di
DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee. DOOM
di / dii interj.
di
DI1- Element prim de compunere în terminologia tehnică și științifică internațională, însemnând „doi”, „de două ori”. [< fr. di-, cf. lat. dis-, gr. dis – de două ori].
di
DI2- v. dis1 [în DN].
dia
DIA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „peste”, „prin”, „între”, „cu”. [Pron. di-a-. / < gr. dia – prin, peste].
diabaz
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabaze
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabazele
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabazelor
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabazul
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabazului
DIABÁZ s.n. (Geol.) Rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenușie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. [Pron. di-a-. / < germ. Diabas, fr. diabase]. DOOM
diabáz (di-a-) s. n., (feluri) pl. diabáze
diabet
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabete
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabetele
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabetelor
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabetic
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetic
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetica
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetica
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetice
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetice
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticei
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticei
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticele
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticele
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticelor
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticelor
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetici
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetici
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticii
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticii
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticilor
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticilor
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticul
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticul
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticului
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabeticului
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique. DOOM
diabétic (di-a-) adj. m., s. m., pl. diabétici; adj. f., s. f. diabétică, pl. diabétice
diabetogen
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogena
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogene
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenei
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenele
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenelor
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogeni
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenii
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenilor
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenul
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetogenului
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
diabetolog
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologa
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologe
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologei
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologele
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologelor
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologi
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologia
DIABETOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază bolile diabetice. [Gen. -iei. / < fr. diabétologie].
diabetologie
DIABETOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază bolile diabetice. [Gen. -iei. / < fr. diabétologie].
diabetologiei
DIABETOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază bolile diabetice. [Gen. -iei. / < fr. diabétologie].
diabetologii
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologii
DIABETOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază bolile diabetice. [Gen. -iei. / < fr. diabétologie].
diabetologilor
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologul
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetologului
DIABETOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în diabetologie. [< diabetologie].
diabetul
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabetului
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabeturi
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabeturile
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabeturilor
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin poliurie sau glicozurie; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète. DOOM
diabét (di-a-) s. n., pl. diabéturi
diabolic
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolica
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolice
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicei
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicele
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicelor
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolici
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicii
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicilor
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicul
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolicului
DIABÓLIC, -Ă, diabolici, -ce, adj. 1. De diavol; care vine de la diavol; drăcesc. 2. Care denotă cruzime, rău, crud; perfid, viclean; primejdios, funest. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabolique, lat. diabolicus. DOOM
diabólic (di-a-) adj. m., pl. diabólici; f. diabólică, pl. diabólice
diabolo
DIÁBOLO, diabolouri, s. n. Jucărie formată dintr-un mosoraș subțiat la mijloc, care se aruncă în sus și se prinde pe o sforicică întinsă între două bețișoare. – Din fr. diabolo. DOOM
!diábolo (dia-) s. n., art. diáboloul; pl. diábolouri
diac
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diac
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diace
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diacele
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diacelor
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diachena
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène. DOOM
diachénă (di-a-) s. f., g.-d. art. diachénei; pl. diachéne
diachene
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène. DOOM
diachénă (di-a-) s. f., g.-d. art. diachénei; pl. diachéne
diachenei
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène. DOOM
diachénă (di-a-) s. f., g.-d. art. diachénei; pl. diachéne
diachenele
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène. DOOM
diachénă (di-a-) s. f., g.-d. art. diachénei; pl. diachéne
diachenelor
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène. DOOM
diachénă (di-a-) s. f., g.-d. art. diachénei; pl. diachéne
diaci
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diacii
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diacilor
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diaclaza
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase. DOOM
diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze
diaclaze
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase. DOOM
diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze
diaclazei
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase. DOOM
diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze
diaclazele
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase. DOOM
diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze
diaclazelor
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase. DOOM
diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze
diaclinal
DIACLINÁL s.n. (Geol.) Element topografic de relief care traversează o cută. [Pron. di-a-. / et. incertă].
diacon
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diaconi
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diaconia
DIACONÍE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cât cineva exercită această funcție. [Pr.: di-a-] – Diacon + suf. -ie. DOOM
diaconíe (di-a-) s. f., art. diaconía, g.-d. diaconíi, art. diaconíei
diaconic
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconice
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconicele
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconicelor
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconicul
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconicului
DIACÓNIC, diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĭnikŭ. DOOM
diacónic (rar) (di-a-) s. n., pl. diacónice
diaconie
DIACONÍE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cât cineva exercită această funcție. [Pr.: di-a-] – Diacon + suf. -ie. DOOM
diaconíe (di-a-) s. f., art. diaconía, g.-d. diaconíi, art. diaconíei
diaconiei
DIACONÍE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cât cineva exercită această funcție. [Pr.: di-a-] – Diacon + suf. -ie. DOOM
diaconíe (di-a-) s. f., art. diaconía, g.-d. diaconíi, art. diaconíei
diaconii
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diaconii
DIACONÍE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cât cineva exercită această funcție. [Pr.: di-a-] – Diacon + suf. -ie. DOOM
diaconíe (di-a-) s. f., art. diaconía, g.-d. diaconíi, art. diaconíei
diaconilor
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diaconul
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diaconului
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. DOOM
diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi
diacritic
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacritice
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacriticele
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacriticelor
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacriticul
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacriticului
DIACRÍTIC, diacritice, adj. (În sintagma) Semn diacritic (și substantivat n.) = semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique. DOOM
*diacrític2 (di-a-cri-) s. n., pl. diacrítice
diacronia
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie. DOOM
diacroníe (di-a-cro-) s. f., art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
diacronic
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronica
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronice
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicei
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicele
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicelor
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronici
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicii
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicilor
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicul
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronicului
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. DOOM
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice
diacronie
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie. DOOM
diacroníe (di-a-cro-) s. f., art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
diacroniei
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie. DOOM
diacroníe (di-a-cro-) s. f., art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
diacronii
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie. DOOM
diacroníe (di-a-cro-) s. f., art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
diacul
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diacul
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diacului
DIÁC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac. DOOM
*diác2 (diodă) s. n., pl. diáce
diacului
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diacustica
DIACÚSTICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază refracția sunetelor. [Gen. -cii. / < fr. diacoustique]. DOOM
diacústică (di-a-) s. f., g.-d. art. diacústicii
diacustici
DIACÚSTICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază refracția sunetelor. [Gen. -cii. / < fr. diacoustique]. DOOM
diacústică (di-a-) s. f., g.-d. art. diacústicii
diacusticii
DIACÚSTICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază refracția sunetelor. [Gen. -cii. / < fr. diacoustique]. DOOM
diacústică (di-a-) s. f., g.-d. art. diacústicii
diadelf
DIADÉLF s.n. Androceu în care staminele sunt împreunate în două mănunchiuri. // adj. (Despre stamine) Împreunate în două mănunchiuri. [Pron. di-a-. / < fr. diadelphe].
diadem
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diadema
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diademe
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diademei
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diademele
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diademelor
DIADÉMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadém s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema. DOOM
diadémă (di-a-) s. f., g.-d. art. diadémei; pl. diadéme
diadoh
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadohi
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadohii
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadohilor
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadohul
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadohului
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. DOOM
diadóh (di-a-) s. m., pl. diadóhi
diadă
DIÁDĂ s.f. 1. (Fil.) Principiul diversității și al neegalității în filozofia lui Pitagora, opus monadei. 2. (Mat.) Grup de două mărimi legate cu ocazia aceleiași operații. 3. (Biol.) Formațiune alcătuită dintr-o pereche de celule, cu nuclei haploizi, rezultată în urma primei diviziuni meiotice. [Pron. di-a-. / < fr. dyade, cf. lat. diades, gr. dys – doi].
diafan
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafana
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafane
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanei
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanele
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanelor
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafani
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanie
DIAFANÍE s.f. Procedeu de tipărire cu cerneluri transparente pe celofan, celuloid etc.; tipar transparent. ♦ Produsul obținut prin acest procedeu. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < germ. Diaphanie]. DOOM
diafaníe (di-a-) s. f., art. diafanía, g.-d. diafaníi, art. diafaníei
diafanii
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanilor
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanitate
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafanitatea
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafanități
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafanității
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafanitățile
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafanităților
DIAFANITÁTE s.f. (Rar) Însușire a ceea ce este diafan; transparență. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanéité].
diafaniza
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizai
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizam
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizare
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizare
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanizarea
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanizară
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizarăm
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizarăți
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizase
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizasem
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizaseră
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizaserăm
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizaserăți
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizaseși
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizaseți
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizat
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizat
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser.
diafanizau
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizași
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizați
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizează
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizez
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizeze
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizezi
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizând
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizînd
DIAFANIZÁ, diafanizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subția. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphaniser. DOOM
diafanizá (a ~) (rar) (di-a-) vb., ind. prez. 3 diafanizeáză
diafanizări
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanizării
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanizările
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanizărilor
DIAFANIZÁRE s.f. Faptul de a se diafaniza. [< diafaniza].
diafanometre
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanometrele
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanometrelor
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanometria
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometrie
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometriei
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometrii
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometriile
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometriilor
DIAFANOMETRÍE s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].
diafanometru
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanometrul
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanometrului
DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenței ei. ♦ Instrument de măsură a vizibilității. ♦ Aparat cu care se determină opacitatea (sau transparența) hârtiei. [< fr. diaphanomètre]. DOOM
diafanométru (di-a-, -me-tru) s. n., art. diafanométrul; pl. diafanométre
diafanoscoape
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanoscoapele
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanoscoapelor
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanoscop
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanoscopia
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopie
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopiei
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopii
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopiile
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopiilor
DIAFANOSCOPÍE s.f. Examen al cavităților interne ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase; diascopie. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diaphanoscopie]. DOOM
!diafanoscopíe (di-a-, -nos-co-/-no-sco-) s. f., art. diafanoscopía, g.-d. diafanoscopíi, art. diafanoscopíei
diafanoscopul
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanoscopului
DIAFANOSCÓP s.n. Aparat folosit în diafanoscopie. ♦ Aparat pentru identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor. [Pron. di-a-. / < fr. diaphanoscope]. DOOM
!diafanoscóp (di-a-, -nos-cop/-no-scop) s. n., pl. diafanoscoápe
diafanul
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafanului
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane. DOOM
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafendisi
diafendisí (-sésc, -ít), vb. – A apăra, a proteja. – Var. diafendefsi. Ngr. διαφεντεύω, aorist διαφεντευσα (Gáldi 169; Tiktin). Înv., ca și der. diafendipsis, s. f. (apărare); diafendisitor(iu), adj. (apărător).
diafendisire
diafendisí (-sésc, -ít), vb. – A apăra, a proteja. – Var. diafendefsi. Ngr. διαφεντεύω, aorist διαφεντευσα (Gáldi 169; Tiktin). Înv., ca și der. diafendipsis, s. f. (apărare); diafendisitor(iu), adj. (apărător).
diafendisit
diafendisí (-sésc, -ít), vb. – A apăra, a proteja. – Var. diafendefsi. Ngr. διαφεντεύω, aorist διαφεντευσα (Gáldi 169; Tiktin). Înv., ca și der. diafendipsis, s. f. (apărare); diafendisitor(iu), adj. (apărător).
diafilm
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafilme
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafilmele
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafilmelor
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafilmul
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafilmului
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm. DOOM
diafílm (di-a-) s. n., pl. diafílme
diafiza
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse. DOOM
diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze
diafizar
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizara
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizare
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarei
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarele
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarelor
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizari
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarii
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarilor
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarul
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafizarului
DIAFIZÁR, -Ă adj. Al diafizei. [Pron. di-a-. / cf. fr. diaphisaire].
diafize
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse. DOOM
diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze
diafizectomie
DIAFIZECTOMÍE s.f. Rezecție chirurgicală a unei diafize. [Pron. di-a-. / < fr. diaphysectomie].
diafizei
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse. DOOM
diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze
diafizele
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse. DOOM
diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze
diafizelor
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse. DOOM
diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze
diafon
DIAFÓN s.n. (Mar.) Aparat pentru producerea semnalelor acustice de ceață cu ajutorul aerului comprimat. [< engl., fr. diaphon].
diafonia
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie. DOOM
diafoníe (di-a-) s. f., art. diafonía, g.-d. diafoníi, art. diafoníei
diafonie
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie. DOOM
diafoníe (di-a-) s. f., art. diafonía, g.-d. diafoníi, art. diafoníei
diafoniei
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie. DOOM
diafoníe (di-a-) s. f., art. diafonía, g.-d. diafoníi, art. diafoníei
diafonii
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie. DOOM
diafoníe (di-a-) s. f., art. diafonía, g.-d. diafoníi, art. diafoníei
diafora
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore. DOOM
*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre
diafore
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore. DOOM
*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre
diaforei
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore. DOOM
*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre
diaforele
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore. DOOM
*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre
diaforelor
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore. DOOM
*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre
diaforetic
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforetica
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforetice
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticei
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticele
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticelor
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforetici
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticii
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticilor
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticul
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeticului
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique. DOOM
diaforétic2 (di-a-) s. n., pl. diaforétice
diaforeza
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse. DOOM
diaforéză (transpirație) (di-a-) s. f., g.-d. art. diaforézei; pl. diaforéze
diaforeze
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse. DOOM
diaforéză (transpirație) (di-a-) s. f., g.-d. art. diaforézei; pl. diaforéze
diaforezei
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse. DOOM
diaforéză (transpirație) (di-a-) s. f., g.-d. art. diaforézei; pl. diaforéze
diaforezele
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse. DOOM
diaforéză (transpirație) (di-a-) s. f., g.-d. art. diaforézei; pl. diaforéze
diaforezelor
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse. DOOM
diaforéză (transpirație) (di-a-) s. f., g.-d. art. diaforézei; pl. diaforéze
diafotia
DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.
diafotie
DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.
diafotiei
DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.
diafotii
DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.
diafragm
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragma
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragma
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragmai
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmam
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmare
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmare
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diafragmarea
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diafragmară
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmarăm
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmarăți
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmase
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmasem
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmaseră
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmaserăm
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmaserăți
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmaseși
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmaseți
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmat
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmat
DIAFRAGMÁT, -Ă, diafragmați, -te, adj. (Despre obiective fotografice) Care are deschiderea limitată cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – V. diafragma.
diafragmatic
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmatica
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmatice
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticei
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticele
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticelor
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmatici
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticii
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticilor
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticul
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmaticului
DIAFRAGMÁTIC, -Ă, diafragmatici, -ce, adj. (Fot.) Referitor la diafragmă (3). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmatique.
diafragmatită
DIAFRAGMATÍTĂ s.f. Inflamație a diafragmei. [< fr. diaphragmatite].
diafragmau
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmași
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmați
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragme
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragmează
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmei
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragmele
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragmelor
DIAFRÁGMĂ, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care participă la respirație. ♦ Cartilaj care separă cele două nări. 2. Membrană elastică (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin vibrațiile ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe plăcuțe opace mobile, care limitează trecerea luminii. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul și viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de rigidizare a construcției alcătuit dintr-o placă plană sau dintr-un planșeu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma. DOOM
diafrágmă (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafrágmei; pl. diafrágme
diafragmez
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmeze
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmezi
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmând
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmînd
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
diafragmări
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diafragmării
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diafragmările
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diafragmărilor
DIAFRAGMÁRE, diafragmări, s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma. DOOM
diafragmáre (di-a-frag-) s. f., g.-d. art. diafragmắrii; pl. diafragmắri
diaftoreza
DIAFTORÉZĂ s.f. (Geol.) Proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor. [Cf. fr. diaphtorèse, germ. Diaphtorese]. DOOM
!diaftoréză (retromorfism) (di-af-to-/-a-fto-) s. f., g.-d. art. diaftorézei
diaftoreze
DIAFTORÉZĂ s.f. (Geol.) Proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor. [Cf. fr. diaphtorèse, germ. Diaphtorese]. DOOM
!diaftoréză (retromorfism) (di-af-to-/-a-fto-) s. f., g.-d. art. diaftorézei
diaftorezei
DIAFTORÉZĂ s.f. (Geol.) Proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor. [Cf. fr. diaphtorèse, germ. Diaphtorese]. DOOM
!diaftoréză (retromorfism) (di-af-to-/-a-fto-) s. f., g.-d. art. diaftorézei
diagenetic
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diagenetica
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diagenetice
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticei
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticele
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticelor
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diagenetici
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticii
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticilor
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticul
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneticului
DIAGENÉTIC, -Ă, diagenetici, -ce, adj. (Geol.) Cu caracter de diageneză. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagénétique.
diageneza
DIAGENÉZĂ s. f. Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc. pe care le suferă sedimentele în cursul consolidării lor. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse. DOOM
diagenéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diagenézei
diageneze
DIAGENÉZĂ s. f. Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc. pe care le suferă sedimentele în cursul consolidării lor. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse. DOOM
diagenéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diagenézei
diagenezei
DIAGENÉZĂ s. f. Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc. pe care le suferă sedimentele în cursul consolidării lor. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse. DOOM
diagenéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diagenézei
diagenezele
DIAGENÉZĂ s. f. Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc. pe care le suferă sedimentele în cursul consolidării lor. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse. DOOM
diagenéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diagenézei
diagenezelor
DIAGENÉZĂ s. f. Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc. pe care le suferă sedimentele în cursul consolidării lor. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse. DOOM
diagenéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diagenézei
diaglifa
DIAGLÍFĂ s.f. (Arte) Ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat. [< fr. diaglyphe, cf. gr. dia – prin, glyphein – a tăia].
diaglife
DIAGLÍFĂ s.f. (Arte) Ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat. [< fr. diaglyphe, cf. gr. dia – prin, glyphein – a tăia].
diaglifei
DIAGLÍFĂ s.f. (Arte) Ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat. [< fr. diaglyphe, cf. gr. dia – prin, glyphein – a tăia].
diaglifele
DIAGLÍFĂ s.f. (Arte) Ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat. [< fr. diaglyphe, cf. gr. dia – prin, glyphein – a tăia].
diaglifelor
DIAGLÍFĂ s.f. (Arte) Ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat. [< fr. diaglyphe, cf. gr. dia – prin, glyphein – a tăia].
diagnostic
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnostic
DIAGNÓSTIC s.n. 1. Determinare precisă a unei boli după manifestările pe care le prezintă; diagnoză. ♦ (Fig.) Previziune, ipoteză trasă din anumite semne. 2. (Cib.) Metodă de depistare și eventual de corijare fie a erorilor într-un program, fie efectul slăbiciunilor în circuitul unui ordinator. [Pl. -ce, -curi. / < fr. diagnostic, cf. gr. diagnostikos – care cunoaște].
diagnostica
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticai
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticam
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticare
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticare
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnosticarea
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnosticară
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticarăm
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticarăți
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticase
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticasem
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticaseră
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticaserăm
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticaserăți
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticaseși
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticaseți
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticat
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticat
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer.
diagnosticau
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticași
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticați
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnostice
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnosticele
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnosticelor
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnostichează
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnostichez
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticheze
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnostichezi
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnostician
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticiana
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticianul
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticianului
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticiene
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticienei
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticienele
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticienelor
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticieni
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticienii
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticienilor
DIAGNOSTICIÁN, -Ă, diagnosticieni, -e, s. m. și f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului. [Pr.: di-ag-nos-ti-ci-an] – Din fr. diagnosticien. DOOM
!diagnosticiánă (di-ag-nos-, -ci-a-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticiénei (-ci-e-); pl. diagnosticiéne
diagnosticul
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnosticului
DIAGNÓSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic. DOOM
!diagnóstic (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. diagnóstice
diagnosticând
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticînd
DIAGNOSTICÁ, diagnostichez, vb. I. Tranz. A stabili diagnosticul unui bolnav. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostiquer. DOOM
!diagnosticá (a ~) (di-ag-nos-/-a-gnos-) vb., ind. prez. 3 diagnosticheáză
diagnosticări
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnosticării
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnosticările
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnosticărilor
DIAGNOSTICÁRE s. f. Faptul de a diagnostica. [Pr.: di-ag-] – V. diagnostica. DOOM
!diagnosticáre (di-ag-nos-/-a-gnos-) s. f., g.-d. art. diagnosticắrii
diagnoza
DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnose. DOOM
!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnózei; pl. diagnóze
diagnoze
DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnose. DOOM
!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnózei; pl. diagnóze
diagnozei
DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnose. DOOM
!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnózei; pl. diagnóze
diagnozele
DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnose. DOOM
!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnózei; pl. diagnóze
diagnozelor
DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnose. DOOM
!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f., g.-d. art. diagnózei; pl. diagnóze
diagonal
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonala
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonala
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonale
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonale
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalei
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalei
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalele
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalele
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalelor
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalelor
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonali
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalii
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalilor
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalul
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagonalului
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal. DOOM
diagonálă (di-a-) s. f., g.-d. art. diagonálei; pl. diagonále
diagraf
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrafe
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrafele
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrafelor
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrafia
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagrafie
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagrafiei
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagrafii
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagrafiile
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagrafiilor
DIAGRAFÍE s.f. 1. Arta de a desena cu ajutorul diagrafului. 2. Înregistrare sub formă de grafice a variației valorilor unor măsuri caracteristice. [Pron. di-a-, gen. -iei. / < fr. diagraphie, cf. gr. dia – prin, graphein – a scrie].
diagraful
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrafului
DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].
diagrama
DIAGRÁMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a unei corelații între mărimi. 2. Schemă a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane etc. 3. Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezintă modul de desfășurare a unor fenomene. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagramme. DOOM
diagrámă (reprezentare grafică) (di-a-gra-) s. f., g.-d. art. diagrámei; pl. diagráme
diagrame
DIAGRÁMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a unei corelații între mărimi. 2. Schemă a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane etc. 3. Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezintă modul de desfășurare a unor fenomene. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagramme. DOOM
diagrámă (reprezentare grafică) (di-a-gra-) s. f., g.-d. art. diagrámei; pl. diagráme
diagramei
DIAGRÁMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a unei corelații între mărimi. 2. Schemă a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane etc. 3. Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezintă modul de desfășurare a unor fenomene. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagramme. DOOM
diagrámă (reprezentare grafică) (di-a-gra-) s. f., g.-d. art. diagrámei; pl. diagráme
diagramele
DIAGRÁMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a unei corelații între mărimi. 2. Schemă a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane etc. 3. Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezintă modul de desfășurare a unor fenomene. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagramme. DOOM
diagrámă (reprezentare grafică) (di-a-gra-) s. f., g.-d. art. diagrámei; pl. diagráme
diagramelor
DIAGRÁMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a unei corelații între mărimi. 2. Schemă a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane etc. 3. Linie lăsată pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezintă modul de desfășurare a unor fenomene. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagramme. DOOM
diagrámă (reprezentare grafică) (di-a-gra-) s. f., g.-d. art. diagrámei; pl. diagráme
dial
DIÁL, -Ă adj. (Mit.) Care era consacrat lui Iupiter sau cultului său. [Pron. di-al. / < lat. dialis].
dialdehida
DIALDEHÍDĂ s.f. Combinație chimică având în moleculă două grupări aldehidice. [Pron. di-al-. / < fr. dialdéhyde].
dialdehide
DIALDEHÍDĂ s.f. Combinație chimică având în moleculă două grupări aldehidice. [Pron. di-al-. / < fr. dialdéhyde].
dialdehidei
DIALDEHÍDĂ s.f. Combinație chimică având în moleculă două grupări aldehidice. [Pron. di-al-. / < fr. dialdéhyde].
dialdehidele
DIALDEHÍDĂ s.f. Combinație chimică având în moleculă două grupări aldehidice. [Pron. di-al-. / < fr. dialdéhyde].
dialdehidelor
DIALDEHÍDĂ s.f. Combinație chimică având în moleculă două grupări aldehidice. [Pron. di-al-. / < fr. dialdéhyde].
dialect
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialectal
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectala
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectale
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalei
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalele
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalelor
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectali
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalii
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalilor
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalism
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalisme
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalismele
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalismelor
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalismul
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalismului
DIALECTALÍSM, dialectalisme, s. n. Particularitate dialectală. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectalisme.
dialectalul
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialectalului
DIALECTÁL, -Ă, dialectali, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire) Caracteristic unui dialect; care aparține unui dialect; privitor la un dialect. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectal. DOOM
dialectál (di-a-) adj. m., pl. dialectáli; f. dialectálă, pl. dialectále
dialecte
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialectele
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialectelor
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialectic
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialectica
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialectica
DIALÉCTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-. DOOM
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialéctici
dialectice
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticei
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticele
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticelor
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialectici
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialectici
DIALÉCTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-. DOOM
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialéctici
dialectician
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticiana
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticianul
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticianului
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticiene
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticienei
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticienele
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticienelor
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticieni
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticienii
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticienilor
DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. DOOM
dialecticiánă (di-a-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dialecticiénei (-ci-e-); pl. dialecticiéne
dialecticii
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticii
DIALÉCTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-. DOOM
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialéctici
dialecticile
DIALÉCTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-. DOOM
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialéctici
dialecticilor
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticilor
DIALÉCTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-. DOOM
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialéctici
dialecticitate
DIALECTICITÁTE s.f. (Rar) Concepție, atitudine dialectică. [Pron. di-a-. / et. incertă].
dialecticul
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialecticului
DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus. DOOM
dialéctic (di-a-) adj. m., pl. dialéctici; f. dialéctică, pl. dialéctice
dialectism
DIALECTÍSM s.n. 1. Particularitățile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care consideră că lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm].
dialectismul
DIALECTÍSM s.n. 1. Particularitățile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care consideră că lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm].
dialectismului
DIALECTÍSM s.n. 1. Particularitățile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care consideră că lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm].
dialectolog
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologa
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologe
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologei
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologele
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologelor
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologi
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologia
DIALECTOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie. DOOM
dialectologíe (di-a-) s. f., art. dialectología, g.-d. dialectologíi, art. dialectologíei
dialectologic
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologica
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologice
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicei
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicele
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicelor
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologici
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicii
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicilor
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicul
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologicului
DIALECTOLÓGIC, -Ă, dialectologici, -ce, adj. Privitor la dialecte sau la dialectologie, care aparține dialectelor sau dialectologiei. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologique. DOOM
dialectológic (di-a-) adj. m., pl. dialectológici; f. dialectológică, pl. dialectológice
dialectologie
DIALECTOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie. DOOM
dialectologíe (di-a-) s. f., art. dialectología, g.-d. dialectologíi, art. dialectologíei
dialectologiei
DIALECTOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie. DOOM
dialectologíe (di-a-) s. f., art. dialectología, g.-d. dialectologíi, art. dialectologíei
dialectologii
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologii
DIALECTOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie. DOOM
dialectologíe (di-a-) s. f., art. dialectología, g.-d. dialectologíi, art. dialectologíei
dialectologilor
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologul
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectologului
DIALECTOLÓG, -Ă, dialectologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dialectologie. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologue. DOOM
dialectológă (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. dialectológei; pl. dialectológe
dialectul
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialectului
DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. DOOM
dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte
dialela
DIALÉLĂ, dialele, s. f. (Log.) Definire a unei noțiuni în cerc vicios printr-o altă noțiune. [Pr.: di-a-] – Din fr. diallèle. DOOM
dialélă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialélei; pl. dialéle
dialele
DIALÉLĂ, dialele, s. f. (Log.) Definire a unei noțiuni în cerc vicios printr-o altă noțiune. [Pr.: di-a-] – Din fr. diallèle. DOOM
dialélă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialélei; pl. dialéle
dialelei
DIALÉLĂ, dialele, s. f. (Log.) Definire a unei noțiuni în cerc vicios printr-o altă noțiune. [Pr.: di-a-] – Din fr. diallèle. DOOM
dialélă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialélei; pl. dialéle
dialelele
DIALÉLĂ, dialele, s. f. (Log.) Definire a unei noțiuni în cerc vicios printr-o altă noțiune. [Pr.: di-a-] – Din fr. diallèle. DOOM
dialélă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialélei; pl. dialéle
dialelelor
DIALÉLĂ, dialele, s. f. (Log.) Definire a unei noțiuni în cerc vicios printr-o altă noțiune. [Pr.: di-a-] – Din fr. diallèle. DOOM
dialélă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialélei; pl. dialéle
diali
DIALI- Element de compunere savantă cu semnificația „separat”. [Pron. di-a-. / < fr. dialy-, cf. gr. dialyein – a separa].
dialingvistica
DIALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază elementele lingvistice care, aparent, nu pot fi sistematizate după principii formale. [Pr.: di-a-] – Din engl. dialinguistics.
dialingvistici
DIALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază elementele lingvistice care, aparent, nu pot fi sistematizate după principii formale. [Pr.: di-a-] – Din engl. dialinguistics.
dialingvisticii
DIALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază elementele lingvistice care, aparent, nu pot fi sistematizate după principii formale. [Pr.: di-a-] – Din engl. dialinguistics.
dialipetal
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetala
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetale
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalei
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalele
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalelor
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetali
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalii
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalilor
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalul
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialipetalului
DIALIPETÁL, -Ă, dialipetali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) A cărei corolă are petalele separate, libere. 2. S. f. (La pl.) Subclasă de plante dicotiledonate cu corolă dialipetală (1); (și la sg.) plantă care aparține acestei subclase. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialypétale. DOOM
dialipetálă (di-a-) s. f., g.-d. art. dialipetálei; pl. dialipetále
dialisepal
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepala
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepale
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalei
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalele
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalelor
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepali
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalii
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalilor
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalul
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dialisepalului
DIALISEPÁL, -Ă, dialisepali, -e, adj. (Despre plante cu flori) Al cărei caliciu are sepalele separate, libere. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialysépale. DOOM
dialisepál (di-a-) adj. m., pl. dialisepáli; f. dialisepálă, pl. dialisepále
dializa
DIALÍZĂ, dialize, s. f. 1. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. 2. (Med.) Tehnică de epurare a anumitor substanțe conținute în lichidele biologice. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. DOOM
dialíză (di-a-) s. f., g.-d. art. dialízei; pl. dialíze
dialize
DIALÍZĂ, dialize, s. f. 1. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. 2. (Med.) Tehnică de epurare a anumitor substanțe conținute în lichidele biologice. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. DOOM
dialíză (di-a-) s. f., g.-d. art. dialízei; pl. dialíze
dializei
DIALÍZĂ, dialize, s. f. 1. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. 2. (Med.) Tehnică de epurare a anumitor substanțe conținute în lichidele biologice. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. DOOM
dialíză (di-a-) s. f., g.-d. art. dialízei; pl. dialíze
dializele
DIALÍZĂ, dialize, s. f. 1. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. 2. (Med.) Tehnică de epurare a anumitor substanțe conținute în lichidele biologice. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. DOOM
dialíză (di-a-) s. f., g.-d. art. dialízei; pl. dialíze
dializelor
DIALÍZĂ, dialize, s. f. 1. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. 2. (Med.) Tehnică de epurare a anumitor substanțe conținute în lichidele biologice. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. DOOM
dialíză (di-a-) s. f., g.-d. art. dialízei; pl. dialíze
dializoare
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dializoarele
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dializoarelor
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dializor
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dializorul
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dializorului
DIALIZÓR, dializoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyseur. DOOM
dializór (di-a-) s. n., pl. dializoáre
dialog
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialoga
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogai
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogam
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogare
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogare
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogarea
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogară
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogarăm
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogarăți
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogase
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogasem
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogaseră
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogaserăm
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogaserăți
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogaseși
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogaseți
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogat
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogat
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogata
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogate
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogatei
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogatele
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogatelor
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogatul
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogatului
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogau
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogași
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogați
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogați
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogații
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogaților
DIALOGÁT, -Ă, dialogați, -te, adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialoghează
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialoghez
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogheze
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialoghezi
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialoghist
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialoghistul
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialoghistului
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialoghiști
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialoghiștii
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialoghiștilor
DIALOGHÍST s.m. Autor de dialoguri pentru filme. [Pron. di-a-. / < fr. dialoguiste].
dialogic
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogica
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogice
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicei
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicele
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicelor
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogici
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicii
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicilor
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicul
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogicului
DIALÓGIC, -Ă adj. Referitor la dialog; dialogat. [Pron. di-a-. / cf. it. dialogico, fr. dialogique].
dialogism
DIALOGÍSM s.n. (Rar) Arta dialogului; întrebuințarea dialogului în expunerea ideilor, sentimentelor etc. [Pron. di-a-. / < fr. dialogisme].
dialogismul
DIALOGÍSM s.n. (Rar) Arta dialogului; întrebuințarea dialogului în expunerea ideilor, sentimentelor etc. [Pron. di-a-. / < fr. dialogisme].
dialogismului
DIALOGÍSM s.n. (Rar) Arta dialogului; întrebuințarea dialogului în expunerea ideilor, sentimentelor etc. [Pron. di-a-. / < fr. dialogisme].
dialogul
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialogului
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialoguri
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialogurile
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialogurilor
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus. DOOM
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialogând
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogînd
DIALOGÁ, dialoghez, vb. I. Intranz. A întreține o conversație, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer. DOOM
dialogá (a ~) (di-a-) vb., ind. prez. 3 dialogheáză
dialogări
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogării
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogările
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
dialogărilor
DIALOGÁRE, dialogări, s. f. Acțiunea de a dialoga și rezultatul ei. [Pr.: di-a-] – V. dialoga.
diamagnetic
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagnetica
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagnetice
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticei
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticele
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticelor
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagnetici
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticii
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticilor
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticul
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagneticului
DIAMAGNÉTIC, -Ă, diamagnetici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) Caracterizat prin diamagnetism. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétique. DOOM
diamagnétic (di-a-) adj. m., pl. diamagnétici; f. diamagnétică, pl. diamagnétice
diamagnetism
DIAMAGNETÍSM s. n. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a avea o magnetizare de sens contrar intensității câmpului magnetic care i se aplică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétisme. DOOM
diamagnetísm (di-a-) s. n.
diamagnetismul
DIAMAGNETÍSM s. n. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a avea o magnetizare de sens contrar intensității câmpului magnetic care i se aplică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétisme. DOOM
diamagnetísm (di-a-) s. n.
diamagnetismului
DIAMAGNETÍSM s. n. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a avea o magnetizare de sens contrar intensității câmpului magnetic care i se aplică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnétisme. DOOM
diamagnetísm (di-a-) s. n.
diamant
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamantat
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantata
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantate
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantatei
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantatele
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantatelor
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantatul
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantatului
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantați
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantații
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamantaților
DIAMANTÁT, -Ă, diamantați, -te, adj. 1. (Rar) Împodobit cu diamante. 2. (În sintagma) Piatră diamantată = instrument abraziv fabricat din granule de diamant încorporate într-un liant, folosit pentru șlefuirea dinților și a lucrărilor protetice dentare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamanté.
diamante
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamantele
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamantelor
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamantic
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamantica
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticale
DIAMANTICÁLE s. f. pl. (Înv.) Bijuterii împodobite cu diamante; p. gener. bijuterii, pietre prețioase. [Pr.: di-a-] – Din ngr. diamandiká. DOOM
diamanticále (înv.) (di-a-) s. f. pl., art. diamanticálele
diamanticalele
DIAMANTICÁLE s. f. pl. (Înv.) Bijuterii împodobite cu diamante; p. gener. bijuterii, pietre prețioase. [Pr.: di-a-] – Din ngr. diamandiká. DOOM
diamanticále (înv.) (di-a-) s. f. pl., art. diamanticálele
diamanticalelor
DIAMANTICÁLE s. f. pl. (Înv.) Bijuterii împodobite cu diamante; p. gener. bijuterii, pietre prețioase. [Pr.: di-a-] – Din ngr. diamandiká. DOOM
diamanticále (înv.) (di-a-) s. f. pl., art. diamanticálele
diamantice
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticei
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticele
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticelor
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamantici
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticii
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticilor
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticul
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamanticului
DIAMÁNTIC, -Ă, diamantici, -ce, adj. (Rar) Diamantin. [Pr.: di-a-] – Diamant + suf. -ic. DOOM
diamántic (rar) (di-a-) adj. m., pl. diamántici; f. diamántică, pl. diamántice
diamantifer
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantifera
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantifere
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferei
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferele
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferelor
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferi
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferii
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferilor
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferul
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantiferului
DIAMANTIFÉR, -Ă, diamantiferi, -e, adj. (Despre zăcăminte minerale, terenuri etc.) Care conține diamante, bogat în diamante. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantifère. DOOM
diamantifér (di-a-) adj. m., pl. diamantiféri; f. diamantiféră, pl. diamantifére
diamantin
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantina
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantina
DIAMANTÍNĂ s.f. Pulbere abrazivă artificială, folosită în special la lustruirea pieselor de oțel. [< fr. diamantine]. DOOM
diamantínă (di-a-) s. f., g.-d. art. diamantínei
diamantine
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantine
DIAMANTÍNĂ s.f. Pulbere abrazivă artificială, folosită în special la lustruirea pieselor de oțel. [< fr. diamantine]. DOOM
diamantínă (di-a-) s. f., g.-d. art. diamantínei
diamantinei
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinei
DIAMANTÍNĂ s.f. Pulbere abrazivă artificială, folosită în special la lustruirea pieselor de oțel. [< fr. diamantine]. DOOM
diamantínă (di-a-) s. f., g.-d. art. diamantínei
diamantinele
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinelor
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantini
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinii
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinilor
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinul
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantinului
DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. DOOM
diamantín (di-a-) adj. m., pl. diamantíni; f. diamantínă, pl. diamantíne
diamantiza
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizai
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizam
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizare
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizară
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizarăm
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizarăți
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizase
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizasem
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizaseră
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizaserăm
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizaserăți
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizaseși
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizaseți
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizat
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizau
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizași
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizați
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizează
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizez
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizeze
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizezi
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizând
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantizînd
DIAMANTIZÁ vb. I. tr. A da strălucirea diamantului. [Pron. di-a-. / cf. fr. diamanter].
diamantul
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamantului
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamanți
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamanții
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diamanților
DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. DOOM
diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte
diametral
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametrala
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametrale
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralei
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralele
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralelor
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametrali
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralii
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralilor
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralul
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametralului
DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ◊ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desăvârșire opus, în opoziție directă cu...; de neîmpăcat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral. DOOM
diametrál (di-a-me-tral) adj. m., pl. diametráli; f. diametrálă, pl. diametrále
diametre
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diametrele
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diametrelor
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diametru
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diametrul
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diametrului
DIAMÉTRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus. DOOM
diamétru (segment de dreaptă) (di-a-me-tru) s. n., art. diamétrul; pl. diamétre; simb. ∅
diaminofenol
DIAMINOFENÓL s.n. (Chim.) Derivat al pirogalolului, al cărui clorhidrat este folosit ca revelator în fotografie. [Pron. di-a-. / < fr. diaminophénol].
diamănțel
DIAMĂNȚÉL, diamănțele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui diamant (1). Inel cu șase diamănțele. ODOBESCU, S. I 421. – Pronunțat: di-a-.
diana
Diana, veche divinitate italică, identificată mai tîrziu cu Artemis din mitologia greacă. Era considerată zeița luminii, al cărei simbol strălucitor era Luna (v. Artemis).
dianthus
GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.
diapauza
DIAPÁUZĂ s.f. Perioadă de încetinire a funcțiilor vitale la insecte pentru a supraviețui unor condiții nefavorabile de existență. [Pron. di-a-pa-u-. / cf. fr. diapause]. DOOM
diapáuză (di-a-pa-u-) s. f., g.-d. art. diapáuzei
diapauze
DIAPÁUZĂ s.f. Perioadă de încetinire a funcțiilor vitale la insecte pentru a supraviețui unor condiții nefavorabile de existență. [Pron. di-a-pa-u-. / cf. fr. diapause]. DOOM
diapáuză (di-a-pa-u-) s. f., g.-d. art. diapáuzei
diapauzei
DIAPÁUZĂ s.f. Perioadă de încetinire a funcțiilor vitale la insecte pentru a supraviețui unor condiții nefavorabile de existență. [Pron. di-a-pa-u-. / cf. fr. diapause]. DOOM
diapáuză (di-a-pa-u-) s. f., g.-d. art. diapáuzei
diapazoane
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapazoanele
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapazoanelor
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapazon
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapazonul
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapazonului
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason. DOOM
diapazón (di-a-) s. n., pl. diapazoáne
diapedeza
DIAPEDÉZĂ s. f. (Fiziol.) Trecere a globulelor albe prin pereții vaselor capilare, determinată de digestie sau de o infecție. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapédèse. DOOM
diapedéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diapedézei
diapedeze
DIAPEDÉZĂ s. f. (Fiziol.) Trecere a globulelor albe prin pereții vaselor capilare, determinată de digestie sau de o infecție. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapédèse. DOOM
diapedéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diapedézei
diapedezei
DIAPEDÉZĂ s. f. (Fiziol.) Trecere a globulelor albe prin pereții vaselor capilare, determinată de digestie sau de o infecție. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapédèse. DOOM
diapedéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diapedézei
diapir
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diapire
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diapirele
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diapirelor
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diapirism
DIAPIRÍSM s.n. (Geol.) Proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră. [Cf. it. diapirismo < gr. dia – prin, peirein – a străpunge]. DOOM
diapirísm (di-a-) s. n.
diapirismul
DIAPIRÍSM s.n. (Geol.) Proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră. [Cf. it. diapirismo < gr. dia – prin, peirein – a străpunge]. DOOM
diapirísm (di-a-) s. n.
diapirismului
DIAPIRÍSM s.n. (Geol.) Proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră. [Cf. it. diapirismo < gr. dia – prin, peirein – a străpunge]. DOOM
diapirísm (di-a-) s. n.
diapirul
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diapirului
DIAPÍR s.n. (Geol.) Cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. [Pron. di-a-. / cf. it. diapiro, gr. diapyros – ars profund]. DOOM
diapír (di-a-) s. n., pl. diapíre
diaplegie
DIAPLEGÍE s.f. (Med.) Paralizie totală, generalizată. [Gen. -iei. / < fr. diaplégie]. DOOM
diaplegíe (di-a-ple-) s. f., art. diaplegía, g.-d. diaplegíi, art. diaplegíei
diaporamă
DIAPORÁMĂ s.f. Montaj fotografic sonorizat, în cadrul căruia sunt proiectate cu acompaniament muzical o suită de diapozitive. [Et. incertă].
diapozitiv
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivare
DIAPOZITIVÁRE s.f. Operația de obținere a unui diapozitiv. [< diapozitiv]. DOOM
diapozitiváre (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. diapozitivắrii
diapozitivarea
DIAPOZITIVÁRE s.f. Operația de obținere a unui diapozitiv. [< diapozitiv]. DOOM
diapozitiváre (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. diapozitivắrii
diapozitive
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivele
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivelor
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivul
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivului
DIAPOZITÍV, diapozitive, s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un film sau pe o placă transparentă, care se utilizează în proiecții. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapositive. DOOM
diapozitív (di-a-) s. n., pl. diapozitíve
diapozitivări
DIAPOZITIVÁRE s.f. Operația de obținere a unui diapozitiv. [< diapozitiv]. DOOM
diapozitiváre (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. diapozitivắrii
diapozitivării
DIAPOZITIVÁRE s.f. Operația de obținere a unui diapozitiv. [< diapozitiv]. DOOM
diapozitiváre (rar) (di-a-) s. f., g.-d. art. diapozitivắrii
diaproiectoare
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiectoarele
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiectoarelor
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiector
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiectorul
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiectorului
DIAPROIECTÓR, diaproiectoare, s. n. Proiector pentru diapozitive sau diafilme. [Pr.: di-a-pro-iec-] – Dia[pozitiv] + proiector. DOOM
*diaproiectór (di-a-pro-) s. n., pl. diaproiectoáre
diaproiecția
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaproiecție
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaproiecției
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaproiecții
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaproiecțiile
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaproiecțiilor
DIAPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. [Pron. di-a-pro-iec-, gen. -iei. / et. incertă]. DOOM
diaproiécție (di-a-pro-, -ți-e) s. f., art. diaproiécția (-ți-a), g.-d. diaproiécții, art. diaproiécției; pl. diaproiécții
diaree
DIARÉE s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea. DOOM
diarée (di-a-) s. f., art. diaréea, g.-d. diaréi, art. diaréii; pl. diaréi
diaree
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diareea
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diarei
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diareic
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareica
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareice
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicei
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicele
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicelor
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareici
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicii
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicilor
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicul
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareicului
DIARÉIC, -Ă, diareici, -ce, adj. Privitor la diaree, care aparține diareii, de diaree. [Pr.: di-a-re-ic] – Din fr. diarrhéique. DOOM
diaréic (di-a-re-ic) adj. m., pl. diaréici; f. diaréică, pl. diaréice
diareii
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diareile
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diareilor
DIARÉE, diarei, s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.
diarium
DIÁRIUM s.n. Jurnal zilnic. [Pron. di-a-ri-um. / < lat. diarium].
diariumul
DIÁRIUM s.n. Jurnal zilnic. [Pron. di-a-ri-um. / < lat. diarium].
diariumului
DIÁRIUM s.n. Jurnal zilnic. [Pron. di-a-ri-um. / < lat. diarium].
diartroza
DIARTRÓZĂ, diartroze, s. f. (Anat.) Articulație mobilă dintre oase. [Pr.: di-ar-] – Din fr. diarthrose. DOOM
diartróză (di-ar-) s. f., g.-d. art. diartrózei; pl. diartróze
diartroze
DIARTRÓZĂ, diartroze, s. f. (Anat.) Articulație mobilă dintre oase. [Pr.: di-ar-] – Din fr. diarthrose. DOOM
diartróză (di-ar-) s. f., g.-d. art. diartrózei; pl. diartróze
diartrozei
DIARTRÓZĂ, diartroze, s. f. (Anat.) Articulație mobilă dintre oase. [Pr.: di-ar-] – Din fr. diarthrose. DOOM
diartróză (di-ar-) s. f., g.-d. art. diartrózei; pl. diartróze
diartrozele
DIARTRÓZĂ, diartroze, s. f. (Anat.) Articulație mobilă dintre oase. [Pr.: di-ar-] – Din fr. diarthrose. DOOM
diartróză (di-ar-) s. f., g.-d. art. diartrózei; pl. diartróze
diartrozelor
DIARTRÓZĂ, diartroze, s. f. (Anat.) Articulație mobilă dintre oase. [Pr.: di-ar-] – Din fr. diarthrose. DOOM
diartróză (di-ar-) s. f., g.-d. art. diartrózei; pl. diartróze
diascevă
DIASCÉVĂ s.f. Corectare pe care trebuiau s-o facă dramaturgii greci operelor lor nepremiate pentru a le prezenta la un nou concurs. [< fr. diascève, cf. gr. diaskeue].
diascoape
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diascoapele
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diascoapelor
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diascop
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diascop
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop.
diascopia
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopic
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopica
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopice
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicei
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicele
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicelor
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopici
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicii
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicilor
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicul
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopicului
DIASCÓPIC, -Ă, diascopici, -ce, adj. Referitor la diascop și la proiecțiile făcute cu acest aparat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diascopique. DOOM
*diascópic (di-as-co-/-a-sco-) adj. m., pl. diascópici; f. diascópică, pl. diascópice
diascopie
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopiei
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopii
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopiile
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopiilor
DIASCOPÍE s.f. 1. Diafanoscopie. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. [Gen. -iei. / < fr. diascopie]. DOOM
!diascopíe (di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. diascopía, g.-d. diascopíi, art. diascopíei
diascopul
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diascopului
DIASCÓP, diascoape, s. n. Aparat care servește la proiecția diapozitivelor. [Pr.: di-a-. – Pl. și: diascopuri] – Din fr. diascope. Cf. germ. Diaskop, rus. diaskop. DOOM
!diascóp (di-as-cop/-a-scop) s. n., pl. diascoápe
diasirm
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasirme
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasirmele
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasirmelor
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasirmul
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasirmului
DIASÍRM s.n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică și umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
diasistem
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diasisteme
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diasistemele
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diasistemelor
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diasistemul
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diasistemului
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. DOOM
*diasistém (di-a-) s. n., pl. diasistéme
diaspor
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diaspora
DIÁSPORA s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora.
diaspora
DIÁSPORĂ s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaspora. DOOM
!diásporă (di-as-po-/-a-spo-) s. f., g.-d. art. diásporei
diaspore
DIÁSPORĂ s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaspora. DOOM
!diásporă (di-as-po-/-a-spo-) s. f., g.-d. art. diásporei
diasporei
DIÁSPORĂ s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaspora. DOOM
!diásporă (di-as-po-/-a-spo-) s. f., g.-d. art. diásporei
diaspori
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diasporii
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diasporilor
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diasporul
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diasporului
DIASPÓR s.n. Oxid natural hidratat de aluminiu, care se găsește în zăcămintele de bauxită și uneori în rocile metamorfice. [Pron. di-as-. / < fr. diaspore, cf. gr. diaspora – dispersie]. DOOM
!diaspór2 (fragment vegetal) (di-as-por/-a-spor) s. m., pl. diaspóri
diastaltic
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastaltica
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastaltice
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticei
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticele
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticelor
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastaltici
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticii
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticilor
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticul
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastalticului
DIASTÁLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care duce la contracția mușchilor. [< fr. diastaltique, cf. gr. diastaltikos – care separă]. DOOM
!diastáltic (di-as-tal-/-a-stal-) adj. m., pl. diastáltici; f. diastáltică, pl. diastáltice
diastaza
DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase. DOOM
!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze
diastaze
DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase. DOOM
!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze
diastazei
DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase. DOOM
!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze
diastazele
DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase. DOOM
!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze
diastazelor
DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase. DOOM
!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze
diastazic
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazica
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazice
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicei
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicele
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicelor
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazici
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicii
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicilor
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicul
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastazicului
DIASTÁZIC, -Ă, diastazici, -ce, adj. 1. (Biol.) Enzimatic. 2. (Med.) De diastază; care se datorește diastazei. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastasique. DOOM
*diastázic (di-as-ta-/-a-sta-) adj. m., pl. diastázici; f. diastázică, pl. diastázice
diastem
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastema
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastematică
DIASTEMÁTICĂ s.f. (Muz.) Sistem de notație muzicală simplă, fără indicații asupra duratei sunetelor. [Pron. di-as-. / < fr. diastématique].
diasteme
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastemei
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastemele
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastemelor
DIASTÉM s.n. v. diastemă. DOOM
!diastémă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastémei; pl. diastéme
diastil
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastilul
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastilului
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastiluri
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastilurile
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastilurilor
DIASTÍL, diastiluri, s. n. (Arh.) Intercolonament larg de dimensiunea a trei diametre de coloană; p. ext. edificiu cu astfel de intercolonament. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastyle. DOOM
!diastíl (di-as-til/-a-stil) s. n., pl. diastíluri
diastimă
DIASTÍMĂ, diastime, s. f. (Înv.) Interval, spațiu de timp. – Ngr. diastima.
diastola
DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole. DOOM
!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diástolei; pl. diástole
diastole
DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole. DOOM
!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diástolei; pl. diástole
diastolei
DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole. DOOM
!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diástolei; pl. diástole
diastolele
DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole. DOOM
!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diástolei; pl. diástole
diastolelor
DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole. DOOM
!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diástolei; pl. diástole
diastolic
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolica
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolice
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicei
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicele
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicelor
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolici
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicii
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicilor
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicul
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastolicului
DIASTÓLIC, -Ă, diastolici, -ce, adj. Care se referă la diastolă, care aparține diastolei; care are loc în timpul diastolei. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastolique. DOOM
!diastólic (di-as-to-/-a-sto-) adj. m., pl. diastólici; f. diastólică, pl. diastólice
diastrofism
DIASTROFÍSM s.n. (Geol.) Totalitatea deformărilor și dislocărilor pe care le suferă stratele din scoarța terestră sub acțiunea mișcărilor tectonice. ♦ Teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune și a formelor rezultate unor deformări lente ale scoarței terestre. [Pron. di-as-. / < fr. diastrophisme, cf. gr. diastrophe – răsucire]. DOOM
!diastrofísm (di-as-tro-/-a-stro-) s. n.
diastrofismul
DIASTROFÍSM s.n. (Geol.) Totalitatea deformărilor și dislocărilor pe care le suferă stratele din scoarța terestră sub acțiunea mișcărilor tectonice. ♦ Teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune și a formelor rezultate unor deformări lente ale scoarței terestre. [Pron. di-as-. / < fr. diastrophisme, cf. gr. diastrophe – răsucire]. DOOM
!diastrofísm (di-as-tro-/-a-stro-) s. n.
diastrofismului
DIASTROFÍSM s.n. (Geol.) Totalitatea deformărilor și dislocărilor pe care le suferă stratele din scoarța terestră sub acțiunea mișcărilor tectonice. ♦ Teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune și a formelor rezultate unor deformări lente ale scoarței terestre. [Pron. di-as-. / < fr. diastrophisme, cf. gr. diastrophe – răsucire]. DOOM
!diastrofísm (di-as-tro-/-a-stro-) s. n.
diata
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
diate
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
diateca
DIATÉCĂ, diateci, s. f. Colecție de diapozitive și de diafilme. [Pr.: di-a-] – Dia[film] + suf. -tecă.
diateci
DIATÉCĂ, diateci, s. f. Colecție de diapozitive și de diafilme. [Pr.: di-a-] – Dia[film] + suf. -tecă.
diatecii
DIATÉCĂ, diateci, s. f. Colecție de diapozitive și de diafilme. [Pr.: di-a-] – Dia[film] + suf. -tecă.
diatecile
DIATÉCĂ, diateci, s. f. Colecție de diapozitive și de diafilme. [Pr.: di-a-] – Dia[film] + suf. -tecă.
diatecilor
DIATÉCĂ, diateci, s. f. Colecție de diapozitive și de diafilme. [Pr.: di-a-] – Dia[film] + suf. -tecă.
diatei
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
diatele
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
diatelor
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
diaterma
DIATÉRMĂ s.f. (Geol.) Coș vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. [Pron. di-a-. / < fr. diatherme].
diaterman
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermana
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermane
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanei
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanele
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanelor
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermani
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanii
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanilor
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanul
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diatermanului
DIATERMÁN, -Ă, diatermani, -e, adj. (Despre corpuri, medii) Care posedă o bună conductibilitate termică. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermane. DOOM
diatermán (di-a-) adj. m., pl. diatermáni; f. diatermánă, pl. diatermáne
diaterme
DIATÉRMĂ s.f. (Geol.) Coș vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. [Pron. di-a-. / < fr. diatherme].
diatermei
DIATÉRMĂ s.f. (Geol.) Coș vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. [Pron. di-a-. / < fr. diatherme].
diatermele
DIATÉRMĂ s.f. (Geol.) Coș vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. [Pron. di-a-. / < fr. diatherme].
diatermelor
DIATÉRMĂ s.f. (Geol.) Coș vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. [Pron. di-a-. / < fr. diatherme].
diatermie
DIATERMÍE s. f. Terapie constând în ridicarea temperaturii unor organe interne cu ajutorul curenților de înaltă frecvență. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathermie. DOOM
diatermíe (di-a-) s. f., art. diatermía, g.-d. diatermíi, art. diatermíei
diateza
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse. DOOM
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diateze
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse. DOOM
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diatezei
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse. DOOM
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diatezele
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse. DOOM
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diatezelor
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse. DOOM
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diatomee
DIATOMÉE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée. DOOM
diatomée (di-a-) s. f., art. diatoméea, g.-d. art. diatoméei; pl. diatomée
diatomeea
DIATOMÉE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée. DOOM
diatomée (di-a-) s. f., art. diatoméea, g.-d. art. diatoméei; pl. diatomée
diatomeei
DIATOMÉE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée. DOOM
diatomée (di-a-) s. f., art. diatoméea, g.-d. art. diatoméei; pl. diatomée
diatomeele
DIATOMÉE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée. DOOM
diatomée (di-a-) s. f., art. diatoméea, g.-d. art. diatoméei; pl. diatomée
diatomeelor
DIATOMÉE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée. DOOM
diatomée (di-a-) s. f., art. diatoméea, g.-d. art. diatoméei; pl. diatomée
diatomit
DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite. DOOM
diatomít (di-a-) s. n.
diatomitul
DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite. DOOM
diatomít (di-a-) s. n.
diatomitului
DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite. DOOM
diatomít (di-a-) s. n.
diaton
DIATÓN s.n. (Muz.) Interval care separă două tonuri succesive. [< fr. diaton, cf. gr. dia – între, tonos – ton]. DOOM
diatón (di-a-) s. n.
diatonic
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonica
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonica
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonice
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonice
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicei
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicei
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicele
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicele
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicelor
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicelor
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonici
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicii
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicilor
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicul
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatonicului
DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale. 2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus. DOOM
diatónică (di-a-) s. f., g.-d. art. diatónicei; pl. diatónice
diatriba
DIATRÍBĂ, diatribe, s. f. 1. Critică violentă; p. ext. cuvântare polemică vehementă. 2. Text care conține o diatribă (1); lucrare care conține o asemenea critică; pamflet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. DOOM
diatríbă (di-a-tri-) s. f., g.-d. art. diatríbei; pl. diatríbe
diatribe
DIATRÍBĂ, diatribe, s. f. 1. Critică violentă; p. ext. cuvântare polemică vehementă. 2. Text care conține o diatribă (1); lucrare care conține o asemenea critică; pamflet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. DOOM
diatríbă (di-a-tri-) s. f., g.-d. art. diatríbei; pl. diatríbe
diatribei
DIATRÍBĂ, diatribe, s. f. 1. Critică violentă; p. ext. cuvântare polemică vehementă. 2. Text care conține o diatribă (1); lucrare care conține o asemenea critică; pamflet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. DOOM
diatríbă (di-a-tri-) s. f., g.-d. art. diatríbei; pl. diatríbe
diatribele
DIATRÍBĂ, diatribe, s. f. 1. Critică violentă; p. ext. cuvântare polemică vehementă. 2. Text care conține o diatribă (1); lucrare care conține o asemenea critică; pamflet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. DOOM
diatríbă (di-a-tri-) s. f., g.-d. art. diatríbei; pl. diatríbe
diatribelor
DIATRÍBĂ, diatribe, s. f. 1. Critică violentă; p. ext. cuvântare polemică vehementă. 2. Text care conține o diatribă (1); lucrare care conține o asemenea critică; pamflet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. DOOM
diatríbă (di-a-tri-) s. f., g.-d. art. diatríbei; pl. diatríbe
diaula
DIÁULĂ s.f. (Ant.) Măsură de lungime în valoare de două stadii. ♦ Cursă dublă de două stadii. [< fr. diaule, lat. diaula, gr. diaulos]. DOOM
diáulă (di-a-u-) s. f., g.-d. art. diáulei
diaule
DIÁULĂ s.f. (Ant.) Măsură de lungime în valoare de două stadii. ♦ Cursă dublă de două stadii. [< fr. diaule, lat. diaula, gr. diaulos]. DOOM
diáulă (di-a-u-) s. f., g.-d. art. diáulei
diaulei
DIÁULĂ s.f. (Ant.) Măsură de lungime în valoare de două stadii. ♦ Cursă dublă de două stadii. [< fr. diaule, lat. diaula, gr. diaulos]. DOOM
diáulă (di-a-u-) s. f., g.-d. art. diáulei
diavol
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diavoleasca
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavolesc
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavolescul
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavolescului
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavolește
DIAVOLÉȘTE adv. 1. Drăcește. 2. Cu multă răutate. – Diavol + suf. -ește. DOOM
diavoléște (dia-) adv.
diavolești
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavoleștii
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavoleștile
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavoleștilor
DIAVOLÉSC, -EÁSCĂ, diavolești, adj. De diavol (1), ca de diavol, al diavolului. ♦ Fig. Greu de suportat; cumplit. – Diavol + suf. -esc. DOOM
diavolésc (dia-) adj. m., f. diavoleáscă; pl. m. și f. diavoléști
diavoli
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diavolie
DIAVOLÍE, diavolii, s. f. (Învechit) Faptă a diavolului; uneltire ascunsă. În șoaptă trebuie să fie și vro diavolie. PANN, P. V. I 168. – Pronunțat: dia-.
diavolii
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diavolilor
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diavolița
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță.
diavolițe
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță.
diavoliței
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță.
diavolițele
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță.
diavolițelor
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță.
diavoliță
DIÁVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. (Adesea fig.) Drăcoaică (2). [Acc. și: diavolíță] – Diavol + suf. -iță. DOOM
diávoliță (dia-) s. f., g.-d. art. diávoliței; pl. diávolițe
diavoloaica
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
diavoloaice
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
diavoloaicei
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
diavoloaicele
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
diavoloaicelor
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
diavolul
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diavolului
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ. DOOM
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diazoderivat
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
diazoderivatul
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
diazoderivatului
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
diazoderivați
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
diazoderivații
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
diazoderivaților
DIAZODERIVÁT s.m. (Chim.) Substanță organică care conține în moleculă cel puțin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-dérivé]. DOOM
diazoderivát (di-a-) s. m., pl. diazoderiváți
dibace
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacea
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacei
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacele
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacelor
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibaci
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacii
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibacilor
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibaciul
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibaciului
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. DOOM
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibla
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”. DOOM
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble
diblar
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
diblari
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
diblarii
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
diblarilor
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
diblarul
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
diblarului
DIBLÁR, diblari, s. m. (Pop.) Lăutar care cântă din diblă; scripcar. – Diblă + suf. -ar. DOOM
diblár (pop.) (di-blar) s. m., pl. diblári
dible
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”. DOOM
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble
diblei
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”. DOOM
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble
diblele
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”. DOOM
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble
diblelor
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”. DOOM
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble
diblu
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
diblul
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
diblului
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
dibluri
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
diblurile
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
diblurilor
DÍBLU, dibluri, s. n. Piesă de lemn, de plastic sau de metal introdusă în zidărie, în care se fixează un cui sau un șurub. – Din germ. Dübel. DOOM
díblu (di-blu) s. n., art. díblul; pl. díbluri
dibol
DIBÓL s. n. (Inform.) Limbaj formalizat specializat în prelucrarea datelor din domeniul economic cu ajutorul calculatorului electronic. – Din engl. dibol.
dibolul
DIBÓL s. n. (Inform.) Limbaj formalizat specializat în prelucrarea datelor din domeniul economic cu ajutorul calculatorului electronic. – Din engl. dibol.
dibolului
DIBÓL s. n. (Inform.) Limbaj formalizat specializat în prelucrarea datelor din domeniul economic cu ajutorul calculatorului electronic. – Din engl. dibol.
dibui
DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și: dibuiesc] – Et. nec. DOOM
dibuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 să díbuie/să dibuiáscă
dibuiala
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală. DOOM
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuieli
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală. DOOM
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuielii
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală. DOOM
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuielile
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală. DOOM
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuielilor
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală. DOOM
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuire
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuirea
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuiri
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuirii
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuirile
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuirilor
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui. DOOM
dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri
dibuit
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuita
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuite
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuitei
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuitele
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuitelor
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuitul
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuitului
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuiți
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuiții
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibuiților
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui. DOOM
dibuíte (pe ~) loc. adv.
dibăcea
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăceai
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăceam
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcească
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăceau
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăceați
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcesc
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcește
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcești
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăci
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcia
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăcie
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăciei
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăcii
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcii
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăciile
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăciilor
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. DOOM
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile
dibăcim
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcind
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcire
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcire
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
dibăciră
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcirăm
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcirăți
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcise
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcisem
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciseră
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciserăm
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciserăți
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciseși
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciseți
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcit
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăcit
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
dibăciși
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibăciți
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. DOOM
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dican
dican, dicani s. m. (intl.) judecător.
dicanicesc
DICANICÉSC, -Ă, dicanicești, adj. (Înv.) Judecătoresc. – Din dicanic (rar întrebuințat, < ngr. dikanikos) + suf. -esc.
dicarboxilic
DICARBOXÍLIC, dicarboxilici, adj. (Chim.; în sintagma) Acid dicarboxilic = combinație chimică în a cărei moleculă există două grupări carboxil. – Din engl. dicarboxylic.
dicariopsă
DICARIÓPSĂ s.f. Tip de fruct uscat format din două cariopse. [< di- + cariopsă].
dicaster
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicasterie
DICASTÉRIE dicasterii, s. f. (Înv.) Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. – Din ngr. dikastírion. DOOM
dicastérie (-ri-e) s. f., art. dicastéria (-ri-a), g.-d. dicastérii, art. dicastériei; pl. dicastérii
dicasterii
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicasteriile
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicasteriilor
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicasteriu
DICASTÉRIU s.n. v. dicaster.
dicasterul
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicasterului
DICASTÉR s.n. 1. Nume dat fiecăreia dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor în vechea Atenă. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. ♦ (Fig.) Tribunal, instanță de judecată. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca]. DOOM
dicastér s. n.
dicaziu
DICÁZIU s.n. Inflorescență cimoasă la care florile se formează în două direcții. [< germ. Dichasium, cf. gr. dichazein – a se divide în două].
dicher
dichér (-ruri), s. n. – Candelabru, sfeșnic cu două brațe. Ngr. διϰέρι „două lumînări” (Tiktin; Gáldi 171). Sec. XVIII, termen ecleziastic.
dichici
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichiciul
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichiciului
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichiciuri
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichiciurile
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichiciurilor
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Cuțit de cizmărie cu care se fac desene pe talpa sau pe căputa încălțămintei. – Din magh. dikics. DOOM
dichíci (reg.) s. n., pl. dichíciuri
dichii
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichiii
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichiilor
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichis
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichisea
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichiseai
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichiseala
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală. DOOM
dichiseálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisélii; pl. dichiséli
dichiseam
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisească
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichiseau
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichiseați
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichiseli
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală. DOOM
dichiseálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisélii; pl. dichiséli
dichiselii
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală. DOOM
dichiseálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisélii; pl. dichiséli
dichiselile
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală. DOOM
dichiseálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisélii; pl. dichiséli
dichiselilor
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală. DOOM
dichiseálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisélii; pl. dichiséli
dichisesc
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisește
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisești
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisi
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisii
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisim
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisind
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisire
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisire
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisirea
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisiri
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisirii
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisirile
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisirilor
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi. DOOM
dichisíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. dichisírii; pl. dichisíri
dichisiră
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisirăm
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisirăți
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisise
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisisem
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiseră
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiserăm
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiserăți
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiseși
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiseți
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisit
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisit
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisita
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisite
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisitei
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisitele
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisitelor
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisitul
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisitului
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisiși
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiți
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). DOOM
dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 să dichiseáscă
dichisiți
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisiții
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisiților
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
dichisul
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichisului
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichisuri
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichisurile
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichisurilor
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). DOOM
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichiu
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichiul
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichiului
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). DOOM
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichlearda
dichlearda s. invar. (țig.) fereastră, geam.
dicho
DICHO- v. diho-.
diclin
DICLÍN, -Ă adj. (Despre flori) Care poartă organe ale unui singur sex (stamine sau pistil); (despre plante) care posedă astfel de flori. [< fr. dicline, cf. gr. di – despărțit, kline – pat].
diclordifeniltricloroetan
DDT s. n. Compus chimic polihalogenat folosit ca insecticid, interzis în majoritatea țărilor din cauza persistenței și a toxicității. [Pr.: dedeté] – Abr. din diclordifeniltricloroetan.
dico
DICHO- v. diho-.
dicoct
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
dicorie
DICORÍE s.f. (Med.) Anomalie constând în prezența a două pupile. [Gen. -iei. / cf. gr. dis – doi, kore – pupilă].
dicotiledon
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonat
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonata
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonate
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonatei
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonatele
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonatelor
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonatul
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonatului
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonați
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonații
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotiledonaților
DICOTILEDONÁT, -Ă, dicotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are două cotiledoane. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante cu flori al căror embrion are două cotiledoane; (și la sg.) plantă din această clasă. [Var.: (rar) dicotiledón, -ă adj., s. f.] – După fr. dicotylédone. DOOM
*dicotiledonátă s. f., g.-d. art. dicotiledonátei; pl. dicotiledonáte
dicotom
DICOTÓM, -Ă adj. v. dihotom.
dicotomic
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dicotomie
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dicroic
DICRÓIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care prezintă dicroism. [Pron. -cro-ic. / < fr. dicroïque, cf. gr. dichroos – bicolor].
dicroism
DICROÍSM s. n. Proprietate a unei substanțe birefringente de a absorbi selectiv și inegal cele două raze rezultate prin refracție. – Din fr. dichroïsme. DOOM
dicroísm (di-cro-) s. n.
dicroismul
DICROÍSM s. n. Proprietate a unei substanțe birefringente de a absorbi selectiv și inegal cele două raze rezultate prin refracție. – Din fr. dichroïsme. DOOM
dicroísm (di-cro-) s. n.
dicroismului
DICROÍSM s. n. Proprietate a unei substanțe birefringente de a absorbi selectiv și inegal cele două raze rezultate prin refracție. – Din fr. dichroïsme. DOOM
dicroísm (di-cro-) s. n.
dicromatic
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromatica
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromatice
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticei
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticele
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticelor
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromatici
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticii
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticilor
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticul
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromaticului
DICROMÁTIC, -Ă, dicromatici, -ce, adj. Cu două culori. – Din fr. dichromatique. DOOM
dicromátic (di-cro-) adj. m., pl. dicromátici; f. dicromátică, pl. dicromátice
dicromatopsia
DICROMATOPSÍE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decât două din cele trei culori fundamentale: roșu, galben și albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie]. DOOM
!dicromatopsíe (di-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. dicromatopsía, g.-d. dicromatopsíi, art. dicromatopsíei
dicromatopsie
DICROMATOPSÍE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decât două din cele trei culori fundamentale: roșu, galben și albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie]. DOOM
!dicromatopsíe (di-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. dicromatopsía, g.-d. dicromatopsíi, art. dicromatopsíei
dicromatopsiei
DICROMATOPSÍE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decât două din cele trei culori fundamentale: roșu, galben și albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie]. DOOM
!dicromatopsíe (di-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. dicromatopsía, g.-d. dicromatopsíi, art. dicromatopsíei
dicromatopsii
DICROMATOPSÍE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decât două din cele trei culori fundamentale: roșu, galben și albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie]. DOOM
!dicromatopsíe (di-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. dicromatopsía, g.-d. dicromatopsíi, art. dicromatopsíei
dicta
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictafoane
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictafoanele
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictafoanelor
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictafon
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictafonul
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictafonului
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea vorbirii, în scopul dactilografierii ulterioare a textului. – Din fr. dictaphone. DOOM
dictafón s. n., pl. dictafoáne
dictai
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictam
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictamen
DICTÁMEN s.n. (Liv.) Inspirație, insuflare. [< lat. dictamen, cf. dictare – a sugera].
dictando
DICTÁNDO adj. invar., s. n. Scriere obișnuită cursivă (după dictare) pe caiete liniate cu linii paralele orizontale. ◊ Caiet de dictando = caiet cu linii paralele orizontale. – Din germ. diktando „(scriind) după dictare”. DOOM
!dictándo adj. invar., s. n.
dictandoul
DICTÁNDO adj. invar., s. n. Scriere obișnuită cursivă (după dictare) pe caiete liniate cu linii paralele orizontale. ◊ Caiet de dictando = caiet cu linii paralele orizontale. – Din germ. diktando „(scriind) după dictare”. DOOM
!dictándo adj. invar., s. n.
dictandoului
DICTÁNDO adj. invar., s. n. Scriere obișnuită cursivă (după dictare) pe caiete liniate cu linii paralele orizontale. ◊ Caiet de dictando = caiet cu linii paralele orizontale. – Din germ. diktando „(scriind) după dictare”. DOOM
!dictándo adj. invar., s. n.
dictare
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictare
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dictarea
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dictară
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictarăm
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictarăți
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictase
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictasem
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictaseră
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictaserăm
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictaserăți
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictaseși
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictaseți
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictat
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictat
DICTÁT, dictate, s. n. Act prin care un stat impune altui stat condiții împotriva voinței acestuia. – Din germ. Diktat.
dictat
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictata
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictate
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatei
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatele
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatelor
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatoare
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatoarea
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatoarei
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatoarele
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatoarelor
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictator
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatori
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatorial
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatoriala
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatoriale
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialei
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialele
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialelor
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatoriali
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialii
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialilor
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialul
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorialului
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial. DOOM
dictatoriál (-ri-al) adj. m., pl. dictatoriáli; f. dictatoriálă, pl. dictatoriále
dictatorii
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatorilor
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatorul
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatorului
DICTATÓR, -OÁRE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. S. m. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. S. m. și f. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator. DOOM
dictatór s. m., pl. dictatóri
dictatul
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatului
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictatura
DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. DOOM
dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri
dictaturi
DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. DOOM
dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri
dictaturii
DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. DOOM
dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri
dictaturile
DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. DOOM
dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri
dictaturilor
DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura. DOOM
dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri
dictau
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictași
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictați
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictați
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictații
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictaților
DICTÁT s.n. Faptul de a dicta; (spec.) act (internațional) prin care un stat, o autoritate etc. impune forțat altui stat anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat]. DOOM
dictát s. n., pl. dictáte
dictează
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dicteu
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dicteul
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dicteului
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dicteuri
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dicteurile
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dicteurilor
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée. DOOM
dictéu (rar) s. n., art. dictéul; pl. dictéuri
dictez
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dicteze
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictezi
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictoane
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dictoanele
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dictoanelor
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dicton
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dictonul
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dictonului
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton. DOOM
dictón s. n., pl. dictoáne
dictynna
Dictynna („Fata din plasă”), denumire purtată de Britomartis, în urma faptului că, atunci cînd s-a aruncat în valuri a fost prinsă în plasa unui pescar (v. și Britomartis).
dictând
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictînd
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau înregistrate întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare. DOOM
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dictări
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dictării
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dictările
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dictărilor
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea în scris a unui text dictat. – V. dicta. DOOM
dictáre s. f., g.-d. art. dictắrii; pl. dictắri
dică
ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec. DOOM
adícă adv.
dicție
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicționar
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționare
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționarele
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționarelor
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționarul
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționarului
DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. DOOM
dicționár (-ți-o-) s. n., pl. dicționáre
dicționăraș
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicționărașe
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicționărașele
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicționărașelor
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicționărașul
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicționărașului
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș. DOOM
dicționăráș (-ți-o-) s. n., pl. dicționăráșe
dicțiune
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicțiunea
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicțiuni
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicțiunii
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicțiunile
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
dicțiunilor
DICȚIÚNE s. f. v. dicție. DOOM
dicțiúne v. dícție
didactic
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didactica
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didactica
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s. f. 1. Adj. De sau pentru învățământ, relativ la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. – Din fr. didactique. DOOM
didáctică s. f., g.-d. art. didácticii
didactice
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticei
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticele
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticelor
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didactici
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didactici
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s. f. 1. Adj. De sau pentru învățământ, relativ la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. – Din fr. didactique. DOOM
didáctică s. f., g.-d. art. didácticii
didactician
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticiana
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticianul
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticianului
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticiene
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticienei
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticienele
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticienelor
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticieni
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticienii
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticienilor
DIDACTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în didactică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. didacticien].
didacticii
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticii
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s. f. 1. Adj. De sau pentru învățământ, relativ la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. – Din fr. didactique. DOOM
didáctică s. f., g.-d. art. didácticii
didacticile
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s. f. 1. Adj. De sau pentru învățământ, relativ la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. – Din fr. didactique. DOOM
didáctică s. f., g.-d. art. didácticii
didacticilor
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticilor
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s. f. 1. Adj. De sau pentru învățământ, relativ la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. – Din fr. didactique. DOOM
didáctică s. f., g.-d. art. didácticii
didacticism
DIDACTICÍSM s. n. Folosire dogmatică a principiilor și metodelor didactice; tendință de a instrui cu orice preț. – Didactic + suf. -ism. DOOM
didacticísm s. n.
didacticismul
DIDACTICÍSM s. n. Folosire dogmatică a principiilor și metodelor didactice; tendință de a instrui cu orice preț. – Didactic + suf. -ism. DOOM
didacticísm s. n.
didacticismului
DIDACTICÍSM s. n. Folosire dogmatică a principiilor și metodelor didactice; tendință de a instrui cu orice preț. – Didactic + suf. -ism. DOOM
didacticísm s. n.
didacticist
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticista
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticiste
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticistei
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticistele
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticistelor
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticistul
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticistului
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticiști
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticiștii
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticiștilor
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist. DOOM
didacticíst adj. m., pl. didacticíști; f. didacticístă, pl. didacticíste
didacticul
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didacticului
DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la învățământ. ♦ Care este menit să instruiască. Literatură didactică. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. – Din fr. didactique. DOOM
didáctic adj. m., pl. didáctici; f. didáctică, pl. didáctice
didactil
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactila
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactile
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilei
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilele
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilelor
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactili
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilii
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactililor
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilul
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactilului
DIDACTÍL, -Ă adj. Cu două degete. [Cf. fr. didactyle]. DOOM
didactíl adj. m., pl. didactíli; f. didactílă, pl. didactíle
didactogenia
DIDACTOGENÍE s.f. (Med.) Stare patologică de anxietate și depresiune, întâlnită la unii elevi ca urmare a greșelilor didactice ale educatorilor. [< didactic, după iatrogenie].
didactogenie
DIDACTOGENÍE s.f. (Med.) Stare patologică de anxietate și depresiune, întâlnită la unii elevi ca urmare a greșelilor didactice ale educatorilor. [< didactic, după iatrogenie].
didactogeniei
DIDACTOGENÍE s.f. (Med.) Stare patologică de anxietate și depresiune, întâlnită la unii elevi ca urmare a greșelilor didactice ale educatorilor. [< didactic, după iatrogenie].
didactogenii
DIDACTOGENÍE s.f. (Med.) Stare patologică de anxietate și depresiune, întâlnită la unii elevi ca urmare a greșelilor didactice ale educatorilor. [< didactic, după iatrogenie].
didahia
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didahie
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didahie
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.; înv.) Predică, cazanie. ◊ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí.
didahiei
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didahii
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didahiile
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didahiilor
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí. DOOM
didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
didascalie
DIDASCALÍE s.f. Instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești. ♦ Notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini. [Gen. -iei. / < lat. didascalia, gr. didaskalia].
didelf
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelfi
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelfie
DIDELFÍE s.f. (Med.) Malformație congenitală a aparatului genital feminin, constând din existența a două vaginuri, două coluri și două utere. [Gen. -iei. / < fr. didelphie].
didelfii
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelfilor
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelful
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelfului
DIDÉLFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzând animale carnivore mai mici decât cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice]. DOOM
didélf s. m., pl. didélfi
didelphys
OPÓSUM, oposumi, s. m. Gen de mamifere marsupiale care trăiește în America de Nord, de mărimea unei pisici, a cărui blană cenușie este foarte căutată (Didelphys); animal care face parte din acest gen. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. – Din fr. opossum, germ. Opossum.
didi
didi s. n. invar. (în limbajul copiilor mici) suzetă; tetină.
dido
Phoenissa, denumire purtată de Dido, fiindcă era originară din Phoenicia.
didona
Didona = Dido.
die
DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.
diecel
DIECÉL, diecei, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -el. DOOM
diecél (reg.) (di-e-) s. m., pl. diecéi, art. diecéii
dieceza
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
diecezan
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezana
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezane
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanei
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanele
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanelor
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezani
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanii
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanilor
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanul
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
diecezanului
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
dieceze
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
diecezei
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
diecezele
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
diecezelor
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
dieci
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diecii
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diecilor
DIAC1, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
diecime
DIECÍME s. f. (Rar) Tagma diecilor (1). Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime... Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal ? NEGRUZZI, S. II 214. – Pronunțat: di-e-.
diecița
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță. DOOM
diecíță (reg.) (di-e-) s. f., g.-d. art. diecíței; pl. diecíțe
diecițe
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță. DOOM
diecíță (reg.) (di-e-) s. f., g.-d. art. diecíței; pl. diecíțe
dieciței
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță. DOOM
diecíță (reg.) (di-e-) s. f., g.-d. art. diecíței; pl. diecíțe
diecițele
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță. DOOM
diecíță (reg.) (di-e-) s. f., g.-d. art. diecíței; pl. diecíțe
diecițelor
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță. DOOM
diecíță (reg.) (di-e-) s. f., g.-d. art. diecíței; pl. diecíțe
diedre
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diedrele
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diedrelor
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diedru
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diedrul
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diedrului
DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre. DOOM
diédru (di-e-dru) s. n., art. diédrul; pl. diédre
diegetic
DIEGÉTIC, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de diegeză; narativ. [Pron. di-e-. / cf. germ. diegetisch].
diegeză
DIEGÉZĂ s.f. (Rar) Povestire, narațiune consecutivă; expunere. [Pron. di-e-. / < germ. Diegese].
dielectric
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectric
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrica
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrica
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrice
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrice
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricei
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricei
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricele
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricele
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricelor
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricelor
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrici
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectrici
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricii
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricii
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricilor
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricilor
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricul
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricul
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricului
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
dielectricului
DIELÉCTRIC, -Ă, dielectrici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constantă dielectrică = permitivitate. 2. S. m. Material izolant din punct de vedere electric și care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. diélectrique. DOOM
dieléctric2 (di-e-) s. m., pl. dieléctrici
diena
DIÉNE s.f.pl. Hidrocarburi care conțin două duble legături în moleculă; diolefine. [< fr. diènes]. DOOM
diénă (di-e-) s. f., g.-d. art. diénei; pl. diéne
diencefal
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diencefal
DIENCEFÁL s.n. Parte a encefalului situată între trunchiul cerebral și emisferele cerebrale. [Pron. di-en-. / < fr. diencéphale].
diencefale
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diencefalele
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diencefalelor
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diencefalic
DIENCEFÁLIC, -Ă adj. Al diencefalului. [< fr. diencéphalique].
diencefalită
DIENCEFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a diencefalului. [< fr. diencéphalite].
diencefalopatie
DIENCEFALOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a diencefalului. [< fr. diencéphalopathie].
diencefalul
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diencefalului
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale. DOOM
diencefál (di-en-) s. n., pl. diencefále
diene
DIÉNE s.f.pl. Hidrocarburi care conțin două duble legături în moleculă; diolefine. [< fr. diènes]. DOOM
diénă (di-e-) s. f., g.-d. art. diénei; pl. diéne
dienei
DIÉNE s.f.pl. Hidrocarburi care conțin două duble legături în moleculă; diolefine. [< fr. diènes]. DOOM
diénă (di-e-) s. f., g.-d. art. diénei; pl. diéne
dienele
DIÉNE s.f.pl. Hidrocarburi care conțin două duble legături în moleculă; diolefine. [< fr. diènes]. DOOM
diénă (di-e-) s. f., g.-d. art. diénei; pl. diéne
dienelor
DIÉNE s.f.pl. Hidrocarburi care conțin două duble legături în moleculă; diolefine. [< fr. diènes]. DOOM
diénă (di-e-) s. f., g.-d. art. diénei; pl. diéne
diereza
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis. DOOM
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
diereze
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis. DOOM
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
dierezei
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis. DOOM
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
dierezele
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis. DOOM
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
dierezelor
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis. DOOM
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
diesel
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
diesele
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselele
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselelor
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselul
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselului
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieseluri
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselurile
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
dieselurilor
DÍESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel. DOOM
Diesel (nume de persoană) (germ.) [pron. dízăl] (Die-) s. propriu
diespiter
Diespiter, una dintre numirile lui Iupiter.
dieta
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În Evul Mediu) Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate. ♦ (În unele state contemporane) Adunare legislativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta. DOOM
diétă (regim alimentar, adunare legislativă) (di-e-) s. f., g.-d. art. diétei; pl. diéte
diete
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În Evul Mediu) Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate. ♦ (În unele state contemporane) Adunare legislativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta. DOOM
diétă (regim alimentar, adunare legislativă) (di-e-) s. f., g.-d. art. diétei; pl. diéte
dietei
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În Evul Mediu) Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate. ♦ (În unele state contemporane) Adunare legislativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta. DOOM
diétă (regim alimentar, adunare legislativă) (di-e-) s. f., g.-d. art. diétei; pl. diéte
dietele
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În Evul Mediu) Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate. ♦ (În unele state contemporane) Adunare legislativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta. DOOM
diétă (regim alimentar, adunare legislativă) (di-e-) s. f., g.-d. art. diétei; pl. diéte
dietelor
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În Evul Mediu) Adunare politică, organ reprezentativ al claselor privilegiate. ♦ (În unele state contemporane) Adunare legislativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta. DOOM
diétă (regim alimentar, adunare legislativă) (di-e-) s. f., g.-d. art. diétei; pl. diéte
dietetic
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dietetica
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dietetica
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétică (di-e-) s. f., g.-d. art. dietéticii
dietetice
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticei
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticele
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticelor
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dietetici
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dietetici
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétică (di-e-) s. f., g.-d. art. dietéticii
dietetician
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticiana
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticianul
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticianului
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticiene
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticienei
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticienele
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticienelor
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticieni
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticienii
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticienilor
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien. DOOM
dieteticiánă (di-e-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. dieteticiénei (-ci-e-); pl. dieteticiéne
dieteticii
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticii
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétică (di-e-) s. f., g.-d. art. dietéticii
dieteticilor
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticul
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dieteticului
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique. DOOM
dietétic (di-e-) adj. m., pl. dietétici; f. dietétică, pl. dietétice
dietină
DIETÍNĂ, dietine, s. f. (Înv.) Adunare a deputaților dintr-o provincie a vechiului regat polonez. [Pr.: di-e-] – Fr. diétine.
diez
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
dieza
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezai
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezam
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezare
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezare
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser].
diezară
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezarăm
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezarăți
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezase
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezasem
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezaseră
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezaserăm
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezaserăți
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezaseși
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezaseți
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezat
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezat
DIEZÁT, -Ă adj. Marcat cu un diez. ♦ (Fon.) Care are o notă mai înaltă decât sunetul fundamental de care se leagă. [Cf. fr. diésé].
diezau
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezași
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezați
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezează
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezez
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezeze
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezezi
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezi
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
diezii
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
diezilor
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
diezul
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
diezului
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse. DOOM
diéz s. m., pl. diézi
diezând
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
diezînd
DIEZÁ vb. I. tr. A urca o notă cu un diez. [< fr. diéser]. DOOM
diezá (a ~) (di-e-) vb., ind. prez. 3 diezeáză
difamant
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamanta
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamante
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamantei
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamantele
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamantelor
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamantul
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamantului
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamanți
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamanții
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamanților
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant. DOOM
difamánt (livr.) adj. m., pl. difamánți; f. difamántă, pl. difamánte
difamatoare
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatoarea
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatoarei
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatoarele
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatoarelor
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamator
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatori
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatorii
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatorilor
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatorul
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamatorului
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur]. DOOM
difamatór (livr.) adj. m., pl. difamatóri; f. sg. și pl. difamatoáre
difamație
DIFAMÁȚIE s.f. (Rar) Defăimare. [Var. difamațiune s.f. / < fr. diffamation].
difamațiune
DIFAMAȚIÚNE s.f. v. difamație.
difazat
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazata
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazate
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazatei
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazatele
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazatelor
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazatul
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazatului
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazați
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazații
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difazaților
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
difer
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
difere
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferea
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
difereai
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
difeream
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
difereau
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
difereați
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferend
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferende
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendele
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendelor
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendul
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendului
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferenduri
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendurile
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferendurilor
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend. DOOM
diferénd (conflict) s. n., pl. diferénde
diferența
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferențe
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferenței
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferențele
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferențelor
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferenția
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiai
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențial
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențiala
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențiale
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialei
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialele
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialelor
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențiali
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialii
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialilor
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialul
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențialului
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferența de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel. DOOM
!diferențiálă (mat.) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. diferențiálei; pl. diferențiále
diferențiam
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiară
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiarăm
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiarăți
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiase
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiasem
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiaseră
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiaserăm
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiaserăți
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiaseși
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiaseți
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiat
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiat
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiata
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiate
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiatei
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiatele
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiatelor
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiatul
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiatului
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiau
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiază
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiași
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiați
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiați
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiații
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferențiaților
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
diferenție
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiem
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiere
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiere
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențierea
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențieri
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențierii
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențierile
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențierilor
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția. DOOM
diferențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențiérii; pl. diferențiéri
diferențiez
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențieze
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiezi
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferențiind
DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier. DOOM
diferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiáză, 1 pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)
diferi
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferii
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferim
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferind
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferință
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de alta, un lucru de altul. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr:; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia. DOOM
diferénță (deosebire) s. f., g.-d. art. diferénței; pl. diferénțe
diferire
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferire
DIFERÍRE s.f. Acțiunea de a diferi și rezultatul ei; diferență. [< diferi].
diferiră
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferirăm
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferirăți
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferise
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferisem
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiseră
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiserăm
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiserăți
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiseși
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiseți
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferit
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferit
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferita
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferite
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferitei
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferitele
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferitelor
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferitul
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferitului
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferiși
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiți
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
diferiți
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferiți
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferíți (fel de fel) adj. m., pl., f. diferíte (diferite opinii); g.-d. pl. m. și f. diferítor (neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată)/ ac. m. a, la diferíți, f. a, la diferíte
diferiții
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferiților
DIFERÍT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi. DOOM
*diferít (care diferă) adj. m., pl. diferíți; f. diferítă, pl. diferíte (opinii diferite, opiniile sunt diferite)
diferă
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. DOOM
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére
dificil
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificila
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificile
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilei
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilele
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilelor
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificili
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilii
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificililor
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilul
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificilului
DIFICÍL, -Ă, dificili, -e, adj. 1. Care prezintă dificultăți; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat. 2. (Despre persoane și despre caracterul lor) Care se împacă greu cu alții, greu de mulțumit; exigent, mofturos, capricios; susceptibil. – Din fr. difficile, lat. difficilis. DOOM
dificíl adj. m., pl. dificíli; f. dificílă, pl. dificíle
dificultate
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
dificultatea
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
dificultoasa
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoase
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoasei
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoasele
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoaselor
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultos
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultosul
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultosului
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoși
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoșii
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultoșilor
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux. DOOM
dificultós (livr.) adj. m., pl. dificultóși; f. dificultoásă, pl. dificultoáse
dificultăți
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
dificultății
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
dificultățile
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
dificultăților
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis. DOOM
dificultáte s. f., g.-d. art. dificultắții; pl. dificultắți
difident
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidenta
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidente
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidentei
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidentele
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidentelor
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidentul
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidentului
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidența
DIFIDÉNȚĂ s.f. Neîncredere, lipsă de încredere. [< lat. diffidentia, cf. it. diffidenza].
difidențe
DIFIDÉNȚĂ s.f. Neîncredere, lipsă de încredere. [< lat. diffidentia, cf. it. diffidenza].
difidenței
DIFIDÉNȚĂ s.f. Neîncredere, lipsă de încredere. [< lat. diffidentia, cf. it. diffidenza].
difidențele
DIFIDÉNȚĂ s.f. Neîncredere, lipsă de încredere. [< lat. diffidentia, cf. it. diffidenza].
difidențelor
DIFIDÉNȚĂ s.f. Neîncredere, lipsă de încredere. [< lat. diffidentia, cf. it. diffidenza].
difidenți
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidenții
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difidenților
DIFIDÉNT, -Ă adj. Neîncrezător. ♦ Supărăcios. [< lat. diffidens, cf. it. diffidente].
difluent
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluent
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenta
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenta
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluente
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluente
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentei
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentei
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentele
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentele
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentelor
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentelor
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentul
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentul
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentului
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluentului
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluența
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence. DOOM
difluénță (di-flu-en-) s. f., g.-d. art. difluénței; pl. difluénțe
difluențe
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence. DOOM
difluénță (di-flu-en-) s. f., g.-d. art. difluénței; pl. difluénțe
difluenței
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence. DOOM
difluénță (di-flu-en-) s. f., g.-d. art. difluénței; pl. difluénțe
difluențele
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence. DOOM
difluénță (di-flu-en-) s. f., g.-d. art. difluénței; pl. difluénțe
difluențelor
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence. DOOM
difluénță (di-flu-en-) s. f., g.-d. art. difluénței; pl. difluénțe
difluenți
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenți
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenții
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenții
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenților
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
difluenților
DIFLUÉNT, -Ă adj. 1. (Geogr.) Care se ramifică, se răspândește. 2. (Despre corpuri) Care devine fluid. [Pron. -flu-ent. / < fr. diffluent, cf. lat. diffluere].
diform
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diforma
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
diforma
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformare
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
diformat
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
diforme
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformei
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformele
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformelor
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformi
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformii
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformilor
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformitate
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformitatea
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformități
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformității
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformitățile
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformităților
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Deviere, abatere de la forma normală; p. ext. urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis. DOOM
diformitáte s. f., g.-d. art. diformitắții; pl. diformitắți
diformul
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
diformului
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Cu anomalii; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis. DOOM
difórm adj. m., pl. difórmi; f. difórmă, pl. difórme
difosgen
DIFOSGÉN s.n. Substanță toxică de luptă, asemănătoare fosgenului. [< fr. diphosgène]. DOOM
difosgén s. n.
difosgenul
DIFOSGÉN s.n. Substanță toxică de luptă, asemănătoare fosgenului. [< fr. diphosgène]. DOOM
difosgén s. n.
difosgenului
DIFOSGÉN s.n. Substanță toxică de luptă, asemănătoare fosgenului. [< fr. diphosgène]. DOOM
difosgén s. n.
difracta
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractare
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractare
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.
difractară
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractase
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractaseră
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractat
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractat
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractata
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractate
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractatei
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractatele
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractatelor
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractatul
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractatului
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractau
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractați
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractații
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difractaților
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
difracte
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractând
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difractînd
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter. DOOM
difractá (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difráctă
difracția
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracție
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracției
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracții
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracțiile
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracțiilor
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction. DOOM
difrácție (di-frac-ți-e) s. f., art. difrácția (-ți-a), g.-d. art. difrácției; pl. difrácții, art. difrácțiile (-ți-i-)
difracțiune
DIFRACȚIÚNE s.f. v. difracție.
difteria
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difteric
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difteric
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterica
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterica
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterice
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterice
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericei
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericei
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericele
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericele
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericelor
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericelor
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterici
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterici
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericii
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericii
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericilor
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericilor
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericul
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericul
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericului
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
diftericului
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique. DOOM
diftéric adj. m., s. m., pl. diftérici; adj. f., s. f. diftérică, pl. diftérice
difterie
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difteriei
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difterii
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difteriile
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difteriilor
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie. DOOM
difteríe s. f., art. diftería, g.-d. art. difteríei; pl. difteríi, art. difteríile
difteroid
DIFTEROÍD, -Ă adj. Care are aparența unei difterii, cu aspect difteric. [Pron. -ro-id. / < fr. diphtéroïde, cf. gr. diphtera – membrană, eidos – formă].
diftina
DIFTÍNĂ, (2) diftine, s. f. 1. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. 2. Sortiment de diftină (1). – Din fr. duvetine. DOOM
diftínă s. f., g.-d. art. diftínei; (sorturi) pl. diftíne
diftine
DIFTÍNĂ, (2) diftine, s. f. 1. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. 2. Sortiment de diftină (1). – Din fr. duvetine. DOOM
diftínă s. f., g.-d. art. diftínei; (sorturi) pl. diftíne
diftinei
DIFTÍNĂ, (2) diftine, s. f. 1. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. 2. Sortiment de diftină (1). – Din fr. duvetine. DOOM
diftínă s. f., g.-d. art. diftínei; (sorturi) pl. diftíne
diftinele
DIFTÍNĂ, (2) diftine, s. f. 1. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. 2. Sortiment de diftină (1). – Din fr. duvetine. DOOM
diftínă s. f., g.-d. art. diftínei; (sorturi) pl. diftíne
diftinelor
DIFTÍNĂ, (2) diftine, s. f. 1. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. 2. Sortiment de diftină (1). – Din fr. duvetine. DOOM
diftínă s. f., g.-d. art. diftínei; (sorturi) pl. diftíne
diftong
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftonga
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongai
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongam
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongare
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongare
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
diftongarea
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
diftongară
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongarăm
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongarăți
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongase
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongasem
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongaseră
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongaserăm
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongaserăți
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongaseși
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongaseți
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongat
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongat
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongata
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongate
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongatei
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongatele
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongatelor
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongatul
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongatului
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongau
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongași
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongați
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongați
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongații
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftongaților
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
diftonghează
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftonghez
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongheze
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftonghezi
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongi
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftongii
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftongilor
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftongul
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftongului
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus. DOOM
!diftóng (dif-tong/di-ftong) s. m., pl. diftóngi
diftongând
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongînd
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer. DOOM
!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză
diftongări
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
diftongării
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
diftongările
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
diftongărilor
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga. DOOM
!diftongáre (dif-ton-/di-fton-) s. f., g.-d. art. diftongắrii; pl. diftongắri
difuz
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuza
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuza
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzabil
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabila
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabile
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilei
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilele
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilelor
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabili
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilii
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabililor
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilul
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzabilului
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil. DOOM
difuzábil (care (se) poate difuza) adj. m., pl. difuzábili; f. difuzábilă, pl. difuzábile
difuzai
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzam
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzant
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzanta
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzante
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzantei
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzantele
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzantelor
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzantul
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzantului
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzanți
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzanții
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzanților
DIFUZÁNT, -Ă adj. (Despre un mediu) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de lumină. [Cf. fr. diffusant].
difuzare
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzare
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
difuzarea
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
difuzară
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzarăm
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzarăți
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzase
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzasem
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzaseră
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzaserăm
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzaserăți
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzaseși
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzaseți
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzat
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzat
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser.
difuzau
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzași
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzați
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuze
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzează
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzei
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzele
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzelor
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzez
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzeze
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzezi
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzi
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzibil
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibila
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibile
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilei
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilele
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilelor
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibili
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilii
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibililor
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilitate
DIFUZIBILITÁTE s. f. Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza (3). – Din fr. diffusibilité. DOOM
difuzibilitáte s. f., g.-d. art. difuzibilitắții
difuzibilitatea
DIFUZIBILITÁTE s. f. Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza (3). – Din fr. diffusibilité. DOOM
difuzibilitáte s. f., g.-d. art. difuzibilitắții
difuzibilități
DIFUZIBILITÁTE s. f. Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza (3). – Din fr. diffusibilité. DOOM
difuzibilitáte s. f., g.-d. art. difuzibilitắții
difuzibilității
DIFUZIBILITÁTE s. f. Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza (3). – Din fr. diffusibilité. DOOM
difuzibilitáte s. f., g.-d. art. difuzibilitắții
difuzibilul
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzibilului
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible. DOOM
difuzíbil (care pătrunde în masa altui corp) adj. m., pl. difuzíbili; f. difuzíbilă, pl. difuzíbile
difuzie
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuzii
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzilor
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuziune
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziunea
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziuni
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziunii
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziunile
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziunilor
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DOOM
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile
difuziv
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuziva
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzive
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivei
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivele
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivelor
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivi
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivii
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivilor
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivitate
DIFUZIVITÁTE s.f. Difuzibilitate. [Cf. engl. diffusivity]. DOOM
difuzivitáte s. f., g.-d. art. difuzivitắții
difuzivitatea
DIFUZIVITÁTE s.f. Difuzibilitate. [Cf. engl. diffusivity]. DOOM
difuzivitáte s. f., g.-d. art. difuzivitắții
difuzivități
DIFUZIVITÁTE s.f. Difuzibilitate. [Cf. engl. diffusivity]. DOOM
difuzivitáte s. f., g.-d. art. difuzivitắții
difuzivității
DIFUZIVITÁTE s.f. Difuzibilitate. [Cf. engl. diffusivity]. DOOM
difuzivitáte s. f., g.-d. art. difuzivitắții
difuzivul
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzivului
DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. DOOM
difuzív adj. m., pl. difuzívi; f. difuzívă, pl. difuzíve
difuzoare
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzoarea
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzoarei
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzoarele
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzoarelor
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzor
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzori
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzorii
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzorilor
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzorul
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzorului
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). – Din fr. diffuseur. DOOM
difuzór2 (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre
difuzul
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzului
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus. DOOM
difúz adj. m., pl. difúzi; f. difúză, pl. difúze
difuzând
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzînd
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ◊ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser. DOOM
difuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 difuzeáză
difuzări
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
difuzării
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
difuzările
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
difuzărilor
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza. DOOM
difuzáre s. f., g.-d. art. difuzắrii; pl. difuzắri
dig
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
digama
DIGÁMA s. m. Semivocală cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Scris și: digamma. – Acc. și: dígama] – Din fr. digamma. DOOM
digáma/dígama s. m.
digame
DIGÁMA s. m. Semivocală cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Scris și: digamma. – Acc. și: dígama] – Din fr. digamma. DOOM
digáma/dígama s. m.
digamei
DIGÁMA s. m. Semivocală cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Scris și: digamma. – Acc. și: dígama] – Din fr. digamma. DOOM
digáma/dígama s. m.
digamma
DIGÁMA s. m. Semivocală cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Scris și: digamma. – Acc. și: dígama] – Din fr. digamma.
digastric
DIGÁSTRIC adj., s.m. (Mușchi) care are o parte cărnoasă la fiecare terminație și o porțiune tendinoasă intermediară. [< fr. digastrique].
digenetic
DIGENÉTIC, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă digeneză. [Cf. fr. digénétique].
digeneză
DIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Însușire a unor viețuitoare de a avea două moduri de reproducere (sexuată și asexuată). [Cf. gr. dis – de două ori, genesis – naștere].
digenia
DIGENÍE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].
digenie
DIGENÍE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].
digeniei
DIGENÍE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].
digenii
DIGENÍE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].
diger
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digera
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digera
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere.
digerabil
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabila
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabile
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilei
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilele
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilelor
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabili
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilii
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabililor
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilul
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerabilului
DIGERÁBIL, -Ă, digerabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care se poate digera (cu ușurință); digestibil. – Din fr. digérable. DOOM
digerábil adj. m., pl. digerábili; f. digerábilă, pl. digerábile
digerai
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeram
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerare
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerare
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digerarea
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digerară
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerarăm
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerarăți
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerase
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerasem
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeraseră
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeraserăm
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeraserăți
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeraseși
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeraseți
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerat
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerau
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerași
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerați
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digere
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digeri
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerând
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerînd
DIGERÁ, digér, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A mistui alimentele. [Prez. ind. și: digerez] – Din fr. digérer, lat. digerere. DOOM
digerá (a ~) vb., ind. prez. 3 digéră
digerări
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digerării
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digerările
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digerărilor
DIGERÁRE s. f. Acțiunea de a digera; digestie. – V. digera. DOOM
digeráre s. f., g.-d. art. digerắrii
digest
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digest
DIGEST, digesturi, s. n. Rezumat. ♦ Publicație periodică ce conține rezumate. [Pr.: dáigest] – Cuv. engl. DOOM
*digest (angl.) [pron. dáygest] (rezumat) s. n., pl. digesturi
digesta
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digeste
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digestei
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digestele
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digestelor
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digestia
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestibil
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibila
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibile
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilei
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilele
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilelor
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibili
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilii
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibililor
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilitate
DIGESTIBILITÁTE s.f. (Rar) Proprietate a alimentelor de a fi digerate. [Cf. fr. digestibilité].
digestibilitatea
DIGESTIBILITÁTE s.f. (Rar) Proprietate a alimentelor de a fi digerate. [Cf. fr. digestibilité].
digestibilități
DIGESTIBILITÁTE s.f. (Rar) Proprietate a alimentelor de a fi digerate. [Cf. fr. digestibilité].
digestibilității
DIGESTIBILITÁTE s.f. (Rar) Proprietate a alimentelor de a fi digerate. [Cf. fr. digestibilité].
digestibilul
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestibilului
DIGESTÍBIL, -Ă, digestibili, -e, adj. (Rar) Digerabil. – Din fr. digestible. DOOM
digestíbil (rar) adj. m., pl. digestíbili; f. digestíbilă, pl. digestíbile
digestie
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestiei
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestii
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestiile
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestiilor
DIGÉSTIE, digestii, s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile; mistuire, digerare. – Din fr. digestion, lat. digestio. DOOM
digéstie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digéstia (-ti-a), g.-d. art. digéstiei; pl. digéstii, art. digéstiile (-ti-i-)
digestiune
DIGESTIÚNE s.f. v. digestie.
digestiv
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestiva
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestive
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivei
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivele
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivelor
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivi
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivii
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivilor
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivul
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestivului
DIGESTÍV, -Ă, digestivi, -e, adj. Referitor la digestie, care aparține digestiei. ◊ Aparat (sau tub) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. – Din fr. digestif. DOOM
digestív adj. m., pl. digestívi; f. digestívă, pl. digestíve
digestoare
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestoarele
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestoarelor
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestor
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestorul
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestorului
DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii. ♦ Recipient în care se opăresc fructele și legumele pentru conserve. [< fr. digesteur]. DOOM
digestór s. n., pl. digestoáre
digestul
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digestului
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digești
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digeștii
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digeștilor
PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes. DOOM
digéste (alimente digerate, culegere metodică) s. n. pl.
digger
DIGGER s.m. Adept al curentului de extremă stângă din timpul revoluției burgheze din Anglia (sec. XVII), reprezentând interesele țărănimii sărace. [< engl. digger < to dig – a săpa].
digit
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
digita
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitai
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digital
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitala
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitala
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitale
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitale
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalei
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalei
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalele
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalele
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalelor
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalelor
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitali
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalii
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalilor
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalina
DIGITALÍNĂ s. f. Substanță extrasă din frunzele digitalei și întrebuințată ca întăritor cardiovascular, ca diuretic etc. – Din fr. digitaline. DOOM
digitalínă s. f., g.-d. art. digitalínei
digitaline
DIGITALÍNĂ s. f. Substanță extrasă din frunzele digitalei și întrebuințată ca întăritor cardiovascular, ca diuretic etc. – Din fr. digitaline. DOOM
digitalínă s. f., g.-d. art. digitalínei
digitalinei
DIGITALÍNĂ s. f. Substanță extrasă din frunzele digitalei și întrebuințată ca întăritor cardiovascular, ca diuretic etc. – Din fr. digitaline. DOOM
digitalínă s. f., g.-d. art. digitalínei
digitalis
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.
digitalism
DIGITALÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu digitală. [Cf. fr. digitalisme].
digitalismul
DIGITALÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu digitală. [Cf. fr. digitalisme].
digitalismului
DIGITALÍSM s.n. (Med.) Intoxicație cu digitală. [Cf. fr. digitalisme].
digitaliza
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizai
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizam
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizare
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizare
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalizarea
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalizară
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizarăm
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizarăți
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizase
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizasem
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizaseră
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizaserăm
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizaserăți
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizaseși
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizaseți
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizat
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizat
DIGITALIZÁT, -Ă, digitalizați, -te, adj. (Inform., Electron.; despre semnale analogice) Care a fost transformat în semnal digital. – V. digitaliza.
digitalizau
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizași
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizați
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizează
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizez
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizeze
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizezi
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizând
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizînd
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
digitalizări
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalizării
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalizările
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalizărilor
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
digitalul
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitalului
DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. ◊ Amprentă digitală v. amprentă. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital. DOOM
!digitálă s. f., g.-d. art. digitálei; pl. digitále
digitam
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitare
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitare
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitară
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitarăm
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitarăți
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitase
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitasem
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitaseră
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitaserăm
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitaserăți
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitaseși
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitaseți
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitat
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitat
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitata
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitate
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitatei
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitatele
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitatelor
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitator
digitator, digitatori s. m. (intl.) hoț de buzunare.
digitatul
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitatului
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitau
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitași
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitați
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitați
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitație
DIGITÁȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale, pe clapele mașinii de scris etc. – Din fr. digitation. DOOM
digitáție (-ți-e) s. f., art. digitáția (-ți-a), g.-d. digitáții, art. digitáției
digitații
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitaților
DIGITÁT, -Ă, digitați, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei mâini deschise. – Din fr. digité. DOOM
digitát adj. m., pl. digitáți; f. digitátă, pl. digitáte
digitațiune
DIGITAȚIÚNE s.f. v. digitație.
digitează
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitez
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digiteze
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitezi
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digiti
DIGITI- v. digit-.
digitigrad
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigrada
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigrade
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigradei
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigradele
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigradelor
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigradul
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigradului
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigrazi
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigrazii
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitigrazilor
DIGITIGRÁD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade. DOOM
digitigrád (-ti-grad) s. n., pl. digitigráde
digitroane
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitroanele
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitroanelor
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitron
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitronul
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitronului
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.
digitul
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
digitului
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
digitând
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digitînd
DIGITÁ vb. I. intr. (Muz.) A folosi degetele pentru a cânta la un instrument. ♦ A bâjbâi cu degetele. [< it., lat. digitare].
digiți
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
digiții
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
digiților
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit. DOOM
*dígit s. m., pl. dígiți
diglif
DIGLÍFĂ s.f. Consolă cu două caneluri în cruce. [< fr. diglyphe, cf. gr. dis – două, glyphe – gravură].
diglifă
DIGLÍFĂ s.f. Consolă cu două caneluri în cruce. [< fr. diglyphe, cf. gr. dis – două, glyphe – gravură].
diglosie
DIGLOSÍE s. f. 1. (Med.) Malformație constând într-o limbă bifidă. 2. Coexistența în aceeași țară a două limbi (una savantă și alta populară) sau a două stadii ale aceleiași limbi; bilingvism. – Din fr. diglossie. DOOM
*diglosíe (di-glo-si-e) s. f., g.-d. diglosíi, art. diglosíei
dignitate
DIGNITÁTE s. f. (Învechit) Demnitate. Persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate. CARAGIALE, O. II 272.
digraf
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digrafe
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digrafele
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digrafelor
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digraful
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digrafului
DIGRÁF, digrafe, s. n. (Mat.) Graf direcțional. – Din fr. digraphe. DOOM
*digráf (di-graf) s. n., pl. digráfe
digrama
DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arăta o articulare unică. [< fr. digramme, cf. gr. dis – două, gramma – literă]. DOOM
digrámă (digraf) (di-gra-) s. f., g.-d. art. digrámei; pl. digráme
digrame
DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arăta o articulare unică. [< fr. digramme, cf. gr. dis – două, gramma – literă]. DOOM
digrámă (digraf) (di-gra-) s. f., g.-d. art. digrámei; pl. digráme
digramei
DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arăta o articulare unică. [< fr. digramme, cf. gr. dis – două, gramma – literă]. DOOM
digrámă (digraf) (di-gra-) s. f., g.-d. art. digrámei; pl. digráme
digramele
DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arăta o articulare unică. [< fr. digramme, cf. gr. dis – două, gramma – literă]. DOOM
digrámă (digraf) (di-gra-) s. f., g.-d. art. digrámei; pl. digráme
digramelor
DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arăta o articulare unică. [< fr. digramme, cf. gr. dis – două, gramma – literă]. DOOM
digrámă (digraf) (di-gra-) s. f., g.-d. art. digrámei; pl. digráme
digresie
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiune
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiunea
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiuni
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiunii
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiunile
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiunilor
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis. DOOM
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiv
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresiva
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresive
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivei
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivele
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivelor
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivi
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivii
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivilor
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivul
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digresivului
DIGRESÍV, -Ă adj. (Rar) De digresiune, în legătură cu o digresiune. [< fr. digressif].
digul
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
digului
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
diguri
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
digurile
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
digurilor
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue. DOOM
dig s. n., pl. díguri
dihai
ABITÍR adv. (Fam. și pop.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Din tc. beter „mai rău”. DOOM
abitír (mai ~) (pop., fam.) adv.
dihania
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihanie
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.
dihanie
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihaniei
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
diho
DICHO- v. diho-.
dihoace
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihoacă
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihoc
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihoca
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocai
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocam
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocare
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocară
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocarăm
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocarăți
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocase
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocasem
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocaseră
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocaserăm
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocaserăți
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocaseși
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocaseți
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocat
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocat
DIHOCÁT, -Ă, dihocați, -te, adj. (Regional) Sfîșiat, rupt. Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305. ♦ Fig. Sleit de puteri; istovit. Odaia aiasta în care-și odihnesc trupu dihocat de muncă. La TDRG.
dihocau
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocași
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocați
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihoci
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocând
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihocînd
DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DOOM
dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă
dihonia
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihonie
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihoniei
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihonii
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihoniile
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihoniilor
DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia. DOOM
dihónie (vrajbă) (reg.) (-ni-e) s. f., art. dihónia (-ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (-ni-i-)
dihor
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ. DOOM
dihór/díhor s. m., pl. dihóri/díhori
dihor
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihori
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihorii
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihorilor
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihorul
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihorului
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
dihotom
DIHOTÓM, -Ă adj. Dihotomic. [Var. dicotom, -ă adj. / < fr. dichotome].
dihotomia
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihotomic
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomica
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomice
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicei
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicele
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicelor
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomici
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicii
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicilor
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicul
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomicului
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DOOM
dihotómic v. dicotómic
dihotomie
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihotomiei
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihotomii
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihotomiile
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihotomiilor
DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie. DOOM
dihotomíe v. dicotomíe
dihăni
DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergînd); a se prăpădi. Ați muncit și v-ați dihănit, ca să v-ajungă munca de izbeliște. C. PETRESCU, R. DR. 19.
dihănii
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihăniile
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihăniilor
DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”. DOOM
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihănire
DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergând). – Din dihanie.
dii
DI interj. (Pronunțat cu i prelungit) Strigăt cu care se îndeamnă caii sau (mai rar) boii. Di ! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 13. (Scris și dii) Dii, boală... Boii măresc pasul. STANCU, D. 188. – Scris și: dii. – Variantă: die (PREDA, Î. 132) interj. DOOM
di / dii interj.
diiamb
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
diiambi
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
diiambii
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
diiambilor
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
diiambul
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
diiambului
DIÁMB s.m. Picior de vers latin din doi iambi. [< lat. diiambus, cf. gr. diiambos]. DOOM
diiámb (di-iamb) s. m., pl. diiámbi
dijma
DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma. DOOM
díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme
dijmar
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmari
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmarii
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmarilor
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmarul
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmarului
DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar. DOOM
dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári
dijmaș
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijmași
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijmașii
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijmașilor
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijmașul
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijmașului
DIJMÁȘ, dijmași, s. m. Țăran iobag obligat să plătească dijmă. – Dijmă + suf. -aș. DOOM
dijmáș (iobag) s. m., pl. dijmáși
dijme
DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma. DOOM
díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme
dijmei
DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma. DOOM
díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme
dijmele
DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma. DOOM
díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme
dijmelor
DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma. DOOM
díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme
dijmui
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuia
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiai
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiala
DIJMUIÁLĂ, dijmuieli, s. f. (Rar) Dijmuire. [Pr.: -mu-ia-] – Dijmui + suf. -eală. DOOM
dijmuiálă (rar) s. f., g.-d. art. dijmuiélii; pl. dijmuiéli
dijmuiam
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiască
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiau
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiați
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuieli
DIJMUIÁLĂ, dijmuieli, s. f. (Rar) Dijmuire. [Pr.: -mu-ia-] – Dijmui + suf. -eală. DOOM
dijmuiálă (rar) s. f., g.-d. art. dijmuiélii; pl. dijmuiéli
dijmuielii
DIJMUIÁLĂ, dijmuieli, s. f. (Rar) Dijmuire. [Pr.: -mu-ia-] – Dijmui + suf. -eală. DOOM
dijmuiálă (rar) s. f., g.-d. art. dijmuiélii; pl. dijmuiéli
dijmuielile
DIJMUIÁLĂ, dijmuieli, s. f. (Rar) Dijmuire. [Pr.: -mu-ia-] – Dijmui + suf. -eală. DOOM
dijmuiálă (rar) s. f., g.-d. art. dijmuiélii; pl. dijmuiéli
dijmuielilor
DIJMUIÁLĂ, dijmuieli, s. f. (Rar) Dijmuire. [Pr.: -mu-ia-] – Dijmui + suf. -eală. DOOM
dijmuiálă (rar) s. f., g.-d. art. dijmuiélii; pl. dijmuiéli
dijmuiesc
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiește
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiești
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuii
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuim
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuind
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuire
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuire
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuirea
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuiri
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuirii
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuirile
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuirilor
DIJMUÍRE, dijmuiri, s. f. Acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; dijmuială, dijmuit. – V. dijmui. DOOM
dijmuíre (fam.) s. f., g.-d. art. dijmuírii; pl. dijmuíri
dijmuiră
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuirăm
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuirăți
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuise
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuisem
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiseră
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiserăm
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiserăți
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiseși
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiseți
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuit
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuit
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuita
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuite
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuitei
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuitele
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuitelor
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuitor
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitori
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitorii
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitorilor
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitorul
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitorului
DIJMUITÓR, dijmuitori, s. m. Dijmar. [Pr.: -mu-i-] – Dijmui + suf. -tor. DOOM
dijmuitór (-mu-i-) s. m., pl. dijmuitóri
dijmuitul
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuitului
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuiși
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiți
DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui. DOOM
dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă
dijmuiți
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuiții
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmuiților
DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui. DOOM
dijmuít (fam.) s. n.
dijmărit
DIJMĂRÍT s. n. Dare în bani care se plătea în Țara Românească pentru stupi și pentru porci. – Dijmă + suf. -ărit. DOOM
dijmărít s. n.
dijmăritul
DIJMĂRÍT s. n. Dare în bani care se plătea în Țara Românească pentru stupi și pentru porci. – Dijmă + suf. -ărit. DOOM
dijmărít s. n.
dijmăritului
DIJMĂRÍT s. n. Dare în bani care se plătea în Țara Românească pentru stupi și pentru porci. – Dijmă + suf. -ărit. DOOM
dijmărít s. n.
dilacera
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerai
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceram
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerare
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerare
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilacerarea
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilacerară
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerarăm
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerarăți
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerase
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerasem
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceraseră
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceraserăm
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceraserăți
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceraseși
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceraseți
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerat
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerat
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilaceratoare
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilaceratoarele
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilaceratoarelor
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilacerator
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilaceratorul
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilaceratorului
DILACERATÓR s.n. Aparat-grătar și tocător pentru reziduuri și pentru substanțe grosiere din apele uzate. [< fr. dilacérateur].
dilacerau
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerași
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerați
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerația
DILACERÁȚIE s.f. Dilacerare. [< fr. dilacération].
dilacerație
DILACERÁȚIE s.f. Dilacerare. [< fr. dilacération].
dilacerației
DILACERÁȚIE s.f. Dilacerare. [< fr. dilacération].
dilacerații
DILACERÁȚIE s.f. Dilacerare. [< fr. dilacération].
dilacerează
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerez
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacereze
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerezi
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerând
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerînd
DILACERÁ vb. I. tr. A sfâșia în bucăți, a fărâmița. ♦ (Med.) A smulge cu violență (un țesut). [< fr. dilacérer, cf. lat. dilacerare].
dilacerări
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilacerării
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilacerările
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilacerărilor
DILACERÁRE s.f. Acțiunea de a dilacera; dilacerație. [< dilacera].
dilapida
DILAPIDÁ vb. I. v. delapida.
dilapidare
DILAPIDÁRE s.f. v. delapidare.
dilapidat
DILAPIDÁ vb. I. v. delapida.
dilapidatoare
DILAPIDATÓR, -OÁRE s.m. și f. v. delapidator.
dilapidator
DILAPIDATÓR, -OÁRE s.m. și f. v. delapidator.
dilat
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilata
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilata
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare.
dilatabil
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabila
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabile
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilei
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilele
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilelor
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabili
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilii
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabililor
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilitate
DILATABILITÁTE s.f. Însușire a corpurilor dilatabile. [Cf. fr. dilatabilité].
dilatabilitatea
DILATABILITÁTE s.f. Însușire a corpurilor dilatabile. [Cf. fr. dilatabilité].
dilatabilități
DILATABILITÁTE s.f. Însușire a corpurilor dilatabile. [Cf. fr. dilatabilité].
dilatabilității
DILATABILITÁTE s.f. Însușire a corpurilor dilatabile. [Cf. fr. dilatabilité].
dilatabilul
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatabilului
DILATÁBIL, -Ă, dilatabili, -e, adj. Care se poate dilata, care poate fi dilatat. – Din fr. dilatable. DOOM
dilatábil adj. m., pl. dilatábili; f. dilatábilă, pl. dilatábile
dilatai
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatam
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatant
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatanta
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatante
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatantei
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatantele
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatantelor
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatantul
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatantului
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatanți
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatanții
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatanților
DILATÁNT, -Ă, dilatanți, -te, adj. Dilatator. ♦ (Substantivat) Ceea ce servește pentru a dilata. – Din fr. dilatant. DOOM
dilatánt (care dilată) adj. m., pl. dilatánți; f. dilatántă, pl. dilatánte
dilatare
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatare
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilatarea
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilatară
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatarăm
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatarăți
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatase
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatasem
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilataseră
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilataserăm
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilataserăți
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilataseși
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilataseți
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatat
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatat
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatata
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatate
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatatei
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatatele
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatatelor
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatatoare
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatoarea
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatoarei
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatoarele
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatoarelor
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatator
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatori
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatorii
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatorilor
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatorul
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatorului
DILATATÓR, -OÁRE, dilatatori, -oare, adj. Care dilată; dilatant. ◊ (Anat.) Mușchi dilatatori = mușchi care au funcția de a dilata deschiderile pe care se inserează. ♦ (Substantivat, n.) Instrument chirurgical care servește la dilatarea unei cavități, a unui orificiu etc. – Din fr. dilatateur, lat. dilatator. DOOM
dilatatór adj. m., pl. dilatatóri; f. sg. și pl. dilatatoáre
dilatatul
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatatului
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatau
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatași
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatați
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatați
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatația
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilatație
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilatației
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilatații
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatații
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilatațiile
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilatațiilor
DILATÁȚIE, dilatații, s. f. Creștere a dimensiunilor unui corp sub acțiunea căldurii; dilatare. ◊ Coeficient de dilatație = creșterea unității de lungime, de suprafață sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creștere a temperaturii. ♦ (Med.) Mărire patologică sau terapeutică a diametrului unui orificiu, al unei cavități, al unui vas etc. – Din fr. dilatation, lat. dilatatio. DOOM
dilatáție (-ți-e) s. f., art. dilatáția (-ți-a), g.-d. art. dilatáției; pl. dilatáții, art. dilatáțiile (-ți-i-)
dilataților
DILATÁT, -Ă, dilatați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile mărite sub influența căldurii. 2. (Despre organe, părți de organe, orificii etc.) Mărit, lărgit. – V. dilata.
dilatațiune
DILATAȚIÚNE s.f. v. dilatație.
dilate
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatograf
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatografe
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatografele
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatografelor
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatograful
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatografului
DILATOGRÁF s.n. Dilatometru înregistrator. [< fr. dilatographe, cf. lat. dilatare – a dilata, gr. graphein – a scrie]. DOOM
dilatográf (-to-graf) s. n., pl. dilatográfe
dilatogramă
DILATOGRÁMĂ s.f. Diagramă a variației lungimii unui corp în funcție de temperatură. [< fr. dilatogramme].
dilatometre
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatometrele
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatometrelor
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatometria
DILATOMETRÍE s. f. Procedeele de măsurare a dilatației corpurilor și metodele prin care se studiază, pe baza dilatației, transformările fizico-chimice suferite de corpuri sub influența căldurii. – Din fr. dilatométrie. DOOM
dilatometríe (-me-tri-) s. f., art. dilatometría, g.-d. dilatometríi, art. dilatometríei
dilatometrie
DILATOMETRÍE s. f. Procedeele de măsurare a dilatației corpurilor și metodele prin care se studiază, pe baza dilatației, transformările fizico-chimice suferite de corpuri sub influența căldurii. – Din fr. dilatométrie. DOOM
dilatometríe (-me-tri-) s. f., art. dilatometría, g.-d. dilatometríi, art. dilatometríei
dilatometriei
DILATOMETRÍE s. f. Procedeele de măsurare a dilatației corpurilor și metodele prin care se studiază, pe baza dilatației, transformările fizico-chimice suferite de corpuri sub influența căldurii. – Din fr. dilatométrie. DOOM
dilatometríe (-me-tri-) s. f., art. dilatometría, g.-d. dilatometríi, art. dilatometríei
dilatometrii
DILATOMETRÍE s. f. Procedeele de măsurare a dilatației corpurilor și metodele prin care se studiază, pe baza dilatației, transformările fizico-chimice suferite de corpuri sub influența căldurii. – Din fr. dilatométrie. DOOM
dilatometríe (-me-tri-) s. f., art. dilatometría, g.-d. dilatometríi, art. dilatometríei
dilatometru
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatometrul
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatometrului
DILATOMÉTRU, dilatometre, s. n. Aparat care măsoară dilatația corpurilor. – Din fr. dilatomètre. DOOM
dilatométru (-me-tru) s. n., art. dilatométrul; pl. dilatométre
dilatoria
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatorie
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriei
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatorii
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriii
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriile
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriilor
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriu
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriul
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatoriului
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. DOOM
dilatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatórie (-ri-e); pl. m. și f. dilatórii
dilatând
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatînd
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilatări
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilatării
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilatările
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilatărilor
DILATÁRE, dilatări, s. f. Acțiunea de a (se) dilata și rezultatul ei. – V. dilata. DOOM
dilatáre s. f., g.-d. art. dilatắrii; pl. dilatắri
dilauden
DILAUDÉN s. n. (Farm.) Derivat puternic al morfinei, folosit ca analgezic. [Pr.: -la-u-] – Denumire comercială. DOOM
dilaudén (-lau-) s. n.
dilaudenul
DILAUDÉN s. n. (Farm.) Derivat puternic al morfinei, folosit ca analgezic. [Pr.: -la-u-] – Denumire comercială. DOOM
dilaudén (-lau-) s. n.
dilaudenului
DILAUDÉN s. n. (Farm.) Derivat puternic al morfinei, folosit ca analgezic. [Pr.: -la-u-] – Denumire comercială. DOOM
dilaudén (-lau-) s. n.
dilați
DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-și mări dimensiunile sub influența căldurii. ◊ Tranz. Căldura dilată corpurile. 2. (Despre unele părți de organe, orificii etc.) A se mări, a se lărgi. ◊ Tranz. Atropina dilată pupila. [Prez. ind. și: dilatez] – Din fr. dilater, lat. dilatare. DOOM
dilatá (a ~) vb., ind. prez. 3 dilátă
dilațiune
DILAȚIÚNE s.f. (Jur.) Întârziere, amânare. [Cf. fr. dilation, lat. dilatio]. DOOM
dilațiúne (întârziere) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dilațiúnii
dilațiunea
DILAȚIÚNE s.f. (Jur.) Întârziere, amânare. [Cf. fr. dilation, lat. dilatio]. DOOM
dilațiúne (întârziere) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dilațiúnii
dilațiuni
DILAȚIÚNE s.f. (Jur.) Întârziere, amânare. [Cf. fr. dilation, lat. dilatio]. DOOM
dilațiúne (întârziere) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dilațiúnii
dilațiunii
DILAȚIÚNE s.f. (Jur.) Întârziere, amânare. [Cf. fr. dilation, lat. dilatio]. DOOM
dilațiúne (întârziere) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dilațiúnii
dileală
DILEÁLĂ s. f. (Arg.) Bătaie, ciomăgeală, mardeală. (din dili + suf. -eală; cf. dili)
dilecțiune
DILECȚIÚNE s.f. (Liv.) Dragoste tandră și pură. [< fr. dilection].
dilecțiunea
DILECȚIÚNE s.f. (Liv.) Dragoste tandră și pură. [< fr. dilection].
dilecțiuni
DILECȚIÚNE s.f. (Liv.) Dragoste tandră și pură. [< fr. dilection].
dilecțiunii
DILECȚIÚNE s.f. (Liv.) Dragoste tandră și pură. [< fr. dilection].
dilema
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. DOOM
dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
dilematic
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematica
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematice
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicei
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicele
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicelor
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematici
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicii
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicilor
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicul
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dilematicului
DILEMÁTIC, -Ă, dilematici, -ce, adj. Cu caracter de dilemă; care prezintă o dilemă. – Din fr. dilémmatique. DOOM
dilemátic adj. m., pl. dilemátici; f. dilemátică, pl. dilemátice
dileme
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. DOOM
dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
dilemei
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. DOOM
dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
dilemele
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. DOOM
dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
dilemelor
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. DOOM
dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
diletant
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletanta
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletante
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletantei
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletantele
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletantelor
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletantic
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletantica
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletantice
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticei
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticele
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticelor
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletantici
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticii
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticilor
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticul
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletanticului
DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant; superficial; diletantistic. [Cf. it. diletantesco].
diletantism
DILETANTÍSM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a științei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de aptitudini, dovedită de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme. DOOM
diletantísm s. n.
diletantismul
DILETANTÍSM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a științei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de aptitudini, dovedită de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme. DOOM
diletantísm s. n.
diletantismului
DILETANTÍSM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a științei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de aptitudini, dovedită de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme. DOOM
diletantísm s. n.
diletantistic
DILETANTÍSTIC, -Ă adj. Diletantic. [Cf. it. diletantistico].
diletantul
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletantului
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletanți
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletanții
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
diletanților
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante. DOOM
diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte
dili
DILÍ, dilesc, vb. IV. refl. (Fam.) A înnebuni. – Din țig. da- (part. dilo). DOOM
*dilí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se diléște, imperf. 3 sg. se dileá; conj. prez. 3 să se dileáscă
diligent
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligenta
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligente
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligentei
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligentele
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligentelor
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligentul
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligentului
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligența
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence. DOOM
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligențe
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence. DOOM
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligenței
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence. DOOM
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligențele
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence. DOOM
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligențelor
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence. DOOM
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligenți
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligenții
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
diligenților
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent. DOOM
diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte
dilimac
dilimac, dilimaci adj. m. nebun, țicnit.
dilimache
dilimache adj. invar. v. dilimac.
dilimandros
dilimandros, dilimandroși s. m., adj. v. dilimac.
dilire
DILÍ, dilésc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a șterpeli. (etim. neclară; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. țig.; se poate de asemenea pune în leg. cu țig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. dĕliti (= a împărți, a distribui) (cf. deli); accepția 2. se justifică fără nici o îndoială din expresia a da o lovitură; der. dileală)
dilit
DILÍ, dilésc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a șterpeli. (etim. neclară; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. țig.; se poate de asemenea pune în leg. cu țig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. dĕliti (= a împărți, a distribui) (cf. deli); accepția 2. se justifică fără nici o îndoială din expresia a da o lovitură; der. dileală)
diliu
DILÍU, -ÍE, dilii, s. m. și f., adj. (Fam.) (Om) aiurit, nebun. – De la dili. DOOM
*dilíu (nebun) (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. dilíe; pl. m. și f. dilíi, art. m. dilíii (-li-ii)
dilogia
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilogie
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilogiei
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilogii
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilogiile
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilogiilor
DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Operă dramatică care conține două acțiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificație]. DOOM
dilogíe s. f., art. dilogía, g.-d. art. dilogíei; pl. dilogíi, art. dilogíile
dilua
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluai
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluam
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluant
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluantul
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluantului
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluanți
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluanții
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluanților
DILUÁNT, diluanți, s. m. Substanță care diluează (1). [Pr.: -lu-ant] – Din fr. diluant. DOOM
diluánt (-lu-ant) s. m., pl. diluánți
diluare
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluare
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluarea
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluară
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluarăm
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluarăți
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluase
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluasem
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluaseră
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluaserăm
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluaserăți
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluaseși
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluaseți
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluat
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluat
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluata
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluate
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluatei
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluatele
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluatelor
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluatul
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluatului
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluau
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluași
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluați
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluați
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluații
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluaților
DILUÁT, -Ă, diluați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care e mai puțin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Soluție căreia i s-a micșorat concentrația. 2. Fig. (Despre texte, idei, stil) Dezlânat, prolix. [Pr.: -lu-at] – V. dilua.
diluează
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluendo
DILUÉNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Slăbind treptat sunetul. [< it. diluendo].
diluez
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
dilueze
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluezi
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluvial
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvial
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluviala
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluviale
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialei
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialele
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialelor
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluviali
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluviali
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialii
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialii
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialilor
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialilor
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialul
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialul
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialului
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvialului
DILUVIÁL, -Ă adj. Diluvian. [Pron. -vi-al. / cf. fr. diluvial]. DOOM
!diluviál (aparținând aluviunilor din cuaternar) (-vi-al) adj. m., pl. diluviáli; f. diluviálă, pl. diluviále
diluvian
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluviana
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvianul
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvianului
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluviene
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvienei
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvienele
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvienelor
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvieni
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvienii
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvienilor
DILUVIÁN, -Ă, diluvieni, -e, adj. Care ține de diluviu, provenit din diluviu, de diluviu. ♦ (Geol.; substantivat, n.) Pleistocen. [Pr.: -vi-an] – Din fr. diluvien. DOOM
*diluvián2 (-vi-an) s. n.
diluvii
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluviile
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluviilor
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluviu
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluviul
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluviului
DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium. DOOM
dilúviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)
diluând
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluînd
DILUÁ, diluez, vb. I. 1. Tranz. A micșora concentrația unei soluții. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) atenua, a (se) micșora, a slăbi. [Pr.: -lu-a] – Din fr. diluer. DOOM
diluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 dilueáză, 1 pl. diluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să diluéze (-lu-e-); ger. diluấnd (-lu-ând)
diluări
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluării
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluările
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluărilor
DILUÁRE, diluări, s. f. Acțiunea de a (se) dilua. [Pr.: -lu-a-] – V. dilua. DOOM
diluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. diluắrii; pl. diluắri
diluția
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluție
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluției
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluții
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluțiile
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluțiilor
DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution. DOOM
dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)
diluțiune
DILUȚIÚNE s.f. v. diluție.
dimensie
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Lungime de segment de dreaptă care determină, singură sau împreună cu altele, întinderea unei figuri geometrice sau a unui corp. Dimensiunile unui corp sînt: lungimea, lățimea și înălțimea. ▭ Ca și cum un imens compas i-ar fi tras dimensiunile, lacul se află înscris într-o circumferență perfectă. BOGZA, C. O. 168. Aveau toate dimensiuni la fel: cutioare de un sfert de kilogram. PAS, Z. I 91. ◊ Expr. (Familiar) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva ce n-a fost încă descoperit, ceva neconceput încă de mintea noastră. Erai, băiete, prost, Și roata pentru tine-a fost A patra dimensiune ! COȘBUC, P. I 274. 2. Mărime, măsură, proporție. [În «Nunta Zamfirei»] e o adevărată nuntă țărănească, numai proporțiile îi sînt mărite... pînă la dimensiuni epice. GHEREA, ST. CR. III 316. Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte și toate celea din ea scăzute în analogie. EMINESCU, N. 31. – Pronunțat: -si-u-. - Variantă: (învechit) diménsie (CARAGIALE, O. I 291) s. f.
dimensiona
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionai
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensional
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionala
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionale
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalei
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalele
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalelor
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionali
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalii
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalilor
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalul
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionalului
DIMENSIONÁL, -Ă, dimensionali, -e, adj. Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DOOM
dimensionál (-si-o-) adj. m., pl. dimensionáli; f. dimensionálă, pl. dimensionále
dimensionam
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionare
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionare
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensionarea
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensionară
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionarăm
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionarăți
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionase
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionasem
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionaseră
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionaserăm
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionaserăți
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionaseși
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionaseți
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionat
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionat
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren.
dimensionau
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionași
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionați
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionează
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionez
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensioneze
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionezi
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionând
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionînd
DIMENSIONÁ, dimensionez, vb. I. Tranz. A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcții, ale unei mașini, ale unui aparat, ale unei piese etc. [Pr.: -si-o-] – Din germ. dimensionieren. DOOM
dimensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 dimensioneáză
dimensionări
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensionării
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensionările
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensionărilor
DIMENSIONÁRE, dimensionări, s. f. Acțiunea de a dimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. dimensiona. DOOM
dimensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. dimensionắrii; pl. dimensionắri
dimensiune
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimensiunea
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimensiuni
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimensiunii
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimensiunile
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimensiunilor
DIMENSIÚNE, dimensiuni, s. f. 1. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. ♦ Spec. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură și unitățile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unități de măsură. 2. Mărime, măsură, proporție. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis. DOOM
dimensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. dimensiúnii; pl. dimensiúni
dimer
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimeri
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimerii
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimerilor
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimeriza
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizai
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizam
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizare
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizare
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerizarea
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerizară
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizarăm
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizarăți
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizase
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizasem
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizaseră
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizaserăm
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizaserăți
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizaseși
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizaseți
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizat
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizau
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizași
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizați
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizează
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizez
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizeze
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizezi
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizând
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizînd
DIMERIZÁ vb. I. tr. A face ca două molecule să formeze un dimer. [< fr. dimériser].
dimerizări
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerizării
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerizările
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerizărilor
DIMERIZÁRE s.f. Acțiunea de a dimeriza. ◊ Reacție de dimerizare = reacție chimică de formare a unui dimer. [< dimeriza]. DOOM
dimerizáre s. f., g.-d. art. dimerizắrii
dimerlia
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerlie
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerliei
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerlii
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerliile
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerliilor
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimerul
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimerului
DIMÉR, dimeri, s. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule identice. – Din fr. dimère. DOOM
dimér s. m., pl. diméri
dimetri
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimetrii
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimetrilor
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimetru
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimetrul
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimetrului
DIMÉTRU s.m. Vers antic alcătuit din două măsuri de două picioare fiecare. [< fr. dimètre, cf. gr. dis – doi, metron – măsură]. DOOM
dimétru (vers) (-me-tru) s. m., art. dimétrul; pl. dimétri, art. dimétrii
dimia
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimie
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimiei
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimigeană
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
dimigorie
dimigoríe (dimigoríi), s. f. – Discurs adresat poporului, chemare. Ngr. δημηγορία (Gáldi 172). Sec. XVIII, înv.
dimii
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimiile
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimiilor
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi. DOOM
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimineața
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia. DOOM
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
dimineața
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
diminecioară
DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.
diminecioară
DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.
dimineți
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia. DOOM
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
dimineți
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
dimineții
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia. DOOM
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
dimineții
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
diminețile
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia. DOOM
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
diminețile
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
dimineților
DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia. DOOM
dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
dimineților
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
dimingeana
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
dimingene
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
dimingenei
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
dimingenele
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
dimingenelor
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana. DOOM
damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne
diminicioară
DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.
diminie
diminíe (diminíi), s. f. – Perioadă de două luni. Gr. δίμηνος (Tiktin, Gáldi 172). Sec. XIX, înv.
diminua
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuai
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuam
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuant
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuanta
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuante
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuantei
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuantele
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuantelor
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuantul
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuantului
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuanți
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuanții
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuanților
DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează; depreciativ. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. diminuant].
diminuare
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuare
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
diminuarea
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
diminuară
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuarăm
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuarăți
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuase
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuasem
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuaseră
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuaserăm
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuaserăți
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuaseși
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuaseți
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuat
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuau
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuași
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuați
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuează
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuendo
DIMINUÉNDO adv. (Muz.) Decrescendo. [Pr.: -nu-en-] – Cuv. it. DOOM
diminuéndo (it.) (-nu-en-) adv.; abr. dim., simb. >
diminuez
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminueze
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuezi
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminutiv
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutiva
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutiva
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivai
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutival
DIMINUTIVÁL, -Ă, diminutivali, -e, adj. (Despre sufixe, particule) Care formează diminutive; (despre cuvinte, formații lexicale) format prin derivare cu sufixe, cu particule diminutivale. – Diminutiv + suf. -al. DOOM
diminutivál adj. m., pl. diminutiváli; f. diminutiválă, pl. diminutivále
diminutivam
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivare
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivare
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminutivarea
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminutivară
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivarăm
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivarăți
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivase
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivasem
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivaseră
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivaserăm
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivaserăți
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivaseși
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivaseți
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivat
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivat
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivata
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivate
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivatei
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivatele
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivatelor
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivatul
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivatului
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivau
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivași
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivați
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivați
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivații
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutivaților
DIMINUTIVÁT, -Ă, diminutivați, -te, adj. Care a devenit diminutiv. – V. diminutiva.
diminutive
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivează
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivei
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivele
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivelor
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivez
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutiveze
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivezi
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivi
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivii
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivilor
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivul
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivului
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. DOOM
diminutív2 s. n., pl. diminutíve
diminutivând
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivînd
DIMINUTIVÁ, diminutivez, vb. I. Tranz. (Lingv.) A face să devină diminutiv, a forma diminutive. – Din fr. diminutiver.
diminutivări
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminutivării
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminutivările
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminutivărilor
DIMINUTIVÁRE, diminutivări, s. f. (Lingv.) Acțiunea de a diminutiva și rezultatul ei. – V. diminutiva.
diminuând
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuînd
DIMINUÁ, diminuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere. DOOM
diminuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 diminueáză; conj. prez. 3 să diminuéze (-nu-e-); ger. diminuấnd (-nu-ând)
diminuări
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
diminuării
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
diminuările
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
diminuărilor
DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua. DOOM
diminuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. diminuắrii (-nu-ă-); pl. diminuắri
dimirlie
DIMIRLÍE s. f. v. dimerlie. DOOM
dimerlíe (reg.) s. f., art. dimerlía, g.-d. art. dimerlíei; pl. dimerlíi, art. dimerlíile
dimisie
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
dimisiona
DIMISIONÁ vb. I. v. demisiona.
dimisionare
DIMISIONÁ vb. I. v. demisiona.
dimon
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
dimorf
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfa
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfe
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfei
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfele
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfelor
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfi
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfii
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfilor
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfism
DIMORFÍSM s. n. 1. Proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două forme deosebite. 2. Existența a două forme distincte la una și aceeași specie de animale sau de vegetale (în funcție de sex, de sezon etc.). – Din fr. dimorphisme. DOOM
dimorfísm s. n.
dimorfismul
DIMORFÍSM s. n. 1. Proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două forme deosebite. 2. Existența a două forme distincte la una și aceeași specie de animale sau de vegetale (în funcție de sex, de sezon etc.). – Din fr. dimorphisme. DOOM
dimorfísm s. n.
dimorfismului
DIMORFÍSM s. n. 1. Proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două forme deosebite. 2. Existența a două forme distincte la una și aceeași specie de animale sau de vegetale (în funcție de sex, de sezon etc.). – Din fr. dimorphisme. DOOM
dimorfísm s. n.
dimorful
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimorfului
DIMÓRF, -Ă, dimorfi, -e, adj. Care prezintă dimorfism, caracterizat prin dimorfism. – Din fr. dimorphe. DOOM
dimórf adj. m., pl. dimórfi; f. dimórfă, pl. dimórfe
dimpotrivă
DIMPOTRÍVĂ adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din față, din partea cealaltă, de dincolo; opus. ♦ Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. Adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. Adv. (Rar) Față în față. – De4 + împotrivă. DOOM
dimpotrívă (-po-tri-) adv.
dimprejur
DIMPREJÚR adv., adj. invar. Din jur, din vecinătate. – De4 + împrejur. DOOM
dimprejúru- prep. (ĭ)
dimprejurul
DIMPREJÚRUL prep. Din jurul, din apropierea (unei ființe sau unui lucru). – De4 + împrejurul. DOOM
dimprejúrul prep. (~ lui)
dimpreună
DIMPREÚNĂ adv. Împreună (1). – De4 + împreună.
din
DIN prep. I. (Cu sens local) 1. (Introduce un atribut care arată locul unde se află cineva sau ceva, unde se întâmplă ceva) Oglinda din perete. 2. (Introduce un complement care arată punctul de plecare) A ieșit din casă. ♦ (În corelație cu prep. „în”, arată succesiunea în spațiu de la un loc la altul de același fel) Sărea din piatră în piatră. 3. (Introduce un complement sau un atribut care arată originea, proveniența) Medicament extras din plante. ◊ Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Din sus de... = mai sus de... II. (Cu sens temporal) 1. (Introduce un complement care arată momentul existenței, timpul când se petrece o acțiune) Îl striga din mers. 2. (Introduce un complement care indică punctul de plecare în timp) Din tinerețe. III. (Cu sens partitiv) Dintre. Într-una din zile. IV. (Introduce un complement de cauză) A greșit din neglijență. V. (Introduce un complement de mod) Povestește din amintire. VI. (Introduce un complement instrumental) Bate din palme. VII. (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru) Mămăligă din făină necernută. VIII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri, al unei schimbări) Ei fac din noapte zi. IX. (Pop.; introduce un complement de relație) În ce privește, în privința. Din glume îi întrece pe toți. – De4 + în. DOOM
!díntr-un prep. + adj./art./num.
dina
DÍNĂ, dine, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a forței, egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la pătrat. – Din fr. dyne. DOOM
dínă s. f., g.-d. art. dínei; pl. díne; simb. dyn
dinadins
DINADÍNS adv. Cu un anumit scop, în mod conștient; intenționat, înadins. ◊ Cu dinadins(ul) = în mod expres, în special. Cu tot dinadinsul = a) cu toată stăruința, cu orice preț; b) cu adevărat, în adevăr. – De4 + înadins. DOOM
!dinadíns (di-na-/din-a-) adv.
dinafară
DINAFÁRĂ adv. (În loc. adv.) Pe dinafară = pe de rost, reproducând (întocmai) din memorie. – De4 + în afară. DOOM
dinafáră (pe ~) loc. adv.
dinainte
DINAÍNTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = v. gură. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a acorda cuiva respect sau (prea multă) considerație. ♦ (Adjectival) Din față, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri; de mai înainte. ♦ Din timp, de cu vreme. – De4 + înainte. DOOM
dinaínte- prep. (ĭ)
dinaintea
DINAÍNTEA prep. 1. Din sau în locul aflat înaintea cuiva sau a ceva, din sau în fața cuiva sau a ceva. ♦ (Precedat de prep. „pe”) Prin fața cuiva sau a ceva. 2. Din timpul care precedă, înainte de... Anii dinaintea erei noastre. – De4 + înaintea. DOOM
dinaíntea prep. (~ lui)
dinam
DINAM- v. dinamo-.
dinam
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinametre
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinametrele
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinametrelor
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinametru
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinametrul
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinametrului
DINAMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea grosismentului lunetelor. [< fr. dynamètre]. DOOM
dinamétru (aparat optic) (-me-tru) s. n., art. dinamétrul; pl. dinamétre
dinamic
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamic
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamica
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamica
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
dinamica
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamice
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamice
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicei
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicei
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicele
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicele
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicelor
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicelor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamici
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamici
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
dinamici
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicii
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicii
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
dinamicii
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicile
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
dinamicilor
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicilor
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
dinamicilor
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicul
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicul
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamicului
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv a cărui acțiune se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energic. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor sub acțiunea diferitelor forțe. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique. DOOM
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. dinámică, pl. dinámice
dinamicului
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamie
-DINAMÍE v. dinamo-.
dinamism
DINAMÍSM s. n. 1. Putere vitală, forță de acțiune, de mișcare. 2. Concepție filosofică, contrară mecanicismului, care explică lumea prin existența unei forțe sau a anumitor forțe care interacționează, ireductibile la materie. – Din fr. dynamisme. DOOM
dinamísm s. n.
dinamismul
DINAMÍSM s. n. 1. Putere vitală, forță de acțiune, de mișcare. 2. Concepție filosofică, contrară mecanicismului, care explică lumea prin existența unei forțe sau a anumitor forțe care interacționează, ireductibile la materie. – Din fr. dynamisme. DOOM
dinamísm s. n.
dinamismului
DINAMÍSM s. n. 1. Putere vitală, forță de acțiune, de mișcare. 2. Concepție filosofică, contrară mecanicismului, care explică lumea prin existența unei forțe sau a anumitor forțe care interacționează, ireductibile la materie. – Din fr. dynamisme. DOOM
dinamísm s. n.
dinamist
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamist
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamista
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiste
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistei
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistele
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistelor
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistul
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistul
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistului
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamistului
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamita
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamita
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite. DOOM
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitai
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitam
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitard
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitarda
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitarde
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitardei
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitardele
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitardelor
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitardul
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitardului
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitare
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitare
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamitarea
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamitarzi
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitarzii
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitarzilor
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard. DOOM
dinamitárd (livr.) adj. m., pl. dinamitárzi; f. dinamitárdă, pl. dinamitárde
dinamitară
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitarăm
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitarăți
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitase
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitasem
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitaseră
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitaserăm
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitaserăți
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitaseși
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitaseți
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitat
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitat
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca ceva în aer; a distruge cu ajutorul dinamitei (sau al altui exploziv). – Din fr. dynamiter.
dinamitau
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitași
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitați
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamite
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite. DOOM
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitează
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitei
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite. DOOM
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitele
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite. DOOM
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitelor
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite. DOOM
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitez
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamiteze
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitezi
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitiera
DINAMITIÉRĂ s.f. Magazie subterană destinată păstrării dinamitei. [Pron. -ti-e-. / < fr. dynamitière]. DOOM
dinamitiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. dinamitiérei; pl. dinamitiére
dinamitiere
DINAMITIÉRĂ s.f. Magazie subterană destinată păstrării dinamitei. [Pron. -ti-e-. / < fr. dynamitière]. DOOM
dinamitiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. dinamitiérei; pl. dinamitiére
dinamitierei
DINAMITIÉRĂ s.f. Magazie subterană destinată păstrării dinamitei. [Pron. -ti-e-. / < fr. dynamitière]. DOOM
dinamitiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. dinamitiérei; pl. dinamitiére
dinamitierele
DINAMITIÉRĂ s.f. Magazie subterană destinată păstrării dinamitei. [Pron. -ti-e-. / < fr. dynamitière]. DOOM
dinamitiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. dinamitiérei; pl. dinamitiére
dinamitierelor
DINAMITIÉRĂ s.f. Magazie subterană destinată păstrării dinamitei. [Pron. -ti-e-. / < fr. dynamitière]. DOOM
dinamitiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. dinamitiérei; pl. dinamitiére
dinamitând
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitînd
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter. DOOM
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamitări
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamitării
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamitările
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamitărilor
DINAMITÁRE, dinamitări, s. f. Acțiunea de a dinamita. – V. dinamita. DOOM
dinamitáre s. f., g.-d. art. dinamitắrii; pl. dinamitắri
dinamiza
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizai
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizam
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizant
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizanta
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizante
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizantei
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizantele
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizantelor
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizantul
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizantului
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizanți
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizanții
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizanților
DINAMIZÁNT, -Ă adj. Care dinamizează. [Cf. fr. dynamisant].
dinamizare
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizare
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamizarea
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamizară
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizarăm
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizarăți
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizase
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizasem
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizaseră
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizaserăm
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizaserăți
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizaseși
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizaseți
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizat
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizat
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser.
dinamizau
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizași
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizați
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizează
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizez
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizeze
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizezi
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizând
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizînd
DINAMIZÁ, dinamizez, vb. I. Tranz. A face să devină (mai) dinamic; a stimula. – Din fr. dynamiser. DOOM
dinamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamizeáză
dinamizări
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamizării
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamizările
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamizărilor
DINAMIZÁRE, dinamizări, s. f. Acțiunea de a dinamiza. – V. dinamiza. DOOM
dinamizáre s. f., g.-d. art. dinamizắrii; pl. dinamizắri
dinamiști
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiști
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiștii
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiștii
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiștilor
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamiștilor
DINAMÍST, -Ă adj. Referitor la dinamism. // s.m. și f. Adept al dinamismului. / < fr. dynamiste].
dinamo
DINÁMO-ELÉCTRIC, -Ă, dinamo-electrici, -ce, adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică, privitor la această transformare. – Din fr. dynamo-électrique.
dinamogen
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogena
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogene
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenei
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenele
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenelor
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogeneza
DINAMOGENÉZĂ s.f. Producere de energie, de forță. [< fr. dynamogenèse, cf. gr. dynamis – forță, genesis – naștere].
dinamogeneze
DINAMOGENÉZĂ s.f. Producere de energie, de forță. [< fr. dynamogenèse, cf. gr. dynamis – forță, genesis – naștere].
dinamogenezei
DINAMOGENÉZĂ s.f. Producere de energie, de forță. [< fr. dynamogenèse, cf. gr. dynamis – forță, genesis – naștere].
dinamogenezele
DINAMOGENÉZĂ s.f. Producere de energie, de forță. [< fr. dynamogenèse, cf. gr. dynamis – forță, genesis – naștere].
dinamogenezelor
DINAMOGENÉZĂ s.f. Producere de energie, de forță. [< fr. dynamogenèse, cf. gr. dynamis – forță, genesis – naștere].
dinamogeni
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenie
DINAMOGENÍE s.f. Acțiune biologică normală sau patologică prin care o activitate psihologică este imediat augmentată. [Gen. -iei. / < fr. dynamogénie, cf. gr. dynamis – forță, gennan – a naște].
dinamogenii
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenilor
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenul
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamogenului
DINAMOGÉN, -Ă adj. (Rar) Care sporește energia; stimulant. [Cf. fr. dynamogène].
dinamograf
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamografe
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamografele
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamografelor
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamograful
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamografului
DINAMOGRÁF, dinamografe, s. n. Dinamometru înregistrator. – Din fr. dynamographe. DOOM
dinamográf (-mo-graf) s. n., pl. dinamográfe
dinamograma
DINAMOGRÁMĂ s.f. Grafic obținut cu un dinamograf. [< fr. dynamogramme, cf. gr. dynamis – forță, gramma – scriere].
dinamograme
DINAMOGRÁMĂ s.f. Grafic obținut cu un dinamograf. [< fr. dynamogramme, cf. gr. dynamis – forță, gramma – scriere].
dinamogramei
DINAMOGRÁMĂ s.f. Grafic obținut cu un dinamograf. [< fr. dynamogramme, cf. gr. dynamis – forță, gramma – scriere].
dinamogramele
DINAMOGRÁMĂ s.f. Grafic obținut cu un dinamograf. [< fr. dynamogramme, cf. gr. dynamis – forță, gramma – scriere].
dinamogramelor
DINAMOGRÁMĂ s.f. Grafic obținut cu un dinamograf. [< fr. dynamogramme, cf. gr. dynamis – forță, gramma – scriere].
dinamologia
DINAMOLOGÍE s.f. (Liv.) Studiu asupra forțelor, considerate în abstract. [Gen. -iei. / < fr. dynamologie, cf. gr. dynamis – forță, logos – studiu].
dinamologie
DINAMOLOGÍE s.f. (Liv.) Studiu asupra forțelor, considerate în abstract. [Gen. -iei. / < fr. dynamologie, cf. gr. dynamis – forță, logos – studiu].
dinamologiei
DINAMOLOGÍE s.f. (Liv.) Studiu asupra forțelor, considerate în abstract. [Gen. -iei. / < fr. dynamologie, cf. gr. dynamis – forță, logos – studiu].
dinamologii
DINAMOLOGÍE s.f. (Liv.) Studiu asupra forțelor, considerate în abstract. [Gen. -iei. / < fr. dynamologie, cf. gr. dynamis – forță, logos – studiu].
dinamometamorfism
DINAMOMETAMORFÍSM s.n. Metamorfism cauzat mai ales de presiune. [< fr. dynamométamorphisme]. DOOM
dinamometamorfísm s. n.
dinamometamorfismul
DINAMOMETAMORFÍSM s.n. Metamorfism cauzat mai ales de presiune. [< fr. dynamométamorphisme]. DOOM
dinamometamorfísm s. n.
dinamometamorfismului
DINAMOMETAMORFÍSM s.n. Metamorfism cauzat mai ales de presiune. [< fr. dynamométamorphisme]. DOOM
dinamometamorfísm s. n.
dinamometre
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamometrele
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamometrelor
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamometria
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometric
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometrica
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometrice
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricei
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricele
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricelor
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometrici
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricii
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricilor
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricul
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometricului
DINAMOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la dinamometrie. [< fr. dynamométrique].
dinamometrie
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometriei
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometrii
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometriile
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometriilor
DINAMOMETRÍE s. f. Măsurare a forței (contracției musculare) cu ajutorul dinamometrului. – Din fr. dynamométrie. DOOM
dinamometríe (-me-tri-) s. f., art. dinamometría, g.-d. dinamometríi, art. dinamometríei
dinamometru
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamometrul
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamometrului
DINAMOMÉTRU, dinamometre, s. n. Instrument pentru măsurarea forțelor. – Din fr. dynamomètre. DOOM
dinamométru (instrument pentru măsurat forța) (-me-tru) s. n., art. dinamométrul; pl. dinamométre
dinamul
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinamului
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinamuri
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinamurile
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinamurilor
DINÁM, dinamuri, s. n. Generator electric de curent continuu. – Din fr. dynamo. DOOM
dinám s. n., pl. dinámuri
dinanțian
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțiana
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțianul
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțianului
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțiene
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțienei
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțienele
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțienelor
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțieni
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțienii
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinanțienilor
DINANȚIÁN s.n. Primul etaj al carboniferului de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. dinantien]. DOOM
dinanțián2 (-ți-an) s. n.
dinapoi
DINAPÓI adv. 1. În partea din urmă; în spate, înapoi, dindărăt. ♦ (Adjectival) Care se află în spate; posterior. ♦ (Substantivat; în forma dinapoia) Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om. 2. De la spate, din urmă, dindărăt. – De4 + înapoi. DOOM
!dinapói (di-na-/din-a-) adj. invar., adv. (partea ~, se vede mai bine ~)
dinapoia
DINAPÓI adv. 1. În partea din urmă; în spate, înapoi, dindărăt. ♦ (Adjectival) Care se află în spate; posterior. ♦ (Substantivat; în forma dinapoia) Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om. 2. De la spate, din urmă, dindărăt. – De4 + înapoi. DOOM
!dinapóia (di-na-/din-a-) prep.
dinar
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinar
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinari
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinari
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinarii
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinarii
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinarilor
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinarilor
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinarist
dinarist, dinariști s. m. (intl.) 1. falsificator de bani 2. escroc specializat în operațiuni financiare ilicite
dinarul
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinarul
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinarului
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
dinarului
DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. DOOM
dinár1 (monedă actuală) s. m., pl. dinári
dinast
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dinastia
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastic
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinastica
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinastice
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticei
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticele
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticelor
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinastici
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticii
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticilor
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticism
DINASTICÍSM s.n. 1. Concepție care susține dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii. 2. Devotament față de dinastie. [Cf. fr. dynasticisme]. DOOM
dinasticísm s. n.
dinasticismul
DINASTICÍSM s.n. 1. Concepție care susține dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii. 2. Devotament față de dinastie. [Cf. fr. dynasticisme]. DOOM
dinasticísm s. n.
dinasticismului
DINASTICÍSM s.n. 1. Concepție care susține dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii. 2. Devotament față de dinastie. [Cf. fr. dynasticisme]. DOOM
dinasticísm s. n.
dinasticul
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinasticului
DINÁSTIC, -Ă, dinastici, -ce, adj. Privitor la dinastie, care aparține dinastiei. ♦ (Despre oameni, curente etc.) Partizan al dinastiei. – Din fr. dynastique. DOOM
dinástic adj. m., pl. dinástici; f. dinástică, pl. dinástice
dinastie
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastiei
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastii
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastiile
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastiilor
DINASTÍE, dinastii, s. f. Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare. ♦ Succesiune de oameni celebri din aceeași familie. – Din fr. dynastie. DOOM
dinastíe s. f., art. dinastía, g.-d. art. dinastíei; pl. dinastíi, art. dinastíile
dinastul
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dinastului
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dinatroane
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinatroanele
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinatroanelor
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinatron
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinatronul
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinatronului
DINATRÓN s. n. (Electron.) (În sintagma) Efect dinatron = scădere a curentului între doi electrozi ai unui tub electronic la creșterea tensiunii dintre ei. – Din engl., fr. dynatron.
dinaști
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dinaștii
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dinaștilor
DINÁST s.m. Șef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes]. DOOM
dinást (rar) s. m., pl. dináști
dincoace
DÍNCOACE adv. În partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. ♦ (Adjectival) Care se află în partea dinspre vorbitor. ◊ Loc. adj. De dincoace = care se află în partea aceasta (dinspre vorbitor). ◊ Loc. prep. Dincoace de... = în partea aceasta (dinspre vorbitor). De dincoace de... = din partea aceasta. [Acc. și: dincoáce] – De4 + încoace. DOOM
!dincoáce2 (din această parte, de aici) adj. invar., adv. (partea ~, vine ~)
dincoace
DÍNCOACE adv. În partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. ◊ Loc. adj. De dincoace = care se află în partea aceasta (dinspre vorbitor). ◊ Loc. prep. Dincoace de... = în partea aceasta (dinspre vorbitor). De dincoace de... = din partea aceasta. [Acc. și: dincoáce] – De4 + încoace.
dincolea
DÍNCOLO adv. 1. (Cu sens local, în opoziție cu dincoace, indicînd poziția unui lucru sau direcția unei mișcări în raport cu vorbitorul) În cealaltă parte, în partea opusă, dimpotrivă. Poporul rămas dincolo ce va face ? REBREANU, R. I 83. Dincolo, peste gîrlă... se împînzea, scăldat în verdeață, dealul Cotrocenilor. M. I. CARAGIALE, C. 76. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo, la cela mal. CREANGĂ, P. 237. ◊ Loc. adj. De dincolo = din cealaltă parte. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = în cealaltă parte a... Dincolo de rîu se vedea grădina casei. CAMILAR, N. I 377. Dincolo de moară începea Căpriștea. GALACTION, O. I 43. E ascunsă toată lumea dincolo de porțile grele de stejar. CAMIL PETRESCU, U. N. 315. (Cu determinări care indică o limită în sens abstract) Se înțelegea că, dincolo de cuvinte, ochii lor își spun ceva încîntător. C. PETRESCU, Î. I 16. De dincolo de... = din cealaltă parte a... Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet. ALEXANDRESCU, P. 140. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecînd de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. Ochii ei, dacă m-ar fi țintuit un sfert de ceas, mi-ar fi găurit fruntea ș-ar fi trecut pe dincolo. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sînt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. 2. (În corelație cu «ici», «aici», «colo» și alte adverbe de loc, uneori precedat de «mai») În altă parte. Umblu de colo-colo; o rugăciune ici, o aghiazmă dincolo. SADOVEANU, P. M. 167. [Micul orășel] abia... începuse... a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare... mai dincolo cu zidurile unei case de boier. ODOBESCU, S. I 109. ◊ (Precedat de prep. «pe», arată locul în sens mai larg, mai puțin precis).Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună ! iezii nu-s nicăieri. CREANGĂ, P. 24. ◊ Loc. adj. și adv. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul (din anumite motive) nu vrea să-l spună; așa și așa. Cînd trei îți zic că ești așa și pe dincolo, așa și pe dincolo te socoate lumea întreagă. La TDRG. – Accentuat și: dincólo. – Variantă: (regional) dincólea (ANT. LIT. POP. I 80) adv.
dincolo
DÍNCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. ◊ Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afară de... Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (Bis.) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună. [Acc. și: dincólo] – De4 + încolo. DOOM
díncolo (în cealaltă parte, acolo) adv. (locuiește ~)
dincolo
DÍNCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afara celor spuse. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună [Acc. și: dincólo] – De4 + încolo.
dincotro
DINCOTRÓ adv. (Adesea în propoziții interogative) Din care direcție, de unde, din ce parte. – De4 + încotro. DOOM
dincotró (-co-tro) adv.
dindărăt
DINDĂRẮT adv. Dinapoi. ♦ (Adjectival) Care se află dinapoi, în spate. – De4 + îndărăt. DOOM
*dindărắtu- prep. (ĭ)
dindărătul
DINDĂRẮTUL prep. Dinapoia. – De4 + îndărătul. DOOM
dindărắtul prep. (~ lui)
dine
DÍNĂ, dine, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a forței, egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la pătrat. – Din fr. dyne. DOOM
dínă s. f., g.-d. art. dínei; pl. díne; simb. dyn
dinei
DÍNĂ, dine, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a forței, egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la pătrat. – Din fr. dyne. DOOM
dínă s. f., g.-d. art. dínei; pl. díne; simb. dyn
dinele
DÍNĂ, dine, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a forței, egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la pătrat. – Din fr. dyne. DOOM
dínă s. f., g.-d. art. dínei; pl. díne; simb. dyn
dinelor
DÍNĂ, dine, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a forței, egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la pătrat. – Din fr. dyne. DOOM
dínă s. f., g.-d. art. dínei; pl. díne; simb. dyn
dineu
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner. DOOM
dinéu s. n., art. dinéul; pl. dinéuri
dineu
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dineul
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dineului
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dineuri
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dineurile
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dineurilor
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner.
dinghi
DINGHI s.n. Barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. ♦ Ambarcație mică de sport. [< engl., fr. dinghy < cuv. hindi]. DOOM
!dínghi s. m., pl. dínghi
dinghii
DINGHI s.n. Barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. ♦ Ambarcație mică de sport. [< engl., fr. dinghy < cuv. hindi]. DOOM
!dínghi s. m., pl. dínghi
dinghilor
DINGHI s.n. Barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. ♦ Ambarcație mică de sport. [< engl., fr. dinghy < cuv. hindi]. DOOM
!dínghi s. m., pl. dínghi
dinghiul
DINGHI s.n. Barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. ♦ Ambarcație mică de sport. [< engl., fr. dinghy < cuv. hindi]. DOOM
!dínghi s. m., pl. dínghi
dinghiului
DINGHI s.n. Barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. ♦ Ambarcație mică de sport. [< engl., fr. dinghy < cuv. hindi]. DOOM
!dínghi s. m., pl. dínghi
dingo
DÍNGO, dingo, s. m. Specie de câine sălbatic din Australia (Canis dingo). – Din fr. dingo. DOOM
!díngo s. m., pl. díngo
dinie
-DINÍE Element secund de compunere care introduce în termeni noțiunea de „durere”. [< gr. odyne].
dinioare
DINIOÁRE adv. (Reg.) Adineauri. [Pr.: -ni-oa-] – Lat. de una hora.
dinitrotoluen
DINITROTOLUÉN s.n. Substanță cristalizată, cu miros de migdale amare, toxică, explozivă, obținută prin nitrarea nitrotoluenului, care servește ca intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. [Pron. -lu-en. / < fr. dinitrotoluène].
dinitrotoluenul
DINITROTOLUÉN s.n. Substanță cristalizată, cu miros de migdale amare, toxică, explozivă, obținută prin nitrarea nitrotoluenului, care servește ca intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. [Pron. -lu-en. / < fr. dinitrotoluène].
dinitrotoluenului
DINITROTOLUÉN s.n. Substanță cristalizată, cu miros de migdale amare, toxică, explozivă, obținută prin nitrarea nitrotoluenului, care servește ca intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. [Pron. -lu-en. / < fr. dinitrotoluène].
dinlăuntru
DINLĂÚNTRU adv. v. dinăuntru. DOOM
*dinăúntru- prep. (~i)
dino
Dino, una dintre cele trei fiice monstruoase ale lui Phorcys și Ceto (v. și Graeae).
dinoceras
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinocerasul
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinocerasului
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinocerași
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinocerașii
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinocerașilor
DINOCÉRAS, dinocerași, s. m. Mamifer fosil asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltați. – Din fr. dinocéras. DOOM
dinocéras s. m., pl. dinocérași
dinornis
DINÓRNIS s.m. Pasăre fosilă din cuaternar, asemănătoare cu struțul, dar de două ori mai mare, care trăia în Noua Zeelandă. [< fr. dinornis].
dinoterii
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoteriii
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoteriilor
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoteriu
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoteriul
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoteriului
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium. DOOM
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinoterium
DINOTÉRIUM s. m. Mamifer fosil din epoca miocenă, de mărime uriașă, cu doi fildeși îndoiți la falca de jos. – Fr. dinothérium.
dinozaur
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinozauri
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinozaurian
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurian
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozauriana
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurianul
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurianul
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurianului
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurianului
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozauriene
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienei
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienele
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienelor
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurieni
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurieni
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurieni
DINOZAURIÉNI s.m.pl. Ordin de reptile fosile uriașe, care trăiau în era secundară și se sprijineau mai mult pe picioarele dinapoi și pe o coadă puternică; (la sg.) animal din acest ordin; dinozaur. [Sg. dinozaurian. / pron. -za-u-ri-eni. / < fr. dinosauriens].
dinozaurienii
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienii
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienilor
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurienilor
DINOZAURIÁN, dinozaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile de dimensiuni gigantice, având unele caractere intermediare între reptile, păsări și mamifere; (și la sg.) animal din acest ordin. ◊ (Adjectival) Reptilă dinozauriană. [Pr.: -za-u-ri-an] – Din fr. dinosaurien. DOOM
dinozaurián (-za-u-ri-an) s. m., pl. dinozauriéni (-ri-eni)
dinozaurii
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinozaurilor
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinozaurul
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinozaurului
DINOZÁUR, dinozauri, s. m. Reptilă fosilă uriașă din ordinul dinozaurienilor. [Pr.: -za-ur] – Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DOOM
dinozáur (-za-ur) s. m., pl. dinozáuri
dinspre
DÍNSPRE prep. 1. (Introduce un complement care arată punctul de plecare al acțiunii) Din direcția... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Cam spre..., aproximativ în momentul... Dinspre seară. 3. (Introduce un complement indirect care arată originea, descendența) Din partea, după. Văr dinspre tată. – De4 + înspre. DOOM
dínspre prep.
dinstui
dinstuí (dinstuiésc, dinstuít), vb. – (Olt.) A pune fund la un butoi. Sb. dance „fund de butoi” (Scriban).
dinstuire
dinstuí (dinstuiésc, dinstuít), vb. – (Olt.) A pune fund la un butoi. Sb. dance „fund de butoi” (Scriban).
dinstuit
dinstuí (dinstuiésc, dinstuít), vb. – (Olt.) A pune fund la un butoi. Sb. dance „fund de butoi” (Scriban).
dinte
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dintele
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dintelui
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dintotdeauna
DINTOTDEAÚNA adv. Din toată vremea, de oricînd, de totdeauna. DOOM
dintotdeaúna adv.
dintre
DÍNTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arată locul ocupat de cineva sau de ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Spațiul dintre pat și masă. ♦ (Introduce un complement care arată punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimând o corelație sau o alternanță) Între. Raportul dintre parte și întreg. 4. (Introduce un atribut care indică răstimpul dintre două momente cunoscute) Situat între... Momentul dintre noapte și zi. 5. (Introduce un atribut care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... S-au întărit legăturile dintre ei. – De4 + între. DOOM
díntre prep.
dintru
DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii) 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Privește dintr-un colț al sălii. ◊ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența) Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la. Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din. Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din. Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece) Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊ Loc. adv. Dintr-odată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din. Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. S-a supărat dintr-o nimica toată. – De4 + întru. DOOM
díntru prep. (dintru început, dintru-ntâi)
dintâi
DINTẤI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentắi num.] – De4 + întâi. DOOM
dintấi (înv., pop.) num.
dintîi
DINTẤI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentắi num.] – De4 + întâi. DOOM
dintấi (înv., pop.) num.
dintăi
DINTÎ́I adj. invar. (De obicei precedat de art. adj. «cel»; atestat și în forma regională dintăi) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. Întîmplarea de azi, adăogă el, e cea dintăi cumpănă din viața mea. SADOVEANU, O. VII 20. Tino a fost mirele meu dintîi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 90. Civilizația de azi își are începutul mai înainte de cel dintîi rege egiptean. IBRĂILEANU, SP. CR. 4. ◊ (Succesiunea de lucruri, ființe etc. este posibilă, nu obligatorie) M-am speriat și am dat fuga la cel dintîi medic. C. PETRESCU, C. V. 205. ♦ (Adverbial) La început, în primul moment, întîi. Paginile care urmează am vrut, dintîi, să fie o simplă înșirare de note cronologice. CAMIL PETRESCU, T. III 487. Nevasta lui s-a deprins cu dînsul, de nu-i mai era acum așa urît ca dintăi. CREANGĂ, P. 86. 2. Primul (ca importanță) dintre mai mulți. Fiul meu nu știe nici măcar cea dintîi taină filozofească. SADOVEANU, D. P. 16. Am dat cel dintîi loc poeziei. MACEDONSKI, O. IV 26. ♦ Primul (în ce privește aptitudinile, purtarea, rangul). Băiatul nostru e printre cei dintîi. SADOVEANU, N. F. 171. – Variante: (regional) dentăi (CREANGĂ, P. 26), dintăi adj. invar.
dinumdanam
dinumdánam s. m. – Chef, zaiafet, petrecere. Mag. dinom-dánom (Tiktin; Candrea). În Trans.
dinântru
DINÎ́NTRU adv. v. dinăuntru.
dinăuntru
DINLĂÚNTRU adv. v. dinăuntru. DOOM
*dinăúntru- prep. (~i)
dința
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințai
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințam
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințar
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințare
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințare
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințare
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințarea
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințarele
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințarelor
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințarul
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințarului
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar. DOOM
dințár s. n., pl. dințáre
dințară
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințarăm
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințarăți
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințase
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințasem
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințaseră
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințaserăm
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințaserăți
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințaseși
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințaseți
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințat
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințat
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințata
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințate
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințatei
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințatele
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințatelor
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințatul
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințatului
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințau
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințași
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințați
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințați
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințații
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințaților
DINȚÁT, -Ă, dințați, -te, adj. Cu dinți; crestat sau tăiat în formă de dinți; zimțat. – Dinte + suf. -at.
dințează
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințez
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințeze
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințezi
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dinți
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dinții
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dinților
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. DOOM
dínte s. m., pl. dinți
dințișor
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințișori
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințișorii
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințișorilor
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințișorul
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințișorului
DINȚIȘÓR, dințișori, s. m. Diminutiv al lui dinte. – Dinte + suf. -ișor. DOOM
dințișór s. m., pl. dințișóri
dințura
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.
dințuri
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.
dințurii
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.
dințurile
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.
dințurilor
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.
dințând
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințînd
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. DOOM
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințări
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințării
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințările
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințărilor
DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința. DOOM
dințáre s. f., g.-d. art. dințắrii; pl. dințắri
dințărit
DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”). DOOM
dințărít (fam.) s. n.
dințăritul
DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”). DOOM
dințărít (fam.) s. n.
dințăritului
DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”). DOOM
dințărít (fam.) s. n.
dințătură
DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale. – Dința + suf. -ătură. DOOM
dințătúră s. f., g.-d. art. dințătúrii
diobol
DIOBÓL s.m. Monedă din vechea Atenă. [Pron. di-o-. / < fr. diobole, gr. diobolos].
diocezan
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain. DOOM
diocezán v. diecezán
dioceză
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis. DOOM
diocéză v. diecéză
diochea
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
diocheat
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
diochere
DIOCHEÁ vb. I v. deochea.
diochetură
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
diochi
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
dioda
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu emisie luminoasă la trecerea curentului electric prin ea; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode. DOOM
diódă (tub electronic) (di-o-) s. f., g.-d. art. diódei; pl. dióde
diode
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu emisie luminoasă la trecerea curentului electric prin ea; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode. DOOM
diódă (tub electronic) (di-o-) s. f., g.-d. art. diódei; pl. dióde
diodei
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu emisie luminoasă la trecerea curentului electric prin ea; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode. DOOM
diódă (tub electronic) (di-o-) s. f., g.-d. art. diódei; pl. dióde
diodele
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu emisie luminoasă la trecerea curentului electric prin ea; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode. DOOM
diódă (tub electronic) (di-o-) s. f., g.-d. art. diódei; pl. dióde
diodelor
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu emisie luminoasă la trecerea curentului electric prin ea; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode. DOOM
diódă (tub electronic) (di-o-) s. f., g.-d. art. diódei; pl. dióde
diogenism
DIOGENÍSM s.n. (Liv.) Cinism comparabil cu acela al filozofului antic Diogene. [< fr. diogénisme].
dioic
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioica
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioica
PARPIÁN, parpiani, s. m. Mică plantă erbacee cu flori dispuse în capitule albe sau roz, care crește prin locuri uscate (Gnaphalium dioicum). [Pr.: -pi-an] – Et. nec.
dioice
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicei
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicele
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicelor
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioici
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicii
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicilor
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicul
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
dioicului
DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pr.: di-o-ic] – Din fr. dioïque. DOOM
dióic (di-o-) adj. m., pl. dióici; f. dióică, pl. dióice
diolefina
DIOLEFÍNE s.f.pl. (Rar) Diene. [Sg. diolefină. / pron. di-o-. / < fr. dioléfines]. DOOM
diolefínă (di-o-) s. f., g.-d. art. diolefínei; pl. diolefíne
diolefine
DIOLEFÍNE s.f.pl. (Rar) Diene. [Sg. diolefină. / pron. di-o-. / < fr. dioléfines]. DOOM
diolefínă (di-o-) s. f., g.-d. art. diolefínei; pl. diolefíne
diolefinei
DIOLEFÍNE s.f.pl. (Rar) Diene. [Sg. diolefină. / pron. di-o-. / < fr. dioléfines]. DOOM
diolefínă (di-o-) s. f., g.-d. art. diolefínei; pl. diolefíne
diolefinele
DIOLEFÍNE s.f.pl. (Rar) Diene. [Sg. diolefină. / pron. di-o-. / < fr. dioléfines]. DOOM
diolefínă (di-o-) s. f., g.-d. art. diolefínei; pl. diolefíne
diolefinelor
DIOLEFÍNE s.f.pl. (Rar) Diene. [Sg. diolefină. / pron. di-o-. / < fr. dioléfines]. DOOM
diolefínă (di-o-) s. f., g.-d. art. diolefínei; pl. diolefíne
diomede
Diomede = Diomedes.
diomedes
Tydides, denumire purtată de Diomedes, fiul lui Tydeus.
diona
Diona = Dione.
dionaea
Dionaea, denumire purtată de Aphrodite ca fiică a lui Zeus și a Dionei.
dione
Dione, mama Aphroditei.
dioneea
Dioneea = Dionaea.
dionina
DIONÍNĂ s. f. (Fam.) Medicament pe bază de morfină, folosit ca analgezic al tusei. [Pr.: di-o-] – Din fr. dionine. DOOM
dionínă (di-o-) s. f., g.-d. art. dionínei
dionine
DIONÍNĂ s. f. (Fam.) Medicament pe bază de morfină, folosit ca analgezic al tusei. [Pr.: di-o-] – Din fr. dionine. DOOM
dionínă (di-o-) s. f., g.-d. art. dionínei
dioninei
DIONÍNĂ s. f. (Fam.) Medicament pe bază de morfină, folosit ca analgezic al tusei. [Pr.: di-o-] – Din fr. dionine. DOOM
dionínă (di-o-) s. f., g.-d. art. dionínei
dionis
Dionis(os) = Dionysus.
dionisiac
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiaca
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiace
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacei
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacele
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacelor
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiaci
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacii
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacilor
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacul
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisiacului
DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În opoziție cu apolinic) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri pasionale, exaltate sau iraționale. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque. DOOM
dionisiác (di-o-, -si-ac) adj. m., pl. dionisiáci; f. dionisiácă, pl. dionisiáce
dionisianism
DIONISIANÍSM s.n. Caracter dionisiac. [Pron. di-o-ni-si-a-. / cf. dionisiac].
dionisii
DIONÍSII s.f.pl. (În Grecia antică) Serbări în cinstea zeului Dionysos; dionisiace. V. bacanală. [Pron. di-o-. / < fr. dionysies].
dionisos
Dionis(os) = Dionysus.
dionysia
Dionysia, serbări în cinstea lui Dionysus, celebrate mai întîi în Grecia, apoi în întreaga lume veche.
dionysus
Nysaeus (sau Nysius), denumire purtată de zeul Dionysus care, conform tradiției, ar fi crescut pe muntele Nysa.
diopsid
DIOPSÍD s.m. (Geol.) Silicat natural de calciu și de magneziu. [Pron. di-op-. / < fr. diopside]. DOOM
diopsíd (di-op-) s. n.
diopsidul
DIOPSÍD s.m. (Geol.) Silicat natural de calciu și de magneziu. [Pron. di-op-. / < fr. diopside]. DOOM
diopsíd (di-op-) s. n.
diopsidului
DIOPSÍD s.m. (Geol.) Silicat natural de calciu și de magneziu. [Pron. di-op-. / < fr. diopside]. DOOM
diopsíd (di-op-) s. n.
dioptaz
DIOPTÁZ s.n. Silicat hidratat de cupru. [Pron. di-op-. / < fr. dioptase]. DOOM
dioptáz (di-op-) s. n.
dioptazul
DIOPTÁZ s.n. Silicat hidratat de cupru. [Pron. di-op-. / < fr. dioptase]. DOOM
dioptáz (di-op-) s. n.
dioptazului
DIOPTÁZ s.n. Silicat hidratat de cupru. [Pron. di-op-. / < fr. dioptase]. DOOM
dioptáz (di-op-) s. n.
dioptre
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioptrele
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioptrelor
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioptria
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptric
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptrica
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptrice
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricei
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricele
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricelor
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptrici
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricii
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricilor
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricul
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptricului
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptric (di-op-) adj. m., pl. dióptrici; f. dióptrică, pl. dióptrice
dioptrică
DIÓPTRIC, -Ă, dioptrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care este în legătură cu refracția luminii, care aparține acestei refracții. 2. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție a luminii. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrique. DOOM
dióptrică (di-op-) s. f., g.-d. art. dióptricii
dioptrie
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptriei
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptrii
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptriile
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptriilor
DIOPTRÍE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie. DOOM
dioptríe (di-op-) s. f., art. dioptría, g.-d. art. dioptríei; pl. dioptríi, art. dioptríile
dioptru
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioptrul
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioptrului
DIÓPTRU, dioptre, s. n. (Fiz.) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție diferiți. 2. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct dat. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptre. DOOM
dióptru (di-op-) s. n., art. dióptrul; pl. dióptre
dioram
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
diorama
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
diorame
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
dioramei
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
dioramele
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
dioramelor
DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama. DOOM
diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme
dioramic
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramica
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramice
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicei
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicele
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicelor
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramici
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicii
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicilor
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicul
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioramicului
DIORÁMIC, -Ă, dioramici, -ce, adj. Care aparține unei diorame, privitor la o dioramă. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioramique. DOOM
diorámic (di-o-) adj. m., pl. diorámici; f. diorámică, pl. diorámice
dioria
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
diorie
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
dioriei
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
diorii
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
dioriile
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
dioriilor
DIORÍE, diorii, s. f. (Înv.) Termen de plată; scadență, soroc. [Pr.: di-o-] – Din ngr. dioría. DOOM
dioríe (înv.) (di-o-) s. f., art. dioría, g.-d. art. dioríei; pl. dioríi, art. dioríile
diorit
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
diorite
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
dioritele
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
dioritelor
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
dioritul
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
dioritului
DIORÍT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite. DOOM
diorít (di-o-) s. n., pl. dioríte
dioscoreacee
DIOSCOREACÉE s.f.pl. Familie de plante monocotiledonate înrudite cu amarilidaceele; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. dioscoréacées].
dioscuri
DIOSCÚRI s.m.pl. (Mit.) Supranumele lui Castor și Polux. [< fr. dioscures < gr. dioskouroi – copiii lui Zeus].
dioxid
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dioxidul
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dioxidului
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dioxină
DIOXÍNĂ s. n. Grup de substanțe foarte toxice, care pot să apară în sinteza unor erbicide, dezinfectanți etc. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxine. DOOM
*dioxínă (di-o-) s. f., g.-d. art. dioxínei
dioxizi
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dioxizii
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dioxizilor
DIOXÍD, dioxizi, s. m. (Chim.) Bioxid. [Pr.: di-o-] – Din fr. dioxyde, engl. dioxide. DOOM
*dioxíd (di-o-) s. m., pl. dioxízi
dipetal
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetala
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetale
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalei
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalele
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalelor
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetali
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalii
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalilor
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalul
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipetalului
DIPETÁL, -Ă, dipetali, -e, adj. (Despre corole) Care are două petale; (despre flori, plante) care are corola formată din două petale. – Din fr. dipétale. DOOM
dipetál adj. m., pl. dipetáli; f. dipetálă, pl. dipetále
dipl
DIPL- v. diplo-.
diplasiasm
DIPLASIÁSM s.n. (Lingv.) Geminarea consoanei n din prefixul sau prepoziția în înainte de vocală. [Pron. -si-asm. / cf. lat. diplasiasmus, gr. diplasiasmos].
diplegia
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
diplegie
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
diplegiei
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
diplegii
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
diplegiile
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
diplegiilor
DIPLEGÍE, diplegii, s. f. Paralizie bilaterală. – Din fr. diplégie. DOOM
diplegíe (di-ple-) s. f., art. diplegía, g.-d. art. diplegíei; pl. diplegíi, art. diplegíile
dipli
diplí (-lésc, -ít), vb. – A ciurui. Origine necunoscută. Înv. (sec. XVII). Este poate în legătură cu ngr. δυπλοῦς „dublu”.
diplire
diplí (-lésc, -ít), vb. – A ciurui. Origine necunoscută. Înv. (sec. XVII). Este poate în legătură cu ngr. δυπλοῦς „dublu”.
diplit
diplí (-lésc, -ít), vb. – A ciurui. Origine necunoscută. Înv. (sec. XVII). Este poate în legătură cu ngr. δυπλοῦς „dublu”.
diplo
DIPLO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „dublu”, „doi”. [Var. dipl-. / < fr., it. diplo-, cf. gr. diploos].
diplobacil
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplobacili
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplobacilii
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplobacililor
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplobacilul
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplobacilului
DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil]. DOOM
diplobacíl (di-plo-) s. m., pl. diplobacíli
diplocefal
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefala
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefale
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalei
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalele
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalelor
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefali
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalia
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefalie
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefaliei
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefalii
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalii
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefaliile
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefaliilor
DIPLOCEFALÍE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin existența a două capete pe un trunchi. – Din fr. diplocéphalie.
diplocefalilor
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalul
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplocefalului
DIPLOCEFÁL, -Ă, diplocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Făt monstruos) care prezintă diplocefalie. – Din fr. diplocéphal.
diplococ
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplococi
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplococii
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplococilor
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplococul
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplococului
DIPLOCÓC, diplococi, s. m. Fiecare dintre germenii patogeni care produc pneumonia, meningita etc. – Din fr. diplocoque. DOOM
diplocóc (bacterie) (di-plo-) s. m., pl. diplocóci
diplodoc
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodoci
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodocii
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodocilor
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodocul
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodocului
DIPLODÓC, diplodoci, s. m. Reptilă dinozauriană fosilă, amfibie, erbivoră, cu gâtul și coada foarte lungi. – Din fr., lat. diplodocus. DOOM
diplodóc (reptilă fosilă) (di-plo-) s. m., pl. diplodóci
diplodocus
DIPLODÓCUS s.m. Dinozaurian erbivor lung de peste 25 m, având capul foarte mic, cu dinți subțiri și mici, cu gâtul și coada foarte lungi. [Var. diplodoc s.m. / < fr. diplodocus].
diploe
DIPLÓE s.f. (Anat.) Țesut osos spongios, aflat între cele două oase late ale craniului. [< fr. diploé]. DOOM
diplóe (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplóei
diploea
DIPLÓE s.f. (Anat.) Țesut osos spongios, aflat între cele două oase late ale craniului. [< fr. diploé]. DOOM
diplóe (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplóei
diploei
DIPLÓE s.f. (Anat.) Țesut osos spongios, aflat între cele două oase late ale craniului. [< fr. diploé]. DOOM
diplóe (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplóei
diplofaza
DIPLOFÁZĂ s.f. Fază diploidă. [< fr. diplophase, cf. gr. diploos – dublu, phasis – fază]. DOOM
diplofáză (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplofázei
diplofaze
DIPLOFÁZĂ s.f. Fază diploidă. [< fr. diplophase, cf. gr. diploos – dublu, phasis – fază]. DOOM
diplofáză (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplofázei
diplofazei
DIPLOFÁZĂ s.f. Fază diploidă. [< fr. diplophase, cf. gr. diploos – dublu, phasis – fază]. DOOM
diplofáză (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplofázei
diplofonie
DIPLOFONÍE s.f. Emisiune de două tonuri a vocii, datorită unei tensiuni inegale a coardelor vocale. [Gen. -iei. / < fr. diplophonie, cf. gr. diploos – dublu, phone – voce].
diplogeneză
DIPLOGENÉZĂ s.f. Monstruozitate caracterizată prin reunirea a doi fetuși într-un singur corp. [< fr. diplogenèse, cf. gr. diploos – dublu, genesis – generație].
diplograf
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diplografe
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diplografele
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diplografelor
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diplograful
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diplografului
DIPLOGRÁF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe. DOOM
diplográf (di-plo-graf) s. n., pl. diplográfe
diploic
DIPLÓIC, -Ă adj. Referitor la diploe. [Pron. -plo-ic. / < fr. diploïque]
diploid
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploida
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploide
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploidei
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploidele
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploidelor
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploidia
DIPLOIDÍE s. f. (Biol.) Caracter al celulelor sau organismelor diploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. diploïde.
diploidie
DIPLOIDÍE s. f. (Biol.) Caracter al celulelor sau organismelor diploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. diploïde.
diploidiei
DIPLOIDÍE s. f. (Biol.) Caracter al celulelor sau organismelor diploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. diploïde.
diploidii
DIPLOIDÍE s. f. (Biol.) Caracter al celulelor sau organismelor diploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. diploïde.
diploidul
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploidului
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploizi
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploizii
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploizilor
DIPLOÍD, -Ă, diploide, adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. [Pr.: -plo-id] – Din fr. diploïde. DOOM
!diploíd (di-plo-) adj. m.; f. diploídă, pl. diploíde
diploma
DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma. DOOM
díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome
diplomat
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomat
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomata
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomata
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomate
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomate
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatei
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatei
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatele
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatele
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatelor
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatelor
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatic
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomatica
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomatica
DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus. DOOM
diplomátică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomáticii
diplomatice
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticei
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticele
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticelor
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticesc
DIPLOMATICÉSC, -EÁSCĂ adj. (Înv. și arh.) Diplomatic2. – Din diplomatic + suf. -esc.
diplomatici
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomatici
DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus. DOOM
diplomátică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomáticii
diplomaticii
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticii
DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus. DOOM
diplomátică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomáticii
diplomaticilor
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticul
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomaticului
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique. DOOM
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomatul
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatul
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatului
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomatului
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomați
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomați
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomația
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomație
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomației
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomații
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomații
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomații
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomațiile
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomațiilor
DIPLOMAȚÍE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie. DOOM
diplomațíe (di-plo-) s. f., art. diplomațía, g.-d. art. diplomațíei; (manifestări) pl. diplomațíi, art. diplomațíile
diplomaților
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplomaților
DIPLOMÁT2, -Ă, diplomați, -te, s. m. și f., s. n., adj. I. 1. S. m. și f. Reprezentant oficial al unui stat bucurându-se de privilegii și imunități în țara unde își îndeplinește misiunea. 2. S. m. și f. Persoană care știe cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situație (pentru a-și atinge scopurile). 3. Adj. Care denotă calcul, abilitate (în comportare); diplomatic2. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frișcă și fructe zaharisite. – Din fr. diplomate. DOOM
diplomát2 (prăjitură) (di-plo-) s. n.
diplome
DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma. DOOM
díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome
diplomei
DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma. DOOM
díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome
diplomele
DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma. DOOM
díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome
diplomelor
DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma. DOOM
díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome
diplopia
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopie
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopiei
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopii
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopiile
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopiilor
DIPLOPÍE, diplopii, s. f. Tulburare a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect. – Din fr. diplopie. DOOM
!diplopíe s. f., art. diplopía, g.-d. art. diplopíei; pl. diplopíi, art. diplopíile
diplopod
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplopode
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplopodele
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplopodelor
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplopodul
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplopodului
DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Artropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplostemon
DIPLOSTEMÓN, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) Format din stamine dispuse pe două cercuri concentrice, care alternează cu elementele periantului. [< germ. diplostemon, cf. gr. diploos – dublu, stemon – ață].
diplura
DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fără aripi și ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insectă din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coadă]. DOOM
!diplúră s. f., g.-d. art. diplúrei; pl. diplúre
diplure
DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fără aripi și ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insectă din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coadă]. DOOM
!diplúră s. f., g.-d. art. diplúrei; pl. diplúre
diplurei
DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fără aripi și ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insectă din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coadă]. DOOM
!diplúră s. f., g.-d. art. diplúrei; pl. diplúre
diplurele
DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fără aripi și ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insectă din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coadă]. DOOM
!diplúră s. f., g.-d. art. diplúrei; pl. diplúre
diplurelor
DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fără aripi și ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insectă din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coadă]. DOOM
!diplúră s. f., g.-d. art. diplúrei; pl. diplúre
diplău
diplău adj. – Cîrn, turtit. Mag. gyeplö (Gáldi, Dict., 124). În Trans., rar.
dipnoi
DIPNÓI, dipnoi, s. m. (La pl.) Grup de pești care respiră atât prin branhii cât și prin plămâni; (și la sg.) pește din acest grup. ◊ (Adjectival) Pești dipnoi. – Cf. fr. dipnoé, dipnoïque. DOOM
!dipnói (dip-noi/di-pnoi) s. m., pl. dipnói, art. dipnóii
dipnoii
DIPNÓI, dipnoi, s. m. (La pl.) Grup de pești care respiră atât prin branhii cât și prin plămâni; (și la sg.) pește din acest grup. ◊ (Adjectival) Pești dipnoi. – Cf. fr. dipnoé, dipnoïque. DOOM
!dipnói (dip-noi/di-pnoi) s. m., pl. dipnói, art. dipnóii
dipnoilor
DIPNÓI, dipnoi, s. m. (La pl.) Grup de pești care respiră atât prin branhii cât și prin plămâni; (și la sg.) pește din acest grup. ◊ (Adjectival) Pești dipnoi. – Cf. fr. dipnoé, dipnoïque. DOOM
!dipnói (dip-noi/di-pnoi) s. m., pl. dipnói, art. dipnóii
dipnoiul
DIPNÓI, dipnoi, s. m. (La pl.) Grup de pești care respiră atât prin branhii cât și prin plămâni; (și la sg.) pește din acest grup. ◊ (Adjectival) Pești dipnoi. – Cf. fr. dipnoé, dipnoïque. DOOM
!dipnói (dip-noi/di-pnoi) s. m., pl. dipnói, art. dipnóii
dipnoiului
DIPNÓI, dipnoi, s. m. (La pl.) Grup de pești care respiră atât prin branhii cât și prin plămâni; (și la sg.) pește din acest grup. ◊ (Adjectival) Pești dipnoi. – Cf. fr. dipnoé, dipnoïque. DOOM
!dipnói (dip-noi/di-pnoi) s. m., pl. dipnói, art. dipnóii
dipod
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipoda
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipode
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipodei
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipodele
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipodelor
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipodia
DIPODÍE s. f. Vers format din două picioare metrice. – Din fr. dipodie. DOOM
dipodíe s. f., art. dipodía, g.-d. dipodíi, art. dipodíei
dipodie
DIPODÍE s. f. Vers format din două picioare metrice. – Din fr. dipodie. DOOM
dipodíe s. f., art. dipodía, g.-d. dipodíi, art. dipodíei
dipodiei
DIPODÍE s. f. Vers format din două picioare metrice. – Din fr. dipodie. DOOM
dipodíe s. f., art. dipodía, g.-d. dipodíi, art. dipodíei
dipodii
DIPODÍE s. f. Vers format din două picioare metrice. – Din fr. dipodie. DOOM
dipodíe s. f., art. dipodía, g.-d. dipodíi, art. dipodíei
dipodul
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipodului
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipol
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipolar
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolara
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolare
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarei
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarele
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarelor
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolari
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarii
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarilor
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarul
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipolarului
DIPOLÁR, -Ă, dipolari, -e, adj. Care aparține dipolilor, privitor la dipoli. – Din fr. dipolaire. DOOM
dipolár adj. m., pl. dipolári; f. dipoláră, pl. dipoláre
dipoli
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipolii
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipolilor
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipolul
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipolului
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle. DOOM
dipól s. m., pl. dipóli
dipozi
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipozii
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipozilor
DIPÓD, -Ă, dipozi, -de, adj. (Despre versuri) Care este format din două picioare metrice. – Din fr. dipode. DOOM
!dipód adj. m., pl. dipózi; f. dipódă, pl. dipóde
dipsacacee
DIPSACACÉE s.f.pl. Familie de plante asemănătoare cu compozeele, cuprinzând scaieții, sipica etc.; dipsacee; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. dipsacacées]. DOOM
dipsacée/dipsacacée s. f., art. dipsacéea/dipsacacéea, g.-d. art. dipsacéei/dipsacacéei; pl. dipsacée/dipsacacée
dipsacee
DIPSACÉE s.f.pl. Dipsacacee. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. dipsacées]. DOOM
dipsacée/dipsacacée s. f., art. dipsacéea/dipsacacéea, g.-d. art. dipsacéei/dipsacacéei; pl. dipsacée/dipsacacée
dipsacus
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilosus). – Scai1 + suf. -uș.
dipsadă
DIPSÁDĂ s.f. Șarpe fabulos a cărui mușcătură ar fi cauzat o sete mortală; dipsas. [< fr. dipsade].
dipsas
DÍPSAS s.m. Dipsadă. [< lat., gr. dipsas].
dipsie
-DIPSIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sete”. [< fr. -dipsie, cf. gr. dipsa].
dipso
DIPSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sete”, „de (la) sete”. [< fr. dipso-, cf. gr. dipsa].
dipsoman
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomana
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomane
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanei
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanele
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanelor
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomani
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomania
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomanie
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomaniei
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomanii
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanii
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomaniile
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomaniilor
DIPSOMANÍE s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie. DOOM
dipsomaníe s. f., art. dipsomanía, g.-d. dipsomaníi, art. dipsomaníei
dipsomanilor
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanul
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsomanului
DIPSOMÁN, -Ă, dipsomani, -e, s. m. și f. (Med.) Bolnav de dipsomanie; alcoolic. – Din fr. dipsomane. DOOM
dipsománă s. f., g.-d. art. dipsománei; pl. dipsománe
dipsoterapia
DIPSOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament care limitează cantitatea de lichid ingerată de bolnav. [< fr. dipsothérapie, cf. gr. dipsa – sete, therapeia – tratament].
dipsoterapie
DIPSOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament care limitează cantitatea de lichid ingerată de bolnav. [< fr. dipsothérapie, cf. gr. dipsa – sete, therapeia – tratament].
dipsoterapiei
DIPSOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament care limitează cantitatea de lichid ingerată de bolnav. [< fr. dipsothérapie, cf. gr. dipsa – sete, therapeia – tratament].
dipsoterapii
DIPSOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament care limitează cantitatea de lichid ingerată de bolnav. [< fr. dipsothérapie, cf. gr. dipsa – sete, therapeia – tratament].
dipter
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
diptere
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
dipterele
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
dipterelor
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
dipterul
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
dipterului
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
dipteră
DIPTÉRĂ s. f. v. dipter. DOOM
!diptér (dip-ter/di-pter) s. n., pl. diptére
diptic
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
diptic
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două plăci legate una de alta în așa fel încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque.
diptice
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
dipticele
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
dipticelor
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
dipticul
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
dipticului
DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque. DOOM
!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce
dirae
Erinyes, numite și eumenide (eumenides) în mitologia greacă, furii (furiae sau dirae) de către romani, erau genii răzbunătoare care pedepseau fărădelegile muritorilor. Ele îi urmăreau mai ales pe ucigași (v. și Orestes, Alcmaeon), chinuindu-i sau luîndu-le mințile. Eriniile s-au născut din picăturile de sînge care au curs pe pămînt în urma mutilării lui Uranus. Erau socotite, în general, trei la număr: Alecto, Megaera și Tisiphone, reprezentate ca niște genii înaripate, cu șerpi în plete. Mai tîrziu, eriniilor li s-au atribuit și pedepsele la care erau supuși oamenii în Infern.
dirce
Dirce, soția lui Lycus, regele cetății Thebae. A chinuit-o pe Antiope, prima soție a lui Lycus, și, drept pedeapsă, a fost ucisă de către fiii acesteia, Amphion și Zethus (v. și Antiope, Amphion).
dire
Dire = Dirae.
direc
diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric.
direclia
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direclie
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direcliei
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direclii
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direcliile
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direcliilor
DIRECLÍE, direclii, s. f. Monedă de argint bătută în Spania, care a circulat în Țările Române în vremea lui Caragea. – Din tc. direkli „cu stâlpi”. DOOM
direclíe (-re-cli-) s. f., art. direclía, g.-d. art. direclíei; pl. direclíi, art. direclíile
direct
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directa
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directe
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directei
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directele
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directelor
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directitate
DIRECTITÁTE s.f. Însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; simplitate; directitudine. [< direct + -itate].
directitatea
DIRECTITÁTE s.f. Însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; simplitate; directitudine. [< direct + -itate].
directitudine
DIRECTITÚDINE s.f. (Rar) Directitate. [Et. incertă].
directitudinea
DIRECTITÚDINE s.f. (Rar) Directitate. [Et. incertă].
directitudini
DIRECTITÚDINE s.f. (Rar) Directitate. [Et. incertă].
directitudinii
DIRECTITÚDINE s.f. (Rar) Directitate. [Et. incertă].
directități
DIRECTITÁTE s.f. Însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; simplitate; directitudine. [< direct + -itate].
directității
DIRECTITÁTE s.f. Însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; simplitate; directitudine. [< direct + -itate].
directiv
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directiva
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directiva
DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive. DOOM
directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve
directive
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directive
DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive. DOOM
directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve
directivei
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivei
DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive. DOOM
directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve
directivele
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivele
DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive. DOOM
directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve
directivelor
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivelor
DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive. DOOM
directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve
directivi
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivii
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivilor
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivitate
DIRECTIVITÁTE s. f. Proprietate a unui emițător sau receptor de a radia, respectiv de a capta unde (acustice sau electromagnetice) preferențial în sau din anumite direcții. – Din fr. directivité. DOOM
directivitáte s. f., g.-d. art. directivitắții
directivitatea
DIRECTIVITÁTE s. f. Proprietate a unui emițător sau receptor de a radia, respectiv de a capta unde (acustice sau electromagnetice) preferențial în sau din anumite direcții. – Din fr. directivité. DOOM
directivitáte s. f., g.-d. art. directivitắții
directivități
DIRECTIVITÁTE s. f. Proprietate a unui emițător sau receptor de a radia, respectiv de a capta unde (acustice sau electromagnetice) preferențial în sau din anumite direcții. – Din fr. directivité. DOOM
directivitáte s. f., g.-d. art. directivitắții
directivității
DIRECTIVITÁTE s. f. Proprietate a unui emițător sau receptor de a radia, respectiv de a capta unde (acustice sau electromagnetice) preferențial în sau din anumite direcții. – Din fr. directivité. DOOM
directivitáte s. f., g.-d. art. directivitắții
directivul
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directivului
DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif. DOOM
directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve
directoare
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoare
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarea
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarea
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarei
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarei
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarele
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarele
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarelor
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoarelor
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoire
DIRECTOIRE adj.n. Stil directoire = stil dezvoltat în timpul Directoratului în Franța, în special în decor, mobilier și modă, care se caracterizează prin inspirația din vechea artă egipteană, Roma și Grecia antică. [Pron. -toar. / < fr. directoire]. DOOM
!Directoire (stil în artă) (fr.) [pron. directoár] (-toi-re) s. propriu n.
director
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directorat
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directorate
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directoratele
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directoratelor
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directoratul
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directoratului
DIRECTORÁT, directorate, s. n. Funcția de director2; perioadă cât cineva este director2. ♦ (Concr.) Local unde este instalată o direcție. – Din fr. directorat. DOOM
directorát s. n., pl. directoráte
directoraș
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directorași
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directorașii
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directorașilor
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directorașul
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directorașului
DIRECTORÁȘ, directorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui director2. – Director2 + suf. -aș. DOOM
directoráș s. m., pl. directoráși
directori
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directorial
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directoriala
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directoriale
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialei
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialele
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialelor
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directoriali
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialii
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialilor
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialul
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorialului
DIRECTORIÁL, -Ă, directoriali, -e, adj. Al directorului2, privitor la director2. [Pr.: -ri-al] – Din fr. directorial. DOOM
directoriál (-ri-al) adj. m., pl. directoriáli; f. directoriálă, pl. directoriále
directorii
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directorilor
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directoriu
DIRECTÓRIU s.n. Directorat (2) [în DN]. [Pron. -riu, pl. -ii. / cf. fr. directoire].
directorul
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directorului
DIRÉCTOR2, -OÁRE, directori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituție, o publicație etc. sau un sector al acestora; funcție deținută de această persoană. – Din fr. directeur, lat. director. DOOM
*directór3 (grupare de documente în calculator) s. n., pl. directoáre
directrice
directrice s. f. sg. (șc.) directoare de școală sau de liceu.
directul
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
directului
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
direcți
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
direcția
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcție
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcției
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcții
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
direcții
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcțiile
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcțiilor
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direcților
DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. DOOM
diréctă s. f., g.-d. art. diréctei; pl. dirécte
direcționa
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționai
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcțional
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționala
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționale
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalei
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalele
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalelor
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționali
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalii
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalilor
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalul
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționalului
DIRECȚIONÁL, -Ă, direcționali, -e, adj. Care arată direcția; care emite într-o singură direcție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionnel. DOOM
direcționál (-ți-o-) adj. m., pl. direcționáli; f. direcționálă, pl. direcționále
direcționam
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționare
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționare
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcționarea
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcționară
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționarăm
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționarăți
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționase
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționasem
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționaseră
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționaserăm
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționaserăți
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționaseși
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționaseți
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționat
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționat
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționata
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționate
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționatei
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționatele
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționatelor
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționatul
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționatului
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționau
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționași
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționați
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționați
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționații
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționaților
DIRECȚIONÁT, -Ă, direcționați, -te, adj. Care a fost orientat într-un anumit sens. – V. direcționa.
direcționează
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționez
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționeze
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționezi
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționând
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționînd
DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner. DOOM
*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză
direcționări
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcționării
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcționările
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcționărilor
DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
direcțiune
DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. DOOM
direcțiúne v. dirécție2
direge
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere. DOOM
drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres
diregere
DIRÉGE vb. III v. drege.
diregător
DREGĂTÓR, dregători, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată; p. gener. conducător; înalt funcționar. [Var.: (înv. și reg.) diregătór s. m.] – Drege + suf. -ător. DOOM
dregătór s. m., pl. dregătóri
diregătorie
DIREGĂTORÍE s. f. v. dregătorie. DOOM
dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile
diremțiune
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
diremțiunea
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
diremțiuni
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
diremțiunii
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
diremțiunile
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
diremțiunilor
DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption].
dirept
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).
dires
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
dires
DIRÉS2, -EÁSĂ adj. v. dres2.
direse
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
dirése (acte) (înv.) s. n. pl.
diresele
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
dirése (acte) (înv.) s. n. pl.
direselor
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
dirése (acte) (înv.) s. n. pl.
diresul
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
diresului
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
diresuri
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
diresurile
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
diresurilor
DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. DOOM
drésuri (mirodenii) (rar) s. n. pl.
diretica
DIRETICÁ vb. I v. deretica.
direticat
DIRETICÁT, -Ă adj. v. dereticat.
dirham
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
dirhami
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
dirhamii
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
dirhamilor
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
dirhamul
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
dirhamului
DIRHÁM, dirhami, s. m. Unitate monetară principală în Maroc. – Din fr. dirham. DOOM
dirhám s. m., pl. dirhámi
diribau
diribau s. n. sg. (intl.) 1. batalion disciplinar. 2. muncă silnică.
dirig
dirig, -ă, dirigi, -e s. m., s. f. (șc.) diriginte.
dirige
DIRÍGE, diríg, vb. III. Tranz. (Învechit) A conduce, a dirija.
dirigent
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigenta
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigente
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigentei
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigentele
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigentelor
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigentul
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigentului
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigenți
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigenția
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigenție
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigenției
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigenții
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigenții
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigențiile
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigențiilor
DIRIGENȚÍE, dirigenții, s. f. Îndrumare și supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte; oră de clasă la care are loc în mod special această îndrumare. – Diriginte + suf. -ie. DOOM
dirigențíe s. f., art. dirigențía, g.-d. art. dirigențíei; pl. dirigențíi, art. dirigențíile
dirigenților
DIRIGÉNT, dirigenți, s. m. (Învechit) Director, șef, conducător al unei întreprinderi. Nu te supăra și dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă. CARAGIALE, O. VII 232. DOOM
dirigént (înv.) adj. m., pl. dirigénți; f. dirigéntă, pl. dirigénte
dirigere
DIRÍGERE, dirigeri, s. f. (Învechit) Dirijare, conducere. Îți scot la lumină învățături și povețe pentru formarea și dirigerea unui conservator național. ODOBESCU, S. III 103.
diriginta
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
diriginte
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
diriginte
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigintei
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigintele
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigintele
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigintelor
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigintelui
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
diriginți
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
diriginții
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
diriginților
DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. DOOM
dirigínte s. m., pl. dirigínți
dirigui
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguia
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiai
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiam
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiască
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiau
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiați
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiesc
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiește
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiești
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguii
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguim
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguind
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguire
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiră
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguirăm
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguirăți
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguise
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguisem
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiseră
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiserăm
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiserăți
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiseși
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiseți
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguit
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguit
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).
diriguitoare
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitoarea
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitoarei
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitoarele
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitoarelor
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitor
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitori
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitorii
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitorilor
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitorul
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguitorului
DIRIGUITÓR, -OÁRE, diriguitori, -oare, adj. (Rar; și substantivat) Care conduce, călăuzește, dirijează; conducător. [Pr.: -gu-i-] – Dirigui + suf. -tor. DOOM
diriguitór (înv.) (-gu-i-) adj. m., pl. diriguitóri; f. sg. și pl. diriguitoáre
diriguiși
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguiți
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui). DOOM
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
dirija
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijabil
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabila
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabile
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilei
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilele
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilelor
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabili
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilii
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabililor
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilul
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijabilului
DIRIJÁBIL, -Ă, dirijabili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Aerostat de formă cilindrică, cu secțiune circulară sau ovală și cu extremitățile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători și cu mijloace proprii de propulsie și de mișcare în orice direcție. 2. Adj. Care poate fi dirijat. – Din fr. dirigeable (după dirija). DOOM
dirijábil2 s. n., pl. dirijábile
dirijai
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijam
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijare
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijare
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirijarea
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirijară
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijarăm
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijarăți
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijase
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijasem
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijaseră
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijaserăm
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijaserăți
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijaseși
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijaseți
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijat
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijat
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijata
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijate
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijatei
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijatele
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijatelor
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijatul
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijatului
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijau
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijași
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijați
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijați
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijații
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijaților
DIRIJÁT, -Ă, dirijați, -te, adj. Care este supus unei acțiuni de îndrumare, conducere și control. – V. dirija.
dirijează
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijez
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijeze
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijezi
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijism
DIRIJÍSM s. n. Concepție economică care susține intervenția statului în economia de piață. – Din fr. dirigisme. DOOM
dirijísm s. n.
dirijismul
DIRIJÍSM s. n. Concepție economică care susține intervenția statului în economia de piață. – Din fr. dirigisme. DOOM
dirijísm s. n.
dirijismului
DIRIJÍSM s. n. Concepție economică care susține intervenția statului în economia de piață. – Din fr. dirigisme. DOOM
dirijísm s. n.
dirijist
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijist
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijista
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiste
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistei
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistele
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistelor
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistul
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistul
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistului
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijistului
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiști
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiști
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiștii
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiștii
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiștilor
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijiștilor
DIRIJÍST, -Ă adj. Referitor la dirijism. // s.m. și f. Adept al dirijismului. [< fr. dirigiste].
dirijoare
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijoarea
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijoarei
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijoarele
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijoarelor
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijor
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijoral
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijorala
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijorale
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralei
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralele
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralelor
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijorali
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralii
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralilor
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralul
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijoralului
DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care aparține dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al. DOOM
dirijorál adj. m., pl. dirijoráli; f. dirijorálă, pl. dirijorále
dirijori
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijorii
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijorilor
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijorul
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijorului
DIRIJÓR, -OÁRE, dirijori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o orchestră sau un cor. – Dirija + suf. -or. DOOM
dirijór s. m., pl. dirijóri
dirijând
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijînd
DIRIJÁ, dirijez, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o instituție, o organizație, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestră, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger. DOOM
dirijá (a ~) vb., ind. prez. 3 dirijeáză, 1 pl. dirijắm; conj. prez. 3 să dirijéze; ger. dirijấnd
dirijări
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirijării
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirijările
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirijărilor
DIRIJÁRE, dirijări, s. f. Acțiunea de a dirija; conducere, îndrumare. – V. dirija. DOOM
dirijáre s. f., g.-d. art. dirijắrii; pl. dirijắri
dirimant
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimanta
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimante
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimantei
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimantele
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimantelor
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimantul
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimantului
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimanți
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimanții
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirimanților
DIRIMÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau constituie o piedică. [< fr. dirimant, cf. lat. dirimere – a separa, a rupe, a anula].
dirmea
DIRMEÁ, dirmele, s. f. Broboadă (albă). – Tc. d(ev)erme.
dirty
DIRTY s.n. (Muz.) Manieră practicată în jazul vechi, în care efectele sonorității hot erau împinse la paroxism prin utilizarea abuzivă a unor factori „de culoare” ai sunetului instrumental. [Pron. dărti. / < engl. dirty – murdar].
dirty
DIRTY s.n. (Muz.) Manieră practicată în jazul vechi, în care efectele sonorității hot erau împinse la paroxism prin utilizarea abuzivă a unor factori „de culoare” ai sunetului instrumental. [Pron. dărti. / < engl. dirty – murdar].
dis
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
dis
Dis(Pater), denumire purtată în mitologia romană de o zeitate subpămînteană, identificată mai tîrziu cu Pluto.
dis
DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.
dis
DIS2- Element prim de compunere savantă cu sensul de „dificil”, „greu”, „anormal”. [Var. diz-. / < fr. dys-, gr. dys].
disagio
DISÁGIO s.n. 1. Diferența cu care valoarea nominală a unei monede sau hârtii de valoare depășește cursul pe piață al monedei sau hârtiei de valoare respective. ♦ Depreciere a unei monede în urma schimbului monedei de hârtie cu una metalică și viceversa. 2. (Fig.) Pierderi rezultate din operațiile de schimb monetar. [Pron. -gi-o. / < it. disaggio]. DOOM
!diságio (it.) [s pron. z] (di-sa-gio/dis-a-) s. n., art. diságioul; pl. diságiouri
disamara
DISAMÁRĂ, disamare, s. f. Fruct uscat format din două samare. – Din fr. disamare. DOOM
disamáră s. f., g.-d. art. disamárei; pl. disamáre
disamare
DISAMÁRĂ, disamare, s. f. Fruct uscat format din două samare. – Din fr. disamare. DOOM
disamáră s. f., g.-d. art. disamárei; pl. disamáre
disamarei
DISAMÁRĂ, disamare, s. f. Fruct uscat format din două samare. – Din fr. disamare. DOOM
disamáră s. f., g.-d. art. disamárei; pl. disamáre
disamarele
DISAMÁRĂ, disamare, s. f. Fruct uscat format din două samare. – Din fr. disamare. DOOM
disamáră s. f., g.-d. art. disamárei; pl. disamáre
disamarelor
DISAMÁRĂ, disamare, s. f. Fruct uscat format din două samare. – Din fr. disamare. DOOM
disamáră s. f., g.-d. art. disamárei; pl. disamáre
disartria
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartrie
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartriei
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartrii
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartriile
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartriilor
DISARTRÍE s. f. (Med.) Tulburare constând în articularea defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. DOOM
!disartríe (di-sar-/dis-ar-) s. f., art. disartría, g.-d. disartríi, art. disartríei
disartroză
DISARTRÓZĂ s.f. (Med.) Mobilitate anormală a unei articulații. [< fr. dysarthrose, cf. gr. dys – greu, arthrosis – articulație].
disbazie
DISBAZÍE s.f. (Med.) Dificultate la mers. [< fr. dysbasie, cf. gr. dys – greu, basis – mers].
disc
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
disc
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discal
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discala
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discale
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalei
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalele
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalelor
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discali
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalifica
DISCALIFICÁ vb. I. v. descalifica.
discalificare
DISCALIFICÁRE s.f. v. descalificare.
discalificat
DISCALIFICÁ vb. I. v. descalifica.
discalii
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalilor
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalul
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discalului
DISCÁL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale. [< fr. discal].
discartroză
DISCARTRÓZĂ s.f. (Med.) Artroză care afectează în special discurile intervertebrale. [< fr. discarthrose].
discearnă
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discern
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerne
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernea
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerneai
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerneam
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerneau
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerneați
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernem
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernere
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernere
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discernerea
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discerneri
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discernerii
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discernerile
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discernerilor
DISCÉRNERE s. f. Acțiunea de a discerne. – V. discerne.
discerneți
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discerni
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernu
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernui
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernură
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernurăm
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernurăți
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuse
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernusem
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuseră
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuserăm
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuserăți
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuseși
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernuseți
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernut
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernut
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.
discernuși
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernând
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernînd
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere. DOOM
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discernăminte
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernămintele
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernămintelor
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernământ
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement.
discernământ
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernământul
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernământului
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernămînt
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernămîntul
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discernămîntului
DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. DOOM
!discernămấnt s. n.
discheratoza
DISCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Îngroșare a pielii ca urmare a înmulțirii excesive și neregulate a celulelor stratului cornos al epidermei. [< fr. dyskératose, cf. gr. dys – greu, keras – corn]. DOOM
discheratóză s. f., g.-d. art. discheratózei
discheratoze
DISCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Îngroșare a pielii ca urmare a înmulțirii excesive și neregulate a celulelor stratului cornos al epidermei. [< fr. dyskératose, cf. gr. dys – greu, keras – corn]. DOOM
discheratóză s. f., g.-d. art. discheratózei
discheratozei
DISCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Îngroșare a pielii ca urmare a înmulțirii excesive și neregulate a celulelor stratului cornos al epidermei. [< fr. dyskératose, cf. gr. dys – greu, keras – corn]. DOOM
discheratóză s. f., g.-d. art. discheratózei
discheratozic
DISCHERATÓZIC, -Ă adj. Referitor la discheratoză. [< fr. dyskératosique].
discheta
DISCHÉTĂ, dischete, s. f. Disc constituind suportul magnetic al informației cu care se operează în informatică. – Din fr. disquette, engl. diskete. DOOM
*dischétă s. f., g.-d. art. dischétei; pl. dischéte
dischete
DISCHÉTĂ, dischete, s. f. Disc constituind suportul magnetic al informației cu care se operează în informatică. – Din fr. disquette, engl. diskete. DOOM
*dischétă s. f., g.-d. art. dischétei; pl. dischéte
dischetei
DISCHÉTĂ, dischete, s. f. Disc constituind suportul magnetic al informației cu care se operează în informatică. – Din fr. disquette, engl. diskete. DOOM
*dischétă s. f., g.-d. art. dischétei; pl. dischéte
dischetele
DISCHÉTĂ, dischete, s. f. Disc constituind suportul magnetic al informației cu care se operează în informatică. – Din fr. disquette, engl. diskete. DOOM
*dischétă s. f., g.-d. art. dischétei; pl. dischéte
dischetelor
DISCHÉTĂ, dischete, s. f. Disc constituind suportul magnetic al informației cu care se operează în informatică. – Din fr. disquette, engl. diskete. DOOM
*dischétă s. f., g.-d. art. dischétei; pl. dischéte
dischinezia
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dischinezie
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dischineziei
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dischinezii
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dischineziile
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dischineziilor
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
discina
PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
disciplina
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplina
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. DOOM
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
disciplinabil
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabila
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabile
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilei
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilele
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilelor
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabili
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilii
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabililor
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilul
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinabilului
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
disciplinai
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinam
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinar
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinara
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinare
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinare
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinare
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
disciplinarea
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
disciplinarei
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarele
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarelor
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinari
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarii
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarilor
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarul
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinarului
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire. DOOM
disciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinári; f. disciplináră, pl. disciplináre
disciplinară
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinarăm
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinarăți
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinase
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinasem
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinaseră
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinaserăm
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinaserăți
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinaseși
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinaseți
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinat
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinat
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinata
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinate
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinatei
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinatele
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinatelor
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinatul
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinatului
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinau
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinași
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinați
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinați
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinații
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
disciplinaților
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
discipline
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. DOOM
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
disciplinează
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinei
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. DOOM
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
disciplinele
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. DOOM
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
disciplinelor
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. DOOM
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
disciplinez
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplineze
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinezi
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinând
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinînd
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. DOOM
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplinări
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
disciplinării
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
disciplinările
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
disciplinărilor
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina. DOOM
disciplináre (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinắrii; pl. disciplinắri
discipol
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipoli
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipolii
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipolilor
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipolul
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipolului
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discipul
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple. DOOM
discípol s. m., pl. discípoli
discită
DISCÍTĂ s.f. Inflamație a unui disc intervertebral. [< fr. discite].
discizie
DISCÍZIE s.f. (Rar) Secționare. ♦ (Med.) Incizare a capsulei cristalinului în operația cataractei. [Gen. -iei. / < fr. discission, cf. lat. discissio – separare].
disco
DÍSCO adj. invar., s. m. (Muzică) de factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din engl., fr. disco. DOOM
*dísco adj. invar., s. n.
discobol
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobola
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobole
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolei
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolele
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolelor
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discoboli
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolii
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolilor
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolul
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discobolului
DISCOBÓL, -Ă, discoboli, -e, s. m. și f. Atlet aruncător de disc1. – Din fr. discobole, lat. discobolus. DOOM
discobólă s. f., g.-d. art. discobólei; pl. discobóle
discofil
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofila
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofile
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilei
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilele
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilelor
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofili
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilia
DISCOFILÍE s. f. Pasiune de a colecționa discuri1 (4). – Din fr. discophilie.
discofilie
DISCOFILÍE s. f. Pasiune de a colecționa discuri1 (4). – Din fr. discophilie.
discofiliei
DISCOFILÍE s. f. Pasiune de a colecționa discuri1 (4). – Din fr. discophilie.
discofilii
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilii
DISCOFILÍE s. f. Pasiune de a colecționa discuri1 (4). – Din fr. discophilie.
discofililor
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilul
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discofilului
DISCOFÍL, -Ă, discofili, -e, s. m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. – Din fr. discophile. DOOM
discofílă s. f., g.-d. art. discofílei; pl. discofíle
discografic
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discografica
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discografice
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficei
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficele
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficelor
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discografici
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficii
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficilor
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficul
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discograficului
DISCOGRÁFIC, -Ă, discografici, -ce, adj. 1. De disc1 (4). 2. De discografie (1). – Din fr. discographique. DOOM
*discográfic (-co-gra-) adj. m., pl. discográfici; f. discográfică, pl. discográfice
discografie
DISCOGRAFÍE, discografii, s. f. 1. Totalitatea discurilor1 (4) înregistrate de un cântăreț, de o formație etc. 2. (Med.) Radiografie a unui disc intervertebral. – Din fr. discographie, engl. discography. DOOM
*discografíe (-co-gra-) s. f., art. discografía, g.-d. art. discografíei; pl. discografíi, art. discografíile
discoid
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoida
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidal
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidala
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidale
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalei
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalele
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalelor
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidali
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalii
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalilor
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalul
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoidalului
DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în formă de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal. DOOM
discoidál (-co-i-) adj. m., pl. discoidáli; f. discoidálă, pl. discoidále
discoide
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidei
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidele
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidelor
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidul
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoidului
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoizi
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoizii
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discoizilor
DISCOÍD, -Ă adj. În formă de disc; discoidal. [Pron. -co-id. / < fr. discoïde, cf. gr. diskos – disc, eidos – formă]. DOOM
discoíd adj. m., pl. discoízi; f. discoídă, pl. discoíde
discolefsi
discolefsí (-sésc, -ít), vb. – A pune piedici, a împiedica. Ngr. δυσϰολεύεσθαι (Tiktin; Gáldi 173). Sec. XVIII, înv. – Der. discolie, s. f. (dificultate, impediment), din ngr. δυσϰολία.
discolefsire
discolefsí (-sésc, -ít), vb. – A pune piedici, a împiedica. Ngr. δυσϰολεύεσθαι (Tiktin; Gáldi 173). Sec. XVIII, înv. – Der. discolie, s. f. (dificultate, impediment), din ngr. δυσϰολία.
discolefsit
discolefsí (-sésc, -ít), vb. – A pune piedici, a împiedica. Ngr. δυσϰολεύεσθαι (Tiktin; Gáldi 173). Sec. XVIII, înv. – Der. discolie, s. f. (dificultate, impediment), din ngr. δυσϰολία.
discomicetă
DISCOMICÉTE s.f.pl. Ordin de ciuperci având corpul de fructificație în formă de cupă sau de disc; (la sg.) ciupercă din acest ordin. [< fr. discomycètes].
discomicoză
DISCOMICÓZĂ s.f. Boală caracterizată prin numeroase abcese cronice și provocată de discomicete. [< fr. discomycose].
discondroplazia
DISCONDROPLAZÍE s.f. Tulburare a creșterii, constând într-o osificare întârziată a cartilajelor. [Gen. -iei. / < fr. dyschondroplasie, cf. gr. dys – dificil, chondros – cartilaj, plassein – a se forma]. DOOM
discondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. discondroplazía, g.-d. discondroplazíi, art. discondroplazíei
discondroplazie
DISCONDROPLAZÍE s.f. Tulburare a creșterii, constând într-o osificare întârziată a cartilajelor. [Gen. -iei. / < fr. dyschondroplasie, cf. gr. dys – dificil, chondros – cartilaj, plassein – a se forma]. DOOM
discondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. discondroplazía, g.-d. discondroplazíi, art. discondroplazíei
discondroplaziei
DISCONDROPLAZÍE s.f. Tulburare a creșterii, constând într-o osificare întârziată a cartilajelor. [Gen. -iei. / < fr. dyschondroplasie, cf. gr. dys – dificil, chondros – cartilaj, plassein – a se forma]. DOOM
discondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. discondroplazía, g.-d. discondroplazíi, art. discondroplazíei
discondroplazii
DISCONDROPLAZÍE s.f. Tulburare a creșterii, constând într-o osificare întârziată a cartilajelor. [Gen. -iei. / < fr. dyschondroplasie, cf. gr. dys – dificil, chondros – cartilaj, plassein – a se forma]. DOOM
discondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. discondroplazía, g.-d. discondroplazíi, art. discondroplazíei
disconfort
DISCONFÓRT s. n. Lipsă de confort. ♦ Stare neplăcută de nesiguranță, de insatisfacție. – Din engl. discomfort. DOOM
disconfórt s. n.
discontinua
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinue
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuei
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuele
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuelor
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinui
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuii
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuilor
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuitate
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuitatea
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuități
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuității
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuitățile
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuităților
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité. DOOM
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți
discontinuu
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuul
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontinuului
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus. DOOM
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discopatia
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discopatie
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discopatiei
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discopatii
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discopatiile
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discopatiilor
DISCOPATÍE, discopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile discurilor intervertebrale. – Din fr. discopathie. DOOM
discopatíe s. f., art. discopatía, g.-d. art. discopatíei; pl. discopatíi, art. discopatíile
discord
DISCÓRD s.n. Poezie lirică medievală de origine provensală, cu o structură neregulată prin diversitatea strofelor sau chiar a limbilor. [< it. discordo, cf. prov. descort].
discorda
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
discorda
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordai
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordam
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordant
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordanta
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordante
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordantei
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordantele
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordantelor
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordantul
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordantului
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordanța
DISCORDÁNȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance. DOOM
discordánță s. f., g.-d. art. discordánței; pl. discordánțe
discordanțe
DISCORDÁNȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance. DOOM
discordánță s. f., g.-d. art. discordánței; pl. discordánțe
discordanței
DISCORDÁNȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance. DOOM
discordánță s. f., g.-d. art. discordánței; pl. discordánțe
discordanțele
DISCORDÁNȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance. DOOM
discordánță s. f., g.-d. art. discordánței; pl. discordánțe
discordanțelor
DISCORDÁNȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance. DOOM
discordánță s. f., g.-d. art. discordánței; pl. discordánțe
discordanți
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordanții
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordanților
DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. DOOM
discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte
discordare
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordare
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discordarea
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discordară
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordarăm
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordarăți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordase
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordasem
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordaseră
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordaserăm
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordaserăți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordaseși
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordaseți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordat
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordat
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordata
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordate
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordatei
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordatele
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordatelor
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordatul
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordatului
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordau
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordași
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordați
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordați
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordații
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordaților
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat. ♦ (Despre arcuri) Care nu este întins sau încordat suficient. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât. – V. discorda.
discordează
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordez
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordeze
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordezi
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordia
Eris, la greci, zeița vrajbei, corespunzătoare Discordiei din mitologia romană. Eris era fiica zeiței Nyx (Noaptea). Ea a fost izgonită din ceruri de către Zeus, pentru că semăna neînțelegere printre zei. Nefiind poftită la nunta zeiței Thetis cu Peleus, cînd petrecerea era în toi, ea a aruncat în mijlocul nuntașilor un măr pe care era scris „celei mai frumoase”, iscînd astfel rivalitatea dintre Aphrodite, Athena și Hera. Mărul aruncat de zeița Eris a fost dăruit Aphroditei în urma judecății unui muritor, Paris (v. și Aphrodite, Paris).
discordia
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordie
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordiei
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordii
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordiile
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordiilor
DISCÓRDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde. DOOM
discórdie (-di-e) s. f., art. discórdia (-di-a), g.-d. art. discórdiei; pl. discórdii, art. discórdiile (-di-i-)
discordând
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordînd
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare. DOOM
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză
discordări
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discordării
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discordările
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discordărilor
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda. DOOM
discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri
discorie
DISCORÍE s.f. Deformare a pupilei. [Cf. gr. dys – rău, kore – pupilă].
discos
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discoteca
DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri1 (4); p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor1. 2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din fr. discothèque. DOOM
discotécă s. f., g.-d. art. discotécii; pl. discotéci
discoteci
DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri1 (4); p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor1. 2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din fr. discothèque. DOOM
discotécă s. f., g.-d. art. discotécii; pl. discotéci
discotecii
DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri1 (4); p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor1. 2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din fr. discothèque. DOOM
discotécă s. f., g.-d. art. discotécii; pl. discotéci
discotecile
DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri1 (4); p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor1. 2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din fr. discothèque. DOOM
discotécă s. f., g.-d. art. discotécii; pl. discotéci
discotecilor
DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri1 (4); p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor1. 2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din fr. discothèque. DOOM
discotécă s. f., g.-d. art. discotécii; pl. discotéci
discoul
DÍSCO adj. invar., s. m. (Muzică) de factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din engl., fr. disco. DOOM
*dísco adj. invar., s. n.
discoului
DÍSCO adj. invar., s. m. (Muzică) de factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din engl., fr. disco. DOOM
*dísco adj. invar., s. n.
discount
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discountul
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discountului
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discounturi
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discounturile
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discounturilor
DISCOUNT, discounturi, s. n. Rabat comercial. [Pr.: discắunt] – Cuv. engl. DOOM
*discount (angl.) [pron. discávnt] (-count) s. n., pl. discounturi
discrazia
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discrazic
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazica
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazice
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicei
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicele
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicelor
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazici
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicii
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicilor
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicul
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazicului
DISCRÁZIC, -Ă, discrazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de discrazie. – Din fr. dyscrasique.
discrazie
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discraziei
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discrazii
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discraziile
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discraziilor
DISCRAZÍE, discrazii, s. f. Stare generală morbidă caracterizată prin tulburări ale umorilor organismului. – Din fr. dyscrasie. DOOM
discrazíe s. f., art. discrazía, g.-d. art. discrazíei; pl. discrazíi, art. discrazíile
discredit
DISCRÉDIT s. n. (Rar) Pierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva. – Din fr. discrédit. DOOM
discrédit (rar) s. n.
discredita
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditai
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditam
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditare
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditare
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discreditarea
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discreditară
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditarăm
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditarăți
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditase
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditasem
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditaseră
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditaserăm
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditaserăți
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditaseși
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditaseți
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditat
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditat
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditata
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditate
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditatei
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditatele
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditatelor
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditatul
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditatului
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditau
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditași
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditați
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditați
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditații
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditaților
DISCREDITÁT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, considerația, bunul renume; compromis. – V. discredita.
discreditează
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditez
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discrediteze
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditezi
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditul
DISCRÉDIT s. n. (Rar) Pierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva. – Din fr. discrédit. DOOM
discrédit (rar) s. n.
discreditului
DISCRÉDIT s. n. (Rar) Pierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva. – Din fr. discrédit. DOOM
discrédit (rar) s. n.
discreditând
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditînd
DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer. DOOM
discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză
discreditări
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discreditării
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discreditările
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discreditărilor
DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita. DOOM
discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii
discrepant
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepanta
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepante
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepantei
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepantele
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepantelor
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepantul
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepantului
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepanța
DISCREPÁNȚĂ, discrepanțe, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între lucruri, aspecte, fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia. DOOM
discrepánță s. f., g.-d. art. discrepánței; pl. discrepánțe
discrepanțe
DISCREPÁNȚĂ, discrepanțe, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între lucruri, aspecte, fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia. DOOM
discrepánță s. f., g.-d. art. discrepánței; pl. discrepánțe
discrepanței
DISCREPÁNȚĂ, discrepanțe, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între lucruri, aspecte, fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia. DOOM
discrepánță s. f., g.-d. art. discrepánței; pl. discrepánțe
discrepanțele
DISCREPÁNȚĂ, discrepanțe, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între lucruri, aspecte, fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia. DOOM
discrepánță s. f., g.-d. art. discrepánței; pl. discrepánțe
discrepanțelor
DISCREPÁNȚĂ, discrepanțe, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între lucruri, aspecte, fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia. DOOM
discrepánță s. f., g.-d. art. discrepánței; pl. discrepánțe
discrepanți
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepanții
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discrepanților
DISCREPÁNT, -Ă, discrepanți, -te, adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. – Din it. discrepante. DOOM
discrepánt adj. m., pl. discrepánți; f. discrepántă, pl. discrepánte
discret
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discreta
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discrete
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discretei
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discretele
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discretelor
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discretoriu
DISCRETÓRIU s.n. Adunare de clerici care formează consiliul superiorului unei mănăstiri catolice. [Pron. -riu, pl. -ii. / < lat.bis. discretorium, cf. fr. discrétoire].
discretul
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discretului
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discreți
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discreție
DISCRÉȚIE s. f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = fără nicio restricție, din belșug. La discreția cuiva = la dispoziția cuiva. [Var.: (înv.) discrețiúne s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis. DOOM
discréție (-ți-e) s. f., art. discréția (-ți-a), g.-d. discréții, art. discréției
discreții
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discreților
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret. DOOM
discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte
discreționar
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționara
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționare
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarei
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarele
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarelor
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționari
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarii
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarilor
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarul
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discreționarului
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire. DOOM
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre
discrețiune
DISCRÉȚIE s. f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = fără nicio restricție, din belșug. La discreția cuiva = la dispoziția cuiva. [Var.: (înv.) discrețiúne s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis. DOOM
discréție (-ți-e) s. f., art. discréția (-ți-a), g.-d. discréții, art. discréției
discrimina
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminai
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminam
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminant
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminant
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanta
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanta
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminante
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminante
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantei
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantei
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantele
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantele
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantelor
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantelor
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantul
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantul
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantului
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminantului
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanți
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanți
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanții
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanții
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanților
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminanților
DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant. DOOM
discriminánt2 s. m., pl. discriminánți
discriminare
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminare
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discriminarea
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discriminară
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminarăm
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminarăți
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminase
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminasem
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminaseră
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminaserăm
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminaserăți
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminaseși
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminaseți
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminat
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminat
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. (Rar) A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer.
discriminatoare
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminatoarele
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminatoarelor
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminator
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminatoria
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatorie
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriei
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatorii
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriii
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriile
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriilor
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriu
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriul
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatoriului
DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DOOM
discriminatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. discriminatórie (-ri-e); pl. m. și f. discriminatórii
discriminatorul
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminatorului
DISCRIMINATÓR s.n. (Telec.) Demodulator de frecvență. [< fr. discriminateur].
discriminau
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminași
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminați
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminația
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminație
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminației
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminații
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminațiile
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminațiilor
DISCRIMINÁȚIE s.f. (Rar) Discriminare. [Cf. lat. discriminatio, fr. discrimination].
discriminează
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminez
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discrimineze
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminezi
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminând
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminînd
DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. DOOM
discriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrimineáză
discriminări
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discriminării
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discriminările
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discriminărilor
DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis. DOOM
discrimináre s. f., g.-d. art. discriminắrii; pl. discriminắri
discrinie
DISCRINÍE s.f. (Med.) Dizendocrinie. [Gen. -iei. / < fr. discrinie].
discromatic
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromatica
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromatice
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticei
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticele
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticelor
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromatici
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticii
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticilor
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticul
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromaticului
DISCROMÁTIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. ♦ Care produce alterarea culorilor. [< fr. dyschromatique, cf. gr. dys – dificil, chroma – culoare]. DOOM
discromátic adj. m., pl. discromátici; f. discromátică, pl. discromátice
discromatop
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatop
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopa
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopa
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatope
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatope
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopei
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopei
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopele
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopele
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopelor
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopelor
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopi
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopi
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopii
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopii
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopilor
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopilor
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopsic
DISCROMATÓPSIC, -Ă, discromatopsici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. De discromatopsie. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de discromatopsie. – Din fr. dyschromatopsique.
discromatopsie
DISCROMATOPSÍE s. f. (Med.) Incapacitate de a distinge culorile. – Din fr. dyschromatopsie. DOOM
!discromatopsíe (-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. discromatopsía, g.-d. discromatopsíi, art. discromatopsíei
discromatopul
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopul
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopului
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromatopului
DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.
discromia
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discromie
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discromiei
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discromii
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discromiile
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discromiilor
DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie. DOOM
discromíe s. f., art. discromía, g.-d. discromíi, art. discromíei; pl. discromíi, art. discromíile
discui
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuia
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiai
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiam
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiască
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiau
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiați
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiesc
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiește
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiești
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuii
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuim
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuind
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuire
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuire
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuirea
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuiri
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuirii
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuirile
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuirilor
DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. DOOM
discuíre s. f., g.-d. art. discuírii; pl. discuíri
discuiră
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuirăm
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuirăți
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuise
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuisem
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiseră
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiserăm
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiserăți
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiseși
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiseți
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuit
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuit
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui.
discuitoare
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuitoarele
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuitoarelor
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuitor
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuitorul
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuitorului
DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor. DOOM
discuitór (-cu-i-) s. n., pl. discuitoáre
discuiși
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discuiți
DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. – Disc1 + suf. -ui. DOOM
discuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discuiésc, imperf. 3 sg. discuiá; conj. prez. 3 să discuiáscă
discul
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discul
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
disculp
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpa
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpa
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].
disculpai
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpam
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpare
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpare
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
disculparea
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
disculpară
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculparăm
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculparăți
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpase
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpasem
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpaseră
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpaserăm
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpaserăți
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpaseși
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpaseți
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpat
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpau
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpași
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpați
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpație
DISCULPÁȚIE s.f. (Rar) Disculpare, dezvinovățire. [Gen. -iei. / < fr. disculpation].
disculpe
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpe
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].
disculpei
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].
disculpele
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].
disculpelor
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].
disculpi
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpând
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpînd
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper. DOOM
disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă
disculpări
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
disculpării
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
disculpările
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
disculpărilor
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa. DOOM
disculpáre (livr.) s. f., g.-d. art. disculpắrii; pl. disculpắri
discului
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discului
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discuri
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discuri
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discurile
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discurile
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discurilor
DISC1, discuri, s. n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atleții discoboli la distanță. ♦ Probă de atletism care se practică cu acest obiect. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. ◊ Plug cu disc = plug cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare este constituită din una sau mai multe plăci circulare și plate, care taie și răstoarnă brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. 4. Placă circulară din material plastic, care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. ◊ Disc de frecvență = disc1 (4) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea și măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzică înregistrată pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros și elastic așezat între două vertebre alăturate și contribuind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discurilor
DÍSCOS s. n. v. disc2. DOOM
disc s. n., pl. díscuri
discurs
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discursiv
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursiva
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursive
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivei
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivele
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivelor
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivi
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivii
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivilor
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivitate
DISCURSIVITÁTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.; însușirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raționament. – Discursiv + suf. -itate. DOOM
discursivitáte s. f., g.-d. art. discursivitắții
discursivitatea
DISCURSIVITÁTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.; însușirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raționament. – Discursiv + suf. -itate. DOOM
discursivitáte s. f., g.-d. art. discursivitắții
discursivități
DISCURSIVITÁTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.; însușirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raționament. – Discursiv + suf. -itate. DOOM
discursivitáte s. f., g.-d. art. discursivitắții
discursivității
DISCURSIVITÁTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.; însușirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raționament. – Discursiv + suf. -itate. DOOM
discursivitáte s. f., g.-d. art. discursivitắții
discursivul
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursivului
DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care se realizează prin trecere logică de la premise la concluzie prin mai multe etape intermediare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus. DOOM
discursív (deductiv) adj. m., pl. discursívi; f. discursívă, pl. discursíve
discursul
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discursului
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discursuri
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discursurile
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discursurilor
DISCÚRS, discursuri, s. n. Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. ♦ (Înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. DOOM
discúrs s. n., pl. discúrsuri
discusiune
DISCUSIÚNE s.f. (Liv.) Dezbatere contradictorie, controversă; ceartă; contestație. [Pron. -si-u-. / < lat. discussio, fr. discussion].
discusiv
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusiva
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusive
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivei
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivele
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivelor
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivi
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivii
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivilor
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivul
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discusivului
DISCUSÍV, -Ă adj. 1. Care ține de o controversă. 2. (Med.) Care înlătură, rezolvă acumularea de fluide. [< fr. discussif, cf. lat. discutere – a rezolva]. DOOM
discusív (care ține de o controversă, care înlătură acumularea de fluide) adj. m., pl. discusívi; f. discusívă, pl. discusíve
discut
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discuta
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutabil
DISCUTÁBIL, -Ă, discutabili, -e, adj. Care poate fi discutat; neconvingător, îndoielnic. – Din fr. discutable. DOOM
discutábil adj. m., pl. discutábili; f. discutábilă, pl. discutábile
discutabilitate
DISCUTABILITÁTE s.f. Faptul de a fi discutabil. [< discutabil + -itate].
discutabilitatea
DISCUTABILITÁTE s.f. Faptul de a fi discutabil. [< discutabil + -itate].
discutabilități
DISCUTABILITÁTE s.f. Faptul de a fi discutabil. [< discutabil + -itate].
discutabilității
DISCUTABILITÁTE s.f. Faptul de a fi discutabil. [< discutabil + -itate].
discutai
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutam
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutare
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutare
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discutarea
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discutară
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutarăm
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutarăți
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutase
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutasem
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutaseră
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutaserăm
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutaserăți
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutaseși
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutaseți
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutat
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutat
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv de muncă. – Din fr. discuter.
discutau
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutași
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutați
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discute
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutând
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutînd
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discutări
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discutării
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discutările
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discutărilor
DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta. DOOM
discutáre s. f., g.-d. art. discutắrii
discuți
DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv. – Din fr. discuter. DOOM
discutá (a ~) vb., ind. prez. 3 discútă
discuția
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuție
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuției
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuții
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuțiile
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuțiilor
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
discuțiune
DISCÚȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiúne s. f.] – Din fr. discussion. DOOM
discúție (-ți-e) s. f., art. discúția (-ți-a), g.-d. art. discúției; pl. discúții, art. discúțiile (-ți-i-)
diseară
DISEÁRĂ adv. În seara zilei curente; astă-seară. ◊ În diseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba de poziția Soarelui) aproape de asfințit. [Pr.: (reg.) desáră. – Var.: deseáră adv.] – De4 + seară. DOOM
!diseáră/deseáră adv.
disec
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
diseca
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecai
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecam
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecare
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecare
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecarea
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecară
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecarăm
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecarăți
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecase
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecasem
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecaseră
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecaserăm
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecaserăți
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecaseși
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecaseți
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecat
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecat
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare.
disecau
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecași
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecați
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disece
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecee
DISECÉE s.f. Surzenie accidentală totală sau parțială. [Pron. -ce-e, pl. invar. / < fr. dysécée, cf. gr. dys – dificil].
diseci
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disectoare
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disectoarele
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disectoarelor
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disector
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disectorul
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disectorului
DISECTÓR s.n. (Telev.) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când e luminat, poate emite electroni. [< fr. dissecteur].
disecând
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecînd
DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare. DOOM
disecá (a ~) (a efectua o disecție) vb., ind. prez. 3 disécă
disecări
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecării
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecările
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecărilor
DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca. DOOM
disecáre (disecție) s. f., g.-d. art. disecắrii; pl. disecắri
disecția
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disecție
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disecției
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disecții
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disecțiile
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disecțiilor
DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio. DOOM
disécție (-ți-e) s. f., art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)
disemina
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminai
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminam
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminare
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminare
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
diseminarea
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
diseminară
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminarăm
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminarăți
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminase
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminasem
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminaseră
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminaserăm
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminaserăți
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminaseși
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminaseți
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminat
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminat
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminata
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminate
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminatei
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminatele
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminatelor
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminatul
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminatului
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminau
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminași
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminați
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminați
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminație
DISEMINÁȚIE s.f. Diseminare. / < fr. dissémination].
diseminații
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminaților
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
diseminează
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminez
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
disemineze
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminezi
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminând
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminînd
DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv). DOOM
diseminá (a ~) vb., ind. prez. 3 disemineáză
diseminări
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
diseminării
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
diseminările
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
diseminărilor
DISEMINÁRE, diseminări, s. f. Împrăștiere, răspândire (în toate părțile). ♦ Spec. Răspândire pe cale naturală a semințelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor. ♦ Răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli. – După fr. dissémination. DOOM
disemináre s. f., g.-d. art. diseminắrii; pl. diseminắri
disensiune
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disensiunea
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disensiuni
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disensiunii
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disensiunile
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disensiunilor
DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis. DOOM
disensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. disensiúnii; pl. disensiúni
disenterie
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
disentiment
DISENTIMÉNT s.n. (Rar) Deosebire de sentimente, de opinii. [< fr. dissentiment, cf. lat. disentire – a fi în dezacord].
disepal
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepala
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepale
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalei
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalele
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalelor
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepali
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalii
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalilor
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalul
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disepalului
DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale. DOOM
disepál adj. m., pl. disepáli; f. disepálă, pl. disepále
disert
DISÉRT, -Ă adj. Care vorbește cu ușurință și elegant. [< lat. disertus, fr. disert].
diserta
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertai
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertam
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertare
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertare
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter.
disertară
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertarăm
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertarăți
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertase
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertasem
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertaseră
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertaserăm
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertaserăți
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertaseși
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertaseți
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertat
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertau
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertași
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertați
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertația
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertație
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertației
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertații
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertațiile
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertațiilor
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
disertațiune
DISERTAȚIÚNE s.f. v. disertație.
disertează
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertez
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
diserteze
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertezi
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertând
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertînd
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter. DOOM
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disestezia
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disestezie
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disesteziei
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disestezii
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disesteziile
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disesteziilor
DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilității. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate]. DOOM
!disestezíe (di-ses-/dis-es-) s. f., art. disestezía, g.-d. disestezíi, art. disestezíei
disfagia
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfagie
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfagiei
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfagii
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfagiile
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfagiilor
DISFAGÍE s. f. (Med.) Dificultate în înghițirea alimentelor în afecțiuni ale gurii, faringelui și esofagului. – Din fr. dysphagie. DOOM
disfagíe s. f., art. disfagía, g.-d. disfagíi, art. disfagíei
disfazia
DISFAZÍE s. f. (Med.) Afazie. – Din fr. dysphasie. DOOM
disfazíe s. f., art. disfazía, g.-d. disfazíi, art. disfazíei
disfazie
DISFAZÍE s. f. (Med.) Afazie. – Din fr. dysphasie. DOOM
disfazíe s. f., art. disfazía, g.-d. disfazíi, art. disfazíei
disfaziei
DISFAZÍE s. f. (Med.) Afazie. – Din fr. dysphasie. DOOM
disfazíe s. f., art. disfazía, g.-d. disfazíi, art. disfazíei
disfazii
DISFAZÍE s. f. (Med.) Afazie. – Din fr. dysphasie. DOOM
disfazíe s. f., art. disfazía, g.-d. disfazíi, art. disfazíei
disfonia
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disfonie
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disfoniei
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disfonii
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disfoniile
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disfoniilor
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie. DOOM
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei
disforia
DISFORÍE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziției (3) manifestată printr-o stare (penibilă) de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate. – Din fr. dysphorie.
disforie
DISFORÍE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziției (3) manifestată printr-o stare (penibilă) de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate. – Din fr. dysphorie.
disforiei
DISFORÍE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziției (3) manifestată printr-o stare (penibilă) de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate. – Din fr. dysphorie.
disforii
DISFORÍE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziției (3) manifestată printr-o stare (penibilă) de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate. – Din fr. dysphorie.
disfrazie
DISFRAZÍE s.f. Schizofazie. [Gen. -iei. / < fr. dysphrasie, cf. gr. dys – dificil, phrasis – vorbire].
disfuncție
DISFÚNCȚIE, disfuncții, s. f. 1. (Med.) Tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem. 2. (Tehn.) Reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. – Din germ. Disfunktion, it. disfunzione. DOOM
disfúncție (-func-ți-e) s. f., art. disfúncția (-ți-a), g.-d. art. disfúncției; pl. disfúncții, art. disfúncțiile (-ți-i-)
disfuncțional
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționala
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționale
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalei
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalele
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalelor
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționali
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalii
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalilor
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalitate
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalitatea
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalități
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalității
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalitățile
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalităților
DISFUNCȚIONALITÁTE, disfuncționalități, s. f. Lipsă de funcționalitate. – Disfuncțional + suf. -itate. DOOM
*disfuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. disfuncționalitắții; pl. disfuncționalitắți
disfuncționalul
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disfuncționalului
DISFUNCȚIONÁL, -Ă, disfuncționali, -e, adj. Care se referă la disfuncție. – Disfuncție + suf. -onal.
disgenezie
DISGENEZÍE s.f. (Med.) Tulburare în reproducere, în dezvoltare. [Gen. -iei. / < fr. dysgénésie, cf. gr. dys – dificil, genesis – naștere].
disgeuzie
DISGEUZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului gustativ. [Gen. -iei. / < fr. dysgéusie, cf. gr. dys – dificil, geusis – gust].
disgrafia
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgrafie
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgrafiei
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgrafii
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgrafiile
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgrafiilor
DISGRAFÍE s. f. (Med.) Perturbare patologică a scrisului, care se deformează devenind neciteț. – Din fr. dysgraphie.
disgravidie
DISGRAVIDÍE s. f. Tulburare patologică ce apare în cursul gravidității; gestoză. – Pref. dis- + gravidă + suf. -ie. DOOM
disgravidíe s. f., art. disgravidía, g.-d. disgravidíi, art. disgravidíei
dishidroză
DISHIDRÓZĂ s.f. Afecțiune cutanată, dureroasă, caracterizată printr-o erupție veziculoasă pe mâini și picioare. [< fr. dyshidrose].
disident
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidenta
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidente
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidentei
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidentele
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidentelor
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidentul
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidentului
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidența
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
disidențe
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
disidenței
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
disidențele
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
disidențelor
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
disidenți
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidenții
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disidenților
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
disilab
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disilabi
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disilabic
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabica
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabice
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicei
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicele
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicelor
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabici
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicii
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicilor
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicul
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabicului
DISILÁBIC, -Ă adj. Bisilabic, de două silabe. [< fr. dissyllabique].
disilabii
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disilabilor
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disilabul
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disilabului
DISILÁB s.m. Picior de vers de două silabe. ♦ Cuvânt cu două silabe. [< fr. dissyllabe]. DOOM
disiláb s. m., pl. disilábi
disimetria
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimetric
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetrica
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetrice
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricei
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricele
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricelor
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetrici
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricii
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricilor
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricul
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetricului
DISIMÉTRIC, -Ă adj. Asimetric. [< fr. dissymétrique]. DOOM
disimétric (-me-tric) adj. m., pl. disimétrici; f. disimétrică, pl. disimétrice
disimetrie
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimetriei
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimetrii
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimetriile
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimetriilor
DISIMETRÍE, disimetrii, s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. – Din fr. dissymétrie. DOOM
disimetríe (-me-tri-) s. f., art. disimetría, g.-d. art. disimetríei; pl. disimetríi, art. disimetríile
disimila
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilai
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilam
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilare
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilare
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimilarea
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimilară
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilarăm
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilarăți
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilase
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilasem
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilaseră
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilaserăm
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilaserăți
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilaseși
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilaseți
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilat
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilat
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler.
disimilau
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilași
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilați
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilația
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilație
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilației
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilații
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilațiile
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilațiilor
DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation. DOOM
disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)
disimilațiune
DISIMILAȚIÚNE s.f. v. disimilație.
disimilează
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilez
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimileze
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilezi
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilitudine
DISIMILITÚDINE s. f. (Rar) Lipsă de asemănare; deosebire. – Din fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo, -inis. DOOM
disimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. disimilitúdinii
disimilitudinea
DISIMILITÚDINE s. f. (Rar) Lipsă de asemănare; deosebire. – Din fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo, -inis. DOOM
disimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. disimilitúdinii
disimilitudini
DISIMILITÚDINE s. f. (Rar) Lipsă de asemănare; deosebire. – Din fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo, -inis. DOOM
disimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. disimilitúdinii
disimilitudinii
DISIMILITÚDINE s. f. (Rar) Lipsă de asemănare; deosebire. – Din fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo, -inis. DOOM
disimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. disimilitúdinii
disimilând
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilînd
DISIMILÁ, pers. 3 disimilează, vb. I. Refl. (Despre sunetele vorbirii) A suferi o disimilație. – Din fr. dissimiler. DOOM
!disimilá (a se ~) (a suferi o disimilație) vb. refl., ind. prez. 3 se disimileáză
disimilări
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimilării
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimilările
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimilărilor
DISIMILÁRE, disimilări, s. f. (Fon.) Faptul de a se disimila; disimilație. – V. disimila. DOOM
disimiláre (modificare a unui sunet) s. f., g.-d. art. disimilắrii; pl. disimilắri
disimula
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulai
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulam
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulare
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulare
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disimularea
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disimulară
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimularăm
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimularăți
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulase
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulasem
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulaseră
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulaserăm
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulaserăți
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulaseși
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulaseți
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulat
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulat
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulata
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulate
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulatei
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulatele
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulatelor
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulatoare
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoare
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarea
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarea
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarei
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarei
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarele
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarele
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarelor
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatoarelor
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulator
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulator
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatori
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatori
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorii
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorii
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorilor
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorilor
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorul
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorul
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorului
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatorului
DISIMULATÓR, -OÁRE, disimulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care disimulează. – Din fr. dissimulateur.
disimulatul
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulatului
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulau
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulași
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulați
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulați
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulația
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulație
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulației
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulații
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulații
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulațiile
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulațiilor
DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation. DOOM
disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)
disimulaților
DISIMULÁT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.
disimulațiune
DISIMULAȚIÚNE s.f. v. disimulație.
disimulează
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulez
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimuleze
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulezi
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulând
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulînd
DISIMULÁ, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare. DOOM
disimulá (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimuleáză
disimulări
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disimulării
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disimulările
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disimulărilor
DISIMULÁRE, disimulări, s. f. Acțiunea de a disimula și rezultatul ei; camuflare, mascare. – V. disimula. DOOM
disimuláre (prefăcătorie) s. f., g.-d. art. disimulắrii; pl. disimulắri
disipa
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipai
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipam
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipare
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipare
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disiparea
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disipară
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disiparăm
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disiparăți
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipase
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipasem
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipaseră
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipaserăm
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipaserăți
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipaseși
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipaseți
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipat
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipat
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. – Din fr. dissiper.
disipativ
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativa
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipative
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativei
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativele
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativelor
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativi
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativii
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativilor
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativul
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipativului
DISIPATÍV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.
disipatoare
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipatoarele
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipatoarelor
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipator
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipatorul
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipatorului
DISIPATÓR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur. DOOM
disipatór s. n., pl. disipatoáre
disipau
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipași
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipați
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipația
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipație
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipației
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipații
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipațiile
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipațiilor
DISIPÁȚIE s.f. (Rar) Disipare; risipă, cheltuială nechibzuită. ♦ (Fig.) Neatenție. [Cf. fr. dissipation, it. dissipazione].
disipează
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipez
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipeze
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipezi
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipând
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipînd
DISIPÁ, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. 2. A face să dispară (sau a dispărea) prin împrăștiere (norii, ceața etc.). – Din fr. dissiper. DOOM
disipá (a ~) vb., ind. prez. 3 disipeáză
disipări
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disipării
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disipările
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disipărilor
DISIPÁRE, disipări, s. f. Acțiunea de a disipa și rezultatul ei. – V. disipa.
disjunct
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncta
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncte
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjunctei
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjunctele
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjunctelor
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjunctiv
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctiva
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctive
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivei
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivele
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivelor
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivi
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivii
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivilor
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivul
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctivului
DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. DOOM
disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
disjunctoare
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctoarele
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctoarelor
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctor
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctorul
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctorului
DISJUNCTÓR, disjunctoare, s. n. Întrerupător acționat automat sau prin comandă voită, care servește la protejarea circuitului de variațiile anormale ale intensității sau tensiunii electrice. – Din fr. disjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
disjunctul
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjunctului
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncți
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncția
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncție
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncției
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncții
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncții
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncțiile
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncțiilor
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction. DOOM
disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)
disjuncților
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. DOOM
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjuncțiune
DISJUNCȚIÚNE s.f. v. disjuncție.
disjung
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunge
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungea
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungeai
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungeam
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungeau
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungeați
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungem
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungere
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungere
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungerea
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungeri
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungerii
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungerile
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungerilor
DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge. DOOM
disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri
disjungeți
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungi
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungând
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungînd
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjungă
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjuns
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjuns
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
disjunse
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunsei
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseră
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunserăm
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunserăți
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunsese
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunsesem
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseseră
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseserăm
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseserăți
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseseși
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseseți
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjunseși
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere. DOOM
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
diskinezie
DISCHINEZÍE, dischinezii, s. f. Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activității motorii a organelor contractile. ◊ Dischinezie biliară = încetinire a secreției biliare. – Din fr. dyscinésie. DOOM
dischinezíe s. f., art. dischinezía, g.-d. art. dischinezíei; pl. dischinezíi, art. dischinezíile
dislalie
DISLALÍE s. f. (Med.) Greutate în pronunțarea cuvintelor. – Din fr. dyslalie. DOOM
dislalíe s. f., art. dislalía, g.-d. dislalíi, art. dislalíei
dislexia
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
dislexic
DISLÉXIC, -Ă, dislexici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de dislexie. – Din fr. dyslexique.
dislexie
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
dislexiei
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
dislexii
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
dislexiile
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
dislexiilor
DISLEXÍE, dislexii, s. f. (Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie. DOOM
dislexíe s. f., art. dislexía, g.-d. dislexíi, art. dislexíei; pl. dislexíi, art. dislexíile
disloc
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
disloca
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocai
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocal
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocala
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocale
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalei
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalele
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalelor
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocali
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalii
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalilor
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalul
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocalului
DISLOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) Care constă în schimbul de femei între două clanuri. [Cf. it. dislocale].
dislocam
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocare
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocare
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dislocarea
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dislocară
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocarăm
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocarăți
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocase
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocasem
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocaseră
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocaserăm
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocaserăți
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocaseși
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocaseți
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocat
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocat
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocata
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocate
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocatei
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocatele
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocatelor
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocatul
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocatului
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocau
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocași
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocați
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocați
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocația
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocație
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocației
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocații
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocații
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocațiile
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocațiilor
DISLOCÁȚIE, dislocații, s. f. (Rar) Dislocare. – Din fr. dislocation. DOOM
dislocáție (rar) (-ți-e) s. f., art. dislocáția (-ți-a), g.-d. art. dislocáției; pl. dislocáții, art. dislocáțiile (-ți-i-)
dislocaților
DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.
dislocațiune
DISLOCAȚIÚNE s.f. v. dislocație.
disloce
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
disloci
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocând
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocînd
DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare. DOOM
dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce
dislocări
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dislocării
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dislocările
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dislocărilor
DISLOCÁRE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca. DOOM
dislocáre s. f., g.-d. art. dislocắrii; pl. dislocắri
dismenoree
DISMENORÉE, dismenoree, s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoțește menstruația. – Din fr. dysménorrhée. DOOM
dismenorée s. f., art. dismenoréea, g.-d. art. dismenoréei; pl. dismenorée
dismenoreea
DISMENORÉE, dismenoree, s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoțește menstruația. – Din fr. dysménorrhée. DOOM
dismenorée s. f., art. dismenoréea, g.-d. art. dismenoréei; pl. dismenorée
dismenoreei
DISMENORÉE, dismenoree, s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoțește menstruația. – Din fr. dysménorrhée. DOOM
dismenorée s. f., art. dismenoréea, g.-d. art. dismenoréei; pl. dismenorée
dismenoreele
DISMENORÉE, dismenoree, s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoțește menstruația. – Din fr. dysménorrhée. DOOM
dismenorée s. f., art. dismenoréea, g.-d. art. dismenoréei; pl. dismenorée
dismenoreelor
DISMENORÉE, dismenoree, s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoțește menstruația. – Din fr. dysménorrhée. DOOM
dismenorée s. f., art. dismenoréea, g.-d. art. dismenoréei; pl. dismenorée
dismenoreic
DISMENORÉIC, -Ă, dismenoreici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de dismenoree. [Pr.: -re-ic] – Din fr. dysménorrhéique.
dismetrie
DISMETRÍE s.f. (Med.) Lipsă de măsură în amplitudinea mișcărilor. [Gen. -iei. / < fr. dymétrie, cf. gr. dys – dificil, metron – măsură].
dismimie
DISMIMÍE s.f. (Med.) Tulburare a capacității de exprimare prin gesturi unice. [Gen. -iei. / < fr. dysmimie, cf. gr. dys – dificil, mimia – imitație].
dismnezia
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismnezie
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismneziei
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismnezii
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismneziile
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismneziilor
DISMNEZÍE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. – Din fr. dysmnésie. DOOM
dismnezíe s. f., art. dismnezía, g.-d. dismnezíi, art. dismnezíei
dismorfie
DISMORFÍE s.f. (Med.) Diformitate congenitală sau câștigată. [< fr. dysmorphie, cf. gr. dys – dificil, morphe – formă].
disocia
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociabil
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabila
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabile
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilei
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilele
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilelor
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabili
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilii
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabililor
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilitate
DISOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi disociabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociabilité.
disociabilitatea
DISOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi disociabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociabilité.
disociabilități
DISOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi disociabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociabilité.
disociabilității
DISOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi disociabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociabilité.
disociabilul
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociabilului
DISOCIÁBIL, -Ă, disociabili, -e, adj. Care poate fi disociat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociable. DOOM
disociábil (-ci-a-) adj. m., pl. disociábili; f. disociábilă, pl. disociábile
disociai
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociam
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociară
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociarăm
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociarăți
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociase
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociasem
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociaseră
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociaserăm
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociaserăți
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociaseși
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociaseți
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociat
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociat
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociata
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociate
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociatei
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociatele
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociatelor
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociativ
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativa
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociative
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativei
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativele
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativelor
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativi
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativii
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativilor
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativul
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociativului
DISOCIATÍV, -Ă, disociativi, -e, adj. Care disociază. [Pr.: -ci-a-] – Disocia(t) + suf. -iv. DOOM
disociatív (-ci-a-) adj. m., pl. disociatívi; f. disociatívă, pl. disociatíve
disociatul
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociatului
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociau
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociază
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociași
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociați
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociați
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociația
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociație
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociației
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociații
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociații
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociațiile
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociațiilor
DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio. DOOM
disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)
disociaților
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
disociațiune
DISOCIAȚIÚNE s.f. v. disociație.
disocie
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociem
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociere
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociere
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disocierea
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disocieri
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disocierii
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disocierile
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disocierilor
DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia. DOOM
disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri
disociez
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disocieze
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociezi
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disociind
DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare. DOOM
disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)
disodia
DISODÍE s.f. Miros urât, fetid, datorit unei secreții. [Gen. -iei. / < fr. dysodie, cf. gr. dys – greu, ozein – a mirosi]. DOOM
!disodíe (di-so-/dis-o-) s. f., art. disodía, g.-d. disodíi, art. disodíei
disodie
DISODÍE s.f. Miros urât, fetid, datorit unei secreții. [Gen. -iei. / < fr. dysodie, cf. gr. dys – greu, ozein – a mirosi]. DOOM
!disodíe (di-so-/dis-o-) s. f., art. disodía, g.-d. disodíi, art. disodíei
disodiei
DISODÍE s.f. Miros urât, fetid, datorit unei secreții. [Gen. -iei. / < fr. dysodie, cf. gr. dys – greu, ozein – a mirosi]. DOOM
!disodíe (di-so-/dis-o-) s. f., art. disodía, g.-d. disodíi, art. disodíei
disodii
DISODÍE s.f. Miros urât, fetid, datorit unei secreții. [Gen. -iei. / < fr. dysodie, cf. gr. dys – greu, ozein – a mirosi]. DOOM
!disodíe (di-so-/dis-o-) s. f., art. disodía, g.-d. disodíi, art. disodíei
disolut
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disoluta
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolute
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolutei
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolutele
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolutelor
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolutiv
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutiva
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutive
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivei
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivele
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivelor
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivi
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivii
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivilor
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivul
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutivului
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif. DOOM
*disolutív adj. m., pl. disolutívi; f. disolutívă, pl. disolutíve
disolutul
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disolutului
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disoluți
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disoluția
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluție
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluției
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluții
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disoluții
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluțiile
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluțiilor
DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution. DOOM
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)
disoluților
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. DOOM
disolút (livr.) adj. m., pl. disolúți; f. disolútă, pl. disolúte
disoluțiune
DISOLUȚIÚNE s.f. v. disoluție.
disonant
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonanta
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonante
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonantei
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonantele
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonantelor
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonantul
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonantului
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonanța
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. DOOM
disonánță s. f., g.-d. art. disonánței; pl. disonánțe
disonanțe
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. DOOM
disonánță s. f., g.-d. art. disonánței; pl. disonánțe
disonanței
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. DOOM
disonánță s. f., g.-d. art. disonánței; pl. disonánțe
disonanțele
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. DOOM
disonánță s. f., g.-d. art. disonánței; pl. disonánțe
disonanțelor
DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. DOOM
disonánță s. f., g.-d. art. disonánței; pl. disonánțe
disonanți
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonanții
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disonanților
DISONÁNT, -Ă, disonanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care sună neplăcut, care produce o disonanță. – Din fr. dissonant. DOOM
disonánt adj. m., pl. disonánți; f. disonántă, pl. disonánte
disopsie
DISOPSÍE s.f. (Med.) Slăbire a vederii. [Gen. -iei. / < fr. dysopsie, cf. gr. dys – dificil, opsis – vedere].
disorexie
DISOREXÍE s.f. (Med.) Perturbare a poftei de mâncare. [Gen. -iei. / < fr. dysorexie, cf. gr. dys – dificil, orexis – poftă].
disosmia
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disosmie
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disosmiei
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disosmii
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disosmiile
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disosmiilor
DISOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simțului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros]. DOOM
!disosmíe (di-sos-/dis-os-) s. f., art. disosmía, g.-d. disosmíi, art. disosmíei
disostoză
DISOSTÓZĂ s.f. (Med.) Osificare defectuoasă a cartilajelor fetale. [< fr. dysostose, cf. gr. dys – dificil, osteon – os].
disovarie
DISOVARÍE s.f. Tulburare funcțională a ovarului. [Gen. -iei. / < fr. dysovarie].
dispar
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
disparat
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparata
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparate
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparatei
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparatele
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparatelor
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparatul
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparatului
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparați
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparații
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
disparaților
DISPARÁT, -Ă, disparați, -te, adj. Fără legătură cu alte lucruri de același fel; desperecheat. – Din fr. disparate, lat. disparatus. DOOM
disparát adj. m., pl. disparáți; f. disparátă, pl. disparáte
dispare
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
disparent
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparenta
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparente
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparentei
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparentele
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparentelor
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparentul
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparentului
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparenți
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparenții
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
disparenților
DISPARÉNT, -Ă, disparenți, -te, adj. (Rar) Care este pe cale să dispară. – Dispărea + suf. -ent (după apărea – aparent). DOOM
disparént (rar) adj. m., pl. disparénți; f. disparéntă, pl. disparénte
dispareunie
DISPAREUNÍE s.f. (Med.) Dureri violente în timpul contactului sexual, la femei. [Pron. -re-u-, gen. -iei. / < fr. dyspareunie].
dispari
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
disparitate
DISPARITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de legătură, de armonie, de potrivire între elemente. – Din fr. disparité. DOOM
disparitáte (livr.) s. f., g.-d. art. disparitắții
dispariția
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
dispariție
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
dispariției
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
dispariții
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
disparițiile
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
disparițiilor
DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition. DOOM
disparíție (-ți-e) s. f., art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)
disparițiune
DISPARIȚIÚNE s.f. v. dispariție.
dispară
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispatcher
DISPÉCER, dispeceri, s. m. 1. (În întreprinderi mecanizate, în uzine electrice) Tehnician care reglementează mersul producției; (la căile ferate) tehnician care supraveghează mișcarea trenurilor pe o porțiune oarecare a liniei. 2. (În orice fel de întreprindere) Funcționar sau tehnician care urmărește mersul producției, ținînd legătura cu administrația centrală sau cu conducerea întreprinderii, căreia îi raportează, îi propune îmbunătățiri etc. V. inspector. Munca dispecerului cere o înaltă calificare, o vastă cunoaștere a întregului proces tehnologic al fabricii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2692. (Cu grafia dispatcher) Pipău dispatcherul... adusese ca de obicei nota de producție din uzină. CĂLUGĂRU, O. P. 329. – Scris și: dispatcher.
dispașor
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispașori
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispașorii
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispașorilor
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispașorul
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispașorului
DISPAȘÓR s.m. (Mar.) Expert-calculator care estimează și repartizează cuantumul avariei și al mărfurilor unei nave. [< fr. dispacheur, germ. Dispacheur].
dispecer
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecerat
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispecerate
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispeceratele
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispeceratelor
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispeceratul
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispeceratului
DISPECERÁT, dispecerate, s. n. Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul. – Din dispecer. DOOM
dispecerát s. n., pl. dispeceráte
dispeceri
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecerii
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecerilor
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecerul
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecerului
DISPÉCER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher. DOOM
dispécer s. m., pl. dispéceri
dispecetlui
DISPECETLUÍ vb. IV v. despecetlui.
dispecetluit
DISPECETLUÍT, -Ă adj. v. despecetluit.
dispensa
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensa
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. DOOM
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse
dispensabil
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabila
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabile
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilei
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilele
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilelor
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabili
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilii
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabililor
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilul
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensabilului
DISPENSÁBIL, -Ă, dispensabili, -e, adj. De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă. – Din fr. dispensable. DOOM
dispensábil adj. m., pl. dispensábili; f. dispensábilă, pl. dispensábile
dispensai
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensam
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensar
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensare
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensare
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensare
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispensarea
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispensarele
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensarelor
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensariza
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizai
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizam
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizare
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizare
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarizarea
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarizară
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizarăm
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizarăți
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizase
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizasem
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizaseră
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizaserăm
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizaserăți
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizaseși
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizaseți
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizat
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizat
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza.
dispensarizau
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizași
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizați
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizează
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizez
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizeze
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizezi
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizând
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizînd
DISPENSARIZÁ, dispensarizez, vb. I. Tranz. (A interna și) a îngriji pe cineva într-un dispensar. – Dispensar + suf. -iza. DOOM
dispensarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensarizeáză
dispensarizări
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarizării
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarizările
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarizărilor
DISPENSARIZÁRE s. f. Faptul de a dispensariza. – V. dispensariza. DOOM
dispensarizáre s. f., g.-d. art. dispensarizắrii
dispensarul
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensarului
DISPENSÁR, dispensare, s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistența populației dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare. – Din fr. dispensaire. DOOM
dispensár s. n., pl. dispensáre
dispensară
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensarăm
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensarăți
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensase
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensasem
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensaseră
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensaserăm
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensaserăți
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensaseși
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensaseți
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensat
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensat
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.
dispensatoare
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatoarea
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatoarei
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatoarele
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatoarelor
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensator
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatori
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatorii
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatorilor
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatorul
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensatorului
DISPENSATÓR, -OÁRE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris. DOOM
dispensatór (rar) adj. m., pl. dispensatóri; f. sg. și pl. dispensatoáre
dispensau
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensași
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensați
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispense
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. DOOM
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse
dispensează
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensei
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. DOOM
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse
dispensele
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. DOOM
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse
dispenselor
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. DOOM
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse
dispensez
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispenseze
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensezi
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensând
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensînd
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. DOOM
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză
dispensări
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispensării
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispensările
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispensărilor
DISPENSÁRE, dispensări, s. f. Acțiunea de a (se) dispensa. – V. dispensa. DOOM
dispensáre s. f., g.-d. art. dispensắrii; pl. dispensắri
dispepsia
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispepsie
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispepsiei
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispepsii
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispepsiile
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispepsiilor
DISPEPSÍE, dispepsii, s. f. Tulburare a procesului de digestie (manifestată prin dureri, balonări etc.). – Din fr. dyspepsie, lat. dyspepsia. DOOM
dispepsíe s. f., art. dispepsía, g.-d. art. dispepsíei; pl. dispepsíi, art. dispepsíile
dispeptic
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispeptica
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispeptice
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticei
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticele
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticelor
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispeptici
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticii
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticilor
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticul
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispepticului
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique. DOOM
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice
dispera
DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare. DOOM
!disperá (a ~) (dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 3 dispéră
disperant
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
disperare
DISPERÁRE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperáre s. f.] – V. dispera. DOOM
!disperáre (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperắrii; pl. disperắri
disperat
DISPERÁT, -Ă, disperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc disperare. 3. Care provoacă disperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: desperát, -ă adj.] – V. dispera.
dispergator
DISPERGATÓR s.n. Dispersant. [< rus. dispergator].
dispermatism
DISPERMATÍSM s.n. (Med.) Ejaculație lentă, dificilă sau chiar imposibilă a spermei. [< fr. dyspermatisme].
dispermie
DISPERMÍE s.f. (Biol.) Proces de fecundație la care participă un gamet feminin și doi gameți masculini. [< germ. Dispermie, cf. gr. dis – doi, sperma – sămânță].
dispers
DISPÉRS, disperse, adj. (Chim.; în sintagma) Sistem dispers = amestec eterogen a două sau mai multor substanțe, dintre care cel puțin una este divizată în particule foarte mici. – Din lat. dispersus. DOOM
!dispérs (sistem ~) adj. m.; pl. f. dispérse
dispersa
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersai
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersam
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersant
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersanta
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersante
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersantei
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersantele
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersantelor
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersantul
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersantului
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersanți
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersanții
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersanților
DISPERSÁNT s.n. Agent dispersiv; dispergator. [Cf. fr. dispersant]. DOOM
dispersánt adj. m., pl. dispersánți; f. dispersántă, pl. dispersánte
dispersare
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersare
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
dispersarea
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
dispersară
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersarăm
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersarăți
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersase
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersasem
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersaseră
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersaserăm
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersaserăți
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersaseși
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersaseți
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersat
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersat
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersata
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersate
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersatei
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersatele
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersatelor
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersatul
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersatului
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersau
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersași
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersați
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersați
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersații
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersaților
DISPERSÁT, -Ă, dispersați, -te, adj. Împrăștiat. ◊ Atenție dispersată = atenție distributivă, v. distributiv. – V. dispersa.
dispersează
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersez
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
disperseze
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersezi
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersia
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersie
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersiei
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersii
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersiile
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersiilor
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersional
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionala
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionale
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalei
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalele
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalelor
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionali
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalii
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalilor
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalul
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersionalului
DISPERSIONÁL, -Ă, dispersionali, -e, adj. (Rar) De dispersie. [Pr.: -si-o-] – Din engl. dispersional.
dispersiune
DISPERSIÚNE s. f. v. dispersie. DOOM
dispérsie (-si-e) s. f., art. dispérsia (-si-a), g.-d. art. dispérsiei; pl. dispérsii, art. dispérsiile (-si-i-)
dispersiv
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersiva
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersive
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivei
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivele
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivelor
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivi
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivii
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivilor
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivul
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersivului
DISPERSÍV, -Ă, dispersivi, -e, adj. Care permite dispersia. – Din fr. dispersif. DOOM
dispersív adj. m., pl. dispersívi; f. dispersívă, pl. dispersíve
dispersoare
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersoarele
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersoarelor
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersor
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersorul
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersorului
DISPERSÓR, dispersoare, s. n. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil într-un carburator. – Dispersa + suf. -or. DOOM
dispersór s. n., pl. dispersoáre
dispersând
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersînd
DISPERSÁ, dispersez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser. DOOM
dispersá (a ~) vb., ind. prez. 3 disperseáză
dispersări
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
dispersării
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
dispersările
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
dispersărilor
DISPERSÁRE, dispersări, s. f. Acțiunea de a (se) dispersa și rezultatul ei; împrăștiere, răspândire. – V. dispersa. DOOM
dispersáre s. f., g.-d. art. dispersắrii; pl. dispersắri
displac
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displace
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displacere
DISPLÁCE vb. III v. displăcea.
displaci
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displacă
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
display
DISPLAY, display-uri, s. n. (Inform., Electron.) 1. Dispozitiv de vizualizare folosit ca periferic la calculatoare. 2. Afișaj optoelectronic care conține un grup de cifre, folosit la instrumentele de măsură. 3. Caracter tipografic sau literă tipografică aldină cursivă. [Pr.: -pléĭ] – Din engl. display. DOOM
*display (angl.) [pron. displéĭ] s. n., art. display-ul; pl. display-uri
displazie
DISPLAZÍE s.f. (Med.) Anomalie în dezvoltarea unui țesut, a unui organ etc. [< fr. dysplasie, cf. gr. dys – dificil, plassein – a forma]. DOOM
displazíe s. f., art. displazía, g.-d. displazíi, art. displazíei
displăcea
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăceai
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăceam
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăceau
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăceați
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcem
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcere
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcere
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăcerea
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăceri
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăcerii
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăcerile
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăcerilor
DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
displăceți
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcu
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcui
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcură
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcurăm
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcurăți
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuse
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcusem
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuseră
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuserăm
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuserăți
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuseși
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuseți
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcut
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcut
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcuta
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcute
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcutei
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcutele
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcutelor
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcutul
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcutului
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcuși
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcuți
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcuții
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcuților
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
displăcând
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăcînd
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). DOOM
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
dispnee
DISPNÉE s. f. Greutate în respirație în boli cardiace sau respiratorii; năduf. – Din fr. dyspnée, lat. dyspnoea. DOOM
dispnée s. f., art. dispnéea, g.-d. dispnée, art. dispnéei
dispneea
DISPNÉE s. f. Greutate în respirație în boli cardiace sau respiratorii; năduf. – Din fr. dyspnée, lat. dyspnoea. DOOM
dispnée s. f., art. dispnéea, g.-d. dispnée, art. dispnéei
dispneei
DISPNÉE s. f. Greutate în respirație în boli cardiace sau respiratorii; năduf. – Din fr. dyspnée, lat. dyspnoea. DOOM
dispnée s. f., art. dispnéea, g.-d. dispnée, art. dispnéei
dispneic
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneica
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneice
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicei
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicele
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicelor
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneici
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicii
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicilor
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicul
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
dispneicului
DISPNÉIC, -Ă, dispneici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Suferind) de dispnee. [Pr.: -ne-ic] – Din fr. dyspnéique. DOOM
*dispnéic (-pne-ic) adj. m., s. m., pl. dispnéici; adj. f., s. f. dispnéică, pl. dispnéice
disponenda
DISPONÉNDĂ s.f. Totalitatea cărților primite de la un editor în comision și care la o anumită dată se află în depozitul librarului nevândute. [< germ. Disponende].
disponende
DISPONÉNDĂ s.f. Totalitatea cărților primite de la un editor în comision și care la o anumită dată se află în depozitul librarului nevândute. [< germ. Disponende].
disponendei
DISPONÉNDĂ s.f. Totalitatea cărților primite de la un editor în comision și care la o anumită dată se află în depozitul librarului nevândute. [< germ. Disponende].
disponibil
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibila
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibile
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilei
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilele
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilelor
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibili
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilii
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibililor
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilitate
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibilitatea
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibilități
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibilității
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibilitățile
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibilităților
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (n loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-un post. 3. (Cont.; la pl.) Activele lichide și cele cu grad ridicat de lichiditate ale unei întreprinderi, formate din numerar și din echivalente de numerar. 4. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 5. (Mai ales la pl.) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité. DOOM
disponibilitáte s. f., g.-d. art. disponibilitắții; pl. disponibilitắți
disponibiliza
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizai
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizam
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizare
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizară
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizarăm
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizarăți
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizase
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizasem
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizaseră
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizaserăm
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizaserăți
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizaseși
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizaseți
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizat
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizat
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizata
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizate
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizatei
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizatele
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizatelor
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizatul
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizatului
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizau
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizași
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizați
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizați
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizații
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizaților
DISPONIBILIZÁT, -Ă, disponibilizați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Om) care a devenit disponibil. 2. (Om) care a fost concediat. DOOM
*disponibilizát adj. m., s. m., pl. disponibilizáți; adj. f., s. f. disponibilizátă, pl. disponibilizáte
disponibilizează
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizez
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizeze
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizezi
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizând
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilizînd
DISPONIBILIZÁ, disponibilizez, vb. I. Tranz. 1. A face să fie disponibil. 2. A concedia. – Disponibil + suf. -iza. DOOM
*disponibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 disponibilizeáză
disponibilul
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
disponibilului
DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis. DOOM
disponíbil adj. m., pl. disponíbili; f. disponíbilă, pl. disponíbile
dispoza
DISPOZÁ, dispozez, vb. I. Intranz. (Franțuzism învechit) A dispune (de ceva). Sila morală a noroadelor abroghează cîteodată puterea dritului particular de a dispoza după plac de un lucru. RUSSO, S. 159.
dispozat
DISPOZÁT, -Ă, dispozați, -te, adj. (Franțuzism învechit) Dispus (să facă ceva). Nu eram dispozat a mă face tălmaci. NEGRUZZI, S. I 223.
dispozitiv
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispozitive
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispozitivele
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispozitivelor
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispozitivul
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispozitivului
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif. DOOM
dispozitív s. n., pl. dispozitíve
dispoziția
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispoziție
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispoziției
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispoziții
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispozițiile
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispozițiilor
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispozițional
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționala
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționale
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalei
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalele
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalelor
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționali
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalii
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalilor
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalul
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispoziționalului
DISPOZIȚIONÁL, -Ă, dispoziționali, -e, adj. (Cu caracter) de dispoziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dispositionnel.
dispozițiune
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. DOOM
dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)
dispreț
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disprețui
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuia
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiai
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiam
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiască
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiau
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiați
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiesc
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiește
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiești
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuii
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuim
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuind
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuire
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuire
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuirea
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuiri
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuirii
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuirile
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuirilor
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
disprețuiră
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuirăm
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuirăți
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuise
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuisem
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiseră
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiserăm
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiserăți
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiseși
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiseți
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuit
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuit
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuita
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuite
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuitei
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuitele
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuitelor
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuitoare
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitoarea
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitoarei
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitoarele
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitoarelor
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitor
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitori
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitorii
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitorilor
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitorul
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitorului
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor. DOOM
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre
disprețuitul
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuitului
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuiși
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiți
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
disprețuiți
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuiții
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețuiților
DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
disprețul
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disprețului
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disprețuri
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disprețurile
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disprețurilor
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
disproforon
DISPROFORÓN s.n. (La autorii latini) Aliterație a unor consoane greu de pronunțat. [Cf. lat. dysprophoronus, gr. dysprophoron < dys – greu, prophoros – care înaintează].
disproporția
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporție
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporției
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporții
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporțiile
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporțiilor
DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din fr. disproportion. DOOM
dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)
disproporțional
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționala
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționale
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalei
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalele
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalelor
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționali
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalii
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalilor
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalitate
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalitatea
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalități
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalității
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalitățile
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalităților
DISPROPORȚIONALITÁTE, disproporționalități, s. f. Însușirea de a fi disproporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Disproportionalität.
disproporționalul
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționalului
DISPROPORȚIONÁL, -Ă, disproporționali, -e, adj. Disproporționat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionnel.
disproporționat
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționata
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționate
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționatei
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționatele
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționatelor
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționatul
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționatului
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționați
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționații
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporționaților
DISPROPORȚIONÁT, -Ă, disproporționați, -te, adj. (Despre mai multe elemente comparabile) Lipsit de proporție; nepotrivit (de mare sau de mic). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. disproportionné. DOOM
disproporționát (-ți-o-) adj. m., pl. disproporționáți; f. disproporționátă, pl. disproporționáte
disproporțiune
DISPROPORȚIÚNE s.f. v. disproporție.
disprosiu
DISPRÓSIU s. n. Element chimic din grupul lantanidelor care se găsește în compoziția unor aliaje magnetice speciale. – Din fr. dysprosium. DOOM
disprósiu [siu pron. sĭu] s. n., art. disprósiul; simb. Dy
disprosiul
DISPRÓSIU s. n. Element chimic din grupul lantanidelor care se găsește în compoziția unor aliaje magnetice speciale. – Din fr. dysprosium. DOOM
disprósiu [siu pron. sĭu] s. n., art. disprósiul; simb. Dy
disprosiului
DISPRÓSIU s. n. Element chimic din grupul lantanidelor care se găsește în compoziția unor aliaje magnetice speciale. – Din fr. dysprosium. DOOM
disprósiu [siu pron. sĭu] s. n., art. disprósiul; simb. Dy
disproteinemia
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
disproteinemie
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
disproteinemiei
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
disproteinemii
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
disproteinemiile
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
disproteinemiilor
DISPROTEINEMÍE, disproteinemii, s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinic. [Pr.: -te-i-] – Din fr. dysprotéinémie.
dispune
DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință. 3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune). DOOM
dispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispún, 2 sg. dispúi, 1 pl. dispúnem; conj. prez. 3 să dispúnă; ger. dispunấnd; part. dispús
dispunere
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispunerea
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispuneri
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispunerii
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispunerile
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispunerilor
DISPÚNERE, dispuneri, s. f. Acțiunea de a (se) dispune și rezultatul ei. – V. dispune. DOOM
dispúnere s. f., g.-d. art. dispúnerii; pl. dispúneri
dispus
DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să..., gata să... ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.
disput
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputa
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputa
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. DOOM
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputabil
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabila
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabile
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilei
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilele
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilelor
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabili
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilii
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabililor
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilul
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputabilului
DISPUTÁBIL, -Ă, disputabili, -e, adj. Care poate fi disputat. – Din fr. disputable. DOOM
disputábil adj. m., pl. disputábili; f. disputábilă, pl. disputábile
disputai
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputam
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputare
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputare
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
disputarea
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
disputară
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputarăm
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputarăți
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputase
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputasem
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputaseră
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputaserăm
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputaserăți
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputaseși
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputaseți
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputat
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputat
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputata
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputate
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputatei
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputatele
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputatelor
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputatul
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputatului
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputau
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputași
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputați
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputați
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputații
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
disputaților
DISPUTÁT, -Ă, disputați, -te, adj. Care dă naștere la discuții vii, controversate. Problemă disputată. ♦ (Despre întreceri, competiții) Care dă naștere la o luptă vie pentru obținerea victoriei. – V. disputa.
dispute
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
dispute
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. DOOM
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputei
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. DOOM
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputele
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. DOOM
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputelor
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. DOOM
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputând
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputînd
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
disputări
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
disputării
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
disputările
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
disputărilor
DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de a (se) disputa (2). – V. disputa. DOOM
disputáre s. f., g.-d. art. disputắrii; pl. disputắri
dispuți
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. DOOM
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
dispărea
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăreai
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăream
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăreau
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăreați
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărem
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărere
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărere
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea).
dispăreți
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăru
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărui
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărură
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărurăm
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărurăți
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruse
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărusem
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruseră
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruserăm
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruserăți
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruseși
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruseți
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărut
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărut
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispăruta
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărute
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărutei
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărutele
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărutelor
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărutul
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărutului
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispăruși
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăruți
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispăruții
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispăruților
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
dispărând
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispărînd
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea). DOOM
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
disritmicitate
DISRITMICITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de ritmicitate. – Pref. dis- + ritmicitate.
disritmicitatea
DISRITMICITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de ritmicitate. – Pref. dis- + ritmicitate.
disritmicități
DISRITMICITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de ritmicitate. – Pref. dis- + ritmicitate.
disritmicității
DISRITMICITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de ritmicitate. – Pref. dis- + ritmicitate.
disruptiv
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptiva
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptive
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivei
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivele
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivelor
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivi
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivii
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivilor
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivul
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
disruptivului
DISRUPTÍV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Cu scântei, care produce flăcări, strălucește. [Cf. it. disruptivo, fr. disruptif].
distachya
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
distal
DISTÁL, -Ă adj. Situat mai departe față de un punct de referință. ♦ (Anat.) Situat într-o poziție extremă periferică a corpului. [< fr. distal].
distanasie
DISTANASÍE s.f. (Med.) Moarte dificilă, cu comă grea și dureri prelungite. [< fr. dysthanasie, cf. gr. dysthanasia < dys – dificil, thanatos – moarte].
distant
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distanta
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distante
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distantei
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distantele
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distantelor
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distantul
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distantului
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distanța
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanța
DISTÁNȚĂ, distanțe, s. f. 1. Interval care desparte două puncte în spațiu; depărtare. ◊ Loc. adv. La distanță = la o oarecare depărtare. De la distanță = de la un punct depărtat. Din distanță în distanță = din loc în loc, la anumite intervale (egale). ◊ Expr. A ține pe cineva la distanță = a se arăta distant față de cineva. ♦ Interval de timp care desparte două momente, două evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferență. Distanța de la roșu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia. DOOM
distánță s. f., g.-d. art. distánței; pl. distánțe
distanțai
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțam
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțare
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțare
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distanțarea
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distanțară
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțarăm
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțarăți
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțase
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțasem
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțaseră
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțaserăm
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțaserăți
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțaseși
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțaseți
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțat
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțat
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțata
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțate
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțatei
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțatele
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțatelor
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțatul
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțatului
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțau
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțași
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțați
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțați
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțații
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțaților
DISTANȚÁT, -Ă, distanțați, -te, adj. Care este separat unul de altul; care se află la distanță unul de altul. – V. distanța.
distanțe
DISTÁNȚĂ, distanțe, s. f. 1. Interval care desparte două puncte în spațiu; depărtare. ◊ Loc. adv. La distanță = la o oarecare depărtare. De la distanță = de la un punct depărtat. Din distanță în distanță = din loc în loc, la anumite intervale (egale). ◊ Expr. A ține pe cineva la distanță = a se arăta distant față de cineva. ♦ Interval de timp care desparte două momente, două evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferență. Distanța de la roșu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia. DOOM
distánță s. f., g.-d. art. distánței; pl. distánțe
distanțează
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanței
DISTÁNȚĂ, distanțe, s. f. 1. Interval care desparte două puncte în spațiu; depărtare. ◊ Loc. adv. La distanță = la o oarecare depărtare. De la distanță = de la un punct depărtat. Din distanță în distanță = din loc în loc, la anumite intervale (egale). ◊ Expr. A ține pe cineva la distanță = a se arăta distant față de cineva. ♦ Interval de timp care desparte două momente, două evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferență. Distanța de la roșu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia. DOOM
distánță s. f., g.-d. art. distánței; pl. distánțe
distanțele
DISTÁNȚĂ, distanțe, s. f. 1. Interval care desparte două puncte în spațiu; depărtare. ◊ Loc. adv. La distanță = la o oarecare depărtare. De la distanță = de la un punct depărtat. Din distanță în distanță = din loc în loc, la anumite intervale (egale). ◊ Expr. A ține pe cineva la distanță = a se arăta distant față de cineva. ♦ Interval de timp care desparte două momente, două evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferență. Distanța de la roșu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia. DOOM
distánță s. f., g.-d. art. distánței; pl. distánțe
distanțelor
DISTÁNȚĂ, distanțe, s. f. 1. Interval care desparte două puncte în spațiu; depărtare. ◊ Loc. adv. La distanță = la o oarecare depărtare. De la distanță = de la un punct depărtat. Din distanță în distanță = din loc în loc, la anumite intervale (egale). ◊ Expr. A ține pe cineva la distanță = a se arăta distant față de cineva. ♦ Interval de timp care desparte două momente, două evenimente. 2. Fig. (Rar) Deosebire, diferență. Distanța de la roșu la roz. – Din fr. distance, lat. distantia. DOOM
distánță s. f., g.-d. art. distánței; pl. distánțe
distanțez
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțeze
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțezi
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanți
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distanțier
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanțiere
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanțierele
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanțierelor
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanțierul
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanțierului
DISTANȚIÉR, distanțiere, s. n. 1. Piesă care are funcția de a menține distanța reglementară dintre două piese, două elemente etc. 2. Instrument care servește la măsurarea distanțelor mici dintre nave. [Pr.: -ți-er] – Distanță + suf. -ier. DOOM
distanțiér (-ți-er) s. n., pl. distanțiére
distanții
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distanților
DISTÁNT, -Ă, distanți, -te, adj. (Despre oameni) Care este de o politețe rece și puțin comunicativă în relațiile cu ceilalți, care este rezervat; (despre atitudinea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează pe omul distant. – Din fr. distant. DOOM
distánt adj. m., pl. distánți; f. distántă, pl. distánte
distanțând
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțînd
DISTANȚÁ, distanțez, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer. DOOM
distanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 distanțeáză
distanțări
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distanțării
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distanțările
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distanțărilor
DISTANȚÁRE, distanțări, s. f. Faptul de a (se) distanța. – V. distanța. DOOM
distanțáre s. f., g.-d. art. distanțắrii; pl. distanțắri
distar
DISTÁR s.n. Lentilă negativă (divergentă) gravată în dioptrii, care se aplică în același mod ca un filtru colorat în fața obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar].
distarul
DISTÁR s.n. Lentilă negativă (divergentă) gravată în dioptrii, care se aplică în același mod ca un filtru colorat în fața obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar].
distarului
DISTÁR s.n. Lentilă negativă (divergentă) gravată în dioptrii, care se aplică în același mod ca un filtru colorat în fața obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar].
distazie
DISTAZÍE s.f. (Med.) Dificultate în menținerea poziției ortostatice. [< fr. dystasie].
disten
DISTÉN s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albăstruie sau gălbuie și cu luciu sidefiu, utilizat ca piatră semiprețioasă. – Din fr. disthène. DOOM
distén s. n.
distensie
DISTÉNSIE s.f. (Med.) Întindere sau umflare excesivă. ♦ Capacitate a unor organe vegetale sau structuri de a se alungi sub acțiunea unei forțe. [Pron. -si-e, gen. -iei. / < fr. distension, lat. distensio]. DOOM
disténsie (-si-e) s. f., art. disténsia (-si-a), g.-d. disténsii, art. disténsiei
distenul
DISTÉN s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albăstruie sau gălbuie și cu luciu sidefiu, utilizat ca piatră semiprețioasă. – Din fr. disthène. DOOM
distén s. n.
distenului
DISTÉN s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albăstruie sau gălbuie și cu luciu sidefiu, utilizat ca piatră semiprețioasă. – Din fr. disthène. DOOM
distén s. n.
distih
DISTÍH, -Ă adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe două rânduri sau serii opuse de o parte și de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu două rânduri].
distih
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distihie
distihíe (-íi), s. f. – Nenorocire, nefericire. Ngr. δυστυχία (Tiktin; Gáldi 174). Sec. XVIII, înv.
distihul
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distihului
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distihuri
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distihurile
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distihurilor
DISTÍH, distihuri, s. n. Unitate strofică alcătuită din două versuri cu structură metrică de obicei deosebită și cu înțeles de sine stătător. – Din fr. distique, lat. distichon. DOOM
!distíh (strofă de două versuri) (dis-tih/di-stih) s. n., pl. distíhuri
distil
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distila
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilabil
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabila
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabile
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilei
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilele
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilelor
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabili
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilii
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabililor
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilul
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilabilului
DISTILÁBIL, -Ă, distilabili, -e, adj. Care poate fi distilat. – Din fr. distilable.
distilai
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilam
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilare
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilare
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distilarea
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distilară
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilarăm
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilarăți
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilase
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilasem
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilaseră
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilaserăm
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilaserăți
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilaseși
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilaseți
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilat
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilat
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilata
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilate
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilatei
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilatele
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilatelor
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilatoare
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatoarea
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatoarei
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatoarele
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatoarelor
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilator
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatori
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatorii
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatorilor
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatorul
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatorului
DISTILATÓR, -OÁRE, distilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operația de distilare. 2. S. n. Aparat cu care se face distilarea. – Din fr. distillateur. DOOM
distilatór2 (aparat) s. n., pl. distilatoáre
distilatul
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilatului
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilau
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilași
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilați
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilați
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilația
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilație
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilației
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilații
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilații
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilațiile
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilațiilor
DISTILÁȚIE, distilații, s. f. Distilare. – Din fr. distillation.
distilaților
DISTILÁT, -Ă, distilați, -te, adj. Care a fost supus distilării; obținut prin distilare. ♦ (Substantivat, n.) Produs obținut prin distilare. – V. distila.
distilațiune
DISTILAȚIÚNE s.f. v. distilație.
distilează
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distileria
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distilerie
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distileriei
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distilerii
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distileriile
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distileriilor
DISTILERÍE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie. DOOM
distileríe s. f., art. distilería, g.-d. art. distileríei; pl. distileríi, art. distileríile
distilez
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distileze
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilezi
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilul
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distilului
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distiluri
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distilurile
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distilurilor
DISTÍL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui fațadă are numai două coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloană]. DOOM
!distíl (edificiu cu două coloane) (dis-til/di-stil) s. n., pl. distíluri
distilând
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilînd
DISTILÁ, distilez, vb. I. Tranz. A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere și a condensa vaporii astfel obținuți (pentru a separa un component lichid). – Din fr. distiller, lat. distillare. DOOM
distilá (a ~) vb., ind. prez. 3 distileáză
distilări
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distilării
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distilările
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distilărilor
DISTILÁRE, distilări, s. f. Acțiunea de a distila. – V. distila. DOOM
distiláre s. f., g.-d. art. distilắrii; pl. distilắri
distimie
DISTIMÍE s.f. (Liv.) Neliniște, tristețe. [Gen. -iei. / < fr. dysthymie, gr. dysthymia].
distinct
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincta
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincte
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distinctei
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distinctele
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distinctelor
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distinctiv
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctiva
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctive
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivei
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivele
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivelor
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivi
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivii
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivilor
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivul
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctivului
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif. DOOM
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve
distinctul
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distinctului
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincți
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincția
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincție
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincției
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincții
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincții
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincțiile
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincțiilor
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
distincților
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus. DOOM
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte
distincțiune
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. DOOM
distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-)
disting
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinge
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingea
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingeai
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingeam
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingeau
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingeați
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingem
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingere
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingere
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingerea
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingeri
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingerii
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingerile
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingerilor
DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge. – V. distinge. DOOM
distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri
distingeți
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingi
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingând
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingînd
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distingă
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distins
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distins
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinsa
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinse
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinse
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinsei
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinsei
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinsele
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinselor
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinseră
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinserăm
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinserăți
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinsese
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinsesem
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseseră
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseserăm
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseserăți
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseseși
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseseți
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinseși
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. DOOM
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns
distinsul
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinsului
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinși
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinșii
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distinșilor
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.
distochie
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distocia
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distocic
DISTÓCIC, -Ă adj. Referitor la distocie. [< fr. dystocique].
distocie
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distociei
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distocii
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distokie
DISTOCÍE s.f. (Vet.) Naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere]. DOOM
distocíe s. f., art. distocía, g.-d. distocíi, art. distocíei
distom
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distomatoza
DISTOMATÓZĂ s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. DOOM
!distomatóză (dis-to-/di-sto-) s. f., g.-d. art. distomatózei
distomatoze
DISTOMATÓZĂ s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. DOOM
!distomatóză (dis-to-/di-sto-) s. f., g.-d. art. distomatózei
distomatozei
DISTOMATÓZĂ s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. DOOM
!distomatóză (dis-to-/di-sto-) s. f., g.-d. art. distomatózei
distomatozele
DISTOMATÓZĂ s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. DOOM
!distomatóză (dis-to-/di-sto-) s. f., g.-d. art. distomatózei
distomatozelor
DISTOMATÓZĂ s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. DOOM
!distomatóză (dis-to-/di-sto-) s. f., g.-d. art. distomatózei
distomi
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distomiază
DISTOMIÁZĂ s.f. (Med.) Distomatoză. [Pron. -mi-a-. / < fr. distomiase].
distomii
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distomilor
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distomul
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distomului
DISTÓM, distomi, s. m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziți de tipul gălbezei (1); p. restr. gălbează (1). – Din fr. distome. DOOM
!distóm (dis-tom/di-stom) s. m., pl. distómi
distona
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonant
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonanta
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonante
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonantei
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonantele
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonantelor
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonantul
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonantului
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonanța
DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță. DOOM
distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe
distonanțe
DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță. DOOM
distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe
distonanței
DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță. DOOM
distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe
distonanțele
DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță. DOOM
distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe
distonanțelor
DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță. DOOM
distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe
distonanți
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonanții
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonanților
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
distonare
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonare
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distonarea
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distonară
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonase
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonaseră
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonat
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonau
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonează
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distoneze
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonia
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distonie
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distoniei
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distonii
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distoniile
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distoniilor
DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. DOOM
distoníe s. f., art. distonía, g.-d. art. distoníei; pl. distoníi, art. distoníile
distonând
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonînd
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare. DOOM
distoná (a ~) vb., ind. prez. 3 distoneáză
distonări
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distonării
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distonările
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distonărilor
DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
distopie
DISTOPÍE s.f. (Med.) Anomalie în situarea unui organ. [Gen. -iei. / < fr. dystopie, cf. gr. dys – dificil, topos – loc].
distors
DISTÓRS, -Ă adj. (Rar) Răsucit. [< fr. distors].
distorsie
DISTÓRSIE s.f. v. distorsiune.
distorsiometre
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiometrele
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiometrelor
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiometru
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiometrul
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiometrului
DISTORSIOMÉTRU, distorsiometre, s. n. (Electron.) Aparat pentru măsurarea distorsiunilor armonice. [Pr.: -si-o-] – Din fr. distorsiomètre.
distorsiona
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionai
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionam
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionant
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionanta
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionante
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionantei
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionantele
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionantelor
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionantul
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionantului
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionanți
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionanții
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionanților
DISTORSIONÁNT, -Ă adj. Care produce distorsiuni. [Pron. -si-o-. / < distorsiona]. DOOM
distorsionánt (-si-o-) adj. m., pl. distorsionánți; f. distorsionántă, pl. distorsionánte
distorsionare
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionare
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsionarea
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsionară
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionarăm
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionarăți
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionase
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionasem
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionaseră
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionaserăm
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionaserăți
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionaseși
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionaseți
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionat
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionat
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionata
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionate
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionatei
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionatele
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionatelor
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionatul
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionatului
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionau
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionași
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionați
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionați
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionații
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionaților
DISTORSIONÁT, -Ă, distorsionați, -te, adj. Care prezintă distorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din distorsiune.
distorsionează
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionez
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsioneze
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionezi
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionând
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionînd
DISTORSIONÁ, distorsionez, vb. I. Intranz. (Despre aparate) A produce distorsiune (1). [Pr.: -si-o-] – De la distorsiune. DOOM
*distorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 distorsioneáză
distorsionări
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsionării
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsionările
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsionărilor
DISTORSIONÁRE, distorsionări, s. f. Acțiunea de a distorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. distorsiona.
distorsiune
DISTORSIÚNE, distorsiuni, s. f. 1. Abatere (supărătoare) a unei oscilații, a unei imagini etc. de la forma inițială. 2. Răsucire, torsiune convulsivă a unor părți ale corpului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. distorsion, lat. distorsio, -onis. DOOM
distorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. distorsiúnii; pl. distorsiúni
distra
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distractiv
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractiva
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractive
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivei
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivele
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivelor
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivi
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivii
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivilor
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivul
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distractivului
DISTRACTÍV, -Ă, distractivi, -e, adj. Care distrează (1); plăcut, amuzant. – Din distracție (după atracție – atractiv). DOOM
distractív adj. m., pl. distractívi; f. distractívă, pl. distractíve
distracția
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracție
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracției
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracții
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracțiile
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracțiilor
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio. DOOM
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distracțiune
DISTRACȚIÚNE s.f. v. distracție.
distrage
DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage). DOOM
distráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág, 1 pl. distrágem, imperf. 3 sg. distrăgeá; ger. distrăgấnd; part. distrás
distragere
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distragerea
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distrageri
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distragerii
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distragerile
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distragerilor
DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage. – V. distrage. DOOM
distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii
distrai
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distram
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrare
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrare
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire.
distrară
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrarăm
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrarăți
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distras
DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).
distrase
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrasem
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distraseră
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distraserăm
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distraserăți
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distraseși
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distraseți
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrat
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrat
DISTRÁT, -Ă, distrați, -te, adj. Care este absent la ceea ce se petrece în jurul lui, care se gândește în altă parte, la altceva. – V. distra.
distrau
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrași
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrați
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrează
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrez
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distreze
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrezi
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distribui
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuia
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiai
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiam
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiau
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiați
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuie
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuii
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuim
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuind
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuire
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuire
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuirea
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuiri
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuirii
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuirile
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuirilor
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui. DOOM
distribuíre s. f., g.-d. art. distribuírii; pl. distribuíri
distribuiră
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuirăm
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuirăți
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuise
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuisem
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiseră
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiserăm
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiserăți
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiseși
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiseți
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuit
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuit
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuita
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuite
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuitei
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuitele
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuitelor
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuitoare
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitoarea
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitoarei
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitoarele
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitoarelor
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitor
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitori
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitorii
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitorilor
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitorul
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitorului
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur. DOOM
distribuitór2 (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoáre
distribuitul
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuitului
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuiși
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiți
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere. DOOM
distribuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. distríbui, 3 distríbuie, imperf. 3 sg. distribuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să distríbui, 3 să distríbuie
distribuiți
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuiții
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distribuiților
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
distributiv
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributiva
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributive
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivei
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivele
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivelor
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivi
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivii
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivilor
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivitate
DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité. DOOM
distributivitáte s. f., g.-d. art. distributivitắții
distributivitatea
DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité. DOOM
distributivitáte s. f., g.-d. art. distributivitắții
distributivități
DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité. DOOM
distributivitáte s. f., g.-d. art. distributivitắții
distributivității
DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité. DOOM
distributivitáte s. f., g.-d. art. distributivitắții
distributivul
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distributivului
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată; p. ext. lipsă de concentrare; neatenție. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus. DOOM
distributív adj. m., pl. distributívi; f. distributívă, pl. distributíve
distribuția
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuție
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuției
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuții
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuțiile
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuțiilor
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio. DOOM
distribúție (-ți-e) s. f., art. distribúția (-ți-a), g.-d. art. distribúției; pl. distribúții, art. distribúțiile (-ți-i-)
distribuțional
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționala
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționale
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalei
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalele
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalelor
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționali
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalii
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalilor
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalul
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuționalului
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel. DOOM
*distribuționál (-ți-o-) adj. m., pl. distribuționáli; f. distribuționálă, pl. distribuționále
distribuțiune
DISTRIBUȚIÚNE s.f. v. distribuție.
district
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
districte
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
districtele
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
districtelor
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
districtual
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtuala
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtuale
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualei
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualele
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualelor
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtuali
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualii
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualilor
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualul
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtualului
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – Din fr. districtuel. DOOM
districtuál (-tu-al) adj. m., pl. districtuáli; f. districtuálă, pl. districtuále
districtul
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
districtului
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus. DOOM
distríct s. n., pl. distrícte
distriglif
DISTRIGLÍF s.n. Spațiu care separă două triglife unul de altul. [Var. distriglifă s.f., ditriglif s.n. / < fr. distriglyphe].
distriglifă
DISTRIGLÍFĂ s.f. v. distriglif.
distrofia
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distrofic
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofic
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofica
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofica
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofice
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofice
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficei
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficei
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficele
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficele
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficelor
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficelor
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofici
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofici
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficii
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficii
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficilor
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficilor
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficul
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficul
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficului
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distroficului
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique. DOOM
distrófic adj. m., s. m., pl. distrófici; adj. f., s. f. distrófică, pl. distrófice
distrofie
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distrofiei
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distrofii
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distrofiile
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distrofiilor
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie. DOOM
distrofíe s. f., art. distrofía, g.-d. art. distrofíei; pl. distrofíi, art. distrofíile
distructibil
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibila
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibile
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilei
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilele
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilelor
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibili
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilii
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibililor
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilul
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructibilului
DISTRUCTÍBIL, -Ă adj. v. destructibil.
distructiv
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructiva
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructive
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivei
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivele
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivelor
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivi
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivii
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivilor
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivul
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distructivului
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
distrug
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruge
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugea
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugeai
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugeam
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugeau
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugeați
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugem
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugere
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugere
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugerea
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugeri
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugerii
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugerile
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugerilor
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. DOOM
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri
distrugeți
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugi
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugând
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugînd
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugă
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrugătoare
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătoarea
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătoarei
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătoarele
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătoarelor
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugător
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugători
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătorii
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătorilor
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătorul
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrugătorului
DISTRUGĂTÓR, -OÁRE, distrugători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care distruge; nimicitor, distructiv. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile; contratorpilor. – Distruge + suf. -ător (după fr. destructeur). DOOM
distrugătór2 s. n., pl. distrugătoáre
distrus
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrus
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrusa
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distruse
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruse
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrusei
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrusei
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrusele
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distruselor
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distruseră
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruserăm
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruserăți
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrusese
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrusesem
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseseră
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseserăm
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseserăți
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseseși
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseseți
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distruseși
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. DOOM
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús
distrusul
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrusului
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distruși
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrușii
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrușilor
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
distrând
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
distrînd
DISTRÁ, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire. DOOM
distrá (a ~) vb., ind. prez. 3 distreáză
disuada
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadai
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadam
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadare
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadare
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadară
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadarăm
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadarăți
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadase
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadasem
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadaseră
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadaserăm
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadaserăți
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadaseși
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadaseți
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadat
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadat
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadau
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadași
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadați
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadează
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadez
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadeze
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadezi
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadând
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuadînd
DISUADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A abate pe cineva de la o hotărâre. [Pron. -su-a-. / < fr. dissuader].
disuasiv
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasiva
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasive
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivei
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivele
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivelor
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivi
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivii
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivilor
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivul
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuasivului
DISUASÍV, -Ă adj. (Despre argumente) Care determină schimbarea unei hotărâri. [< fr. dissuasif]. DOOM
disuasív (-su-a-) adj. m., pl. disuasívi; f. disuasívă, pl. disuasíve
disuria
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
disuric
DISÚRIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de disurie. [< fr. dysurique].
disurie
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
disuriei
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
disurii
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
disuriile
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
disuriilor
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie. DOOM
!disuríe (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuría, g.-d. art. disuríei; pl. disuríi, art. disuríile
ditai
DÍTAI adj. invar. (Fam.) Care este (foarte) mare; coșcogea, ditamai. – Cf. țig. dita „iată”. DOOM
!dítamai/dítai (fam.) adj. invar.
ditamai
DÍTAMAI adj. invar. (Fam.) Care este (foarte) mare; coșcogea, ditai. – Ditai + mai1. DOOM
!dítamai/dítai (fam.) adj. invar.
ditiramb
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditirambi
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditirambic
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambica
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambice
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicei
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicele
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicelor
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambici
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicii
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicilor
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicul
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambicului
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus. DOOM
ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. ditirámbică, pl. ditirámbice
ditirambii
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditirambilor
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditirambul
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditirambului
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Imn în onoarea lui Dionysos (Bachus); p. ext. poem liric plin de entuziasm. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus. DOOM
ditirámb s. m., pl. ditirámbi
ditisc
DITÍSC s.m. Insectă coleopteră carnivoră, având corpul oval, cu o dungă gălbuie pe marginea elitrelor, ultima pereche de picioare fiind adaptată pentru înot. [< lat. dytiscus].
dito
díto adv. – La fel, egal. Germ. dito, din it. ditto, detto. Termen comercial.
ditriglif
DITRIGLÍF s.f. v. distriglif.
diuretic
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diuretica
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diuretice
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticei
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticele
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticelor
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diuretici
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticii
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticilor
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticul
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureticului
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus. DOOM
diurétic2 (di-u-) s. n., pl. diurétice
diureza
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creștere a cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis. DOOM
diuréză (di-u-) s. f., g.-d. art. diurézei; pl. diuréze
diureze
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creștere a cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis. DOOM
diuréză (di-u-) s. f., g.-d. art. diurézei; pl. diuréze
diurezei
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creștere a cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis. DOOM
diuréză (di-u-) s. f., g.-d. art. diurézei; pl. diuréze
diurezele
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creștere a cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis. DOOM
diuréză (di-u-) s. f., g.-d. art. diurézei; pl. diuréze
diurezelor
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creștere a cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis. DOOM
diuréză (di-u-) s. f., g.-d. art. diurézei; pl. diuréze
diurie
DIURÍE s.f. (Med.) Urinare deasă în timpul zilei. [Pron. di-u-, gen. -iei. / < fr. diurie, cf. lat. dies – zi, gr. ourein – a urina].
diurn
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurna
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurna
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna. DOOM
diúrnă s. f., g.-d. art. diúrnei; pl. diúrne
diurnal
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurnale
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurnalele
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurnalelor
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurnalul
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurnalului
DIURNÁL s.n. 1. Carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici). 2. Povestire a faptelor zilnice, povestire zi de zi a faptelor. [Pron. di-ur-, pl. -le. / < fr. diurnal, cf. lat.t. diurnale].
diurne
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurne
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna. DOOM
diúrnă s. f., g.-d. art. diúrnei; pl. diúrne
diurnei
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnei
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna. DOOM
diúrnă s. f., g.-d. art. diúrnei; pl. diúrne
diurnele
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnele
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna. DOOM
diúrnă s. f., g.-d. art. diúrnei; pl. diúrne
diurnelor
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnelor
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită unui angajat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna. DOOM
diúrnă s. f., g.-d. art. diúrnei; pl. diúrne
diurni
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnii
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnilor
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnist
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnista
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurniste
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnistei
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnistele
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnistelor
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnistul
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnistului
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurniști
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurniștii
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurniștilor
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist. DOOM
diurnístă (rar) (di-ur-) s. f., g.-d. art. diurnístei; pl. diurníste
diurnul
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
diurnului
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus. DOOM
diúrn adj. m., pl. diúrni; f. diúrnă, pl. diúrne
dius
Fidius Dius, zeul Jurămîntului, era o divinitate romană, identificată cu Sancus (v. [Semo] Sancus).
div
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
div
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
diva
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
diva
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divaga
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagai
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagam
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagare
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagare
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divagarea
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divagară
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagarăm
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagarăți
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagase
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagasem
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagaseră
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagaserăm
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagaserăți
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagaseși
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagaseți
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagat
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagau
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagași
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagați
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagația
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagație
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagației
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagații
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagațiile
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagațiilor
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation. DOOM
divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)
divagațiune
DIVAGAȚIÚNE s.f. v. divagație.
divaghează
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divaghez
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagheze
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divaghezi
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagând
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagînd
DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari. DOOM
divagá (a ~) vb., ind. prez. 3 divagheáză; conj. prez. 3 să divaghéze
divagări
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divagării
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divagările
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divagărilor
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga. DOOM
divagáre s. f., g.-d. art. divagắrii; pl. divagắri
divan
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în Țările Române) Sfat Domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divanuri] – Din tc. divan. DOOM
*Diván (sfat domnesc) s. propriu n.
divanist
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divanistul
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divanistului
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divanit
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divanitul
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divanitului
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divaniști
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divaniștii
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divaniștilor
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist. DOOM
divaníst (înv.) adj. m., pl. divaníști
divaniți
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divaniții
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divaniților
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis. DOOM
divanít (înv.) adj. m., pl. divaníți
divaricația
DIVARICÁȚIE s.f. (Med.) Lărgire, depărtare a marginilor unei răni. [< fr. divarication].
divaricație
DIVARICÁȚIE s.f. (Med.) Lărgire, depărtare a marginilor unei răni. [< fr. divarication].
divaricației
DIVARICÁȚIE s.f. (Med.) Lărgire, depărtare a marginilor unei răni. [< fr. divarication].
divaricații
DIVARICÁȚIE s.f. (Med.) Lărgire, depărtare a marginilor unei răni. [< fr. divarication].
dive
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
dive
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
diveargă
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divei
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divei
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divele
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divele
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divelor
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divelor
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
diverg
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
diverge
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divergea
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divergeau
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divergent
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergenta
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergente
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergentei
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergentele
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergentelor
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergentul
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergentului
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergența
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia. DOOM
divergénță s. f., g.-d. art. divergénței; pl. divergénțe
divergențe
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia. DOOM
divergénță s. f., g.-d. art. divergénței; pl. divergénțe
divergenței
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia. DOOM
divergénță s. f., g.-d. art. divergénței; pl. divergénțe
divergențele
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia. DOOM
divergénță s. f., g.-d. art. divergénței; pl. divergénțe
divergențelor
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia. DOOM
divergénță s. f., g.-d. art. divergénței; pl. divergénțe
divergenți
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergenții
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergenților
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis. DOOM
divergént adj. m., pl. divergénți; f. divergéntă, pl. divergénte
divergere
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divergere
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere.
divergând
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divergînd
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere. DOOM
divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divers
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diversa
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diverse
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diversei
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diversele
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diverselor
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diversific
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversifica
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificai
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificam
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificare
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificare
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversificarea
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversificară
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificarăm
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificarăți
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificase
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificasem
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificaseră
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificaserăm
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificaserăți
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificaseși
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificaseți
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificat
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificat
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare.
diversificau
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificași
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificați
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversifice
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversifici
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificând
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificînd
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare. DOOM
diversificá (a ~) vb., ind. prez. 3 diversífică
diversificări
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversificării
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversificările
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversificărilor
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica. DOOM
diversificáre s. f., g.-d. art. diversificắrii; pl. diversificắri
diversionism
DIVERSIONÍSM s. n. Atitudine, manifestare cu caracter de diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ism. DOOM
diversionísm (-si-o-) s. n.
diversionismul
DIVERSIONÍSM s. n. Atitudine, manifestare cu caracter de diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ism. DOOM
diversionísm (-si-o-) s. n.
diversionismului
DIVERSIONÍSM s. n. Atitudine, manifestare cu caracter de diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ism. DOOM
diversionísm (-si-o-) s. n.
diversionist
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionist
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionista
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionista
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniste
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniste
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistei
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistei
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistele
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistele
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistelor
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistelor
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistul
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistul
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistului
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversionistului
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniști
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniști
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniștii
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniștii
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniștilor
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversioniștilor
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist. DOOM
diversioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. diversioníști; adj. f., s. f. diversionístă, pl. diversioníste
diversitate
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversitatea
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversități
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversității
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversitățile
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversităților
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis. DOOM
diversitáte s. f., g.-d. art. diversitắții
diversiune
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversiunea
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversiuni
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversiunii
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversiunile
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversiunilor
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis. DOOM
diversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. diversiúnii; pl. diversiúni
diversul
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diversului
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diverticul
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
diverticule
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
diverticulectomie
DIVERTICULECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui diverticul. [Gen. -iei. / < fr. diverticulectomie].
diverticulele
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
diverticulelor
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
diverticulită
DIVERTICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui diverticul. [< fr. diverticulite].
diverticulul
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
diverticulului
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule. DOOM
divertícul s. n., pl. divertícule
divertisment
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
divertismente
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
divertismentele
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
divertismentelor
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
divertismentul
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
divertismentului
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement. DOOM
divertismént s. n., pl. divertisménte
diverși
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diverșii
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diverșilor
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus. DOOM
divérs adj. m., pl. divérși; f. divérsă, pl. divérse
diveta
DIVÉTĂ s.f. (Franțuzism) Cântăreață de operetă sau de café-concert. [< fr. divette].
divete
DIVÉTĂ s.f. (Franțuzism) Cântăreață de operetă sau de café-concert. [< fr. divette].
divetei
DIVÉTĂ s.f. (Franțuzism) Cântăreață de operetă sau de café-concert. [< fr. divette].
divetele
DIVÉTĂ s.f. (Franțuzism) Cântăreață de operetă sau de café-concert. [< fr. divette].
divetelor
DIVÉTĂ s.f. (Franțuzism) Cântăreață de operetă sau de café-concert. [< fr. divette].
divi
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divi
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divictar
DIVICTÁR, divictari, s. m. (Învechit) Boiernaș de curte care se îngrijea de cele trebuincioase domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domnești. Cîteva sute de boieri mici, fără barbă, ziși starea a doua și a treia, între care se prenumărau... divictaru... stolnici, șătrari. GHICA, S. XIV.
divid
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divide
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
dividea
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divideai
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divideam
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divideau
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divideați
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
dividem
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
dividend
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividende
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendele
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendelor
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendul
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendului
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividenduri
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendurile
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividendurilor
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus. DOOM
dividénd s. n., pl. dividénde
dividere
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divideți
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
dividă
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divii
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divii
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divilor
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divilor
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divin
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divina
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinatoria
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatorie
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriei
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatorii
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriii
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriile
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriilor
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriu
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriul
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinatoriului
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire. DOOM
divinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatórie (-ri-e); pl. m. și f. divinatórii
divinația
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divinație
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divinației
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divinații
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divinațiile
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divinațiilor
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
divine
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinei
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinele
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinelor
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divini
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinii
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinilor
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinitate
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
divinitatea
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
divinități
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
divinității
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
divinitățile
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
divinităților
DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. DOOM
divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți
diviniza
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizai
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizam
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizare
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizare
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinizarea
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinizară
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizarăm
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizarăți
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizase
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizasem
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizaseră
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizaserăm
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizaserăți
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizaseși
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizaseți
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizat
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizat
DIVINIZÁT, -Ă, divinizați, -te, adj. Proslăvit, adorat. ♦ Considerat ca divinitate.
divinizau
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizași
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizați
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizează
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizez
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizeze
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizezi
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizând
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizînd
DIVINIZÁ, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser. DOOM
divinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizeáză
divinizări
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinizării
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinizările
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinizărilor
DIVINIZÁRE, divinizări, s. f. Faptul de a diviniza. – V. diviniza. DOOM
divinizáre s. f., g.-d. art. divinizắrii; pl. divinizắri
divinul
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divinului
DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus. DOOM
divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
divitism
DIVITÍSM s.n. (Rar) Bogăție foarte mare, avere fabuloasă. [< fr. divitisme, cf. lat. dives – bogat].
divitismul
DIVITÍSM s.n. (Rar) Bogăție foarte mare, avere fabuloasă. [< fr. divitisme, cf. lat. dives – bogat].
divitismului
DIVITÍSM s.n. (Rar) Bogăție foarte mare, avere fabuloasă. [< fr. divitisme, cf. lat. dives – bogat].
diviz
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
diviza
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
diviza
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizai
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizam
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizare
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizare
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divizarea
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divizară
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizarăm
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizarăți
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizase
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizasem
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizaseră
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizaserăm
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizaserăți
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizaseși
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizaseți
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizat
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizat
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizata
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizate
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizatei
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizatele
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizatelor
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizatul
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizatului
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizau
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizași
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizați
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizați
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizații
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divizaților
DIVIZÁT, -Ă, divizați, -te, adj. Împărțit (în mai multe părți). Cumpărau în tovărășie o parcelă divizată. C. PETRESCU, R. DR. 220.
divize
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizează
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizei
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizele
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizelor
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizez
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizeze
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizezi
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizi
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divizi
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizia
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
divizibil
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibila
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibile
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilei
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilele
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilelor
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibili
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilii
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibililor
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilitate
DIVIZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité. DOOM
divizibilitáte s. f., g.-d. art. divizibilitắții
divizibilitatea
DIVIZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité. DOOM
divizibilitáte s. f., g.-d. art. divizibilitắții
divizibilități
DIVIZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité. DOOM
divizibilitáte s. f., g.-d. art. divizibilitắții
divizibilității
DIVIZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité. DOOM
divizibilitáte s. f., g.-d. art. divizibilitắții
divizibilul
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizibilului
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis. DOOM
divizíbil adj. m., pl. divizíbili; f. divizíbilă, pl. divizíbile
divizie
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
diviziei
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
divizii
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizii
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
diviziile
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
diviziilor
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile de calificare a echipelor sportive. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division. DOOM
divízie (mare unitate militară, categorie de echipe sportive, secție) (-zi-e) s. f., art. divízia (-zi-a), g.-d. art. divíziei; pl. divízii, art. divíziile (-zi-i-)
divizilor
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizioane
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
divizioanele
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
divizioanelor
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
divizion
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
divizionar
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionara
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionare
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarei
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarele
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarelor
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionari
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarii
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarilor
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarul
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionarului
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă reprezentând o fracțiune a unității monetare legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Adj. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Adj. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. 4. S. f. Echipă care activează una dintre divizii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire. DOOM
*divizionáră (-zi-o-) s. f., g.-d. art. divizionárei; pl. divizionáre
divizionism
DIVIZIONÍSM s.n. (Rar) Poantilism. [Pron. -zi-o-. / < fr. divisionnisme].
divizionismul
DIVIZIONÍSM s.n. (Rar) Poantilism. [Pron. -zi-o-. / < fr. divisionnisme].
divizionismului
DIVIZIONÍSM s.n. (Rar) Poantilism. [Pron. -zi-o-. / < fr. divisionnisme].
divizionist
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionist
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionista
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniste
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistei
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistele
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistelor
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistul
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistul
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistului
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionistului
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniști
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniști
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniștii
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniștii
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniștilor
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizioniștilor
DIVIZIONÍST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].
divizionul
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
divizionului
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion de infanterie. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. DOOM
divizión (batalion) (-zi-on) s. n., pl. divizioáne
diviziune
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
diviziunea
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
diviziuni
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
diviziunii
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
diviziunile
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
diviziunilor
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. DOOM
diviziúne (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziúnii; pl. diviziúni
divizoare
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizoarea
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizoarei
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizoarele
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizoarelor
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizor
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizor
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizori
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizori
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorii
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorii
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorilor
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorilor
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorul
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorul
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorului
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizorului
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor. DOOM
divizór s. m., pl. divizóri
divizul
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizului
DIVÍZ, -Ă adj. Împărțit (între moștenitori). [Cf. fr. divis, lat. divisus].
divizând
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divizând
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizînd
DIVÍDE, divíd, vb. III. Tranz. și refl. (Numai la prez.) A (se) împărți, a (se) diviza. – Din lat. dividere. DOOM
divíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. divíd (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)
divizînd
DIVIZÁ, divizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) împărți în mai multe părți, grupuri etc. ♦ Tranz. Spec. A efectua o împărțire aritmetică. ♦ Tranz. Spec. A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. 2. A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei; a (se) despărți, a (se) izola; a (se) dezbina. – Din fr. diviser. DOOM
divizá (a ~) vb., ind. prez. 3 divizeáză
divizări
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divizării
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divizările
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divizărilor
DIVIZÁRE, divizări, s. f. Acțiunea de a (se) diviza și rezultatul ei. – V. diviza. DOOM
divizáre s. f., g.-d. art. divizắrii; pl. divizắri
divors
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. Desfacere legală a căsătoriei, a legăturilor oficiale dintre soț și soție. V. despărțire. Va cere divorț. În cîteva luni va fi liberă. C. PETRESCU, C. V. 355. Cînd află despre divorț, Miron se cruci. REBREANU, R. I 233. ◊ Expr. A da divorț = a intenta acțiune de divorț. – Variantă: divórs (SADOVEANU, P. M. 63, IBRĂILEANU, A. 65) s. n.
divorț
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorța
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțai
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțam
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțare
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțare
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divorțarea
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divorțară
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțarăm
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțarăți
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțase
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțasem
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțaseră
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțaserăm
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțaserăți
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțaseși
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțaseți
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțat
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțat
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțata
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțate
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțatei
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțatele
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțatelor
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțatul
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțatului
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțau
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțași
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțați
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțați
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțații
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțaților
DIVORȚÁT, -Ă, divorțați, -te, adj. Care a fost căsătorit și s-a despărțit legal de soție (sau de soț). – V. divorța.
divorțează
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțez
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțeze
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțezi
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțialitate
DIVORȚIALITÁTE s.f. Numărul proporțional al divorțurilor în sânul unei populații. [Pron. -ți-a-. / cf. fr. divortialité].
divorțul
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorțului
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorțuri
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorțurile
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorțurilor
DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium. DOOM
divórț s. n., pl. divórțuri
divorțând
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțînd
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț). DOOM
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțări
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divorțării
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divorțările
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divorțărilor
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
divul
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divul
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divulg
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulga
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgai
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgam
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgare
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgare
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulgarea
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulgară
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgarăm
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgarăți
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgase
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgasem
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgaseră
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgaserăm
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgaserăți
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgaseși
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgaseți
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgat
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgat
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgata
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgate
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgatei
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgatele
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgatelor
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgatoare
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatoarea
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatoarei
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatoarele
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatoarelor
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgator
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatori
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatorii
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatorilor
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatorul
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatorului
DIVULGATÓR, -OÁRE, divulgatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care divulgă. – Din fr. divulgateur, lat. divulgator, -oris. DOOM
divulgatór (rar) s. m., pl. divulgatóri
divulgatul
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgatului
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgau
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgași
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgați
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgați
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgații
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulgaților
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
divulge
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgi
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgând
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgînd
DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A dezvălui o taină; a da în vileag ceva ascuns. ♦ Spec. A transmite secrete de stat, economice, profesionale unei persoane neîndreptățite să le cunoască, constituind o infracțiune. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. DOOM
divulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 divúlgă
divulgări
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulgării
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulgările
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulgărilor
DIVULGÁRE, divulgări, s. f. Faptul de a divulga. – V. divulga. DOOM
divulgáre s. f., g.-d. art. divulgắrii; pl. divulgắri
divulsie
DIVÚLSIE s.f. v. divulsiune.
divulsiune
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsiunea
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsiuni
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsiunii
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsiunile
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsiunilor
DIVULSIÚNE s.f. (Liv.) Smulgere, extragere, scoatere violentă. [Pron. -si-u-, var. divulsie s.f. / < fr. divulsion, lat. divulsio].
divulsoare
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divulsoarele
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divulsoarelor
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divulsor
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divulsorul
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divulsorului
DIVULSÓR s.n. Instrument folosit pentru a provoca divulsiunea. [< fr. divulseur].
divului
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divului
DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.
divă
DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. – Din it., fr. diva. DOOM
dívă s. f., g.-d. art. dívei; pl. díve
divănea
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăneai
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăneam
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănească
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăneau
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăneați
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănesc
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănește
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănești
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăni
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănii
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănim
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănind
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănire
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănire
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniră
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănirăm
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănirăți
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănise
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănisem
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniseră
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniserăm
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniserăți
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniseși
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniseți
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divănit
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniși
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
divăniți
DIVĂNÍ, divănesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A se sfătui, a sta de vorbă. – Sb. divaniti.
dixie
DÍXIE s. n. (Muz.) Dixieland. [Pr.: dixi] – Din engl. Dixie, fr. dixie. DOOM
!díxie (angl.) [ie pron. i] (-xie) s. n.
dixieland
DÍXIELAND, dixielanduri, s. n. Stil ritmat, bazat pe alămuri, în jazzul american; manieră de interpretare în acest stil. [Pr.: díxilend] – Din engl. dixieland. DOOM
!díxieland (angl.) [pron. díxilend] (-xie-) s. n., pl. díxielanduri
dixielander
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixielanderi
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixielanderii
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixielanderilor
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixielanderul
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixielanderului
DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practică stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
dixtuor
DIXTUÓR, dixtuoruri, s. n. Lucrare muzicală compusă pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care execută o asemenea lucrare. [Pr.: -tu-or. – Pl. și: dixtuoare.] – Din fr. dixtuor.
dixtuor
DIXTUÓR, dixtuoruri, s. n. Lucrare muzicală compusă pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care execută o asemenea lucrare. [Pr.: -tu-or. – Pl. și: dixtuoare.] – Din fr. dixtuor. DOOM
dixtuór (-tu-or) s. n., pl. dixtuóruri
diz
DIZ2- v. dis2- [în DN].
diz
DIZ1- v. dis1- [în DN].
dizabilitate
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizabilitatea
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizabilități
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizabilității
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizabilitățile
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizabilităților
DIZABILITÁTE, dizabilități, s. f. Stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare; handicap. – Din engl. disability. DOOM
dizabilitáte s. f., g.-d. art. dizabilitắții; pl. dizabilitắți
dizaharida
DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. – Din fr. disaccharide. DOOM
dizaharídă s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
dizaharide
DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. – Din fr. disaccharide. DOOM
dizaharídă s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
dizaharidei
DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. – Din fr. disaccharide. DOOM
dizaharídă s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
dizaharidele
DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. – Din fr. disaccharide. DOOM
dizaharídă s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
dizaharidelor
DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. – Din fr. disaccharide. DOOM
dizaharídă s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
dizarmonia
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizarmonie
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizarmoniei
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizarmonii
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizarmoniile
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizarmoniilor
DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie. DOOM
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníi
dizendocrinian
DIZENDOCRINIÁN, -Ă adj. Referitor la dizendocrinie. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. dysendocrinien].
dizendocrinie
DIZENDOCRINÍE s.f. (Med.) Tulburare în funcționarea glandelor endocrine; discrinie. [< fr. dysendocrinie, cf. gr. dys – dificil, fr. endocrine – endocrin].
dizenteria
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizenteric
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenteric
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterica
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterica
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterice
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterice
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericei
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericei
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericele
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericele
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericelor
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericelor
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterici
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterici
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericii
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericii
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericilor
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericilor
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericul
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericul
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericului
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizentericului
DIZENTÉRIC, -Ă, dizenterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De dizenterie, privitor la dizenterie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de dizenterie. – Din fr. dysentérique, lat. dysentericus. DOOM
!dizentéric (di-zen-/diz-en-) adj. m., s. m., pl. dizentérici; adj. f., s. f. dizentérică, pl. dizentérice
dizenterie
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizenteriei
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizenteriform
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriforma
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriforme
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformei
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformele
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformelor
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformi
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformii
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformilor
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformul
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenteriformului
DIZENTERIFÓRM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. [< fr. dysentériforme]. DOOM
!dizenterifórm (di-zen-/diz-en-) adj. m., pl. dizenterifórmi; f. dizenterifórmă, pl. dizenterifórme
dizenterii
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizenteriile
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizenteriilor
DIZENTERÍE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria. DOOM
!dizenteríe (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizentería, g.-d. art. dizenteríei; pl. dizenteríi, art. dizenteríile
dizerta
DIZERTÁ vb. I. v. diserta.
dizertare
DIZERTÁ vb. I. v. diserta.
dizertat
DIZERTÁ vb. I. v. diserta.
dizertație
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia. DOOM
disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)
dizertațiune
DIZERTAȚIÚNE s.f. v. disertație.
dizeur
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeuri
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeurii
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeurilor
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeurul
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeurului
DIZEUR, dizeuri, s. m. (Înv.) Cântăreț de muzică ușoară. [Pr.: dizör] – Din fr. diseur. DOOM
dizeur (înv.) [pron. diz'ör] (-zeur) s. m., pl. dizeuri
dizeuza
DIZEUZĂ, dizeuze, s. f. (Înv.) Cântăreață de muzică ușoară. [Pr.: dizöză] – Din fr. diseuse. DOOM
dizeuză (înv.) [pron. diz'öză] (-zeu-) s. f., g.-d. art. dizeuzei; pl. dizeuze
dizeuze
DIZEUZĂ, dizeuze, s. f. (Înv.) Cântăreață de muzică ușoară. [Pr.: dizöză] – Din fr. diseuse. DOOM
dizeuză (înv.) [pron. diz'öză] (-zeu-) s. f., g.-d. art. dizeuzei; pl. dizeuze
dizeuzei
DIZEUZĂ, dizeuze, s. f. (Înv.) Cântăreață de muzică ușoară. [Pr.: dizöză] – Din fr. diseuse. DOOM
dizeuză (înv.) [pron. diz'öză] (-zeu-) s. f., g.-d. art. dizeuzei; pl. dizeuze
dizeuzele
DIZEUZĂ, dizeuze, s. f. (Înv.) Cântăreață de muzică ușoară. [Pr.: dizöză] – Din fr. diseuse. DOOM
dizeuză (înv.) [pron. diz'öză] (-zeu-) s. f., g.-d. art. dizeuzei; pl. dizeuze
dizeuzelor
DIZEUZĂ, dizeuze, s. f. (Înv.) Cântăreață de muzică ușoară. [Pr.: dizöză] – Din fr. diseuse. DOOM
dizeuză (înv.) [pron. diz'öză] (-zeu-) s. f., g.-d. art. dizeuzei; pl. dizeuze
dizgrația
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrația
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrațiai
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiam
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiară
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiarăm
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiarăți
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiase
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiasem
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiaseră
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiaserăm
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiaserăți
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiaseși
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiaseți
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiat
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiat
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiata
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiate
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiatei
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiatele
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiatelor
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiatul
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiatului
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiau
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiază
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiași
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiați
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiați
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiații
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrațiaților
DIZGRAȚIÁT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
dizgrație
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrație
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrației
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrațiem
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiere
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiere
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațierea
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațieri
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațierii
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațierile
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațierilor
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația. DOOM
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
dizgrațiez
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațieze
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațiezi
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrații
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrațiile
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrațiilor
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce. DOOM
dizgráție (-ți-e) s. f., art. dizgráția (-ți-a), g.-d. art. dizgráției; pl. dizgráții, art. dizgráțiile (-ți-i-)
dizgrațiind
DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. [Pr.: -ți-a] – Din fr. disgracier (după dizgrație). DOOM
dizgrațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 dizgrațiáză, 1 pl. dizgrațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să dizgrațiéze; ger. dizgrațiínd (-ți-ind)
dizgrațios
DIZGRAȚIÓS, -OÁSĂ, dizgrațioși, -oase, adj. Lipsit de grație, de farmec, de drăgălășenie. ♦ Dezagreabil. [Pr.: -ți-os] – Din it. disgrazioso. Cf. fr. disgracieux. DOOM
dizgrațiós (-ți-os) adj. m., pl. dizgrațióși; f. dizgrațioásă, pl. dizgrațioáse
dizident
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
dizidentă
DIZIDÉNT, -Ă s. m. și f. v. disident. DOOM
disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénte
dizidență
DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență. DOOM
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe
dizinvoltură
DIZINVOLTÚRĂ s. f. v. desinvoltură.
dizmierda
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dizmierdare
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dizmierdat
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dizoluție
DIZOLÚȚIE s.f. v. disoluție.
dizolv
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolva
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvai
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvam
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvant
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvant
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanta
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanta
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvante
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvante
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantei
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantei
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantele
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantele
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantelor
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantelor
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantul
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantul
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantului
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvantului
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanți
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanți
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanții
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanții
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanților
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvanților
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant. DOOM
dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánți
dizolvare
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvare
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
dizolvarea
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
dizolvară
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvarăm
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvarăți
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvase
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvasem
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvaseră
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvaserăm
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvaserăți
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvaseși
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvaseți
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvat
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvat
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvat
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvata
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvata
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvate
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvate
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatei
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatei
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatele
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatele
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatelor
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatelor
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatul
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatul
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatului
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvatului
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvau
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvași
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvați
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvați
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvați
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvații
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvații
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvaților
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolvaților
DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva. DOOM
dizolvát2 s. m., pl. dizolváți
dizolve
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvi
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvând
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvînd
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere. DOOM
dizolvá (a ~) vb., ind. prez. 3 dizólvă
dizolvări
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
dizolvării
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
dizolvările
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
dizolvărilor
DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei. – V. dizolva. DOOM
dizolváre s. f., g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắri
diștepta
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
dișterne
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
dișternere
DIȘTÉRNE vb. III v. deșterne.
dișternut
DIȘTÉRNE vb. III v. deșterne.