do
DO, do, s. m. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip. ♦ Denumire a uneia dintre gamele muzicale (care începe cu sunetul „do”). [Pl.: do] – Din it. do. DOOM
do s. m., pl. do
doaga
DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. DOOM
doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge
doage
DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. DOOM
doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge
doagei
DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. DOOM
doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge
doagele
DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. DOOM
doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge
doagelor
DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. DOOM
doágă s. f., g.-d. art. doágei; pl. doáge
doamnă
DOÁMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie (căsătorită). ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. (Înv.) Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na. DOOM
!doámnă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. doámnei-mári; pl. doámne-mári
doapa
doapă, doape s. f. (peior.) femeie scundă și grasă. DOOM
doápă (rar) s. f., g.-d. art. doápei; pl. doápe
doape
doapă, doape s. f. (peior.) femeie scundă și grasă. DOOM
doápă (rar) s. f., g.-d. art. doápei; pl. doápe
doapei
doapă, doape s. f. (peior.) femeie scundă și grasă. DOOM
doápă (rar) s. f., g.-d. art. doápei; pl. doápe
doapele
doapă, doape s. f. (peior.) femeie scundă și grasă. DOOM
doápă (rar) s. f., g.-d. art. doápei; pl. doápe
doapelor
doapă, doape s. f. (peior.) femeie scundă și grasă. DOOM
doápă (rar) s. f., g.-d. art. doápei; pl. doápe
doar
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nicio îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg.; la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora. DOOM
*doar-doár adv.
doare
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. DOOM
dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
doarme
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
doarmă
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
doară
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nicio îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg.; la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora. DOOM
*doar-doár adv.
doară
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
doară
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. DOOM
dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
dobaș
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș. DOOM
tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși
doberman
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobermani
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobermanii
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobermanilor
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobermanul
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobermanului
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann. DOOM
dóberman s. m., pl. dóbermani
dobitoaca
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoaca
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoace
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoace
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacei
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacei
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacele
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacele
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacelor
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoacelor
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoc
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoc
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoceasca
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitocesc
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitocescul
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitocescului
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitocește
DOBITOCÉȘTE adv. Ca dobitoacele; prostește; fără bun-simț. – Dobitoc + suf. -ește. DOOM
dobitocéște adv.
dobitocești
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitoceștii
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitoceștile
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitoceștilor
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc. DOOM
dobitocésc adj. m., f. dobitoceáscă; pl. m. și f. dobitocéști
dobitoci
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitoci
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocia
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitocie
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitociei
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitocii
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocii
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocii
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitociile
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitociilor
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. DOOM
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile
dobitocilor
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocilor
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocul
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocul
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocului
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
dobitocului
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ. DOOM
dobitóc2 (animal) s. n., pl. dobitoáce
doboare
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doboară
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
dobor
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
dobora
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborai
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doboram
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborau
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborați
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
dobori
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborând
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâre
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborâre
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborârea
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborâri
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborârii
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborârile
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborârilor
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborâră
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborârăm
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborârăți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâse
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâsem
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâseră
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâserăm
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâserăți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâseși
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâseți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborât
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborât
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâta
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâte
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtei
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtele
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtelor
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtoare
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtoarea
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtoarei
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtoarele
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtoarelor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtori
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtorii
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtorilor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtorul
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtorului
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborâtul
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtului
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâtură
DOBORÎTÚRĂ, doborîturi, s. f. Mulțime de arbori căzuți sub acțiunea furtunii, a zăpezii etc.
doborâși
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborâți
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâții
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborâților
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîi
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîm
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborînd
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîre
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîre
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîrea
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîri
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîrii
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîrile
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîrilor
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî. DOOM
doborấre s. f., g.-d. art. doborấrii; pl. doborấri
doborîră
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîrăm
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîrăți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîse
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîsem
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîseră
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîserăm
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîserăți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîseși
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîseți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborît
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborît
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîta
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîte
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîtei
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîtele
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîtelor
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîtoare
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtoarea
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtoarei
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtoarele
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtoarelor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtori
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtorii
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtorilor
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtorul
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtorului
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor. DOOM
doborâtór adj. m., pl. doborâtóri; f. sg. și pl. doborâtoáre
doborîtul
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîtului
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîși
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîți
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîți
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî. DOOM
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborîții
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doborîților
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
doboș
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
doboșar
TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș. DOOM
toboșár s. m., pl. toboșári
doboșul
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
doboșului
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
doboșuri
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
doboșurile
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
doboșurilor
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec. DOOM
dóboș s. n., pl. dóboșuri
dobrogean
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogean
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogeana
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogeanca
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogeanco
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogeanul
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogeanului
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogence
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogencei
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogencele
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogencelor
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Dobrogea. – Dobrogean + suf. -că. DOOM
dobrogeáncă (do-bro-) s. f., g.-d. art. dobrogéncei; pl. dobrogénce
dobrogene
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogenei
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogenele
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogenelor
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogeni
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogenii
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobrogenilor
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne
dobza
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb: I. Tranz. (Mold.) A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu. CREANGĂ, P. 28. Las’c-oi dobzăla-o eu ! NEGRUZZI, S. III 31. – Variantă: dobzá vb. I.
dobzare
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb: I. Tranz. (Mold.) A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu. CREANGĂ, P. 28. Las’c-oi dobzăla-o eu ! NEGRUZZI, S. III 31. – Variantă: dobzá vb. I.
dobzat
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb: I. Tranz. (Mold.) A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu. CREANGĂ, P. 28. Las’c-oi dobzăla-o eu ! NEGRUZZI, S. III 31. – Variantă: dobzá vb. I.
dobzăla
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălai
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălam
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălare
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălare
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani.
dobzălară
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălarăm
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălarăți
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălase
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălasem
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălaseră
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălaserăm
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălaserăți
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălaseși
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălaseți
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălat
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălat
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani.
dobzălau
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălași
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălați
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălează
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălez
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzăleze
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălezi
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălând
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobzălînd
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani. DOOM
dobzălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dobzăleáză
dobânda
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobândea
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândeai
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândeam
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândească
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândeau
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândeați
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândesc
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândește
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândești
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândi
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândii
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândim
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândind
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândire
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândire
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândirea
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândiri
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândirii
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândirile
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândirilor
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobândiră
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândirăm
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândirăți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândise
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândisem
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiseră
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiserăm
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiserăți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiseși
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiseți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândit
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândit
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobândita
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobândite
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânditei
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânditele
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânditelor
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânditul
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânditului
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobândiși
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobândiți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobândiții
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobândiților
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobânzi
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobânzii
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobânzile
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobânzilor
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobînda
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobîndea
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndeai
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndeam
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndească
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndeau
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndeați
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndesc
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndește
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndești
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndi
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndii
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndim
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndind
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndire
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndire
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndirea
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndiri
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndirii
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndirile
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndirilor
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi. DOOM
dobândíre s. f., g.-d. art. dobândírii; pl. dobândíri
dobîndiră
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndirăm
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndirăți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndise
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndisem
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiseră
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiserăm
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiserăți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiseși
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiseți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndit
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndit
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobîndita
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobîndite
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînditei
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînditele
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînditelor
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînditul
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînditului
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobîndiși
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon). DOOM
dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă
dobîndiți
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobîndiții
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobîndiților
DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).
dobînzi
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobînzii
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobînzile
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobînzilor
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv). DOOM
dobấndă s. f., g.-d. art. dobấnzii; pl. dobấnzi
dobă
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob. DOOM
tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe
doc
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
doc
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
doc
-DOC Element secund de compunere savantă cu semnificația „prin care trece”. [< gr. dochos – care poate conține].
docar
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docare
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docarele
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docarelor
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docarul
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docarului
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart. DOOM
docár s. n., pl. docáre
docent
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docentul
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docentului
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docența
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență. DOOM
docénță s. f., g.-d. art. docénței; pl. docénțe
docențe
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență. DOOM
docénță s. f., g.-d. art. docénței; pl. docénțe
docenței
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență. DOOM
docénță s. f., g.-d. art. docénței; pl. docénțe
docențele
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență. DOOM
docénță s. f., g.-d. art. docénței; pl. docénțe
docențelor
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență. DOOM
docénță s. f., g.-d. art. docénței; pl. docénțe
docenți
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docenții
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docenților
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În unele țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent. DOOM
docént s. m., pl. docénți; abr. doc.
docetic
DOCÉTIC, -Ă adj. Referitor la docetism. // s.m. și f. Adept al docetismului. [< fr. docétique].
docetism
DOCETÍSM s.n. Erezie de la începuturile bisericii creștine, care susținea că Iisus Cristos nu ar fi fost om decât în aparență. [< fr. docétisme, cf. gr. dokein – a părea].
docher
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
docheri
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
docherii
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
docherilor
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
docherul
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
docherului
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker. DOOM
dochér s. m., pl. dochéri
dochmius
DÓCHMIUS s.n. Picior de vers antic compus dintr-o silabă scurtă, două lungi, urmate de o silabă scurtă și iarăși de una lungă. [Pron. -mi-us. / < fr., lat. dochmius, gr. dochmios].
docil
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docila
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docile
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilei
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilele
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilelor
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docili
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilii
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docililor
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilitate
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis. DOOM
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții
docilitatea
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis. DOOM
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții
docilități
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis. DOOM
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții
docilității
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis. DOOM
docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții
docilul
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docilului
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. DOOM
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docimazia
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimazie
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimaziei
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimazii
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimaziile
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimaziilor
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator prin care se stabilește (în medicina judiciară) starea unui organ în momentul morții. – Din fr. docimasie. DOOM
docimazíe s. f., art. docimazía, g.-d. art. docimazíei; pl. docimazíi, art. docimazíile
docimologia
DOCIMOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul sistematic al examenelor și al concursurilor în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu]. DOOM
docimologíe s. f., art. docimología, g.-d. docimologíi, art. docimologíei
docimologic
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologica
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologice
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicei
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicele
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicelor
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologici
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicii
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicilor
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicul
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologicului
DOCIMOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la docimologie. [< fr. docimologique].
docimologie
DOCIMOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul sistematic al examenelor și al concursurilor în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu]. DOOM
docimologíe s. f., art. docimología, g.-d. docimologíi, art. docimologíei
docimologiei
DOCIMOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul sistematic al examenelor și al concursurilor în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu]. DOOM
docimologíe s. f., art. docimología, g.-d. docimologíi, art. docimologíei
docimologii
DOCIMOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul sistematic al examenelor și al concursurilor în scopul îmbunătățirii condițiilor și structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu]. DOOM
docimologíe s. f., art. docimología, g.-d. docimologíi, art. docimologíei
doclad
DOCLÁD, docladuri, s. n. (Înv.) Referat, raport. – Rus doklad.
doct
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
docta
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
docte
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doctei
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doctele
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doctelor
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doctor
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctoral
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctorala
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctorale
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralei
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralele
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralelor
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctorali
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralii
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralilor
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralul
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctoralului
DOCTORÁL, -Ă, doctorali, -e, adj. (Despre manifestările omului) Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat. – Din fr. doctoral. DOOM
doctorál adj. m., pl. doctoráli; f. doctorálă, pl. doctorále
doctorand
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctoranda
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorande
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorandei
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorandele
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorandelor
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorandul
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorandului
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorantura
DOCTORANTÚRĂ s. f. (Rar) Perioada cât o persoană este doctorand; p. ext. doctorat. – Din doctorand. DOOM
doctorantúră (rar) s. f., g.-d. art. doctorantúrii
doctoranturi
DOCTORANTÚRĂ s. f. (Rar) Perioada cât o persoană este doctorand; p. ext. doctorat. – Din doctorand. DOOM
doctorantúră (rar) s. f., g.-d. art. doctorantúrii
doctoranturii
DOCTORANTÚRĂ s. f. (Rar) Perioada cât o persoană este doctorand; p. ext. doctorat. – Din doctorand. DOOM
doctorantúră (rar) s. f., g.-d. art. doctorantúrii
doctoranzi
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctoranzii
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctoranzilor
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand. DOOM
doctorándă s. f., g.-d. art. doctorándei; pl. doctoránde; abr. drd.
doctorat
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctorate
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctoratele
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctoratelor
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctoratul
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctoratului
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat. DOOM
doctorát s. n., pl. doctoráte
doctoraș
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctorași
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctorașii
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctorașilor
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctorașul
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctorașului
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doctore
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctoreasa
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doctorese
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doctoresei
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doctoresele
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doctoreselor
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doctori
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctori
DOCTORÍ, doctoresc, vb.IV. Tranz. (Învechit) A îngriji un bolnav. Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50. ◊ Refl. (Învechit; atestat în forma doftori) A se vindeca. Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578. – Variantă: doftorí vb. IV.
doctoria
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctoricesc
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doctorici
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doctoricire
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici.
doctoricit
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici.
doctorie
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctoriei
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctorii
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctorii
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctoriile
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctoriilor
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doctorilor
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctorire
DOCTORÍ, doctoresc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav. 2. Refl. A se vindeca. [Var.: (pop.) doftorí vb. IV.] – Din doctor.
doctorit
DOCTORÍ, doctoresc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav. 2. Refl. A se vindeca. [Var.: (pop.) doftorí vb. IV.] – Din doctor.
doctorizare
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctorizarea
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctorizări
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctorizării
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctorizările
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctorizărilor
DOCTORIZÁRE s.f. Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu și floare de sulf în scopul îndepărtării unor compuși de sulf. [După engl. doctor treatment]. DOOM
doctorizáre s. f., g.-d. art. doctorizắrii
doctoriță
DOFTORÍȚĂ s. f. v. doctoriță. DOOM
dóctoriță s. f., g.-d. art. dóctoriței; pl. dóctorițe
doctoriță
DOCTORÍȚĂ, doctorițe, s. f. Femeie medic. [Acc. și: dóctoriță. – Var.: (pop.) dóftoriță s. f.] – Doctor + suf. -iță.
doctorul
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctorule
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctorului
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doctrina
DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina. DOOM
doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne
doctrinal
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinala
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinale
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalei
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalele
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalelor
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinali
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalii
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalilor
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalul
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinalului
DOCTRINÁL, -Ă adj. Care este în legătură cu o doctrină, de doctrină. [< fr. doctrinal].
doctrinar
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinar
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinara
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinara
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinare
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinare
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarei
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarei
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarele
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarele
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarelor
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarelor
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinari
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinari
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarii
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarii
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarilor
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarilor
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinariu
DOCTRINÁRIU adj. m. v. doctrinar.
doctrinarul
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarul
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarului
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrinarului
DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire. DOOM
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
doctrine
DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina. DOOM
doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne
doctrinei
DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina. DOOM
doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne
doctrinele
DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina. DOOM
doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne
doctrinelor
DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina. DOOM
doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne
doctul
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doctului
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
docul
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
docul
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
docului
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
docului
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
document
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documenta
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentai
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentam
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentar
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentara
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentare
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentare
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentare
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
documentarea
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
documentarei
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarele
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarelor
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentari
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarii
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarilor
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarist
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentarista
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentariste
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentaristei
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentaristele
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentaristelor
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentaristic
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristica
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristice
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicei
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicele
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicelor
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristici
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicii
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicilor
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicul
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristicului
DOCUMENTARÍSTIC, -Ă, documentaristici, -ce, adj. De documentarist; de documentare. – Documentar + suf. -istic.
documentaristul
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentaristului
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentariști
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentariștii
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentariștilor
DOCUMENTARÍST, -Ă, documentariști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care are funcția de a face documentarea științifică într-o problemă dată; funcție ocupată de această persoană. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste. DOOM
documentarístă s. f., g.-d. art. documentarístei; pl. documentaríste
documentarul
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentarului
DOCUMENTÁR, -Ă, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezintă fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire. DOOM
documentár2 s. n., pl. documentáre
documentară
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentarăm
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentarăți
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentase
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentasem
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentaseră
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentaserăm
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentaserăți
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentaseși
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentaseți
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentat
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentat
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentata
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentate
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentatei
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentatele
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentatelor
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentatul
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentatului
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentau
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentași
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentați
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentați
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentația
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentație
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentației
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentații
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentații
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentațiile
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentațiilor
DOCUMENTÁȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. d o k u m e n t a ț i i a. DOOM
documentáție (-ți-e) s. f., art. documentáția (-ți-a), g.-d. art. documentáției; pl. documentáții, art. documentáțiile (-ți-i-)
documentaților
DOCUMENTÁT, -Ă, documentați, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentații; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susținut pe bază de documente. – V. documenta.
documentațiune
DOCUMENTAȚIÚNE s.f. v. documentație.
documente
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documentează
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentele
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documentelor
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documentez
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documenteze
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentezi
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentografia
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentografie
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentografiei
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentografii
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentografiile
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentografiilor
DOCUMENTOGRAFÍE s.f. Tehnica descrierii documentelor. [Pron. -iei. / cf. it. documentografia].
documentologia
DOCUMENTOLOGÍE s.f. Știința documentelor ca fenomene ale vieții sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].
documentologie
DOCUMENTOLOGÍE s.f. Știința documentelor ca fenomene ale vieții sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].
documentologiei
DOCUMENTOLOGÍE s.f. Știința documentelor ca fenomene ale vieții sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].
documentologii
DOCUMENTOLOGÍE s.f. Știința documentelor ca fenomene ale vieții sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].
documentul
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documentului
DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. DOOM
documént s. n., pl. documénte
documentând
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentînd
DOCUMENTÁ, documentez, vb. I. Refl. A se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente). ♦ Tranz. A dovedi, a susține ceva pe bază de documente. – Din fr. documenter. DOOM
documentá (a ~) vb., ind. prez. 3 documenteáză
documentări
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
documentării
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
documentările
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
documentărilor
DOCUMENTÁRE, documentări, s. f. Acțiunea de a (se) documenta. ♦ Documentație. – V. documenta. DOOM
documentáre s. f., g.-d. art. documentắrii; pl. documentắri
docuri
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
docuri
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
docurile
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
docurile
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
docurilor
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock. DOOM
doc1 (bazin portuar) s. n., pl. dócuri
docurilor
DOC1, (2) docuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mai groasă, din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. 2. Sortiment de doc (1). – Din engl. duck. DOOM
doc2 (țesătură) s. n., (sorturi) pl. dócuri
docăni
docăní (-nésc, -ít), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.
docănire
docăní (-nésc, -ít), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.
docănit
docăní (-nésc, -ít), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.
docăraș
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docărașe
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docărașele
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docărașelor
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docărașul
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docărașului
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș. DOOM
docăráș s. n., pl. docăráșe
docți
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
docții
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
docților
DOCT, -Ă, docți, -te, adj. Învățat, erudit, savant. – Din fr. docte, lat. doctus. DOOM
doct adj. m., pl. docți; f. dóctă, pl. dócte
doda
dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). DOOM
dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde
dode
dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). DOOM
dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde
dodea
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodeai
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodeam
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodească
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodeau
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodeați
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodeca
DODECA- Element de compunere savantă cu sensul „doisprezece”. [< fr. dodeca-, cf. gr. dodeka].
dodecaedre
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecaedrele
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecaedrelor
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecaedric
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedrica
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedrice
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricei
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricele
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricelor
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedrici
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricii
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricilor
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricul
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedricului
DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formează un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique. DOOM
dodecaédric (-e-dric) adj. m., pl. dodecaédrici; f. dodecaédrică, pl. dodecaédrice
dodecaedru
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecaedrul
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecaedrului
DODECAÉDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre. DOOM
dodecaédru (-e-dru) s. n., art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
dodecafonia
DODECAFONÍE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet]. DOOM
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
dodecafonic
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonica
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonice
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicei
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicele
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicelor
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonici
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicii
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicilor
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicul
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonicului
DODECAFÓNIC, -Ă, dodecafonici, -ce, adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonist. – Din fr. dodécaphonique. DOOM
dodecafónic adj. m., pl. dodecafónici; f. dodecafónică, pl. dodecafónice
dodecafonie
DODECAFONÍE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet]. DOOM
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
dodecafoniei
DODECAFONÍE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet]. DOOM
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
dodecafonii
DODECAFONÍE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet]. DOOM
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
dodecafonism
DODECAFONÍSM s. n. (Muz.) Tehnică de compoziție bazată pe folosirea tuturor celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice, considerate ca având aceeași importanță și ducând la desființarea legăturilor tonale normale. – Din fr. dodécaphonisme. DOOM
dodecafonísm s. n.
dodecafonismul
DODECAFONÍSM s. n. (Muz.) Tehnică de compoziție bazată pe folosirea tuturor celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice, considerate ca având aceeași importanță și ducând la desființarea legăturilor tonale normale. – Din fr. dodécaphonisme. DOOM
dodecafonísm s. n.
dodecafonismului
DODECAFONÍSM s. n. (Muz.) Tehnică de compoziție bazată pe folosirea tuturor celor douăsprezece sunete ale gamei cromatice, considerate ca având aceeași importanță și ducând la desființarea legăturilor tonale normale. – Din fr. dodécaphonisme. DOOM
dodecafonísm s. n.
dodecafonist
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonist
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonista
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonista
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniste
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniste
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistei
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistei
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistele
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistele
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistelor
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistelor
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistul
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistul
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistului
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafonistului
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniști
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniști
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniștii
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniștii
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniștilor
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecafoniștilor
DODECAFONÍST, -Ă, dodecafoniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține dodecafonismului, privitor la dodecafonism; dodecafonic. 2. S. m. și f. Compozitor care folosește dodecafonismul. – Din fr. dodécaphoniste. DOOM
dodecafoníst adj. m., s. m., pl. dodecafoníști; adj. f., s. f. dodecafonístă, pl. dodecafoníste
dodecagoane
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecagoanele
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecagoanelor
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecagon
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecagonal
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonala
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonale
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalei
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalele
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalelor
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonali
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalii
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalilor
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalul
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonalului
DODECAGONÁL, -Ă, dodecagonali, -e, adj. De dodecagon, privitor la dodecagon, care formează un dodecagon. – Din fr. dodécagonal. DOOM
dodecagonál adj. m., pl. dodecagonáli; f. dodecagonálă, pl. dodecagonále
dodecagonul
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecagonului
DODECAGÓN, dodecagoane, s. n. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone. DOOM
dodecagón s. n., pl. dodecagoáne
dodecameron
DODECAMERÓN s.n. (Lit.) Interval, perioadă de douăsprezece zile. ♦ Operă ale cărei părți sunt grupate în douăsprezece „zile”. [Pl. -oane, -onuri. / < it. dodecameron, cf. gr. dodeka – douăsprezece, hemera – zi].
dodecar
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecari
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecarii
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecarilor
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecarul
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecarului
DODECÁR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”. DOOM
dodecár s. m., pl. dodecári
dodecasilab
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilab
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilaba
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilaba
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabe
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabe
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabei
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabei
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabele
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabele
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabelor
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabelor
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabi
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabi
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabic
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabica
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabice
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicei
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicele
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicelor
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabici
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicii
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicilor
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicul
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabicului
DODECASILÁBIC, -Ă, dodecasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabique. DOOM
dodecasilábic adj. m., pl. dodecasilábici; f. dodecasilábică, pl. dodecasilábice
dodecasilabii
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabii
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabilor
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabilor
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabul
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabul
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabului
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecasilabului
DODECASILÁB, -Ă, dodecasilabi, -e, s. m., adj. (Vers) care are douăsprezece silabe. – Din fr. dodécasyllabe, lat. duodecasyllabus. DOOM
dodecasiláb2 s. m., pl. dodecasilábi
dodecastil
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodecastilul
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodecastilului
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodecastiluri
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodecastilurile
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodecastilurilor
DODECASTÍL s.n. Edificiu a cărui fațadă are douăsprezece coloane. [< fr. dodécastyle, cf. gr. dodeka – douăsprezece, stylos – coloană]. DOOM
!dodecastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. dodecastíluri
dodei
dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). DOOM
dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde
dodele
dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). DOOM
dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde
dodelor
dódă (dóde), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted). DOOM
dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde
dodesc
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodește
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodești
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodi
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodii
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodii
DÓDII s. f. pl. (Pop. și fam.; în expr.) A vorbi sau a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără șir; a aiuri. A lăsa (pe cineva) în dodiile lui = a lăsa (pe cineva) să-și facă nestingherit toanele, capriciile. A umbla sau a merge (ca) în dodii = a umbla sau a merge în neștire, năuc. – Et. nec. DOOM
dódii (pop., fam.) (în expr.) s. f. pl.
dodim
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodind
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodire
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodire
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găsi ceva din întâmplare; a pune mâna pe ceva, a înhăța.
dodiră
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodirăm
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodirăți
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodise
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodisem
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiseră
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiserăm
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiserăți
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiseși
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiseți
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodit
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodit
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găsi ceva din întâmplare; a pune mâna pe ceva, a înhăța.
dodiși
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodiți
DODÍ, dodesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A găsi ceva din întîmplare, a da peste ceva; a pune mîna pe ceva, a înhăța. Mai ales crapu să vîră ca porcu în nămolu dîn fund și nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I. 82.
dodoleț
DODOLÉȚ, -EÁȚĂ, dodoléți, -e, adj. 1. Rotund. 2. Lucios. (din dodă)
dodoloț
DODOLÓȚ, -OÁȚĂ, dodolóți, -oáțe, adj. (Var.) Dodoleț. (cf. dodoleț)
dodolă
DÓDOLĂ s. f. (Banat) Paparudă (1.). (din sb. dodola = paparudă)
dodoneț
DODONÉȚ, -EÁȚĂ, dodonéți, -e, adj. (Var.) Dodoleț. (cf. dodoleț)
dodot
DÓDOT s. n. Absurditate, aiureală, prostie. (din dodă; cf. dondăni)
dodăi
dodăí (-ăésc, -ít), vb. – A deranja, a neliniști, a întrista. – Var. dodei. Sl. dodĕjati (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb. dodejati. Sec. XVI-XVII, înv. – Der. dodăială (var. dodeială), s. f. (supărare, necaz); dodăitor, s. m. (urmăritor, vrăjmaș); dodie, s. f. (supărare, deranj).
dodăire
dodăí (-ăésc, -ít), vb. – A deranja, a neliniști, a întrista. – Var. dodei. Sl. dodĕjati (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb. dodejati. Sec. XVI-XVII, înv. – Der. dodăială (var. dodeială), s. f. (supărare, necaz); dodăitor, s. m. (urmăritor, vrăjmaș); dodie, s. f. (supărare, deranj).
dodăit
dodăí (-ăésc, -ít), vb. – A deranja, a neliniști, a întrista. – Var. dodei. Sl. dodĕjati (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb. dodejati. Sec. XVI-XVII, înv. – Der. dodăială (var. dodeială), s. f. (supărare, necaz); dodăitor, s. m. (urmăritor, vrăjmaș); dodie, s. f. (supărare, deranj).
doftor
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doftoraș
DOFTORÁȘ s. m. v. doctoraș. DOOM
doctoráș s. m., pl. doctoráși
doftorea
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoreai
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoream
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoreasa
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doftorească
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoreau
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoreați
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoresc
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorese
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doftoresei
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doftoresele
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doftoreselor
DOFTOREÁSĂ s. f. v. doctoreasă. DOOM
doftoreásă (pop.) s. f., g.-d. art. doftorései; pl. doftorése
doftorește
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorești
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftori
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoricea
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceai
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceam
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceasca
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoricească
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceau
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceați
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricesc
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoricesc
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricescul
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoricescului
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoricește
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricești
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoricești
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriceștii
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoriceștile
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftoriceștilor
DOFTORICÉSC, -EÁSCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricésc, -eáscă adj.] – Doftor + suf. -icesc. DOOM
doftoricésc (pop.) adj. m., f. doftoriceáscă; pl. m. și f. doftoricéști
doftorici
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricii
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricim
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricind
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricire
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricire
DOFTORICÍ, doftoricesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (folosind mijloace empirice); a doftori. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). [Var.: (fam.) doctoricí vb. IV] – Din doftor.
doftoriciră
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricirăm
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricirăți
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricise
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricisem
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciseră
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciserăm
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciserăți
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciseși
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciseți
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricit
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoricit
DOFTORICÍ, doftoricesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (folosind mijloace empirice); a doftori. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). [Var.: (fam.) doctoricí vb. IV] – Din doftor.
doftoriciși
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftoriciți
DOCTORICÍ vb. IV v. doftorici. DOOM
doftoricí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftoricésc, imperf. 3 sg. doftoriceá; conj. prez. 3 să doftoriceáscă
doftorie
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
doftorii
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorim
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorind
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorire
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorire
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor.
doftoriră
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorirăm
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorirăți
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorise
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorisem
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriseră
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriserăm
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriserăți
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriseși
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriseți
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorit
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftorit
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftorita
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftorite
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoritei
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoritele
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoritelor
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoritul
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoritului
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoriși
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriți
DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. DOOM
doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă
doftoriți
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoriții
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoriților
DOFTORÍT s. n. (Popular și familiar) Acțiunea de a trata o boală, practica tratării bolilor. Slujba doftoritului. CARAGIALE, O. III 48. DOOM
doftorít (rar) s. n.
doftoriță
DOFTORÍȚĂ s. f. v. doctoriță. DOOM
dóctoriță s. f., g.-d. art. dóctoriței; pl. dóctorițe
doftoroaia
DOFTOROÁIE, doftoroaie, s. f. (Pop.) 1. Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2. Soție de doctor (1); femeie care practică medicina. – Doftor + suf. -oaie. DOOM
doftoroáie (pop.) s. f., art. doftoroáia, g.-d. art. doftoroáiei; pl. doftoroáie
doftoroaie
DOFTOROÁIE, doftoroaie, s. f. (Pop.) 1. Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2. Soție de doctor (1); femeie care practică medicina. – Doftor + suf. -oaie. DOOM
doftoroáie (pop.) s. f., art. doftoroáia, g.-d. art. doftoroáiei; pl. doftoroáie
doftoroaiei
DOFTOROÁIE, doftoroaie, s. f. (Pop.) 1. Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2. Soție de doctor (1); femeie care practică medicina. – Doftor + suf. -oaie. DOOM
doftoroáie (pop.) s. f., art. doftoroáia, g.-d. art. doftoroáiei; pl. doftoroáie
doftoroaiele
DOFTOROÁIE, doftoroaie, s. f. (Pop.) 1. Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2. Soție de doctor (1); femeie care practică medicina. – Doftor + suf. -oaie. DOOM
doftoroáie (pop.) s. f., art. doftoroáia, g.-d. art. doftoroáiei; pl. doftoroáie
doftoroaielor
DOFTOROÁIE, doftoroaie, s. f. (Pop.) 1. Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2. Soție de doctor (1); femeie care practică medicina. – Doftor + suf. -oaie. DOOM
doftoroáie (pop.) s. f., art. doftoroáia, g.-d. art. doftoroáiei; pl. doftoroáie
dog
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogal
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogala
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogale
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalei
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalele
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalelor
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogali
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalii
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalilor
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalul
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogalului
DOGÁL, -Ă adj. Al dogelui, care aparține unui doge. [< it. dogale].
dogar
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogar
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogare
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogarele
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogarelor
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogari
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogarii
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogarilor
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogarul
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogarul
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogarului
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. DOOM
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
dogarului
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
dogat
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
dogate
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
dogatele
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
dogatelor
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
dogatul
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
dogatului
DOGÁT s.n. Demnitate de doge; timpul în care guvernează un doge. ♦ Formă de guvernământ, teritoriu condus de un doge. [< it. dogato].
doge
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogea
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogeai
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogeam
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogească
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogeau
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogeați
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogele
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogelui
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogesc
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogește
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogești
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogger
DÓGGER s. n. (Geol.) Epoca mijlocie a jurasicului. [Pr.: dógăr] – Din fr., engl. dogger. DOOM
dógger (angl.) [pron. dógăr] s. n., art. dóggerul
doggerul
DÓGGER s. n. (Geol.) Epoca mijlocie a jurasicului. [Pr.: dógăr] – Din fr., engl. dogger. DOOM
dógger (angl.) [pron. dógăr] s. n., art. dóggerul
doggerului
DÓGGER s. n. (Geol.) Epoca mijlocie a jurasicului. [Pr.: dógăr] – Din fr., engl. dogger. DOOM
dógger (angl.) [pron. dógăr] s. n., art. dóggerul
dogi
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogi
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogi
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogii
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogii
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogii
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogilor
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogilor
DÓGE, dogi, s. m. Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici aristocratice italiene; persoană care avea acest titlu. – Din it. doge. DOOM
dóge s. m., pl. dogi
dogim
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogind
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogire
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogire
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă.
dogiră
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogirăm
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogirăți
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogise
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogisem
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiseră
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiserăm
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiserăți
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiseși
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiseți
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogit
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogit
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogita
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogite
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogitei
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogitele
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogitelor
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogitul
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogitului
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogiși
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiți
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă. DOOM
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă
dogiți
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogiții
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogiților
DOGÍT, -Ă, dogiți, -te, adj. 1. (Despre vase făcute din doage) Cu doagele desfăcute, depărtate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Sună a dogit = produce, la cea mai ușoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Răgușit, hodorogit. – V. dogi.
dogma
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma. DOOM
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
dogmatic
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatic
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatica
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatica
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmáticii
dogmatica
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatice
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatice
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticei
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticei
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticele
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticele
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticelor
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticelor
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatici
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatici
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatici
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmáticii
dogmatician
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticianul
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticianului
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticieni
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticienii
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticienilor
DOGMATICIÁN, dogmaticieni, s. m. Specialist în dogmatică. [Pr.: -ci-an] – De la dogmatică. Cf. engl. dogmatician.
dogmaticii
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticii
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticii
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmáticii
dogmaticile
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmáticii
dogmaticilor
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticilor
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticilor
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Persoană care susține și aplică dogmatismul; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátică (parte a teologiei) s. f., g.-d. art. dogmáticii
dogmaticul
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticul
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticului
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmaticului
DOGMÁTIC, -Ă, dogmatici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care ține de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme. 2. S. f. Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a adevărurilor revelate ce se referă la Dumnezeu și la acțiunea sa; tratat asupra dogmelor religioase. 3. S. m. și f. Adept al dogmatismului; dogmatist. – Din fr. dogmatique, lat. dogmaticus. DOOM
dogmátic adj. m., s. m., pl. dogmátici; adj. f., (persoană) s. f. dogmátică, pl. dogmátice
dogmatism
DOGMATÍSM s. n. 1. Atitudine bazată pe o dogmă, respingând îndoiala și critica. 2. Comportament al unei persoane dogmatice. – Din fr. dogmatisme. Cf. rus. dogmatizm. DOOM
dogmatísm s. n.
dogmatismul
DOGMATÍSM s. n. 1. Atitudine bazată pe o dogmă, respingând îndoiala și critica. 2. Comportament al unei persoane dogmatice. – Din fr. dogmatisme. Cf. rus. dogmatizm. DOOM
dogmatísm s. n.
dogmatismului
DOGMATÍSM s. n. 1. Atitudine bazată pe o dogmă, respingând îndoiala și critica. 2. Comportament al unei persoane dogmatice. – Din fr. dogmatisme. Cf. rus. dogmatizm. DOOM
dogmatísm s. n.
dogmatist
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatista
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatiste
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatistei
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatistele
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatistelor
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatistul
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatistului
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatiza
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizai
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizam
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizare
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizare
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatizarea
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatizară
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizarăm
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizarăți
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizase
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizasem
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizaseră
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizaserăm
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizaserăți
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizaseși
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizaseți
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizat
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizau
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizași
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizați
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizează
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizez
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizeze
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizezi
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizând
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizînd
DOGMATIZÁ, dogmatizez, vb. I. Intranz. A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentențios. – Din fr. dogmatiser. DOOM
dogmatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dogmatizeáză
dogmatizări
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatizării
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatizările
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatizărilor
DOGMATIZÁRE, dogmatizări, s. f. Acțiunea de a dogmatiza. – V. dogmatiza.
dogmatiști
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatiștii
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogmatiștilor
DOGMATÍST, -Ă, dogmatiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Dogmatic (3). – Din fr. dogmatiste. DOOM
dogmatístă (rar) s. f., g.-d. art. dogmatístei; pl. dogmatíste
dogme
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma. DOOM
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
dogmei
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma. DOOM
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
dogmele
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma. DOOM
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
dogmelor
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma. DOOM
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
dogoare
DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte; dogoreală. – Din dogori. DOOM
dogoáre s. f., g.-d. art. dogórii
dogor
DOGÓR s. n. v. dogoare.
dogorea
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoreai
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoreală
DOGOREÁLĂ s. f. Faptul de a dogori; dogoare. – Dogori + suf. -eală. DOOM
dogoreálă s. f., g.-d. art. dogorélii
dogoream
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorească
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoreau
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoreați
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoresc
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorește
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorești
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogori
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorii
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorim
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorind
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorire
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriră
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorirăm
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorirăți
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorise
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorisem
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriseră
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriserăm
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriserăți
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriseși
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriseți
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorit
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogorit
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogorita
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogorite
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoritei
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoritele
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoritelor
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoritoare
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritoarea
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritoarei
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritoarele
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritoarelor
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritor
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritori
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritorii
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritorilor
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritorul
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritorului
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogoritul
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoritului
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoriși
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriți
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti. DOOM
dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd
dogoriți
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoriții
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogoriților
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogorâre
DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
dogorât
DOGORÍT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorất, -ă adj.] – V. dogori.
dogorâtor
DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor. DOOM
dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre
dogul
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogului
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
dog s. m., pl. dogi
dogăria
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dogărie
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dogăriei
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dogării
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dogăriile
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dogăriilor
DOGĂRÍE1 s. f. Meseria dogarului; butnărie. – Dogar + suf. -ie. DOOM
dogăríe s. f., art. dogăría, g.-d. art. dogăríei; (ateliere) pl. dogăríi, art. dogăríile
dohan
DUHÁN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan. DOOM
duhán (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhánuri
dohot
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohotar
DOHOTÁR, dohotari, s. m. (Regional) Cel care face sau vinde dohot.
dohotnița
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. DOOM
dohótniță (reg.) s. f., g.-d. art. dohótniței; pl. dohótnițe
dohotnițe
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. DOOM
dohótniță (reg.) s. f., g.-d. art. dohótniței; pl. dohótnițe
dohotniței
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. DOOM
dohótniță (reg.) s. f., g.-d. art. dohótniței; pl. dohótnițe
dohotnițele
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. DOOM
dohótniță (reg.) s. f., g.-d. art. dohótniței; pl. dohótnițe
dohotnițelor
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. DOOM
dohótniță (reg.) s. f., g.-d. art. dohótniței; pl. dohótnițe
dohotul
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohotului
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohoturi
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohoturile
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohoturilor
DÓHOT, (2) dohoturi, s. n. (Reg.) 1. Lichid uleios obținut prin distilarea unor materiale vegetale și folosit la ungerea osiilor carului și căruței; păcură pentru uns osiile. 2. Sortiment de dohot (1). – Din ucr. dehotĭ. DOOM
dóhot (reg.) s. n., (sorturi) pl. dóhoturi
dohăni
DUHĂNÍ, duhănesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A fuma. Să mai duhănim o țigarcă de tutun. C. PETRESCU, Î. II 12. Se puse pe-o ciotîrcă, ca în ticnă să-și duhănească cea otravă de titiun. ȘEZ. VIII 65. – Variantă: dohăní vb. IV.
doi
DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae. DOOM
dóuă súte num.; 200/CC
doica
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doichii
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doici
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doici
DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43.
doicii
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doicile
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doicilor
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doicire
DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. – Din doică.
doicăi
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. DOOM
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
doilea
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-/ doi-] – Doi + le + a. DOOM
!dóilea (al ~) (do-i-/doi-) num. m., f. a dóua; al II-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a
doilea
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
doime
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doimea
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doimi
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doimii
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doimile
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doimilor
DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime. DOOM
doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími
doina
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. A cînta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. Iar vîntul doinește prin grîne. COȘBUC, P. II 23. ◊ Tranz. Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Și-i unul care merge-n frunte, Doinind un cîntec mlădios. DEȘLIU, M. 20. Flăcăul începu să doinească subțire, stins, un cîntec din război. DUMITRIU, N. 238. (Fig.) În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COȘBUC, P. I 191. (Cu complement intern) Cîntăreților din mai, Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301. – Pronunțat: doi-. – Variantă: (popular) doiná (PĂSCULESCU, L. P. 236) vb. I.
doina
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doinar
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinari
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinarii
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinarilor
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinarul
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinarului
DOINÁR, doinari, s. m. (Pop.) Doinaș. – Doină + suf. -ar. DOOM
doinár (pop.) s. m., pl. doinári
doinaș
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doinași
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doinașii
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doinașilor
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doinașul
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doinașului
DOINÁȘ, doinași, s. m. (Pop.) Cântăreț de doine; doinar. – Doină + suf. -aș. DOOM
doináș (pop.) s. m., pl. doináși
doine
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doinea
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doineai
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doineam
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinească
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doineau
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doineați
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinei
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doinele
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doinelor
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doinesc
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinește
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinești
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doini
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinii
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinim
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinind
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinire
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinire
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doinirea
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doiniri
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doinirii
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doinirile
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doinirilor
DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini. DOOM
doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri
doiniră
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinirăm
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinirăți
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinise
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinisem
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniseră
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniserăm
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniserăți
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniseși
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniseți
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinit
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinitoare
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitoarea
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitoarei
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitoarele
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitoarelor
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitor
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitori
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitorii
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitorilor
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitorul
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitorului
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor. DOOM
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doiniși
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doinișoara
DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară. DOOM
doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre
doinișoare
DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară. DOOM
doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre
doinișoarei
DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară. DOOM
doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre
doinișoarele
DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară. DOOM
doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre
doinișoarelor
DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară. DOOM
doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre
doinița
DOINÍȚĂ, doinițe, s. f. Diminutiv al lui doină; doinișoară. – Doină + suf. -iță. DOOM
doiníță s. f., g.-d. art. doiníței; pl. doiníțe
doinițe
DOINÍȚĂ, doinițe, s. f. Diminutiv al lui doină; doinișoară. – Doină + suf. -iță. DOOM
doiníță s. f., g.-d. art. doiníței; pl. doiníțe
doiniței
DOINÍȚĂ, doinițe, s. f. Diminutiv al lui doină; doinișoară. – Doină + suf. -iță. DOOM
doiníță s. f., g.-d. art. doiníței; pl. doiníțe
doinițele
DOINÍȚĂ, doinițe, s. f. Diminutiv al lui doină; doinișoară. – Doină + suf. -iță. DOOM
doiníță s. f., g.-d. art. doiníței; pl. doiníțe
doinițelor
DOINÍȚĂ, doinițe, s. f. Diminutiv al lui doină; doinișoară. – Doină + suf. -iță. DOOM
doiníță s. f., g.-d. art. doiníței; pl. doiníțe
doiniți
DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină. DOOM
doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 să doineáscă
doiniță
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
doisprece
DÓIȘPE, DÓUĂȘPE num. card. v. doisprezece. DOOM
!dóisprezece (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. dóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-); 12/XII
doisprecelea
DÓIȘPELEA, DÓUĂȘPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOM
!dóisprezecelea (al ~) (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. a dóuăsprezecea (-uăs-pre-/-uă-spre-); al XII-lea/al 12-lea, a XII-a/a 12-a
doisprezece
DÓIȘPE, DÓUĂȘPE num. card. v. doisprezece. DOOM
!dóisprezece (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. dóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-); 12/XII
doisprezecelea
DÓIȘPELEA, DÓUĂȘPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOM
!dóisprezecelea (al ~) (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. a dóuăsprezecea (-uăs-pre-/-uă-spre-); al XII-lea/al 12-lea, a XII-a/a 12-a
doisprezecime
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
doișpe
DÓIȘPE, DÓUĂȘPE num. card. v. doisprezece. DOOM
!dóisprezece (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. dóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-); 12/XII
doișpelea
DÓIȘPELEA, DÓUĂȘPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOM
!dóisprezecelea (al ~) (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. a dóuăsprezecea (-uăs-pre-/-uă-spre-); al XII-lea/al 12-lea, a XII-a/a 12-a
dojana
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). DOOM
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojeana
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeanare
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeanat
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenea
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeneai
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeneam
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenească
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeneau
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeneați
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenesc
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenește
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenești
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeni
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). DOOM
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojeni
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenii
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). DOOM
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojenii
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenile
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). DOOM
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojenilor
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). DOOM
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojenim
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenind
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenire
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenire
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojenirea
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojeniri
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojenirii
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojenirile
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojenirilor
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojeniră
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenirăm
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenirăți
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenise
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenisem
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniseră
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniserăm
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniserăți
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniseși
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniseți
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenit
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojenitoare
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitoarea
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitoarei
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitoarele
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitoarelor
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitor
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitori
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitorii
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitorilor
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitorul
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojenitorului
DOJENITÓR, -OÁRE, dojenitori, -oare, adj. Care dojenește; care exprimă un reproș, o imputare, o nemulțumire. – Dojeni + suf. -tor. DOOM
dojenitór adj. m., pl. dojenitóri; f. sg. și pl. dojenitoáre
dojeniși
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojeniți
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojânire
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojânit
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojăni
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojănire
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri
dojănit
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dol
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
dolantină
DOLANTÍNĂ s.f. Medicament de sinteză de tipul morfinei, întrebuințat ca analgezic. [< fr. dolantine – nume comercial].
dolar
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolari
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolarii
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolarilor
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolarul
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolarului
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia, Liberia etc. – Din engl., fr. dollar. DOOM
dolár s. m., pl. dolári; simb. $
dolby
DOLBY® s. n. Denumire comercială a unui sistem electronic de reducere a zgomotului de fond de pe benzile magnetice. – Din engl. Dolby [system]. DOOM
*dólby (angl.) s. n.
dolby
DÓLBY s. n. Denumire comercială a unui sistem electronic cu care sunt echipate magnetofoanele și casetofoanele de înaltă fidelitate, în scopul reducerii zgomotului benzii magnetice. – Din engl. Dolby [system].
dolce
DÓLCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Delicat, cu blândețe. – Cuv. it. DOOM
*dólce (it.) (muz.) adv.
dolcissimo
DOLCÍSSIMO adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu multă duioșie. – Cuv. it. DOOM
*dolcíssimo (it.) (muz.) adv.
doldora
DÓLDORA adj. invar., adv. (Umplut, plin, îndesat etc.) peste măsură, până la refuz. – Din tc. doldur. DOOM
!dóldora adj. invar., adv.
doleanța
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance. DOOM
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe
doleanțe
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance. DOOM
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe
doleanței
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance. DOOM
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe
doleanțele
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance. DOOM
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe
doleanțelor
DOLEÁNȚĂ, doleanțe, s. f. Dorință, cerere, plângere (expusă în scris sau oral). [Pr.: -le-an-] – Din fr. doléance. DOOM
doleánță (-le-an-) s. f., g.-d. art. doleánței; pl. doleánțe
dolent
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolenta
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolente
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolente
DOLÉNTE adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Dureros, cu tristețe. [< it. dolente].
dolentei
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolentele
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolentelor
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolentul
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolentului
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolenți
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolenții
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolenților
DOLÉNT, -Ă adj. (Rar) Plângăreț; tânguitor, trist, jalnic. [Cf. fr. dolent, it. dolente, lat. dolens].
dolerit
DOLERÍT s.n. (Geol.) Rocă magmatică efuzivă, având compoziția bazaltului, de care se deosebește însă prin lipsa olivinei. [< germ. Dolerit]. DOOM
dolerít s. n.
doleritul
DOLERÍT s.n. (Geol.) Rocă magmatică efuzivă, având compoziția bazaltului, de care se deosebește însă prin lipsa olivinei. [< germ. Dolerit]. DOOM
dolerít s. n.
doleritului
DOLERÍT s.n. (Geol.) Rocă magmatică efuzivă, având compoziția bazaltului, de care se deosebește însă prin lipsa olivinei. [< germ. Dolerit]. DOOM
dolerít s. n.
dolf
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dolia
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
dolic
DÓLIC s.m. Plantă erbacee leguminoasă din țările calde, cu flori violete și având ca fructe păstăi colorate în violet-purpuriu lucitor; fasole japoneză. [< fr. dolic].
dolicho
DOLIHO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „alungit”, „lung”. [Var. dolico-, scris și dolicho-. / < fr. dolicho-, cf. gr. dolichos].
dolico
DOLIHO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „alungit”, „lung”. [Var. dolico-, scris și dolicho-. / < fr. dolicho-, cf. gr. dolichos].
dolicocefal
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolicocefalie
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolicopod
DOLIHOPÓD s.n. (Zool.) Lăcustă subțire, decolorată, cu apendicele foarte alungite, care trăiește în cavernele din regiunile mediteraneene. [< fr. dolichopode].
dolie
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
doliei
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
doliho
DOLIHO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „alungit”, „lung”. [Var. dolico-, scris și dolicho-. / < fr. dolicho-, cf. gr. dolichos].
dolihocefal
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefala
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefale
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalei
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalele
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalelor
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefali
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalia
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefalie
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefaliei
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefalii
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalii
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefaliile
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefaliilor
DOLIHOCEFALÍE s. f. v. dolicocefalie. DOOM
!dolicocefalíe s. f., art. dolicocefalía, g.-d. dolicocefalíi, art. dolicocefalíei
dolihocefalilor
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalul
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocefalului
DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOOM
!dolicocefál adj. m., pl. dolicocefáli; f. dolicocefálă, pl. dolicocefále
dolihocolon
DOLIHOCOLÓN s.n. (Med.) Alungirea anormală a colonului. [< fr. dolichocôlon, cf. gr. dolichos – alungit, kolon – intestin gros].
dolihopod
DOLIHOPÓD s.n. (Zool.) Lăcustă subțire, decolorată, cu apendicele foarte alungite, care trăiește în cavernele din regiunile mediteraneene. [< fr. dolichopode].
dolii
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
doliile
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
doliilor
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ. DOOM
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
dolina
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
dolina
DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline. DOOM
dolínă s. f., g.-d. art. dolínei; pl. dolíne
doline
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
doline
DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline. DOOM
dolínă s. f., g.-d. art. dolínei; pl. dolíne
dolinei
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
dolinei
DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline. DOOM
dolínă s. f., g.-d. art. dolínei; pl. dolíne
dolinele
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
dolinele
DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline. DOOM
dolínă s. f., g.-d. art. dolínei; pl. dolíne
dolinelor
DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec. DOOM
dóină s. f., g.-d. art. dóinei; pl. dóine
dolinelor
DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline. DOOM
dolínă s. f., g.-d. art. dolínei; pl. dolíne
doliu
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
doliul
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
doliului
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
dolium
DÓLIUM s.n. (Ist.) Vas mare de lut de dimensiunile unui butoi, folosit de greci și de romani pentru păstrarea lichidelor ori ca depozit de grâu. [Pron. -li-um. / < lat. dolium].
doliuri
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
doliurile
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
doliurilor
DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. DOOM
dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lĭu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri
doljean
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljean
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljeana
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljeanca
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljeanco
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljeanul
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljeanului
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljence
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljencei
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljencele
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljencelor
DOLJEÁNCĂ, doljence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Dolj. – Doljean + suf. -că. DOOM
doljeáncă s. f., g.-d. art. doljéncei; pl. doljénce
doljene
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljenei
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljenele
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljenelor
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljeni
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljenii
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
doljenilor
DOLJEÁN, -Ă, doljeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Dolj. 2. Adj. Care aparține județului Dolj sau doljenilor (1); referitor la județul Dolj ori la doljeni. – Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
doljeán adj. m., s. m., pl. doljéni; adj. f. doljeánă, pl. doljéne
dolly
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dolly
DÓLLY s. n. (Cin.) Macara mică de construcție specială, folosită pe platourile de filmare. – Din fr., engl. dolly.
dollyul
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dollyului
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dollyuri
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dollyurile
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dollyurilor
DÓLLY s. n. (Cin.) Dispozitiv pe care se instalează aparatul de filmat pentru a executa vederi panoramice. – Din fr., engl. dolly.
dolman
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolman
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmane
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmane
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmanele
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmanele
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmanelor
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmanelor
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmanul
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmanul
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmanului
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmanului
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmană
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmen
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmene
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmenele
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmenelor
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmenul
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmenului
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. DOOM
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
doloane
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
doloanele
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
doloanelor
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
doloare
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea. DOOM
durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
dolofan
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofana
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofane
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanei
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanele
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanelor
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofani
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanii
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanilor
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanul
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dolofanului
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
doloman
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolomană
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. DOOM
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolomit
DOLOMÍTĂ s. f. 1. Mineral format din carbonat de calciu și carbonat de magneziu, cristalizat în sistemul romboedric. 2. Rocă cu aspect grăunțos formată din dolomită (1). [Var.: dolomít s. n.] – Din fr. dolomite. DOOM
dolomítă s. f., g.-d. art. dolomítei
dolomitic
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomitica
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomitice
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticei
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticele
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticelor
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomitici
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticii
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticilor
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticul
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomiticului
DOLOMÍTIC, -Ă, dolomitici, -ce, adj. De dolomită, care conține dolomită, care este format din dolomită. – Din fr. dolomitique. DOOM
dolomític adj. m., pl. dolomítici; f. dolomítică, pl. dolomítice
dolomitizare
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomitizarea
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomitizări
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomitizării
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomitizările
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomitizărilor
DOLOMITIZÁRE s. f. Transformare a rocilor calcaroase în dolomită prin îmbogățirea în magneziu. – După fr. dolomitisation. DOOM
dolomitizáre s. f., g.-d. art. dolomitizắrii
dolomită
DOLOMÍTĂ s. f. 1. Mineral format din carbonat de calciu și carbonat de magneziu, cristalizat în sistemul romboedric. 2. Rocă cu aspect grăunțos formată din dolomită (1). [Var.: dolomít s. n.] – Din fr. dolomite. DOOM
dolomítă s. f., g.-d. art. dolomítei
dolon
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
dolonul
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
dolonului
DOLÓN s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].
dolopes
Dolopes, neam din Thessalia. Printre conducătorii dolopilor se număra și Peleus.
dolopi
Dolopi = Dolopes.
doloric
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
dolorica
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
dolorice
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricei
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricele
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricelor
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
dolorici
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricii
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricilor
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricul
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
doloricului
DOLÓRIC, -Ă adj. Senzații dolorice = senzații de durere. [Cf. lat. dolor – durere].
dolosi
dolosí (-sésc, -it), vb. – (Olt.) A calma. Creație expresivă, cf. domoli.
dolosire
dolosí (-sésc, -it), vb. – (Olt.) A calma. Creație expresivă, cf. domoli.
dolosit
dolosí (-sésc, -it), vb. – (Olt.) A calma. Creație expresivă, cf. domoli.
dolosiv
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosiva
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosive
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivei
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivele
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivelor
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivi
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivii
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivilor
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivul
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolosivului
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
doloziv
DOLOSÍV, -Ă, dolosivi, -e, adj. (Jur.; despre acțiuni, contracte etc.) Făcut prin înșelăciune, cu rea-credință. – Din fr. dolosif. DOOM
dolosív adj. m., pl. dolosívi; f. dolosívă, pl. dolosíve
dolul
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
dolului
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
doluri
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
dolurile
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
dolurilor
DOL, doluri, s. n. (Jur.) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. – Din fr. dol, lat. dolus. DOOM
dol (jur.) s. n., pl. dóluri
dom
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domațium
DOMÁȚIUM s.n. (Bot.) Organ vegetal sau cavitate a unui organ în care trăiesc viermi sau insecte. [< germ. Domatium, cf. gr. domation – căsuță].
dombaz
dombáz (-zuri), s. n. – Ponton, bac. Tc. dombaz (Șeineanu, III, 48). Sec. XVIII, înv.
dombra
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
dombre
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
dombrei
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
dombrele
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
dombrelor
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domeavostră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domen
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domenial
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domeniala
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domeniale
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialei
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialele
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialelor
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domeniali
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialii
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialilor
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialul
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenialului
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
domenii
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeniile
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeniilor
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeniu
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeniul
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeniului
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domenium
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domenă
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domeri
DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja. DOOM
!dumirí/dumerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumirésc/dumerésc, imperf. 3 sg. dumireá/dumereá; conj. prez. 3 să dumireáscă/să dumereáscă
domerire
DUMIRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumeríre s. f.] – V. dumiri. DOOM
!dumiríre/dumeríre (rar) s. f., g.-d. art. dumirírii/ dumerírii
domerit
DUMIRÍ vb. IV v. dumeri.
domesnic
DUMÉSNIC, -Ă, dumesnici, -ce, adj. (Înv.; despre animale) Domestic (1). – Lat. domesticus (sub influența sl. domaštĭnŭ). DOOM
dumésnic (înv.) adj. m., pl. dumésnici; f. dumésnică, pl. dumésnice
domesnici
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) domestici. – Din dumesnic. DOOM
dumesnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumesnicésc, imperf. 3 sg. dumesniceá; conj. prez. 3 să dumesniceáscă
domesnicie
DUMESNICÍE s. f. (Învechit) Stare în care se află un animal domestic, însușirea de a fi domestic. (Atestat în forma domesnicie) Înlesnirea cu care prinseră această pasăre, domesnicia și neînspăimîntarea ei... făcură ca ostașii să privească această întîmplare ca o minune. BĂLCESCU, O. II 105. – Variantă: domesnicíe s. f.
domesnicire
DOMESNICÍ vb. IV. v. dumesnici.
domesnicit
DUMESNICÍT, -Ă, dumesniciți, -te, adj. (Învechit, despre animale) Domesticit; (fig. despre oameni) potolit, îmblînzit. (Atestat în forma domesnicit) De nu s-ar teme duduca s-o mănînc. – Nu, moș Arbore, că te cred domesnicit. ALECSANDRI, T. 1379. – Variantă: domesnicít,-ă adj.
domestec
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestic
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestica
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestica
PRUN, pruni, s. m. Pom din familia rozaceelor, cu flori albe-verzui, cultivat pentru fructele sale comestibile (Prunus domestica). – Lat. prunus.
domestice
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticea
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticeai
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticeam
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticească
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticeau
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticeați
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticei
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticele
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticelor
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticesc
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticește
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticești
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domestici
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestici
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticii
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticii
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticilor
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticim
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticind
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticire
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticire
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticirea
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticiri
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticirii
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticirile
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticirilor
DOMESTICÍRE, domesticiri, s. f. Acțiunea de a (se) domestici și rezultatul ei; îmblânzire. – V. domestici. DOOM
domesticíre s. f., g.-d. art. domesticírii; pl. domesticíri
domesticiră
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticirăm
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticirăți
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticise
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticisem
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiseră
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiserăm
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiserăți
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiseși
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiseți
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticit
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticit
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticita
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitate
DOMESTICITÁTE s. f. (Rar) Starea, condiția de animal domestic. – Din fr. domesticité. DOOM
domesticitáte (rar) s. f., g.-d. art. domesticitắții
domesticitatea
DOMESTICITÁTE s. f. (Rar) Starea, condiția de animal domestic. – Din fr. domesticité. DOOM
domesticitáte (rar) s. f., g.-d. art. domesticitắții
domesticite
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitei
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitele
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitelor
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitul
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticitului
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticități
DOMESTICITÁTE s. f. (Rar) Starea, condiția de animal domestic. – Din fr. domesticité. DOOM
domesticitáte (rar) s. f., g.-d. art. domesticitắții
domesticității
DOMESTICITÁTE s. f. (Rar) Starea, condiția de animal domestic. – Din fr. domesticité. DOOM
domesticitáte (rar) s. f., g.-d. art. domesticitắții
domesticiși
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiți
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domesticiți
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticiții
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticiților
DOMESTICÍT, -Ă, domesticiți, -te, adj. Îmblânzit. – V. domestici.
domesticul
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domesticului
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestnic
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domestnici
DOMESTICÍ, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obișnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic. DOOM
domesticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domesticésc, imperf. 3 sg. domesticeá; conj. prez. 3 să domesticeáscă
domevoastră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domiavoastră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domicil
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domicilia
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliai
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliam
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliar
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliara
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliare
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarei
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarele
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarelor
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliari
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarii
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarilor
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarul
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliarului
DOMICILIÁR, -Ă, domiciliari, -e, adj. Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu. [Pr.: -li-ar] – Din fr. domiciliaire. DOOM
domiciliár (-li-ar) adj. m., pl. domiciliári; f. domiciliáră, pl. domiciliáre
domiciliară
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliarăm
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliarăți
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliase
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliasem
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliaseră
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliaserăm
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliaserăți
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliaseși
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliaseți
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliat
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliau
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliază
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliași
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliați
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domicilie
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliem
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliere
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliere
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domicilierea
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domicilieri
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domicilierii
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domicilierile
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domicilierilor
DOMICILIÉRE s. f. Faptul de a domicilia. [Pr.: -li-e-] – V. domicilia. DOOM
domiciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. domiciliérii
domiciliez
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domicilieze
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliezi
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domicilii
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domiciliile
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domiciliilor
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domiciliind
DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier. DOOM
domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)
domiciliu
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domiciliul
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domiciliului
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domin
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
domin
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
domina
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominai
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominam
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominant
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominanta
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominante
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantei
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantele
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantelor
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantul
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantului
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominantă
DOMINÁNTĂ, dominante, s. f. (Muz.; obișnuit la sg.) A cincea notă din gama diatonică, care împreună cu tonica (adică prima treaptă) formează o cvintă perfectă.
dominanța
DOMINÁNȚĂ, dominanțe, s. f. Însușirea de a fi dominant; preponderență. – Din fr. dominance.
dominanțe
DOMINÁNȚĂ, dominanțe, s. f. Însușirea de a fi dominant; preponderență. – Din fr. dominance.
dominanței
DOMINÁNȚĂ, dominanțe, s. f. Însușirea de a fi dominant; preponderență. – Din fr. dominance.
dominanțele
DOMINÁNȚĂ, dominanțe, s. f. Însușirea de a fi dominant; preponderență. – Din fr. dominance.
dominanțelor
DOMINÁNȚĂ, dominanțe, s. f. Însușirea de a fi dominant; preponderență. – Din fr. dominance.
dominanți
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominanții
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominanților
DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant. DOOM
dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte
dominare
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominare
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
dominarea
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
dominară
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominarăm
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominarăți
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominase
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominasem
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominaseră
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominaserăm
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominaserăți
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominaseși
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominaseți
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominat
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominat
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominata
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominate
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominatei
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominatele
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominatelor
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominatoare
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatoarea
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatoarei
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatoarele
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatoarelor
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominator
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatori
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatorii
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatorilor
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatorul
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatorului
DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator. DOOM
dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre
dominatul
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominatului
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominau
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominași
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominați
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominați
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominația
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominație
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominației
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominații
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominații
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominațiile
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominațiilor
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
dominaților
DOMINÁT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
dominațiune
DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio. DOOM
domináție (-ți-e) s. f., art. domináția (-ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (-ți-i-)
domine
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
domini
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominial
DOMENIÁL, -Ă, domeniali, -e, adj. (Rar) Care aparține unui domeniu (1), privitor la un domeniu. [Pr.: -ni-al] – Din fr. domanial (după domeniu). DOOM
domeniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. domeniáli; f. domeniálă, pl. domeniále
dominican
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominican
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominican
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicana
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicana
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicana
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicane
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicane
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicane
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicane
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanei
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanei
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanei
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanele
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanele
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanele
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanelor
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanelor
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanelor
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicani
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicani
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicani
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanii
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanii
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanii
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanilor
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanilor
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanilor
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicano
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicano
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicano
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanul
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanul
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanul
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanule
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanule
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanule
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanului
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanului
DOMINICÁN1, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr dintr-un ordin catolic întemeiat în Franța la începutul sec. XIII. 2. Adj. Care aparține dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominicanului
DOMINICÁN2, -Ă, dominicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține dominicanilor2 (1), privitor la dominicani2. – Din fr. dominicain. DOOM
dominicán adj. m., s. m., pl. dominicáni; adj. f., s. f. dominicánă, pl. dominicáne
dominioane
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominioanele
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominioanelor
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominion
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominionul
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominionului
DOMINIÓN, dominioane, s. n. Denumire dată începând din a doua jumătate a sec. XIX, unor posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (Canada, Australia, Noua Zeelandă). [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion. DOOM
dominión (-ni-on) s. n., pl. dominioáne
dominiu
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
dominium
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium. DOOM
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
domino
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
domino
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominoul
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
dominoul
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominoului
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
dominoului
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominouri
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
dominouri
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominourile
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
dominourile
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominourilor
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino. DOOM
dominó s. n., art. dominóul; pl. dominóuri
dominourilor
DOMINÓ, (1) dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.
dominând
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominînd
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari. DOOM
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominări
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
dominării
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
dominările
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
dominărilor
DOMINÁRE, dominări, s. f. Acțiunea de a (se) domina. – V. domina. DOOM
domináre s. f., g.-d. art. dominắrii; pl. dominắri
domiri
DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja. DOOM
!dumirí/dumerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumirésc/dumerésc, imperf. 3 sg. dumireá/dumereá; conj. prez. 3 să dumireáscă/să dumereáscă
domirire
DUMIRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumeríre s. f.] – V. dumiri. DOOM
!dumiríre/dumeríre (rar) s. f., g.-d. art. dumirírii/ dumerírii
domirire
DOMIRÍ vb. IV v. dumeri.
domirit
DOMIRÍ vb. IV v. dumeri.
domitale
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domițil
DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile. DOOM
domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)
domn
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domnea
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneai
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneam
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneasca
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domnească
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneau
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneavostră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domneați
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnesc
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domnesc
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnescul
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domnescului
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domnestic
DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care trăiește pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casă, de gospodărie, de familie, specific vieții gospodărești; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus. DOOM
doméstic adj. m., pl. doméstici; f. doméstică, pl. doméstice
domneta
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domnetale
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domnevostră
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domnezeu
DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. DOOM
bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.
domnește
DOMNÉȘTE adv. Ca un domn (3), ca un boier, boierește; p. ext. foarte bine. – Domn + suf. -ește. DOOM
domnéște adv.
domnește
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnești
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domnești
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domneștii
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domneștile
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domneștilor
DOMNÉSC, -EÁSCĂ, domnești, adj. 1. Care aparține domnului (3), privitor la domn; care emană de la domn; care aparține curții domnului. ♦ Bogat, îmbelșugat; elegant. 2. (În sintagmele) Mere domnești = varietate de mere mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. Măr domnesc = soi de măr care produce asemenea mere. – Domn + suf. -esc. DOOM
domnésc adj. m., f. domneáscă; pl. m. și f. domnéști
domni
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domni
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnia
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domnialui
DUMNEALÚI, DUMNEAÉI, dumnealor, pron. pers. m. și f. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a. ♦ (Fam.) Soț, soție. [Var.: (reg.) domnialúi pron. pers. m., dumneéi pron. pers. f.] – Domnia + lui (ei, lor).
domnie
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domniei
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domnii
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domnii
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnii
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domniile
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domniilor
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie. DOOM
!Domniíle Voástre loc. pr.
domnilor
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domnim
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnime
DOMNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Domni (5), număr mare de domni, totalitatea domnilor. Vara se plimbă pe-acolo domnimea, fug unii după alții și fac cîte de toate; e rîs și e larmă de chiuie hotarul. DAN, U. 291.
domnind
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnire
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnire
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domnirea
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domniri
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domnirii
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domnirile
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domnirilor
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.
domniră
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnirăm
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnirăți
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnise
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnisem
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domniseră
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domniserăm
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domniserăți
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domniseși
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domniseți
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnit
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnita
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domnitale
DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. DOOM
dumneavoástră pr. (abr. dv./dvs./d-voastră)
domnitoare
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoare
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarea
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarea
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarei
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarei
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarele
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarele
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarelor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitoarelor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitori
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitori
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorii
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorii
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorilor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorilor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorul
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorul
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorului
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitorului
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. DOOM
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domniși
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnișoară
DOMNIȘOÁRĂ, domnișoare, s. f. Termen de politețe pentru o fată (sau o femeie nemăritată); duduie. ◊ Domnișoară de onoare = a) fată tânără care însoțește mireasa la cununie; b) fată (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ (Fam.) Fiică. – Doamnă + suf. -ișoară. DOOM
domnișoáră s. f., g.-d. art. domnișoárei; pl. domnișoáre; abr. nom.-ac. sg. art. dra, g.-d. sg. art. drei
domnișor
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnișori
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnișorică
DOMNIȘORÍCĂ, domnișorele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui domnișoară. [Pl. și: domnișorici] – Domnișoară + suf. -ică. DOOM
domnișorícă (fam.) s. f., g.-d. art. domnișorélei/domnișorícii; pl. domnișoréle/domnișoríci, art. domnișorélele/domnișorícile
domnișorii
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnișorilor
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnișorul
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnișorului
DOMNIȘÓR, domnișori, s. m. Diminutiv al lui domn; (pop.) termen de politețe pentru un bărbat tânăr (necăsătorit). ♦ Fiu (neînsurat) al stăpânului (în raport cu angajații acestuia). – Domn + suf. -ișor. DOOM
domnișór (pop.) s. m., pl. domnișóri
domnița
DOMNÍȚĂ, domnițe, s. f. Fiică (sau soție) de domn (3); prințesă. ♦ (Poetic și fam.) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei tinere. – Doamnă + suf. -iță. DOOM
domníță s. f., g.-d. art. domníței; pl. domníțe
domnițe
DOMNÍȚĂ, domnițe, s. f. Fiică (sau soție) de domn (3); prințesă. ♦ (Poetic și fam.) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei tinere. – Doamnă + suf. -iță. DOOM
domníță s. f., g.-d. art. domníței; pl. domníțe
domniței
DOMNÍȚĂ, domnițe, s. f. Fiică (sau soție) de domn (3); prințesă. ♦ (Poetic și fam.) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei tinere. – Doamnă + suf. -iță. DOOM
domníță s. f., g.-d. art. domníței; pl. domníțe
domnițele
DOMNÍȚĂ, domnițe, s. f. Fiică (sau soție) de domn (3); prințesă. ♦ (Poetic și fam.) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei tinere. – Doamnă + suf. -iță. DOOM
domníță s. f., g.-d. art. domníței; pl. domníțe
domnițelor
DOMNÍȚĂ, domnițe, s. f. Fiică (sau soție) de domn (3); prințesă. ♦ (Poetic și fam.) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei tinere. – Doamnă + suf. -iță. DOOM
domníță s. f., g.-d. art. domníței; pl. domníțe
domniți
DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn. DOOM
domní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 să domneáscă
domnu
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.
domnul
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domnului
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de obicei o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu. ♦ Isus Hristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) Domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, Doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus. DOOM
bóul-Dómnului (insectă) s. m. art.
domoala
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoale
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoalei
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoalele
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoalelor
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoi
domăí (-ăi, -ít), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.
domol
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domola
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolea
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoleai
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoleam
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolească
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoleau
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoleați
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolesc
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolește
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolești
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoli
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domoli
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolii
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domolii
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolilor
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domolim
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolind
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolire
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolire
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domolirea
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domoliri
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domolirii
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domolirile
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domolirilor
DOMOLÍRE, domoliri, s. f. Acțiunea de a (se) domoli. – V. domoli. DOOM
domolíre s. f., g.-d. art. domolírii; pl. domolíri
domoliră
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolirăm
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolirăți
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolise
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolisem
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliseră
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliserăm
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliserăți
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliseși
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliseți
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolit
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domolit
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolita
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolite
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolitei
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolitele
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolitelor
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolitul
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolitului
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domoliși
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliți
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domoliți
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domoliții
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domoliților
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
domolul
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domolului
DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). DOOM
domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále
domorât
DOMOLÍT, -Ă, domoliți, -te, adj. Potolit, încet, liniștit. Din mersul domolit al calului, Tomșa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci. SADOVEANU, O. VII 7.
dompta
DOMPTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A supune, a îmblânzi (fiare). ♦ (Fig.) A înfrâna, a stăpâni. [< fr. dompter].
domptare
DOMPTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A supune, a îmblânzi (fiare). ♦ (Fig.) A înfrâna, a stăpâni. [< fr. dompter].
domptat
DOMPTÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A supune, a îmblânzi (fiare). ♦ (Fig.) A înfrâna, a stăpâni. [< fr. dompter].
domra
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domre
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domrei
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domrele
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domrelor
DÓMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dómbră s. f.] – Din rus. domra. DOOM
dómră s. f., g.-d. art. dómrei; pl. dómre
domui
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domul
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domuli
DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. DOOM
domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă
domului
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domuri
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domurile
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domurilor
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domă
DOM, domuri, s. n. 1. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc.; p. ext. clădire monumentală; p. restr. acoperiș care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale. 2. Recipient de oțel montat la partea superioară a cazanelor orizontale de aburi. 3. Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. [Var.: (înv., 1) dómă s. f.] – Din fr. dôme. Cf. it. d u o m o, germ. Dom. DOOM
dom s. n., pl. dómuri
domăi
domăí (-ăi, -ít), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.
domăire
domăí (-ăi, -ít), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.
domăit
domăí (-ăi, -ít), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.
domăni
domăí (-ăi, -ít), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.
don
DON s.m. Titlu de curtoazie cu care spaniolii se adresează bărbaților. [< sp. don]. DOOM
*Don Quijóte (personaj) [Quijo pron. chiho] (Qui-) s. propriu m.
dona
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donai
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaima
dunanmá (-ále), s. f. – 1. Flotă turcă. – 2. Petrecere, chermeză. – Var. dunalma. Tc. donanma (Șeineanu, III, 49), Sec. XVIII, înv.
donam
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donamna
dunanmá (-ále), s. f. – 1. Flotă turcă. – 2. Petrecere, chermeză. – Var. dunalma. Tc. donanma (Șeineanu, III, 49), Sec. XVIII, înv.
donanma
dunanmá (-ále), s. f. – 1. Flotă turcă. – 2. Petrecere, chermeză. – Var. dunalma. Tc. donanma (Șeineanu, III, 49), Sec. XVIII, înv.
donare
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donare
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donarea
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donariu
DONÁRIU s.n. Parte a unui templu sau a altui edificiu antic unde se păstrau ofrandele aduse zeilor. ♦ Piesă cu caracter votiv. [< fr., lat. donarium].
donară
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donarăm
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donarăți
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donase
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donasem
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaseră
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaserăm
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaserăți
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaseși
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donaseți
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donat
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donat
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare.
donatar
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatara
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatare
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarei
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarele
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarelor
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatari
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarii
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarilor
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarul
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatarului
DONATÁR, -Ă, donatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se face o donație. – Din fr. donataire, lat. donatarius. DOOM
donatáră (femeie care primește o donație) s. f., g.-d. art. donatárei; pl. donatáre
donatism
DONATÍSM s.n. Mișcare secretă, inițiată în sec. IV de episcopul Donatus la Cartagina, care cerea supunerea la canoane grele a creștinilor care își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase. [< fr. donatisme].
donatismul
DONATÍSM s.n. Mișcare secretă, inițiată în sec. IV de episcopul Donatus la Cartagina, care cerea supunerea la canoane grele a creștinilor care își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase. [< fr. donatisme].
donatismului
DONATÍSM s.n. Mișcare secretă, inițiată în sec. IV de episcopul Donatus la Cartagina, care cerea supunerea la canoane grele a creștinilor care își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase. [< fr. donatisme].
donatist
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatist
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatista
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatista
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiste
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiste
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistei
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistei
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistele
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistele
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistelor
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistelor
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistul
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistul
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistului
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatistului
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donativ
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donative
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donativele
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donativelor
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donativul
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donativului
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donativum
DONATÍVUM s.n. (Ist.) Dar în bani acordat soldaților de împărații romani la urcarea lor pe tron. [< lat. donativum]. DOOM
donatív s. n., pl. donatíve
donatiști
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiști
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiștii
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiștii
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiștilor
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatiștilor
DONATÍST, -Ă adj. Referitor la donatism. // s.m. și f. Adept al donatismului. [< fr. donatiste].
donatoare
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatoarea
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatoarei
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatoarele
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatoarelor
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donator
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatore
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatori
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatorii
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatorilor
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatorul
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donatorului
DONATÓR, -OÁRE, donatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o donație. ◊ Donator de sânge = persoană sănătoasă care oferă o cantitate din sângele propriu pentru transfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator. DOOM
donatór (bărbat care donează) s. m., pl. donatóri
donată
DONÁTĂ s.f. Nume dat cărților tipărite înainte de invenția tiparului, a căror imprimare se făcea cu clișee gravate în lemn și acoperite cu cerneală. [< (Aelius) Donatus – gramatic latin].
donau
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donași
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donați
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donația
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donație
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donației
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donații
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donațiile
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donațiilor
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donațiune
DONAȚIÚNE s. f. v. donație. DOOM
donáție (-ți-e) s. f., art. donáția (-ți-a), g.-d. art. donáției; pl. donáții, art. donáțiile (-ți-i-)
donchihotesc
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donchihotism
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
donchijotesc
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donchijotism
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
donchișotesc
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donchișotism
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
dondăi
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăire
DONDĂÍ vb. IV v. dondăni.
dondăit
DONDĂÍ vb. IV v. dondăni.
dondănea
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăneai
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăneam
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănească
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăneau
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăneați
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănesc
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănește
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănești
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăni
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănii
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănim
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănind
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănire
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănire
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
dondăniră
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănirăm
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănirăți
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănise
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănisem
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniseră
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniserăm
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniserăți
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniseși
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniseți
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănit
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondănit
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
dondăniși
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
dondăniți
DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă
donează
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donez
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
doneze
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donezi
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
dong
DONG s.m. Unitate monetară în Vietnam. [< fr. dong < cuv. vietnamez].
donicioara
DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară. DOOM
donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre
donicioare
DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară. DOOM
donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre
donicioarei
DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară. DOOM
donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre
donicioarele
DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară. DOOM
donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre
donicioarelor
DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. – Doniță + suf. -ioară. DOOM
donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre
donicuță
DONICÚȚĂ, donicuțe, s. f. Donicioară. Fetele care-s frumoase Nu se țin cu prune grase, Ci cu vin din donicuțe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432.
doniț
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
donița
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
donițar
donițar, donițari s. m. (intl.) denunțător, delator; informator.
donițe
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
doniței
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
donițele
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
donițelor
DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. DOOM
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
donjoane
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjoanele
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjoanelor
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjon
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjonul
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjonului
DONJÓN, donjoane, s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat al unui castel medieval. – Din fr. donjon. DOOM
donjón s. n., pl. donjoáne
donjuan
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donjuanesc
DONJUANÉSC, -Ă, donjuanești, adj. (Livr.) De donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -esc.
donjuani
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donjuanii
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donjuanilor
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donjuanism
DONJUANÍSM s. n. Atitudine, caracter, faptă de donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
*donjuanísm (-ju-a-) s. n.
donjuanismul
DONJUANÍSM s. n. Atitudine, caracter, faptă de donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
*donjuanísm (-ju-a-) s. n.
donjuanismului
DONJUANÍSM s. n. Atitudine, caracter, faptă de donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
*donjuanísm (-ju-a-) s. n.
donjuanul
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donjuanului
DONJUÁN, donjuani, s. m. Bărbat care umblă întruna după aventuri amoroase; om seducător, crai. [Pr.: -ju-an, j pron. și sp. h] – Din fr. don Juan. DOOM
donjuán (tip uman) (-ju-an) s. m., pl. donjuáni
donoare
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoare
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarea
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarea
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarei
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarei
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarele
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarele
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarelor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoarelor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donoima
dunanmá (-ále), s. f. – 1. Flotă turcă. – 2. Petrecere, chermeză. – Var. dunalma. Tc. donanma (Șeineanu, III, 49), Sec. XVIII, înv.
donor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donori
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donori
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorii
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorii
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorilor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorilor
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorul
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorul
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorului
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donorului
DONÓR, -OÁRE, donori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Fiz.) Atom tri- sau pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. 2. S. m. (Biol.) Individ care cedează celule, cromozomi etc. 3. Adj. (Despre atomi) Care poate ceda electroni. – Din fr. donneur, engl. donor. DOOM
donór2 s. m., pl. donóri
donquijotesc
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijotesca
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijotescul
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijotescului
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijotești
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijoteștii
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijoteștile
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijoteștilor
DONQUIJOTÉSC, -Ă, donquijotești, adj. Caracterizat prin donquijotism. [Pr. donchiho-. – Var.: donchihotésc, -éscă, donchijotésc, -ă, donchișotésc, -ă adj.] – Don Quijote (n. pr.) + suf. -esc. DOOM
donquijotésc [quijo pron. chiho] (-qui-) adj. m., f. donquijotéscă; pl. m. și f. donquijotéști
donquijotism
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
donquijotismul
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
donquijotismului
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme. DOOM
donquijotísm (livr.) [quijo pron. chiho] (-qui-) s. n.
donând
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donînd
DONÁ, donez, vb. I. Tranz. A face o donație, a dărui un bun. – Din fr. donner, lat. donare. DOOM
doná (a ~) vb., ind. prez. 3 doneáză
donări
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donării
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donările
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donărilor
DONÁRE s. f. Faptul de a dona; donație. – V. dona. DOOM
donáre s. f., g.-d. art. donắrii
donșoară
donșoară, donșoare s. f. domnișoară.
donț
donț (-țuri), s. n. – (Trans.) Lovitură în cap. Mag. duc (Gáldi, Dict., 125). După Scriban, legat de rus. donce „fund”.
doo
DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae. DOOM
dóuă súte num.; 200/CC
doodzeci
DOUĂZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între nouăsprezece și douăzeci și unu. ◊ (Adjectival) Douăzeci de cărți. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăzeci de ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte douăzeci de mașini. ◊ (Substantivat) Cinci de douăzeci. [Pr.: do-uă-] – Două + zeci. DOOM
douăzéci și únulea (al ~) num. m., f. a douăzéci și úna; al XXI-lea/al 21-lea, a XXI-a/a 21-a
doola
DEHULÁ vb. I v. dăula. DOOM
dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză
doolea
DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae. DOOM
dóuă súte num.; 200/CC
dooni
DUHĂNÍ, duhănesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A fuma. – Din duhan. DOOM
duhăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhănésc, imperf. 3 sg. duhăneá; conj. prez. 3 să duhăneáscă
doozeci
DOUĂZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între nouăsprezece și douăzeci și unu. ◊ (Adjectival) Douăzeci de cărți. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăzeci de ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte douăzeci de mașini. ◊ (Substantivat) Cinci de douăzeci. [Pr.: do-uă-] – Două + zeci. DOOM
douăzéci și únulea (al ~) num. m., f. a douăzéci și úna; al XXI-lea/al 21-lea, a XXI-a/a 21-a
dop
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopa
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopai
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaj
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopaje
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopajele
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopajelor
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopajul
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopajului
DOPÁJ, dopaje, s. n. Dopare. – Din fr. dopage. DOOM
dopáj s. n., pl. dopáje
dopam
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopant
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopanta
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopante
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopantei
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopantele
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopantelor
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopantul
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopantului
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopanți
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopanții
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopanților
DOPÁNT, -Ă, dopanți, -te, adj., s. n. (Substanță stimulatoare) care sporește calitățile motrice (ale unui sportiv] – Din fr. dopant. DOOM
*dopánt adj. m., pl. dopánți; f. dopántă, pl. dopánte
dopare
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopare
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
doparea
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
dopară
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
doparăm
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
doparăți
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopase
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopasem
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaseră
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaserăm
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaserăți
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaseși
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopaseți
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopat
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopat
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper.
dopau
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopași
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopați
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopează
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopez
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopeze
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopezi
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
doping
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopingul
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopingului
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopinguri
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopingurile
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopingurilor
DÓPING s. n. Substanță chimică stimulatoare folosită la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din engl., fr. doping. DOOM
dóping s. n.
dopotrivă
DEOPOTRÍVĂ adv. În mod egal, la fel, fără deosebire. [Var.: (reg.) dopotrívă adv.] – De4 + o + potrivă. DOOM
!deopotrívă [deo pron. de-o (tempo lent)/deo (tempo rapid)] (de-o-po-tri-) adv.
doprică
DRÓPICĂ s. f. (Med.; pop.) Hidropizie. – Din ngr. drópikas (= idrópikus). DOOM
drópică (pop.) s. f., g.-d. art. drópicii
dopros
DOPRÓS s. n. (Jur.; Mold., învechit) Anchetă, interogatoriu. Strigarea obștiei este doprosul și giudecata regimului trecut. RUSSO, S. 115. ◊ Expr. A face sau a lua (cuiva) dopros sau a lua (pe cineva) la dopros = a interoga, a ancheta (pe cineva), a cere (cuiva) socoteală, a face (pe cineva) răspunzător. Dacă nu mă credeți, exelenție, puteți să-i luați dopros chiar dumnisale. ALECSANDRI, T. 1398.
doptor
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
doptorie
DOFTORÍE s. f. v. doctorie. DOOM
doctoríe s. f., art. doctoría, g.-d. art. doctoríei; pl. doctoríi, art. doctoríile
dopul
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopului
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopuri
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopurile
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopurilor
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop. DOOM
dop s. n., pl. dópuri
dopușoare
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopușoarele
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopușoarelor
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopușor
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopușorul
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopușorului
DOPUȘÓR, dopușoare, s. n. Diminutiv al lui dop. – Dop + suf. -ușor. DOOM
dopușór s. n., pl. dopușoáre
dopând
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopînd
DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper. DOOM
dopá (a ~) vb., ind. prez. 3 dopeáză
dopări
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
dopării
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
dopările
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
dopărilor
DOPÁRE, dopări, s. f. Acțiunea de a (se) dopa și rezultatul ei; dopaj. – V. dopa. DOOM
dopáre s. f., g.-d. art. dopắrii; pl. dopắri
dor
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dor
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. DOOM
dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
dorada
DORÁDĂ s.f. Nume dat mai multor pești teleosteeni cu reflexe aurii. [< fr. dorade]. DOOM
dorádă s. f., g.-d. art. dorádei; pl. doráde
dorade
DORÁDĂ s.f. Nume dat mai multor pești teleosteeni cu reflexe aurii. [< fr. dorade]. DOOM
dorádă s. f., g.-d. art. dorádei; pl. doráde
doradei
DORÁDĂ s.f. Nume dat mai multor pești teleosteeni cu reflexe aurii. [< fr. dorade]. DOOM
dorádă s. f., g.-d. art. dorádei; pl. doráde
doradele
DORÁDĂ s.f. Nume dat mai multor pești teleosteeni cu reflexe aurii. [< fr. dorade]. DOOM
dorádă s. f., g.-d. art. dorádei; pl. doráde
doradelor
DORÁDĂ s.f. Nume dat mai multor pești teleosteeni cu reflexe aurii. [< fr. dorade]. DOOM
dorádă s. f., g.-d. art. dorádei; pl. doráde
dorangă
DORÎ́NGĂ, dorîngi, s. f. Prăjină fixată în interiorul caselor țărănești sau sub streașină, pe care se atîrnă rufe sau alte obiecte; culme (3). ♦ Prăjină cu care se poartă de către două persoane un hîrdău; părîngă.
dorat
DORÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Aurit. [Cf. it. dorato, fr. doré].
dordoliu
DURDULÍU, -ÍE, durdulii, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras (1), rotofei, dolofan; bucălat; durd. – Durd + suf. -uliu. DOOM
durdulíu adj. m., f. durdulíe; pl. m. și f. durdulíi
dordora
DÓLDORA adj. invar., adv. (Umplut, plin, îndesat etc.) peste măsură, până la refuz. – Din tc. doldur. DOOM
!dóldora adj. invar., adv.
dorea
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorea
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. DOOM
dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
doreai
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doream
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorească
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doreau
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doreați
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doremi
do-re-mi expr. s. invar. (intl.) furt de aparatură audio.
dorere
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea. DOOM
durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
doresc
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorește
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorești
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dori
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorian
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorian
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
doriana
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
doriana
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorianul
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorianul
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorianului
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorianului
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
doric
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
dorica
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
dorice
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricei
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricele
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricelor
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
dorici
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricii
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricilor
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricism
DORICÍSM s.n. (Lingv.) Caracteristica dialectului doric al limbii grecești vechi; dorism. [Cf. it. doricismo].
doricismul
DORICÍSM s.n. (Lingv.) Caracteristica dialectului doric al limbii grecești vechi; dorism. [Cf. it. doricismo].
doricismului
DORICÍSM s.n. (Lingv.) Caracteristica dialectului doric al limbii grecești vechi; dorism. [Cf. it. doricismo].
doricul
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
doricului
DÓRIC, -Ă, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecești, caracterizată prin coloane fără bază și prin capiteluri fără ornamente. ♦ (Despre clădiri sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus. DOOM
dóric adj. m., pl. dórici; f. dórică, pl. dórice
dorida
Dorida = Doris.
doriene
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
doriene
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienei
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienei
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienele
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienele
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienelor
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienelor
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorieni
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorieni
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienii
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienii
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienilor
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorienilor
DORIÁN, -Ă, dorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație stabilită în antichitate în Pelopones, în Grecia insulară și pe coastele Asiei Mici; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține dorienilor (1), privitor la dorieni; doric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. dorien. DOOM
dorián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. doriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. doriánă, pl. doriéne
dorifor
DORIFÓR s.m. Soldat în corpul de gardă al vechilor regi perși. [< fr. doryphore, cf. gr. doryphoros – purtător de lance].
dorii
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorim
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorind
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doringă
DORÎ́NGĂ, dorîngi, s. f. Prăjină fixată în interiorul caselor țărănești sau sub streașină, pe care se atîrnă rufe sau alte obiecte; culme (3). ♦ Prăjină cu care se poartă de către două persoane un hîrdău; părîngă.
dorința
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. DOOM
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe
dorințe
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. DOOM
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe
dorinței
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. DOOM
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe
dorințele
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. DOOM
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe
dorințelor
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. DOOM
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe
dorire
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorire
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
dorirea
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
doriri
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
doririi
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
doririle
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
doririlor
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
doriră
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorirăm
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorirăți
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doris
Doris, una dintre oceanide, fiica lui Oceanus și a lui Tethys. S-a căsătorit cu propriul ei frate, Nereus, cu care a avut cincizeci de fete, numite nereide.
dorise
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorisem
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriseră
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriserăm
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriserăți
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriseși
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriseți
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorism
DORÍSM s.n. Doricism. [Cf. it. dorismo].
dorit
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
dorit
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
dorita
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
dorite
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doritei
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doritele
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doritelor
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doritoare
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritoare
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoare
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarea
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritoarea
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarea
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarei
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarei
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarele
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarele
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarelor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritoarelor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritori
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritori
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritori
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorii
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritorii
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorii
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorile
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritorilor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritoáre (plantă) s. f., g.-d. art. doritórii; pl. doritóri
doritorilor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorilor
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorul
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorul
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorului
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritorului
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. DOOM
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre
doritul
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doritului
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doriși
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriți
DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tinde, a râvni, a năzui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intenția; a vrea. ◊ Expr. Cum dorești (sau doriți etc.), formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aștepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerăbdare. 3. A simți o atracție erotică. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor. DOOM
dorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorésc, imperf. 3 sg. doreá; conj. prez. 3 să doreáscă
doriți
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doriții
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
doriților
DORÍT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste ! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga !!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrânii] n-aveau copii, și, doamne ! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.
dorjincă
DORJÍNCĂ, dorjinci, s. f. (Reg.) Hat. – Ucr. dorožen'ka.
dorm
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormea
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormeai
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormeam
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormeau
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormeați
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormeza
DORMÉZĂ, dormeze, s. f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. DOOM
dorméză s. f., g.-d. art. dormézei; pl. dorméze
dormeze
DORMÉZĂ, dormeze, s. f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. DOOM
dorméză s. f., g.-d. art. dormézei; pl. dorméze
dormezei
DORMÉZĂ, dormeze, s. f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. DOOM
dorméză s. f., g.-d. art. dormézei; pl. dorméze
dormezele
DORMÉZĂ, dormeze, s. f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. DOOM
dorméză s. f., g.-d. art. dormézei; pl. dorméze
dormezelor
DORMÉZĂ, dormeze, s. f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. DOOM
dorméză s. f., g.-d. art. dormézei; pl. dorméze
dormi
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormii
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormim
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormind
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormire
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormire
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormirea
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormiri
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormirii
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormirile
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormirilor
dormí (-m, -mít), vb. – A se afla în stare de somn. – Mr. dormu, durnire, megl. dorm, istr. dormu. Lat. dormῑre (Cihac, I, 81; Pușcariu 544; Candrea-Dens., 506; REW 2751); cf. it. dormire, prov., fr., cat., sp., port. dormir. Cf. și adormi, dormita. – Der. dormitor, s. n. (cameră de dormit); dormeză, s. f., din fr. dormeuse.
dormiră
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormirăm
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormirăți
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormise
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormisem
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiseră
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiserăm
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiserăți
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiseși
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiseți
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormit
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormit
DORMÍT s. n. Faptul de a dormi; somn. – V. dormi. DOOM
dormít s. n.
dormita
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitai
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitam
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitare
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitară
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitarăm
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitarăți
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitase
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitasem
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitaseră
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitaserăm
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitaserăți
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitaseși
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitaseți
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitat
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitau
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitași
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitați
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitează
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitez
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormiteze
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitezi
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitiv
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitiva
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitive
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivei
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivele
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivelor
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivi
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivii
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivilor
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivul
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitivului
DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif].
dormitoare
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitoarele
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitoarelor
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitor
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitoriu
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitorul
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitorului
DORMITÓR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium. DOOM
dormitór s. n., pl. dormitoáre
dormitul
DORMÍT s. n. Faptul de a dormi; somn. – V. dormi. DOOM
dormít s. n.
dormitului
DORMÍT s. n. Faptul de a dormi; somn. – V. dormi. DOOM
dormít s. n.
dormitând
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormitînd
DORMITÁ, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi ușor și intermitent, a ațipi din când în când; a moțăi, a picoti. – Din lat. dormitare. DOOM
dormitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dormiteáză
dormiși
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dormiți
DORMÍ, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi încet la treabă, a se mișca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece în jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A rămâne peste noapte undeva; a mânea. 3. Fig. A zăcea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmí vb. IV] – Lat. dormire. DOOM
dormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dorm, imperf. 3 sg. dormeá; cond. prez. 2 sg. (în imprecații) dormíre-ai
dorn
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dorna
DÓRNĂ, dorne, s. f. (Regional) Vîrtej, vîltoare, bulboană. DOOM
dórnă (bulboană) (reg.) s. f., g.-d. art. dórnei; pl. dórne
dorne
DÓRNĂ, dorne, s. f. (Regional) Vîrtej, vîltoare, bulboană. DOOM
dórnă (bulboană) (reg.) s. f., g.-d. art. dórnei; pl. dórne
dornei
DÓRNĂ, dorne, s. f. (Regional) Vîrtej, vîltoare, bulboană. DOOM
dórnă (bulboană) (reg.) s. f., g.-d. art. dórnei; pl. dórne
dornele
DÓRNĂ, dorne, s. f. (Regional) Vîrtej, vîltoare, bulboană. DOOM
dórnă (bulboană) (reg.) s. f., g.-d. art. dórnei; pl. dórne
dornelor
DÓRNĂ, dorne, s. f. (Regional) Vîrtej, vîltoare, bulboană. DOOM
dórnă (bulboană) (reg.) s. f., g.-d. art. dórnei; pl. dórne
dornic
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornic
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornica
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornica
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornice
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornice
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicei
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicei
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicele
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicele
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicelor
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicelor
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornici
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornici
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicii
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicii
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicilor
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicilor
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicul
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicul
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicului
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornicului
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic. DOOM
dórnic2 s. m., pl. dórnici
dornul
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dornului
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dornuri
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dornurile
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dornurilor
DORN, dornuri, s. n. (Tehn.) 1. Priboi (1). 2. Unealtă de forma unei tije cilindrice sau conice, având rolul de a prinde, de a degaja, de a deplasa etc. o piesă. – Din germ. Dorn. DOOM
dorn (instrument) s. n., pl. dórnuri
dorobanț
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanțe
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanți
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanții
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanților
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanțul
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanțule
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobanțului
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. DOOM
dorobánț s. m., pl. dorobánți
dorobănțeasca
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțesc
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțescul
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțescului
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțești
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțeștii
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțeștile
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțeștilor
DOROBĂNȚÉSC, -EÁSCĂ, dorobănțești, adj. (Înv.) Al dorobanților, privitor la dorobanți. – Dorobanț + suf. -esc. DOOM
dorobănțésc adj. m., f. dorobănțeáscă; pl. m. și f. dorobănțéști
dorobănțime
DOROBĂNȚÍME s. f. (Înv.) Mulțime de dorobanți (1); totalitatea dorobanților. – Dorobanț + suf. -ime. DOOM
dorobănțíme s. f., g.-d. art. dorobănțímii
dorobănțimea
DOROBĂNȚÍME s. f. (Înv.) Mulțime de dorobanți (1); totalitatea dorobanților. – Dorobanț + suf. -ime. DOOM
dorobănțíme s. f., g.-d. art. dorobănțímii
dorobănțimi
DOROBĂNȚÍME s. f. (Înv.) Mulțime de dorobanți (1); totalitatea dorobanților. – Dorobanț + suf. -ime. DOOM
dorobănțíme s. f., g.-d. art. dorobănțímii
dorobănțimii
DOROBĂNȚÍME s. f. (Înv.) Mulțime de dorobanți (1); totalitatea dorobanților. – Dorobanț + suf. -ime. DOOM
dorobănțíme s. f., g.-d. art. dorobănțímii
doroftei
DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Despre ființe și părți ale lor) Gras, durduliu, rotofei. – Et. nec. DOOM
dolofán adj. m., pl. dolofáni; f. dolofánă, pl. dolofáne
dorovăi
dorovăí (-ăésc, -ít), vb. – A epuiza, a obosi, a uza. Pare creație expresivă, cf. ciorovăi, sporovăi, (după Scriban, în legătură cu dîrvăli). În Trans.
dorovăire
dorovăí (-ăésc, -ít), vb. – A epuiza, a obosi, a uza. Pare creație expresivă, cf. ciorovăi, sporovăi, (după Scriban, în legătură cu dîrvăli). În Trans.
dorovăit
dorovăí (-ăésc, -ít), vb. – A epuiza, a obosi, a uza. Pare creație expresivă, cf. ciorovăi, sporovăi, (după Scriban, în legătură cu dîrvăli). În Trans.
dorsal
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsala
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsale
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalei
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalele
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalelor
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalgia
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsalgie
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsalgiei
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsalgii
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsalgiile
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsalgiilor
DORSALGÍE, dorsalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. – Din fr. dorsalgie.
dorsali
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalii
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalilor
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalizare
DORSALIZÁRE s.f. Dezvoltare anormală a ultimei vertebre cervicale. [După fr. dorsalisation].
dorsalul
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsalului
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsală
DORSÁL, -Ă, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în regiunea posterioară (a unei ființe sau a unui organ al ei), privitor la această regiune. 2. S. f. (Geogr.) Formă complexă de relief care se întinde pe distanță foarte mare pe fundul oceanelor, separând două bazine. – Din fr. dorsal. DOOM
dorsál adj. m., pl. dorsáli; f. dorsálă, pl. dorsále
dorsoventral
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventrala
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventrale
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralei
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralele
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralelor
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventrali
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralii
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralilor
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralul
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorsoventralului
DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) În partea dorsală și ventrală. – Dors[al] + ventral.
dorul
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dorului
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dorungă
DORÎ́NGĂ, dorîngi, s. f. Prăjină fixată în interiorul caselor țărănești sau sub streașină, pe care se atîrnă rufe sau alte obiecte; culme (3). ♦ Prăjină cu care se poartă de către două persoane un hîrdău; părîngă.
doruri
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dorurile
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dorurilor
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). DOOM
dor s. n., pl. dóruri
dorus
Dorus, strămoșul mitic al dorienilor, fiul lui Hellen și urmaș al lui Deucalion și al Pyrrhei.
doruț
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
doruțul
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
doruțului
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
doruțuri
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
doruțurile
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
doruțurilor
DORÚȚ s. n. (Pop.) Diminutiv al lui dor. – Dor + suf. -uț. DOOM
dorúț (pop.) s. n.
dorycnium
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică.
doră
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nicio îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg.; la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora. DOOM
*doar-doár adv.
dos
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosadă
DOSÁDĂ s. f. (Învechit, popular și arhaizant) 1. Mîhnire, întristare, amărăciune. Mă suii pe munți de piatră Să-mi văd mumă, Să-mi văd tată, Plin de dor și de dosadă. TEODORESCU, P. P. 284. 2. Insultă, ocară. Pîrcălabe, străjuiește-l ! Vreau de obște să se vadă cum Vlad Basarab voievodul pedepsește o dosadă. DAVILA, V. V. 95.
dosadă
DOSÁDĂ s. f. (Învechit, popular și arhaizant) 1. Mîhnire, întristare, amărăciune. Mă suii pe munți de piatră Să-mi văd mumă, Să-mi văd tată, Plin de dor și de dosadă. TEODORESCU, P. P. 284. 2. Insultă, ocară. Pîrcălabe, străjuiește-l ! Vreau de obște să se vadă cum Vlad Basarab voievodul pedepsește o dosadă. DAVILA, V. V. 95.
dosar
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosare
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosarele
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosarelor
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosariadă
dosariadă, dosariade s. f. (pub.) 1. cercetarea dosarelor de Securitate ale candidaților la funcții publice înalte, pentru blocarea accesului foștilor agenți ai poliției politice comuniste la asemenea posturi 2. epurarea din funcțiile de conducere a cadrelor care sunt membri sau simpatizanți ai unei formațiuni politice situate la un moment dat în opoziție
dosariu
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosarul
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosarului
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dose
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dosea
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
doseai
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
doseam
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosească
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
doseau
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
doseați
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosedi
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosedit
DOSĂDÍT, -Ă, dosădiți, -te, adj. (Învechit, popular și arhaizant) Mîhnit, întristat, amărît. Plîngeți cu mine fierbinte Pentru moarte dosădită. ȘEZ. VIII 48. ◊ (Substantivat) Ieșiră deci la uscat dosădiții. ISPIRESCU, L. 354.
doselnic
DOSÉLNIC, -Ă, doselnici, -e, adj. (Neobișnuit) Ascuns, dosnic; p. ext. incorect, nepermis, neiertat. (Cu pronunțare regională) Umblați cu pîri ascunse... cu mijloace dosălnice. ALECSANDRI, T. 1340.
dosesc
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosește
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosești
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosi
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosier
DOSÁR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană; p. ext. învelitoare (de carton) în care se păstrează aceste acte. ◊ Expr. A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acțiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără să fi ajuns la soluționarea lor în fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i păsa (de ceva), a nu se sinchisi. – După fr. dossier. DOOM
dosár s. n., pl. dosáre
dosii
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosim
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosind
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosire
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosire
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosirea
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosiri
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosirii
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosirile
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosirilor
DOSÍRE, dosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dosi – V. dosi. DOOM
dosíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dosírii; pl. dosíri
dosiră
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosirăm
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosirăți
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosise
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosisem
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiseră
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiserăm
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiserăți
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiseși
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiseți
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosit
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosit
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosita
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosite
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dositei
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dositele
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dositelor
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dositul
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dositului
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosiși
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiți
DOSÍ, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. și fam.) A fura ceva (ascunzând). 3. Tranz. și intranz. (Înv.) A o lua la fugă; a fugi. – Din dos. DOOM
dosí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dosésc, imperf. 3 sg. doseá; conj. prez. 3 să doseáscă
dosiți
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosiții
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosiților
DOSÍT, -Ă, dosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Ascuns, pitit. ♦ Retras, ferit. – V. dosi.
dosnic
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnica
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnice
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicei
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicele
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicelor
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnici
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicii
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicilor
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicul
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosnicului
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. DOOM
dósnică-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. dósnicei-gálbene; pl. dósnice-gálbene
dosodi
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosodit
DOSĂDÍT, -Ă, dosădiți, -te, adj. (Învechit, popular și arhaizant) Mîhnit, întristat, amărît. Plîngeți cu mine fierbinte Pentru moarte dosădită. ȘEZ. VIII 48. ◊ (Substantivat) Ieșiră deci la uscat dosădiții. ISPIRESCU, L. 354.
dosolin
dosolin, dosolinuri s. n. (eufem.) fese.
dosolipsie
dosolipsíe (dosolipsíi), s. f. – Debit și credit. Ngr. δοσοληψία (Tiktin; Gáldi 174). Sec. XIX, înv.
dospea
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospeala
DOSPEÁLĂ, dospeli, s. f. Faptul de a dospi; (concr.) substanță folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală. – Dospi + suf. -eală. DOOM
dospeálă s. f., g.-d. art. dospélii; pl. dospéli
dospească
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospeau
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospeli
DOSPEÁLĂ, dospeli, s. f. Faptul de a dospi; (concr.) substanță folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală. – Dospi + suf. -eală. DOOM
dospeálă s. f., g.-d. art. dospélii; pl. dospéli
dospelii
DOSPEÁLĂ, dospeli, s. f. Faptul de a dospi; (concr.) substanță folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală. – Dospi + suf. -eală. DOOM
dospeálă s. f., g.-d. art. dospélii; pl. dospéli
dospelile
DOSPEÁLĂ, dospeli, s. f. Faptul de a dospi; (concr.) substanță folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală. – Dospi + suf. -eală. DOOM
dospeálă s. f., g.-d. art. dospélii; pl. dospéli
dospelilor
DOSPEÁLĂ, dospeli, s. f. Faptul de a dospi; (concr.) substanță folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală. – Dospi + suf. -eală. DOOM
dospeálă s. f., g.-d. art. dospélii; pl. dospéli
dospesc
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospește
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospi
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospind
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospire
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospire
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospirea
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospiri
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospirii
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospirile
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospirilor
DOSPÍRE, dospiri, s. f. Acțiunea de a dospi; creștere; fermentare. – V. dospi. DOOM
dospíre s. f., g.-d. art. dospírii; pl. dospíri
dospiră
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospise
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospiseră
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospit
DOSPÍ, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din sb. dospeti. DOOM
dospí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. dospéște, imperf. 3 sg. dospeá; conj. prez. 3 să dospeáscă
dospit
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospita
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospite
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospitei
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospitele
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospitelor
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospitoare
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitoare
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitoarea
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitoarea
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitoarei
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitoarele
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitoarelor
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitor
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitori
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitori
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitorii
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitorii
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitorile
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitorilor
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri
dospitorilor
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitorul
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitorului
DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor. DOOM
dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre
dospitul
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospitului
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospiți
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospiții
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dospiților
DOSPÍT, -Ă, dospiți, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afânat sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice introduse intenționat. ♦ (Despre alimente și despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
dostoi
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
dostoievskian
DOSTOIEVSKIÁN, -Ă, dostoievskieni, -e, adj. De Dostoievski, al lui Dostoievski; în maniera lui Dostoievski. [Pr.: dos-to-iev-ski-an] – Dostoievski (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*dostoievskián (-ski-an) adj. m., pl. dostoievskiéni; f. dostoievskiánă, pl. dostoievskiéne
dostor
DÓFTOR s. m. v. doctor. DOOM
dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.
dosul
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosului
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosuri
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosurile
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosurilor
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). DOOM
dos s. n., pl. dósuri
dosândi
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosândit
DOSĂDÍT, -Ă, dosădiți, -te, adj. (Învechit, popular și arhaizant) Mîhnit, întristat, amărît. Plîngeți cu mine fierbinte Pentru moarte dosădită. ȘEZ. VIII 48. ◊ (Substantivat) Ieșiră deci la uscat dosădiții. ISPIRESCU, L. 354.
dosădea
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădeai
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădeam
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădească
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădeau
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădeați
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădesc
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădește
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădești
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădi
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădii
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădim
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădind
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădire
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădire
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A mâhni, a întrista pe cineva. – Slav (v. sl. dosaditi).
dosădiră
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădirăm
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădirăți
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădise
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădisem
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiseră
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiserăm
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiserăți
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiseși
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiseți
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădit
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădit
DOSĂDÍT, -Ă, dosădiți, -te, adj. (Învechit, popular și arhaizant) Mîhnit, întristat, amărît. Plîngeți cu mine fierbinte Pentru moarte dosădită. ȘEZ. VIII 48. ◊ (Substantivat) Ieșiră deci la uscat dosădiții. ISPIRESCU, L. 354.
dosădiși
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosădiți
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosăgi
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A mîhni, a amărî, a întrista.
dosăndire
DOSĂDÍ, dosădesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A mâhni, a întrista pe cineva. – Slav (v. sl. dosaditi).
dota
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dota
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOOM
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotai
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotal
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotala
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotale
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalei
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalele
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalelor
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotali
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalii
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalilor
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalul
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotalului
DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis. DOOM
dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále
dotam
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotare
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotare
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
dotarea
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
dotară
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotarăm
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotarăți
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotase
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotasem
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotaseră
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotaserăm
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotaserăți
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotaseși
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotaseți
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotat
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotat
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotata
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotate
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotatei
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotatele
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotatelor
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotatul
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotatului
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotau
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotași
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotați
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotați
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotația
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotație
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotației
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotații
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotații
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotațiile
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotațiilor
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotaților
DOTÁT, -Ă, dotați, -te, adj. Înzestrat cu calități (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.
dotațiune
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dote
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOOM
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotează
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotei
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOOM
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotele
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOOM
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotelor
DÓTĂ, dote, s. f. Totalitatea bunurilor materiale date (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOOM
dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte
dotez
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
doteze
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotezi
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotorie
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie. DOOM
datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile
dotând
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotînd
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. DOOM
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză
dotăciune
DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOOM
dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)
dotări
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
dotării
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
dotările
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
dotărilor
DOTÁRE, dotări, s. f. Acțiunea de a dota; dotație. – V. dota. DOOM
dotáre s. f., g.-d. art. dotắrii; pl. dotắri
double
DOUBLE s.f. Piesă muzicală care apare după o sarabandă, având rolul de a aduce o variație, o îmbogățire a liniei melodice a acestui dans. [Pron. dubl. / < fr., engl. double].
doucin
DOUCÍN s.m. Varietate de măr sălbatic, cu frunze lungi și fructe mici, folosit în pepiniere ca portaltoi. [Pron. du-sén. / < fr. doucin].
douglas
DOUGLAS s.m. v. duglas.
doulea
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-/ doi-] – Doi + le + a. DOOM
!dóilea (al ~) (do-i-/doi-) num. m., f. a dóua; al II-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a
douăsprecilea
DÓIȘPELEA, DÓUĂȘPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOM
!dóisprezecelea (al ~) (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. a dóuăsprezecea (-uăs-pre-/-uă-spre-); al XII-lea/al 12-lea, a XII-a/a 12-a
douăsprezecime
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprezecimea
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprezecimi
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprezecimii
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprezecimile
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprezecimilor
DOISPREZECÍME, doisprezecimi, s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg, împărțit în părți egale. – Doisprezece + suf. -ime. DOOM
*doisprezecíme (dois-pre-/doi-spre-) s. f., g.-d. art. doisprezecímii; pl. doisprezecími
douăsprăcea
DÓIȘPELEA, DÓUĂȘPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOM
!dóisprezecelea (al ~) (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. a dóuăsprezecea (-uăs-pre-/-uă-spre-); al XII-lea/al 12-lea, a XII-a/a 12-a
douăzecelea
DOUĂZÉCILEA, -ZÉCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al nouăsprezecelea și al douăzeci și unulea. [Pr.: do-uă-] – Douăzeci + le + a. DOOM
douăzécilea (al ~) num. m., f. a douăzécea; al XX-lea/al 20-lea, a XX-a/a 20-a
douăzeci
DOUĂZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între nouăsprezece și douăzeci și unu. ◊ (Adjectival) Douăzeci de cărți. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăzeci de ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte douăzeci de mașini. ◊ (Substantivat) Cinci de douăzeci. [Pr.: do-uă-] – Două + zeci. DOOM
douăzéci și únulea (al ~) num. m., f. a douăzéci și úna; al XXI-lea/al 21-lea, a XXI-a/a 21-a
douăzecilea
DOUĂZÉCILEA, -ZÉCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al nouăsprezecelea și al douăzeci și unulea. [Pr.: do-uă-] – Douăzeci + le + a. DOOM
douăzécilea (al ~) num. m., f. a douăzécea; al XX-lea/al 20-lea, a XX-a/a 20-a
dovada
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
doveadă
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
dovedea
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedeai
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedeam
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedească
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedeau
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedeați
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedesc
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedește
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedești
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedi
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedii
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedim
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedind
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedire
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedire
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovedirea
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovediri
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovedirii
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovedirile
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovedirilor
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi. DOOM
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
dovediră
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedirăm
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedirăți
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedise
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedisem
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediseră
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediserăm
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediserăți
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediseși
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediseți
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovedit
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
doveditoare
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditoarea
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditoarei
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditoarele
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditoarelor
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditor
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditori
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditorii
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditorilor
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditorul
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
doveditorului
DOVEDITÓR, -OÁRE, doveditori, -oare, adj. Care dovedește, atestă, confirmă; prin care se dovedește. – Dovedi + suf. -tor. DOOM
doveditór adj. m., pl. doveditóri; f. sg. și pl. doveditoáre
dovediși
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovediți
DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon). DOOM
dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă
dovelc
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovezi
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
dovezii
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
dovezile
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
dovezilor
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv). DOOM
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi
dovleac
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovleacul
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovleacului
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovleag
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlece
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlecei
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovleceii
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovleceilor
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovlecel
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovlecelul
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovlecelului
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el. DOOM
dovlecél (do-vle-) s. m., pl. dovlecéi, art. dovlecéii
dovleci
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlecii
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlecilor
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlegi
DOVLEÁC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante din familia cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite în alimentația omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. Cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dövlek. DOOM
dovleác (do-vleac) s. m., pl. dovléci
dovlet
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
downtonian
DOWNTONIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al devonianului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. daun-to-ni-an. / cf. Dawnton – localitate în Anglia].
doxa
DÓXĂ s. f. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa. DOOM
dóxă (fam.) s. f., g.-d. art. dóxei
doxe
DÓXĂ s. f. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa. DOOM
dóxă (fam.) s. f., g.-d. art. dóxei
doxei
DÓXĂ s. f. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa. DOOM
dóxă (fam.) s. f., g.-d. art. dóxei
doxograf
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxografi
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxografii
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxografilor
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxograful
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxografului
DOXOGRÁF s.m. (În Grecia antică) Autor care spicuia părerile filozofilor, expunându-le pe probleme. [< fr. doxographe, cf. gr. doxa – părere, graphein – a scrie].
doxologhie
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologia
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologic
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologica
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologice
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicei
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicele
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicelor
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologici
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicii
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicilor
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicul
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologicului
DOXOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la doxologie. [< fr. doxologique].
doxologie
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologiei
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologii
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologiile
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doxologiilor
DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică de preamărire a lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos. – Din ngr. doxologhía. DOOM
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
doza
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
doza
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
doza
DÓZĂ2, doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozabil
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabila
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabile
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilei
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilele
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilelor
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabili
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilii
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabililor
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilul
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozabilului
DOZÁBIL, -Ă, dozabili, -e, adj. Care se poate doza, a cărui alcătuire poate fi dozată. – Din fr. dosable. DOOM
dozábil adj. m., pl. dozábili; f. dozábilă, pl. dozábile
dozai
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaj
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozaje
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozajele
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozajelor
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozajul
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozajului
DOZÁJ, dozaje, s. n. 1. Dozare. 2. Proporția dintre diferitele substanțe sau materiale care intră în compoziția unui amestec. – Din fr. dosage. DOOM
dozáj s. n., pl. dozáje
dozam
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozare
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozare
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
dozarea
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
dozară
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozarăm
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozarăți
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozase
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozasem
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaseră
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaserăm
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaserăți
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaseși
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozaseți
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozat
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozat
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozata
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozate
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozatei
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozatele
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozatelor
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozatoare
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozatoarele
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozatoarelor
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozator
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozatorul
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozatorului
DOZATÓR, dozatoare, s. n. Aparat sau dispozitiv care dozează. – Doza + suf. -tor (după fr. doseur). DOOM
dozatór s. n., pl. dozatoáre
dozatul
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozatului
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozau
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozași
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozați
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozați
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozații
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
dozaților
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.
doze
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
doze
DÓZĂ2, doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozează
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozei
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozei
DÓZĂ2, doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozele
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozele
DÓZĂ2, doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozelor
DÓZĂ1, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozelor
DÓZĂ2, doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose. DOOM
dóză (cantitate, cutie, dispozitiv) s. f., g.-d. art. dózei; pl. dóze
dozez
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozeze
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozezi
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozimetre
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozimetrele
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozimetrelor
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozimetria
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetrie
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetriei
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetrii
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetriile
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetriilor
DOZIMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază tehnica măsurării dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimétrie. DOOM
dozimetríe (-me-tri-) s. f., art. dozimetría, g.-d. dozimetríi, art. dozimetríei
dozimetru
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozimetrul
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozimetrului
DOZIMÉTRU, dozimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea dozelor1 de radiație. – Din fr. dosimètre. DOOM
dozimétru (-me-tru) s. n., art. dozimétrul; pl. dozimétre
dozând
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozînd
DOZÁ, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune împreună, în proporții determinate, substanțele sau materialele care formează un amestec; p. ext. a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot. ♦ A determina proporția în care un element, o substanță sau un material intră, împreună cu altele, în compoziția unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanță sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva în proporții judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser. DOOM
dozá (a ~) vb., ind. prez. 3 dozeáză
dozări
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
dozării
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
dozările
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
dozărilor
DOZÁRE, dozări, s. f. Acțiunea de a doza și rezultatul ei; dozaj. – V. doza. DOOM
dozáre s. f., g.-d. art. dozắrii; pl. dozắri
doăzecelea
DOUĂZÉCILEA, -ZÉCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al nouăsprezecelea și al douăzeci și unulea. [Pr.: do-uă-] – Douăzeci + le + a. DOOM
douăzécilea (al ~) num. m., f. a douăzécea; al XX-lea/al 20-lea, a XX-a/a 20-a
doșeni
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. DOOM
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
doșenire
DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. – V. dojeni. DOOM
dojeníre s. f., g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníri