d. art. drújbei; pl. drújbe

drujbele
DRÚJBĂ, drujbe, s. f. Fierăstrău mecanic manual – Din ms. družba (denumire comercială).

DOOM

*drújbă s. f., g.-d. art. drújbei; pl. drújbe

drujbelor
DRÚJBĂ, drujbe, s. f. Fierăstrău mecanic manual – Din ms. družba (denumire comercială).

DOOM

*drújbă s. f., g.-d. art. drújbei; pl. drújbe

drum
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumar
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumari
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumarii
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumarilor
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumarul
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumarului
DRUMÁR, drumari, s. m. 1. (Reg.) Drumeț. 2. Lucrător la amenajarea drumurilor. – Drum + suf. -ar.

DOOM

*drumár s. m., pl. drumári

drumaș
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumași
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumașii
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumașilor
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumașul
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumașului
DRUMÁȘ, drumași, s. m. (Înv.) Drumeț, călător. – Drum + suf. -aș.

DOOM

drumáș (înv.) s. m., pl. drumáși

drumeac
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust; drumuleț, drumușor. Pe un drumeag de țară porniră trei flăcăi. DEȘLIU, G. 49. Carul intră în cîmpie, pe un drumeag. CAMILAR, TEM. 47. Triglea îl văzuse de departe și-l aștepta la «odaie», în mijlocul drumeagului. SADOVEANU, M. C. 138. – Variantă: drumeác (SANDU-ALDEA, U. P. 59) s. n.

drumeag
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeagul
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeagului
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeaguri
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeagurile
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeagurilor
DRUMEÁG, drumeaguri, s. n. Drum îngust. – Drum + suf. -eag.

DOOM

drumeág s. n., pl. drumeáguri

drumeața
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumeț
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumețe
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumeței
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumețele
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumețelor
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumeți
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumeția
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumeție
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumeției
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumeții
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumeții
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumețiile
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumețiilor
DRUMEȚÍE, drumeții, s. f. Călătorie (făcută pe jos); excursie, turism. – Drumeț + suf. -ie.

DOOM

drumețíe s. f., art. drumețía, g.-d. art. drumețíei; pl. drumețíi, art. drumețíile

drumeților
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumețul
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumețului
DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DOOM

druméț s. m., pl. druméți

drumlin
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

DOOM

drúmlin s. n., pl. drúmline

drumlin
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drumline
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drumlinele
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drumlinelor
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drumlinul
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drumlinului
DRÚMLIN, drumline, s. n. Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. [Acc. și: drumlín] – Din fr. drumlin.

drummer
DRUMMER s. m. (Muz.) Baterist. [Pr.: drámăr] – Cuv. engl.

drummondi
BRUMĂREÁ, brumărele, s. f. Numele a două plante erbacee ornamentale cu flori diferit și viu colorate și cu miros plăcut (Phlox paniculata și drummondi). – Brumă + suf. -ărea.

drumui
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuia
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiai
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiam
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiască
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiau
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiați
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiesc
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiește
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiești
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuii
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuim
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuind
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuire
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuire
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

drumuiră
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuirăm
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuirăți
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuise
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuisem
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiseră
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiserăm
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiserăți
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiseși
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiseți
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuit
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuit
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

drumuiși
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumuiți
DRUMUÍ, drumuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Top.) A lega detaliile unei suprafețe de teren cu triangulația geodezică respectivă. 2. Intranz. (Rar) A merge, a umbla pe drum. – Drum + suf. -ui.

DOOM

drumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drumuiésc, imperf. 3 sg. drumuiá; conj. prez. 3 să drumuiáscă

drumul
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumuleț
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumulețe
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumulețele
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumulețelor
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumulețul
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumulețului
DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DOOM

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumului
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumuri
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumurile
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumurilor
DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = șosea de mare circulație, care leagă localități principale. Hoț (sau tâlhar) de drumul mare = hoț care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ◊ Loc. adv. Peste drum = în față, vizavi. În drum = în mijlocul circulației; în calea tuturor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ține, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuință stabilă, fără rost în viață. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpata. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a adăposti, a ocroti pe cineva. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acțiunile sale. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viață, a-și găsi un rost; a reuși. A-și face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulțime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniția în alt domeniu. A ieși cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-și da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ◊ Expr. A-și căuta (sau a-și vedea) de drum = a) a-și continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., sb. drum.

DOOM

drum s. n., pl. drúmuri

drumușoare
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușoarele
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușoarelor
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușor
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușorul
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drumușorului
DRUMUȘÓR, drumușoare, s. n. Drumuleț. – Drum + suf. -ușor.

DOOM

drumușór s. n., pl. drumușoáre

drupa
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

DOOM

drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drupacee
DRUPACÉE, drupacee, s. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructele drupe; (și la sg.) pom fructifer din acest grup. – Din fr. drupacé.

DOOM

drupacée s. f., art. drupacéea, g.-d. art. drupacéei; pl. drupacée

drupaceea
DRUPACÉE, drupacee, s. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructele drupe; (și la sg.) pom fructifer din acest grup. – Din fr. drupacé.

DOOM

drupacée s. f., art. drupacéea, g.-d. art. drupacéei; pl. drupacée

drupaceei
DRUPACÉE, drupacee, s. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructele drupe; (și la sg.) pom fructifer din acest grup. – Din fr. drupacé.

DOOM

drupacée s. f., art. drupacéea, g.-d. art. drupacéei; pl. drupacée

drupaceele
DRUPACÉE, drupacee, s. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructele drupe; (și la sg.) pom fructifer din acest grup. – Din fr. drupacé.

DOOM

drupacée s. f., art. drupacéea, g.-d. art. drupacéei; pl. drupacée

drupaceelor
DRUPACÉE, drupacee, s. f. (La pl.) Grup de pomi fructiferi cu fructele drupe; (și la sg.) pom fructifer din acest grup. – Din fr. drupacé.

DOOM

drupacée s. f., art. drupacéea, g.-d. art. drupacéei; pl. drupacée

drupe
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

DOOM

drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drupei
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

DOOM

drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drupele
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

DOOM

drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drupelor
DRÚPĂ, drupe, s. f. Tip de fruct cu mezocarpul cărnos (și zemos) și cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. – Din fr. drupe, lat. drupa.

DOOM

drúpă s. f., g.-d. art. drúpei; pl. drúpe

drusare
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

drusarea
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

druseta
DRUSÉTĂ s.f. Cardă de construcție specială, folosită în operația de drusare. [< fr. droussette].

DOOM

drusétă s. f., g.-d. art. drusétei; pl. druséte

drusete
DRUSÉTĂ s.f. Cardă de construcție specială, folosită în operația de drusare. [< fr. droussette].

DOOM

drusétă s. f., g.-d. art. drusétei; pl. druséte

drusetei
DRUSÉTĂ s.f. Cardă de construcție specială, folosită în operația de drusare. [< fr. droussette].

DOOM

drusétă s. f., g.-d. art. drusétei; pl. druséte

drusetele
DRUSÉTĂ s.f. Cardă de construcție specială, folosită în operația de drusare. [< fr. droussette].

DOOM

drusétă s. f., g.-d. art. drusétei; pl. druséte

drusetelor
DRUSÉTĂ s.f. Cardă de construcție specială, folosită în operația de drusare. [< fr. droussette].

DOOM

drusétă s. f., g.-d. art. drusétei; pl. druséte

drusări
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

drusării
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

drusările
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

drusărilor
DRUSÁRE s.f. Operație folosită în filatura de lână pentru desăvârșirea destrămării zdrențelor. [Cf. germ. droussieren].

druza
DRÚZĂ, druze, s. f. 1. Agregat mineral format din cristale de minerale în formele lor proprii de cristalizare, care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu, în formă de stea care apar în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

DOOM

drúză (geodă) s. f., g.-d. art. drúzei; pl. drúze

druze
DRÚZĂ, druze, s. f. 1. Agregat mineral format din cristale de minerale în formele lor proprii de cristalizare, care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu, în formă de stea care apar în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

DOOM

drúză (geodă) s. f., g.-d. art. drúzei; pl. drúze

druzei
DRÚZĂ, druze, s. f. 1. Agregat mineral format din cristale de minerale în formele lor proprii de cristalizare, care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu, în formă de stea care apar în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

DOOM

drúză (geodă) s. f., g.-d. art. drúzei; pl. drúze

druzele
DRÚZĂ, druze, s. f. 1. Agregat mineral format din cristale de minerale în formele lor proprii de cristalizare, care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu, în formă de stea care apar în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

DOOM

drúză (geodă) s. f., g.-d. art. drúzei; pl. drúze

druzelor
DRÚZĂ, druze, s. f. 1. Agregat mineral format din cristale de minerale în formele lor proprii de cristalizare, care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu, în formă de stea care apar în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

DOOM

drúză (geodă) s. f., g.-d. art. drúzei; pl. drúze

drușca
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

drușco
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

druște
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

druștei
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

druștele
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

druștelor
DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka.

DOOM

drúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. drúștei; pl. drúște

dry
DRY adj. invar. (Despre băuturi) Fără zahăr. [Pr.: drai] – Cuv. engl.

DOOM

*dry (angl.) [pron. draĭ] adj. invar.

dryades
Dryades, nimfe ale pădurilor (v. și Nymphae).

dryas
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică.

dryope
Dryope, fiica unică a regelui Dryops. A fost iubită de zeul Apollo, – care s-a unit cu ea luînd înfățișarea unei broaște țestoase, – și a avut un fiu, pe Amphissus.

dryopes
Dryopes v. Heracles (6).

dryops
Dryops, regele driopilor.

drâg
DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DOOM

dric s. n., pl. drícuri

drâglu
drîglu (-li), s. m. – 1. (Trans.) Vătrai. – 2. Dărăcitor, scărmănător. – Var. drîgl. Probabil der. cu suf. -lo de la sl. drŭgati „a tremura”; caz în care sensul său primar ar fi fost cel de „agitator”, cf. bg. drăglec (Candrea, Scriban). Dacă această teză este sigură, este dublet de la drehlă (var. drelă), s. f. (ciupercă comestibilă, Auricularia tremelloides), cf. rut. drjachlij, ucr. drachlij „care tremură” (Tiktin), numită astfel datorită consistenței sale, cf. numele științific și posibil de aici drîglă, s. f. (mîrțoagă), cf. bg. draglă (Conev 57; Scriban). – Der. drîgîi, vb. (Mold., a scutura, a agita), cf. rut. drygaty (Candrea); drîgla, vb. (Olt., Banat, Trans., a scărmăna, a dărăci); drîglat, s. n. (scărmănare, dărăcit).

drâmb
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmba
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmba
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmbanic
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

drâmbe
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmbei
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmbele
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmbelor
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmboaie
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboaiele
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboaielor
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboi
DRÂMBOIÁ vb. I v. drâmboi².

DOOM

drâmboí² / drâmboiá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se drâmboiéște / se drâmboiáză, imperf. 3 sg. se drâmboiá; conj. prez. 3 să se drâmboiáscă / să se drâmboiéze

drâmboi
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboi
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboia
DRÂMBOIÁ vb. I v. drâmboi².

DOOM

drâmboí² / drâmboiá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se drâmboiéște / se drâmboiáză, imperf. 3 sg. se drâmboiá; conj. prez. 3 să se drâmboiáscă / să se drâmboiéze

drâmboia
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiai
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiam
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiască
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiau
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiați
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiesc
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiește
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiești
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboii
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboim
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboind
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboire
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboire
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

drâmboiră
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboirăm
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboirăți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboise
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboisem
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiseră
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiserăm
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiserăți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiseși
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiseți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboit
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiul
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboiului
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboiși
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmboiți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drâmbonic
DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s. m. Plantă erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită și ca plantă medicinală și meliferă (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĭnŭ.

DOOM

dumbrávnic s. m., pl. dumbrávnici

drâmbui
DRÂMBOIÁ vb. I v. drâmboi².

DOOM

drâmboí² / drâmboiá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se drâmboiéște / se drâmboiáză, imperf. 3 sg. se drâmboiá; conj. prez. 3 să se drâmboiáscă / să se drâmboiéze

drâmoz
DÂRMÓZ, dârmoji, s. m. Arbust cu frunze late, cu flori albe și cu fructe în formă de boabe roșii-negricioase (Viburnum lantana). [Var.: dârmóx s. m.] – Et. nec.

DOOM

dârmóz s. m., pl. dârmóji

drâng
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drânga
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drângul
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drângului
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drânguri
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drângurile
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drângurilor
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drângălăi
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drângălăii
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drângălăilor
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drângălăul
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drângălăului
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drângănea
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăneai
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăneam
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănească
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăneau
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăneați
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănesc
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănește
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănești
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănii
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănim
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănind
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănire
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniră
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănirăm
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănirăți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănise
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănisem
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniseră
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniserăm
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniserăți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniseși
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniseți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângănit
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniși
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drângăniți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drâstă
DẤRSTĂ, dârste, s. f. (Pop.) Piuă rudimentară acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia, postavul etc. cu ajutorul unor ciocane de lemn. – Cf. bg. drăstja.

DOOM

dấrstă (pop.) s. f., g.-d. art. dấrstei; pl. dấrste

drîmba
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drîmbe
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drîmbei
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drîmbele
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drîmbelor
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DOOM

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drîmboaie
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboaiele
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboaielor
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboi
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboi
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboia
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiai
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiam
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiască
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiau
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiați
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiesc
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiește
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiești
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboii
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboim
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboind
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboire
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiră
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboirăm
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboirăți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboise
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboisem
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiseră
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiserăm
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiserăți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiseși
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiseți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboit
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiul
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboiului
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

DOOM

drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drîmboiși
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîmboiți
DRÂMBOÍ², drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

drîng
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drîngul
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drîngului
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drînguri
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drîngurile
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drîngurilor
DRẤNGA interj. v. drâng.

DOOM

drâng²/drấnga interj.

drîngălăi
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngălăii
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngălăilor
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngălău
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngălăul
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngălăului
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drîngănea
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăneai
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăneam
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănească
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăneau
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăneați
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănesc
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănește
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănești
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăni
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănii
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănim
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănind
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănire
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniră
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănirăm
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănirăți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănise
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănisem
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniseră
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniserăm
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniserăți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniseși
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniseți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngănit
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniși
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drîngăniți
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drăceasca
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăcesc
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăcescul
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăcescului
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăcește
DRĂCÉȘTE adv. Ca dracii; diavolește. – Drac + suf. -ește.

DOOM

drăcéște adv.

drăcești
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăceștii
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăceștile
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăceștilor
DRĂCÉSC, -EÁSCĂ, drăcești, adj. Care ține de draci, privitor la draci; diavolesc, diabolic. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit, infernal. – Drac + suf. -esc.

DOOM

drăcésc adj. m., f. drăceáscă; pl. m. și f. drăcéști

drăcia
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăcie
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăciei
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăcii
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăciile
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăciilor
DRĂCÍE, drăcii, s. f. 1. Ștrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăție. ◊ Expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamație de surpriză și de nemulțumire. 3. Minunăție, ciudățenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + suf. -ie.

DOOM

drăcíe s. f., art. drăcía, g.-d. art. drăcíei; pl. drăcíi, art. drăcíile

drăcime
DRĂCÍME s. f. (Rar) Mulțime de draci; totalitatea dracilor. – Drac + suf. -ime.

DOOM

drăcíme (rar) s. f., g.-d. drăcímii

drăcimea
DRĂCÍME s. f. (Rar) Mulțime de draci; totalitatea dracilor. – Drac + suf. -ime.

DOOM

drăcíme (rar) s. f., g.-d. drăcímii

drăcimi
DRĂCÍME s. f. (Rar) Mulțime de draci; totalitatea dracilor. – Drac + suf. -ime.

DOOM

drăcíme (rar) s. f., g.-d. drăcímii

drăcimii
DRĂCÍME s. f. (Rar) Mulțime de draci; totalitatea dracilor. – Drac + suf. -ime.

DOOM

drăcíme (rar) s. f., g.-d. drăcímii

drăcoaica
DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DOOM

drăcoáică s. f., g.-d. art. drăcoáicei; pl. drăcoáice

drăcoaice
DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DOOM

drăcoáică s. f., g.-d. art. drăcoáicei; pl. drăcoáice

drăcoaicei
DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DOOM

drăcoáică s. f., g.-d. art. drăcoáicei; pl. drăcoáice

drăcoaicele
DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DOOM

drăcoáică s. f., g.-d. art. drăcoáicei; pl. drăcoáice

drăcoaicelor
DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

DOOM

drăcoáică s. f., g.-d. art. drăcoáicei; pl. drăcoáice

drăcoasa
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoase
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoasei
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoasele
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoaselor
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcos
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcosul
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcosului
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcovenia
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcovenie
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcoveniei
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcovenii
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcoveniile
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcoveniilor
DRĂCOVÉNIE, drăcovenii, s. f. (Fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ovenie.

DOOM

drăcovénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. drăcovénia (-ni-a), g.-d. art. drăcovéniei; pl. drăcovénii, art. drăcovéniile (-ni-i-)

drăcoși
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoșii
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcoșilor
DRĂCÓS, -OÁSĂ, drăcoși, -oase, adj. Care se ține de drăcii; poznaș, ștrengar; plin de viață, de vioiciune, isteț. – Drac + suf. -os.

DOOM

drăcós adj. m., pl. drăcóși; f. drăcoásă, pl. drăcoáse

drăcui
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuia
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiai
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiam
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiască
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiau
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiați
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiesc
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiește
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiești
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuii
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuim
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuind
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuire
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuire
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuirea
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuiri
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuirii
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuirile
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuirilor
DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.

DOOM

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri

drăcuiră
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuirăm
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuirăți
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuise
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuisem
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiseră
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiserăm
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiserăți
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiseși
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiseți
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuit
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuit
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiși
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăcuiți
DRĂCUÍ, drắcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.

DOOM

!drăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drắcui/drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 să drắcuie/să drăcuiáscă

drăculeț
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăculeți
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăculeții
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăculeților
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăculețul
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăculețului
DRĂCULÉȚ, drăculeți, s. m. Drăcușor. – Drac + suf. -uleț.

DOOM

drăculéț s. m., pl. drăculéți

drăcușor
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcușori
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcușorii
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcușorilor
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcușorul
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcușorului
DRĂCUȘÓR, drăcușori, s. m. Diminutiv al lui drac; drăculeț. ♦ Fig. Copil vioi, zglobiu, neastâmpărat. – Drac + suf. -ușor.

DOOM

drăcușór s. m., pl. drăcușóri

drăcăria
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drăcărie
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drăcăriei
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drăcării
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drăcăriile
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drăcăriilor
DRĂCĂRÍE, drăcării, s. f. (Pop. și fam.) Drăcie. – Drac + suf. -ărie.

DOOM

drăcăríe (pop., fam.) s. f., art. drăcăría, g.-d. art. drăcăríei; pl. drăcăríi, art. drăcăríile

drădaică
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drădica
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.

DOOM

dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică

drăgaice
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drăgaicei
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drăgaicele
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drăgaicelor
DRĂGÁICĂ, (I 3, 4, 5, II) drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. (Art.) Dans popular jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica (2). 4. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 5. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum). – Din bg. dragaika.

DOOM

!drăgáică (persoană, târg, plantă) (-gai-) s. f., g-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice

drăgan
DRĂGÁN, drăgani, s. m. (Mil.; învechit și arhaizant) Dragon. Coconii puseră piciorul pe pămînt, zvîrlind drăganilor frîiele. SADOVEANU, Z. C. 93. Drăganii aduseră caii scăpați. id. ib. 150.

drăgant
DRĂGÁN, drăgani, s. m. (Mil.; învechit și arhaizant) Dragon. Coconii puseră piciorul pe pămînt, zvîrlind drăganilor frîiele. SADOVEANU, Z. C. 93. Drăganii aduseră caii scăpați. id. ib. 150.

drăgastos
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgină
DRÁCINĂ s. f. v. dracilă.

DOOM

drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile

drăgostea
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosteai
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosteala
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală.

DOOM

drăgosteálă (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostélii; pl. drăgostéli

drăgosteam
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostească
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosteau
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosteați
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosteli
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală.

DOOM

drăgosteálă (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostélii; pl. drăgostéli

drăgostelii
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală.

DOOM

drăgosteálă (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostélii; pl. drăgostéli

drăgostelile
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală.

DOOM

drăgosteálă (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostélii; pl. drăgostéli

drăgostelilor
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală.

DOOM

drăgosteálă (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostélii; pl. drăgostéli

drăgostesc
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostește
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostești
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgosti
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostii
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostim
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostind
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostire
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostire
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostirea
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostiri
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostirii
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostirile
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostirilor
DRĂGOSTÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; p. ext. dragoste. – V. drăgosti.

DOOM

drăgostíre (pop.) s. f., g.-d. art. drăgostírii

drăgostiră
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostirăm
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostirăți
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostise
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostisem
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiseră
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiserăm
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiserăți
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiseși
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiseți
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostit
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostit
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

drăgostiși
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăgostiți
DRĂGOSTÍ, drăgostesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.) A(-și) spune cuvinte de dragoste; a (se) mângâia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A întreține, a avea relații de dragoste. – Din dragoste.

DOOM

drăgostí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăgostésc, imperf. 3 sg. drăgosteá; conj. prez. 3 să drăgosteáscă

drăguleț
DRĂGULÉȚ², -ÍȚĂ, drăguleți, -ițe, adj. Diminutiv al lui drag; drăguț, drăgălaș. Mai bine c-o flintuliță, Că mult mi-este drăguliță. PĂSCULESCU, L. P. 242. Foaie verde ș-o frunzuță, Drăgulița mea măicuță, Las'să vie cin'mi-i drag... Și să-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ◊ Expr. Drăguliță doamne = dragă doamne, v. drag². ◊ (Substantivat) Din toți fiii ce-i avea mai mici, era o drăguliță de fată. RETEGANUL, P. V 68. – Variantă: drăgăléț, -íță (CREANGĂ, A. 1) adj.

drăguleț
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăguleț
DRĂGULÉȚ¹, drăgulețe, s. n. (Învechit) Șiret, găitan cu capetele de metal, care împodobea altădată uniforma jandarmilor și a sergenților; eghilet.

drăguleți
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăguleții
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăguleților
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăgulețul
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăgulețului
DRĂGULÉȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DOOM

drăguléț (pop.) adj. m., pl. drăguléți

drăgulic
DRĂGULÍCĂ, drăgulice, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -ulică.

drăgulică
DRĂGULÍCĂ, drăgulice, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -ulică.

DOOM

drăgulícă (pop.) adj. m. (numai la voc. sg.); adj. f., pl. drăgulíce

drăguliță
DRĂGULÍȚĂ, drăgulițe, adj. (Pop.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uliță.

DOOM

drăgulíță (pop.) adj. m. (numai la voc. sg.); adj. f., pl. drăgulíțe

drăguș
DRĂGÚȘ s. m. (Numai în expr.) A-i cădea sau a-i veni (cuiva) drăguș la căuș = a fi în situația de a solicita servicii unei persoane pe care ai refuzat-o într-o situație similară. Ia, amu mi-o vinit și mii drăguș la căuș ! ȘEZ. II 103. Acuși iar, acuși. Îl văd c-a să-mi vie Drăguș la căuș ! ALECSANDRI, T. 201.

drăguț
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguț
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguța
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguța
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțe
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțe
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguței
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguței
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțele
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțele
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțelor
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțelor
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguți
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguți
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguții
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguții
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguților
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguților
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțul
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțul
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțului
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăguțului
DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DOOM

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăgălaș
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașa
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașe
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașei
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașele
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașelor
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălași
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașii
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașilor
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașul
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgălașului
DRĂGĂLÁȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, grațios, gingaș (ca înfățișare sau comportare). – Drag + suf. -ălaș.

DOOM

drăgăláș adj. m., pl. drăgăláși; f. drăgăláșă, art. drăgăláșa, pl. drăgăláșe

drăgăleț
DRĂGULÉȚ², -ÍȚĂ, drăguleți, -ițe, adj. Diminutiv al lui drag; drăguț, drăgălaș. Mai bine c-o flintuliță, Că mult mi-este drăguliță. PĂSCULESCU, L. P. 242. Foaie verde ș-o frunzuță, Drăgulița mea măicuță, Las'să vie cin'mi-i drag... Și să-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ◊ Expr. Drăguliță doamne = dragă doamne, v. drag². ◊ (Substantivat) Din toți fiii ce-i avea mai mici, era o drăguliță de fată. RETEGANUL, P. V 68. – Variantă: drăgăléț, -íță (CREANGĂ, A. 1) adj.

drăgălău
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drăgălășenia
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășenie
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășeniei
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășenii
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășeniile
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășeniilor
DRĂGĂLĂȘÉNIE, (2) drăgălășenii, s. f. 1. Gingășie, grație, drăgălășie (în înfățișare sau comportare). 2. Atitudine plină de atenție, de tandrețe față de cineva; gest tandru, dezmierdare. – Drăgălaș + suf. -enie.

DOOM

drăgălășénie (-ni-e) s. f., art. drăgălășénia (-ni-a), g.-d. art. drăgălășéniei; (manifestări) pl. drăgălășénii, art. drăgălășéniile (-ni-i-)

drăgălășia
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășie
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășiei
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășii
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășiile
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgălășiilor
DRĂGĂLĂȘÍE, drăgălășii, s. f. (Rar) Drăgălășenie. – Drăgălaș + suf. -ie.

DOOM

drăgălășíe (rar) s. f., art. drăgălășía, g.-d. art. drăgălășíei; (manifestări) pl. drăgălășíi, art. drăgălășíile

drăgănele
DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (Pop.) Grații, nuri, farmec. II. Varietate de cireșe pietroase. – Din sb. draganela, draganlija.

DOOM

drăgănéle (pop.) s. f. pl., art. drăgănélele

drăgănelele
DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (Pop.) Grații, nuri, farmec. II. Varietate de cireșe pietroase. – Din sb. draganela, draganlija.

DOOM

drăgănéle (pop.) s. f. pl., art. drăgănélele

drăgănelelor
DRĂGĂNÉLE s. f. pl. I. (Pop.) Grații, nuri, farmec. II. Varietate de cireșe pietroase. – Din sb. draganela, draganlija.

DOOM

drăgănéle (pop.) s. f. pl., art. drăgănélele

drăgăstoasa
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoase
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoasei
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoasele
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoaselor
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstosul
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstosului
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoși
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoșii
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drăgăstoșilor
DRĂGĂSTÓS, -OÁSĂ, drăgăstoși, -oase, adj. Plin de dragoste, de tandrețe; iubitor, afectuos. – Dragoste + suf. -os.

DOOM

drăgăstós adj. m., pl. drăgăstóși; f. drăgăstoásă, pl. drăgăstoáse

drămui
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuia
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiai
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiam
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiască
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiau
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiați
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiesc
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiește
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiești
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuii
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuim
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuind
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuire
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuire
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuirea
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuiri
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuirii
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuirile
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuirilor
DRĂMUÍRE s. f. Acțiunea de a drămui și rezultatul ei; drămăluire. – V. drămui.

DOOM

drămuíre s. f., g.-d. art. drămuírii

drămuiră
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuirăm
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuirăți
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuise
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuisem
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiseră
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiserăm
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiserăți
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiseși
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiseți
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuit
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuit
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuita
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuite
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuitei
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuitele
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuitelor
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuitul
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuitului
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuiși
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiți
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie, minuțios, un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

DOOM

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă

drămuiți
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuiții
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămuiților
DRĂMUÍ, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura, a cântări, a socoti sau a împărți cu precizie un material, o substanță etc.; a drămălui. ♦ Fig. A împărți, a alege după o matură chibzuință și în amănunt. – Dram + suf. -ui.

drămului
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămălire
drămălí (-lésc, -ít), vb. – 1. A mototoli, a boți. – 2. A deranja, a plictisi. – Var. dîrmoli, dermeli. Creație expresivă, ca aproape toate vb. în -li, cf. coșmoli, terfeli, cocoli, etc. Mai puțin probabilă ipoteza lui Bogrea, Dacor., IV, 811, care propune o înrudire cu ceh. drmoliti „a merge cu pași mici”.

drămălit
drămălí (-lésc, -ít), vb. – 1. A mototoli, a boți. – 2. A deranja, a plictisi. – Var. dîrmoli, dermeli. Creație expresivă, ca aproape toate vb. în -li, cf. coșmoli, terfeli, cocoli, etc. Mai puțin probabilă ipoteza lui Bogrea, Dacor., IV, 811, care propune o înrudire cu ceh. drmoliti „a merge cu pași mici”.

drămălui
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluia
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiai
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiam
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiască
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiau
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiați
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiesc
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiește
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiești
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluii
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluim
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluind
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluire
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluire
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluirea
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluiri
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluirii
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluirile
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluirilor
DRĂMĂLUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a drămălui și rezultatul ei; drămuire. – V. drămălui.

DOOM

drămăluíre (rar) s. f., g.-d. art. drămăluírii

drămăluiră
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluirăm
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluirăți
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluise
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluisem
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiseră
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiserăm
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiserăți
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiseși
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiseți
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluit
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluit
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

drămăluiși
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drămăluiți
DRĂMĂLUÍ, drămăluiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A drămui. – Dram + suf. -ălui.

DOOM

drămăluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămăluiésc, imperf. 3 sg. drămăluiá; conj. prez. 3 să drămăluiáscă

drăngăi
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drăngălău
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drăngăni
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

DOOM

drângăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drângănésc, imperf. 3 sg. drângăneá; conj. prez. 3 să drângăneáscă

drăngănire
DRÂNGĂNÍ, drângănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). [Var.: drăngăní vb. IV] – Drâng + suf. -ăni. Cf. zdrăngăni.

drăngău
DRÂNGĂLẮU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălắu s. m.] – Cf. drâng.

DOOM

drângălắu (rar) s. m., art. drângălắul; pl. drângălắi, art. drângălắii

drănicer
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drăniceri
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drănicerii
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drănicerilor
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drănicerul
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drănicerului
DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. – Draniță + suf. -ar.

DOOM

drănicér s. m., pl. drănicéri

drăniți
DRĂNIȚÍ, drănițesc, vb. IV. Tranz. (Mold., Bucov., Maram.) A acoperi ceva cu dranițe; a șindrili.

drănițire
DRĂNIȚÍ, drănițesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A acoperi o clădire cu dranițe. – Din draniță.

drănițit
DRĂNIȚÍT, -Ă, drănițiți, -te, adj. (Mold., Bucov., Maram.) Acoperit cu dranițe, șindrilit. Printre zăplazuri nalte, cu porți mari înflorite, printre case drănițite, începură a se arăta obrazuri de prieteni. SADOVEANU, O. IV 386.

drăpăli
drăpălí (-lésc, -ít), vb. – (Trans.) A strica, a distruge. Creație expresivă, cf. jerpeli, hărtăni, drămăli.

drăpălire
drăpălí (-lésc, -ít), vb. – (Trans.) A strica, a distruge. Creație expresivă, cf. jerpeli, hărtăni, drămăli.

drăpălit
drăpălí (-lésc, -ít), vb. – (Trans.) A strica, a distruge. Creație expresivă, cf. jerpeli, hărtăni, drămăli.

drăpăna
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

DOOM

dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne

drăpănare
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.

DOOM

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănắrii